luni, aprilie 12, 2021

Indicele de corecție aplicabil pensiilor din anul 2020 amplifică ineficiența formulei de calcul a pensiei de stat

Prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, indicele de corecție aplicabil la ieșirea la pensie aferent anului curent s-a stabilit la o valoare de 1,41 comparativ cu 1,2 în anul anterior. Această majorare semnificativă, a cărei sursă o voi detalia mai jos, este de natură să amplifice major ineficiența formulei de calcul a pensiei de stat, cu implicații multiple asupra echității și asupra cheltuielilor bugetare.

Așa cum am arătat într-un articol anterior, introducerea în anul 2013 a indicelui de corecție în formula de calcul a pensiei de stat, deși a creat un avantaj tuturor celor care ies la pensie, a fost de natură să genereze inechități între pensionari cu punctaje identice, dar care s-au pensionat în ani diferiți. Prin felul în care este calculat indicele de corecție, la momentul pensionării fiecare punct de pensie este valorizat la nivelul a 41% din salariul mediu brut pe economie din urmă cu 2 ani, iar ulterior indexarea pensiilor aflate în plată este dependentă de majorarea punctului de pensie.

Valoarea de 1,41 pentru indicele de corecție din anul 2020 a fost determinată potrivit art. 170 din Legea 263/2010, acesta fiind egal cu 43,3% din salariul mediu brut la nivel de economie (în practică se ia salariul cu 2 ani în urmă, pentru 2020 referința este 2018) / valoarea curentă a punctului de pensie / (1+rata medie anuală a inflației pe anul 2011- respectiv 5,79%). Mai precis, 43,3% * 4357 RON / 1265 RON / 1,0579 = 1,41. Pentru anul 2019, nivelul de 1,2 s-a obținut astfel: 43,3% * 3223 RON / 1100 RON / 1,0579. Creșterea la 1,41 de la 1,2 este explicată de majorarea cu 35,2% a salariului mediu brut pe economie, care a depășit creșterea de 15% a punctului de pensie (1,41 / 1,2 = 1,175 = 1,352 / 1,15). Dar, majorarea salariului mediu brut în anul 2018 a fost afectată de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat care a crescut artificial nivelul salariului brut. Dacă acest factor – care justifică circa 20% din creșterea de circa 35% a salariului brut – nu ar fi fost luat în considerare, indicele de corecție ar fi rămas la același nivel ca și în anul 2019. Trebuie menționat și faptul că, potrivit unui articol introdus în anul 2017 în Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, indicele de corecție nu poate să scadă de la un an la altul, așa cum ar rezulta din formulă în situația în care majorarea punctului de pensie dintr-un an ar fi mai mare decât cea a salariului mediu brut.

Pentru a ilustra starea de fapt și amplificarea ineficienței formulei curente de calcul considerăm un pensionar cu un punctaj mediu anual acumulat pe parcursul vieții active de 1 punct, care a ieșit la pensie în unul din anii din intervalul 2014-2020.

An Câștig salarial mediu brut Indice de corectie lege Valoare punct de pensie Valoare pensie inițială Pensie curentă (indexată cu creștere punct de pensie) Pensionar 2020 / Pensionar t % pensie inițială din salariul brut la T-2
2011 1980 732,8
2012 2063 732,8
2013 2163 762,1
2014 2328 1,07 790,7 846 1354 1,318 41%
2015 2555 1,07 830,2 888 1354 1,318 41%
2016 2815 1,09 871,7 950 1379 1,294 41%
2017 1 ian 3223 1,14 917,5 1046 1442 1,237 41%
2017 1 iulie 3223 1,14 1000 1140 1442 1,237 45%
2018 4357 1,15 1000 1150 1455 1,226 41%
2018 1 iulie 1,15 1100 1265 1455 1,226 45%
2019 1,2 1100 1320 1518 1,175 41%
2019 1 sept 1,2 1265 1518 1518 1,175 47%
2020 1 ian 1,41 1265 1784 1784 1,000 41%

Sursa: calcule proprii pe baza datelor INS, CNPP și CNSP

Se poate observa cum pensiile celor care s-au pensionat mai recent sunt mai ridicate comparativ cu ale celor care s-au pensionat mai demult, acest lucru fiind atribuibil formulei de calcul care implică faptul că determinarea inițială a pensiei se bazează pe salariul mediu brut de acum 2 ani în timp ce indexarea se realizează în funcție de majorarea punctului de pensie. Având în vedere faptul că salariile s-au majorat în ultimii ani mai rapid decât punctul de pensie rezultă diferențele din tabelul de mai sus. Însă, creșterea semnificativă a salariului brut din anul 2018, influențată și de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, a făcut ca ecarturile să se majoreze semnificativ. Dacă până anul trecut ecarturile dintre pensionari erau între 0-12%, acum se adaugă încă 17,5%, rezultând spre exemplu o pensie mai ridicată cu circa 32% pentru cineva care s-a pensionat în anul 2020 comparativ cu anul 2014 în condiții identice de punctaj.

Din analiza de mai sus rezultă câteva concluzii și implicații importante:

  1. Aplicarea mecanică a modalității de calcul a indicelui de corecție prevăzut la art. 170 din Legea 263/2010 – fără a elimina impactul asupra majorării salariului brut generat de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat – amplifică semnificativ ineficiența formulei de calcul a pensiei. Astfel, cei care se pensionează în anul 2020 au o pensie mai ridicată cu 17,5% față de cei care s-au pensionat în anul 2019, în condiții identice de punctaj. Comparativ cu cei care s-au pensionat în anii precedenți, ecarturile sunt și mai ridicate.
  2. Imposibilitatea ca indicele de corecție să scadă de la un an la altul va face ca aceste ineficiențe să se perpetueze, urmând ca acestea să devină încă și mai mari în timp.
  3. În acest moment un punct de pensie este valorizat la pensionare cu 1265 RON *1,41 = 1784 RON.
  4. Așa cum am arătat într-o analiză anterioară, recalcularea în condițiile aplicării noii formule va conduce la o creștere resimțită de un pensionar egală cu (stagiul complet de cotizare/25) / indicele de corecție de care a beneficiat. Practic, pentru cei care ies la pensie începând cu anul 2020, recalcularea nu va mai aduce nimic în plus, pensia lor fiind deja superioară celei care ar rezulta prin recalculare.
  5. În anul 2020, cheltuielile bugetare suplimentare generate de această stare de fapt sunt atribuibile doar celor care ies la pensie în acest an, dar în timp, pe măsură ce această situație va afecta un număr în creștere de pensionari, efortul bugetar va deveni din ce în ce mai semnificativ.
  6. Amplificarea ineficienței formulei de calcul din acest an va complica semnificativ demersul de corectare a acesteia, eventual prin aplicarea unei noi formule de calcul. (vezi analiza anterioara)

Notă: Opiniile exprimate sunt opinii personale ale autorului şi nu implică instituţiile cu care acesta este asociat

Distribuie acest articol

169 COMENTARII

  1. Corect!
    Diferente uriase la Pensie, EXCLUSIV din cazua acestui Indicede corectie, e cazul meu!
    M-am pensionat anticipat in Februarie 2013, imediat dupa punerea in aplicare a OUG 1/2013, care a introdus noua formula de calcul a Indicelui de corectie!
    Pentru 2013, indicele de corectie a fost stabilit la 1,06.
    In Martie 2015 m-am pensionat pentru Limita de varsta, 60 de Ani(30 de Ani e stagiul de cotizare), Indicele de corectie s-a MENTINUT(asa e Legea!), si conform Deciziei de pensionare, pe baza Legii 263/2010, am un Punctaj de 63,20263 puncte.
    Calculam:
    63,20263×1,06=66,9947puncte.
    66,9947:30=2.23315 puncte.
    Acesta e Punctajul final ce se ia in considerare la calculul cuantumului Pensiei mele AZI.
    La o valoare a Punctui de Pensie de 1265 Lei, Pensia mea Bruta e 2825 lei:
    1265×2,23351=2825 lei.
    Net, inseamna 2825-82=2743 Lei.

    Daca m-as fi pensionat in 2020, pentru Indicele de corectie de 1,41, refacem calculul:

    63,20263×1,41=89,1157 puncte.
    89,1157:30=2,9705 puncte.
    La o valoare a Punctului de pensie de AZI, de 1265 Lei, rezulta:
    1265×2,9705=3758Lei.
    NET inseamna 3758-176=3582 Lei.

    COCLUZIE: AZI, eu pierd 3582-2743=839 Lei.
    DACA in Septembrie 2020, Punctul de pensie va creste la 1775 lei, cu Indicele de corectie primit de 1,06 eu voi avea:
    2,23315×1775=3964 Lei
    NET inseamna: 3964-196=3768 Lei

    Cat as fi castigat cu Indicele de corectie 1,41 DACA la 1 Septembrie 2020, Punctul de pensie va fi 1775 Lei:
    1775×2,9705= 5273 Lei.
    NET ar insemna 5273-327=4949 Lei.
    PIERDEREA mea va fi uriasa: se va duce la: 4949 Lei – 3768 Lei= 1181 Lei!

    Intentionez sa ii trimit o scrisoare dnei Violeta Alexandru, Minsitrul Muncii, pe acest subiect pentru ca am auzit-o vorbind despre unele „inechitati” din Legea pensiilor care vor fi modificate, dar niciodata nu a mentionat-o pe aceasta legata de Indicele de corectie, care introduce ARBITRAR, fara legatura cu Veniturile care au stat la baza calculului Pensiilor, aceste inechitati INADMISIBILE si INEXPICABILE!
    PIXul unor politruci a introdus aceste inechitati!

    • Calculele dvs sunt corecte. Atrag atentia insa si asupra unui alt lucru mentionat in articol: introducerea în anul 2013 a indicelui de corecție în formula de calcul a pensiei de stat a creat un avantaj tuturor celor care ies la pensie, dar avantajul creste in timp. Nu cunosc ratiunea pentru care acest indice a fost introdus.

      • Domnule Bogdan Dumitrescu,
        La primul răspuns ați scris remarcabil: ”Nu cunosc ratiunea pentru care acest indice a fost introdus”.

        Nu cunosc nici eu rațiunea pentru care scrieți fără să cunoașteți și să stăpâniți datele problemei numite ”indicele de corecție”.
        Vă dau un indiciu: decizia CCR nr. 702/31.10.2019, publicată în MO nr. 96/10.02.2020. A apărut cu o săptămână înainte să scrieți prezentul articol și aveați posibilitatea să înțelegeți rațiunea cu pricina. De exemplu, la pct. 34 din motivarea deciziei se explică faptul că cei pensionați conform legii 263/2010 beneficiază de majorarea punctjului mediu anual, prin înmulțire cu indicele de corecție din anul pensionării pentru limita de vârstă. Asta deoarece punctajul lor se raportează la un stagiu complet de cotizare mai mare decât cei pensionați după legea anterioară (19/2000).

        Altfel zis, indicele de corecție compensează pierderea celor pensionați după legea 263/2000, dar asta nu înseamnă că cei pensionați anticipat sau cu pensie de invaliditate după legea veche merită să fie discriminați, adică să rămână cu punctajul dat de legea 19/2000 fără aceeași corecție.

        Pe scurt, decizia CCR pune capăt interpretărilor greșite adoptate până acum de instanțele judecătorești și Casele Județene de Pensii, în sensul că au refuzat – neconstituțional și abuziv – să admită (odată cu trecerea la pensia pt limita de varsta, după intrarea în vigoare a art. 170 din Legea 263/2010) aplicarea indicelui de corecție beneficiarilor pensiilor de invaliditate deschise sub Legea 19/2000. (eu consider că același raționament este valabil și pentru cei pensionați anticipat sub legea 19/2000, dar intrați la pensia pentru limită de vârstă sub Legea 263/2010; e vorba de aceeași discriminare privind raportarea la stagiul complet de cotizare diferit in functie de legea aplicată)

        Din câte cunosc, în prezent Casele Județene de Pensii au primit ordin inconștient de la Ministrul Muncii Violeta Alexandru să nu respecte deczia CCR 702/2019 și chiar să refuze înregistrarea cererilor pensionarilor nedreptățiți.

        La Romania TV, sambata seara, dintre toți așa-zișii specialiști (invitați de fapt pe post de habaniști) niciunul nu a răspuns unei intrebari adresate degeaba Andreei Crețulescu: solicitanta vroia să știe dacă decizia 702/2019 se aplică și pentru cei cu pensie anticipată sub legea 19/2000. Rețin exact datele persoanei respective: s-a pensionat anticipat în 2006 și a trecut la pensie pentru limită de vârstă în 2011. Intrebarea directă și simplă: are sau n-are dreptul la indicele de corecție corespunzător anului 2011? Eu zic că da, chiar dacă decizia CCR a stabilit această majorare constituțională cu indicele de corecție doar pentru beneficiarii pensiilor de invaliditate. Cum spunem, nici acestora din urmă nu li se recunoaște la Casele de Pensii dreptul statuat de CCR în decizia 702/2019.
        Statul de drept în Romania înseamnă lege aplicată la fără frecvență, după capul și toanele unei neavenite la Ministerul Muncii.

        • Decizia CCR ,creaza numai inechitati pentru cei care au lucrat in aceleasi conditii dar sau pensionat in ani diferiti , .Vi se pare Constitutional domnule Dorneanu , ca cel pensionat in 2014 cu indice de corectie de 1,07 ,sa aiba o pensie mai mica cu cu 400 de lei decat colegul lui pensionat in 2020 cu indice de corect de 1,41 …?

          • Și încă o nedreptate, la indicele de corectie din 2015, din formula de calcul ar rezulta valoarea de 1,19. Probabil ca li s-a părut prea mare, de aceea au adus modificări la lege și au stabilit arbitrar valoarea de 1,07. Eu sunt în situația asta, am făcut contestație de trei ori și nu am primit nici un răspuns de la Casa de Pensii Mehedinți. Dacă cineva ma poate ajuta cu un sfat, va rog sa o faceți. Mulțumesc.

        • …Statul de Drept e calcat in picoare chiar de deciziile discriminatorii ale CCR ,..eu, pensionat in februarie 2013 cu un indice de 1,06 ,am o pensie mai mica cu 800 de lei fata de colegul meu pensionat in aceleasi conditii acum in 2020 ,dar cu un indice de corectie de 1,41 .
          Dar ce le pasa lor cand au venituri cumulate de 16.000 de euro pe luna .

          • Nu ınteleg ce calcul faceti..! Colegul d.tra ieşit ın 2020 la pensie,are pensia mai mare ca a d.tra, ıntrucat a avut salarii 7 ani de zile mai mari şi a crescut punctul anual.

            • pentru dl Constantin Marin: A avut salarii mai mari dar si venitul anual brut la care s-a impartit salariul lui, a fost mai mare si, ca urmare, punctajul a fost mai mic. Deci, de unde asa mare diferenta? Ca asa este. Eu,iesita in 2016, am o pensie de 2614 brut, colega iesita in 2020 are o pensie de 3233. in aceleasi conditii de vechime, grade didactice,et. E drept asa?

    • @Bogdan Dumitrescu: „Nu cunosc ratiunea pentru care acest indice a fost introdus.”

      Daca imi aduc aminte, e vorba despre faptul ca vechea Lege a pensiilor nr 19/2001(inlocuita de Legea 263/2010) prevedea:
      „VALOAREA PUNCTULUI DE PENSIE
      Legea 19 /2000 Art. 80. – (1) Valoarea unui punct de pensie REPREZINTA cel puţin 45% din Salariul mediu BRUT lunar pe economie, prognozat pentru anul respectiv, şi se aprobă prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. ”
      https://www.petitieonline.com/valoarea_unica_a_punctului_de_pensie_45_din_salariu_mediu_brut

      Cum, guvernantii NU au aplicat acest punct din Lege, iar Punctul de pensie NU a ajuns niciodata la 45% din salariul mediu brut lunar, la presiunea sindicalistilor si a pensionarilor, au introdus acest Indice de corectie in Legea 263/2010, el trebuia sa intre in aplicare o data cu Legea 263/2010, dar a fost prorogat pentru 1 Ianuarie 2013, cand au dat OUG 1/2013 care trebuia sa rezolve incurcatura:
      https://legislatiamuncii.manager.ro/a/8489/aplicarea-indicelui-de-corectie-s-a-prorogat-la-1-ianuarie-2013.html

      OUG1/2013 motiveaza(complicat, e-adevarat!) temeiul introducerii acestui Indice de corectie: harababura descrisa mai sus!
      http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_1_2013_modificare_sistem_unitar_pensii_publice.php

    • Buna ziua,
      Doamna Lili , nu aveti dreptate sa spuneti ca ar trbui sa scoata acel indice de corectie. Ceea ce spuneti dvoastra nu este adevarat , in sensul in care face simulari cu ca aveti si ce ati fi avut daca v-ati fi pensionat in 2020. Oricum nu ati fi beneficiat de acst indice daca v-ati pensionat anticipat in 2013, presupunand ca mai devreme cu 5 ani. Dvoastra cand ati iesit la pensie , castigurile pana in 2013 s-au raportat la venitul mediu brut din periadaele respective. Va reamintesc ca de atunci si pana in 2020 , venitul mediu brut a crescut foarte mult in raport cu salariul de baza , din acest considerent a fost introdus acel indice de corectie.
      In concluzie , daca nu exista acel indice de corectie toti cei care iesiau dupa dvoastra la pensie ar fi avut pensia mult mai mica decat dvoastra.
      Asa ca este foarte corect acel indice de corectie iar comentariile dvoastre sunt rautacioase si cu tenta de invidie pt cei ce ies la pensie acum.

      • Dle.Hancila ,aici nu e vorba de invidie , poate de rautate din partea dv. cand aceptati discriminarea si inechitatea atunci cand va convine ,..Mai vorbeati asa daca aveati ghinionul sa va pensionati in 2013 ,ca dna.Lili ,cu un indice de corectie de 1,06 …? .

      • ??? Hancila ..ai impresia ca un individ care a realizat 72 de puncte de pensie ,in 41 de ani de activitate ,este egal sau mai mare cu un alt individ care a lucrat 49 de ani si care are 85 de puncte de pensie ???individul cu 72 de puncte a iesit la pensie in august 2020 iar individul cu 85 de puncte in ianuarie 2016. Dupa principiul CONTRIBUTIVITATII ,cel asazis corect, dupa care se calculeaza pensiile, cine trebuie, OBLIGATORIU, sa aiba pensie mai mare ??? dar dupa ,,logica ” ta , se vede ca nu stii. Iti spun eu cine are , cel care ani mai putini de lucru are o pensie semnificativ si nedrept mai mare …ce zici de acest aspect ???Unde e corectitudinea ??? Ce minte bolnava poate face asemenea nedreptate si isi permite sa-si bata joc de munca noastra , comparand sau mai grav confundand anii de munca si de sacrificiu ???Si mai grav CU CE DREPT???

    • Cei care ies la pensie in 2020 impart punctajul la 35 nu la 30… deci faceti calculus asa . nu veti mai avea aceeasi diferenta.

    • Cineva spune ca timp de 7 ani a avut salarii mai mari , dar si salariul mediu brut la care se imparte este mai mare. Deci, punctajul nu este semnificativ mai mare. De ce nu se acorda in 2020, tuturor pensionarilor, indicele de corectie de 1,41? Nu este drept ca la aceeasi vechime, aceleasi grade didactice(vorbesc in invatamant), acelasi puncctaj , sa fie diferente de aprox.800-900lei. Cand se vor recalcula, pentru a vedea si noi ,cei iesiti inainte de 2020, o oarecare echitate?

  2. A-propos de OUG 79/2017 care a Transferat Contributiile la Angajat, aceasta Ordonanta a ajuns pe masa CCR(Avocatul poporului a REFUZAT sa o atace la CCR, desi Sindicatele au cerut!) urmand a fi discutata de CCR, dar CCR inca NU a luat-o in discutie, o tot amana!
    De ce?!
    Pentru ca, spun Avocati cunoscuti, e NECONSTITUTIONALA(e motivul pentru care Avocatul poporuilui a REFUZAT sa o atace la CCR!) si va da peste cap Siistemul de pensii!

    3 Decembrie 2019: „Revolta sindicaliștilor: De ce vor să protesteze la… CCR
    Reprezentanții BNS au anunțat că vor organiza miercuri dimineaţa un protest în faţa Curţii Constituţionale, nemulţumiţi că CCR nu a luat deocamdată în discuţie sesizările prin care se invocă excepţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte OUG 79/2017, care vizează transferul de taxe de la angajator la angajat.

    Anunţul a fost făcut de către liderul BNS, Dumitru Costin, în cadrul reuniunii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, pe tema salariului minim, la care au fost prezenţi premierul Ludovic Orban şi ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

    „Ţin să vă informez că de mâine dimineaţă Blocul Naţional Sindical se va afla în protest, în faţa Curţii Constituţionale a României. Reamintesc că în noiembrie 2017 Guvernul a adoptat această ordonanţă 79 care a bulversat efectiv piaţa muncii, mediul de afaceri, dar şi impactul asupra sistemului de securitate socială din România. Aşa cum spunea şi colegul meu, Bogdan Hossu, a distorsionat masiv inclusiv raportările de salarii brute pe care le facem la nivel european. De aici şi creşteri de astea spectaculoase, pe care unii comentează. Noi – patru din cinci confederaţii sindicale – la fel ca şi domniile voastre, am sesizat în noiembrie 2017 Avocatul Poporului. Avocatul Poporului de la vremea respectivă – genunchii cam moi… probabil şi presiunea politică asupra lui… – a refuzat să dea curs sesizării noastre”, a spus Costin, citat de Agerpres.
    El a menţionat că, în acest context, BNS a ales să deschidă procese în instanţă referitoare la cazuri concrete.”
    https://www.cotidianul.ro/revolta-sindicalistilor-de-ce-vor-sa-protesteze-la-ccr/

    Asa a ajuns OUG 79/2017 la CCR!

    INTREBARE: daca CCR va declara NECONSTITUTIONALA aceasta OUG 79/2017, cum sustin Avocatii, ce se va intampla cu Pensiile marite Anul asta cu Indicele de corectie 1,41?!

      • Buna seara!
        Domnule Bogdan,va rog sa ma lămuriți cu o chestiune pe care n-o inteleg.
        Din 2008 până în 2017 am fost in pensie de boala,apoi am intrat la pensie de limita de varsta in 2017 octombrie.In lege se spune că la calcularea pensiei daca punctajul este mai mic atunci ț-i se aplica punctajul mai favorabil.
        De cand ma stiu punctajul meu a fost 0,72590(pensie boala)Apoi in 2017 scrie pe decizie punctul de pensie 0,68505 dar ramane 0,72590 punctajul mai favorabil.
        Eu cum nu am primit indice de corectie m-i s-a aplicat anul acesta 2020 dar culmea la punctajul de 0,68505.Dar dacă am rămas cu punctajul mai favorabil cum se face ca indicele de corectie a fost adaugat la 0,68505 in loc de 0,72590?
        Astept raspunsul dumneavoastra!
        Va multumesc!

  3. Nu se poate sa fie o asemenea corectie! De-a lungul timpului variatia a fost de la 1,07 la 1,20 si hop la 1,41.Legea permite ca legiuitorul sa aprobe o valoare fixa dar in niciun caz asemenea enormitate. Eu vad ca daca acesti coeficienti de corectie raman a fi calculati in continuare, corectia trebuie sa fie facuta cu media aritmetica a tuturor coeficientilor de corectie de la aparitia legii pana in przent sau media aritmetica a ultimilor 5 ani. Am transmis aceasta propunere la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale. In 2011 m-am pensionat si coeficientul de corectie a fost 1,12, iar in 2012 si 2013 a fost 1,17.i

    • @Ioan: Coeficientul de corectie in 2013, incepand cu 22 Ianuarie 2013 a fost de 1,06
      Eu m-am pensionat in Februarie 2013, uite:

      https://lege5.ro/Gratuit/gmztoobygq/ordonanta-de-urgenta-nr-1-2013-pentru-modificarea-si-completarea-legii-nr-263-2010-privind-sistemul-unitar-de-pensii-publice

      Art III,
      (1) În anul 2013, indicele de corecție care se aplică punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este 1,06.”

      Dar: ulterior CCR, a spus ca Indicele de corectie stabilit la 1,06 e valabil numai pentru cei care s-au pensionat DUPA 22 Ianuarie 2013, cand a intrat in vigoare OUG 1/2013!!
      Cei care s-au pensionat intre 1 si 22 Ianuarie 2013 au avut Indice de corectie de 1,17!
      Uite:
      https://legestart.ro/studiu-de-caz-indicele-de-corectie-la-calcularea-pensiei/

      Eu am rams cu 1,06, pentru ca m-a pensionat in Februarie 2013!
      E scandalos, politrucii tac, Olguta care moare de grija romanilor NU a schimbat aceste INECHITATI scandaloase, rezultate din PIX!

    • Am explicat in articol de unde rezulta. Este corect potrivit legii, dar aplicarea a fost mecanica. Singura posibilitate de a elimina problemele curente este trecerea la o noua formula de calcul in care sa dispara acest indice.

      • Buna ziua . M-am pensionat in mai 2017 la limita de vârsta Atunci indicele de corecție era de 1.14 .Colculul pensiei mele s-a făcut cu un indice de 1,07 .Aceasta deoarece in 2015 am avut o decizie de pensionare anticipata ,decizie ce nu s-a pus niciodată in aplicate ptr ca am lucrat efectiv fără întrerupere pana in 2020. Decizia de anticipata a fost doar o simulare care a fost luată in calcul ca prima decizie Spune-ți dacă este corect sa se ia in calcul indicele din 2015 .Multumesc !

  4. Buna ziua.
    Va rog sa ma lamuriti in legatura cu iesirea mea la pensie pentru limita de varsta, care a fost in luna martie 2019.
    De fapt, in anul 2014, eu am fost scos la pensie pentru invaliditate, cu drept de munca 4 ore. Bineinteles ca indicele de corectie a fost 1,07 pentru aceasta pensie. Dar, in anul 2019, luna martie, am iesit la pensie pentru limita de varsta dar, indicele de corectie a fost tot de 1,07. Eu nu cred ca este corect sa mi se aplice indicele de corectie mai mic, deoarece, acesta a fost de 1,2. In momentul calcularii pensiei, s-a aplicat in calculul acesteia, un salariu mediu din anul 2017, deci, mai mare decat 2014, atunci, nu era logic sa se ia in calcul si indicele de corectie pentru anul 2019 ? Totodata, stiu ca pensia de invaliditate se plateste din alta sursa financiara decat cea din asigurarile sociale.
    Va rog sa ma ajutati sa inteleg aceste neconcordante in calculul pensiei mele, si subliniez, nu s-au luat in calcul si veniturile peste salariu, care au fost impozitate si taxate impreuna cu salariul, in fiecare luna.

    • @Danila Ioan: E corect, conform OUG 1/2013, Indicele de corectie se aplica o sigura data, la Inscrierea INITIALA la Pensie.
      Adica Indicele primit de dvs in 2014 RAMANE si pentru Decizia de pensionare pe Limita de varsta din 2019!
      Si eu sunt in aceeasi situatie, asa e legea, uite aici e OUG 1/2013 care la Art I, aliniatul 3, punctul (3) scrie:
      „(3) Indicele de corectie se aplica o SINGURA data, la inscrierea INITIALA la pensie.”

      http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_1_2013_modificare_sistem_unitar_pensii_publice.php

      Cat priveste pbservatiile dvs despre „logica’, sunt de acord ca aberatiile din aceasta OUG 1/2013 NU sunt logice!
      E ceea ce iese din PIXul unor politruci incompetenti!
      E Romania reala, servita de PSD pensionarilor!

  5. multumesc domnule Bogdan Dumitrescu..Aflam astfel de incompetenta celor care ,, randuiesc ,,calcuarea pensiilor, lucru care nu se desafasoara sub semnul echitati si egalitatii in drepturi.Sunt dintr-o generatie de sacrificiu,,,, cum am fost numiti candva, am lucrat in conditii aproape inumane, (in sanatate, fiind asitenta medicala):m-am numit sora medicala cu liceu snitar, desii am terminat dupa liceu si baclaureat 3 ani de scoala tehnica, ,pe vrmea mea nu a existat liceu sanitar…iar astazi poti sa fii asisitenta medicala fara bacalaureat…, am lucrat pentru o zi libera in zile de duminici 16 ore (nu 12 !) sambata era zi de lucru normal, , fierbem seringile la fierbator electric sau pe aragaz, dupa ce am spalat acele una cate una, fara manusi, ca nu aveam de loc manusi de potectie. si alte materiale necesare… ingrijeam un tural de dupa masa si noaptea si 60-8o de bolnavi, in tura de dimineata rspundeam de 5-6 saloane cel putin, Daca am nascut un copil, am avut derptiul la 90 de ile de concediu de materniatate !!! platita cu 80% din salariul avut….cine aude nu crede… Bineinteles ca tebuie si in continuare sa avem si pensia mai mica, ca altii, cum vor muschii celor care ne randuiesc soarta in tara asta…TRIST !!!

  6. Credeam ca pensia se calculeaza simplu, punctul de pensie X nr puncte realizate. Foarte ciudat sa mai adaugi un coeficient, practic cei care au iesit la pensie acum 10 ani dar au muncit mai mult castiga mai putin.
    Imi puteti spune cum anume sa aplica ? Cei care au decizia emisa incepand cu ianuarie 2020 beneficiaza de indicele de 1.4 ?

  7. Este o greseala foarte mare, este o nedreptate, care se pune in practica si face diferenta la valoarea pensiilor pentru oameni care ies la pensie cu acelasi punctaj dar in perioade diferite adica pana in decembrie 2019 si incepand cu ianuarie 2020. Problema mare este ca aceasta diferentiere rezulta prin folosirea indicelui de corectie calculat cu date gresite. Nimeni din cei care calculeaza indicele de corectie nu au tinut cont de cresterea artificiala a salariului mediu brut pe economie pentru anul 2018, an la care se raporteaza stabilirea indicelui de corectie pentru anul 2020. In 2018 au trecut contributiile de la angajator la angajat si au influentat cresterea salariului mediu brut pe economie cu aproximativ 24%.
    Consider ca trebuie gasita o modalitate de a se corecta aceasta gresala aceasta nedreptate.

    • Singura varianta prin care se pot elimina problemele generate de indicele de corectie este abandonarea acestuia si trecerea la o noua formula de calcul mai eficienta.

  8. in tari civilizate, universitarii, ca posesori ai cunoasterii, sint cei care ataca in instante anomalii practicate de stat, precum cea sesizata aici de dl. Dumitrescu

    in Romania, universitarii se sustrag in mod rusinos acestei obligatii de a sanctiona, prin instante, derapajele puse la cale de „luminatii” politicieni

    • @arady: aceasta inechitate e cyunoscuta de politruci, Olguta si Dragnea au amintit-o in treacat, DAR nu s-au atins de ea, rezolvarea ei va da peste cap actualul Sistem de pensii IN PLATA, va imaginati ca o Schimbare a Legislatiei cu privire la acest Indice de corectie(adica a OUG 1/2013 si a celor ulterioare, ca sunt MULTE!) e bataie de cap intr-un Sistem oricum VARZA!!
      Modificarile repetate, de-a lungul anilor, care au favorizat o categorie sau alta de pensionari au facut VARZA in Sistemul de pensii si au creat tot felul de inechitati INADMISIBILE si INEXPLICABILE!
      Ma indoiesc eu ca le va rezolva PNL!
      Dl Ioan scrie mai sus ca a sesizat Ministerul muncii pe subiect si NIMIC!
      Subiectul nici macar NU e in discutie serioasa intre cei RESPONSABILI!

      • In noua lege a pensiilor (Legea 127/2019) nu mai apare notiunea de indice de corectie, deci nu puteti spune ca nimeni nu s-a gandit la aceasta inechitate. Olguta („politrucul”) a popularizat la vremea dezbaterii legii si eliminarea acestui dezechilibru din actuala lege a pensiilor. Noua lege (127/2019) ar trebui sa intre in vigoare la 01.09.2021. Dar presupun ca nu va intra, cel putin nu in forma actuala, dupa cum preconizeaza actualul ministru al Muncii doamna Violeta.

      • @Petru: Recititi, eu NU am spus ca Olguta si Dragnea NU s-au gandit la asta, am spus ca „aceasta inechitate e cyunoscuta de politruci, Olguta si Dragnea au amintit-o in treacat, DAR nu s-au atins de ea, rezolvarea ei va da peste cap actualul Sistem de pensii IN PLATA,”!
        De ce Olguta si Dragnea NU au REZOLVAT-O IMEDIAT?!
        De ce NU au inlocuit OUG 1/2013 care a introdus Indicele de corectie, lasand-o si permitand ca AZI, in Anul 2020 sa ajungem la Indice de corectie de 1,41?!(eu in Februarie 2013 am primit Indice de corectie de 1,06!)
        Asta am spus!
        Am spus ca NU au FACUT modificarea, desi Olguta si Dragnea au AMINTIT-o!
        De ce NU au actionat IMEDIAT, amanand-o pentru ANUL 2022!/?
        Un OUG nu puteau da, ei care au DAT in stanga si-n dreapta?!
        Se impotrivea careva in Parlament daca PSDragnea venea in procedura de urgenta(ca la Modificarea Codurilor penale in Comisia Ciordache!) sa modifice OUG 1/2013 si sa introduca acest VPR, pentru a ELIMINA astfel de inechitati si aberatii?!

  9. buna ziua,
    intrebarea mea este; cine si ce poate face sa se indrepte aceasta anomalie.
    Dosar depus in 2 decembrie 2019, cu decizie emisa in 15 ianuarie 2020, sosita la destinatar pe 29.01.2020. Suma pierduta dintr-un indice de corectie care nu este altceva decat, asa zisa bagheta magica care indreapta lucrurile, este 412 lei, pentru cazul meu.
    Mi se pare normal sa ne luptam pentru drepturile noastre si cei care au emisa decizia dupa data intrarii in vigoare a indicelui nou sa fie reincadrati si nu numai ei.
    Rugam daca sunt persoane care stiu ce s-ar putea face sa ne sprijine.
    Cu multumiri.

    • @Pelcz Maria: DREPTURILE de pensie curg incepand cu momenyul DEPUNERII Dosarului de pensionare!
      Evident ca la momentul Depunerii Dosarului, in 2 Decembrie 2019, dvs ati indeplinit Conditiile de pensionare(altfel, va respingeau Dosarul!) si asa ati primit Indicele de corectie din anul 2019!
      Decizia de pensionare vine mai tarziu, dureaza pana ce Casa de pensii va lucreaza Dosarul!(Legea spune ca maxim 45 de zile!)
      Pierderea pe care dvs ati calculat-o nu cred ca va mai putea fi recuperata si nici nu vad cum vor MODIFICA OUG 1/2013, ar insemna sa dea peste cap actualul Sistem de pensii in PLATA, ganditi-va ca ar trebui recalculate TOATE Pensiile incepand cu 2011, nu stiu cum le va pica Pensionarilor care ar pierde dupa modificarea OUG 1/2013…depinde cum se va modifica…
      Eu NU vad solutie care sa nu supere pe unii care ar pierde…
      Eu m-am pensionat incepand cu Februarie 2013, cu un Indice de corectie de 1,06!!

      • Ar fi fost corect macar persoanleor cu dosarele depuse în anul 2019 luna dec ,si ale căror deciziii au fost tipărite în anul 2020 febr. ,mart. etc să fi fost contactați de către casele de pensii telefonic , întrucît toti au nr. telefon pe cererea model stas de pensionare și să li se ceară în scris optiunea lor, fiind că eu consider că oricine renunța la cererea de pensionare ptr 1 lună sau 2 luni și refăcra cererea cu data aplicări indicelui nou de corecție și nu se pierdea aprox. 100 Euro pe lună la pensie ptr. tot restul vieții…Dar nu există nici un interes pentru pensionar care a muncit 45 sau 44 de ani și are o pensie de mizerie comparativ cu unul care nu a muncit legal toată viata , a pălătit una lună CAS( a încheiat contract cu Casa de Pensiii -plătește una lună )merge la Comisie cu contractul respectiv și intră în pensie de invaliditate cu 800 de lei)Unde este coectitudinea față de cel care amuncit 45 de ani și în cond.grele si are 1400 lei???Cum vede aceste lucru actuala guvernare și asa au murit jumătate din pesnionari cu asa zisul VIRUS covid….asteapă să moară toți??? SĂ RAMÎNĂ NUMAI CEI CARE AU IESIT LA PENSIE LA 43 ,45 DE DE ANI CU PENSIII CRASE……
        Felicitări celor care scot asa legi corecte și le plică după bunul plac…. O adeverință de grupă de muncă data de anagajator corect este refuzată de CASA DE PENSII (spre ex. Piatra Neamț- pe motivul ca acel om , care a lucrat pe Santier ex. Hidroconstr. Tarnița Cluj-pe motiv că consideră ei că nu este corect întocmită că a lucrat chipurile în mediu acoperit ca la birou și nu în mediu descoperit..pur și simplu nu au recunosctut-o si de 2 ani nici pînă în prezent nu se dă răspuns la contestatie…) Poartă oamenii pe drumuri în zadar sau altii care au lucrat peste 20 de ani în grupa I DE MUNCĂ PESNIONAȚI IN ANUL 1990 AU O PENSIE JUMATATE CIT CEI CARE li s-a împărtit la 20 de ani vechime integrală caz concret a iesit în1990 atunci se cerea 20 de ani și vine in 2005,2008,2009 și Împarte ptr. punctaj la 35 de ani …..nu este coret cei care s-au judecat sunt OK ….MAREA MAJORITATE A CĂSTIGT mai putin Neamt….scurt nu ai lucrat ca minerul …dar nici nu a iesit la 45 ca minerul și a lucartî n fabrică de ciment și var …. este corect?????

  10. Doamna Lili, ma adresez dumneavoastra pentru ca vad ca autorul articolului, altfel un om cu bune intentii, nu se oboseste sa raspunda cititorilor sai. Despre ce este vorba. Dupa cum sunt sigur ca stiti ( din exemplu dat pt. calculul pensiei personale, m-am convins) orice pensionar are in decizia de pensionare PUNCTAJUL TOTAL, care este cel real si care arata cel mai bine ( cel mai fidel) cat a CONTRIBUIT fiecare de-a lungul anilorpana la pensie. Unii chiar dupa pensionare. Prin urmare, ma intreb, si va intreb de ce autorii Legii 127/2019 si legiuitorul (Parlamentul) au dat o lege care se va aplica integral in viitor, adica din 2022 si nu odata cu intrarea ei in vigoare? Pana atunci se merge pe Valoarea Punctului de pensie si pe un Puncatj obtinut din punctajul total inmultit cu corectia corespunzatoare raportat la STAGIUL NECESAR de cotizare la data pensionarii. Pai nu era mai simplu sa renunte la aceste INECHITATI date de INDICELE DE CORECTIE dar si de stagiile diferite ( inechitabile dupa iesirea la pensie) in functie de barbat/femeie si anul nasterii, si sa fi folosit PUNCTAJUL TOTAL, iar inmultirea sa se faca CU VALOAREA DE REFERINTA VR= 1775/25=71 lei? pentru 1 septembrie 2020? Stiu! Unii ar primi mai mare pensie decat daca se pastreaza Valoarea Punctului de pensie de 1775 lei. Chiar d-voastra ati primi, in acest caz, de la 1 septembrie 2020 o Pensie ; 63,20263×71=4487 lei fata de 3964 lei din care vi se retine impozitul de 10% pentru suma ce depaseste 2000 lei. Puteau sa scada VR la 1575/25=63 lei. Pentru aceasta VR ati primit o pensie de 3982 lei, adica aproximativ aceeasi pensie pe care ati primi-o si-n cazul aplicarii. Sau puteau sa faca VR=1500/25=60 lei. Cu aceasta valoare nimeni n-ar lua o pensie mai mare decat cea cuvenita pe baza legii 217! Nu este necesar NICIO RECALUCULARE de punctaj! Toata lumea are PUNCTAJUL TOTAL. Nu trebuie niciun SOFT SPECIALIZAT. Se sterege o linie din program si se adauga NUMAR.TOTAL PUNCTE x VALOAREA DE REFERINTA. Nu mai trebuie sa fie norme de aplicare a legii! Nu mai trebuie sa fie angajati alti oameni la Casa de pensii, etc. De ce nu se face asa ?????? De ce au vrut s-o imbarligheze atat de rau? Zicea unul : Numai eu stiu programul de guvernare! Probabil si imbarligarea fara rost a acestor calcule tot numai el le stia. Daca cineva mai avea de adaugat punte de pensie putea s-o faca in continuare, daca n-a facut-o la momentul iesirii la pensie…

    • @Liviu B. : Referitor la Valoarea de referinta din noua Lege a pensiilor facuta de Dragnea, sper ca nu va supar: MINCIUNILE lui Dragnea nu sunt de luat in seama!
      O poveste frumoasa de adormit pensionarii… suna cinic, dar eu asta cred.
      Prima intrebare: de ce PSD a planificat ca noua Lege a pensiilor, care DUBLA pensiile, se aplica din 2022?!
      Cand la final de 2020 urmeaza Alegerile parlamentare, de unde stia PSD ca va mai castiga alegerile?(altfel, cum sa o lasi altui Guvern, cand tu ai CASTIGAT alegerile cu aceasta promisiune?!)
      Cum e posibil in campanie sa promiti ca tu, PSD, DUBLEZI pensiile cand vei veni la guvernare, pentru ca apoi sa faci o Lege a pensiilor care se va aplica din 2022, adica Posibil DUPA ce vei pleca de la guvernare(mandatul e 2016-2020)!?
      Uitati-va la Programul de guvernare(188 pagini!) ca sa intelegeti ca PIXul lui Dragnea NU produce BANI!
      Minciunile alea prin care PSDragnea a promis ca face si drege din PIXul lui Dragnea nu sunt de luat in seama!
      https://partidulpromite.ro/category/promisiuni-electorale/partidul-social-democrat/

      http://www.cdep.ro/pdfs/guv201706/Program_de_Guvernare.pdf

      https://www.youtube.com/watch?v=o16xlQCuWM8

      Si asa ajung sa fiu perfect de acord cu dvs: De ce NU au introdus acea Valoare de Referinta(VR) de la inceput, IMEDIAT ce au publicat Legea in 2018, am fi scapat de toate aceste inechitati, de ce au preferat sa NU le bage in seama?!
      Si sa puna pe aceeasi simpla hartie ca Termen Anul 2022(peste 4 ANI!)!?
      Simplu: PIXul lui Dragnea NU produce BANI de Pensii!
      Au luat-o cu „taraita”, „sa dam putin la cele 5 Milioane de pensionari, care sa sprijine orice MASURI vom lua!”, adica atata CAT sa scape Dragnea de puscarie dand OUG 13, modificand Legile si Codurile penale!
      Ca doar nu credeti ca Dragnea a marit Pensiille PUBLICE murind de grija noastra, a pensionarilor(a-propos, de ce de grija locuitorilor din Teleormanul lui, printre cele mai sarace zone din UE, NU a murit deloc!)!
      Dovada ca totul a fost MINCIUNA pe hartie PSDista e ca desi, Economia „duduia”, in ultimii 3 Ani Romania s-a IMPRUMUTAT masiv, ca sa Plateasca Salarii si Pensii si Scadentele la Imprumuturle anterioare, asa cum anunta PUBLIC, de fiecare data, chiar Ministerul de Finante!
      Unde erau BANII din Economia ce „duduia”?!
      Minciuni, minciuni…
      Nu am crezut niciodata acele minciuni, singurele „realizari” ale Guvernelor Dragnea in cei 3 ANI au fost din PIXul lui Dragnea: Cresteri uriase la Salariile bugetarilor(si la salariile Parlamentarilor si Minsitrilor, care au EXPLODAT!) si Cresteri MICI la Pensiile publice, in rest #NIMIC: nici Autostrazile promise, nici Spitalele promise, nici Scolile moderne promise, nici Gradinitele moderne promsie, …#NIMIC PSDist!
      Uitati-va la Programul de guvernare si veti intelege!
      Iar masura Cresterii pensiilor la cat a pus Dragnea pe hartie, NU ar fi fost aplicata nici de PSD: in 2018, surse din Ministerul de Finante au spus ca Experti din Minister au avertizat ca aplicarea noii Legi a pensiilor NU e posibila, respectand un Deficit bugetar de maxim 3% si ca va arunca in aer Finantele Romaniei!
      DECI: Guvernul Dancila a fost avertizat!
      In situația în care în prezent Cheltuielile pentru salarii și pensii depășesc 80% din Totalul VENITURILOR Statului din taxe și impozite, viitorul e sumbru: în absența INVESTITIILOR din ultimii ani, rămînem țara drumurilor desfundate și a WC-urilor în aer liber in scolile de ev mediu.
      In opinia mea; noua Lege a pensiilor cu acel VR nu se va aplica, NU sunt banii necesari pentru o crestere brusca a pensiilor, Punctul de pensie NU va creste cu 40% din 1 Septembrie 2020(din acest motiv vrea PNL alegeri anticipate!), Cresterile la Pessii vor fi treptate iar PNL va face o noua Lege a pensiilor, care NU stiu CUM va rezolva toate aceste inechitati absolut INACCEPTABILE!
      Cred ca dl Dumitrescu nu v-a raspuns pentru ca raspunsul ar fi implicat POLITICA!
      Dansul a facut o Analiza tehnica, foarte corecta, fara vreo mentiune politica!
      Dumnealui spune: asa arata azi Sistemul public de pensii, cu acest Indice de corectie – asta e subiectul articolului!

    • Sunt de acord cu ceea ce spuneti. In plus, se poate trece la noua formula si fara sa facem punctul de pensie 1775. Se poate face VPR = 1265 / 25 = 50,6 RON.

  11. P.S. Am scris ca nimeni n-ar lua mai MULT DECAT CEEA CE ar primi pe baza ledii 127/2019, dar sigur cei care au coeficienti de corectie mari, adica cei iesiti la PENSIE IN ULTIMII 5 ANI pierd. Dar oare este echitabil ca unul care se pensioneaza in 2020 sa ia mult mai mult decat unul pensionat inainte de 2015, desi cei doi au acelasi punctaj de penise, adica au contribuit – fiecare la perioada lui- cu aceeasi pondere din salariul avut?

  12. Eu muncesc, tu muncesti. Amandoi 30 de ani de munca in acelasi post. Tu te pensionezi in 2015, eu in 2020. Indicele nu trebuie sa fie decat corectia celui care a iesit primul la pensie ca in 2020 sa aiba amandoi pensia egala.

  13. PS2. In aceste conditii, avand in vedere ca Salariui Mediu Brut este 5400 lei/luna, Contributia medie la CAS este 5400×0.25= 1350 lei/luna. Pentru cei aproximativ 6 milioane de angajati se aduna la Bugetul de pensii, intr-un an, un fond FP= 6 000 000x12x1350 =97 200 000 000 adica 97,2 miliarde lei. (DACA SE SI INCASEAZA DE CATRE ANAF!!!) Pentru cei 5 200 000 pensionari ( cu asistati sociali) pentru o pensie medie care nu poate fi mai mare decat 1400 lei/luna este necesara o SUMA=5 200 000x12x1400=87 360 000 000 lei adica 87, 36 miliarde de lei. Prin urmare NICIUN DEFICIT. Deficit pot sa para DE LA PENSII SPECIALE si eventual de la alte AJUTOARE SOCIALE.

  14. ceea ce face dl Dumitrescu in articolul de fata este minimum pe care trebuie sa-l faca orice

    universitar de buna credinta: sa ofere maselor (nestiutoare) radiografia documentata a porcariilor

    impuse de politicieni, maselor; cum, in Romania, constructia juridica a rezervat doar catorva

    (avocatul „poporului”, …) – pe care, oricum, nu-i doare – dreptul de a ataca la CCR legi injuste

    impuse maselor, acestora nu le ramine decat sa protesteze – forta multimii, fata de nesimtirea,

    iresponsabilitatea politicienilor; revoltati-va ! protestati !

    daca politicienii-s stricati, daca justitia-i stricata, ce ramine de facut, afara de emigrare ?

  15. Titlul corect al articolului ar trebui sa fie „Indicele de corecție aplicabil pensiilor din anul 2020 amplifică inechitatea introdusa de formula de calcul a pensiei de stat”

      • Cu mult respect va cer o informatie.
        Tatal meu a primit o decizie de pensionare la varsta cu data de 27 mai 2020.El era pe o pensie de boala.
        Ca drepturi a primit: – pensie asig sociale- 0,658 -725 lei – trecere la limita de varsta 23.01.2019

        – pensie suplimentara- 0.13172 -1000 lei (indice de corectie 1.20) data 10.02.2020

        As dori sa ma lamuriti ,in primul rand care o sa fie cuantumul pensiei,apoi
        1.Cele doua pensii sunt diferite,se cumuleaza? sau cum? (tatal meu a fost veterinar,a avut 15 ani de grupa 2 si 37 ani in total)
        2. De ce, desi decizia a venit la 27.05.2020, platile apar ca incepute la date cu mult inainte , desi tatal meu a continuat pana in ziua de astazi sa ramana pe pensia de boala?
        3. Din ce am vazut mai sus..indicele de corectie este ok de 1.20 sau au fortat datele de iesire la pensie pentru a fi incadrat cu bani mai putini?

      • Dle Dumitrescu,
        Dna Lili vorbeste fara a fi in cunostinta de cauza cu acel indice de corectie. Ea are doar o invidie si un subiectivism cu privire la cei ce ies la pensie acum.

      • dl. bogdan am primit in data de 16 iulie 2020 de la casa de pensii judeteana ilfov o recalculare a punctului de pensie de la 1100 la 1265 si sunt instiintat ca noua pensie o voi primi din 1 august lege care a intrat in vigoare in septembrie 2019 . stiti cumva diferenta pt. lunile (octombrie 2019- august 2020 ) in care am mers cu pensia la punctul de pensie 1100 o voi primi sau totul va incepe cu noua pensie din august anul curent ? as mai avea o intrebare :- dupa pensionare unii cu pensii mari altii foarte mici de ce majorarile nu se dau in suma egala si se dau cu indice x% , cred in primul rand ca ar fi mai echitabil pt.90% din pensionari + efortul bugetar ar fi dupa un calcul personal de 4 ori mai mica de la 8mld pt acest an la 2mld !

  16. INTREBARE:Acest indice de corecție, 1,41 se aplică doar la cei care se pensionează în anul 2020, dar cei care adaugă un stagiu de cotizare, beneficiază de aceiași corecție pentru stagiul adăugat (respectiv anul 2019)? Logic ar fi, după părerea mea, să se aplice acestui stagiu aceiași corecție. Are cineva altă părere?

  17. @Bogdan Dumitrescu; Corect, aveti dreptate, ar fi o metoda de a Elimina inechitatile, asa e, se poate trece la formula cu VPR, la o anumita Valoare(NU 75, e nesustenabil!), dar MULTI pensionari(exemplu, astia din 2020, cu Indicele de coretcie 1,41!) ar PIERDE!
    Credeti ca va avea Guvernul curajul sa o faca?
    NU am auzito-o deloc pe Ministresa de la Munca sa mentioneze si Indicele de corectie printre INECHITATILE descoperite de ea in cele cateva LunI!
    De ce credeti oare?!
    Mi-e greu sa cred ca nu o STIE sau ca nu o va lua in consideratie!

    • Cei iesiti in 2020 nu ar pierde ci ar primi cat li s-ar cuveni. Cu 1,41 au primit mai mult. cei din urma ar trebui sa primeasca o diferenta ca sa ajunga si ei la pensia celor din 2020.

  18. Daca mai exista careva care nu a inteles ca noua Lege a pensiilor promovata de PSDragnea e o minciuna, uite:
    „Mirajul triplării pensiilor.
    În ultimele zile, la ore de maximă audiență, atât liderul PSD, Liviu Dragnea, cât și premierul Viorica Dăncilă au povestit românilor cum vor revoluționa sistemul de pensii cu noua lege, care ar trebui să fie lansată în dezbatere publică luna următoare, astfel încât să fie adoptată până la sfârșitul anului.
    Mesajul de bază transmis: nu doar că nicio pensie nu va scădea, ci va fi mai mult decât o TRIPLARE a pensiilor.
    Când? Aproape 3 trei ani, în 2021.
    În ce condiții? Greu de spus, cu excepția uneia: PSD să rămână la putere și după alegerile din 2020.
    În Programul de guvernare prezentat după câștigarea alegerilor din decembrie 2016, coaliția PSD-ALDE s-a angajat să dubleze pensiile, până în octombrie 2020, doar prin majorarea punctului de pensie. De la 871,1 lei, cât era în decembrie 2016, la 1.775 lei în octombrie 2020. Acum, după 1 an și jumătate de guvernare, după „scamatoria” trecerii contribuțiilor și după ce au ciupit un pic din banii pentru Pilonul II (prin reducerea contribuției virate de la 5,1% la 3,75%), liderii coaliției și-au dat seama că pot și mai mult. Pot, pur și simplu, să vândă mirajul triplării pensiilor!
    Dar, nu oricum, ci cu împingerea termenului în 2021, adică după alegerile parlamentare din 2020.”
    https://www.digi24.ro/opinii/mirajul-triplarii-pensiilor-969708

  19. Eu am iesit la pensie anticipata in oct.2008,iar in oct.2013 la pensie ptr
    limita de varsta,dar nu mi s-a calculat indice de corectie.
    Poate cineva sa-mi explice cineva de ce?
    Multumesc

    • Pentru ca in 2008 nu exista coceptul de corectie.La pensie nu te obliga nimeni.Tu ai vrut sa treci in 2008 in sistemul de pensii cu legile din anul 2008.Simplu.

  20. pentru ca asa au stabilit politicienii. in situatia dvs sunt si eu acest indice de corectie s-a dat cu dedicatie celor care au lucrat la stat, la caldurica si desi punctajul lor total a fost impartit la 25 pentru femei si 30 pentru barbati rezultand un punctaj mai mare s-au gandit sa le mai dea si un spor la acest punctaj mai mare decat al dvs. care daca v-ati pensionat in 2013 puctajul total a fost impertit la30 asa functioneaza in Romania statul de drept!

  21. Casa Nationala de Pensii a facut precizari privind aplicarea Deciziei CCR 702/2019 si spune ca se revizuiesc pensiile de invaliditate.
    Intrebare :Se poate aplica indicele de corectie stabilit retroactiv la pensiile revizuite in prezent, cu aplicare de la 10.02.2020 sau ar trebui sa se revizuiasca acum si sa se aplice indicele pt viitor din 2020 adica 1.41?

  22. cei care s-au pensionat anticipat inainte de 2011 nu primesc indice de corectie desi dreptul de pensie pentru limita de varsta s-a deschis dupa 2011. Nu este normal ca aceasta categorie de pensionari sa nu primeasca un indice de corectie la pensie deoarece si ei au fost afectati in sensul ca totalul punctelor realizate care de fapt reprezinta cu adevarat contributia a fot impartit la un numar mai mare de 28 ca urmare a cresterii perioadei de cotizare. Sunt insa pensionari care si-au depus dosarul de pensie dupa 2011 desi dreptul lor de pensie s-a deschis inainte de 2011 si totalul punctelor realizate s-a impartit in cazul femeilor la doar 25. Aceste persoane au beneficiat de un drept care nu li se cuvenea. Aceste persoane de regula provin din sectorul bugetar cocolositi de politicieni.

  23. Foarte corecte observațiile autorului articolului, dar oare chiar nu se cunoștea la nivelul ministerului de resort situația și daca da de ce nu s-a facut nimic in acest sens?, pentru ca inechitatea este mult prea mare – ganditi-va ce diferente vor fi daca se majoreaza punctul de pensie cu 40% pentru aceste pensii deja majorate „din pix” cu 41,1%.
    Ecartul va fi major asa ca adio pensie pe baza de contributivitate, este doar o lozinca purtata prin fata pensionarilor in scop electoral- as vrea sa vad masuri concrete nu vorbe de genul vom face , vom drege.

  24. Ceea ce este iarasi foarte adevarat este si ca ceea ce nu au luat în calcul actualii guvernanți atunci când au anunțat noua formulă de calcul este că majorarea salariului mediu brut în anul 2018 a fost afectată de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat. Acesta a crescut artificial nivelul salariului brut. Acest factor, justificat cu circa 20% din creșterea de circa 35% a salariului brut, nu ar fi fost luat în considerare, indicele de corecție ar fi rămas la același nivel ca și în anul 2019. Creșterea semnificativă a salariului brut din anul 2018, influențată și de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, a făcut ca ecarturile să se majoreze semnificativ. Dacă până anul trecut ecarturile dintre pensionari erau între 0-12%, acum se adaugă încă 17,5%, rezultând spre exemplu o pensie mai ridicată cu circa 32% pentru cineva care s-a pensionat în anul 2020 comparativ cu anul 2014 în condiții identice de punctaj. Oare CCR nu a analizat toate aspectele sau nu a vrut cand a spus ca totul este perfect constitutional?

  25. Indicele de corecție ar trebui aplicat, pt toate pensiile din anii precedenți. Nuuuu???? Corectezi și pensiile din urmă aducând în ian din fiecare ani, cu diferența dintre indicele de corecție actual, și indicele din anul precedent…. Și atunci nu vor mai fi discrepante între pensii pt aceeași muncă, aceeași perioada…. Logic… Dar nu au prevazut asta în lege…. Dar au prevazut în alta lege actualizarea la inflație și jumate din creșterea salariului mediu pe economie….. Pe care nu au mai aplicat o în 2018, 2019, 2020…… Și uite asa se fura din pensiile poporului de către hoții conducători,… Și votați ca prostii de noi pensionarii… Ce e de făcut????? Părerea mea e ca trebuie ieșit în stradă… Sper ca toți pensionarii sa înțeleagă asta…. SUNT FURAȚI…. NU E NICIO ACTUALIZARE A PENSIILOR DIN ANII PRECEDENȚI… au păcălit pensionarii cu mărirea punctului de pensi din sept 2018, sept 2919.seot 2020 ….cant corecțiile în mod corect trebuie aplicate din ian al fiecărui an…. Știți cât era numai jumate din creșterea salariului mediu pe economi în 2018????era peste 500 lei, adică 5.000.000 lei vechi … Plus inflația….. În fiecare ultimi 3 ani furt la greu…. Și corecția nu este deloc grea…. Bagi în programul de calcul al pensiilor, și ies pensii recalculate, automat…. Nu se mai face manual, cu creionul chimic ca pe vremuri…. Deci ac guvern să se grăbească să facă corecții…. Dacă nu, adio voturi… Și corecția trebuie data cu ian 2020…. Iar apoi creșterea punctului de pensie din sept e altceva.. Se va aplica și pensiilor din anul crt… Altfel discrepantele se măresc și mai mult…..

  26. Eu am iesit la pensie invaliditate grad III in 2001, si la limita de varsta in 2015. Mie mi s-a calculat indice de corectie sau nu? Cine poate sa ma lamureasca? Acum intru sau nu la recalculare?

  27. Am si eu o intrebare, poate cineva sa imi spuna care este temeiul legal prin care in calculul indicelui de corectie la pensie, 43,3% din venitul mediu brut pe anul anterior, inseamna / pentru anul 2020, cel din 2018 si nu cel din 2019?

    • Pentru ca venitul mediu brut pentru anul anterior se publica de catre INSSE doar in august-septembrie. Cel din 2018 s-a publicat la sfarsitul lui august 2019, iar cel din 2019 s-a publicat doar in 4 septembrie 2020 (nu se stia cel din 2019 când s-a calculat indicele de corectie pentru 2020).

  28. Nu mai trancaniti atata. Faceti ceva….strangeti semnaturi, aveti de unde si puneti de o modificare a legii. Am lucrat in forja de la 18 ani in conditii de neimaginat. Multi dintre voi ,care acum va plangeti, ati apucat ceva din timpurile mai bune cu salarii mai mari ,nu cu minim pe economie si de aici aveti punctaje de 3000 de lei .Daca vi s-ar fi dat 1,41 at fi avut acum peste 4000 de lei. Iata cat as avea eu daca as iesi cu acest indice de corectie.
    40:35=1,14285×1,41=1,61142×1265=2038 lei
    cu indicele de 1,06: 40/35=1,14285×1,06=1,21142×1265=1532
    Doamna Lili , care indice vi s-ar parea ca ar corecta mai bine pensia mea in raport cu a
    d-stra?. Va asigur ca in cele 40 de puncte sunt incluse 12 puncte aferente grupei 1 de munca. Fara ele as avea 28/35=0,8 x1,41=1,12800×1265=1426 ind. 1,41
    28/35=08×1,06=0,84800×1265=1072 ind.1,06
    Daca ar fi asimilata cu conditii speciale s-ar imparti la 25, la mine nu.
    Referitor la neaplicarea legii noi sau a vpr-ului „deindata” cum nici lui Iohanis nu ii place,
    si daca ati fi fost mai atenta la „minciunile” lui Dragnea care a explicat de mai multe ori si pe intelesul tuturor, ati fi inteles ca pentru dublarea si chiar triplarea punctului de pensie, avem nevoie de timp (4 ani) pentru consolidarea bugetului asigurarilor sociale a pensiilor si a P.I.B. De aceea au facut acesti „mincinosi” un calendar de crestere a pensiilor si salariilor pe care l-au respectat pana au venit „Preacinstitii” penelisti care au inghetat pensia minima. Pentru noi amaratii cu cateva puncte, acesti indicatori de corectie ne ajuta sa iesim putin la liman. E ura mare la cei cu puncte foarte multe ,la ei diferentele sunt mari.
    Va inteleg supararea. Trebuie facut ceva. Daca am suparat pe cineva , imi cer scuze! Am sa inchei cu o gluma. Au fost pesedistii si au luat pielea de pe noi, las’ ca vine penelistii si ne da pielea-napoi.

    • vasile, ai lucrat în forjă așa cum sunt eu împăratul Japoniei!
      Lasă prostiile! Dacă ai ceva de spus, spune fără a te da drept ce nu ești!
      Postări ” în forjă ” oricine poate.
      Da’ nu e nici frumos nici sănătos.

  29. E total nedrept! Nu sunt pregatit in acest domeniu dar mi se parea corect ca acest indice sa fie luat in calcul numai pt punctajul aferent anului 2020, nu la cel general Noi, cei pensionati cu ani in urma suntem practic pacaliti la modul cel mai josnic posibil.

  30. CCR, se multumeste sa decida ca sintagma; indicele de corectie se aplica o singura data la inscrierea la pensie pentru limita de varsta in general si mai putin pentru trecerea de la pensie de invaliditate la limita de varsta.
    A luat pozitie favorabila doar in 2013 cand indicele aplicat pentru 2011, 2012 si 01-22 ianuarie 2013 a fost calculat 1.06 si a dat decizie sa se aplice pentru 2011 – 1.12% si pentru restul pana la 22.01.2013 – 1.17% si sa se recalculeze retroactiv.
    Din 23.01.2013 s-a revenit la 1.06%, care a crescut lent 1.07%, 1.09%, 1.12%, 1.17% in anul 2017 la 30.06.
    De la 01.07.2017 a coborat din nou sub si a fost calculat 1.05, cand iar a intervenit CCR si s-a dat derogare pentru tot anul 2017 sa fie 1.17%.
    Iar in acest an a intrecut cu mult asteptarile si este o batjocura, sa primeasca un pensionar cu 1 punctaj mediu inca 41 % din oficiu, aproape cat un om care a muncit toata viata pe salariu minim pe economie, ce vreti sa-mi spuneti ca cel din 2020 a muncit si cotizat pentru o norma si jumatate? Suntem FURATI CA IN CODRU!
    De acolo incepand pana azi s-a tot marit fara sa tina nimeni cont de impactul asupra celor neindreptatiti, pentru ca decidentii nostri stiu ca nu avem cai de atac decat prin tribunal si daca nu se pune in aplicare sentinta, trebuie sa apelam la CCR.
    Daca sentinta curtii s-ar fi respectat valoarea indicelui pe intervalul 2013 cand s-a introdus 1.17, nu trebuia se se mai modifice pana in 2019 cand a fost 1.20, pentru ca legea spune ca; daca indicele calculat este mai mic decat cel anterior se pastreaza valoarea celui din urma si nu se modifica.
    Pentru ca indicele mareste valoarea punctajului real al fiecaruia nu se mai ajunge la realitatea care ar trebui sa se intample; punctaj mediu egal, indiferent de data iesirii la pensie si locului unde depui dosarul sa fie cuantum egal la pensie
    Mi-as dori sa facem ceva, dar nefiind in specialitate ca pregatire astept si rog ca persoanele care ne pot sfatui sa o faca. Multumesc.

  31. Casa de pensie Slatina Olt dosarul de pensie din anul 1994.2000,prima pensie de boală din anul 2001.2008, reangajat, în uzină de aluminiu Slatina Olt dosarul din anul 2008.2017,de boală în pensie limita de virstra 62 ani virstra standard 65,redus din grup 1de, muncă depus în condițiile legii dosarele de înscriere la pensiei limita de virstra pe induce corecție am fost angajata din anul 1974 și 1980, in grup 2,de, muncă depus condițiilor de muncă deosebit 28 ani de muncă deosebit 13ani, grup 1, și 10, grup 2 de muncă și 15ani, cotizarea, la sănătate,

  32. Este legala recalcularea pensiei ptr. fiecare an cu indicele de corectie corespunzator incepand cu 2015 ?
    Accepta casele de Pensii cereri in acest sens ?

  33. Poate cineva confirma ca i s a marit pensia in urma recalcularii cu acel indice de corctie din anul prevazut de lege ? daca se poate precizati casa de pensii
    Multumesc

  34. Am fost pensionat cu grad de invaliditate III intre anii 2009-2020 , perioda in care am si lucrat cu jumatate de norma iar incepand cu data de 14 ianuarie 2020 am trecut la limita de varsta; coeficientul de corectie este zero pe noua decizie, mai beneficiez de recalculare functie de noua valoare a acestuia de 1,41?

  35. Eu zic sa ne unim toti pensionarii si sa facem ceva mai mult decat sa scriem pe toate sit-urile parerile care oricum nu ni le ia in seama cine trebuie. Sa solicitam tuturor incepand cu Ministrul Muncii, Avocatul Poporului, CCR si care o mai fi responsabil de nedreptatile care se fac la adresa pensionarilor (pt ca muncesc o viata, majoritatea in conditii rele iar cand ajung la limita de varsta o iau de la capat cu necazurile si umilintele) sa nu-si mai bata joc de ei. Este constitutional acest lucru? Niste incapabili sa faca lege cu indici diferiti? Sa n-o corecteze imediat, ci sa amane peste ani – in an electoral? Si mai grav, sa existe pensii sub 1000lei, sub 1500lei cu vechime mult peste 35 ani? Sa mareasca cate un pic pensiile apoi sa izbucneasca preturile, sa fie doar o joaca de-a maritul? Este constitutional? Daca da, cine a facut o astfel de constitutie? E de neconceput bataia de joc a omului de catre om, care s-a vazut ajuns acolo si nu stie decat pt el sa-si faca cat mai mult! Daca ar face ce promit la alegeri, ar fi de unde. Atunci isi merita salariile, pensiile? Partidele principale sunt mandre? Si nu sufera numai pensionarii si nu numai acum la pensie …

  36. Buna dimineata ,
    Am avut o decizie de pensie anticipată in 2016(1.61 puncte),fiind prea mica am renuntat si am continuat activitatea ,in 2020 am depus dosarul de pensie limita de varsta,am primit decizia in 2020 cu indiciile de corecție tot din anul 2016(1.09).daca am iesit in anul 2020 trebuia sa se aplice indiciile de corecție din 2020 de 1.41.Intrebare,este legal,pot sa introduc in instanta acest lucru?

  37. Pot ieși la pensie anul acesta in septembrie sau anul viitor tot in septembrie (învățământ). Indicele de corecție am înțeles că este 1,41. Colega mea care a ieșit la pensie in septembrie 2018 are punctul de pensie 2,10. Am avut permanent aceleași salarii. Deci, și eu voi avea peste 2 puncte, in condițiile in care am stat 2 ani in plus, iar indicele de corecție este mai mare. Cred că voi avea în jur de 56 de puncte. Stagiul meu complet de cotizare este de 29 ani si 10 luni.
    Intrebare:
    Când aș avea pensia mai mare: dacă ies anul acesta la pensie sau dacă voi ieși anul viitor, când se va aplica noua lege?
    Vă mulțumesc anticipat!

  38. Buna ziua ! Eu am iesit la pensie limita de varsta in martie2013 nu mi s a aplicat indicele de corectie (din 2009 sept .am fost in pensie de invaliditate )Mie mi se va aplica indicele de corectie ? Daca da ,trebuie sa ma duc la Casa de pensii?Mi se va aplica indicele din 2013 sau cel 2020?

  39. sunt atat de revoltata!!!!

    -PUNCTAJ LUNAR=VENIT LUNAR ASIGURAT /SAL MEDIU BRUTutilizat la fundamentarea BASS

    -dupa calculul punctajului final(in functie de anii lucrati,inainte de aplicarea coeficientului de corectie) rezulta 1PUNCT pt cineva care a iesit in 2015 si 1.07 dupa aplicarea coeficientului
    –dupa calculul punctajului final(in functie de anii lucrati,inainte de aplicarea coeficientului de corectie) rezulta 1PUNCT pt cineva care a iesit in 2020 si 1.41 dupa aplicarea coeficientului

    cum este posibil acest lucru?
    ce legatura are nr de puncte al unui pensionar cu modul de „valorizare la nivelul a 41% din salariul mediu brut/economie din urma cu 2 ani”
    aceste modificari ar trebui sa se regaseasca in valoarea punctului de pensie,nu in numarul de puncte al unui pensionar

    Domnule Dumitrescu,doamna Lili,gresesc cumva?ce aritmetica este asta?
    punctajul omului este UNUL SINGUR SI AR TREBUI SA NU FIE MODIFICAT ,numai asa putem vorbi de echitate

  40. Nu vreau sa moara capra vecinului,dar daca si eu -2015-si cel din 2020 am avea ca punctaj final
    1 PUNCT si nu
    2015 1.07
    2020 1.41
    atunci valoarea punctului ar putea fi mai mare,bugetul impartindu-se la un nr mai mic de punctaje,
    evident,2020 ar avea pensia mai mica si 2015 mai mare,fata de calculul actual

  41. Dacă s-ar fi recalculat în fiecare an înmultind punctajul cu indicele de corectie din anul în curs nu ar fi fost așa diferență între pensionari dar atunci când sa publicat legea cineva cred că a mai introdus o propoziție „indicele de corecție rămâne nu se schimbă”. Din cauza asta sau produs inegalități așa de mari.

  42. Am lucrat total 46 ani,sunt in pensie din 2012.Tot timpul am lucrat in conditii periculoase d.p.d.v.electric.Unii colegi din alte centre de inalta tensiune,au obtinut prin tribunal gr. de munca I. si pensia lor s-a recalculat.Eu si alti colegi ai mei nu am actiona in tribunal aceasta neconcordanta intre Gr.III si Gr.I . Intreb ,de ce se potate intampla aceasta chestie,adica eu si alti colegi lucrand in aceleasi conditii suntem considerati pensionari de grupe de munca diferite ,asta duce si la o diferenta de suma de pensie.Ce se poate face ca sa obtin si eu cu colegii mei aceiasi suma ,acelaeasi conditii pt gr.I de munca.??

  43. Am ieșit anticipat cu stadiul de cotizare 31 ani 2 luni 11 zile in 2015 cu indice corecție 1,07 .Deoarece ieșirea la pensie pt limita de virată este din 02 2020 coeficientul este de 1,41 conform deciziei CCR 702. /2019 ? Exista precedent la ieșirea din anticipat la normal limita virată cu coeficienții de corecție (cunosc concret) .Am șanse in instanța ?

  44. Buna ziua,

    Am o nelamurire: indicele de corectie ramane „in suma fixa” si dupa recalculare sau se aplica la punctajul obtinut dupa recalculare.

    Va multumesc,

  45. Buna ziua,
    Din pacate, cei care ne conduc viata nu au cunostinte minime de matematica.
    Daca se aplica un indice de corectie, acesta se va aplica pentru toti care au iesit la pensie in anumite perioade de timp. Nu are nici o logica sa spui ca, cine a iesit la pensie in anul 2019 i s-a aplicat un indice de corectie de 1,2 iar cine iese in anul acesta i se va aplica un indice de corectie de 1,41.
    Va supun atentiei un caz simplu.
    O persoana de sex masculin a lucrat 43 de ani obtinand un punctaj mediu anual de 2 puncte(70 puncte/35 ani-stagiul normal de cotizare pentru barbati=2 puncte) si s-a decis, la sfarsitul anului 2019-in luna noiembrie 2019, sa faca cerere de pensionare.
    Punctul de pensie la acea data era de 1.265 lei. In urma aplicarii coeficientului de corectie de 1,2 a obtinut o decizie de pensionare cu o pensie lunara in suma de 3.036 lei.=(2 puncte x 1.265 lei/punct*1,2-indicele de corectie).
    Din anumite surse, acea persoana a aflat ca, in anul 2020, indicele de corectie se va modifica, aceasta procedand la anularea deciziei in intervalul de timp legal de 30 de zile.
    Aceiasi persoana in luna ianuarie 2020 se decide sa redepuna cererea de pensionare(actele ramasesera la CNP) si ce sa vezi,”NOROC” pe capul lui, deoarece a obtinut o decizie de pensionare in care era inscrisa o pensie in suma de 3.567 lei=(2 puncte x1.265 lei/punct*1,41-indicele de corectie).Diferenta intre cele doua pensii stabilite de CNP fiind de 531 lei.
    Am dat doar un exemplu ca puteam sa dau un exemplu cu doi colegi de munca care aveau aceiasi varsta, au obtinut aceleasi venituri diferenta fiind ca unul, care NU A AVUT NOROC, a depus cererea in penultima luna din anul 2019 iar celalalt, care A AVUT NOROC, a depus cererea in prima luna din anul 2020.
    Fratilor, suntem in secolul XXI si trebuie sa gandim rational. Cineva trebuie sa gandeasca logic, ca o societate nu poate avansa cu oameni care gandesc in acest mod.
    Am intrebat o functionara de CNP care este motivul de calcul diferit al pensiei?.
    Raspus primit:Cei care ies in anul 2020 AU AVUT NOROC.
    O societate DREAPTA SI CINSTITA trebuie construita pe logica NU PE NOROC.
    Sunt deschis la dialog si astept opiniile dvs., dar mai ales din partea celor care ne dirijeaza VIATA ,pentru ca ei ar trebui sa fie cei mai logici, corecti, sa crezi tot ce spun atunci cand acestia o fac. Eu ce sa mai cred?. Haideti sa indreptam ce se poate indrepta si atunci ROMANIA va avea de castigat.

    • pentru dl. Ion-Ce ne facem cei fara noroc? eu am iesit la pensie in 2016 cu indice de corectie 1,09. N-ar fi fost corect ca, de fiecare data cand s-a schimbat indicele, orice pensie sa fie actualizata cu diferenta intre i ndicele anterior si cel nou? Intrebarea este de fapt pentru factorii decidenti din tara asta. Dar pe cine mai intereseaza astazi ce este si ce nu este corect?

      • Eu am o pensie de 2612 lei dupa 42 ani vechime neintrerupta, colega iesita in 2020 cu acelasi punctaj are 3156lei. Unde este dreptatea? De ce suntem furati pe fata? Se mai incepe vreodata reccalcularea/ Se va face vreodata dreptate? Poate intr-o viata viitoare( adica intr-o alta viata).

  46. eu am drept de iesire la pensie in noiembrie 2020. ce ma sfatuiti?
    sa depun dosarul in noiembrie sau sa mai astept sa depun dosarul in ianuarie 2021?
    daca creste iar indicele e corectie?
    un calcul simplu ar fi ca incepand din ianuarie 2021, indicele de corectie ar fi de 1,51( sal. mediu 2019-5163 *43,3%/1400(punct de pensie daca ar mari cu 10% cum preconizeaza)/1,057=1,51- indice nou.
    oare si incepand ci ianuarie 2021 se respecta acelasi algoritm….

  47. Soțul meu trebuia să iasă la pensie anul acesta . Stabilisem că în ianuarie să depunem dosarul, dar am fost impulsionați să depunem mai devreme, se dădea 4 luni în loc de 3 luni la un an de grupa a 2-a.
    Am depus actele pe 18 decembrie 2019 și a primit în februarie decizia de pensionare cu data de 29 ianuarie 2020.
    Am zis că pensia este cam mică pentru că a avut o perioadă în care nu a lucrat.
    Pe 21 iulie vorbesc cu o prietenă care era foarte mulțumită de pensia ei, spunea că a avantajat-o indicelel de corecție 1,41.
    Atunci ne-am uitat în decizie și soțul avea indicele de corecție 1,20 !!!
    Șoc !!!
    300 de lei pierduți în fiecare lună și apoi în fiecare an- indexați
    Nu ne revenim…
    Cred că ar trebui făcut un act de dreptate și toate pensiile care au deciziile date în anul 2020 cu indicele de corecție de 1,20 să fie recalculate pe indicele acestui an, de 1,41
    Nu-mi revin din șoc….

  48. Acel indice de corectie exista inca de la intrarea in vigoare a legii 263/2010.
    Acel indice de corectie se aplica in perioada in care se mareau progresiv virsta si stagiul complet de cotizare, pentru a corecta punctajul celor carora li se calcula punctajul cu stagii complete mai mari…
    In prezent, numai la barbati se observa acea crestere nejustificata – din ian.2015 stagiul complet de cotizare (pentru barbati) a ramas de 35 de ani… Ca urmare aplicarea acelui coeficient de corectie produce cresteri de pensie nejustificate.
    La femei, cresterea stagiului complet de cotizare fiind in curs, acel coeficient de corectie nu mai produce cresteri nejustificate… el indeplinindu-si rolul de „compensare” a cresterii stabiului de cotizare…

  49. Eu m-am pensionat de boala în decembrie 2000 pe Legea 3,/1977,am o modificare în 2006 după legea 19 pe urma am decizia de limita de varsta în 11 ianuarie 2011.Toate deciziile au același număr fără indicele de corecție motivul fiind inscriere initiala pe Legea 3(decizia înaltei curții nr.29/2018.La punctul 13 spune că în regulă aplicarea indicelui si în acest caz.,)

  50. Buna ziua! Am si eu nevoie de urmatoarele lamuriri:
    1. Este adevarat ca indicele de corectie de 1,41, valabil pentru acest an – 2020, se va modifica dupa 01 septembrie, odata cu aplicarea majorarii pensiilor (indiferent de procente si nu va mai fi valabil pana la 31 decembrie 2020?
    2. Cand si cum imi pot da seama, daca indicele de corectie va fi mai mare sau mai mic in anul 2021, ca sa stiu / decid, daca imi depun cererea de pensionare la casa de pensii, pana la 31 decembrie 2020, sau dupa 01 ianuarie 2021?
    3. Este adevarat ca cei care s-au pensionat in acest an (2020), intre 01 ianuarie si 31 august, nu vor mai beneficia de majorarea de la 01 septembrie (indiferent de procentajul cu care se va mari)?
    Va multumesc, mult succes!

  51. Buna ziua! Da, indicele de corectie provoaca inegalitati, sotul meu a fost in pensie de invaliditate din 1993. S-a pensionat de limita de varsta in 2014. Nu are dreptul la indicele de corectie fiindca s-a pensionat inainte de 2001.Este de neinteles.

  52. buna ziua.M-am pensionat de boala in 2011pana in 2015 dupa care am intrat in pensie la limita de varsta.Am drept la indice de corectie ?

  53. Buna ziua, as dori sa ma informati daca de la 1 septembrie 2020 va scadea indicile de corectie de 1.41 din calcul pensie.Multumesc.

  54. pornind de la modul de calcul al indicelui de corectie, inteleg, ca pentru cei care se pensioneaza in perioada ianuarie-august 2021(pana la intrarea in vigoare a noii legi) indicele de corectie in anul 2021 va fi de 1,47…(5163*43.3%/1442 punct pensie sept.2020/1,0579).
    este corect?

      • asa am gasit…cf. L47/2019 salariu mediu brut pe anul 2019 este 5163 lei.
        De asemenea am mai gasit si …….
        conform art. 170 alin. (3^1) din Legea nr. 263/2010, in situatia in care indicele de corectie rezultat in urma aplicarii prevederilor alin. (1) si (2) ale aceluiasi articol este mai mic decat cel precedent calculat, se pastreaza acesta din urma.

  55. Am facut cerere de ,iesire la pensie partial anticipat in anul 2016.Am primit decizie cu punctul de corectie 1.09.Nu am beneficiat de aceasta decizie nici macar o zi,pentru ca am mers la .serviciu normal.Ace ceum vreau sa ies la pensie pentru limita de varsta si mi se calculeaza tot cu indicele 1.09 nu cu cel de 1.41 cum ar fi corect.Indice aferent anului 2020.De ce ?

  56. Am facut cerere de ,iesire la pensie partial anticipat in anul 2017.Am primit decizie cu punctul de corectie 1.14,nu am beneficiat de aceasta decizie nici macar o zi,pentru ca am mers la .serviciu normal.In februarie am iesit la limita de varsta dar nu mi s-a recalculat pensia cu indicile de corectie de anul acesta 1.41 ,nu mi se pare corect pentru ca nu am beneficiatr de pensie am cotizat in continuare la sistemul national de pensii.
    Din lege rezulta ca pensile de boala s-au recalculat ,legea trebuia sa fie ptr toti ptr.ca nu stiu cati au fost bonavi pe bune. Era corect pt toata lumea sa se aplice indicile de anul acesta .
    Răspundeți

  57. Va rog daca puteti sa-mi dati un raspuns vis a vis de pensia anticipata-partil
    Stagiu complet de cotizare atins, 34.2 luni, depasire aproape 1 an
    De ce esti penalizat daca ai depasit stagiul complet de cotizare din lege?
    Nu inteleg eu limba romana? Facultatea de 4 ani, considerat stagiu doar la limita de varsta.
    La cei 62 de ani si 5 luni, mai raman cu penalizare , pentru ca nu am cei 8 ani, peste stagiu complet? adica cei 34.2+8? sau nu voi mai fi penalizata, daca mai traiesc pana atunci?
    Cum se calculeaza dreptul la pensie daca sunt cotizanta la Pilonul II? si daca se acorda odata cu pensionarea anticipata. Contactele de prestari servicii, desi nu au fost baza de calcul la sistemul de pensii, doar la Bugetul de stat si de sanatate, de ce nu se i-au in calcul, avand in vedere ca pensiile se finanteaza si din bugetul de stat?
    Multumesc,

    • Bine inteles ca NU,eu cred ca v-a fi mai mic datorita crizei economice, si salariul mediu brut arata o scadere in primele 6 luni de la 5429 la medie de 5250.

  58. Problema mea este :
    Am fost în pensie de boală gradul III până-n data de 02.03.2020, când personal am cerut încetarea acesteia pe motiv că am beneficiat pentru 16 ani și 1 lună și 5 zile de grupa II-a, de o reducere de 5 ani și 4 luni. Sunt născut la 16 august 1959 și am cotizat efectiv până la intrarea la pensia de boală 24 de ani și 3 luni + stagiul militar 1 an și 5 luni.
    În data de 5 martie 2020 am depus decizia de încetare a pensiei de boală începând cu data de 04.03.2020, solicitând trecerea la pensia de drept. La valoarea de 1083 de lei mi sa adăugat 61 de lei, menționând că voi mai beneficia de 1,20 indice de corecție aplicabil în 2019, deoarece Decizia mi-a fost dată retroactiv cu data de 17.11.2019, deși a fost emisă la data de 25 martie și asta la cerere mea. DECIZIA DEFINITIVĂ CU INDICELE DE CORECTIE DE 1:20 A FOST EMISĂ CU DAATA DE 02.07.2020.
    Întreb e posibil să mi se aplice indicele la data emiteri deciziei, adică 1,41 ?
    La stabilirea punctajului mediu anual, cei 16 și 1 lună și 5 zile nu au nici o influență ?
    Poate mă ajutați! Mulțumesc anticipat !

  59. oameni buni , vreau un raspuns de la un „documentat”; punctul de corectie de 1,41, va scadea in anii urmatori? e posibil sa ai o pensie mai mica daca iesi in 2021, 2022?

    • Dupa ce aflam datele de la Institutul Național de Statistică putem spun daca indicele de corectie creste sau scade,parerea mea este ca va scade daca nu avem crestere economica si crizei in care ne aflam acum.

    • Buna ziua,
      Avand in vedere formula de calcul si introducand salariul mediu brut din 2019 in loc de cel din 2018, rezulta urmatoarele:
      0.433*4162/1265/1.0579 = 1.34
      0.433*5163/1440/1.0579 = 1.46
      Problema este ca salariul mediu brut din articol pe anul 2018 apare a fi 4357lei, in loc de 4162lei cat apare oficial in documente (cu acest 4357lei calculul se potriveste). Daca introduc in formula de mai sus un „coeficient de corectie” astfel incat acel 1.34 sa dea 1.41 cat este in articol si real, la pensie rezulta:
      1.46*1.05 = 1.54 ( aprox acesta va fi indicele de corectie al pensiilor pentru 2021)
      In cazul in care nu mareau punctul de pensie, acest indice ar fi ajuns la 1.76!!!

  60. Buna ziua,

    Tatal meu a iesit la pensie pe caz de boala pe 16 Ianuarie 2012 si pe de varsta la data de 17 Noiembrie 2019 (desi el ar fi implinit varsta la 20 Ianuarie 2020).

    Coeficientul lui este 1.17.

    Intrebarea mea este: el se incadreaza sa primeasca aceasta crestere de coeficient la 1.41?

    Multumesc frumos,
    Madalina

  61. La fel ca domnul Petre, intreb si eu, cine iese la pensie in 2021 sau 2022 si indicile de corectie este mai mic , in aceleasi conditii de contributivitate cu cel ce iese in 2020 , va avea o pensie mai mica????

  62. in anul 2006 am iesit la pensie pe caz de boala cu un nr. de puncte realizate de 50.11615 din care s-a calculat punctajul mediu de 1. 43119. In anul 2011 mi s-a suspendat pensia. In anul 2012 decembrie mi s-a acordat din nou pensia in urma unei expertiza medicale. Dar la calcularea punctajului medi nu s-a mai folosit numarul de puncte realizate in 2006 de 50.11615 ,si s-a folosit un alt punctaj numit puncte realizate in sistemul public de 47.04208la care a adunat un numar de puncte corespunzatoare pensiei suplimentare de4.16290 fiind egal cu 51.20498 ,care a fost luat in calcul pentru aflarea punctului mediu anual care este folosit la calcularea pensie. Acum va intreb. Nu era normal sa foloseasca pentru aflarea noului numar de puncte realizate 50.11615 in loc de 47.04208 pe care nu stiu de unde la luat. Am fost la casa de pensii si am cerut explicatii . Mi s-a raspuns ca nu sunt punctele realizate cele pe care le spun eu de 50.11615 si sunt cele calculate de ei de 47.04208 ca asa a iesit la calcul. Dumneavoastra ce parere aveti . Va multumesc .

  63. Habar nu aveți !
    Aceste corecții se fac aiurea, la intervenții și presiuni politice .
    Apropo, în 2019 s-au mărit pensiile la unele categorii la care sporurile s-au pus de două ori :
    -de exemplu la mecanicii de locomotivă.

  64. Cum se calculeaza pensia de invaliditate grad 2.Salariul tarifar este de 3000ron.salariul brut de 2648.indicele de corectie1,41.Multumesc mult!

  65. E fantastic ! se spune că matematica e o disciplină EXACTĂ, de ce atâtea inechități? ….. prostie? …..hoție?….. sau
    amândouă?.
    Mai adaug și eu o situație:
    1- După la recalcularea totală a pensiilor, vor apărea diferențe în plus la pensionari – întrbare:- diferenta
    cumulată pentru 10-20 de ani în urmă poate fi recuperată? și dacă da ….. cum?.

  66. Buna ziua, dar faptul ca esti furat la calcularea punctajului anual in cazul in care intr-un ai lucrat sa zicem din luna iunie pana in luna decembrie deci 7 luni, iar punctajul adunat din cele 7 luni se imparte la 12 luni vi se pare corect? Daca este pe principiul contributivitatii eu am muncit din iunie pana in decembrie in aceasta perioada am contribuit, mie mi se considera vechime 7 luni, de ce imi imparti punctele la 12? Cand am vechime doar 7 luni? Expun acest caz deoarece am vechime completa dar ani de cotizare incompleti si evident punctajul total este afectat. Am muncit intr-un an din aug pana in dec punctajul conform salariului pe acel am fiind 18 puncte care daca ar fi impartit la 5 luni ar fi de 3 si un pic dar fiind impartit la 12 a rezultat 1.5. Cat de corect vi se pare??

    • Indifernt cate luni ati muncit intr-un an sau ani punctajut final se imparte intai la 35 de ani apoi la 12 luni,
      In cazul dvs ex. de calcul pe un an ianuarie 1.50 puncte,feb.1,70p,martie 1,50 p,april,1,50p, mai 1,40p,iun 1,70p,iul.1,35,aug.1,60p,sept.2,10p oct1,20p,nov.1,35p si dec 1,10puncte Adunam
      total 18 puncte,impartim la 35 de ani egal 0,51426 acum impartim la 12 luni egal 0,04285puncte acum inmultim cu valoarea punctului de pensie adica 1442 egal 62 de lei pe luna.
      Pentru toata lumea indicele de corectie se apilica o singura data la depunerea dosarului de pensie,nu se calculeaza retroactiv.Daca lucrati si aveti contributii CAS dupa pensionare INDICELE DE CORECTIE NU SE MAI APLICA.

  67. Dl. Hermeneanu, o intrebare! Numărul de puncte se imparte la 35,ziceti dumneavoastră, acest 35 reprezinta stagiul maxim de cotizare înțeleg, dar dacă stagiul meu maxim de cotizare este de 32 de ani și 7 luni, atunci numărul total de puncte se imparte la acesta bănuiesc? Mulțumesc anticipat pentru răspuns!

    • D-na Valerica Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani. Din pacate pentru dumneavoastra numarul total de puncte acumulate in 32 de ani se imparte la 35 de ani si daca cineva are sa spunem 39 de ani de contributie punctajul total se imparte tot la 35 de ani.
      Ozi frumoasa va doresc !

  68. Stimate Domnule Conferentiar doctor, am rugamintea sa imi faceti o recomandare / sa imi dati o parere in urmatoarea problema:
    am in acest moment 39 ani si 4 luni de contributie efectiva, la care se mai adauga perioade asimilate ( facultatea si armata ) inca 6 ani.
    in martie anul viitor voi imlini 65 ani – pensionarea la limita de varsta.
    Luind in considerare formula de calcul si indicele de corectie care se aplica anul acesta este recomandabil sa imi depun dosarul pentru pensionare anticipata acum, incat sa imi iasa decizade pensionare pe anul acesta ?!?
    Altfel spus, exista riscul ca daca astept pana in martie sa ies cu o pensie mai mica decat daca m-asi pensiona acum anticipat ???
    Va multumesc pentru sfat !
    Cu stima,

    • Prin urmare, da, in situatia in care in anul 2021 indicele de corectie va inregistra o valoare scazuta fata de cea stabilita pentru anul 2020, atunci va fi pastrata, in lipsa unor modificari exprese ale legislatiei, valoarea acestui indicator stabilita pentru anul 2020.

      Atragem atentia ca noua legea a pensiilor, Legea nr. 127/2019 care va intra in vigoare in septembrie 2021 nu mai prevede acest indicator.
      Raspuns oferit de Alexandra Nedelcu, Expert Legislatia muncii, pentru PortalCodulMuncii.ro

  69. In urma efectuat in anul 2000 mi s-a stabilit ,prin impartire la 30 de ani, stagiul standard de vechime pentru barbati, un puctaj de 2,22 puncte. In conditiile recalcularii pensiei mele dupa legea 127/2019, prin impartire la 35 de ani, baremul nou de vechime, punctajul meu va scadea cu cca 15 % ,deci cuantumul pensiei va „ingheta ” nu voi mai beneficia de eventualele majorari

  70. Buna ziua !E dureros ! Domeniu de activitate ,vechime la fel ,pensii diferite! De ce ?pentru ca s-au pensionat in ani diferiti 2012 respectiv 2014′
    Aplicati acelas indice pentru toti ,altfel prapastia va fi si foarte mare . Noi nu avem bani pentru a ne judeca .Multumesc !

  71. Buna ziua! o intrebare ,noi celor care am iesi in 2018 si am fost ndreptati nu ni se recalculeza precum celor care au iesi acum 30 de ani si mai mult la pensie ,li sa recalculat pensia ca si cum am fi iesit la pensie in ziua de azi, vad ca pentru unii se poate calcula indicele 1,41 si pentru alti cum vor cei de sus o nedrepatete care isi bat de zeci poate sute de pensiunari sa nu zic mii.

  72. Pentru dl.Ion: Ce ne facem cei fara noroc? Eu am iesit in 2016 la pensie, dupa 42 ani vechime( in invatamant), cu 2612 lei din septembrie, marita cu 14%, cu indice de corectie 1,09. Colega iesita in 2020, in aceleasi conditii de munca, grade didactice, vechime si aproximativ acelasi punctaj, dar cu indice de corectie 1,41, are o pensie de 3314 lei. De ce aceasta nedreptate? N-ar fi fost corect ca, in septembrie cand s-a dat marirea, sa se fi calculat toate pensiile anterioare cu diferenta intre indicele initial si cel actual de 1,41? S-ar fi renuntat la o munca facuta de 2 ori. Dar, ca la noi, la nimeni. Eu sper inca intr-o revenire la vremuri mai bune si la munca egala sa avem pensii egale.

    • Stimata doamna,
      Aveti perfecta dreptate,eu am iesit la pensie in septembrie 2019 cu o pensie de 3200 lei dupa 39 de ani de contributie,am zis ca este buna la vremea aceea, dar sa vezi in 2020 alti colegi de ai mei cu salarii mai mici si cu mai putini ani de contributie au iesit cu pensii intre 3500-3700 de lei. Mi-am facut calculul la punctajul aferent si si va spun ca am pierdut 550 DE LEI PE LUNA.Norocul meu este ca in continure lucrez la aceiasi firma privata si uit de aceasta nenorocita lege a pensiilor.Nu stiu exact cum se va aplica legea din septembrie 2021 daca punctul de pensie nu sa marit anul acesta la 1775 de lei si in 2021 ar trebui 1875.
      Multa sanatate doamna !

  73. De ce apar asa mari diferente intre pensii la persoane cu aceeasi vechime, aceleasi conditii de munca, aceleasi salarii(aprox), dar care au iesit in ani diferiti la pensie?(2016_2020)

  74. Buna,am iesit la pensie,limita de varsta in2014 pt. ca pensia a fost prea mica m-am reangajat pana in acest an cand sa inchis firma.Intrebarea mea este de ce indicele de corectie nu a fost schimbat pe perioada care am lucrat-o dupa pensionare.Nu mi se pare corect sa se aplice acelasi indice de corectie daca eu m-am reangjat.

  75. Buna ziua,
    Sunt invatatoare, am 62 de ani. am o vechime de 42 de ani.
    Cand este mai avantajos sa ies la pensie:
    – în 2020
    -în 2021 ianuarie-august
    – în septembrie 2021
    Se preconizeaza schimbarea indicelui de corectie (crestere/mentinere/scădere) pentru lunile ianuarie – august 2021?
    Multumesc mult

  76. Am iesit la pensie de invaliditate in anul 2002 si acum in noiembrie 2020 mi-a venit decizia la limita de varsta dar cu indice de corectie 0. De ce nu beneficiez de indice de corectie ?

  77. Am ieșit la Pensie parțial anticipat în Ianuarie 2010 , la 61,8 luni.
    Am ieșit la pensie la limită de vîrstă în 2013,la 64,5 ani .
    Eu am dreptul și eu la acest INDICE DE CORECȚIE ??? deoarece
    pînă acum nu beneficiez de el.

  78. Legile lui Papura Voda! Daca am iesit la pensie in 2010, cand coeficientul de corectie era cu putin peste 1, nu ar fi corect ca sa se recalculeze la toti pensionarii dupa noul coeficient de 1,41 din 2020? Sau, daca ne-am nascut mai devereme, suntem mai fraieri decat altii? Bai, astia cu pensii speciale de pe spinarea noastra, se aude?

  79. Referitor : anii lucrati in acord global: 1980-2000, neluati in calculul pensiei.
    Casa de Pensi -Bucuresti m-a trimis in instanta. Instanta a respins cererea. Motivarea;
    Cod ECLI ECLI:ROTBBUC:2019:006.007078
    DOSAR NR. 29126/3/2019
    (Din context ):
    „- Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele: adeverintele nr. 1543/02.97.2019 si nr.1571/02.07.2019 emise de catre SC A&M Arhive Center SRL atesta veniturile suplimentare realizate de catre reclamant.”
    ……..etc……..
    “ Astfel potrivit art. 96 alin.2 din Legea 263/2010 Punctajul lunar se calculeaza prin raportarea castigului salarial brut/solda bruta sau, dupa caz a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contributiei de asigurari sociale, la castigul salarial mediu brut din luna respectiva, comunicat de Institutul National de Statistica.
    Pe de alta parte insa nu se poate aplica acest principiu in conditiile in care in continutul adeverintelor eliberate de detinatorul de arhiva pentru fostul angajator, care asumandu-si raspunderea pentru cele mentionate, nu s-a confirmat si faptul ca angajatorul a platit contributia de asigurari sociale in raport de veniturile suplimentare realizate de salariat, astfel ca instanta nu poate obliga parata, referitor la aceste venituri sa respecte si sa aplice principiul contributivitatii si sa includa in calculul drepturilor de pensie venituri pentru care, in conditiile legii, nu s-a facut dovada platii contributiilor de asigurari sociale.
    Pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul, va respinge cererea ca neintemeiata. “

    CONCLUZII: fostii salariati trebuie sa caute unde sunt depozitate arhivele fabricilor vandute, rase de pe fata pamantului, sa afle ( cum ?) daca li s-au retinut in mod legal asigurarile sociale.
    INAINTE DE ’89 lega era lege, una singura pentru toate srviciile de Personal.
    Nu-si permitea un sef de serviciu sa nu opreasca asigurarile daca era lege, caci infunda puscaria.
    Nu isi permitea nici sa opreasca asigurari sociale in plus daca nu era lege.
    De unde pana unde azi, juristii declara unii intr-un fel si altii dupa 30 pagini de motivari altfel.
    De ce sunt pusi oamenii pe drumuri cu cheltuieli degeaba?
    Daca-i lege NU TREBUIE SA FIE TOCMEALA, nu trebuie sa fie la interpretarea diferita a juristilor din orase diferite.
    S-au oprit asigurari sociale din veniturile suplimentare/acord global, sau nu s-au oprit.
    Spuneti odata negru/alb.

  80. Bună ziua!
    Îmi cer scuze ca intervin în discuția dvs. cu d-ul conferențiar Hermeneanu, dar sunt și eu în situația dvs.
    Ce a-ți înțeles din răspunsul dânsului?
    1. Va răspuns „Prin urmare, da”
    2. „dacă indicele scade în 2021, Legea spune ca trebuie sa rămână la nivelul anului 2020,adica 1.41′”
    Astept cu nerăbdare un răspuns de la dvs.
    Oare, înțelegeți ca va puteți pensiona în martie 2021 cu indicele 1.41?
    Cu respect!
    Cătălina

  81. Î: Indicele de corectie aplicabil la calcularea pensiilor (1,41) se mentine pe intreg anul calendaristic 2020? In cazul in care pentru anul 2021 indicele rezultat conform formulelor de calcul este mai mic decat in 2020, se mentine la aceeasi valoare de 1,41?
    R: …indicele de corectie este stabilit anual, valoarea acestuia putand fi modificata prin acte normative de nivel primar, fie ordonante de rectificare bugetara, fie interventii asupra legislatiei in domeniul pensiilor.
    Totodata, conform art. 170 alin. (3^1) din Legea nr. 263/2010, in situatia in care indicele de corectie rezultat in urma aplicarii prevederilor alin. (1) si (2) ale aceluiasi articol este mai mic decat cel precedent calculat, se pastreaza acesta din urma.
    Prin urmare, da, in situatia in care in anul 2021 indicele de corectie va inregistra o valoare scazuta fata de cea stabilita pentru anul 2020, atunci va fi pastrata, in lipsa unor modificari exprese ale legislatiei, valoarea acestui indicator stabilita pentru anul 2020.
    Atragem atentia ca noua legea a pensiilor, Legea nr. 127/2019, care va intra in vigoare in septembrie 2021, nu mai prevede acest indicator.
    Raspuns oferit de Alexandra Nedelcu, expert Legislatia muncii, pentru PortalCodulMuncii.ro

  82. Am fost in pensie de boala din iulie anul 2000 am iesit la limita de virsta in 2019in septembrie este corect ca sa nu se dea indicele de corectie? Desi cei ce au auvut pensie de boala din 2001 si au iesit la limita de virsta in acelas an le o venit recalcularea in 2020 am sunat la casa de pensii a spus ca ccr nu a mentionat nimic de cei care au iesit la pensie deboala in 2000 cu alta lege.Ccc spune ca se acorda o singura data dar eu nu am primit in 2000 indice de corectie .Va ror sa ma lamurit ce pot face si asa am o pensie mica dupa 23 ani de munca de 800 multumesc anticipat

  83. Buna ziua
    Sunt cadru didactic si sunt nascuta in 02.02.1961. Am o vechime efectiva in invatamant de 36 ani si 6 luni (am avut 4 ani intrerupere pentru cresterea copilului).
    In 02.02.2021 as putea sa-mi depun dosarul de pensionare si as putea sa beneficiez de reducerea varstei de pensionare cu 2 ani, fiindca am locuit mai mult de 30 ani in oras poluat, si nu as avea penalitati pentru iesire anticipata la pensie.
    In acelasi timp as beneficia si de indicele de corectie 1,41, valabil pana la aparitia Legii bugetului de stat, (din 04.02.2021), care poate stabili un alt indice de corectie, mai mare, mai mic, sau sa il scoata complet din calcul, (ar fi posibil asa ceva?)
    Care situatie imi este favorabila:
    1. sa depun dosarul inaintea de aparitia Legii bugetului, cu indice corectie 1,41
    2. sa ies la pensie in august, 2021,(cu speranta ca indicele nu va fi mai mic sau deloc),
    2. sa ies la pensie in 2023, cand as avea 62 ani.
    Va multumesc frumos!

  84. buna ziua , am iesit la pensie in 2018 cu indice corectie 1.15, se mai recalculeaza ca sa ajung si eu la indice 1,41? , multumesc de raspuns ,

  85. Buna seara!
    Am studiat modul de calcul al pensiei 66,9947:30=2.23315 puncte .
    As vrea sa stiu ce reprezinta : 30 ?
    Multumesc anticipat!

    • Numarul total de puncte acumulate este 66,9947 si se imparte la 30 care reprezinta anii de contributie apoi se imulteste cu indicele de corectie care nu il specificati mai sus. Ori ati iesit la pensie mai de mult sau este dosarul unei persoane de gen feminin pentru ca stagiul complet de contributie pentu barbati este acum de 35 de ani dupa legea 263/2010valabila pana la 01.09.2021.

    • Numarul total de puncte 66,9947 se imparte la 30 care reprezinta anii de contributie apoi se imulteste cu indicele de corectie care nu il specificati ,ceva NU este in regula.Ori ati iesit la pensie cu ceva ani in urma sau este dosarul unei persoane de gen feminin deoarece stagiul complet de contributie este de 35 de ani la barbati conform legii 263/2010 valabila pana la 01.09.2021.

  86. Prin aplicarea Legii 127/2019 privind pensiile se rezolvă peste 95% din inechitațile generate de Legea 263/2010 aplicabila in p[rezent.Un singur articol din Legea 127/2019 (art. 86) se refera la valoarea punctului de referința incepănd cu 01.09.2020 și la valoarea punctului de pensie până la 01.09.2021, restul articolelor privesc eliminarea a peste 95% din inechităților actuale din sistem. Recalcularea se poate face foarte ușor cu profesioniști, dacă aveți curajul să o faceți. Așa că, aveți curajul să spuneți că nu doriți să aplicați Legea 127/2019, că nu doriți să eliminați inechitățile din sistem, sau lăsați-i pe alții să o facă. Faceți un sondaj printre pensionari să vedeți câți doresc această lege așa cum este scrisă acum ? O altă lege a pensiilor, sub motivul eliminării tuturor inechităților, este o aberație, intrucât niciodață nu veți fi in stare să eliminați printr-o singură lege toate inechitățile.

  87. Buna seara , Dragi pensionari si viitori pensionari ,Relatati aici unul din motivele care a produs si produce inechitati si dezechilibre intre pensii > indicele de corectie ! Dar, ce facem cu procedeul injust si nedrept de majorare/indexare cu inflatia a pensiilor care din nefericire a creiat inechitati de ani buni ,stricand ecartul intre pensii adanciind f.mult diferenta intre pensiile mari si mici prin acest procedeu de indexare in procente (%) !? Cum se explica ca doua pensii calculate in acelas an si luna cu o diferenta intre ele de 450 lei conf. punctajului realizat de fiecare ( in 2009) ,dupa 11 ani de majorari si indexari (2021) diferenta (ecartul ) inte ele s-a dublat =900 lei ! Sau o pensie de 8000lei la o indexare cu inflatia primeste de 10 ori mai mult decat o pensie de 800lei ,indiferent de procentul aplicat 3% ,5%,10 % etc ! DE ACEIA TREBUIE SA PUNEM PRESIUNE PE CEI CARE LUCREAZA LA LEGEA NOUA A PENSIILOR CA , MAJORARILE SI INDESARILE SA FIE FACUTE IN SUMA FIXA !!! P.S. >ATENTIE ! PUNCTAJUL REALIZAT DE FIECARE INDIVID PRIN PLATA C.A.S-ului TE AJUTA NUMAI SI NUMAI LA STABILIREA CUANTUMULUI PENSIEI IN MOMENTUL IESIRII LA PENSIE ,PUNCT ! NUMAI ASA VOM INLATURA INECHITATILE DINTRE PENSII !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Bogdan Dumitrescu
Bogdan Dumitrescu
Conferențiar universitar doctor, Departamentul de Monedă și Bănci, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, Academia de Studii Economice din București, Șef serviciu Consiliul Fiscal

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Invitarea Ucrainei în NATO – marea lovitură strategică a SUA în Estul Europei şi scenariul care dă fiori regimului Putin

Agitaţie mare în estul Ucrainei, de ambele părţi ale frontierei cu Rusia. Informaţii contradictorii, acuzaţii reciproce de escaladare a conflictului, masarea trupelor...

Țară-Țară, vrem… români!

România stă inertă pe propriu-i catafalc, acoperită din cap până-n picioare cu un cearșaf numit naționalism. România trăiește de...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Cum am decis să mă implic în politică: povestea unei generaţii

Într-o zi, în cursul anului 2017, în mica bucătărie comună a Reprezentanţei Comisiei Europene în România discutam cu...

Ucraina. Alinieri ideologice toxice la narațiuni (post-)sovietice

Un “amănunt” picant și toxic a tulburat grav liniștea comemorării împlinirii a 80 de ani de la masacrul din poiana Varniței, de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.