În 1991, produsul național brut al României a scăzut la 25,6% din valoarea sa din 1989, care era deja foarte modestă în comparație nu numai cu țările capitaliste dezvoltate, ci și cu majoritatea statelor socialiste din Europa Central-Răsăriteană și Sud-Estică. Această profundă recesiune economică a continuat în următoarele decenii, un oarecare reviriment producându-se abia după aderarea României la structurile euro-atlantice (NATO-2004; UE-2007).
Prăbușirea economiei a fost determinată de dezorganizarea aparatului de conducere și de producție comunist și de ezitările autorităților „emanate din revoluție” de a face reformele necesare pentru transformarea economiei planificate în economie de piață. Cea mai afectată a fost industria prelucrătoare, a cărei producție s-a redus drastic în primii ani de după 1989. Deschiderea granițelor a făcut ca sectoare întregi ale economiei României să nu reziste concurenței. Populația nu a mai fost nevoită să cumpere exclusiv produse românești, de slabă calitate și ale căror prețuri au crescut brusc după liberalizarea lor, ci au putut să achiziționeze bunuri occidentale la care visau de mult timp. Pe de altă parte, produsele românești, care nu au stârnit niciodată prea mare interes din partea cumpărătorilor străini, au devenit pur și simplu nevandabile din cauza calității slabe și a creșterii prețurilor lor în lei. Bunurile de capital, în special cele fabricate cu tehnologia depășită a întreprinderilor românești, nu au găsit nici acestea cumpărători pe piața mondială. O perioadă, s-a încercat menținerea legăturilor economice cu țările din lumea a treia, însă deficiențele structurale ale economiei României și caracterul politic al relațiilor respective, stabilite din cauza imposibilității exportului pe piețele occidentale, au avut un puternic impact negativ asupra debușeelor respective.
Un alt factor care a agravat criza economică a României în primii ani ai epocii postcomuniste a fost desființarea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER) din care făceau parte în primul rând statele comuniste europene. În pofida faptului că, în anii 1960 și 1970, autoritățile române s-au opus planului de integrare economică a țărilor membre CAER, economia industrializată forțat a României a devenit din ce în ce mai dependentă de relațiile cu URSS. La căderea comunismului, această țară era principala piață de desfacere pentru foarte multe genuri de produse (oțel, mașini unelte, avioane și armament produs sub licență sovietică, vagoane de cale ferată, echipament petrolier, bunuri de larg consum și alimente) și una din principalele surse de aprovizionare cu materii prime, în special minereu de fier, gaze naturale și petrol. În anii 1960 și 1970, Bucureștiul a încercat să evite o asemenea situație, respingând proiectul de organizare economică a țărilor comuniste est-europene cunoscut sub numele de „planul Valev”, însă dependența de URSS a devenit inevitabilă în anii 1980, ca urmare a proastei administrări a economiei României și a incapacității clasei conducătoare de a face reforme pe plan intern.
Al treilea factor important care a contribuit la criza economică de după căderea comunismului a fost modelul economic bazat pe „industria grea, cu pivotul ei, industria constructoare de mașini”, cum se spunea în documentele vremii. Planificarea a impus schimbarea profundă a structurii economiei României în sensul dezvoltării unor ramuri industriale (siderurgie, construcții de mașini, chimie) și în defavoarea agriculturii și producției bunurilor de consum. După căderea comunismului, marile combinate industriale, integrate pe verticală, nu au putut fi transformate în întreprinderi viabile, iar o mare parte a producției industriale a încetat. Pe de altă parte, în urma privatizării, structura clasei antreprenoriale din România s-a modificat, în sensul creșterii puternice a ponderii întreprinderilor mici și mijlocii. După două decenii de la căderea comunismului, 99,7% din numărul total de firme erau întreprinderi mici și mijlocii.
În general vorbind, principalul obstacol în calea redresării economiei României a fost „greaua moștenire” a economiei planificate. În decembrie 1989, sistemul de planificare centrală a fost desființat, iar fostele întreprinderi socialiste au fost pur și simplu „aruncate” pe piața liber concurențială și lăsate să se descurce.
După cum am arătat într-un articol anterior din această revistă, trăsătura generală a economiilor planificate a fost ineficiența, risipa de resurse și penuria generalizată. Cauza a fost însăși natura acestui sistem economic, care a făcut ca fenomenele respective să nu fie nici temporare și nici specifice anumitor țări, ci, dincolo de deosebirile dintre țările comuniste, realități întâlnite în toate economiile planificate.
În cazul României, un obstacol suplimentar în calea redresării economice a fost inexistența, în timpul comunismului, a întreprinderilor private, mici și mijlocii, precum și a gospodăriilor agricole individuale (cu mici excepții în zonele necolectivizate). „Victoria socialismului la orașe și la sate” a fost obținută prin campaniile de colectivizare și naționalizare desfășurate în România cu începere din anii 1950, atât în agricultură, cât și în comerț și sectorul micilor meșteșugari. Pe termen lung, acest asalt împotriva moșierilor, burghezilor, chiaburilor etc., a dus la dispariția aproape completă a țăranilor individuali, a comercianților, micilor meseriași, liber profesioniștilor etc. În 1989, în România, spre deosebire de alte țări socialiste, această categorie de agenți economici, caracterizați printr-o mare flexibilitate, capacitate de inovare și eficiență, aproape că dispăruse complet.
După cum am menționat, este adevărat că o nouă structură antreprenorială a apărut în anii 1990 și 2000 prin procesul de privatizare. Cu toate acestea, deoarece în economia de piață calcul costului, profitului și eficienței este o necesitate imperativă, absența cunoștințelor de management, marketing, contabilitate și finanțe ale noilor proprietari, întreprinzători și directori a constituit o frână în calea redresării economiei.
Capitalul uman a fost, deci, un factor-cheie în perioada de tranziție. Acest lucru reiese dintr-o sumară analiză a clasei managerilor și directorilor tehnici ai societăților comerciale, create prin legea nr. 31/1990, care proveneau în cea mai mare parte din întreprinderile de stat. În perioada 1991-2014, în România au fost privatizate 7.726 de întreprinderi, iar rata de succes a fost mai mică de 25%. Cu alte cuvinte, mai puțin de un sfert din numărul întreprinderilor privatizate în această fază mai erau în funcțiune după un deceniu și jumătate. Efectul social al acestui fenomen a fost pierderea a 2 milioane de locuri de muncă și plecarea masivă la muncă în străinătate.
Rezultă că, deși unii dintre foștii directori de întreprinderi socialiste s-au îmbogățit printr-o „rețetă secretă” (titlul unui cunoscut film documentar regizat de A. Solomon), în general, ei nu erau pregătiți pentru a acționa cu succes în economia de piață. Economia planificată s-a dovedit incapabilă să se adapteze la noile condiții sau să reacționeze strategic la noile provocări apărute în perioada postbelică, iar cadrele sale de conducere nu s-au putut transforma peste noapte în capitaliști de succes. –
*Articol apărut in revista Tim7
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dupa 1989, intrprinderile de stat nu au fost lasate sa se descurce singure, pentru simplul motiv ca ele se descurcau singure cu mult inainte, incepand cu perioada introducerii asa-zisului „acord global”, ce le-a obligat sa produca „pe stoc”, fara corelare cu cererea de pe piata si cu disponibilitatea materiilor pime. In 1989 se inregistrau dezechilibre economice majore, atent ascunse sub pres de conducerea comunista.
In fapt, dupa 1989, fiecare conducator de intreprindere s-a preocupat de obtinerea dreptului de proprietate asupra intreprinderilor respective, prin cele 2 programe de privatizare in masa si „privatizarile” catre investitorii straini. Acestea au produs primii milionari „de carton” . Nu a mai avut nimeni timp sa se ocupe de economie. Era perioada formarii noi clase sociale in capitalismul „de cumetrie” – „emanatii revolutiei” – adica marii latifundiari si marii proprietari de active industriale transformate ulterior in mall-uri.
Noi am avut si companii ce performau (putine ce-i drept), aveau asigurata piata de desfacere la export si care puteau functiona si in noul context economic. Au supravietuit numai cateva, in general cele din domeniile tehnologiei inalte, majoritatea celorlalte fiind devalizate.
Mda, ” marea trecere” de la comunism la capitalism a fost un șoc teribil pentru societatea românească. Pur și simplu eram ca un animal din cușcă căruia i s-a dat drumul în junglă. A urmat un fel de capitalism sălbatic care a distrus cam 80% din fosta economie comunistă, mai ales industria grea cu pivotul ei industria constructoare de mașini….
Ca urmare, economia, în funcție de capital, s-a dezvoltat încet și mai mult cantitativ decât calitativ.
Și totuși, trebuie să recunoaștem că, după 35 de ani de capitalism sălbatic, România are cel mai ridicat nivel de prosperitate din istoria ei, ba chiar am depășit unele state cu pretenții ca Grecia, Hungaria, etc. Mai e mult până departe, dar perspectivele sunt pozitive.
Autoritatile emanate din „revolutie” nu au „ezitat” (cum spune autorul articolului) sa faca reforme ci, pur si simplu au evitat, cu incrancenare, sa faca reforme. Noua putere isi asumase explicit, fata de sovietici, misiunea de a impiedica fortele de dreapta sa aiba vreun cuvant de spus, in Romania.
Pentru cei ce doresc sa afle cum se vad, prin ochii procurorului militar de caz, faptele „revolutiei” din 1989, recomand vizionarea integrala si atenta a acestui interviu:
https://www.youtube.com/watch?v=NyS1yHxhFt0
P.S. Conducatorii Romaniei post-decembriste au evitat, cu incrancenare, sa construiasca si drumuri rapide, timp de zeci de ani de zile, pentru ca unele au si un rol strategic. De ceva timp, s-au activat autoritatile si in sensul construirii de drumuri, dar nu de bunavoie, ci fiindca NATO are nevoie sa poata desfasura eficient trupe si tehnica de lupta, la granita estica a Aliantei, la o adica.
Daca NATO are nevoie de drumuri rapide in Romania, ghici-ciuperca-cine a avut interesul sa nu fie construite?
autorul vorbeste de „avioane și armament produs sub licență sovietică,”… Nu cunosc decit avionul IAK52 produs la Bacau in licenta sovietica, care de altfel a mai fost fabricat pina in 98. Alte avioane in licenta erau BAC 1-11 (englezesc), BN 2 (englezesc), elicoptere franzusesti sau altele in conceptie proprie, IAR 93, 99. Nici macar componente „sovietice” nu se livrau.
Si alte tari comuniste au trecut prin acelasi fenomen. Ar fi suficient sa vorbim de DDR care, desi a fost sustinut de fratele mai mare, a suferit o tranzatie de durata care de abia azi incepe sa se termine, ca, frate, frate, dar brinza-i pe bani.
Sa lasam trecutul, si sa ne concentram atentia pe prezent si pe viitorul apropiat. Fiindca sunteti expert in domeniul aeronauticii, vreau sa va pun de mult timp o intrebare: Care este stadiul actual al proiectului IAR in Romania, cat de serios este finantat de statul roman, si care sunt sansele sa avem avione IAR99 fiabile pentru pregatirea noilor generatii de aviatori militari in viitorul apropiat?
Aviatia romana a murit de mult.
Dumnezeu s-o ierte! Amin!
Ok, eternul optimism romanesc. Despre asta ce spuneti? Poate fi un nou inceput?
https://youtu.be/bS6PqNO8ICs?si=6emcZEIcwwcyPKm1
” însă dependența de URSS a devenit inevitabilă în anii 1980, ca urmare a proastei administrări a economiei României și a incapacității clasei conducătoare de a face reforme pe plan intern.” – de evidentiat si de adus la cunostinta cretinilor care inca preamaresc pe idiotii de comunisti!
” trăsătura generală a economiilor planificate a fost ineficiența, risipa de resurse și penuria generalizată.” – iarasi, de bagat la cap de catre cretinii amintiti mai sus!
„absența cunoștințelor de management, marketing, contabilitate și finanțe ale noilor proprietari, întreprinzători și directori a constituit o frână în calea redresării economiei.” – de bagat la cap de catre cei ce au mentinut si mentin astazi prin vot acea adunatura de sorginte comunista care a perpetuat dupa dec 1989, an de an, aceasta stare de fapt, a incurajarii si pastrarii „la butoane” a acestor „franari” ai economiei !
Multumim domnule Cerna pentru demersul de pe platforma contributors, prin care incercati sa deschideti ochii acelora care de 34 de ani ii tin inchisi, precum si a celor educati si manipulati de catre acestia!
Intreprinderile socialiste erau organizate de asa maniera incat nu puteau supravietui in conditii de concurenta libera. Oamenii care le conduceau nu stiau absolut nimic despre managementul unei companii intr-o piata libera, nu stiau marketing si nu aveau nicio experienta de vanzari. In comunism li se spunea ce sa produca, cat si cui sa livreze marfa. Nu aveau nevoie de management si marketing modern.
In anii 90 am pierdut nu numai din cauza coruptiei, dar cel putin in aceeasi masura, din cauza incompetentei.
O descriere politicoasa a modului in care a fost distrus un sistem economic conectat international si inlocuirea acestuia cu buticareala, lohn, pierdea fortei de munca si implicit depopularea tarii.
Sistem economic conectat international – sa te ineci de ras, nu alta :))))) Conectat la CAER, poate… Industria Romaniei avea foarte putine in comun cu piata libera din exterior…
Si renuntati sa mai invocati simplitatea economiei romanesti, nu mai e cazul de multi ani. Economia Romaniei este complexa (Econimic Complexity Index 1.23), nu mai e demult lohn-ul la putere, aia a fost o faza de inceput, depasita demult.
https://atlas.cid.harvard.edu/rankings
Eh, a mai dat o mina de ajutor si Mafia politica (vezi ARO etc.); dar, in principiu, articolul e de nota 10. Felicitari!
Autorul explica clar decaderea pe toate planurile ale ramurilor economiei din Ro. Dar nici nu s- a dorit sa se faca reforme adevarate de catre conducerea si guvernarea Iliescu. In industrie au disparut zeci de mii de fabrici, dar nu toate meritau date la fier vechi. Ro a avut traditie, in domenii ale industriei usoare pe care le a pierdut definitiv, importurile domina acum agresiv. Agricultura cu legea stramba a legii improprietaririi din 1990 nu a produs si o capitalizare autohtona. 1/3 din terenurile agricole si forestiere apartin acum firmelor straine. In general vindem multe materii prime si nu dam valoare adaugata prin prelucrare. Toate guvernarile de dupa 1990 nu au avut obiective clare de dezvoltare continua, fiecare guvernare a venit cu prostiile ei. Prin urmare, nu este vorba de o planificare socialista, ci de a alege directii de dezvoltare pe baza resurselor de sol si subsol disponibile cu derulare pe cel putin 15-20 ani. Iar acum comasarea partinica si aceasta asa zisa stabilitate artificiala ne duce in o fundatura.
1,Greaua mostenire a fost o industrie care nu putea fi ,,articulata” tehnic si tehnologic cu cea vestica, pentru a continua existenta sa.
2.Greaua mostenire a fost lipsa unui antreprenoriat national care sa preia reconstructia industriala nationala,
3,Greaua mostenire a fost mai ales interdictia iliesciana a ,,terapiei de soc” a privatizarii cu industriasi straini, care aduceau in tara cele doua elemente ale dezvoltarii tarilor inapoiate industrial din diverse cauze (in cazul nostru comunismul cu esecurile sale genetice).
4. Cea mai grea/dezastruoasa mostenire, ramine conservarea de catre postcomunismul economic romanesc, a unor interdictii economice majore.
a.Prin lipsa functionalitatii institutionale, capitalul investitional industrial major este ,,interzis” in Romania, acesta fiind motorul dezvoltarii industriale rapide in epoca globalizarii, el aducind si formind in tara antreprenoriat industrial roman, performant.
b.Datorita lipsei functionalitatii institutionale s-a ,,conservat” mediul economic nefunctional, in care investitiile majore industriale ar deveni falimentare, astfel ca singurele investitii de ,,a treia revolutie industriala” sint cele doua de la Craiova.
c.Singurele investitii industriale (doar in marile orase) sint cele de ,,prima revolutie industriala” de montaj manual de cabluri si productie de piese marunte, anexe la industria auto din UE.Ele au valoare adaugata minora, salarii minime pe economie, contributie insinifianta la Buget, asigurind o dezvoltare economica PAUPERIZANTA, de ,,lume a treia”!
5.Cea mai grea mostenire este in curs, fiind stagnarea economica-industriala in epoca ,,manufacturiera”, in care potentialul salariat NU se angajeaza in munca deoarece cu salariile oferite de ,,industria de cablaje sau volane” nu poate achizitiona o locuinta, nu poate creste copii, astfel ca sta in espectativa pina ,,crizele” actuale trec si pleaca apoi din tara!
6.Desi nu sint economist sau ,,teoretician” economic, am incercat prin cartea ,,Incotro se indreapta Romania postcomunista 2024?”, sa conturez situatia dezastruoasa a indicelui national de competitivitate/functionalitate institutionala, dar solutiile de imbunatatire se afla intr-o noua abordare a problematicii dezvoltarii, respectiv in viziunea institutionalismului normativ.
Domeniul acesta este de o noutate absoluta, existind o reticenta totala in ce priveste asumarea unei dezbateri care sa-l faca cunoscut si utilizabil pentru aducerea functionalitatii institutionale si a mediului economic la limita de la care investitorii industriali majori sa reconstruiasca industrial Romania.
7.Ca si fostul PM Ponta in 2012, sefii de partide Ciolacu su Ciuca bat lumea in cautare de investitori industriali majori, care in ciuda promisiunilor ,,politice”, cind vor studia conditiile institutionale si de mediu economic, vor renunta la investitii industriale majore in Romania.Vor continua ceva vreme investitiile ,,manufacturiere”, bazate pe salarii minime, dar treptat, odata cu cresterea acestora, se vor reloca in alte tari ,,bananiere”.
8.Fondul schimbarii sistemice (de la comunism la capitalism) consta in schimbarea INSTITUTIONALA, care este fundamentala pentru succesul sistemului si democratiei liberale, insa ea la noi este doar partiala, dovada (matematica) fiind indicele 74, cel mai dezastruos din Est…
Lipsa unui aquis comunitar, ca manual de schimbare sistemica si a cercetarii ,,institutionale”, (diferita, dar complementara celei economice) face ca Romania sa stagneze economic-industrial si democratic la portile UE, chiar daca formal facem parte din ea.
Caliman I. Eugen
autor proiect de tara, cu obiectivul reindustrializarii prin investitorii industriali majori (in urma aducerii indicilor institutionali la nivelul acceptabil pentru succesul investitional) si urmare a organizarii acestui proces national.
Una din principalele cauze a prăbușirii economiei naționale după 1990 o constituent slaba ppregtire a cadrelor de conducere LA TOATE NIVELELE ! În toți anii “socialismului” au fost promovați – aproape fra excepții – doar indivizi selectați de”Partid”, iar în anii ‘70 – 80 de Securitat. Competenta, experiența sau rezultatele anterioare în activitate NU AU CONTAT ! Important era să fie “membru-părtaș” al uriașei clici securisto-PCR, care de fapt “conducea” – de fapt JEFUIA economia nationala, umplându-și buzunarele, achiziționând tot ce reprezenta “bunuri de valoare” și deschizându-și conturi în străinătate, sau ținând dolarii bine ascunși în țara. Toți acești “securiști de bine”, având “bani buni” (nu măriți de lei), s-a repezit prin ‘993 – 2000 să “cumper pe mai nimic” fabricile aduse în faliment după extinsă jefuire. Președintele tarii, probabil la “indicații dubioase” și probabil “străine” a ajutat direct la slăbirea conducerilor unităților economice prin perfidă dispoziție-lege din vara 1990, are permitea ieșiră la pensie anticipata (de la 55 de ani), ceea ce a făcut ca din industrie să plece – urgent – cam cei care erau salariații de baza, cei care “știau”, care munceau – respectiv oamenii de baza ai fiecărei unități economice. Am trăit vara 1990 la una din marile fabrici ale Bucureștiului (Uzina de Anvelope Danubiana) și am intuit perfect deznodământul. Dar INOMPETENTA și JAFUL – BANDITISMUL s-au manifestat și la nivelul înalt de conducere. : Guvrnul Tarii ! Așa zisele “privatizari” – de fapt DRE DE POMANA DAR PE GRASE CIUBUCURI a unor mari fabrici, uzine și combinate au distrus sau înstrăinat valori uriașe ale tarii. Nu pot să uit marile “privatizari” făcute de nulitatea totala, în ori ce domeniu: tehnic, științific, economic sau financiar, A.Nastase, care a-dovedit doar un mare pungas, scăpat de (În)Justiția română, doar cu câteva luni de pușcărie – dar rămas cu buzunarele pline și cu obrăznicia integrala. Dar să revenim la una din cauzele prăbușirii industriei românești, menționată mai sus, incompetenta totala a celor care “au cumpărat” fabrici. Un caz concret : Industria de anvelope, care în 1948 avea doar mica unitate Banloc de lângă Băicoi, extinsă în anii ‘50 cu echipamente din URSS (tehnologie veche și mult depășită). În 1960 s-a cumpărat din Anglia o uzina de 1milion anvelope (camion și tractor), extinsă în 1068 cu încă 0,5 mil/an. În 1972 s-a cumpărat încă o uzina de 1 mi-l/an DAR anvelope de camion radiale, cu inserții metalice. In toți anii de după 1965, s-a început proiectarea și asimilarea în tara -mai mult prin activitatea Centralei de Anvelope – a principalelor utilaje specifice. În 1979-80 s-construit Fabrica de Anvelope Zalău, totdeauna 1mil. anvelope/an, radiale all-stelel – cu mrea majoritate a utilajelor produse în tara, unele pe baza de patente autohtone. S-au mai construit o fabrica de a celor gigant la T. Severin (tot cu majoritatea utilajelor produse în tara, dar și o fabrica de anv. turism la…. Caracal, unde s-a rupt roata căruței. Istoria DISTRUGERII a acestei industrii de anvelope -tristă istorie – este un perfect documentar cum imbogatitii regimului au sperat să aibă o “grasă vaca de muls”, dar nu au fost capabili decât să FURE și saDISTRUGA !
Distrugerea industriei de anvelope a Romaniei? Vorbim de tara unde Michelin are 3 fabrici, două la Zalău și una la Florești, Continental are o mega fabrica la Timisoara si Pirelli la Slatina, unde Nokian isi construieste cea mai noua si moderna fabrica exact la Oradea?
La multi intreprinzatori educatia ECONOMICO-FINANCIARA este si acum necorespunzatoare.
In vara lui 90 s-a găsit o metodă de a reduce presiunea socială viitoare prin acea pensionare.
Anii 90 au fost un dezastru, pentru ascunderea șomajului s-a dat drumul la pensionarii sub toate formele, până la urmă asigurarea unui venit unei largi părți a populației care altfel nu ar fi avut nimic de făcut.
Danubiana a fost în linie cu privatizările din aceea perioada, cumpărată de niste ,,oameni de bine- conectati cu structurile”, care au avut un singur scop prăduirea rapida a gâștei cu ouăle de aur primită cadou. Nu pot sa uit hectarele de anvelope existente pe stoc după privatizare, care au fost făcute cadou proaspeților patroni!
Populația nu a fost pregătită pentru capitalism, lipsa de antreprenoriat din anii 70-80 reprecutandu-se asupra primului deceniu post-revolutionar. Cei care prinseseră capitalismul erau prea în vârstă, iar singurii antreprenori erau bișnițarii care au și dat ora in acei ani. Schimbarea a apărut odată cu intrarea multinaționalelor la începutul anilor 2000 care au făcut școala cu antreprenorii români și le-au arătat cum se conduce afacerea.
Da, comunismul a fost economic cea mai buna metoda de a-ți bate joc de resursele avute la dispoziție.
Sloganul acerbei lupte sindicale „nu ne vindem” s-a extins in timp cu „pentru că vrem să o furăm noi” prin faptul că din îndoctrinarea comunistă a rămas înrădăcinată mentalitatea colectivă a faptului că avem o industrie performantă care poate continua în aceleași condiții de funcționare și pe credite.
Absolut corect. As mai adauga totusi ceva. Unele dintre vecinele noastre (Ungaria mai ales) a dezvoltat intreprinderi mixte cu mari firme occidentale in care acestea veneau cu tehnologie si capital si aveau o cota majoritara ! Ceausescu a incercat sa-i imite cramponandu-se de o conditie, cota majoritara , adica peste 50% sa apartina statului roman. Prea putini au muscat. Si dupa anul 89 firmele capitaliste din Ungaria au preluat partea statului maghiar si si-au continua-dezvoltat activitatea. La noi …
Si elicopterul Ka-126 s-a construit la IAR Brasov.
Boala economiei romanesti este lipsa capitalului si nu a pretinsului management defectuos.In perioada interbelica s-a facut ceva industrie dar existau si cativa capitalisti romani cu bani precum Malaxa.Asigura un fond de salarii ptr. 7000 angajati,acum cine mai poate asa ceva!
Din păcate tranziția de la vechiul la noul sistem s-a efectuat fără un plan bine articulat. Dincolo de costul inerent al unei reforme de o asemenea magnitudine au fost și decizii cu efecte extrem de negative, care, nu putem spune dacă au fost greșeli sau măsuri deliberate.
Vechile întreprinderi comuniste au fost transformate în Societăți Comerciale, fără a avea lichidități și, așa cum s-a menționat mai sus, fără a se instrui corespunzător managementul. Pentru lichidități s-a apelat la nou înființatele bănci comerciale de stat. În condițiile în care rata inflației era peste 100%, dobânzile erau astronomice, ceea ce a dus la o situație financiară foarte precară.
O problemă esențială de management a vremii respective era că producția este obiectivul esențial al industriei. Pentru managerii vremii, rămași blocați în mentalitatea comunistă, faptul că produc ceva este o realizare. Din acest motiv, ei erau mai mult focusați spre menținerea și creșterea producției, fără a da multă importanță vânzărilor și încasării vânzărilor. Și așa s-a ajuns la un moment dat la o situație în care vechile întreprinderi, noile societăți comerciale, aveau stocuri semnificative, finanțate prin credite cu dobânzi astronomice și plăți scadente pentru care nu aveau lichidități. Mai mult, a apărut și blocaj financiar, adică întreprinderile nu reușeau să încaseze creanțele din vânzări, pentru că clienții lor nu aveau lichidități, adică o situație de faliment generalizat.
Ceea ce este cel mai trist este că pe această stare s-a încercat privatizarea companiilor obținute din transformarea întreprinderilor de stat. Fără economisire, fără credit, oarecum era în interesul puterii vremii ca întreprinderile să fie falimentare, pentru că așa era mai ușor să fie privatizate, și, mai ales, privatizate în interesul cercului puterii.
Pentru cei interesati de putina macroeconomie si mostenirile grele ale unor economii centralizate, pe care le lasa in urma si care planifica economia si nu o lasa de capul ei, fir-ar ea sa fie….sunt multi, foarte multi apologeti ”free market” dar care habar n-au ce e aia si cum este folosita in diverse parti ale lumii
Mai jos este un extras din Comunicarea Comisiei Europene
Strasbourg, 6.2.2024
COM(2024) 63 final
COMMUNICATION FROM THE COMMISSION TO THE EUROPEAN
PARLIAMENT, THE COUNCIL, THE EUROPEAN ECONOMIC AND SOCIAL
COMMITTEE AND THE COMMITTEE OF THE REGIONS
”…Global competition for zero and low emission technologies will be intense. Large recourse to public subsidies and policy initiatives from our main competitors are distorting fair and free trade. Net-zero technologies are the focus of strong geostrategic interests and a global technological race. In China, long term planning, the vertical integration of entire sectors, and public subsidies have driven down costs, leading to China’s dominance in many cleantech supply chains, from raw materials to components and end products…”
…adica China acorda subventii pentru dezvoltarea unor ramuri strategice, (blasfemie contra free-market) dar CE, cind acorda granturi, ce face ?!…nu face acelasi lucru ?!…problema Romaniei este ca nu prea stie ce sa faca cu granturile, la ce sa le foloseasca si sa-si integreze ceva ca sa devina mai competitiva (n-are nici cea mai vaga idee dspre vreo strategie industriala !)….numiti-mi 1-2 produse industriale high-tech, cu valoare adaugata mare, facute in RO in ultimii 30 de ani si recunoscute pe plan mondial !…(in afara de cirnatii de Plescoi)…
Personal, m-am cam saturat ca de peste 30 de ani sa aud tot timpul comparatii cu ”ce prosti eram in comunism si cit de destepti suntem azi”, in loc sa vad cit de prosti suntem azi, fata de multi ceilalti mai desptepti ca noi.
A te compara tot timpul cu trecutul, inseamna ne minti singuri…te compari cu altii tată, competitiv, nu ca ai trecut de la scoala elementara la primul an de liceu, tîrîș grăpiș…
Chinezii, in regimul lor comunist, cu economie de piata, pe aia corupti care fura , ii cam impusca putin, iar mai sus citim ca la noi s-au facut privatizari in interesul cercului puterii…
Intrebarea este pentru cititori: cum e bine ? care e solutia ?
”Chinezii, in regimul lor comunist, cu economie de piata (…)”
China nu (mai) are regim comunist. Și nici economie de piață nu prea are.
Un sistem în care există corporații private nu e în niciun caz comunism. Dimpotrivă, socialismul bazat pe corporații se încadrează la fascism. Există asemănări între fascism și comunism, dar ele se află întotdeauna în dispută. China și Rusia de azi au clar tendințe fasciste, nu comuniste.
Iar un sistem care practică prețuri de dumping (la export) nu are nimic de-a face cu economia de piață. Dumping-ul e semn de prăbușire economică iminentă, cine s-a format profesional în vremurile lui Ceaușescu ar trebui să știe una-alta, la capitolul ăsta 😀
Politicile Uniunii Europene sunt tipic marxiste, nu încape nicio comparație cu China la capitolul ăsta.
Vedeti ca tot comentariul este confuz. Ori socialiste, ori comuniste, ori marxiste!!! Caci marxismul a devenit ulterior comunism. R.P. Chineza se pliaza f.bine pe economia de piata, produce exact ce se cere pe terte piete.
Hahaha, ce anume e marxist in politicile UE, si ce inseamna politicile UE?
Dovedesti putina intelegere spre deloc cand vine vorba de China (care este regim comunist, oricum te-ai uita la el), faptul ca exista si sector privat nu anuleaza comunismul. Firme private au existat si-n alte tari comuniste, altele-s criteriile care definesc comunismul, printre care si inexistenta economiei de piata pe care o observi tu singur…