joi, august 6, 2020

Împușcături la Academie. Ce spune presa

Nerăcorit după ce îi făcuse pe Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu ș.a. ”haimanale” și ”derbedei”, în conferința de presă a noului președinte al ICR, Nicolae Breban s-a instalat mai întâi în studioul Antenei 3, unde a mai scos panglici otrăvite pe gură, apoi a descins la Academie transformând o ședință a Secției filologie și lingvistică într-o mahala. I-a trecut prin minte și a spus în plen că intelectualii amintiți ar trebui împușcați pentru ce au scris despre poporul român. Ce îl mână pe scriitorul Breban în aceste atacuri veninoase? Explică Cristian Teodorescu în Cațavencii:

”În arțagul de azi al lui Nicolae Breban se ascunde o rană nevindecată de aproape 50 de ani, pe care marele romancier o oblojește cu leacuri băbești și prin autosugestie. Din categoria leacurilor băbești: amintirile lui plăcute despre Dumitru Popescu-Dumnezeu, pe care Breban îl laudă și azi fiindcă ideologul lui Ceaușescu era admiratorul cărților sale. Elogiile lui pentru Cornel Burtică, din același motiv, și, nu în ultimul rînd faptul că Breban crede și azi despre securistul infam, Pleșiță, că putea fi un om cumsecade, pentru că îi mai făcea lui cîte un hatîr. Lui Breban îi place puterea și se autosugestionează că o are… De fapt Breban a căzut în plasa propriului său orgoliu și din disident, cum fusese, ajunsese să fie bănuit de mulți scriitori că făcea jocul regimului, ca dovadă ambulantă că Ceaușescu tolera disidența. Cînd s-a întors în țară după Revoluție și a primit de la Andrei Pleșu conducerea revistei Contemporanul, Breban a avut surpriza să nu fie întîmpinat ca un mare disident, cum se credea, și i-a cășunat pe păltinișeni, fiindcă, după părerea sa, confiscaseră o putere care i se cuvenea marelui romancier care era. Atunci a început Breban războiul lui de întîietate culturală, al cărui ultim episod a avut loc la conferința de presă a noului șef al ICR, Radu Boroianu…Aidoma soldaților japonezi uitați în junglă care nu știau nici după 30 de ani că războiul se terminase, romancierul pare să nu fi aflat că Patapievici nu mai de cîțiva ani președintele ICR-ului și a proclamat o victorie personală asupra păltinișenilor și mai ales asupra emulului lor. Atacatul Patapievici n-a găsit de cuviință să-i răspundă, lăsînd grenadele lui Breban să se fîsîie, încît arțagul președintelui onorific al ICR, venit să facă ordine în cultură, s-a transformat într-un pîrțag ridicol”.

Cum reacțiile oamenilor de cultură au fost insulare după primele sudalme, iar Uniunea Scriitorilor n-a suflat o vorbă, deși protagoniștii sunt membrii săi, Breban a comis-o iar, cu vanitatea inflamată, încercând să recupereze notorietatea pierdută și căderea în insignifianță a tagmei scriitorilor. Nici Academia nu s-a delimitat în fața accesului de ură care s-a exprimat primitiv deși, cum bine spune Gabriel Liiceanu într-o scrisoare publicată pe contributors.ro, ”când se întâmplă ca între zidurile Academiei să se ceară împuşcarea unui scriitor, în discuţie e Academia însăşi”. Ceva a obținut: presa l-a remarcat. Nu pentru operă, ci pentru scandal. Altminteri, reacțiile au fost individuale și oengistice, nicidecum instituționale: poeta Ileana Mălăncioiu i-a tras un perdaf pe loc lui Breban, lingvistul Grigore Brâncuș a cerut puțină decență, Teodor Paleologu a condamnat ieșirea, Andrei Pleșu a cerut să intre în lotul condamnaților la moarte, Grupul pentru Dialog Social a difuzat un protest semnat de un număr important de intelectuali.

S-a trezit și Radu Boroianu, președintele nou al ICR, la trei săptămâni după ce încuviințase, inert și îngăduitor, bădărăniile lui Breban la adresa fostei conduceri, dezicându-se acum public în Observatorul cultural:

M-a marcat ieșirea curmezișe a marelui romancier și cărturar Nicolae Breban, ieșire greșit temperamentală, vulgară, fără rost”. Două concuzii merită reținute din comentariile presei: ”Problema nu este Breban. Problema o reprezintă cei care se identifică cu Breban și și-ar dori ca România să se întoarcă în „raiul” naționalist-comunist al anilor ’60-’70. Problema o reprezintă cei care, în frunte cu Victor Ponta, vor să țină România în afara Occidentului… În acest scop, oameni ca Nicolae Breban sunt esențiali”(Cristian Câmpeanu, România liberă) și ”Breban nu numai că s-a dezonorat ca academician , dar și-a asigurat și o bătrînețe hîdă”(Cristian Teodorescu, Vox Publica).

Articol apărut și în revista ”22”

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Ce bine i se potriveşte şi culturnicului N Breban zicala spusă de Sf. Ap. Petru : „Câinele se întoarce la vărsatura lui şi porcul scăldat se tăvăleşte în mocirlă” ( II – 2,22).

    Cultura nu formează caractere. Dar poate fi o trmbulină pentru lichele.

    • Sampalean

      Poate ca n-ar fi cazul sa trageti o asemenea concluzie despre cultura. Poate ca ar trebui sa le limitati la Nicolae Breban.

  2. Autoarea a intrat cu acest articol pe un teren minat, presedintele Academiei sustine ca nici vorba de asa ceva. Citez din Mediafax:
    „Nici vorbă de aşa ceva. În Academia Română nu s-a discutat despre acest lucru. Este o chestie absolut mincinoasă. Domnul Breban a vorbit la televiziune, la Antena 3, a spus că, dacă cineva, un polonez ar fi spus ce a spus domnul Patapievici despre poporul român, probabil că l-ar fi împuşcat (polonezii, n.r.). Asta a fost ce am auzit eu la televizor. La Academie, el nu a vorbit despre acest lucru. A vorbit despre poziţia lui faţă de Institutul Cultural Român. Asta a fost. Propoziţia asta cu împuşcarea, asta este o minciună. Cine scrie chestia asta fabulează. Erau 15-16 oameni, membri ai Academiei care pot confirma, inclusiv un vicepreşedinte al Academiei. Nici vorbă de aşa ceva. Domnul Liiceanu să-şi găsească alt subiect pentru propaganda lui, dar Academia nu este implicată în niciun fel în această chestiune şi acuzaţia adusă domnului Breban cu privire la Academie este inexactă”, a declarat Eugen Simion citat de Mediafax.

    • Si uite asa il facurati pe Eugen Simion presedintele academiei. La mai mare! Sau mai pe sleau: cine se aseamana se aduna.

    • Gresiti, Michael! Breban a repetat la Academie ce a spus la Antena 3, fapt pe care l-a recunoscut public, motivand ca e o simpla metafora. Astfel Eugen Simion, care il acoperea, a ramas de rusine. Academia nu difera cu nimic de alte institutii lase, unde sefii nu isi asuma nimic si se ascund de adevar. ICR-ul condus de Patapievici nu era asa, de aceea trebuia sa dispara. Fiindca facea diferentza.

  3. Dacă nu uităm ”cazul” Beligan de anul trecut (și cîte altele…) ”se pare” că AVEM O PROBLEMĂ.

    NIMENI nu s-a șters (la gură) cu hîrtia igienică trîntită în studiourile TVR de Rebengiuc. Mai mult, chiar și ”maestrul” a devenit brusc foarte îngăduitor, acceptînd să ”joace” alături de mumia teatrului comunist (în ”Danaidele”).

    Eu nu susțin nici împușcarea, nici întemnițarea, nici măcar arderea în efigie a ”foștilor” (securiști, activiști, artiști – ăia cu o mie de fese risipite prin toate bărcile oportunităților ”profitabile”). NU ! Niciodată nu am sperat ca respectivii MĂCAR să se șteargă la gură de balele varanice secretate din belșug în cei 45 de ani de mizerie (în primul rînd intelectuală).

    ȘTIAM că pentru sociopați Isus NU EXISTĂ.

    Doar am crezut că MĂCAR ”intelighenția” noastră îi va ostraciza minimal. Adică MĂCAR să le întoarcă spatele disprețuitor (un fel de „Punctul 8 de la Timișoara”).

    N-a fost să fie ! După 1945 Furtwängler, pentru infinit mai puține ”greșeli” decît Breban & Comp., a fost de-a dreptul persecutat; Ferdinand Porsche a făcut chiar și pușcărie. La noi, însuși toxicul Adrian Păunescu și-a putut lăbărța nesimțirea orinde i-a venit bine.

    Nu vă mai legați de politicieni ! Cîtă vreme ”floarea națiunii” se complace în compromisuri călduțe (NICI AȘA, NICI ALTMINTERI) rămînem captivi ai termenului brucanian (x2, x3, x infinit).

    • Ei da,
      acum ca ni l-ai propus pe gurul de la Criticatac drept reper de luciditate, plecaciuni.
      Ti-a trebuit mult sa-l gasesti?
      Plus: ori citezi anapoda din Mediavax ori te-ai ratacit.
      Presedintele Academiei Romane este Ionel Valentin Vlad, inginer electronist.
      Eugen Simion a fost. Si e si „un fost”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Şapte ani de la moartea lui Silviu Olariu – fizicianul care s-a opus proiectului „marelui laser”

Silviu Olariu (1955 - 2013) a fost unul dintre cei mai dotați cercetători români care s-au afirmat din anii '70 încoace. A...

Colegii, coledzii și capturarea statului (I și II)

Motto: “Ei ar vrea să fie niște oameni care se ajută unii pe...

Despre “prigonirea” creștinilor în pandemie și fenomene conexe

Strategia de comunicare marginală vizând faptul că Biserica ar fi fost “prigonită” în pandemie denotă limpede ruperea de prezent a multor credincioși....

Portret robot al coronascepticului

Nu există un portret robot al coronascepticului. Unii sunt ne-educați, alții sunt experți. Unii sunt excluși social, alții sunt vedete. Unii nu...

Gâlceavă pe Nil. Cum au ajuns Egiptul, Etiopia și Sudanul în prag de război

Un conflict major, implicând trei țări cu o populație însumată de peste 260 milioane de oameni - ceva mai mult de jumătate...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.