Dintre victimele Securității comuniste și ale regimului comunist patronat de Nicolae Ceaușescu, cazul inginerului Gheorghe Ursu este poate cel mai cunoscut. Deși faptele celor implicați în arestarea, interogarea și apoi uciderea lui au fost minuțios documente, nu par să existe șanse pentru ca aceștia, ofițerii de securitate Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș, să răspundă penal pentru faptele lor. Achitați de Curtea de Apel, recursul lor s-a judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Urmează ca sentința să fie dată la 4 iulie 2023.
Gheorghe Ursu este însă doar unul dintre miile de cetățeni români care au fost uciși în ultimii ani ai regimului comunist. Dispariția și uciderea contestatarilor și disidenților regimului comuniști erau cunoscute și în afara României. Postul de radio „Europa Liberă” a prezentat periodic astfel de cazuri în anii 1980. Iată câteva dintre ele:
Ferencz Balint, specialist cu funcții de conducere la Fabrica de Bere din Reghin, membru de partid. În 1987, a refuzat să semneze o declarație de protest față de apariția unei lucrări la Budapesta despre istoria Transilvaniei. După ce a fost criticat în timpul unei ședințe de partid, aparent chiar din dispoziția expresă a lui Nicolae Ceaușescu, a doua zi de la acea ședință, a fost găsit mort în fața hotelului în care era cazat. Cazul a fost repede „rezolvat”, acreditându-se ideea că a căzut accidental de la etajul 8.
Maria Mircescu, soția disidentului Dumitru Mircescu, a căzut de la etajul opt al blocului în care locuia, tot accidental după cum s-a comunicat ulterior, în urma „unui schimb de replici violente cu oamenii Securității”. Defenestrarea este una dintre tacticile utilizate și în prezent în anumite regimuri dictatoriale.
Ferenc Csaki, 53 de ani, a fost omorât în bătaie de comandatul Securității Târgu Secuiesc, în anul revoltei de la Brașov, 1987.
Erno Ujvarossy, un apropiat al pastorului László Tőkés, dispărut în condiții misterioase la 14 septembrie 1989, a fost găsit mort într-o pădure din apropierea Timișoarei.
Un alt caz, relatat în mai multe documente, printre care și în faimosul raport Voyame[1], este cel al Anei Ciherean. În vârstă de 27 de ani, a fost găsită moartă într-un parc din Timișoara la data de 2 octombrie 1989. Asta, la numai o zi după ce fusese reținută de Securitate pentru că vizitase un prieten italian, cazat la Hotelul Continental din Timișoara. Cazul ei este descris astfel în raportul Voyame: „Conform informațiilor primite, Anna Ciherean a fost violată și i-au fost rupte brațele și picioarele. Își exprimase de mai multe ori dorința de a părăsi țara. Mulți membri ai familiei sale locuiesc în străinătate. Ea însăși fusese încarcerată de două ori, în 1987 și 1988, pentru încercarea de a părăsi țara fără autorizaţie”.
Ce au în comun toți aceștia?
La un moment dat al biografiei lor, toți cei de mai sus au devenit indezirabili pentru regimul comunist, din varii motive. Toți au sfârșit morți, fiind asasinați. Moartea lor a fost prezentată drept una care a avut loc din cauze accidentale sau în circumstanțe neclare.
Ce-i diferențiază de cazul lui Gheorghe Ursu?
În cazul celor de mai sus, făptuitorii nu vor fi probabil vreodată identificați, iar mărturiile documentare ale asasinării lor vor dispărea treptat, asta dacă nu au fost deja distruse în ultimii treizeci de ani. Pedepsirea securiștilor responsabili de uciderea lui Gheorghe Ursu ar reprezenta un act de justiție – ce a fost documentat la nivel de nume/prenume, atribuții și responsabilități – simbolic pentru toți acei disidenți, protestatari și contestatari care au fost uciși în ultimii ani ai regimului comunist și al căror număr nu este încă cunoscut.
Ar fi totodată și un exemplu că, oricât de mult ar încerca să scape, până la urmă justiția îi va trage la răspundere pe cei responsabili și complicii lor. În caz contrar, toți angajații din Securitatea și Miliția comunistă ar răsufla ușurați, cunoscând că nu vor plăti niciodată pentru crimele pe care le-au comis înainte de 1989, chiar și în acele cazuri în care faptele lor sunt documentate.
[1] Cazurile de mai sus în prezentate în așa-numitul „Raport Voyame”, prezentat la 18 decembrie 1989 de avocatul J. Voyame, accesibil în Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 4/2019, accesibil online la adresa http://www.revistadrepturileomului.ro/sumar_4_2019.html, și în Liviu Tofan (editor), Antologia Radio Europa Liberă. 101 contribuții (1956-1990), București, Editura Omnium, 2021, passim.
Nota editor: Joi 29 iunie la 18:30 la Cinema Muzeul Țăranului si sambata 1 iulie, 19:00 la Cinemateca Union sunteți invitați la proiectia speciala a filmului documentar Cazul inginerului Ursu. Ambele proiecții vor fi urmate de sesiuni de Q&A la care va participa Andrei Ursu alaturi de realizatorii filmului – Liviu Tofan și Șerban Georgescu / Kolectiv Romania. (https://web.facebook.com/events/796420121930016/?ref=newsfeed)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Mai traiesc securistii implicati ? un mort nu mai poate fi acuzat cu atat mai putin intr-un caz ca cel sus semnalat. Romania nici pana astazi n-a reusit sa -si prelucreze trecutul comunist , sa traga la raspundere pe cei vinovati iar sansele ca in viitor sa se intample asa ceva tind catre zero.
S-au schimbat generatiile, cele noi avand alte preocupari.
Interesul opininei publice nu mai consta in abordarea acestor aspecte ale trecutului, prezentul si viitorul sunt mult mai importante.
Au trecut 34 de ani de la revoluție și „justiția” română nu a fost capabilă să finalizeze un proces, mortu-i de vină întodeauna. Din contră, a făcut tot posibilul să le închidă sau în caz că nu se poate, să le amâne la infinit, pentru că în România securistă îți ia o viață să îți faci dreptate. Și dacă prin absurd se face, deja nu mai contează. Regimul totalitar s-a impus și prin magistrați și a supraviețuit până azi tot din cauza lor. Mulțumim specialilor pentru bătaia de joc zilnică la adresa noastră.
Dreptate adevarata in Ro nu exista si nici nu va exista. Nu am avut o lege a lustratiei. Cei din esalonul 2 si 3 ai vechilor PCR isti cu functii dar si securisti ne conduc azi. Lumea s- a invatat cu ei si sunt votati mereu. Minciuna si impostura, coruptia fac parte din modul lor de viata.
Mai trebuie menționat că ing. Ursu are un fiu care a investit 30 de ani din viață și un munte de bani in căutarea dreptății. Andrei Ursu arată o tenacitate și o răbdare total atipice caracterului mai ușuratic al românului. Sper din tot sufletul că eforturile lui nu vor fi fost în zadar!
E bine ca ni se aminteste de aceste cazuri. Multa lume nu stie iar altii au uitat ! Incet-incet ni se induce ideia ca ‘patriotii’ din Militie si Securitate ne-au tinut tarisoara in siguranta si au facut doar bine …
Foarte binevenit articol. Tinerii sunt interesati de trecut, inclusiv hipsterii si milenials, insa vor informatii ca acestea, clare si simple, nu elucubratii intelectualiste, analize care se pierd in detalii, vaicareli si lirisme pe care nu le mai inteleg nici autorii lor.
Tinerii de astazi nici macar nu stiu ce inseamna trecut.
Sunt si victime care n-au murit. Eventual au fost arestati abuziv. Si fara legatura cu Transilvania,
Sunt si abuzuri -de toate felurile- si dupa ’89…
De o sută de ani România ratează continuu examenul pe justiție. România are juriști care revendică sume de bani matematic nemeritate. Juriști, oameni buni! Juriști care consimt la furt oficial și în văzul lumii! Ce e pensia specială dacă nu un jaf vopsit în culoarea legalității? Și voi vreți dreptate pentru crime făcut în alte timpuri? Păi se simte juristul român dator să facă această reparație? Nu. Dacă ar fi avut acest simțământ ar fi făcut-o din proprie inițiativă la mai puțin de o lună după Revoluție.