joi, iulie 9, 2020

Homo Cliens si Homo Iratus

In cunoscuta sa carte, “Homo Deus”( 1 ), Youval Harari susține cu inteligență și numeroase argumente că omenirea a ajuns să controleze în mare măsură cele 3 provocări majore ale evoluției sale de până acum. Foametea, epidemiile și războaiele, luate împreună, duc în prezent la pierderea a mult mai puține vieți decât provoacă diabetul.

Mizele următoare ar consta în obținerea nemuririi, fericirii constante și a altor puteri demiurgice în 100-200 de ani sau poate chiar mai rapid. Homo Sapiens ar vrea să devină Homo Deus.( 2 )

Nu se abordează, însă, decât marginal termenul mai scurt, următoarele decenii părând a fi văzute subsumat obiectivelor de mai sus. De asemenea, Y. Harari precizează( 3 ) că, în ceea ce privește viitorul respectiv, el se referă la specia umană, practic, la standardele care ar putea fi atinse de cele mai avansate segmente ale sale, nu la puteri la îndemâna fiecărui individ. Miliarde de oameni ar continua să se confrunte cu destule probleme și sunt văzute ca riscând să devină irelevante economic și politic.

Cele ce urmează încearcă să arate că dacă ne raportăm la majoritatea oamenilor și la un termen mai scurt, de ordinul a 20-25 de ani, este probabil ca evoluțiile tipologiei umane să fie, de fapt, diferite și să afecteze lumea mai mult decât până acum, nu mai puțin, iar unele tendințe necesită atenție.( 4 )

În acest sens, trebuie avut în vedere că omul obișnuit va rămâne, în realitate, foarte relevant politic în următoarele decenii și este supus acțiunii unor factori puternici care îl modifică în privințe preocupante.

Deși sunt și șanse serioase de mai bine, există riscul să ne îndreptăm în masă mai degrabă către Homo Cliens (omul client) și Homo Iratus (omul mânios), decât spre Homo Deus, transformarea avansând deja în diverse grade. Consecințele potențiale ne-ar privi pe toți.

Aș vedea în acest sens 10 astfel de factori principali. Scopul analizei nu este acela de a emite judecăți de valoare asupra lor, ci de a arăta că nu doar factorii negativi, ci și cei care sunt, pe ansamblu, pozitivi au și efecte problematice, fiind necesar să se intervină prin politici publice pentru echilibrare.

1 Laicitatea, de exemplu, a crescut mult rolul științei și tehnologiei, cu progresele aferente, dar a concentrat atenția pe aspecte materiale și pe termenul scurt și a mutat “răspunderea” pentru probleme de la Dumnezeu la om

Separarea dintre societatea civilă și religie a consacrat o preeminență decizională a “materialului” asupra spiritualului în viața de zi cu zi și a transformat oficial Religia în religii din punctul de vedere al statului.

Independent de credințele fiecăruia, implicațiile au fost și rămân profunde și nu “doar” pe planul reperelor sufletești în lume, ci și pe planuri foarte practice.

În primul rând, numărul oamenilor cu o mai slabă legătură cu divinitatea sau care sunt atei tinde să crească în țările laice și miza majoră pentru aceștia a devenit oficial fericirea pe pământ. Șansa celestă în acest sens și orizontul de timp de referință aferent au devenit cu totul secundare ca probabilitate sau nu au mai contat deloc.

Desigur, este normal ca oamenii să aspire spre fericire și este un obiectiv care și focusează energii și presează elitele pentru depășirea provocărilor. A favorizat, însă, și tendința spre excese. Dacă nu ai decât șansa vieții actuale ca să ajungi la confort și fericire, devine important nu doar să te “zbați” în direcția respectivă, dar și să progresezi cât mai curând (potențial, cu orice preț) pentru a te “bucura” mai mult timp de rezultate.

Un alt efect problematic a privit morala. Coborârea acesteia din zona care implica și pedeapsa veșnică în rândul așteptărilor pur lumești, eventual cu sancțiuni reduse și unele amnistii și grațieri, a scăzut presiunea subconștientului înspre etică și comportament responsabil față de ceilalți.

În al doilea rând, și pentru oamenii profund religioși, partea materială nu a mai fost văzută oarecum în contradicție și subsidiară față de partea spirituală, ci ca un aspect acceptabil și de rezolvat de ei sau de stat, divinitatea intervenind în această privință mai rar. Unele efecte au fost pozitive, dar altele au mers tot în direcțiile de mai sus.

În al treilea rând, atunci când ceva merge prost, tendința mai tuturor a ajuns să fie aceea de a prezuma acel ceva rezolvabil de societate, cu așteptările aferente.

Și acest din urmă aspect a facilitat progrese importante, dar așteptările individuale tinzând să se mărească, nemulțumirea populară a ajuns în ascensiune “naturală”, în loc să scadă.

Numeroasele exemple de incompetenți, persoane abuzive și hoți din rândul elitelor de facto din diverse țări, inclusiv România, justifică în mod evident nevoia de presiune socială.

Trebuie, însă, atenție și la faptul că segmente în creștere tind să ceară mai multe și mai repede de la stat decât se spera de la divinitate și aceasta din ce în ce mai deconectat de propria contribuție la binele comun.

2. Dezvoltarea sistemelor de canalizare și apă potabilă, precum și progresul industriei farmaceutice și medicale au adus beneficii imense, dar au decuplat, în bună parte, omenirea de evoluția naturală

Aproape întreaga sa istorie omul a fost însoțit de dramă și durere la niveluri greu de conceput astăzi.

Nu mai demult de acum 130 de ani, speranța de viață în Europa era puțin peste 40 de ani, iar majoritatea familiilor dădeau naștere la 6-7 copii, în medie, din care doar 3 ajungeau la vârsta adultă.

Dezvoltarea sistemelor de salubritate și apă potabilă, precum și a medicamentelor și serviciilor medicale au permis într-un singur secol creșterea populației de aproape 7 ori și dublarea speranței de viață.

Avantajele pentru oameni au fost enorme și, desigur, nu se pune problema să renunțăm la acestea.

Trebuie să fim conștienți, însă, că pe plan fizic:

  1. această schimbare a generat deja parțial și va tot mări în viitor dependența de tehnologie și medicație pentru că zestrea noastră genetică și imunitară medie e din ce în ce mai „protezată” de aproximativ 100 de ani, iar
  2. după cum observa încă din anii 70’ Konrad Lorencz, toleranța la durere/neplăcere scade continuu (aspect legat și de factorul (3) de mai jos).

De asemenea, trebuie înțeles că aspecte de genul de mai sus au efecte și pe plan mental/emoțional (receptarea fizică producându-se tot în creier până la urmă), toleranța medie la “disconfort” scăzând și în această privință.

Per total, cresc “nevoile” și așteptările de sprijin dinspre exterior.

3. Progresul confortului casnic, profesional și urban a dus la reducerea provocărilor și rezistenței fizice și intelectuale pentru majoritatea populației, accentuând decuplajul de evoluția naturală

Omul a evoluat și s-a perfecționat având permanent obstacole fizice și intelectuale de depășit. Urmărind să aibă o viață mai bună, a făcut descoperiri colosale.

Ajungând, însă, la punctul în care a rezolvat numeroase probleme, numărul și gradul de dificultate al provocărilor de zi cu zi au scăzut mult pentru un procent din ce în ce mai mare din populație, chiar dacă cele globale sunt deosebit de complexe.

Așa ceva nu poate rămâne fără consecințe. Deși mai puțin aparente decât cele de ordin fizic (e.g., obezitate, slăbire musculară, modificări ale scheletului), efectele asupra intelectului uman au devenit serioase și ar necesita atenție.

Astfel, creierul pare să acționeze, în general, ca un mușchi – dacă este “dus” la “sala de forță” a unor biblioteci, școli, locuri de muncă interesante sau altor experiențe care îl exersează și îl provoacă, poate să ajungă un “Arnold Schwarzenegger”. Pe de altă parte, cineva poate să aibă zestrea genetică a lui “Arnold”, dar dacă stă o mare parte a timpului pe canapea și se uită la telenovele, va fi doar un adolescent mai “robust” și un adult “obez” “intelectual”. Cei cu talent inferior care ar merge la “sala de forță” i-ar deveni superiori.

Dificultatea nu mai ține în prezent doar de voință clasică. Este cunoscut faptul că persoanele care nu au telefoane mobile își amintesc, în medie, semnificativ mai multe numere de telefon decât cele care au. Mecanismul este similar în aproape orice altă privință.

Dacă nu crede că are cu adevărat nevoie să știe sau să facă ceva, creierul nu se va concentra sau se va concentra cu greutate să învețe și să împingă omul la acțiune în direcția respectivă, urmărind economisirea de energie (cu cheltuirea ei doar pentru mize care să merite).

Economisirea energiei a fost întipărită în gene timp de mii și mii de ani ca esențială pentru supraviețuire. Numărul de calorii zilnice la îndemâna strămoșilor fiind redus, aceștia trebuiau să fie atenți pe ce le cheltuiau, doar că acest aspect era contrabalansat de nevoia de a-și găsi regulat hrana sau de a întreprinde alte eforturi pentru a face față sumedeniei de probleme ale acelor vremuri.

Evoluțiile din ultima sută de ani nu pot încă induce creierului o altă abordare pe partea de tendință de economisire a energiei, dar au eliminat din nevoia presantă de dinamism și învățare.

Or, “nevoia” de a întreprinde un anumit efort ar putea fi una obiectivă sau una rezultată motivațional altfel. Prima categorie de nevoi s-a redus ca urmare a dezvoltării tehnologice, nefiind însă compensată cu alte provocări. A doua este aproape total neglijată în prezent de politicile publice din România în partea sa utilă, deși ar trebui promovată din primii ani ai vieții. A devenit un aspect care depinde mult de educația în familie sau presiunea la locul de muncă, ambele având grade foarte variate de manifestare în societate și economie.

4. Stimularea permanentă a consumului duce la modificări complexe de comportament

Consumul este o necesitate structurală a modelului economic de supra-producție( 5 ). Doar că sprijinirea acestuia implică stimularea multiplicării și schimbării frecvente a produselor cumpărate cu o nouă variantă (pentru că necesitățile de bază reale sunt destul de bine acoperite de ceea ai deja). Aceasta duce, la rândul său, la atenuarea relațiilor de profunzime, precum și la tendințe spre comportamente superficiale.

Cu toții ne amintim de puținele jucării din copilărie, dar observăm ce rapid se plictisesc, de multe ori, copiii de astăzi de numeroasele lor jucării.

În plus, o parte din politicile comerciale și de stat încurajează consumul prin stimularea indirectă a “măsurării” cu cei din jur. În contextul în care “cei din jur” au ajuns să fie și miliardarii din Beverly Hills văzuți la televizor, aceasta duce des la frustrare.

O altă parte face apel la frici (de inadecvare profesională, de obezitate, de străini, de crize etc.). Așa ceva generează, în pasul doi, tribalizare – și încă una deseori radicală față de cei percepuți a fi legați de cauzele fricilor respective (imigranți etc) și cu efecte în lanț.

Practic, se face apel în principal la latura emoțională, mobilă și la prioritizarea termenului scurt, decât la cea rațională și la favorizarea termenului mai lung.

Deoarece sistemul nervos nu diferențiază între planul material și cel social atât de mult cum am fi înclinați să credem, sub presiunea unui marketing de genul de mai sus, tindem să ne poziționăm într-un spirit de mobilitate și reacție emoțională și în relațiile interumane sau față de alte aspecte ale vieții, inclusiv atunci când votăm.

5. Volumul și frecvența evoluțiilor științifice au împins din ce în ce mai mulți oameni spre un sentiment de inadecvare profesională și chiar socială, aceștia neștiind cum să țină pasul

În această privință, este destul de evident că dezvoltarea actuală continuă duce la schimbări economice, profesionale și de interacțiuni umane mai frecvente decât suportă confortabil un om în mod obișnuit.

Modificările respective generează provocări intelectuale, dar nu mai sunt de genul care pot fi depășite ușor fără ajutor exterior (prin ghidare sau formare specializată).

De aceea, numeroși oameni nici nu folosesc (și rareori pot singuri) acest factor ca să contracareze factorul (3) menționat mai sus (lipsa de provocări), ci mai degrabă abandonează.

Devin, însă, progresiv resentimentari și tentați să sprijine „soluțiile” populiste care promit miracole și cer doar voturi la schimb (acestea “spunându-le”, în esență, că vinovații exclusivi pentru dificultățile lor sunt alții – de regulă, cei mai înstăriți, străinii, și “trădătorii” din rândul adversarilor politici).

Or, frustrarea constantă duce la pusee de mânie.

6. Societatea informațională a agravat problemele de mai sus. Deși a facilitat enorm accesul la informație și experiențe, a avut și are și efecte negative serioase

În primul rând, a dus la inundarea creierului uman cu date cărora acesta nu le face bine față. Asemănător unui computer, omul are o capacitate limitată de stocare și prelucrare. Sentimentul actual de surmenaj al multor oameni este cel mai probabil dat, în bună parte, de fluxul cu totul excesiv și rapid de informații față de nivelul cu care creierul nostru era “obișnuit” genetic. Desigur, contează și scăderea toleranței la neplăcere/disconfort și lipsa unei experiențe directe a vieții de acum 200 de ani.

Volumul de idei, imagini, sunete, mișcări, mirosuri, senzații gustative și interacțiuni sociale pe care un om le procesa în medie într-o zi acum 100 de ani era de câteva ori mai mic decât cel de astăzi. Nu se poate “măsura” acea perioadă cu epoca televizorului, internetului, jocurilor video, telefonului, ofertei alimentare globalizate, platformelor sociale și mișcării cu vehicule într-un mediu urbanizat și dens populat.

În prezent, creierul este, astfel, suprasolicitat. E unul dintre motivele pentru care este posibil ca unii cititori să nu mai fi ajuns la această pagină, iar alții să abandoneze, oricum, înainte de final (pe lângă percepția cu privire la calitatea articolului).

Pentru a se proteja, creierul tinde să devină superficial și să nu se mai concentreze pe ceva până la capăt. Încearcă, în schimb, să “vadă”, chiar dacă doar “survolând”, cât mai multe știri, informații sau aparente informații (sunt numeroase analize despre FOMO- fear of missing out).

În final, rămâne cu mai puțină substanță și cu o tendință de a nu procesa complet mai nimic, gândirea fiindu-i “împărțită” deseori între un număr excesiv de subiecte.

În al doilea rând, atunci când o persoană vrea să se exprime, volumul mare din jur de surse și de informații și numărul de alți oameni care vor și ei să se exprime împing spre manifestări emoționale, senzaționaliste și exhibiționiste/de tip tabloid, pentru a ieși în evidență.

Acest aspect vizează atât (a) rolul mass-mediei în general (cu părți din ce în ce mai vaste de negativism și stimulare indirectă a superficialității și subiectivismului), cât și (b) tendințele individuale de manifestare pe platforme sociale și cu alte ocazii de exprimare publică.

Modul de exprimare este influențat și de suprasolicitarea creierului menționată mai sus. Aceasta nu afectează doar concentrarea, ci crește și nivelul de stres, deci, de irascibilitate.

În al treilea rând, internetul a facilitat propagarea masivă de fake news, ceea ce afectează calmul și coeziunea societății.

Înclinația spre senzațional și spre a crede știri conspiraționiste/negative e una naturală, facilitată istoric. Acum mii de ani, dacă cineva spunea că urmează un atac al unui trib vecin sau al unui leu sau că regele îți vrea răul, era destul de imprudent să nu-l crezi. Pare că puțini dintre cei mai puțin receptivi au supraviețuit suficient pentru o ereditate până în zilele noastre.

Câteva decenii nu pot șterge mecanisme ancorate în gene perioade mult mai lungi.

Nu în ultimul rând, multe interacțiuni legate de societatea informațională asigură “recompense” imediate (prin stimularea descărcărilor de dopamină din creier), favorizând și ele concentrarea doar pe durate scurte și dependența.

7. Depășirea nivelului nevoilor de bază, bogăția și tehnologia acumulată a societății, precum și conștientizarea vastității și complexității unei lumi globale au dus la un sentiment de siguranță, dar și de frustrare, cu scăderea responsabilității individuale

Orice pasager al unui autoturism conștientizează, chiar dacă mai difuz, că siguranța sa pe drum depinde și de respectarea regulilor de circulație de către mii de alți participanți la trafic. Pentru că mai toți șoferii sunt atenți la propria siguranță, regulile sunt comune tuturor, iar consecințele încălcării lor sunt serioase și imediate, numărul de accidente este foarte mic față de volumul uriaș de posibile interacțiuni.

Or, lumea actuală seamănă cu această inter-dependență, dar cu cinci diferențe importante:

  1. aproape nimeni nu mai “vede” și nici nu mai înțelege decât o mică parte din “trafic”, circulația fiind prea complexă.
  2. succesul speciei umane fiind atât de vast, apare impresia că a nu mai contribui tu însuți sau a ocoli niște reguli nu ar avea cum să destabilizeze sau chiar să afecteze lumea; În plus, cei nemulțumiți de propriile rezultate tind să perceapă succesul lumii ca fiind, cumva, pe seama lor și în numeroase situații în care nu este nicio legătură.
  3. încălcările individuale ale contractului social nu mai au, de obicei, efecte grave vizibile imediat, problemele devenind evidente doar mai târziu;
  4. lumea fiind complicată, multor oameni nu le mai este clar de unde au apărut dificultățile nici când acestea devin grave, crescând șansele pentru iresponsabili să scape cu totul de consecințe (și de cele tardive) și “să arate cu degetul” în alte direcții;
  5. pe plan politic, în contextul primelor patru puncte și având în vedere că Homo Cliens privilegiază termenul scurt, iar mașina statului e “închiriată” politic doar pentru 4-5 ani, devine din ce în ce mai tentant să se acționeze tot pe termen scurt, mai ales că mulți decidenți deja au văzut că pot face prostii fără să pățească ceva.

8. Faptul că numeroși oameni au ajuns pe piramida lui Maslow la nivelul la care doresc să se exprime și să fie ascultați/apreciați coincide cu alimentarea excesivă de către marketingul comercial și societatea informațională a emoționalului și radicalismului pozițional

În prezent, un procent în creștere din populație dorește să se exprime și să fie ascultat. Pentru că oamenii sunt diferiți, au informații diferite, cresc în medii diferite, iar lumea e prea mare și complexă pentru ca majoritatea subiectelor să fie cunoscute în profunzime sau să nu necesite nuanțe, a devenit dificil de susținut ceva, fără să apară imediat reacții contrare.

Avem poziții de dreapta, de stânga, pentru minorități, anti-minorități, pro-europeni, anti-europeni, pentru justiție, anti-justiție, pro-libertate și diversitate sexuală și împotrivă etc.

Numeroși oameni înțeleg lucruri diferite prin fiecare dintre aceste concepte. În plus, unele persoane sunt de acord cu o idee, dar nu în totalitate, sau consideră că modalitatea de implementare este proastă, sau au o problemă cu neglijarea impactului în alte domenii și așa mai departe. Sunt și destule cazuri de poziționări interesate, nu bazate pe convingeri.

În mod tradițional, aceste diferențe au permis, prin dezbatere, să se ajungă la soluții mai echilibrate, iar nivelul discuțiilor să rămână civilizat.

În lumea actuală, din ce în ce mai multe reacții au tonuri subiective și agresive pentru că piramida lui Maslow facilitează exprimarea natural pentru mai mulți oameni, iar Homo Cliens și Homo Iratus sunt în dezvoltare și “se luptă” să se facă auziți în vacarmul general.

Pentru a fi vizibil într-o lume globală, marcată de societatea de consum și de cea informațională, a devenit tentat să “țipi” și să te exprimi radical și fără nuanțe ca să fii auzit și “să te țină lumea minte”.

Desigur, astfel de abordări afectează concentrarea pe principii, coeziunea socială și dialogul real.

În orice țară, o parte din aceste manifestări sunt manipulate. Fondul este legat, însă, într-o măsură importantă și de fenomenele “naturale” de mai sus.

9. Sistemul de vot universal a permis o armonizare rezonabilă de interese între elite și interesul general pentru aproximativ 70-80 de ani, dar acum experimentăm fisuri în creștere

Poate să pară o blasfemie (și nu, nu susțin să se renunțe la el), dar trebuie înțeles că un sistem de vot universal nu servește automat interesului general.

Riscurile au fost sesizate de mult timp. Este cunoscut dialogul lui Socrate cu Adeimantus în care acesta își întreabă interlocutorul dacă cârmaciul unei corăbii ar trebui ales de toată lumea sau doar de cei care au habar de navigație. Concluzia dialogului nu a fost elitistă, dar implica faptul că dreptul la vot, fără un minim de instruire, poate fi periculos. De altfel, Socrate a și experimentat ulterior aceasta, pe propria piele, atunci când a fost condamnat la moarte de un tribunal format din 500 de atenieni aleși prin tragere la sorți.

Mai aproape de zilele noastre, cât timp modelul socio-economic s-a chinuit să acopere nevoile de bază, interesul general a fost armonizat cu nevoile reale ale majorității oamenilor. Nu a fost nevoie de prea multă instruire efectivă pentru că problematicile erau de tipul mai ușor de perceput corect, oricum.

Aflați încă în faza în care raționalul era clar predominant și nevoile reale mai ușor vizibile, alegătorii au presat, la rândul lor, spre o elită mai responsabilă.

Pentru că în majoritatea țărilor s-a depășit, însă, nivelul nevoilor de bază, societatea de consum impinge gradual – după cum am văzut în articolul anterior – spre stimularea emoționalului și iraționalului. Cea informațională merge, parțial, în aceeași direcție, aducând, în plus, o abundență de date din care multor oameni le este greu să extragă informația de valoare.

A considera că asemenea evoluții rămân fără consecințe politice riscă să fie naiv.

Este foarte probabil ca populismul în creștere la nivel global, nu doar în România, să aibă, de fapt, o legătură profundă tocmai cu faptul că “lucrăm” indirect de peste 30 de ani la producerea Homo Cliens (și în contextul piramidei lui Maslow). Homo Iratus este un produs “secundar”, dar, evident, în “dezvoltare”.

Pentru că destule dorințe ale Homo Cliens nu mai sunt așa de rationale, ci emoționale, din ce în ce mai multe decizii politice devin la fel, pe seama generațiilor viitoare, a planetei și a interesului general mai larg.

Ideea nu este aceea de a priva pe cineva de dreptul la vot, ci de a conștientiza că o serie de aspecte din jur ne împing pe toți spre comportamente distorsionate și că este mai important în prezent, decât în trecut, să se asigure o bună informare și formare democratică a populației din școală începând.

10. În fine, fenomenul globalizării a dus la (a) supunerea omului unei concurențe profesionale intense, (b) o presiune spre uniformizare culturală/identitară prea rapidă și (c) o comparație “în sus” cu cel mai înalt standard de pe planetă, inclusiv din punct de vedere socio-politic

La nivel individual se tinde spre stabilitate, fiind un aspect care ține de nevoia de siguranță și de control mai mare asupra propriei vieți. Or, schimbările tehnologice propagate global de mondializare și eliminarea barierelor comerciale și de circulație au mărit semnificativ nevoile de adaptare profesională și economică, cu dificultățile și grijile aferente.

La momentul la care la acestea s-a adăugat și trendul de uniformizare culturală și identitară, s-a mărit gradul de stres.

În această ultimă privință, globalizarea a implicat o presiune spre relativizarea valorilor locale, văzute ca potențiale surse de conflict artificial între populații.

Relativismul facilitează, teoretic, o societate tolerantă față de celălalt (scăzând ocaziile de dispută), dar, în practică, observăm mai degrabă o reacție de “talibanizare” în care fiecare crede că are dreptate și ceilalți sunt ignoranți sau au ceva personal cu ei.

Dacă privim atent, nici nu e de mirare. Așa cum sistemul de cartele din comunism a stimulat un consum exagerat după Revoluție, presiuni identitare excesive duc la reacții opuse exagerate.

Nu în ultimul rând, globalizarea a dus la o uniformizare a așteptărilor “în sus” și în materie de modele socio-politice. Mass-media și internetul oferind un noian de imagini, elemente și știri comparative, guvernarea din propria țară pare din ce în ce mai decalată față de performanțele altora.

Tentația este de a prelua doar ce ne convine din frânturile respective pentru a ne crea propria percepție că ar fi undeva posibil un model perfect, doar că nu-l putem detalia, impresia fiind că modelul actual ne împiedică, cumva, să accedem la acea lume perfectă. La noi sunt, din păcate, și destule motive obiective de nemulțumire.

Pe lângă efectele individuale văzute izolat, efectele fizice și mentale combinate ale factorilor de mai sus sunt pe măsură.

Homo Cliens este mai puțin performant, fiind “servit” permanent cu confort “de către piață”. Sunt studii care sugerează că nivelul mediu de IQ al generației actuale tinde să fie inferior celui al generației precedente pentru prima dată în istorie.( 6 )

Este posibil și ca mecanisme de funcționare a corpului și subconștientului sedimentate în mii și mii de ani să fie bruiate în prezent în moduri a căror periculozitate să nici nu ne-o imaginăm încă.

Homo Cliens este, oricum, și mai puțin rezistent la efort, inclusiv mental. Inundat de informații din toate părțile, nu numai că este surmenat, dar este tentat de o abordare superficială și o simplificare a dialogului și schimbului de idei mai general, fiindu-i din ce în ce mai greu să se concentreze și să depună efort de durată.

Calitatea de “client” i-a indus exagerat ideea că nu trebuie să știe cum s-ar face o variantă mai bună pentru a critica bunurile și serviciile care îl nemulțumesc și că are dreptul de a-i ataca vehement pe cei ce și-au asumat un rol social chiar și în situațiile în care el însuși nu face nimic.

Clientul având întotdeauna dreptate” (“clientul nostru, stăpânul nostru”), așteptarea este ca cei din jur să se adapteze la el, nu invers, iar cei care nu-i cântă în strună și nu-l ajută să dobândească rapid ceea ce vrea sunt văzuți, de regulă, negativ, dacă nu chiar ostil.

Fiind din ce în ce mai dificil de înțeles lumea și de ținut pasul, inclusiv profesional, și văzând la televizor sau pe internet cum par să o ducă alții mai bine, Homo Cliens tinde să fie frustrat și suportă greu contrazicerile. Frustrarea virează relativ ușor către resentiment și mânie.

Homo Iratus “mocnește” în procente în creștere din populație și caută nu doar cauze bune, ci și multe pretexte, ca să răbufnească.

Atât Homo Cliens, cât și Homo Iratus sunt deseori instabili emoțional și nerăbdători, privilegiind satisfacția și exprimarea ofurilor pe termen scurt. Când doresc să se exprime, pentru a avea impact (fiind și mai mulți indivizi decât în trecut care doresc și ei să se exprime), sunt tentați să folosească mesaje scurte și destul de radicale. Marile cauze sunt mai greu de decelat și abordat – nu prea poți să nuanțezi în câteva propoziții pe Twitter.

Toleranța la neplăcere scăzând continuu, mulți oameni au ajuns să fim deranjați de lucruri din ce în ce mai mărunte, cel puțin pentru standardul străbunicilor. Acest aspect crește presiunea pentru rezolvarea unor neîmpliniri, dar duce și la un negativism în societate mai mare decât e cazul, dacă e să comparăm statistic punctul în care suntem cu trecutul. Internetul și facilitează propagarea rapidă și largă a comunicărilor intransigente.

De asemenea, se reduc, de fapt, șansele de rezolvare potrivită a problemelor, pentru că scade dialogul real și scade și concentrarea pe aspecte care chiar ar merita (pentru că ne dispersăm atenția prea larg).

Fiind stimulat să schimbe des bunurile de larg consum, Homo Cliens a ajuns să se poziționeze din ce în ce mai frecvent într-un mod similar și față de persoane/societate. Nu mai încearcă să repare ceva, ci e înclinat să “schimbe” orice pare că nu mai merge bine sau e constrângător, în contextul aspirației mai largi de a putea face absolut tot ce vrea și când vrea (aspirație de înțeles, dar cu implicații pe multiple planuri).

Impactul pe plan socio-politic devine și el serios.

Pe de o parte, un număr în creștere de membri ai elitelor de facto se transformă ei înșiși în Homo Cliens sau Homo Iratus din ce în ce mai des (aceste tipologii “vizându-ne” pe toți, doar că în diverse grade).

Pe de altă parte, cei care rămân majoritar cu o gândire responsabilă și mai înclinată spre rational sunt presați de procentul în creștere de Homo Cliens și Homo Iratus din societate să includă, oricum, în deciziile politice componente care să-i satisfacă pe aceștia, pentru a fi realeși. Aceasta cu atât mai mult cu cât tipologiile respective sunt active mediatic peste medie.

Părți din elitele de facto au început, astfel (și nu doar în România), să intre într-un conflict de interese în creștere cu … interesul general și e nevoie de atenție pentru echilibrare.

Dacă ar fi să sintetizăm consecințele principale combinate ale factorilor menționați, în ultimă instanță este vorba despre:

  1. un risc clar de declin fizic și mental al omului mediu, deși ar fi toate premisele pentru un progres semnificativ;
  2. emergența unei noi “religii” exagerate, premature și nesustenabile – “misecuvineismul” – pentru segmente de populație în creștere (deconectată de contribuția proprie la societate);
  3. tentația multora de agresare comunicațională a celor care au altă părere și chiar de distrugere a modelelor sociale, fără a propune nimic coerent în loc, abordare, până la urmă, de tip anarhic; și
  4. o tendință de iresponsabilitate veselă la nivelul a numeroși decidenți mai mari sau mai mici, deși așa ceva nu are cum decât să agraveze problemele.

Tot amânând dezbaterea reală, putem evolua pe nesimțite spre un “Frankenstein” al modelelor politice care va necesita decenii de reașezare, dacă nu se va alege praful.

Cele de mai sus nu înseamnă o parte din sentimentele respective nu ar avea o bază obiectivă în numeroase țări sau că modelele actuale nu sunt susceptibile de îmbunătățiri serioase. Doar că nu trebuie neglijate nici componentele importante subiective, cu exagerările aferente, precum și nevoia de politici publice inteligente și rezonabile în privințele respective.

Majoritatea politicilor din România nu doar că nu contracarează efectele negative de mai sus, dar le alimentează. Activitățile fizice și intelectuale sunt frecvent descurajate (indirect), în loc să fie sprijinite cu obstinație și nu se are în vedere nici moștenirea negativă de tip software uman din comunism despre care am discutat cu alte ocazii( 7 ).

De asemenea, o parte notabilă a mass-mediei de la noi stimulează tabloidizarea, comunicarea paralelă – fără dialog real și resentimentul.

Or, problemele reale ale omenirii sunt complexe și necesită echilibru. Extrem de rar poți să avansezi în soluționarea lor prin mesaje de câteva rânduri sau de tipul alb-negru, bun-rău, prost-deștept, etc.

De aceea și este foarte important ca politicile publice să ajute individul să se concentreze pe lucruri de substanță și să evite încărcarea cu toxicitate artificială și cu date inutile.

În cazul copiilor și adolescenților, protejarea în acest sens ar trebui să devină prioritară. Dacă nu se includ în programul educativ de la vârste fragede modalități de cultivare a (a) capacității de triere și analiză a informației, (b) răbdării, (c) gândirii active și (d) rezistenței rezonabile și disponibilității la efort pe durată mai lungă, generația următoare va fi, în bună parte, una de copii mari, emoționali, instabili în reacție și abordări, oricum, mult sub potențial.

Cei în minoritate numerică care vor reuși să-și dezvolte disciplina muncii și își vor cultiva potențialul, vor avea posibilități deosebite și îi vor depăși semnificativ pe ceilalți.

În concluzie, până la Homo Deus, este necesar să fim foarte atenți la Homo Cliens și Homo Iratus, mai ales că cei 10 factori menționați par să “bată” frecvent cele 10 Porunci și ne influențează deja în diverse grade pe toți.

Nu ar trebui să se înțeleagă că evoluțiile analizate sunt rezultatul vreunei conspirații. Factorii de mai sus se alimentează reciproc și încurajează în mare măsură “natural” abordări la nivelul indivizilor și companiilor care duc la astfel de comportamente. Doar că se impune o contrabalansare prin politici publice.

În caz contrar, chiar dacă vom ajunge la puteri demiurgice, riscăm să o facem cu prețul unor derapaje majore între timp.

În plus, odată ajunși “acolo”, e posibil să constatăm că am mers, de fapt, cu multe mii de ani în urmă, pe vremea arbitrariului și conflictelor capricioase și distrugătoare ale unor zei infantili și că am rămas fără niciun Dumnezeu.

NOTE_____________

1( # ) Homo Deus, Une Brève historie de l’avenir, Editura Albin Michel, 2017. Cartea este echilibrată și utilă oricărei persoane care vrea să afle mai multe despre lume. Per total, Y. Harari pare destul de pesimist și îngrijorat cu privire la viitor.

2( # ) Dilemele religioase, filozofice și etice aferente subiectelor abordate sunt pe măsură.

3( # ) Pg 68.

4# În afara celor menționate expres în articol, alte lucrări în care se pot regăsi aspecte avute în vedere în analiză includ cărți ale lui Bertrand Russel (În căutarea fericirii), David Eagleman (Creierul, Incognito), Robert M. Sapolsky (Behave, Biologia fiintelor umane in ipostazele lor cele mai bune si cele mai rele), Konrad Lorencz (Cele 8 păcate ale lumii civilizate), Daniel Siegel (Mintea, o călătorie spre centrul ființei umane), Amy Blankson (Viitorul fericirii), Platon (Dialogurile socratice), precum și colecția Science et Vie/Science et Avenir.

5( # ) Cum am ajuns o societate de consum și de ce este dificil de schimbat rapid ceva? (pe www.contributors.ro).

6( # ) https://www.science-et-vie.com/archives/les-tests-de-q.i.-le-disent-l-intelligence-humaine-en-panne-elle-a-cesse-de-prog-11674

7( # )Despre cauze ale problemelor actuale (I, II, și III) – pe www.contributors.ro.

Distribuie acest articol

49 COMENTARII

  1. @Lucian Bondoc
    Unul din cele mai interesante articole citite de mine în ultimul timp. Nu intru în detalii și vă aștept și cu altele pe această temă.
    Mult succes în continuare și să auzim de bine!

  2. Nu inteleg rostul unei astfel de analize psiho-socio-economice, in care se amesteca declinul religiei, psihologia copiilor care se plictisesc usor, rolul fake-news, piramida lui Maslow si sistemul de vot. Nici un subiect nu e tratat in mod serios, ci sunt doar conexiuni si meta-conexiuni a la pendulul lui Foucault, fara nici o baza solida, fara nici un context istoric. Merge ca joaca, sau ca background pentru un roman SF in care viata unei planete trebuie rezumata intr-o pagina jumate, dar altfel nu vad nici un beneficiu din aceasta polologhie care, vrand sa spuna totul, nu spune nimic.

    E parerea mea, desigur, si n-am nimic personal cu autorul, dar acest gen de analiza ma intriga. E poate tot un semn al schimbarilor prin care trecem. Daca chiar trecem de fapt prin vreo schimbare majora, vreau sa zic.

    • 8 pagini nu pot, desigur, sa intre in prea multe detalii pentru o problematica atat de vasta, dar am incercat sa sintetizez ce cred ca este mai important din factorii respectivi. Acestia sunt, intr-adevar, diferiti, dar cred ca se potenteaza reciproc si e mai dificil sa vedem imaginea de ansamblu tocmai pentru ca viata de zi cu zi seamana cu analiza unui tablou de foarte aproape – se pot vedea multe detalii, dar e mai greu de vazut imaginea de ansamblu. Invers, daca incercam sa vedem imaginea de ansamblu, nu se pot vedea toate detaliile. In general, ambele perspective sunt utile/necesare. Daca vreun element anume vi se pare eronat, va rog sa detaliati.

    • E doar o insirare de puncte de pe agenda liberala.
      Au o problema cu tribalismul, dar nimeni nu arata cu degetul de unde vine. Toti arata spre Trump, care n-a scos un cuvant de diviziune intre cetatenii americani, in timp ce crema elitelor le spun de zeci de ani negrilor ca sunt asupriti de albi, cu rezultatul pe care il vedem zilele astea.
      „„soluțiile” populiste care promit miracole și cer doar voturi la schimb (acestea “spunându-le”, în esență, că vinovații exclusivi pentru dificultățile lor sunt alții…). Or, frustrarea constantă duce la pusee de mânie.” Cum nu descrie asta perfect ce face partidul democrat in SUA, cu goarnele sale de presa, in timp ce ipocrit, dau in continuu vina pe dreapta politica?
      Au o problema cu fake news, sporadic si usor identificabil, dar n-au nici o problema cu manipularea subtila dar ubicua din presa main stream prin true news, cum s-a aratat aici pe Contributors, si nici chiar cu falsitati concrete atunci cand sunt folosite impotriva inamicilor lor politici. Iata doar un exemplu nou-nout: Titlu din Hotnews: Bolsonaro s-a răstit la o actriță. Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, i-a strigat unei actrițe „să iasă de aici”. Cand urmaresti inregistrarea, vezi ca n-a fost vorba nici de strigat, nici de rastit.
      In frenezia contra teoriilor conspirationiste recurg in continuu la eroarea de logica a amalgamarii. Nu permit nici o dinstinctie intre scepticism si teorii absurde, totul se incadreaza la conspirationism – de exemplu speculatiile asupra batrinului impins de politie la protestele din SUA. Refuza sa admita ca cursul evenimentelor evolueaza deseori intr-o directie pentru ca anumite grupuri au interese comune, fara sa fie nevoie de intalniri secrete ale Bilderbergilor. Toata povestea cu amestecul Rusiei in alegerile americane a fost o teorie a conspiratiei, dar pentru ca mass media a discreditat acest termen au inventat unul nou pe care sa-l aplice subiectului: nu mai e conspiratie, e collusion.
      Nimeni nu se identifica cu poziții anti-minorități, anti-europeni, anti-justiție, împotriva libertatii sau diversitatii sexuale etc. Dar acestia sunt termenii folositi de activistii neo-marxisti pentru a-si desemn adversarii, iar presa le preia vesela, pentru ca sunt in aceeasi tabara. Cine zice ca e pentru minoritati, e pentru minoritati. Cine zice ca e pentru decizii democratice si echilibrate in ce priveste minoritatile, e anti-minoritati. Cine controleaza limbajul controleaza cultura, iar cine controleaza cultura, controleaza politica.
      Acum, cand au realizat ca elitele nu mai au controlul canalelor media prin care sa influenteze votul, pe un front au pornit atacul impotriva canalelor alternative, iar pe de alta nu le mai place ideea votului universal. In acelasi timp, asistam la eforturi histrionice de mobilizare la vot in moduri clar oportuniste. Democratii in SUA vor sa-i aduca la vot si pe cei care n-au acte de identitate, #rezistii din Romania boicoteaza un referendum si fac agitatie pentru altul.

      • no, daca tu ai citit ditamai articolul si atata ai inteles, te rog reviziteaza punctul 9 din material, sigur ti se poate aplica…

      • Pt. AT – Cum se spune si in alt comentariu la ceea ce ati scris, cred ca ati inteles eronat articolul sau sunteti doar dintre cei care, avand o agenda, incercati sa spuneti ca altii au ei o agenda si inca una, desigur, distrugatoare si de rea credinta, spre deosebire de a dvs.

          • Teama cui? Preocuparea mea pe subiect (care acopera unul din cele 3 puncte ale unuia din cei 10 factori mentionati) nu are legatura cu alegerile americane sau D Trump. De altfel, articolul a fost publicat acum cateva zile, la ani buni de la alegerea lui D Trump. Am avut in vedere si evolutii in SUA, dar sunt numeroasr fake news chiar in Romania de zeci de ani. Chiar si comentariul dvs poate fi vazut ca atare fiind incorect factual, conspirationist si atribuindu-mi partizanate care nu exista. Oricum, nu inteleg nici logic pozitia dvs pe fake news – ar tb sa ne bucure?

            • Nu stiu daca v-a scapat ca suntem iar in an electoral.
              Ar trebui sa ne bucure fake news? „Truth is elusive and it requires conflict.”
              https://www.youtube.com/watch?v=hgdcUI-5OAM
              Ar trebui sa ne ingrijoreze hipermediatizarea subiectului fake news?
              Din nenumarate motive
              -oculteaza problema mult mai grava a manipularii prin true news
              -este folosit pentru a justifica cenzura, si, ce e mai grav,
              -duce la cenzura partizana, unidirectionala
              – sursele cele mai autoritative, ele insele partizane, sunt cele mai prolifice, sunt in acelasi timp cele mai imune la acuzatiile de fake news
              Nu mai stiu de cate ori am citit ca Ahmaud Arbery a fost omorat pentru ca facea jogging, inclusiv pe Hotnews. Fake News.
              https://www.youtube.com/watch?v=JrfTi1RbDf0

  3. Wow, foarte buna cheia de interpretare si structura. Am insa indoieli ca exista masa critica in clasa politica necesara pentru intelegerea unei astfel de analize si luare deciziilor potrivite in interesul publicului larg si generatiile viitoare.

    • Va multumesc. E ceva mai complicat la noi, dar tendinta anarhista a Homo Cliens si Homo Iratus genereaza si premizele pentru o remediere mai rapida a unor lucruri, aparand un conflict de interese pentru elitele de facto si invers de la un punct.

        • Din perspectiva politica, principala premisa (dar f importanta) pentru remediere este cea mentionata de mine in comentariul anterior pe acest subiect – tendinta anarhica a Homo Cliens si Homo Iratus. Daca pana la un punct, aceste tipologii au servit economia si chiar unele segmente ale elitelor de facto din orice tara, de la un punct de magnitudine acestia genereaza prea mult irational si instabilitate, explozii de manie distrugatoare si fara nimic in loc putand arunca in aer o ssocietate. Orice elita de facto are un minim instinct de conservare de a-si proteja pozitia si o ordine in societate – de unde si deschiderea pe care o anticipez pentru politici de curbare a unor fenomene. De aceea ma refeream la un conflict de interese in sens invers. Cine crede ca ar putea controla (nu in sens conspirationist, ci pur ai simplu in limitele necesare unei functionari decente a unei societati) Homo Cliens si Homo Iratus in ponderi f mari, e in eroare. Inceputul de politici europene pe partea de fake news il vad legat de acest inceput de constientizare. La noi va fi putin mai complicat din cauza unor particularitati, dar se poate avansa.

  4. M-a surprins de mult timp supraevaluarea asta a lui Harari care in esență spune o prostie mare cu omul care se va face pe sine, prin tehnologie, „dumnezeu. Același mit al progresului idiot care a dus la marile totalitarisme ale secolului XX…. Și ăia credeau că omul e acum matur, a scăpat de zei, bagă știința și rezolvă totul și au făcut un mare rahat plin de sânge.

    Să crezi că dacă ii bagi omului proteze și cipuri si-l faci zombi digital ambulant care să trăiască 200 de ani gata, e nemuritor și fericit. Utopie bună pentru căcăcioșii cu o frică morbidă de moarte. Să aibă și ei o religie.

    Felicitări pentru autor care nu a căzut pe spate la aberațiile utopice ale lui Harari și arată că, din contra, progresul tehnologic duce la nebunie colectivă a oamenilor care și-au făcut religii furioase, noi bolșevisme foarte vii acum pe străzile americii de pildă….

    • Harari spune ce crede despre viitor si nu este nimeni obligat sa-l creada. Insasi el daca ati citit cartile sale spune, multe din ideile expuse fiind sugestii in abordarea viitorului de catre cei care au in mana dezvoltarea technologiilor, a biotechnologiei etc.etc.
      Ca vom ajunge niste zombii este clar, evolutia catre acesta forma va fi greu de oprit. Ajunge sa priviti la cei care stau toata ziua cu privirile pe telefonul mobil, fara el nu mai sunt in stare sa supravietuiasca. Viata noastra de astazi este influentata intr-o mare masura de inteligenta artificiala, in viitor va fi si mai mult. Suntem dependenti de Amazon, Facebook , Google si altele, firme care pun insasi democratia in pericol, de aplicatiile militare ale acestora nu vorbeste nimeni. Numai cine este naiv si nu intelege ce se intampla poate avea incredere in ce ni se „pune pe masa” iar noi n-avem decat sa inghitim.
      Datele noastre personale sunt materia prima pt Big Data, informatiile pe care fiecare din noi le pune la dispozitia internetului fiind folosite, cum spun ei, spre binele nostru, crede cine vrea.
      Cu datele nostre personale pe care le punem dezinvolt la dispozitia firmelor fara a cere ceva in schimb ei au devenit giganti economic si financiari care controleaza miliarde de oameni.

      • Daca evolutia tehnologica continua, nu urmeaza neaparat o societate distropica; citeste cartea “Agentul Cormac” al lui Neal Asher, dincolo de aventura exista o posibilitate coerenta de evolutie a actualei etape de “haos informational”.

  5. Nu-mi dau seama daca articolul e voit ironic sau doar involuntar da’ eu am ras de m-am tavalit. Excelent! Pe de alta parte concluzia materialului, cum ca: ” până la Homo Deus, este necesar să fim foarte atenți la Homo Cliens și Homo Iratus, mai ales că cei 10 factori menționați par să “bată” frecvent cele 10 Porunci și ne influențează deja în diverse grade pe toți” imi strica tot cheful. Fara sa ma preocupe in mod special dar „starnit” mereu de ce se intampla in imediata mea apropiere, parerea mea ca se configureaza o noua stare a III-a, la fel de violenta ca si prima, daca nu chiar mai mult… Acu’ vreo cativa ani „am prins” la Luzern, la monumentul dedicat lor, comemorarea unei cifre rotunde de la sacrificiul elvetienilor din garda Mariei-Antoaneta. De atunci am ramas cu o marcata stare de disconfort…

    • Multumesc. In general, incerc sa vad lucrurile cel putin fara incrancenare. Am dorit, intr-adevar sa includ si ironie dar impreuna pe alocuri si cu auto-ironie pentru ca nu ma vad in afara unora din efectele respective.

  6. Excelent.
    De fiecare data cand aud de cartile lui Y. Harari, imi aduc aminte de cartea lui Francis Fukuyama, aparuta in 1992, The End of History and the last Man, in care se declara victoria eterna si globala democratiei liberale. Dupa cativa ani s-a intamplat 9/11, a inceput razboiul cu islamistii globali. Democratia liberala este abolita in Europa, in inima democratiei liberale, de catre UE – sunt condusi de oameni care nu sunt votati de cetateni si nu sunt accountable fata de votanti- principiu de baza al democratiei liberale.
    Cultura Europeana, care a creat democratia liberala, este atacata nu numai de globalism, dar si de miscarile de „justitie sociala” si „politica de identitate” originare , mi se pare in SUA- o noua forma de lupta de clasa – agresiva si distrugatoare.
    Incercarile de export ale democratiei liberale in Afghanistan, Irak, Libia, Siria, Egipt, s-au terminat in sange si au permis islamistilor sa intre in vidul de putere. Rusia nu este o democratie liberala, etc, etc.
    Monopolurile – care nu respecta principiul de baza al capitalismului- competitia.
    Si cireasa de pe tort, urmarirea. ilegala , continua a oamenilor de catre companiile de internet si de telefonie mobila.
    Viitorul nu poate fi prevazut. Lumea este complexa, nu este omogena, istoria nu este liniara.
    Este posibil ca internetul sa creeze in viitor generatii de imbecili manipulati, care nu o sa stie sa faca nimic.

  7. Apreciez articolul dumneavoastra și problemele ridicate. Mă bucur că se discuta și în media romanesca aceste aspecte, filosofice, sociologice, umane.
    (Că o ironie: vă plângeți de globalizare, dar însuși articolul dumneavoastră este global – atinge probleme din multe puncte de vedere. :) )

    1. Da, știință și tehnologia a creat confort. Și nu este nimic rău în asta.
    Excesele nu au legătură cu „viața de dincolo”, așa cum se poate vedea cu ochiul liber PE oamenii bisericii. E doar o nevoie de „mai mult”, nerezolvată inca, psihologic, la persoanele care au avut „prea puțin”.
    Morala este discutabilă. E o tema de sine stătătoare.
    (M-a amuzat fraza „tind să ceară mai mult și mai repede de la stat decât se speră de la divinitate”. Se mai speră ceva de la Divinitate?).
    2. Da, medicina a schimbat „evolutia naturala”. Și iar, e foarte bine așa.
    Da, toleranța la „disconfort” a scăzut. Dar a durat mult și până ne-am obișnuit cu „confortul”. Vreo 2 generații la români, vreo 3-4 generații la alte popoare. Sa nu uităm că primul spital din Ro (Colțea) funcționează doar de la sfârșitul anilor 1800.
    3. Da și nu. De ce „evoluția naturală” este neapărat evoluția fizica? Așa a fost până acum, dar nu este neapărat să fie și de acum înainte. Poate că este timpul unei evoluții a creierului, a spiritului, a „călărețului”. E timpul sa detronăm „elefantul” (ăka Mindarchitect).
    4. Da. Dar cred că mai degrabă la „apariția” de noi comportamente. Care nu existau până acum. Alegerea, returningul, nu prea au existat, că și comportamente de consumatori, până acum. Sau, erau „exersate” doar de „high class”, uj numar mult prea mic de oameni. Acum oricine poate fi „mofturos” în cumpărături.
    5. Da și nu, depinde de țară. Cei care s-au deranjat și au avut focus pe învățare și popularizarea științei nu au astfel de probleme (Singapore, Coreea de Sud, Japonia).
    6. Da, poate fi o „febră” a informațiilor. Dar în timp, generațiile vor ști să se protejeze. Deja cei tineri sunt selectivi in informații.
    7. Da, e confortul de a nu te simți singur. Răspunderea comuna oferă mai multă siguranță decât răspunderea individuala.
    8. Da, diverse poziții, dar nu este rău. Eu vad omenirea că o sumă de opinii cu tonuri diferite, între alb și negru. Că un dielectric cu momente electrice aleator distribuite in momentele de liniște. Orice eveniment e că un câmp electric exterior care schimba orientarea momentelor electrice individuale. Uneori se poate ajunge la refuz, exista rezistenta la schimbare – histerezisul, alteori saltul – lebada neagra.
    9. Da, sistemul de vot este discutabil, absolut. Uniformizează. Media, în general, trage clasa înapoi.
    10. Homo clientus so homo Iratus, mulțumesc pentru abordare. Nu m&am văzut niciodată că un „homo clientus” dar probabil pentru că sunt „old fashion”, vechea gardă. Schimbarea a lăsat baza. Probabil generațiile millennials.

    Mulțumesc, fiecare punct în sine este o temă de discutii. Uau! Felicitări pentru articol, era nevoie în media din Ro.

    • Va multumesc. Cred ca ar fi necesare politici publice adaptate destul se rapid pe aspectele negative respective. Ideea nu este, intr-adevar sa revenim cu secole in urma, dar nici sa aplicam un efect de halou unor fenomene care au clar si dimensiuni negative si care ar tb contracarate.

      • Mmm, coachingul modern se focusează pe părțile pozitive ale unei persoane. Desigur detectarea și conștientizarea părților negative, acceptarea și cobtrolul lor. Dar dezvoltarea și accentul este recomandat a fi pe părțile pozitive pentru a se putea aduce creștere și plus-valoare.
        Poate pentru unii este destul de greu de extrapolat de la dezvoltarea personala la dezvoltarea social – economică, dar eu rămân la credința că doar punând accentul pe părțile pozitive și pe dezvoltarea lor, obținem creștere. Cu controlul riguros al părților negative, desigur. Reînnoiesc aprecierea.

        • M-am referit la politici publice. Acestea nu tb sa faca prioritar coaching de regula, ci sa contracareze distorsiuni acolo unde acestea nu se corecteaza natural.
          E adevarat ca pe pb mentionate, astfel de politici ar trebui sa includa si programe educationale si de informare pentru cetateni. Dar ar trebui sa reglementeze, de exemplu si numarul de ore pe zi de stat pe internet pentru copii, pe varste. Cele bune,

          • Nu pot exista politici publice judicioase intr-o tara fara coeziune, pur si simplu nu pot fi formulate. In lipsa unei coeziuni minime asupra unui model social acceptabil, nu poate fi conceput un model educational fezabil.

            • Cred mai degraba in varianta inversa – nu avem o coeziune buna tocmai pentru ca nu avem politici care sa stimuleze asa ceva si punctul in care ne aflam tine mult tocmai de lipsa unor politici publice adaptate. Cred ca ar fi destule aspecte asupra carora se poate cadea de acord politic pe spectru larg si chiar daca destui alesi au ajuns sa fie de slaba calitate.

  8. RESPECT, domnule Bondoc

    analiza, foarte elaborata, ma face sa cred ca binele social / generalizat n-are nici o sansa in Ro:

    dupa 30 de ani de masiva hotie la virf (ex: averile lui dragnea, udrea , …….) si conducere

    catastrofala a tarii, pe fondul unei justitii masiv alterata, urmatorii 30 de ani nu-s de ajuns pentru a

    pune Ro pe drumul bun

    • Va multumesc. Sunt destule aspecte care se pot indrepta destul de rapid, dar unele necesita, intr-adevar si ceva timp si vointa intr-un context in care, pentru moment, nu doar ca nu se limiteaza, dar se si alimenteaza partea negativa a multor fenomene problematice.

  9. Sincere felicitari, domnule Bondoc, pentru acest expozeu de interesanta sinteza ale unor realitati de azi. Am cumparat si citit cartile lui Yuval Noah Harari si sunt o lectura remarcabila ca idei si interpretarea a ceea ce traim azi si ce ne poate astepta in viitor. Harari pare a fii un Nostradamus al zilelor noastre dar mai profund si subtil in analiza, interpretare si previziune.

  10. Va multumesc. Factorii mentionati nu sunt catastrofici si sunt gestionabili in partile lor negative. Dar nu e usor deloc in medie pentru ca multe aspecte sunt tractate de mecanisme sedimentate in multe mii de ani si care aveau alt rost la baza, iar potentarea reciproca a fenomenelor respective a ajuns serioasa.
    Cred ca ce se observa si la noi si in multe alte tari ar necesita mult mai multa grija si atentie in politicile publice pentru ca destule probleme nu se remediaza deloc de la sine, dimpotriva.

  11. Homo-cliens, Homo-iratus si Homo-deus merg toate simultan, dar in medii diferite. Homo-cliens se propaga in mediul majoritar, cel al oamenilor obisnuiti, mediocri. Homo-iratus se dezvolta in mediul unor minoritati frustate si violente. Iar Homo-deus se dezvolta si se propaga in medii elitiste, umaniste, progresiste. Religiile sunt in pericol doar din cauza ultimilor, care vor propune ca omul sa devina Deus, visul dintotdeauna al omului, de la Adam si Eva in gradina Edenului.

    • Multumesc pentru comentariu. Din pacate, se si suprapun planurile destul de des, Homo Deus vizand si el puteri demiurgice cat mai fara efort posibil. Sunt insa, intr-adevar, grade f diferite de afectare inca.

    • Homo Deus este o viziune pt cei cu resurse financiare pe masura, locul muritorul de rand ramand deocamdata in continuare la cimitir sau crematoriu.
      In ultimii 150 de ani omenirea a facut pasi importanti in sensul numit de Harari , dublarea varsei de viata datorita progresului medicinei , a ridicarii nivelului de trai a miliarde a oameni fiind edificator.
      Astazi multi oamenii „functioneaza” datorita unor dispozitive precum pompa de insulina, stimulatoare cardiace, proteze de tot felul, cipuri, organe articiale etc.etc prin care vietile acestora se prelungesc simtitor, respectiv nu sunt condamnati sa moara prematur toate fiind gandite inspre „nemurire”.
      Moartea in viziunea lui Harari devine ceva technic si poate fi depasita cu ajutorul progresului technic, medical, genetic, etc, este o chestiune de timp, nimic altceva.
      Sunt convins ca in anul 2100 media de viata a oamenilor va fi cu mult peste 100 de ani, ei putand sa ramana activi profesional pana la „adanci batraneti” , stiinta putand pune destule „piese de schimb” la dispozitie astfel incat individul sa poate fi reparat si resesat.
      Este o viziune pe care multi doresc sa devina realitate si poate fi cheia pt stoparea cresterii demografice si chiar reducerea numarului in mod natural al oamenilor de pe planeta care nu poate satiface necesarul acestui numar imens de oameni.
      In opinia punctele sus mentionate sunt aspecte care deriva din explozia demografica, fenomen care depaseste cu mult pe cel al incalzirii globale.

      • Comunismul se credea noua Dumnezeire, aspira sa créeze „omul nou” si credea ca religia este „opiul maselor”.
        La nivel de civilizatii, trecutul este inteles in prezent. Prezentul va fi inteles in viitor. Viitorul nu poate fi cunoscut in prezent. Fanteziile sunt surse superbe in domeniul artistic.

      • Nu prea inteleg cum cresterea sperantei de viata ajuta problema demografiei in sensul la care va referiti. In mod normal, o agraveaza.

  12. Imi place capitolul de incheiere a cartii lui Lucian Boia, „Sfarsitul Occidentului? Spre lumea de maine””.
    ‘Nu stim nimic despre viitor. [..] Sau stim atat de multe lucruri si atat de contradictorii, incat e ca si cum nu am sti. Incontestabila e doar ruptura: si asta fiindca, deja, o constatam. […] Dar despre ce
    viitor vorbim? In general sunt luati in discutie urmatorii 50 de ani.[…] Insa pentru ce se va intampla dupa 2100, cu greu se mai hazardeaza cineva sa deseneze proiectii si scenarii. E frontiera care separa prospectiva de science-fiction , si dovada suprema ca despre viitor, despre adevaratul, „nesfarsitul” viitor, nu stim absolut nimic.’

  13. Un articol excelent, comentarii judicioase si raspunsuri autorului in limita corectitunii politice. Felicitari pentru capacitatea de a genera o viziune sintetica asupra unui aspect general si extrem de insidios al manifestarii actualei civilizatii umane. Din pacate, se pare ca ideea generoasa a mondializarii este abandonata si abia acum se vor vedea diferentele uriase intre culturile civilizationale ale diferitelor natiuni, intre esecul si succesul unei natiuni. Desi conceptele de om client si om furios sunt universale, ele pot fi gestionate sau nu si in functie de nivelul de coerenta statala a natiunilor si de modelul de democratie practicat. In Romania de astazi nu exista capacitatea politica de asumare a unei doctrine, a unui program de guvernare, a unorobiective politice clare si masurabile. Vom vota tot pe ideea credintelor si sperantelor in oameni si deziderate.

    • Va multumesc. Este complicat, intr-adevar, dar cum mentionam si mai sus cred ca singurul mod de a progresa este tocmai acela de a incerca politici publice noi.

  14. Frumos articol dar vreau sa va spun ca v-am raspuns si la firul unde am deschis subiectul adica la
    http://www.contributors.ro/administratie/%E2%80%9Ecursa-infernala%E2%80%9D-%C8%99i-modelul-socio-economic-al-urmatorilor-15-20-ani/#comment-414653 unde am scris de abia acum cand am vazut raspunsul dvs:

    “Abia azi am vazut raspunsul si tot ce pot spune este ca este o treaba a stiintei economice pentruca o propunere ca a mea este o schimbare de paradigma si daca merita facuta va introduce enorm de mula lume in :paine:.Azi ia amploare ajunngand si pana in grupul restrans(azi trecut in “trecut”) de posibili candidati democrati la Presedentia SUA(Mr Yang) dar fara sa se inteleaga clar baza economic-filozofica a ce propun, miscarea BIEN unde UBI este pilonul acesteia iar eu spun ca este unul din pilonii Caii a treia dar fara intelegerea principiior caii a treia toata aceasta emulatie va sfarsi poate destul de neplacut si asta va indeparta in timp posibila intelegere exacta a spuselor mele.
    Va multumesc mult pentru raspuns si sunteti singurul care a inteles ce spun. Poate vom mai discuta si altfel, adica direct. Sa se termine pandemia adica sa ajuga la un nivel suportabil.”

  15. Cu privire la ultimul comentariu de la AT: In continuare, imi scapa rationamentul dvs. Atunci cand spuneti: „Ar trebui sa ne ingrijoreze hipermediatizarea subiectului fake news?
    Din nenumarate motive
    -oculteaza problema mult mai grava a manipularii prin true news
    -este folosit pentru a justifica cenzura, si, ce e mai grav,
    -duce la cenzura partizana, unidirectionala…”

    Nu vad de ce ar fi mai grav sa fie true news (chiar si manipulative) decat fake news de-a dreptul. A contracara caracterul manipulativ al unor informaitii prin libertatea de a debita orice fals nu are sens.
    Faptul ca exista fake news bine ambalate si sunt trecute cu vederea trebuie combatut ca atare – prin a arata de ce sunt de fapt fake news.
    Invers, daca sunt aspecte care ar fi, de fapt, adevarate, dar sunt cenzurate ca fake news, exista destule mijloace de aparare juridica, cel putin in UE. Prima problema (fake news care circula fara nicio opreliste) este mult mai ampla in prezent.
    Oricum, punctul de la care am plecat a fost comentariul dvs initial care este un fake news standard in ceea ce ma priveste.

  16. Am recitit textul si comentariile; remarcabil. Sunteti cu siguranta un perfectionist care si-a finisat ideea in lungi monologuri contradictorii cu el insusi si sigur ca faceti parte dintre putinii care pot sustine coerent si variat o idee atat “pentru” cat si “conta”. Daca demersul dvs. se refera strict la un exercitiu intelectual de exprimare, felicitari este o reusita. A fost totusi,destul de dificil sa inteleg de ce la sfarsit raman cu o senzatie neplacuta:
    Pot accepta ca in logica gradului inalt de generalizare al articolului au fost alese deziderate, in locul opiniilor proprii referitor la modul de corectare al dezechilibrelor. Politici Publice este totusi o optiune futila de raspuns. Exista o structura a statului roman capabila sa-si insuseasca punctul de vedere, sa-l dezvolte pe specificul situatiei nationale si sa elaboreze in consecinta o Politica Publica? In absenta unui adresant specific, ramane o dezbatere academica in timp unii inteleg urgenta.
    Pot accepta si introducerea prin contrabanda a sentimentului, in evaluarea notiunii de Morala legata de credinta religioasa, desi practica istorica arata ca morala si credinta sunt lucruri opuse.
    Dar nu pot accepta slefuirea cu pila “corectitudinii politice” a problematicii participarii analfabetilor functionali la treburile cetatii. Procentul analfabetilor functionali este intr-o crestere proportionala cu viteza de implementare a noilor tehnologii. Aceasta este cu adevarat o problema. Trebuiesc create structuri economice cu viteza mica de implementare a tehnologiilor noi, probabil subventionate, pentru a nu permite alienarea acestui segment in crestere a populatiei si in acelasi timp sa nu afecteze competitivitate motoarelor de dezvoltare economica. Dar sa accepti solutii de la un grup de oameni fara capacitate de discernamant, este prostie si pentru prosti istoria nu are mila.

    • Va multumesc. Ponderea de incompetenti la varf a ajuns mare la noi, intr-adevar, si nu sustin sa luam de bun ce spun acestia, ci doar ca trebuie avansat cu ce avem. Si ce ati propus tine tot de politici publice. E f dificil de moderat dezvoltarea tehnologica. In punctul in care suntem, anumite evolutii tb chiar grabite – de exemplu cele de facilitare a accesului la informatie de calitate si de triere a ce e toxic si manipulativ.
      Incetinirea ritmului nu e fezabila la nivelul uneo tari decat daca e adoptata de toata lumea, ceea ce nu pare realist. Vedem mai degraba fenomene in sens invers – iesirea din tratate de limitare a inarmarii marcand o cursa pentru dezvoltare in sens opus. Aceasta inseamna ca si strategic militar se merge tot in directia unei accelerari de fapt, motiv pentru care tb sa ne pozitionam in Romania in consecinta, dar diferentiat.

      • Va multumesc pentru amabilitatea de a raspunde, ar fi fost de preferat un blog, oamenii sunt suprasolicitati de informatie si a disparut ragazul de introspectie si evaluare calitativa a propriilor opinii. Reevaluarea periodica a problematicii de interes si a propriilor opinii tinde sa dispara. Furia este poate si reflexia neputintei structurale de a fi mereu flexibil si adaptabil. Nu-mi dau seama cum ar putea functiona dezideratul de a sublima experienta la util si a arunca balastul. Pur si simplu experienta tinde sa devina un handicap in adaptarea permanenta la nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Lucian Bondoc
Lucian Bondoc
Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administration (2000) și masterului în afaceri europene organizat de ENA și universități partenere (2000). A lucrat un an în cadrul administrației publice în perioada 2000-2001. Ulterior a activat ca avocat (din 2008 - ca partener). În afara domeniului juridic, este interesat, în principal, de bună guvernanță, studii comportamentale și viitorologie.

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Recunosc din start faptul că îmi este destul de greu să scriu despre volumul Isus al Meu, editura Humanitas, 2020. În primul rând, din cauza intimidantului autor, un monument al culturii românești contemporane, adulat şi contestat ȋn (aproape) egală măsură.

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Frauda în educaţie e viol la adresa copilului

Cu câteva zile în urmă, o studentă mi-a trimis – ca răspuns la examenul de “Etică şi integritate academică” – un text...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)