duminică, iunie 16, 2024

Hermeneutica endogenă – un instrument de evaluare culturologică a sculpturii abstracte. Cazul sculpturii brâncușiene

Sfârșitul artei? Eu văd viitorul ei
desenat în linii grandioase
la orizontul secolului XX !
Constantin Brâncuși

Pentru antropolgia simbolică – o disciplină desemnată inițial în mod inadecvat ca istorie a religiilor – artele sunt, după religie, principala instituție a gândirii simbolice și a cunoașterii simbolice. Inadecvarea de denominație provine din aceea că imaginarul artistic (literatură, plastică, muzică, arhitectură, design) depășește incomensurabil prin volum imaginarul religios.  Datorăm instituției imaginarului (religios + artistic) cea mai mare parte a sistemului de valori identitare ale unei culturi.

Prin urmare, o operă de artă nu este îndeobște receptată în abordările de antropologie simbolică ca entitate estetică – cum o desemnează de obicei critica convențională –, ci, în primul rând, ca un complex sau o matrice de valori culturale. Ca atare, actul exegetic va avea drept menire decriptarea discursului vizual despre valori culturale, subiacente lucrării studiate. 

Cele două demersuri, al criticului de artă vs. al antropologului, sunt cu necesitate complementare. Dar, diferența dintre ele constă în principal în aceea că, dacă critica în cheie estetică este o critică precumpănitor subiectivă – pentru că valorile estetice sunt subiective,  de gustibus non disputandum –, critica în cheie culturală este precumpănitor obiectivă și admite analize intensive multinivelare (hermeneutice).

Generația mea își aduce perfect de bine aminte de fascinația pe care o produceau prelegerile lui Ion Frunzetti, Dan Hăulică, Dan Grigorescu, etc., prin asocierile erudite, insolite, dar adesea periferice, între anumite detalii sau modalități de expresie ale unui artist român, cu cele ale unor artiști din alte spații sau perioade. Acest tip de demers comparativist, pe care îl vom desemna ca exogen, are potențial de a se continua la infinit și poate genera progresiv un cloud de analize dificil de gestionat.

Este exemplar în acest sens cazul sculpturii brâncușiene. S-au scris sute de articole și volume despre geniul lui Brâncuși. Critica nu a avut nici-o dificutate în a-i evalua suflul, respirația înaltă.

Maestrului i se recunoaște statutul de a fi fondatorul sculpturii abstracte. Dar, cine caută în tratatele de istoria artei un capitolcare să expliciteze meritele specifice ale artistului și impactul operei asupra generațiilor ce au urmat, va fi surprins să constate că un astfel de capitol nu există.

Mai mult, în 1995, la Paris și la Philadelphia, a fost dechisă cea mai mare retrospectivă Brâncuși, iar, în catalogul retrospectivei, scrie negru pe alb că Brâncuși rămâne inanalizabil și inclasabil.[1]

O bibliografie critică etalată în prezent pe mai bine de un secol stă mărturie asupra eșecului de a poziționa estetic revoluția brâncușiană prin raportări comparativistice la folclorul românesc, sau la arta africană, sau la arta asiată, sau la contemporani ai sculptorului etc. O atare stare de fapt este greu de acceptat.

*

Fig1. Etape ale demersului endogen

În locul abordărilor convenționale de comparativism exogen, am propus încă din 1985 un demers axat pe comparativism endogen, respectiv pe un comparativism metodic, în cheie culturală obiectivă, focalizat pe piesele reprezentative ale operei unui aceluiași artist. Vorbim de ceea ce poate fi numit comparativism intensiv, ce comportă, în cazul sculpturii brâncușiene, până la douăsprezece niveluri succesive de analiză. Se pot astfel evidenția fiabil regulile de coerență internă ale creației și, pe această bază, semnificațiile discursului vizual.

Acest tip de exegeză, desemnată prin termeneul de hermeneutică endogenă, am aplicat-o timp de trei decenii și jumătate la sculptori abstracți români, dar în primul rând la Brâncuși.

Iar rezultatul, în ce privește sculptura brâncușiană, este cât se poate de convingător. Deținem actualmente – vorbim de premiere absolute – răspunsuri structurale la practic toate marile întrebări privind opera maestrului.

Precizez, că răspunsurile bazate pe analize de date obiective[2] – deci nu de informație estetică – sunt răspunsuri structuralefinale, ce pot fi dezvoltate, dar nu înlocuite.

Dispunem, din anul 2010, de studiice definesc cu acuratețe:

  • structura imaginarului brâncușian
  • principalele surse de inspirație ale sculptorului: Rodin + Biblia + Eminescu;
  • semnificația culturologică a fiecăruia dintre cele peste 40 de motive ale operei[3];
  • marile cicluri tematice, trei la număr, ce structurează ansamblul operei (acoperă 80% din motive): I. Tripticurile Evei [trei tripticuri intercorelate, inițiate în 1907, 1916 și respectiv, 1938], consacrate temei „păcatului primordial”[4] (10 motive); II. Luceafărul brâncușian, replică la Eminescu pe tema fascinației pentru sublim (18 motive); III. Fiul risipitor, tema artei universale, ca instituție a armoniei interumane planetare (9 motive).
  • statutul artistic al sculptorului: Brâncuși este, nu doar un artist de filiație simbolistă, cum s-a mai afirmat, ci, în fapt, pionierul unui curent sui generis de simbolism, neidentificat anterior din lipsă de metodă, un curent – l-am numit simbolism hylesic (Gr. Hyle, materie)ce exploatează potențialitățile infinite ale materiilor de a cataliza imaginarul uman la scară planetară. Anticipăm că, prin potențialul său culturologic universal, simbolismul hylesic – ilustrat în prezent prin creațiile a trei generații de artiști de la noi și din lume ce și-l revendică pe Brâncuși drept mentor – se va impune treptat, într-o civilizație în curs de globalizare, drept cel mai important curent artistic al veacului XX.
  • statutul gnoseologic al sculptorului: Brâncuși este revanșa salutară de secol XX, a mentalului rural asupra mentalului urban, o revanșă a spiritului conservator față de spiritul renovator. O revanșă, ce-i drept, îndeajuns de solitară, dar tocmai de aceea necesară a fi pusă în evidență ca atare, și nu doar din respect pentru ecologia culturii. În antropologie, problema de a ști sau a nu ști dacă există Dumnezeu este secundară față de problema consistenței sau inconsistenței imaginarului, respectiv a sistemului de valori simbolice identitare,[5] perene, cu vitalitate extinsă pedurate de milenii, emanate din religii – pe care poți pune mâna, sau pe care le poți auzi sau vedea: Michelangelo, Caravaggio, Bramante, Bach, Mozart, Beethoven, Mendelsohn, Brahms, Rameau, Berlioz, Tchaikovski, Chopin, Dante, Shakespeare, Voltaire, Goethe, Tolstoi… Tot tezaurul fabulos de valori al culturii europene este crescut pe trunchiul abramic al civilizației iudeo-creștine, și nu trebuie lăsat să moară – fie doar și până la apariția unor studii atente de impact și a unor progrese care să garanteze că avem ce pune în loc.

*

            Pe de altă parte, merită amintit succint – tema este complexă – că cercetări recente de neurofiziologie demonstrează irefutabil că gândirea simbolică nu este anacronică, prin raportare la gândirea rațională, căci cortexul uman dispune de două facultăți de cunoaștere dialectic interconectate. Suntem setați de zeci de mii de ani[6] să gândim în două regimuri complementare, simbolic vs. rațional, gestionând fiecare, pe de-o parte domeniul imaginarului, altfel spus domeniul reperelor simbolice e.g. despre bine/rău, frumos /urât etc., iar pe de altă parte domeniul realului, a cunoașterii fizice. Iau astfel naștere, în mod concomitent la nivelul fiecărei culturi, pe de o parte, structuri de cunoaștere perenă, care să asigure responsabilizarea acțiunii umane pe termen lung și foarte lung, iar, pe de altă parte, structuri de cunoștere pragmatice, destinate să mobilizeze acțiunea umană pe termen scurt și mediu.

*

Constantin Brâncuși, Adam și Eva, 1916-1921, castan și stejar, schiță hermeneutică

Principalele două instrumente ale metodei de hermeneutică endogenă sunt:

  • schița hermeneutică, schema hermeneutică cu ajutorul cărora sunt inventariați și evaluați indicii hermeneutici (elementele de informație obiectivă) aferenți unui anume motiv sculptural. Motivele brâncușiene comportă între zece, douăzeci, până la peste patruzeci de indici obiectivi.  Exegeza convențională folosește în medie șase argumente pentru a articula o interpretare la sculptura brâncușiană. Când numărul argumentelor depășește cifra de douăzeci, sculptura devine text, iar exegeza înaintează pe o traiectorie certă – fiindcă, după cum s-a menționat, informația prelucrată este obiectivă.  
  • harta imaginarului brâncușian: instrument indispensabil pentru sinteza hermeneutică. Într-o încercare de caracterizare a esenței creației brâncușiene Dan Grigorescu observa că ea reprezintă „unul dintre modelele cele mai impunătoare, din întreaga istorie a artei, ale unității de concepție.” În compozițiile brâncușiene esteticul este sistematic marginalizat în favoarea eticului. Dar, nimic nu revelează mai clar adevărata pondere a acestei caracteristici a concepției brâncușiene decât harta imaginarului unde se poate observa ca aproape 90% din personajele sculpturii brâncușiene au deficiențe de vedere (unul sau ambii ochi lipsă, sau ochi nictalotropi etc. – vezi motivele barate cu roșu), respectiv,… nu au organ pentru estetic.
Fig. 2. Harta imaginarului brâncușian. Concatenarea motivelor

Rezultate similare ce ar putea fi obținute analizând – cu ajutorul metodei de hermeneutică endogenă, sau cu metode similare – creația marilor stele ale sculpturii abstracte de secole XX și XXI ar schimba fața învățământului de artă și ar avea implicații semnificative pentru îndiguirea crizei în arte și în cultură. Cade în sarcina Academiei  Române să decidă modalitățile de validare a contribuțiilor prezente – ne poziționăm pe filiația Blaga, Eliade, Bachelard, Northop Frye, Lévy-Strauss, Durand – ca preambul necesar pentru promovarea criticii de orientare antropologică și simbolologică.

Aducem în atenția Academiei Române că metoda de hermeneutică endogenă se pretează la a fi exinsă la cercetarea limbajelor obiectuale din design și arhitectura. Implicațiile culturale și economice ale unei atari dezvotări ar fi cu totul notabile.

Amintesc că în anul 2026 se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși, iar în 2027 se împlinesc 70 de ani de la trecerea lui în neființă. Sunt două repere temporale proxime susceptibile să genereze inițiative de omagiere și valorificare a patrimoniului material și spiritual de care dispunem în ce privește creația maestrului.

Închei cu o măturisire și un îndemn. O nouă metodă înseamnă un nou instrument de construcție. Cazul Brâncuși, fondator al artei moderne, cotat de critică drept ermetic timp de aproape un secol, nu are nimic special. Arta abstractă modernă și contemporană reflectă imaginea polarizată a unei civilizații hiper-complexe și reclamă dezvoltarea de instrumente de evaluare deopotrivă de complexe. Practic vorbind, patrimoniul gigantic de artă abstractă de secol XX-XXI nu poate fi citit culturologic, nu poate fi cartografiat cu privire la imaginarul subiacent, cât timp nu se instituționalizează cercetarea în ritm continuu a gramaticii limbajelor abstracte. Este aceasta o condiție sine qua non de accedere la un corpus de discursuri identitare instaurative, de valoare inestimabilă despre civilizația contemporană.

Intenționez să înaintez forurilor competente propunerea ca, sub egida Institutului de Antropologie Francisc Rainer și a Academiei Române, să se amorseze demersuri la Uniunea Europeană pentru crearea unui Institut Internațional de Hermeneutică a Obiectului Constantin Brâncuși.[7]  Primii pași în realizarea acestui obiectiv sunt probabil cei mai grei. Ca primă etapă, este nevoie să se constituie nucleul unei echipe.

Rămân îndatorat cititorilor acestor pagini – din România sau din diasporă – care având  competența și simțindu-și chemarea de a pune umărul la dezvoltarea proiectului aici schițat, vor avea bunăvoința să mă contacteze /. Informații suplimentare despre tipul de exegeză și obiectivele de avut în vedere sunt sintetic expuse în volumul meu ultim, apărut în 2020 (menționat mai jos), disponibil în librăriile Cărturești.   

   Volume de autor

M.S.-C., Brâncuși – Simbolismul hylesic, Ed. Edinter, 1992

M.S.-C., Paul Neagu – Nouă Stațiuni Catalitice, Studiu de hermeneutică a sculpturii abstracte, Simbolism hylesic, Ed. Anastasia, 2003, (ediția I); Ed. Triade -Brumar, 2012 (ediția II)

M.S.-C., Brâncuși – Limbajele materiei, Simbolism hylesic, Studiu de hermeneutică a sculpturii abstracte, Ed. Aima, 2010

M.S.-C., Tratat de hermeneutică a sculpturii abstracte, Perspectiva endogenă, Brâncuși – Simbolismul hylesic, I.C.R./Ed. Brâncuși, 2016

M.S.-C., Opera lui Brâncuși în România, Simbolismul hylesic, O abordare de hermeneutică endogenă, Ed. Vremea, 2020


note

[1]  Margit Rowell, „Une œuvre moderne et intemporelle“, în Friedrich Teja Bach, Margit Rowell, Ann Temkin, Constantin Brancusi, 1876-1957, Gallimard, Centre Georges Pompidou, 1995, p. 40 și p. 51.

[2] Respectiv pe informație culturală, respectiv pe cunoaștere simbolică, respectiv pe imaginar.

[3] Demonstrăm că toate motivele brâncușiene se cer citite (și) în cheie alegorică și că se vor atemporale.

[4] Păcatul primordial de care vorbește Brâncuși este altul decât cel sugerat de tradiție.

[5] „Toate formele vieții culturale a omului sunt forme simbolice.”, Ernst Cassirer, Eseu despre om, Humanitas, (1944) 1994, p.45.

[6] Ernst Cassirer amintea că au fost identificate elemente de gândire simbolică și la maimuțe.

[7] Pentru viitoarele cercetări de hermeneutică a obiectului, opera brâncușiană poate servi drept reper semnificativ de complexitate.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. O nota despre ´simbolism´.
    Atat antropologia culturala, ´simbolica´, cat si ´simbolismul´ (´simbolologia´) – in sens cultural larg, sunt fenomene esential moderne, determinate de anumite conditii, contexte, mentalitati etc., de spiritul timpului lor. E o tipica eroare de optica si de ingenuitate ´hermeneutica´ proiectia acestor ´modele´- de altfel foarte efemere – la epoci anterioare, premoderne, in Antichitate sau chiar in ´preistorie´, ´Simbolismul´ nu are acelasi sens in cultura moderna ca in culturile premoderne sau ´exotice´, orientale, etc. Interpretarile moderne sunt, in sens larg, psihanalitice ( relative la domeniul subteran al ´Inconstientului´, care nu a fost inventat de Freud ). A existat o moda ´simbolista´ in arta, literatura, cu origini in Romantism si mai direct in decadentismul fin de siecle, v. in special ´Natural supernaturalism´ a lui M. H. Abrams, unde se arata ca naturalismul-panteismul romantic era totusi creatie livresca (si revrajire ´seculara´), ´natura´ idilica a romanticilor iesise ( sau era mediata ) tot din ´Carte´ ( ´sublimul´ miltonian, teozofiile-istoriozofiile panteiste in stil hegelian, mitul mantuirii prin progres infinit, etc. ). Simbolismul, intuitionismele, sentimentalismul, erau o reactie ( interna, ´endogena´ ) la rationalism si Iluminism, mai apoi la pozitivism, culminand in forme de irationalism, cultul ´vietii´ si al instinctului, teoriile ´Inconstientului´, cu dizolvarea treptata ( si catastrofala ) a vechilor conceptii despre individul autonom, etc. S-a creat o dihotomie, o opozitie si chiar contradictie intre ´ratiune´ si ´imaginatie´ ( simbol, mit), constient si inconstient, ´apolinic´ si ´dionisiac´, dandu-se preferinta laturii nocturne, ´intuitive´, frecvent ´feminine´ ( ´matriarhatul´ bachofenian ce facea ravagii printre modernisti, cultul ´Femeii´ la prerafaeliti, sofianismul rus, H. D. Lawrence, cosmistii Georgekreis, ´substratul´ si ´mumele´ lui Blaga, ca surse ale protocronismului cult, etc. ), odata cu o inversiune contra-culturala a valorilor. Nietzsche, care nu era chiar atat de ´intempestiv´ cum se credea, filozofia lui reflectand, desi ambivalent si ´oedipian´, Machtpolitikul bismarkian ( in ultima perioada se visa consilierul Kaiserului, pe care voia totusi sa-l impuste ! ), inversase pesimismul tragic schopenhauerian-wagnerian : e cam cum se intampla in filmele cu mafioti si baieti rai, ca Darth Vader, acestia fascineaza din ce in ce si ajung eroi principali, rebeli, modele si idoli, ´incorecti politic´, chiar si presedinti … Aceasta noua moda culturala, de tendinte vag anarhiste, si-a inventat un pedigree imaginar in epocile premoderne, in ´preistorie´, fascinatia ´primitivilor´ ( neo-samanisme, etc. ). Cea mai cunoscuta expresie a ´simbolismului´ romantic e, poate, aceea schellingiana, a simbolului autosuficient, tautologic, ceea ce e, literalmente, negatia conceptiei antice despre ´simbol´, sym-bolon, ´jumatatea´ sensibila ce reprezinta, ´simbolizeaza´, intregul semnificativ. Acest simbolism romantic si ´mister´ nebulos, ´infinit´, in decor gotic, e astfel opus alegoriei, in mod simplist asilmilata ( cum procedeaza H. Corbin ) cu ´alegorismul´ scolastic, baroc sau rationalist, etc. Antropologia simbolista durandiana, regresiva sau descendenta (katagogica si kakogogica ), atinge cote de vulgaritate grotesca, ´demonice´ – in perspectivele premoderne care erau, din contra, anagogice. Dupa antici, ´simbolurile´, miturile, riturile, erau manifestarile sensibile ale Formelor inteligibile, noetice. Simbolismele moderne, sub- , i- sau anti-rationaliste, au o hermeneutica a suspiciunii, demistificatoare, nu una a increderii, ca acelea vechi ( care nu erau totusi ´supra´-rationaliste si nonverificabile, rezervate unor ´initiati´ inchipuiti, alt mod de camuflare si justificare a irationalismului ), cu toate obiectiile formale ale lui Eliade ( care nu agrea psihanaliza freudiana, ´semita´ si pozitivista, dar era efectiv sub vraja psihologiei misticoide a lui Jung ), care abuza de aceeasi logica ´gnostica´ sau antinomianista a interpretarilor pe dos si subversive ( predilectia lui panteista pt. ´haos´, pt. rasturnarea valorilor, devalorizarea monoteismului profetic si ´demiurgic´, etc. ).
    In realitate, cercetatorii care se ocupa in mod serios de culturile premoderne, cum e si aceea medievala, au demonstrat cat de fanteziste sunt aceste ´genealogii´, de obicei si foarte ideologizate ( mitul politic sorelian ). Ca arta lui Brancusi ar fi fost o ´razbunare a ruralului´ si ´conservatoare´ ( ! ) e o pura supozitie, – mitul protocronist al ´taranului´, ´dacului´ (versiune locala de arian) Brancusi, in cazul lui Noica, o supra-interpretare vadit interesata ´metapolitic´ ( ca si celebrele interpretari heideggeriene ). Brancusi era pur si simplu un avangardist cosmopolit, in spiritul epocii sale si perfect constient de arta sa revolutionara. In epocile premoderne existau limbaje simbolice, alegorice, extrem de complexe si rationale, logico-matematice ( modaliste ), cei care le cultivau nu erau poeti, visatori cu plete in vant, samani, ci filozofi, savanti rigurosi si severi, matematicieni, deci foarte ´intelectualisti´. ´Simbolismul´ nu era opus, – ca simpla ´sensibilitate´ pre-logica a ´bunului salbatic´ contopit embrionar cu natura-muma, – ratiunii sau intelectului ( care striveste corola cu minuni a lumii si in care un ´teolog´ irationalist ca L. Sestov vedea Sarpele ispitei ! ), intelectul ii era, dimpotriva, principiu si cheie . Simbolismele ´traditionale´ erau fundamental intelective si deci ´logice´, nu i-logice, deconstructiviste, adica absurde. V. in acest sens lucrarile Prof. M. Idel, care polemizeaza aproape pe fiecare pagina cu acest fel de prejudecati antropologice sau de ´istoria religiilor´ ( inclusiv sau mai ales cu G. Scholem, cu anarhismul lui mistic cripto-sionist ), deconstructiviste etc., si deloc ingenue sau lipsite de presupozitii ideologice ( a scris si o lucrare despre Eliade , probabil cel mai cunoscut promotor al acestei mode a ´gandirii arhaice´, un neo-paganism cult ). Un simbolism anti-rationalist ar fi fost un pur non-sens, de domeniul visarii si al vorbirii in dodii. Chestiile cu emisferele cerebrale, gandire intuitiva feminina vs. ratiunea patriarhala ´toxica´ sau chiar ´fascista´ ( deleuzian ), tin de delirul New Age. Platon isi exemplifica filozofia prin mituri, punand uneori in ele sensuri ´ezoterice´, pe care nu putea sau nu voia sa le expuna deschis ( ceea ce nu justifica totusi inventiile pseudo-platonicienilor ´scolii de la Tubingen´ sau ezoterisme elitiste criptofasciste in stil straussian ). Simbolismul modernistilor e insa o forma de ´spiritism´, ectoplasmatic, poate primi orice sens tocmai pt. ca nu poseda niciunul, e indeterminat, somnul ratiunii. De aceea diversi exegeti propun fel si fel de hermeneutici care mai de care mai sofisticata si mai originala, un fel de delir ´cabalistic´ savant, in acest domeniu fara repere, incontrolabil, fiind cale libera pt. orice sarlatanie si aventura cuantica sau ´transdisciplinara´.

    • Vă mulțumesc pentru comentariul amplu. Ne situăm pe terenuri distincte.
      Reamintesc și dezvolt elementele faptice de la care pornesc. Propun un demers analitic intensiv, eminamente rațional, pentru a inventaria și evalua sistematic corespondențe morfologice + semantice+simbolice între elemente similare, circumscrise pe lucrările ce alcăturiesc creația brâncușiană.
      Semnalez că grila de interpretare în cheie culturală oferă un avantaj de obiectivitate față de grila de interpretare în cheie estetică, privilegiată îndeobște de critica de artă. Exegeza noastră la creația brâncușiană cumulează cercetări etalate pe trei decenii – ceea ce a permis multiple recalibrări ale afirmațiilor și implicit, a oferit argumente din ce în ce limpezi pentru a susține veracitatea interpretării.
      Coroborăm astfel faptic afirmația lui Dan Grigorescu privind unitatea surprinzătoare de conceție prin care se distinge creația brâncușiană. Se pare că nu v-au reținut atenția rezultatele concrete obținute prin metoda de hermeneutică endogenă. Posedăm în premieră :
      – analiză structurală a imaginarului brâncușian;
      – identificarea atent motivată a principalelor izvoare de inspirație;
      – decriptarea alegoriilor sculpturale subiacente fiecărui motiv;
      – definirea ciclurilor tematice ce structurează opera;
      – definirea credo-ului artistic brâncușian: simbolizarea prin materii;
      – poziționarea creației brâncușiene în istoria artei, ca punct de pornire al unui curent
      distinct în arta de secol XX – pe care ne-am permis să îl denumim simbolism hylesic (i.e material)(1985).

      Pentru a conchide, proiectul nostru de cercetare a fost condus în optică riguros rațională și cu orientare deliberat pragmatică – aceea de a dota critica sculpturii abstracte cu un instrument performant de evaluare culturologică.

      • Multumesc, imi cer scuze daca unele cuvinte au sunat ad hominem, ma gandeam precis la ´scoala transdisciplinara´ a Dnului academician B. Nicolescu, care face uz de asa-zisa ´logica cuantica´ , lupasciana sau ba, nu ma pricep ( sau ´a tertului inclus´).

  2. In hermeneutica asta botezata cu pretiozitate „endogena” poate incapea orice lucru neexprimat, orice speculatie, interpretare sau atribuire, pe motiv ca ar exprima „valori” presupuse intrinseci, perceptibile doar de endogenistul creator de arta si imperceptibile/invizibile pentru exogenistii consumatori de arta. Mai sa fie!, aceasta tentativa de acreditare a nevazutului, neauzitului, nepipaitului si altor stari care ne impresioneaza simturile nu e departe de a promova kitschurile ca „valori neintelese” si a discrimina arta care se bazeaza exclusiv pe emotii provocate de produsele materiale/exogene ale artistului. L.A. a conchis foarte corect, asta e o cale libera pt. orice sarlatanie si aventura cuantica sau ´transdisciplinara´.

  3. As spune ca impactul operei lui Brancusi asupra generațiilor ce au urmat este vizibil uneori. Personal, am constatat acest lucru atunci cand am vizitat Muzeul Guggenheim de la Bilbao in vara asta. Formele alungite, precum „Pasarea de Aur” sau cele in genul operei „Domnisoara Pogany” reprezinta modele de inspiratie pentru unii artisti. Brancusi este cumva un sculptor „suprarealist”.

    • Muzeul Guggenheim Bilbao a organizat în 2011 o expoziție SERRA – BRÂNCUȘI, ce reunea lucrări semnificative de Richard Serra – un artist cotat printre primii zece cei mai imporanți sculptori contemporani americani – și lucrări de Brâncuși. Ideea acestei conjucții provenea de la Richard Serra, care înțelegea să își declare astfel deschis un mentorat pe care critica nu îl va fi fost intuit și subliniat îndeajuns. O mare parte din lucrările lui Serra glosează o poietică a fierului, ca materie întrucâtva identitară pentru civilizația de secole XX-XXI. În fapt, așa cum menționez în textul meu, pionierul matierismului în secolul XX este Brâncuși. Stau drept primă mărturie, în aces sens, o întreagă suită de aforisme brâncușiene precum: „Materia însăși trebuie să sugereze subiectul și forma (lucrării). Și ambele trebuie să vină din interiorul materiei, iar nu să fie impuse din afară.” Prima fundamentare a imaginarului matierist – subiacent creației literare – o datorăm criticului Gaston Bachelard, care inițiază acest studiu pornind de la observația stupefiantă că estetica europeană a ignorat inexplicabil cauza materială, prima și cea mai importantă dintre cele patru cauze ale lui Aristotel (materială, formală, eficientă și finală). ”Trei pietre de hotar, nota Herbert Read, măsoară în Europa istoria sculpturii: Phidias, Michelangelo, Brâncuși”. Prin lansarea esteticii matieriste, Brâncuși se plasează ca piatră de hotar în istoria sculpturii europene. Tema este amplă.

  4. Izvorul principal de inspirație pentru Brâncuși îl reprezintă Rodin. Ca ucenic al lui Rodin, în primele luni ale anului 1907, Brâncuși are șansa să se pătrundă de elevația, monumentalitatea și geniul celui mai important sculptor al Franței de la acel moment. Capodopera acestuia, Poarta Infernului (1880-1917) se dorea inspirată de Divina Comedie a lui Dante. Este puțin probabil ca Brâncuși să îl fi citit atent pe Dante. Dar, fiindcă pe linie maternă, provenea dintr-o familie de preoți, se poate presupune că citise Biblia.
    Volumul meu Opera lui Brâncuși în România, Vremea, 2020, consacră un capitol genezei temei creștine la Brâncuși. Succint exprimat, ucenicul realizează că în Poarta Infernului Rodin comisese o inadvertență majoră, din punct de vedere teologic, montând un triptic al lui Adam pe antablamentul Porții. (În sens teologic, Adam, culminație a creației divine, nu se lăsa ipostaziat ca „gardian” al Infernului.) Realizează că observarea acestei erori subtile de concepție îl îndreptățea deplin să se considere apt să își înceapă propriul drum ca artist. Se desparte de Rodin și începe aproape imediat să lucreze la ceea ce avea să devină un triptic (virtual) al Evei, Rugăciune, Sărutul, Cumințenia Pământului, deliberat conceput ca replică la tripticul lui Adam. Mai adaug aici că, pe când lucra Sărutul, ca efigie cvasi abstractă cuplului primar, Adam și Eva, tânărul sculptor descoperă că textul din Geneză ce relatează drama păcătuirii din Eden conține o banală eroare de traducere care ocultează ( care a ocultat în fapt timp de două milenii) semnificația păcatului primordial, așa cum este asociat temei pomului cunoașterii binelui și răului, probabil cel mai important simbol, în perspectivă laică, din Vechiul Testament. Acesta este momentul în care izvorul de inspirație iudeo-creștin devine nucleul ideatic al întregii sale creații.
    Exegeza convențională la opera lui Brâncuși, fie că era centrată pe evaluări în cheie estetică sau condiționată de pudori comuniste a ratat identificarea sursei iudeo creștin de inspirație pentru că nu era instrumentată să opereze reconstrucții de imaginar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Matei Stircea Craciun
Matei Stircea Craciun
tudii: - filologie, Universitatea București, 1970-75; - doctorat în istorie și antropologie, Univ. București, 1993; - postdoctorat Fulbrigh, Simbolism hylesic, Queens College, City Univ. of NY, Georgetown University, Washington, 1995. Poziție: - cercetător principal I, Institutul de Antropologie Francisc Rainer, Acaademia Română; - secretar științific IAFR (1997-2012). Specializare: - antropologie simbolică // brâncușiologie // abordări hermeneutice ale sculpturii abstracte. Contribuții (premiere internaționale) : Exegeza endogenă a creației brâncușiene (1992, 2010, 2016, 2020). Se oferă soluții  sistemice problemelor fundamentale ale brâncușiologiei: determinarea semnificațiilor alegorice ale motivelor sculpturale; identificarea principalelor izvoare de inspirație ale operei (altele decât cele avute în vedere de exegeza brâncușiologică); explicitarea principiilor de compoziție ale sculptorului. -          Conceptualizarea curentului artistic – simbolismul hylesic - lansat de Brâncuși în arta modernă și poziționarea culturologică a acestuia printre cele mai importante curente artistice al veacului XX. - Exegeza endogenă a motivului „Pomul cunoașterii binelui și răului”, Geneza, 2.9. Se recuperează valoarea denotativă a unei sintagme/concept/simbol de valoare cardinală în teologiile ebraică, creștină, islamică. Valorii simbolice hermetice a sus-numitei sintagme, exegeza endogenă îi substituie o valoare denotativă clară, prin circumscrierea unei erori de transcriere în textul sacru.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro