duminică, mai 16, 2021

Identitate și diferență: Șonica

În satul unde trăiesc proporțiile dintre etnii, semnificațiile și valorile locuitorilor tind să se răstoarne, fără ca fenomenul să aibă neapărat de-a face cu mersul istoriei, cu jocurile politice sau cu pandemia. Tendința progresivă de răsturnare a început odată cu instalarea în zonă a primilor rromi nomazi ca păstori de vite în gospodăriile românilor cam cu un secol în urmă. Cert este că majoritatea formată încă din români e amenințată de o înlocuire cu etnia rromă, prin urmare localnicii de drept anticipează, furios și adesea justificat, schimbarea în direcția răului, degradarea și decăderea totală a satului, în timp ce rromii își văd de viața lor, dincolo de bine și de rău, în colonia de pe deal numită Munte Negru, desigur. Are vreun sens să ne întrebăm de ce rromii nu se implică oficial și comunitar în povestea răsturnării, relativizării și degradării? Poate că e așa pentru că e în firea lor să nu le pese de „treburile cetății”, poate că secolul de con-locuire cu românii i-a lecuit de efuziuni comunitare sau socialiste, dar poate că sunt și alte cauze mai interesante. Într-adevăr, în afară de apartenența etnică, e cel mult o convenție politică sau religioasă să vorbim de comunitate în cazul lor. De fapt, singurele forme de uniune autentică ale rromilor sunt înmormântările. Temeiul acestor reuniuni este spaima că vor fi bântuiți de cel decedat, așa că merg negreșit ca să se asigure că acela a fost înhumat și bine astupat cu țărână. În rest, nici comerțul electoral de pe la alegerile locale, nici promisiunile de mântuire ale bisericilor, nici pandemia de care nu le pasă nici cât să o discute la nivel de conspirații nu ajung să-i reunească la modul consistent. Oricum, nu încât să se identifice prin apartenența la vreo comunitate oficială.

În raport cu nonconformismul rromilor, românii par să se identifice bucuroși prin apartenența la comunitatea locală, națională, europeană, la comunitatea creștină sau la diverse comunități politice. Toate aceste apartenențe pun amprenta asupra identității personale reușind să uniformizeze diferențele, astfel încât adesea avem de-a face cu o sumă de identici drept comunitate. Revenind la rromii refractari la comuniuni, ar fi de dezbătut următorul aspect: nu cumva prin refuzul de a-și revendica apartenențe oficiale rromii scapă de uniformizare? Nu cumva avem de-a face, în cazul lor, cu individualități, chiar singularități, care merită atenția noastră pentru că rămân diferiți cu o grație inconștientă?

Să ilustrăm fenomenul. Șonica este, de fapt, fiul satului, deși o vreme am considerat că e nebunul satului, post pentru care candida cu Bomboana, cerșetoarea continuu fericită. Însă, atunci când am schimbat abordarea, adică am înlocuit analiza și judecata cu povestea și ascultarea, mi-am dat seama că nu e vorba de nicio deviere sau patologie, ci de anormalitatea care vine din a fi diferit. Șonica reușește să fie figura care se desprinde de fond pentru că refuză să fie cineva anume, să aibă o identitate pe termen lung. Nu mă refer la faptul că refuză să fie „țiganul din deal” sau „nebunul satului”, ci la modul concret, la intervale neregulate de timp, Șonica devine altcineva. În ultima jumătate de an, marcată de criza sanitară, Șonica a fost pe rând: polițist, în special la sectorul circulație, preot, asistent medical, cavaler medieval cu toată recuzita lui Don Quijote și „țigan” luptător pentru drepturile omului. Aparent, toate aceste deghizări înseamnă joaca de-a rolurile sociale mai vizibile în perioada de pandemie, a cuiva fascinat de meserii care implică uniforme și indicatori de status. Explicația nu e valabilă pentru Șonica, mai ales pentru că deghizarea lui în altcineva e totală, rolul social confiscă omul, Șonica devine polițist sau preot sau cavaler, cu vocație deplină. De pildă, cât timp a fost polițist a patrulat prin sat zi și noapte în uniformă, cu pistol improvizat (sper!), cu lanțuri și lacăte care erau posibile cătușe, fără să-i pese de reacțiile răutăcioase față de un om al legii; ca agent de circulație a fost prezent în toiul nopții cu toate însemnele, inclusiv baston fosforescent, la datorie, așa că nu a trecut pe E60 niciun TIR fără să fie oprit pentru încălcarea limitei legale de viteză. Sau pentru orice altceva. Nu a fost mai prejos nici ca preot, a îmbrăcat sutana și a împărțit povețe pe toate ulițele satului, a făcut ritualuri de binecuvântare sau exorcizări în cimitir, cu chipul transfigurat de evlavie. Recunosc că eu speram să rămână cavaler mai mult timp pentru că îmi plăcea să mă plimb cu bicicleta escortată de Don Quijote făcându-mi reverențe pline de patos. E drept că începuse să-mi fie cam teamă să mă intersectez cu el după ce am observat că lancea chiar avea vârful ascuțit. Știu că ceilalți din sat au apreciat unanim transformarea lui Șonica din dimineața de Paște, dar Paștele efectiv, cel de dinaintea pandemiei. Atunci Șonica s-a îmbrăcat în cardinal catolic, cu însemne iezuite, apoi și-a luat nepotul de mână și a mers, după obiceiul rromilor, după ouă roșii pe la casele tuturor. Nu oricine are șansa de a se trezi în Duminica Învierii cu o asemenea înaltă și exotică apariție la ușă.

Evident și în mod justificat Șonica enervează pe toată lumea, satul și colonia deopotrivă. Întrucât relativizează ordinea publică, firește că sunt nemulțumite mai ales autoritățile, polițistul, preotul, posibilii cavaleri. Le-aș propune tuturor, inspirată de transformările lui Șonica, să intre în joc și să vadă și că acesta sfidează vremurile, contextul, autoritățile, pentru a-și împlini cu grație inconștientă vocația de păzitor și de ocrotitor. (Să nu uităm că strămoșii lui au fost păstori). De altfel, localnicii s-au obișnuit cu deghizările lui Șonica, uneori râd la apariția sa, alteori îl ignoră, însă toți tind să îl accepte, cu subînțeleasă superioritate, ca pată de culoare locală. În ceea ce mă privește, pe de o parte, Șonica este un personaj despre care am citit în romanele lui Kundera cu mulți ani înainte să-l cunosc. Scriitorul se întreba: cum ajungem pe frontiera care separă sensul de nonsens, identicul de diferit? Prin repetiția aceluiași, a identicului, care duce la saturație, deci la nonsens și ne constrânge la ceva diferit? sau ajungem pe acea frontieră fatală în mod imprevizibil, incontrolabil? Șonica refuză să-și repete identitatea până la saturație, așa că în mod imprevizibil devine altcineva. Pe de altă parte, prezența sa atât de diferită mă face să mă întreb dacă e posibilă, dincolo de o comunitate solidară în numele unor valori care uniformizează, comunitatea în care fiecare ar fi diferit la modul real. E posibilă o comunitate a diferiților, a Șonicilor, una în care fiecare este în relație cu altul, dar altul e mereu diferitul?

Sunt conștientă că întrebarea de bun simț pe care ne-o provoacă aparițiile lui Șonica este alta: de unde are costumațiile și recuzita pentru deghizări? Aici ar fi de povestit cum rromii din satul în care trăiesc au un cartel autonom pe piața hainelor vechi, cum ei dețin monopolul și, drept urmare, fac concurență neloială celorlalți rromi de pe piața second hand prin ocska-urile din regiune. Și, apropo de răsturnări de situații, ar fi ceva de spus și despre cum unii români sunt angajații rromilor ca șoferi care transportă hainele cartelului prin piețe…

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Spumos articol, dincolo de scirba, chiar ura „civilizatilor” pt tigani, uneori chiar justificata, acestia sunt extrem de interesanti.
    Pe undeva fiecare dintre noi e un Sonica, sau ar vrea sa fie, daca ar avea curaj, fiecare dintre noi joaca un rol, fiecare ar avea chef sa-l mai si schimbe.
    Cam asta se intimpla si la nemti, in perioada carnavalului persoane serioase, chiar extrem de retinute, incep sa-si puna nas rosu si sa se-mbrace fistichiu. La fel se-ntimpla prin concedii in tari straine, daca acasa sunt cei mai corecti si cei mai retinuti, in Spania isi dau in petec.

  2. Amuzanta , pina la disperare aceasta – mini nuvela- aceasta forma de abordare scriitoriceasca numita alegorie (sau asa este doar perceptia mea ) ce ne pune brusc in fata , ca tema evident de maxima actualitate , cu atita dragalasenie , o parte din adevarul nu prea des rostit , despre personajul imaginar ce intruchipeza mult mai mult decit un nume -SONICA-.SONICA este – liber ca pasarea cerului- , cind este politist, cind se tranforma in negustor sau cineast de marca , cind face minuni cu vocea lui cea de neuitat, preot fiind , cind si cind ,se transforma de fiecare data precum cameleonii desertului .SONICA , acest Sancho Panza al satului , aspira ,mereu si mereu, la a fi un Don Quijote al neamului sau macar un nemuritor cavaler al mesei rotunde . Românii par să se identifice bucuroși prin apartenența la comunitatea locală, națională, europeană, la comunitatea creștină sau la diverse comunități politice, ne spune textul ,in antiteza cu mereu schimbatorul SONICA , ce devine -vrem nu vrem -vinzatorul de iluzii al satului . Iluzia ca poti fi orisicine doresti , iluzia ca poti face orisice doresti , iluzia ca tu esti singurul tau stapin , iluzia ca cei care nu fac asa sunt mai prosti decit toti prostii si uite cum incet , incet din asa zis- prost al satului SONICA se transforma in desteptul satului .El este si primar si angajator de consateni si politicianul venerat de comunitate si cind este nevoie, devine cind rosu ,cind galben, cind portocaliu si asta ca sa nu isi piarda propria maratie . Dar cum fiecare inceput are si un sfirsit ,dincolo de ceea ce vedem sau mai ales de ceea ce nu vedem , intregul ne pune din nou in fata o notiune draga tuturor -ROMANISMUL- pe care chiar acum un binecunoscut ziarist ni-l prezinta ca parte a deciziei viitoare politice si spune . Prin românim eu înțeleg oportunismul funciar al moldovalahilor, făurit ca mijloc de supraviețuire sub feluriți Stăpîni(ion cristoiu ). Oare cum se va raportata ipoteticul – SONICA -la aceasta noua si atit de actuala forma de intelegere ? Sa speram ca va decide , ca fiind parte a comunitatii si in favoarea respectarii acestor valori .

  3. În oricare mare oraș, metropolă din UE sau lume sunt peste 100 de limbi, etnii, religii. De la Babilon până azi e așa. De ce bate la ochi într-un sat românesc? Sașii au dispărut din satele din Siebenbürgen fără ca cineva să pună întrebări.

    • @Kurt _ „De ce bate la ochi într-un sat românesc?”

      Pentru că este un stat slab, incapabil să impună respectarea normelor. În fața legii cu toții suntem egali, nu contează apartenența etnică, ori confesiunea religioasă, mărimea contului, sexul, sau culoarea părului.

      În statele oferite drept exemplu de dumneavoastră, fiind state de drept, situație către care România tinde de peste 30 de ani, niciuna dintre cele „100 de limbi, etnii și religii” nu se află deasupra legii.

      În România, șefa Psrchetului Antimafia, spre exemplu, făcea parte din structurile mafiote, de crimă organizată. Colonelul Marian Corcodel, zis „Polonic”, comandant în Jandarmeria Română, a organizat un grup infracțional în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care colecta taxe de protecție, după ce cardurile de salarii ale membrilor (cu PIN-uri) au fost confiscate de acesta.

      Clanurile de tip mafiot (indiferent de etnia membrilor) s-au infiltrat până la cel mai înalt nivel în poliție, în politică și în administrația publică, astfel încât un partid s-a văzut nevoit în preajma alegerilor să-și dizolve pur și simplu o organizație (https://www.riseproject.ro/articol/audio-cand-vorbeste-mafia/). Șamd.

      Nu contează etnia cetățenilor României, suntem socialmente obligați să respectăm cu toții legile acestui stat. Doar că, așa cum am arătat, în consens cu „Tati” SOV, statul român este un stat slab.

  4. Problema ” tiganeasca ” in Romania , nu a fost rezolvata fiindca nimeni nu a vrut sa o faca asa cum trebuie . Nici incei aproape 100 de ani dela dezrobire pina la comunism, nici in cei aproape 50 de ani de comunism si nici in cei 30 de ani care au urmat.
    Trebuie mare curaj intr-adevar sa cheltuiesti bani multi, nu in pomenii electorale sau in mutarea tiganilor in proprietatile expropriate , sau sa renunti la cirdasia cu tiganii milionarimsi cu clanurile debanditi, ci isa investesti temienic si de durata in EDUCATIE si in PREZERVAREA MODULUI LOR TRADITIONAL DE VIATA, introucind modificari treptate. Modificarile de baza vor veni dela sine odata cu educatia. Existenta in viata publica a unor remcarabile personalitati ca domnii Valeriu Nicolae si Gelu Duminica sau a Dsoarei LUMINITA CIOABA o dovesec cu prisosinta.
    Si in fond bani au fsot si vor fi. Programele EU sint foarte darnice pe aceasta tema, numai ca aplicarea lor se face de ROMANIHOTI sua DE CLANURILE TIGANESTI infratife cu acesti Romani hoti. E nevoie numai de ” doi barbati cu brate tari si cu vointa otelita „, si pe deasupra si CINSTITI .
    Cunoasteti pe cineva ? Si daca ar exista l=ati vota?

    • Problema integrării țiganilor n-a fost rezolvată nicăieri, nici macar in India unde sistemul castelor rezista de câteva milenii.
      Minoritățile sunt f rezistente la integrare mai ales cand trăiesc în grupuri compacte, de-ghettoizarea este un prim pas.

  5. nu sunt ei foarte diferiti de noi, dar inca au o mentalitate care nu poate recunoaste alt sistem social decat propria ierarhie de familie si clan, careia le sunt supusi neconditionat, de la opinca la bulibasa; dar oare noi ceilalti recunoastem neconditionat sistemul nostru social ? macar ei au respect pentru valori umane;
    prin rolurile de politist, preot, asistent medical si cavaler medieval nu neaparat cauta a se identifica cu o functie sociala, ci, parerea mea, mai degraba cu o valoare umana pe care sunt capabili sa o recunoasca in acel personaj; institutiile societatii noastre le sunt straine si nu le inspira respect si supunere; functia personajului nu ofera o satisfactie permanenta, dupa o vreme il scufunda din nou in anonimat; poate cavaler i s-ar potrivi mai bine, daca ar purta si un nume sau macar un blazon; poate ca si mai bine s-ar identifica cu rolul de bulibasa, dar e de presupus ca e tabu; poate ca romii au nevoie de o istorie, eroi si literatura proprie;

  6. Minunat, interesant și profund.Toti ne purtăm masca si ne jucăm rolul pe care viața sau soarta a binevoit să ni le dea.Putini însă avem curajul ,norocul sau tăria să spargem monotonia tiparelor și să fim ceea ce simtim ca ar trebui să fim clipă de clipă și ceas de ceas.Suntem din pacate sclavii clișeelor si am renuntat la realizarea viselor si împlinirii personale de dragul unui fals confort personal,profesional si social: „ce spune lumea ?”

  7. „Toate aceste apartenențe pun amprenta asupra identității personale reușind să uniformizeze diferențele, astfel încât adesea avem de-a face cu o sumă de identici drept comunitate.”

    „Suma de identici” nu este un concept social. Dacă un stat, România bunăoară, are 20 de milioane de „identici” este dificil să considerăm că ar putea exista 20 de milioane de societăți cu norme proprii.

    Filosoful știe la fel de bine precum sociologul că normele sociale sunt, metaforic vorbind și utilizând un termen din matematică, cel mai mic multiplu comun. Un set minim de reguli de conviețuire acceptate de întreaga comunitate pentru a putea exista, alcătuite în funcție de mărimea și complexitatea ei.

    Societățile se organizează în mod natural și este eronat să spunem despre comunitățile rromilor că nu se organizează. Doar că, pe de o parte, fiind comunități relativ închise (fenomen întâlnit frecvent la minoritățile etnice), au reguli pe care cei din exterior fie nu le cunosc, fie le ignoră, iar pe de altă parte, rromii îi lasă pe ceilalți membri ai societății și autoritățile publice să se ocupe de normele oficiale ale statului – care sunt prevalente la nivel național -, ei conformându-se circumstanțial (conform conceptului matematic menționat anterior)

    Dar, toate acestea relevă de fapt slăbiciunea statului și incompetența autorităților. Capacitatea de inserție socială este redusă nu doar în cazul minorității rrome, ci și al altor minorități etnice. Sper să nu mă întrebe cineva, dincolo de romantismul ori extravaganța muzicii și veșmintelor rrome, de ce este utilă inserția socială… Răspunsul este simplu: măcar pentru a li se asigura membrilor acestor comunități accesul la educație!

    Acum, sper să nu mă întrebe vreun „filosof”, care tocmai a isprăvit de citit „Pe culmile disperării”, la ce este necesară educația…

  8. Tocmai ce zici : Acum, sper să nu mă întrebe vreun „filosof”, care tocmai a isprăvit de citit „Pe culmile disperării”, la ce este necesară educația… , mai pe romaneste -poate nu ma contrazice nimeni, ca doar- EU- l-am avertizat dinainte . Este si asta o metoda ce iti permite ,la nivel de proprie intelegere , a crede ca ai mereu dreptate . Educatia ,ca forma necesara oricarei comunitati , indiferent de etnie, si educatia pe care Statul (in acest caz statul roman) ti-o poate oferi -tie cetatean – sunt doua lucruri total diferite . Din momentul in care intelegem asta ,intelegem si nevoia fiecarei comunitati de a -participa in practica – la educatia membrilor sai . Nu poti pune totul in sarcina statului .Dupa ce intelegem si asta ,deja la nivel educational statul,guvernul, a mutat decizia la comunitate si evident cuvintele din strabuni -fiecare, cum isi asterne asa doarme- sunt parte a noii intelegeri non paternaliste a statului Roman , intelegem cum ar trebui sa functioneze un stat responsabil A te integra social , nu face nicind parte din decizia statala ,este o decizie personala , la care doresti sau nu doresti sa aderi . Nu doresti si nu te conformezi legilor unei tari , esti pasibil de pedeapsa si aici intervine slabiciunea (semnalata si de tine partial )statului ,ce nu s-a dovedit capabil a gestiona astfel de situatii punctuale (prezentate si in media ) , ba mai mult a devenit, partial , el insusi , parte a deciziilor ce au permis ca unele dintre persoanele deja condamnate sa fie eliberate necontrolabil ,fara asigurarea unor forme viitoare de integrare , ceea ce te duce cu gindul la transformarea deciziilor statale in decizii limitat universale .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Elvira Groza
Elvira Groza
Elvira Groza este profesor de filosofie.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Încălzirea globală, acidificarea oceanelor și moartea peștilor tropicali – acuzații de fraude științifice de mari proporții

Pe 6 mai 2021, revista Science a publicat o amplă anchetă intitulată Acidificarea oceanelor modifică comportamentul peștilor? Acuzațiile de fraudă creează o...

PNRR for dummies. Sau planul cincinal cu MCV ataşat

Luni 10 mai premierul Cîţu şi ministrul Ghinea merg la Bruxelles pentru a discuta o formă finală a Planul Naţional de Redresare...

Ierusalim. Există conflicte fără soluții sau doar conflicte pentru care soluția încă nu a fost găsită?

Rezumatul în 10 puncte: Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă (7/8 mai), în...

Îl mai poate salva războiul/Hamas pe Netanyahu de pierderea funcției de prim ministru?

Știm, teroriștii de la Hamas au atacat iarăși Israelul iar statul Israel are tot dreptul să se apere. Niciun dubiu în această...

Sfârșitul emigrației

Au emigrat din România spre Europa occidentală peste trei milioane de români, din 2000 încoace. O parte au emigrat spre Italia și...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro