Impresii de toamnă: batem pasul pe loc între marele și micul Schengen

„Articolul 4 alineatul (2) din actul de aderare indică în esență că această dispoziție se referă doar la evaluarea Schengen ca bază pentru verificarea de către Consiliu dacă sunt îndeplinite condițiile pentru o aplicare deplină. (…) Chiar acest organism de evaluare Schengen a concluzionat încă din 2011 că Bulgaria și România au făcut progrese suficiente în domeniile protecției datelor, cooperării polițienești, problemelor legate de vize, frontierelor terestre, maritime și ale UE, precum și în ceea ce privește sistemul de punere în aplicare a Acordului Schengen. (…) Astfel, dacă Consiliul nu adoptă această decizie din cauza blocării de către unele state membre a deciziei anonime a Consiliului, există întotdeauna posibilitatea ca un stat membru sau un alt solicitant privilegiat, cum ar fi Comisia de audit a Parlamentului European, să introducă o acțiune împotriva Consiliului pentru omisiune în temeiul articolului 265 din TFUE. (…) Un cetățean al UE care a suferit o pierdere din cauza timpului de așteptare la frontiera internă, din cauza controalelor la frontieră, poate oricând să meargă la o Curte Națională și să ceară despăgubiri pentru pierderile pe care le-a suferit.”[1]

Stefan Salomon, profesor de drept la Universitatea din Amsterdam, audiat ca expert în Comisia de Petiții a Parlamentului European

Integrarea României în Spațiul Schengen – cum este cunoscut spațiul european de liberă circulație – în cursul anului 2023 sau măcar în prima parte a anului 2024, adică înainte de finalul mandatului actual al Comisiei Europene și organizarea de noi alegeri în Uniune este la fel de nesigură ca în toamna anului 2022 și, foarte probabil, după reuniunea JAI de toamnă vom obține același rezultat negativ (dacă chestiunea integrării va ajunge să fie supusă la vot).

Cum diplomația noastră nu a găsit în decursul unui întreg an nicio soluție la poziția obstrucționistă pe care se încăpățânează să rămână cuplul austriac Karl Nehammer (premier) – Gerhard Karner (ministru de interne), chestiunea a fost preluată de alți români inimoși care s-au situat astfel, sui-generis, în papucii unor diplomați îndrăzneți, așa cum este cazul lui Avram Iancu, sportivul din Petroșani.

Avram Iancu, care atunci când nu înoată sau aleargă este bibliotecar în Petroșani, a pornit în ziua de 16 iulie ac. să străbată înot, fără costum de neopren, cei peste o mie de kilometri ai fluviului Rin din orașul german Konstanz (la frontiera cu Elveția), în încercarea de a susține prin acțiunea sa proiectul de aderare a României la Spațiul Schengen în anul 2023.

După 48 de zile de efort continuu, a ajuns la gurile fluviului, în Olanda, unde a fost așteptat de consulul Bogdan Jâglău, în calitate de reprezentant al Ambasadei României în Țările de Jos, care i-a înmânat o diplomă și un trofeu; Avram Iancu a transmis apoi un mesaj pe pagina sa de Facebook, destinat în primul rând celor care l-au susținut, dar și nouă, tuturor concetățenilor săi[2]:

După 48 de zile de eforturi fizice, psihice, logistice, financiare și diplomatice am reușit. Am ajuns la destinația finală a acestui înot dedicat în exclusivitate integrării României în Spațiul Schengen. Deși efortul meu a fost unul titanic și de neimaginat, el reprezintă doar o mică și umilă contribuție la dorința noastră de a ne face auzit mesajul. Pe o ploaie câinească am fost așteptat și de un micuț grup de români. Vă mulțumesc! România a furnizat Europei și omenirii oameni de valoare. Și 4 milioane de români lucrează în Europa. Este nedrept să-i țineți pe acești oameni la cozi kilometrice, cu orele, când se întorc acasă de Paște și de Crăciun sau în concediile din timpul verii. Atât am putut eu să fac. Nu m-a pus nimeni să fac acest efort. Nu mi-a cerut-o nimeni. Și nici nu m-a obligat cineva. Am simțit că sunt doar dator să fac și eu ceva pentru Țara mea. Iar ce știu eu să fac mai bine este să înot.

Dar să privim chestiunea și invers, de la nivelul simplului cetățean european: Miercuri, 3 mai ac., în jurul orei 17:40 – relatează presa noastră – doi turiști germani au trecut pe biciclete din România în Ungaria pe la Bercu (Satu Mare) către Garbolcz (Ungaria), urmând un traseu indicat de GPS. Au ocolit obstacolul de beton și bariera și au pătruns (ilegal, le-au explicat ulterior autoritățile) pe teritoriul Ungariei.

La scurt timp, autoritățile maghiare au emis o alertă și au transmis părții române imagini surprinse de camerele de supraveghere cu cele două persoane care se deplasau pe biciclete. Apoi au organizat o acțiune de reținere a celor doi turiști. La poliție turiștii au declarat că sunt obișnuiți să călătorească liber prin Europa, fără controale vamale și nu și-au imaginat că vor comite o ilegalitate. Cu toate acestea, turiștii germani s-au ales cu dosare penale pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat. Privitor la circumstanțele în care s-a produs incidentul, Poliția de Frontieră a furnizat o serie de explicații la solicitarea presei:

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a înregistrat mai multe astfel de evenimente în zona de responsabilitate de pe raza județului Satu Mare. Au fost situații în care cetățeni străini, din state membre ale Uniunii Europene, care călătoreau fie cu bicicletele, fie cu motocicletele sau chiar pe jos, au ajuns în situația de a încălca regimul juridic al frontierei de stat, fie intrând, fie ieșind ilegal de pe teritoriul statului român. Nu pentru că ar fi avut ca intenție eludarea controlului de frontieră – pentru că în toate cazurile persoanele dețineau documente legale de călătorie – ci pentru că nu s-au informat în prealabil cu privire la condițiile de călătorie, respectiv de intrare ori de ieșire de pe teritoriul României. Vorbim despre niște căi de comunicație între România și Ungaria pe care sunt amplasate puncte temporare de trecere a frontierei de stat.

În județul Satu Mare funcționează trei astfel de puncte: două în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Petea – Peleș și Bercu – și unul în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Carei – la Horea. Acestea sunt operaționale în zilele de sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00 (ora României) și sunt destinate tranzitării frontierei de stat de către cetățenii din zona adiacentă graniței. (…) Aceste drumuri transfrontaliere la care facem referire nu sunt destinate tranzitului internațional al persoanelor peste frontiera de stat, cu excepția zilei de sâmbătă, când, într-un interval orar foarte bine stabilit cu autoritățile statului vecin, pot fi folosite de către populația din proximitatea acestor locații pentru a ieși sau a intra în și din România.

Mai mult, nici pe aplicația <traficonline>, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră Române, nu sunt evidențiate aceste puncte temporare, tocmai pentru a nu induce în eroare participanții la traficul transfrontalier, aceste locații având un regim special. Drumurile transfrontaliere nu sunt situate pe căi principale de comunicații, ci pe căi secundare, iar ideea principală care a dus la construirea acestora a fost susținerea cooperării între comunitățile din zona adiacentă a frontierei de stat din România și statul vecin.[3]

Mă gândesc acum: puteau fi cetățeni austrieci! Dacă ar fi cerut asistență consulară, ce argumente ar fi folosit diplomații austrieci pentru a le susține cauza? La fel de curios sunt și în ce mod, cu ce argumente i-a sprijinit pe cei doi consulatul german: „Vă rugăm să aveți în vedere că cetățenii noștri au încălcat legea din culpă, pentru că noi, în Europa civilizată, știți, nu mai avem controale la frontieră…!”

Românii sunt în general sceptici în privința unei decizii pozitive, de invitare a României să adere la Schengen în 2023, așa cum o relevă un sondaj CURS derulat în cursul lunii iulie ac. și dat de curând publicității (vezi rezultatele sondajului aici).

Din ce se poate vedea, 29% dintre cei care au răspuns cred că sigur nu vom fi invitați în Schengen, spre deosebire de 7% cei optimiști, care sunt siguri că, dimpotrivă, vom cu siguranță invitați să ne integrăm. La fel, 35% sunt mai degrabă pesimiști privind integrarea, în timp ce doar 17% sunt ușor optimiști și speră că da, vom fi totuși admiși în Schengen.

Profesorul olandez de drept Stefan Salomon, audiat în Parlamentul European în legătură cu blocajul creat de Austria și Olanda (în principal) privind integrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen, a ținut să istorisească un fapt anecdotic, care poate să ne ofere (de ce nu?) câteva idei pentru viitor:

Atunci când Acordul de la Saarbrücken, care a precedat Acordului Schengen, a fost încheiat în anul 1985, a fost de fapt determinat de un protest larg al șoferilor de camion germani, austrieci și alții din Italia, care practic au blocat drumurile și au inițiat astfel o acțiune politică menită să conducă la desființarea controalelor la frontieră, așa cum era prevăzut în documentele UE la acel moment. Mi s-a părut o anecdotă foarte, foarte grăitoare că pe atunci conducerea politică din Germania, de fapt din Bavaria, a susținut efectiv acțiunea de protest a șoferilor de camion, oferindu-le mâncare și bere. Ceea ce, în fapt, era o acțiune ilegală.[4]

LEGENDELE TOAMNEI…

Începând cu luna septembrie ac., sub președinția Spaniei la Consiliul Uniunii Europene, se vor mai organiza probabil trei reuniuni JAI; proxima dintre ele, din 28 septembrie, nu are în desfășurător subiectul extinderii spațiului european de liberă circulație cu România și Bulgaria. Ultima reuniune JAI din acest an va avea loc în primele zile ale lunii decembrie.

Guvernul spaniol a dat asigurări că este interesat să ofere cât mai multe șanse pentru negocierea unei soluții privind lărgirea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria, dar, în realitate, lucrurile sunt mai complicate, pentru că Austria este blocată într-un refuz net din care puțin probabil să o scoată cineva până la finele anului, pe de o parte, iar pe de altă parte la Madrid preocuparea numărul unu acum sunt negocierile prin care socialiștii încearcă să formeze o coaliție stabilă de guvernare, în timp ce popularii și extremiștii VOX par să avanseze în negocierile lor și să formeze mai multe alianțe pentru guvernări regionale.

Așa că, mai de voie, mai de nevoie, Cătălin Predoiu, ministru de interne în guvernul Ciolacu, a făcut recent o vizită la Viena, pentru a se întâlni cu îndărătnicul politruc Gerhard Karner, ministrul de interne, ce s-a încheiat cu „… pupat Piața Independenți”; totuși, ar merita să redau într-un scurt rezumat cam ce a declarat Herr Gerhard K. cu acest prilej:

Această discuție e o consecință logică a întâlnirilor de până acum. Am fost la București, unde am discutat cu predecesorul domnului Predoiu despre cooperarea polițienească în acest domeniu. În aprilie, am semnat cu Lucian Bode un plan de acțiune în domeniul criminalității legate de traficanții de migranți. A fost un moment foarte important, de începere a unei cooperări. S-a convenit, de asemenea, ca Ungaria, România și Serbia să intervină cu patrule comune. Este și baza de la care am pornit în discuțiile de astăzi.

S-au stabilit mai multe măsuri pentru combaterea criminalității transfrontaliere. Această colaborare transfrontalieră are și rezultate deosebite. S-au făcut 36 de percheziții în România, Ungaria și Austria, fiind arestate șase persoane, ceea ce arată că acest acord aduce rezultate. Dorim să promovăm această cooperare și pe plan european, pentru asigurarea frontierelor externe ale UE, pentru procedurile de azil și măsurile polițienești.

Poziția Austriei este clară: întregul sistem Schengen nu funcționează, astfel că nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia. Este important să ne continuăm munca și într-o zi vom ajunge și la un rezultat. Suntem răspunzători să garantăm siguranța populației și acest lucru nu ține de alegeri parlamentare.[5]

Ministrul Cătălin Predoiu a oferit o interpretare optimistă și oarecum inedită a mesajului oficialităților austriece, ce merită analizată ca mostră de mesaj public ambiguu (oximoronic, chiar) menit să pară optimist, în timp ce afirmă destul de clar că interlocutorii de la Viena se mențin inflexibili în dialogul lor pseudo-diplomatic și vizita este un eșec la nivel general, dar a ales să o privească ca pe-un câștig în plan instituțional:

Declarațiile anterioare ale ministerului arătau că poziția Austriei nu s-a schimbat. Declarațiile premierului în discuțiile cu cancelarului Germaniei arătau că poziția nu s-a schimbat. Era important să resetăm puțin jocul, să-l abordăm constructiv, cum ar fi protecția frontierelor. Am menționat faptul că România și Austria au interese comune. Trebuie să înțelegi ce problemă are partea cealaltă. Dosarul Schengen nu este un simplu dialog între Austria și România. Este un dosar multietajat. Are componentă de geopolitică regională și poate nu numai. Este un dosar care trebuie construit foarte încet și treptat.

Nu vreau să fac greșeli în a ridica un nivel de așteptare. Declarațiile de după ședință ale ministrului au fost pentru partidul domniei sale, politice. Au fost și declarații care nu s-au tradus suficient. S-a mulțumit de trei ori poliției române, clanuri desființate. S-a spus clar că Austria nu are o problemă cu România, ci cu Comisia Europeană. Evident că se desfășoară multiple acțiuni pe diferite paliere diplomatice, avem atuuri. Fără a face estimări hazardate, prefer să fiu responsabil decât să fiu imprudent, cred că meciul se joacă. E important să-l jucăm. Componenta economică are o mare importanță. Mediul de afaceri cu capital austriac acționează în direcția corectă.[6]

Dacă nu ne putem înțelege cu austriecii, nu-i bai, are Marcel Ciolacu, secondat de ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, o carte câștigătoare dosită în mânecă: Viktor Orbán, pentru că Ungaria va prelua în a doua jumătate a anului 2024 președinția Consiliului Uniunii Europene. Cel puțin așa au lăsat să se înțeleagă inițiatorii (și mai apoi purtătorii) dialogului româno-maghiar care a debutat într-o zi de miercuri, 19 iulie ac., la un dineu informal găzduit de premierul român.

Kelemen Hunor, într-un interviu acordat presei maghiare, a ținut să precizeze că întâlnirea din iulie ac., dintre Marcel Ciolacu și Viktor Orbán, a avut loc la cererea părții române, avându-l ca intermediar pe liderul UDMR: „Mi-a spus că a auzit că Viktor Orbán va veni la Tușnad și că ar dori să se întâlnească cu el. Premierul ungar a acceptat invitația și practic nu a durat mult timp pentru a o organiza. În acea oră și jumătate s-a dezvoltat o conversație bună. A fost o reuniune foarte importantă, deoarece ambele părți vor continua să fie în prim-planul politicii în anii următori: Victor Orbán în Ungaria și Marcel Ciolacu în România”.[7]

Viktor Orbán a profitat de deschiderea lui Marcel Ciolacu și s-a instalat confortabil la masa de joc, secondat de ministrul său de externe, Péter Sijjártó, ca să facă la rândul său mai multe mutări, din „prietenie” față de „al nu știu câtelea premier român” din ultimii ani, care pare „băiat bun”, spre deosebire de „neamțul ce rău” de la Cotroceni.

Cum anume ne va ajuta domnul Viktor Orbán, încă nu am aflat de la Marcel Ciolacu sau Sorin Grindeanu, în afară de bravada din discursul lui Péter Sijjártó, susținut la Timișoara: „Doresc să îi invit politicos, ca să nu zic să îi somez, pe prietenii noștri austrieci ca în această toamnă să nu blocheze din nou și să fie de acord cu aderarea prietenilor noștri români la spațiul Schengen. Interesul național al Ungariei este ca România să adere la spațiul Schengen în acest an. De la acel moment, vom avea zece noi puncte de trecere a frontierei și nu ar trebui să avem timpi de așteptare nicăieri de-a lungul graniței între cele două țări.”[8]

Mărturisesc sincer că discursul lui Sijjártó mi s-a părut gratuit, totodată o luare în râs a oficialilor români care-i stăteau alături. În plus, dacă este să analizăm mai atent opinia exprimată de cotidianul maghiar 24Hu, în angajamentul său de a ajuta România să adere la Spațiul Schengen, Viktor Orbán merge pur și simplu la cacealma:

Aliatul său [al lui Orbán, n.m.], cancelarul austriac Karl Nehammer, blochează aderarea Bucureștiului pe motiv că problema refugiaților este nerezolvată. Dar nu România, ci Ungaria înrăutățește problema migranților: Noi suntem sursa majorității migranților neînregistrați care ajung în Austria. Iar soluția europeană, de care Viena condiționează aderarea României, este blocată de Orbán, așa că, deocamdată, granița româno-ungară rămâne sub control.[9]

În fine, o altă legendă, ce pare mai mult bulgară decât română – pentru că la noi nu am auzit să se dezbată serios acest scenariu – este aceea că, dacă România și Bulgaria continuă să rămână în afara Spațiului Schengen, se va trece la organizarea unui „Mic Schengen”, între România, Bulgaria și, eventual, Grecia. Dar după vizita ministrului Cătălin Predoiu la omologul său Gerhard Karner, am început să auzim tot mai des invocată ideea cu „Micul Schengen”, fie la noi, fie la bulgari:

•Europarlamentarul bulgar Andrei Novakov: Pentru fiecare zi pierdută la graniță, un camion pierde 200 de euro din banii proprietarului. Mulți dintre șoferi renunță la locul de muncă pentru că nu vor să stea la graniță. Problema privind admiterea noastră în Schengen nu mai este Olanda, ci Austria. Acolo vor avea loc alegeri și unii au nevoie de mesaje mai sexi, de genul <noi îi vom opri, ca să dormiți voi liniștiți>. Somnul liniștit în Austria nu depinde de aderarea noastră la Schengen, dimpotrivă. Dacă nu ne acceptă până la Crăciun, granițele dintre Bulgaria și România trebuie ridicate.[10]

•Europarlamentarul Eugen Tomac: Cred că imediat după decizia Consiliului JAI de anul trecut, decizia nedreaptă prin care ne-a fost respinsă intrarea din cauza Austriei și Olandei, prima persoană care a venit cu acest scenariu a fost colegul meu domnul eurodeputat Marian-Jean Marinescu, care a spus că cele două guverne pot foarte ușor notifica Comisia Europeană și desființa frontierele între statele noastre. Cred că e o măsură corectă pe care trebuie s-o aplicăm imediat. Aș merge mult mai departe, aș propune ca România, Bulgaria și Grecia să desființeze frontierele între ele pentru că nimeni nu ne poate îngrădi acest drept, trebuie doar notificată Comisia. Cred că acest demers pe care-l susțin și colegii din Bulgaria trebuie implementat imediat.[11]

•Comunicat comun al asociațiilor ANAT și FORT Romania: Dacă mai vorbim de alte sute de mii de români care tranzitează anual Bulgaria către celelalte destinații din top 3 – Grecia și Turcia, dacă ne amintim și de sutele de autotrenuri de marfă, camioane, tiruri care formează permanent cozi kilometrice pe ambele sensuri (și acestea sunt conduse de oameni, care sunt umiliți uneori zeci de ore după care, evident, și ei au plăți de făcut), avem toate motivele să spunem că <podul Prieteniei> și zona din jurul lui este rușinea Europei unite, locul unde nimeni nu-și dorește să fie, dar pe care, cel puțin de două ori într-un an, nu ai cum să-l eviți. Numărul turiștilor, în ambele direcții, ar putea fi cu mult mai mare. Cum îl putem face să crească? Nicidecum umilindu-i. În acest sens, ANAT și FORT susțin desființarea controlului la frontiera între cele două țări vecine.[12]

•Dumitru Luca, președinte ANAT: Dar… ce ne împiedică să facem un <Schengenevescu> local, desființând frontiera inutilă între noi și dovedind astfel că suntem pe deplin pregătiți pentru a intra în Schengen-ul lor? De mai mulți ani caut acest răspuns, la diferite persoane sus-puse atât din România, cât și din Bulgaria și nu am primit decât ridicări din umeri sau <nu se poate>. O situație similară a fost, ani de-a rândul, între Republica Irlanda și teritoriul Irlandei de Nord aparținând Marii Britanii – ambele state UE înainte de Brexit, niciuna membră Schengen. La ei s-a putut, la noi, nu. Răspunsul pare să fie acesta: nu se dorește acest lucru, această frontieră e un izvor nesecat de venituri pentru mafia creată de ambele părți ale Dunării. Și… nu vorbim doar de sute de funcționari de tot felul, cu salarii și privilegii, nu vorbim nici măcar de sumele colosale adunate oficial care, dacă s-ar fi investit cu cap, ar fi acoperit construirea a încă unui pod și scoaterea la pensie a celui vechi deja de 70 de ani. Ne referim la <caracatița> care extorchează direct sau indirect sume uriașe de la cei care trec pe acolo.[13]

În fine, premierii român – Marcel Ciolacu și bulgar – Nikolai Denkov, au convenit la reuniunea liderilor din Europa de Sud-Est de la Atena (la finele lunii august ac.) ca, dacă până la finele anului în curs cele două țări nu vor fi admise în Spațiul Schengen, să abordeze o strategie comună, alternativă; nu este clar, însă, dacă cei doi premieri au în intenție să desființeze și controalele la frontiera comună, constituind astfel „Micul Schengen”. Dacă ar avea o astfel de intenție, ea ar fi deja cunoscută, dată fiind anvergura pregătirilor ce trebuie făcute.

Desființarea controalelor la frontiera româno-bulgară, terestră și fluvială, nu înseamnă că România rezolvă ceva la frontiera sa vestică, cu Ungaria. Mai mult, ar trebui să suplimenteze personalul Poliției de Frontieră pe această graniță cu Spațiul Schengen, pentru a nu da ocazia altor state sceptice să ridice noi motive împotriva integrării noastre și a Bulgariei în spațiul european de liberă circulație.

Ar trebui, probabil, ca Bulgaria să facă la fel pe frontiera cu Turcia și Grecia; cu Grecia doar dacă Atena ar refuza să se implice la rândul său în acest „Mic Schengen”. Și ar mai trebui făcut ceva, cu sprijinul Comisiei Europene, și anume să fie implicată și Agenția Frontex în această operațiune, pentru a oferi garanții independente suplimentare că „Micul Schengen” chiar contribuie la securitatea de ansamblu a frontierelor Uniunii.

Ori, mă îndoiesc că la Ministerul de Interne de la București specialiștii noștri sunt dornici să se înhame la o astfel de treabă, cu muncă multă, grea și garanții puține de succes. O fi mai mult entuziasm printre colegii lor bulgari sau greci? M-ar mira… Dacă nu există voință politică clară, „Micul Schengen” rămâne o vorbă aruncată.

DE CE NE FERIM DE INSTANȚELE EUROPENE ÎN CHESTIUNEA SCHENGEN?

După votul ostentativ al Austriei (și Țărilor de Jos, să nu uităm!) din JAI, în decembrie 2022, președintele Klaus Iohannis a ieșit public cu câteva declarații și a fixat o tactică defensivă, bazată pe diplomație, insistând că România nu va alege să boicoteze în vreun fel interesele Vienei în Uniune și nici nu va acționa deschizând un litigiu la Curtea de Justiție a Uniunii.[14] Mai apoi, într-un interviu, Bogdan Aurescu, pe atunci ministru de externe, acum parcat la Cotroceni, a încercat să explice de ce nu vom apela la CJUE:

Există o singură acțiune pe care România o poate introduce direct împotriva Austriei la CJUE, anume o acțiune în constatarea încălcării a obligației de stat membru. Presupune sesizarea Comisiei Europene. Avizul motivat se dă în trei luni, faza contencioasă durează aproape doi ani. Pentru acest tip de procese CJUE are o jurisprudență extrem de redusă. Au fost doar șase hotărâri care s-au pronunțat pe acest tip de procedură stat contra stat. 21,8 luni este media unei astfel de proceduri. Ce se întâmplă dacă Austria va spune: OK, așteptăm doi ani ca să se termine procesul și apoi ne pronunțăm? Noi dorim să intrăm cât mai rapid în Schengen, o astfel de pauză s-ar putea să nu fie în favoarea României.

Mai este o acțiune pe care Comisia o poate introduce împotriva Austriei pentru neîndeplinirea obligației de stat membru, care durează la fel. Mai există două acțiuni pe care România le-ar putea introduce împotriva Consiliului UE, adică nu a Austriei, respectiv o acțiune în anulare a deciziei și o acțiune în constatarea inacțiunii. Dacă Curtea ar anula decizia din 8 decembrie nu înseamnă că decizia e transformată într-o decizie pozitivă, înseamnă doar că decizia luată e anulată și e nevoie de alta.

Dacă în procedura pe care dacă Româna ar introduce-o direct contra Austriei, CJUE ar ajunge la concluzia că votul Austriei nu a fost în regulă înseamnă că la un alt vot ar trebui să fie obligată să își motiveze votul. Nu e o garanție pentru un vot pozitiv. În toate aceste proceduri nu se pot obține despăgubiri. Trebuie să ne uităm foarte atent la diversele demersuri și care sunt consecințele. Nu există proceduri accelerate de șase luni. Din păcate, aceste chestiuni nu sunt acum la dispoziție. Chiar și dacă s-ar pronunța o soluție favorabilă României, Curtea nu va putea obliga Austria să voteze pozitiv.[15]

În februarie 2023, însă, europarlamentarul Eugen Tomac a formulat totuși la CJUE o contestație la decizia Consiliului JAI din decembrie 2022 și și-a motivat astfel acțiunea[16]:

România îndeplinește criteriile din iunie 2010. În condițiile în care am văzut în ultima perioadă o poziție extrem de vehementă, chiar radicală a celor doi lideri de guvern austriac și olandez, anunțată în conferință de presă comună, că spațiul Schengen nu se mai extinde până nu se reformează, consider că este un abuz de putere din partea Consiliului UE această abordare. Prin urmare, anularea acestui act ar obliga Consiliul să ia o nouă decizie tehnică și nu una politică, care să schimbe vechea decizie. Consiliul are obligația să se întrunească din nou și să ia o altă decizie, una tehnică. În opinia noastră nu poate exista decât o singură decizie întrucât nu este vorba de o decizie politică, ci de o decizie care să corespundă evaluărilor prevăzute de instituțiile în legislația Schengen și acolo spune foarte clar – Comisia face evaluarea.

Am cerut anularea actului pentru că noi considerăm că este un act nelegal atât timp cât nu s-a luat o decizie în condițiile în care s-a intrat în ședința Consiliului JAI ca România Bulgaria și Croația să fie acceptate în spațiul Schengen pentru că întrunesc criteriile. În ședința asta s-a luat o singură decizie de a accepta doar Croația și a respins România și Bulgaria fără a invoca vreun motiv și aici constatăm un abuz de putere din partea Consiliului Uniunii Europene și o lipsă de loialitate între instituții. Cel mai potrivit demers este contestația la Curtea de Justiție de anularea în acțiune pentru că nu s-a luat decizia care a fost propusă pe ordinea de zi în Consiliul JAI și nu s-a invocat vreun motiv în acest sens.

Statul român nu a susținut demersul europarlamentarului român. Totuși, Eugen Tomac și-a continuat acțiunea, a conceput o petiție, a adunat 50 de mii de semnături de susținere a ei și a depus-o la Parlamentul European. Parlamentul European a luat în dezbatere petiția în Comisia pentru Petiții și a supus apoi la vot în plen o rezoluție – care poate fi consultată aici – în care a cerut Comisiei Europene și Consiliului European să înceteze cu șarada care ține la porțile Spațiului Schengen România și Bulgaria. Redau câteva pasaje relevante din rezoluție:

[Parlamentul European:]

•îndeamnă Consiliul să își îndeplinească obligațiile referitoare la cooperarea loială în temeiul articolului 13 din TUE în relația sa cu Comisia și cu Parlamentul European și își exprimă disponibilitatea de a acționa cu bună credință cu privire la aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen; consideră că refuzul de a accepta România și Bulgaria în spațiul Schengen conduce la o încălcare a Cartei în ceea ce privește dreptul la demnitate umană (articolul 1), libertate și securitate (articolul 6), egalitatea în fața legii (articolul 20), protecția mediului (articolul 37) și libertatea de circulație (articolul 45);

•solicită Consiliului să respecte articolul 4 alineatul (2) din Actul din 2005 privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la UE și să voteze, fără întârziere și cel târziu până la sfârșitul anului 2023, în favoarea aderării celor două țări la spațiul Schengen și a aplicării depline de către acestea a acquis-ului Schengen, numai pe baza îndeplinirii de către ele a criteriilor Schengen;

•solicită tuturor statelor membre să își îndeplinească obligația de cooperare loială cu România și Bulgaria în ceea ce privește aderarea acestor două state membre la spațiul Schengen, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din TUE; ia act de faptul că niciun stat membru nu ar trebui să încalce în mod arbitrar drepturile altor state membre, inclusiv drepturile întemeiate ale acestora de a adera la spațiul Schengen odată ce sunt îndeplinite criteriile;

•îndeamnă Comisia să analizeze toate procedurile posibile pentru a apăra dreptul la liberă circulație al cetățenilor români și bulgari;

•subliniază necesitatea de a analiza posibilitățile actuale și potențiale viitoare de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Trebuie să observăm un aspect fundamental aici: nici demersul europarlamentarului Eugen Tomac, nici rezoluția Parlamentului European nu își pot atinge scopul, dacă România și Bulgaria nu-și concentrează eforturile, pe toate planurile, pentru a reuși. Ce sens are ca statul român să nu susțină dosarul deschis de Eugen Tomac la CJUE – lăsând deoparte faliile partinice -, acum când vedem că Viena continuă să blocheze orice discuție privind aplicarea deplină a articolului 4 din Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană?

De ce România și Bulgaria nu au deja constituită o celulă comună de acțiune pentru a se coordona, în scopul aplicării articolului 4 din Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană? Pe toate palierele: la Comisia Europeană, la Consiliul European, la CJUE? Să înțelegem cumva – așa cum crede și afirmă Dumitru Luca, președintele ANAT – că autorităților române și bulgare le convine situația actuală, din motive care au legătură cu corupția sistemică?

Dar mediul de afaceri? Aici ce este de înțeles? Mediul de afaceri, așa cum a explicat profesorul Stefan Salomon, de la Universitatea din Amsterdam, ar fi trebuit să inunde cu procese de despăgubire atât instanțele noastre naționale, cât și CJUE, invocând lipsa de temeinicie în drept a votului miniștrilor de interne austriac și olandez din decembrie 2022, din Consiliul JAI. Dar nu am auzit nici măcar de un singur caz de companie care să fi acționat în acest fel.

Ori, în lipsa acestui tip de acțiune concretă – a statului român, a societății civile și mediului de afaceri autohton -, autoritățile austriece sau olandeze pot fi liniștite: cacealmaua lor funcționează. Fără să existe presiune din partea noastră, doar vorbe și amenințări, este evident că vor lua întotdeauna în calcul ca prioritară „amenințarea electorală” locală.

OK, am criticat destul și, Dumnezeu știe, să critici este ușor, mai dificil este să propui soluții. Cred că avem soluții și am avut întotdeauna, dar ne-am ferit din diverse motive să le accesăm. În fapt – ca să-l citez pe Cătălin Predoiu –, pentru acest „dosar multietajat” este nevoie de un set de soluții și aș aminti câteva ce țin de perspectiva mea asupra chestiunii.

În primul rând, trebuie să accelerăm ca țară, să ne dezvoltăm ca o societate europeană democratică, civilizată, să ne aducem birocrația și economia în secolul XXI și să o lăsăm mai moale cu scurtăturile pentru îmbogățire de tipul dezastrului de la Crevedia, ca să dau unul dintre cele mai recente exemple. Să ținem oamenii buni și calificați în țară, că am umplut Europa cu români de ispravă ținând salariile jos și recurgând la soluția facilă de a importa forță de muncă ieftină și necalificată din Asia, oameni care odată ajunși în România nu știu cum să facă să treacă mai repede (ilegal) granița către Spațiul Schengen.

Iată de ce este atât de important dosarul PNRR, ce funcționează ca o oglindă pusă în fața României în care se reflectă cu mare exactitate determinarea noastră de a folosi banii puși la dispoziție de Uniune – nerambursabili sau împrumuturi cu dobânzi mici – pentru a ne finanța sau cofinanța accelerarea dezvoltării economice și întărirea rezilienței instituționale; până astăzi, această oglindă arată doar imagini alarmante, din păcate.

Celelalte soluții din set, mai tehnice și mai aplicate, țin de efortul diplomatic continuu de a convinge liderii din Consiliul European că trebuie să pună în aplicare în întregime articolul 4 din Tratatul de aderare la Uniune al României și Bulgariei. În paralel, însă, pentru că diplomația are și ea nevoie de susținere, trebuie să punem piciorul în prag și să acționăm în justiție, inundând CJUE cu plângeri privind pagubele pe care le produc României și Bulgariei toate actele inamicale care ne țin artificial la poarta Spațiului Schengen.

În fine, dar nu în cele din urmă, să propunem un plan bine articulat Comisiei Europene, de constituire a unui „Mic Schengen” la frontierele terestre, fluviale și navale în formatul România, Bulgaria și Grecia, asistat de Frontex, proiect care va putea fi folosit și pentru a pilota mai târziu statele candidate Ucraina și Republica Moldova. Acest plan trebuie să fie prezentat și agreat până la finele anului în curs și pus în operă cel mai târziu începând cu 1 iulie 2024. În același plan trebuie inclusă prevederea ca frontierele aeriene să intre în Spațiul Schengen („Marele Schengen”) tot începând cu data de 1 iulie 2024.

Dacă aceste soluții vor fi puse în practică, state ca Austria sau Țările de Jos vor întâmpina un alt tip de presiune, mult mai concretă, pentru a stopa practica divizării în Europa, pentru că argumentele pe care le folosesc acum vor fi invalidate de realitate și anulate de facto. Apoi vom mai vedea…

[1] https://www.g4media.ro/profesor-olandez-de-drept-despre-schengen-consiliul-ue-poate-fi-dat-in-judecata-de-romania-si-bulgaria-pentru-ca-s-a-opus-aderarii-lor.html

[2] https://www.g4media.ro/foto-bibliotecarul-avram-iancu-a-finalizat-vineri-cursa-de-inot-pe-rin-pentru-sustinerea-aderarii-romaniei-la-schengen.html

[3] https://www.digi24.ro/stiri/ce-au-facut-doi-turisti-germani-care-au-crezut-ca-romania-este-in-schengen-fapta-care-le-a-adus-dosar-penal-2455237

[4] Ibidem

[5] https://www.hotnews.ro/stiri-international-26479659-austria-nu-cedeaza-nu-este-oportuna-acum-extinderea-spatiului-schengen-sistemul-intreg-nu-functioneaza-predoiu-discutii-viena-gerhard-karner-care-tine-romania-poarta-schengen.htm

[6] https://www.g4media.ro/predoiu-intrebat-daca-romaniare-are-sanse-sa-intre-in-schengen-pana-la-sfarstiul-anului-meciul-se-joaca-componenta-economica-are-o-mare-importanta-mediul-de-afaceri-cu-capital-austriac-actioneaz.html

[7] https://www.g4media.ro/kelemen-hunor-intalnirea-cu-viktor-orban-a-fost-propusa-de-premierul-ciolacu-s-a-dezvoltat-o-conversatie-buna-liderul-udmr-crede-ca-tensiunile-sunt-foarte-mari-intre-psd-si-pnl-iar-coalitia-se-po.html

[8] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26501651-video-ministrul-ungar-externe-invit-politicos-nu-zic-somez-oficialii-austrieci-primeasca-schengen-prietenii-nostri-romani.htm

[9] https://www.g4media.ro/presa-maghiara-nu-romania-ci-noi-inrautatim-situatia-in-austria-noi-suntem-sursa-majoritatii-migrantilor-neinregistrati-solutia-europeana-de-care-viena-conditioneaza-aderarea-romaniei-la-schenge.html

[10] https://www.g4media.ro/europarlamentar-bulgar-daca-nu-suntem-acceptati-in-schengen-pana-la-craciun-granitele-dintre-bulgaria-si-romania-trebuie-sa-cada.html

[11] https://www.euractiv.ro/eu-elections-2019/eurodeputatul-eugen-tomac-propune-un-mini-schengen-intre-romania-bulgaria-si-grecia-63280

[12] https://www.economica.net/anat-si-fort-cer-desfiintarea-controalelor-la-punctele-de-frontiera-dintre-romania-si-bulgaria_691379.html

[13] https://www.economica.net/anat-si-fort-cer-desfiintarea-controalelor-la-punctele-de-frontiera-dintre-romania-si-bulgaria_691379.html

[14] https://revista22.ro/actualitate-interna/iohannis-romania-nu-va-ataca-la-cjue-decizia-pe-schengen-nu-dorim-decuplarea-de-bulgaria

[15] https://www.digi24.ro/interviurile-digi24-ro/aurescu-romania-poate-introduce-la-cjue-o-singura-actiune-contra-austriei-dar-curtea-nu-o-poate-obliga-sa-voteze-pozitiv-2186125

[16] https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26068173-contestat-tomac-curtea-justitie-europeana-decizia-prin-care-romaniei-respins-intrarea-schengen-care-sunt-efectele-demersului.htm