Pentru a înţelege dinamica politică internă a Austriei, nimic nu este mai binevenit decât lectura scrierilor lui Paul Lendvai. Editorialistul Der Standard, cel mai titrat şi respectat jurnalist al Austriei, ajuns la venerabila vârstă de 95 de ani, autorul unor cărţi de referinţă cum ar fi “Ungurii” sau “Ungaria lui Viktor Orban” (traduse şi în limba română), are un cuvânt greu de spus întotdeauna. Plecat din Ungaria natală în 1956 după prăbuşirea revoluţiei maghiare, a intrat imedat în media austriacă, având o continuitate de invidiat şi fiind în preajma oamenilor politici austrieci fără întrerupere din 1957 până în prezent. Din acest motiv, o carte dedicată politicii din Austria a lui Paul Lendvai este un regal, un dar nepreţuit pentru oricine vrea să înţeleagă ce se întâmplă de fapt şi de ce. Acest regal este intitulat Vielgeprüftes Österreich (“Mult încercata Austrie”) şi a apărut în 2022.
Pentru Lendvai, Austria este Europa Centrală prin excelenţă, un laborator în care sunt testate, încercate, diferite probleme legate de identitate şi integrare. Nicăieri în Europa problema migraţiei nu a fost una care ţine de viaţă şi de moarte ca în Austria, iar acest lucru se întâmplă constant, de la începutul secolului XX. În 1900 62% din cei 1,7 milioane locuitori ai Vienei nu se născuseră în acest oraş, iar în 1910 peste 467.000 de locuitori erau născuţi în Boemia şi Moravia. În timpul ocupaţiei naziste, cel mai mare procent de nume de familie aveau origine slavă, nu germană. FPÖ a apărut după al Doilea Război Mondial, prima temă vehiculată în spaţiul public de acest partid fiind necesitatea de a “germaniza” Austria, prin căpătarea unei conştiinţe identitare. Opinia publică din Austria a fost multă vreme împărţită asupra acestui subiect: potrivit naraţiunii FPÖ, “de-slavizarea” aduce după sine mai multă “germanitate” – procesul în sine ar fi bun dar rezultatul nu a fost considerat de mulţi ca fiind cel dorit, de creare a unei noi conştiinţe austriece. Astfel, timp de decenii, s-a încercat a se răspunde la întrebarea “ce înseamnă a fi austriac”. Partidele tradiţionale au răspuns treptat la această întrebare că a fi austriac înseamnă de fapt a fi central – european, apoi european pur şi simplu. FPÖ a oferit un alt răspuns: a fi austriac înseamnă a avea o identitate germană, opusă experimentelor din trecut (slavizare) sau prezent (islamizare). În 2004 FPÖ lansa în campania electorală tema Umvolkung, “dez-naţionalizare”, vorbind despre necesitatea înlăturării “deznaţionalizării sistematice”. Acest tip de mesaj a devenit din ce în ce mai acceptat pentru o parte importantă din electorat, dispusă să discute deschis problema identitară. Prezenţa Islamului în societate, a unui nou tip de migraţie, a fost văzută în Austria de către acest electorat ca o problemă existenţială, “ori noi, ori ei”. În acest fel, FPÖ şi-a câştigat un electorat fidel.
Paul Lendvai descrie un episod uitat, din 1994, atunci când ÖVP se afla în campanie electorală. Vice-cancelarul de atunci, Erhard Busek, vorbea deschis la acel moment despre imposibilitatea de a face o coaliţie post-electorală cu FPÖ, afirmând că “problema nu este nici când, nici dacă”. 15 ani mai târziu, ÖVP s-a văzut pus în faţa aceleiaşi dileme: a guverna sau nu cu FPÖ. La începutul anului 2000, Wolfgang Schüssel considera că a lăsa FPÖ în opoziţie ar însemna a oferi şansa ca la următoarele alegeri acest partid să aibă 35% din voturi. “Nu există decât o singură variantă corectă pentru ţară”, afirma atunci Schüssel. În anul 2000, formarea coaliţiei ÖVP – FPÖ era considerată un şoc la Bruxelles şi se punea problema aplicării unor sancţiuni Austriei pentru aducerea extremiştilor la putere. 24 de ani mai târziu, victoria FPÖ la alegerile din 29 septembrie 2024 era văzută la Bruxelles ca fiind ceva normal. “Orice s-ar întâmpla în materie de coaliţii, politica austriacă nu se va schimba prea mult” declara Politico un înalt funcţionar european.
Ce s-a întâmplat în cele patru decenii care separă momentul în care FPÖ era exclus categoric de la guvernare, înainte şi după alegeri şi momentul în care lipsa sa de la guvernare ar fi percepută ca o surpriză? Cum a dispărut “zidul de protecţie” împotriva partidelor extremiste în Austria, în condiţiile în care în Germania sau în alte ţări acesta mai rezistă? De ce partidele mainstream acceptă astăzi FPÖ ca partener de dialog, în timp ce aceleaşi partide îl considerau iniţial ca fiind cel mai mare pericol la adresa democraţiei?
Rezultatul electoral din Austria nu este o surpriză, ci vine în continuarea unor rezultate asemănătoare ale partidelor populiste în toată Europa. AfD a avut un rezultat foarte bun în alegerile de land din Turingia, Saxonia şi Brandenburg. Probabil nu va fi cooptat la guvernarea locală, prin formarea unor coaliţii mai largi împotrriva sa, însă numărul de aleşi care corespunde unor scoruri foarte bune va influenţa decisiv dezbaterile politice din aceste landuri. În Ungaria, Fidesz domină autoritar peisajul politic începând cu 2010. În Italia, Georgia Meloni este liderul unei coaliţii de guvernare situată la maximul de dreapta posibil al eşichierului politic atins după 1945. Fratelli d’Italia nu mai este partidul care trebuie izolat, ci pilonul guvernării. În Olanda, partidul lui Wilders a câştigat alegerile din 2023 şi a fost cooptat la guvernare, fără ca liderul său să aibă un portofoliu – aceasta fiind condiţia celorlalte partide pentru a se alătura VVD. În Franţa, Adunarea Naţională a avut un rezultat foarte bun la alegerile anticipate din vara acestui an şi susţine din umbră un guvern de centru – dreapta care altfel ar fi ultra-minoritar. Este ceea în ştiinţa politică a căpătat un nume: normalizarea extremei drepte, ori ceea ce am putea desemna prin acceptarea populismului ca o tendinţă firească, printre altele, în politică.
FPÖ a renăscut din propria cenuşă de mai multe ori, după ce s-a aflat la guvernare în 2000 şi 2003: moartea lui Jörg Haider nu a dus la dispariţia sa, ci partidul a reuşit să se menţină la nivel regional şi naţional. A intrat ulterior la guvernare în 2017, fiind în coaliţie cu ÖVP până în 2019. Herbert Kickl a preluat partidul în 2021, după scandalul Ibiza din 2019 care l-a înlăturat pe liderul său, Heinz – Christian Strache.
Este FPÖ un pericol pentru democraţie în 2024, mai mult decât în 1984, 2000, 2003 sau 2017? Înainte de a răspunde la această întrebare, trebuie să definim mai exact profilul lui Kickl. Der Spiegel îl numea recent Der Gipfelstürmer, “cel care a ajuns la înălţimi”. Într-adevăr, Kickl a adus FPÖ la un scor care îi permite să respire un aer rarefiat,în stratosferă, acolo unde doar partidele mainstream au mai ajuns. A respira aerul înălţimilor nu înseamnă însă a te situa permanent la înălţime. Kickl simte doar atmosfera rafinată a politicii vieneze dar îşi va îndeplini visul de a fi Cancelar? Până la momentul când se va contura o nouă coaliţie de guvernare, Kickl se consideră Volkskanzler, “Cancelarul poporului”. Foarte probabil, Kickl va rămâne Cancelar doar în fanteziile de putere ale FPÖ, nu şi în realitate. Interesant este că acest termen a fost folosit în anii 1930 şi pentru Adolf Hitler, Viktor Klemperer oferind această expresie drept exemplu pentru puterea de seducţie a limbajului folosit de maşina de propagandă nazistă.
În campania electorală, FPÖ s-a comportat exact ca toate partidele populiste care au reinventat discursul public, contribuind la radicalizarea dezbaterilor. Ingrid Brodnig de la Der Standard consideră că FPÖ a creat pe reţelele sociale o “realitate paralelă”, în care totul arăta perfect, promisiunile electorale având astfel un impact mult mai mare decât al partidelor tradiţionale care nu au folosit atât de mult mediul online. Cum a reuşit FPÖ să îi convingă pe adepţii săi online să vină la vot este în sine o performanţă.
Cancelarul Nehammer a afirmat înainte de alegeri că ÖVP nu va guverna alături de Kickl, iar acesta nu va fi niciodată Cancelar. Prin aceasta, s-a lăsat o uşă întredeschisă: ÖVP ar putea guverna cu un FPÖ fără Kickl, după modelul olandez, pentru a tempera opinia publică. Cum se face că ÖVP şi FPÖ, atât de apropiate în materie de migraţie, cu programe economice foarte asemănătoare, refuză o participare a lui Kickl la guvernare? Atunci când a fost ministru de interne în perioada 2017 – 2019, Kickl a avut un comportament inexplicabil, ministerul său acţionând permanent împotriva serviciilor de intelligence ale Austriei, determinând izolarea acestora la nivel european, datorită temerii că informaţiile oferite Austriei ar putea fi accesate de Federaţia Rusă. Kickl era de pe atunci considerat ca un risc major de securitate. Ulterior, Kickl nu şi-a ascuns admiraţia pentru Viktor Orban, pe care îl consideră modelul său. Cu ocazia discursului lui Volodymir Zelenski în Parlamentul Austriei, Kickl a părăsit ostentativ sala, împreună cu alţi lideri ai FPÖ. Atunci când Cancelarul german Scholz a lansat Sky Shield Initiative, prin care se doreşte ca ţările europene să fie apărate, după modelul Israelului, de un scut anti-rachetă, Kickl a afirmat că acest demers este împotriva “neutralităţii Austriei”. În mod surprinzător, chiar dacă programul electoral al FPÖ era intitulat “Fortăreaţa Austria”, accentul fiind pus pe politicile anti-migraţie, campania electorală s-a desfăşurat pe fundalul disputelor referitoare la poziţionarea Austriei faţă de Federaţia Rusă. Kickl s-a declarat un adept al “păcii”, o pace dictată desigur în termenii Kremlinului. Toate aceste poziţionări amintesc mai degrabă de cele ale Sarah Wagenknecht din Germania care promovează o variantă de populism de stânga cu accente pro-ruse, în numele “păcii” şi împotriva “războiului” întreţinut de ceea ce era considerat, în anii 1980 dar şi în 2024, ca o marcă a “neocoloniasmului” american, anume “complexul militar – industrial” pentru care orice război este binevenit (în mod ironic, sintagma îi aparţine lui Eisenhower şi descria o realitate a industriei de apărare în timpul Războiului Rece, benefică pentru economia SUA). Pentru Nehammer şi ÖVP, Kickl este şi rămâne un risc de securitate. FPÖ ar putea fi “decontaminat” de Kickl, în varianta optimistă, niciodată mărturisită ca atare, a ÖVP.
În respingerea lui Kickl, Nehammer are un aliat de încredere: preşedintele van der Bellen. Acesta a ieşit din neutralitatea tipică şefilor de stat din Austria şi a declarat că următorul guvern al Austriei va trebui să apere drepturile omului, să sprijine calitatea de membru în UE a Austriei şi să respecte independenţa media. FPÖ nu corespunde la niciunul din aceste criterii. De multă vreme van der Bellen, provenit din partidul Verzilor, şi-a manifestat aversiunea faţă de FPÖ. În prezent, ostilitatea este la cote maxime, mai ales după ce FPÖ a fost implicat într-un episod extrem de controversat. Mai mulţi lideri ai săi au participat, chiar înainte de alegerile din 29 septembrie, la înmormântarea lui Walter Sucher, vechi activist FPÖ, decedat la 90 de ani, un important membru al unei “fraternităţi” naziste, intitulată Olympia, la înmormântare fiind intonat un imn nazist,.
În acest moment, se întrevăd două variante de guvernare: o majoritate ÖVP – FPÖ dar fără Kickl în guvern (pentru ca această formulă să fie acceptată de preşedintele van der Bellen) sau o majoritate ÖVP – SPÖ – Neos. În termeni reali, aceasta ar fi o majoritate care ar depinde doar de un vot în plus în Parlament, ceea ce nu convine nici lui Karl Nehammer şi nici liderului SPÖ, Andreas Babler. Este însă formula preferată de van der Bellen şi sprijinită de sindicate, puternice în Austria.
Problema alegerilor din Austria nu este cine va forma viitorul guvern şi ce politici va aplica. Problema acestor alegeri este normalizarea prezenţei extremei drepte populiste în peisajul politic, “centura de siguranţă” anti-populistă fiind de mult timp abandonată. Într-un studiu publicat în luna martie 2024 pentru European Council on Foreign Relations, Ivan Krastev şi Mark Leonard remarcau că extrema dreaptă populistă din Europa a devenit extrem de diversă: unele partide s-au deradicalizat (Fratelli d’Italia), altele s-au radicalizat (PiS). FPÖ a râmas la fel de radicalizat, chiar a reuşit să adune în jurul său partide asemănătoare în grupul “Patrioţi pentru Europa” din Parlamentul European, format după alegerile europene din iunie, astfel încât Marie Le Pen, Matteo Salvini, Andrej Babis, Viktor Orban, Geert Wilders şi Herbert Kickl şi-au coordonat poziţiile – nu dimensiunea grupului îngrijorează, ci coeziunea sa. Totodată, Krastev şi Leonard atrăgeau atenţia asupra a ceea ce numeau “capcana migraţiei”: partidele mainstream împrumută tema migraţiei de la partidele populiste pentru a le prelua electoratul dar ignoră “creşterea majorităţii care manifestă îndoieli” – persistă îndoiala că partidele mainstream, chiar dacă abordează convingător tema migraţiei în termeni radicali, au pe undeva o agendă ascunsă.
FPÖ nu este doar constant cu sine însuşi pe tema migraţiei dar a devenit din ce în ce mai mult un partid de tipul BSW din Germania – o specie nouă de populism care cultivă o deschidere mai mare faţă de Federaţia Rusă, în numele unei teme care a mai fost vehiculată de partide radical extremiste în timpul Războiului Rece – întreţinerea iluziei că “pacea” ţine departe agresorul. “Mult încercata Austrie” descrisă de Lendvai este, din acest punct de vedere, mai puţin încercată decât ar fi dacă ar intra sub tutela “protectoare” a Federaţiei Ruse. Nu ştim dacă Herbert Kickl va fi sau nu Cancelarul Austriei dar cu siguranţă îşi merită cu prisosinţă numele de “Cancelar al Kremlinului”.
Mai întâi o observație generală: ne place sau nu, în mijlocul Europei s-a format deja o coaliție revanșardă și revizionistă formată din Germania+Austria+Hungaria cu care cochetează și Slovacia și chiar Serbia, toate antioccidentale și pro-Rusia. O nouă Cortină de Fier a rupt Europa în două de la Baltica la Mediterana pe linia Germania, Austria, Croația Slovenia. România este deja victimă colaterală prin blocarea României în accesul la Schengen, dar și prin obstrucționarea intrării Basarabiei în UE. Adică, această axă revanșardă și revizionistă a devenit agresivă, voind musai acces spre Est prin România. Pentru mine, Noua Axă este mai periculoasă ca Rusia….
Referitor la Austria, să nu uităm că Hitler a fost zămislit de poporul austriac, deci extremiștii actuali au un predecesor la care să se raporteze. Probabil există o genă extremistă în ereditatea poporului austriac….
În final, nu numai Austria și Hungaria trec prin această fază ci și Germania, Franța, Slovacia, Olanda,etc ba chiar SUA și UK. Lumea s-a saturat de atâta pace și vrea din nou o maciuceala generalizată ca în WW1,WW2, etc.
Europa este în curs de prăbușire și poate își merită soarta pentru Istoria ei colonialistă ticăloasă.
Lumea, respectiv electoratul, se preocupa de multe probleme, de la bunastare, la siguranta, migratie, la asistenta medicala, natura, educatie etc. Priorizarea acestora se schimba din timp in timp si de la generatie la generatie.
De aceea mi se pare prea ieftin sa caracterizezi un partid doar prin relatia Putin, lasind deoparte celelalte aspecte.
Cert e ca razboiul din Ucraina a dus la o scadere masiva a bunastarii europenilor. Nu numai energia ieftina ci si multele afaceri facute cu rusii care aduceau profit s-au smintinit. Drept urmare e firesc sa se-ncerce terminarea acestui razboi in speranta revenirii la un nivel de viata mai ridicat.
La acesta deteriorare a vietii contribuie si migratia, care nu numai ca maninca bani, dar duce si la nesiguranta.
De aceea mi se pare extrem de exagerat ca cineva sa fie numit „Cancelar al Kremlinului”, dar asa sunt ziaristii, le plac cuvintele mari.
Dpmdv trei directii sunt necesare pentru oprirea ascensiunii partidelor populiste/extremiste:
1. parerea mea este ca latura a economica a chestiunii cresterii populismului este complet pierduta din vedere si de fapt e cea mai importanta. Adevarul este ca economia Europei (in special in vest) este in scadere prin comparatie cu economiile competitorilor (USA si China) iar puterea de cumparare, mai ales low-middle class a scazut in ultimii ani, oamenii o resimt puternic.
In acest conztext prind foarte usor mesaje de tipul „statul cheltuie atat cu migrantii, in timp ce noi, oamenii, ne descurcam tot mai greu”. Situatie care este foarte reala, dar este complet ignorata de politicieni.
Mi-a spus un Auszubildende (elev de scoala profesionala, care vine la lucru in sistem dual, practic incepetor la munca), el dupa ce isi plateste chiria si benzina ca sa vina la lucru nu ii mai ramane aproape nimic din salariu. Si evident ca prinde imediat o comparatie cu Mohammed, care are cazarea asigurata de comuna si primeste 500+€/luna de la stat, ca sa stea degeaba. Lui Hans, incepatorul intr-o meserie ii raman 1-200€/luna pt cheltuieli si merge si munceste, in timp de Mohammed freaca menta si are 500€ la dispozitie… Oare cu cine va vota Hans, cu verzii care spun ca trebuie sa ii primim pe toti Mohamezii si trebuie sa le asiguram un trai decent sau cu AfD/FPÖ care spune ca vrea sa trimita Mohamezii acasa?
2. Alta problema este cea e sigurantei cetatenilor si a „moliciunii” politiei si legislatia indulgenta. Mai ales in orasele medii-mari din occident au aparut enclave unde a devenit periculos pentru un indigen sa treaca, pt ca Mohamezii s-au aciutat (timp au din belsug) si fac tot felul de tampenii, de la furt din magazine pana la agesiuni si violuri. In media mainstream apar destul de putin cazurile „minore” (cu exceptia tabloidelor), insa numarul lor este in crestere. Politia este neputincioasa, judecatorii aplica legile cu mare indulgenta. Este destul de cunoscut cazul migrantului din Austria care a violat la piscina mai multe fete minore iar judecatorul nu l-a condamnat la inchisoare, argumentand ca bietul nu stia care sunt cutumele in Europa si ca nu e frumos sa violezi, chiar daca fata e „dezbracata” in costum de baie. Deasmenea a contat faptul ca bietul migrant era tulburat psihic de ororile prin care a trecut in tara lui de origine. Dealtfel tema tulburarilor psihice cauzate de ororile traite e recurenta in argumentarea indulgentei judecatorilor.
Alt caz exemplar pentru incapacitatea sistemului de aparare a legii este cel al lui Mohammed din Berlin, care in ultimele saptamani a fost retinut de ca. 20 de politia germana (si tot de atatea ori eliberat) pentru fapte „minore”: mici agresiuni, scandal, pipait femei, etc. Mohammed e liber in continuare si isi primeste banii de la stat. Oare ce vor vota persoanele agresate de acesta, cunostintele lor si cei ce citesc despre cazuri ca acesta?
De urmarit daca, sub guvern de dreapta, Suedia va reusi sa readuca domnia legii in orasele sale, dupa situatia catastrofala in care a a juns o tara care acum 20 de ani era exemplu de siguranta. Ceva actiuni au luat, ramane de vazut rezultatul.
3. Schimbarea fluxului migrator este foarte dificila – cel mai bine se vede in Italia, unde Fratelli sunt la guvernare, nu pot fi acuzati (impreuna cu Salvini) ca nu are vrea sa faca ceva, dar vedem ca dupa aproape doi ani de guvernare, rezultatele sunt modeste. Asta pentru ca, in ciuda tentatiilor si a acuzatiilor cu care se confrunta Meloni, respecta legea. Ori cadrul legislativ european este astfel facut, incat este aproape imposibil de expediat acasa migrantii fara drept de sedere. Iar fara schimbarea legislatiei la nivel european si national niciun guvern nu va putea schimba ceva in mod legal. Ori, sub presiunea de a livra rezultate, aici apare tentatia unui guvern de a incalca legea. Iar panta aceasta este foarte alunecoasa si periculoasa. Pe de alta parte, inca nu vad sa se fi ajuns la punctul de inflexiune unde partidele main stream sa ajunga la concluzia ca trebuie sa colaboreze pentru schimbarea legislatiei. Mi-e teama sa nu o faca prea tarziu.
4. Tarile europene nu fac nimic impotriva mirantilor care vin pe filiere interlope formate de Rusia, Iran sau Turcia si organizatiile lor teroriste. Axa raului nu face decat sa speculeze apetenta marilor capitalisti de a absoarbe forta de munca ieftina in cazul scaderii natalitatii. Credeti ca extremistii de dreapta nu folosesc metode anticonceptionale?
Nu a reuşit nimeni până acum să îmi explice ce înseamnă extrema stângă. Asta cu dreapta am tot auzit-o, dar cealaltă nu. Aud printre rânduri că are nişte mega beneficii, dar nici alea nu le explică nimeni, probabil că nu sunt sau nu există.
În altă ordine de idei: toate 3 punctele expuse de tine nu interesează pe nimeni din politica mare, pentru că eliminarea lor ar aduce la echilibrarea lucrurilor, dar este interziz, populaţia trebuie adusă la limita supravieţuirii, unde poate fi controlată foarte uşor şi împinsă la răzmeriţă.
La ora acutuală călăul, hoţul, violatorul, criminalul, teroristul, perversul, evazionistul are mai multe drepturi decât toţi ceilalţi în faţa legii (vezi DOAR cazurile din România, la fel sunt şi în Austria, Germania şi alte ţări)
Propunerea noii orânduri este poziţia capră la tot ce se spune de la guvern. Epoca post-adevăr.
Toate marile cazuri de corupţie care implică sume foarte mari de bani, vorbim de ordinul sutelor de milioane sau miliarde la nivel de Europa bat pasul pe loc, de ce?
„unele partide s-au deradicalizat (Fratelli d’Italia)” Da, insa doar la nivel declarativ, sa ne intelegem. Astfel de partide au „liniile lor rosii” care nu pot fi trecute si acceptate. Desigur, liderii lor au devenit mai diplomati, mai eleganti in discursurile lor, mai putin radicali, insa ideologiile lor sunt respectate cu sfintenie. Acesta a fost si „dealul” incheiat intre nucleul acestor partide din PE si realegerea noii-vechii conduceri a Comisiei Europene: fara „cordoane sanitare” care sa ne impiedice sa ne punem in practica politicile.
Asadar, problema nu o reprezinta FPÖ ca partid politic, ci liderul acestuia- Herbert Kickl- care reprezinta o problema de securitate in fond pentru intreaga Europa. Serviciile secrete austriece au fost penetrate serios de catre FSB in ultimii ani din cauza lui Kickl.
Politica de tipul „pacea” ţine departe agresorul” sau „bunastare pentru pace” a reprezentat baza politicii europene in relatia cu Rusia din ultimii 30 de ani, cel putin, ceea ce arata faptul ca UE s-a ghidat mereu dupa niste politici dmeult apuse, anti-capitaliste si cu tenta extremista fie de stanga, fie de dreapta. Ascensiunea unor paritide ca FPÖ nu face decat sa confirme acest lucru din pacate.
austriecii au „gustat” 10 ani de ocupatie ruseasca.
se pare ca nu le-a fost de ajuns.
Orice tip de orânduire socială e imperfect și, de aceea, poartă în sine germenii autodistrugerii. Chiar și numai dacă ne gândim ca slăbiciunile sale sunt identificate și exploatate de adversari / inamici.
Imigrația necontrolată este o mare vulnerabilitate a lumii occidentale și, evident, regimurile autoritare exploatează copios această slăbiciune. La fel și corectitudinea politică.
Europa occidentală pare ca se trezește, cumva, după decenii în care s-a lăsat islamizată, de bunăvoie. Personal. cred că e prea târziu.
Cât despre Austro-ungaria, aceste state visează, cu ochii deschiși, la trecuta mărire a imperiului și sunt foarte permeabile la agenții „partenerului” rus, care le picură-n urechi exact ce vor să audă și le livrează și gaze la preț bun.
Domnule, Europa Centrală fără Rusia, moare. Pentru Germania+Austria+Hungaria alianța cu Rusia este de natură existențială. De aici toată periculozitatea situației în care se află țări ca Polonia și România. Dacă SUA+UK părăsesc Europa, țările din Est vor fi cotropite și din Vest și dinspre Est.
@Lucifer – ”Dacă SUA+UK părăsesc Europa, …. ”
Chiar lipsea o nouă mostră din propaganda Kremlinului. Nu-ți face griji, că Statele Unite nu pleacă nicăieri. Deocamdată, încă mai au vreo 35.000 de militari și în Germania, la Kaiserslautern. Plus poligonul de tancuri de Grafenwöhr, din Bavaria, pe care îl administrează direct tot Statele Unite și unde aduc sau retrag frecvent tancuri M1 Abrams, fără ca Berlinul să aibă vreun cuvânt de spus.
Asta e cea mai mare grijă a ta și a lui Rogozin, că or să plece trupele americane din România sau Europa 😀
Domnule, sunteți setat pe trecut. SUA+UK n-au nicio datorie către Europa sau România, ba dimpotrivă. Și, în definitiv, SUA au mai mare nevoie de Rusia decât de Europa contra Chinei. Aceasta este periculozitatea situației României, poate intra din nou în malaxorul ruso-german ca în 1940.
@Lucifer
Domnule, eu nădăjduiesc ca, în decursul vieții mele, să apuc să văd cât de bine o duce Europa, cu o rusie izolată în spatele unui gard înalt până la cer (gard economic, informational, informativ, ideologic, religios, politic, digital, cultural, militar etc.). Să văd o rusie liberă să se dezvolte în spațiul asiatic, sub aripa oblăduitoare a Chinei.
Ca român, sper ca acest gard să se ridice pe granița legaă, de Est, a Ucrainei, iar Marea Neagră să fie singura frontieră a României, cu rusia.
Sper să nu mă afurisească Teodosie, pentru nădăjduința asta…
Naivități. Europa de Vest se va prăbuși înaintea Rusiei.
Dacă Austria este Centrul Europei, statele aflate la est de Austria se află în Europa de Est.
Iar dacă Austria este vasalul Rusiei și Rusia devine pe zi ce trece tot mai mult vasalul Chinei, Europa de Est este deja condamnată.
Or, Uniunea Europeană se pretinde a fi o formă de asociere a unor democrații într-o democrație mai mare și mai puternică. În realitate UE nu poate face nimic pentru apărarea democrației în Europa de Est și pentru sancționarea/ corectarea derapajelor în interiorul său.
Ca sa largim discutia:
Ungaria in sec. XVIII avea toate (TOATE) orasele majoritar germane, slave, romane. Nimic sau mai nimic unguresc. (Vezi catagafiile austriece din epoca.)
Se pare ca a fost o trasatura comuna a Europei central danubiene.
Sovinii au schimbat situatia, prin germanizare/maghiarizare fortata.
O traditie urata, nespusa marelui public.Europa habar n’are de ce se intimpla in mijlocul ei!
Dar vor sa schimbe istoria Romaniei……..
Probabil că România și Polonia trebuie sa adopte o strategie agresiva mergând până la ofensive militare împotriva coalițiilor de tip Austria -Hungaria. Evident, asta presupune copierea de către România a modelului de înarmare polonez.
Domnule Carp,
în ce registru ar trebui să încadrăm ţările foarte dezvoltate, care fac afaceri foarte bune cu Europa şi America, dar care nu vor să primească imigranţi? Japonia, Australia, China sau ţările arabe, etc
Ne-am obisnut deja. Tot, dar absolut tot ce este mai la dreapta de extrema stanga este automat de extrema dreapta. Extrema stanga fiind evident de centru. Pana si cainele meu care sta pe scaunul din dreapta in masina e de extrema dreapta dupa logica „imbatabila” a extremei stanga.