“ Eram impreuna cu Mona la o terasa, la o cafea, discutand despre pasiunea noastre pentru antreprenoriat. Noi scrisesem inainte vagoane intregi de texte despre antreprenori, facuseram suplimente in presa, organizaseram evenimente, conferinte…ne gandeam asadar la toata experienta noastra dar si la faptul ca publicului larg lumea aceasta este in continuare o mare necunoscuta. Stim foarte multe lucruri despre dedesubturile din politica, despre dedesubturile din administratie, dar despre dedesubturile acestei lumi care produce de fapt PIB-ul Romaniei stim foarte putin”, spune Andreea Rosca, care alaturi de Mona Dirtu lanseaza joi, 5 iunie, cartea “Cei care schimba jocul”. Cartea cuprinde 7 povesti fabuloase ale unor antreprenori romani de top, care vorbesc despre esecurile in afaceri, despre crizele prin care au trecut, despre cum au facut si au pierdut bani, dar in final, despre cum si-au cladit afacerile de zeci de milioane de euro pe care le controleaza.
Urmariti mai jos o discutie intre jurnalistul Dan Popa si invitatii sai, Andreea Rosca, Mona Dirtu si Dragos Rosca – CEO la Delta Asset Invest, membru in Consiliul Director al Fundatiei Romanian Business Leader. (Discutia a avut loc la Van Gogh Grand Cafe, din Centrul Vechi al Bucurestiului)
“98% din companiile din Romania sunt companii antreprenoriale, totusi. Si stim atat de putine lucruri despre ele. Ba mai si auzim ca in Romania nu avem modele, ca la noi nu poti face o afacere cinstita samd. Asta ne-a trezit o conversatie jurnalistica si cred ca asta a fost inceputul acestui proiect, mai spune Andreea.
„Sunt multe lucruri nestiute despre cum au trecut firmele prin criza, lucruri care au ramas ne-scrise inclusiv de presa de afaceri”, o completeaza Mona Dirtu, co-autoarea cartii.
Criteriile nu au existat in prima faza, mai explica Mona. Initial am vrut sa facem interviuri cu companii fondate de antreprenori. Dar ne-am dat seama ca nu putem face interviuri cu toti si ca e nevoie de criterii. Am inceput cu o lista de peste 20 de nume, carora le-am aplicat 6 criterii: sa fie antreprenori, sa aiba capital romanesc, sa fie afaceri pornite de la zero, sa nu fi facut afaceri cu Statul- acesta a fost un criteriu foarte important, si sa fie lideri pe pietele lor , sa fi trecut cu bine de criza si sa fie activi intr-o piata cu competitie puternica, unde activeaza si multinationale.”, mai explica Mona.
“Vorbind despre mesajul cartii, mi-am amintit un lucru. Am si acum in telefon o fotografie pe un aeroport din Paris, unde era un afis care-l infatisa pe Richard Branson, alaturi de mesajul :”Great Britain, great entrepreneurs”. Este imaginea unei campanii a Guvernului Marii Britanii de promovare a tarii. Lucrul acesta ma face sa ma gandesc la importanta acestor oameni- antreprenorii. Unul dintre mesaje este legat de ideea falsa ca noi nu avem modele si ca daca vrei sa te apuci de o afacere nu ai unde sa te uiti. Cred ca sunt foarte multi oameni care seamana cu eroii aceste carti, chiar daca la un nivel mai mic, seamana cu modul lor de a gandi, cu modul in care acestia isi conduc afacerile. Este jumatatea sanatoasa a celor care fac afaceri si pe care trebuie sa ii incurajam”, mai spune Andreea Rosca.
“Antreprenoriatul nu este despre a avea bani multi. Cartea scrisa de Mona si de Andreea mi se pare geniala. Dar ii cunosc pe multi dintre cei despre care se vorbeste in carte, dar nu atat de mult pe cat ii dezvaluie cartea. Ca antreprenor trebuie sa iti folosesti imaginatia la maximum, sa iti risti banii proprii si sa ai puterea de a trece peste esecuri. Cartea Monei si a Andreei este despre SE POATE! si mi-as dori ca ea sa fie citita de foarte multi tineri. Cartea asta va da un imbold. Eu sper sa-i faca pe multi sa doreasca sa-si deschida o afacere”, spune Dragos Rosca, proprietarul fondului de investitii Gemisa Investments
Andreea Rosca si Mona Dirtu au particicpat la o intalnire cu cititorii Contributors.ro despre antreprenoriatul romanesc, puteti citi mai jos raspunsurile pe care le-au dat.
Antreprenoriatul romanesc arata mai bine pe dinauntru, decat pe dinafara, cred Andreea Rosca si Mona Dirtu. Si cauta sa demonstreze acest lucru in cartea, publicata de curand si care aduna povestile unor afaceri de scucces romanesti. Cartea se numeste „Cei care schimba jocul” si a aparut la editura Publica.
Puteti comanda cartea cu autograful autorilor de pe Giftbooks.ro
Carte a fost scrisa pe un fond generalizat de scepticism privind antreprenoriatul romanesc: 68% dintre cei intervievați în 2011 de IMAS într-un studiu al Fundației Romanian Business Leaders spuneau că nu știu niciun om de afaceri român pe care să-l considere un model demn de urmat. Niciunul. Ba și mai rău, aproape trei sferturi dintre români – 73,2% – cred că antreprenorii români sunt mai degrabă necinstiți, spune același sondaj.
Este o prima carte despre oamenii care ar putea incepe sa functioneze ca modele de antreprenoriat.
Andreea Roșca are o experiență de aproape 20 de ani în jurnalism, ca redactor, redactor șef adjunct și redactor șef al revistei Capital și, apoi, director al publicațiilor de business ale trustului Realitatea Cațavencu. Din 2011 este consultant în comunicare și lucrează atât cu antreprenori români, cât și cu companii multinaționale sau organizații non-profit. Tot în 2011 a fondat, alături de alți trei antreprenori, Fundația Romanian Business Leaders. Este licențiată în economie și a absolvit cursurile de MBA ale Open University, Marea Britanie. Continuă să scrie pe blogul personal andreearosca.ro.
Mona Dîrțu s-a pregătit să devină profesor de chimie și fizică, dar a devenit jurnalist, meserie pe care a făcut-o aproape 20 de ani deopotrivă în presa generalistă – în fosta rețea de ziare Monitorul -, în cea de business, ca redactor șef la “Business Magazin” și MONEY EXPRESS și în digital, ca director al diviziei online a TVR. În 2012 alege calea antreprenoriatului, dezvoltând proiecte de business storytelling, training, e-learning. În plus, este writing coach, continuă să se implice în proiecte de jurnalism și scrie pe teme de business și media pe blogul său, monadirtu.ro.
Din argumentul cartii:
Proiectul „Cei care schimbă jocul” a fost mai întâi o listă de 15-20 de nume de antreprenori români. Lângă ea am adăugat, în scurt timp, și o listă de criterii. Am hotărât să vorbim cu antreprenori care îndeplineau șase condiții: să conducă afaceri pornite de la zero, companiile lor să aibă capital majoritar românesc, să fie nr. 1 pe piață, să aibă competitori multinaționale, să fi trecut cu bine de criză și – foarte important – să nu fi crescut prin contracte cu statul.
Setul de criterii prin care am cernut 40-50 de nume de antreprenori români – pe care-i știam personal sau doar din auzite/citite – s-a dovedit a fi un filtru sever. Am găsit o mulțime businessuri valoroase care îndeplinesc patru sau chiar cinci dintre criteriile stabilite, dar relativ puține care să le bifeze pe toate șase.
În final, dintre cele zece companii cu ai căror fondatori am avut discuții preliminare pentru acest proiect, șapte au fost de acord să-și descompună în factori primi amintirile, experiențele, să răspundă la toate întrebările și să nu condiționeze toate acestea de nevoia omenească de a vedea, înainte de tipărire, materialul pentru care au furnizat atâta informație personală și de afaceri. Le suntem recunoscătoare tuturor pentru încrederea cu care s-au lăsat în mâinile noastre și pentru eleganța cu care au acceptat tot ceea ce am cerut.
Veți citi în această carte – în ordinea vârstelor de pe tricou – despre Dragoș Petrescu (City Grill, Caru’ cu Bere); Mihai Marcu (MedLife); Vasile Armenean (Betty Ice); Dragoș și Adrian Pavăl (Dedeman); Adrian Mihai, Felix Pătrășcanu și Neculai Mihai (Fan Courier); Dan Șucu (Mobexpert); Florin și Măriuca Talpeș (Bitdefender și Softwin).
Sigur că lista putea fi de două ori mai lungă. Dar am hotărât să ne limităm la șapte companii cu gândul că e bine să-ți propui lucruri pe care să le poți face. Ne-am propus, așadar, să reconstituim parcursul a șapte afaceri antreprenoriale românești din perspectiva fondatorilor lor. Ideal ar fi fost, ne gândeam, ca fiecare antreprenor să-și spună singur povestea în fața publicului, marcând punctele de inflexiune, explicându-și deciziile, vorbind despre momentele de îndoială și despre lecțiile învățate din mișcări mai puțin inspirate. O utopie, evident. Antreprenorii au, ca toți oamenii, momentele lor de introspecție, dar arareori au vreme, răbdare, motivație ori chef să le pună în cuvinte, eventual în ordine cronologică. Ba chiar, aveam să constatăm foarte repede, multe dintre întrebările de pe listele noastre antreprenorii nu și le puseseră niciodată – focusul lor a fost întotdeauna pe a acționa, nu pe a explica propriile acțiuni.
„Cei care schimbă jocul” este, după știința noastră, prima carte care vorbește despre mecanismele și procesele de decizie ale primei generații de antreprenori români de după deșertificarea comunistă. Pe cei numiți mai sus i-am ales nu pentru că ar fi perfecți – poate că cei cu care lucrează, prietenii sau familiile îi consideră uneori nedrepți, fixiști, intoleranți, autoritari, insuportabili, pisălogi, narcisiști, nerezonabili, suciți, neatenți. I-am ales pentru că, pornind de la aceeași linie de start ca întreaga lor generație, ei au reușit acolo unde alții au eșuat. Și pentru că acum, după 25 de ani de business, sunt gata să împărtășească oricui din lecțiile pe care le-au învățat.
Mai multe intrebari:
1. Cat conteaza cooperarea? Multe afaceri se deschid astazi cu mai multi asociati. Daca exista norocul ca afacerea sa functioneze, atunci rareori mai raman asociati. Unul dintre ei preia firma si o duce mai departe, ceilalti raman de caruta. I-ati intrebat pe patronii din carte despre asociatii lor? Ce fac ei?
2. De obicei, o afacere ajungea mare daca, hai sa o spunem pe cea dreapta!, avea un asociat care sa fi facut parte dintr-un serviciu secret. Ei ramaneau in umbra si girau afacerea. Exista vreunul dintre cei intrebati care sa fi recunoscut un astfel de asociat? Precizez ca nu e nevoie ca asociatul secret sa fi intermediat afaceri cu statul, e de ajuns sa fi ferit firma de controalele de la fisc, in marea lor majoritate abuzive.
3. Ce parere au patronii despre functionarea Garzii financiare pe vremuri si cum s-au imbunatatit sau nu lucrurile acum?
4. Stiu din experiente proprii, nu exista in provincie afacere cat de mica fara sprijin politic. In bucuresti se poate si fara. Ce spun antrprenorii din carte despre legaturile lor politice? Au cotizat la partide?
5. Cum s-au descurcat cu spaga? Mi-e imposibil sa cred ca nu au dat.
Nu vreau sa minimalizez sau sa neg rolul antreprenorilor romani, dar era foarte greu sa reusesti fara metereze.
Exista in carte modele diferite de parteneriat. Dedeman este detinuta si condusa de doi frati, Dragos si Adrian Paval, inca de la infiintare. Iar MedLife este detinuta in proprotie majoritara si condusa de familia Marcu. Felul in care functioneaza este descris in carte: fiecare dintre parteneri se ocupa parti bine delimitate din afacere, iar deciziile strategice se iau prin consens.
Fan Courier este un alt model de parteneriat, in care actionarii nu sunt neaparat rude, dar au parti egale din afacere si conduc impreuna compania. Au acelasi mecanism de decizie.
Dragos Petrescu (City Grill) ilustreaza un model diferit: la Caru’ cu Bere lucreaza impreuna cu Nicolae Mircea, mostenitorul fondatorului, si la fel se intampla la Hanu Berarilor – Casa Soare. Partenerii nu sunt direct implicati in management, dar Dragos Petrescu se consulta cu ei si ia adesea deciziile importante impreuna.
N-am intalnit situatii in care cineva sa ramana de caruta. E posibil sa existe in alte companii.
2, 3, 4, 5. După știința noastră, niciuna dintre companiile despre care vorbim în carte nu are “acționari din umbră care să gireze afacerea”, cu atât mai puțin acționari care să fi făcut parte din servicii secrete.
În privința felului în care funcționa Garda Financiară pe vremuri și cum s-a îmbunătățit activitatea ei, iată o întrebare pe care n-am pus-o:) Ce ne-am propus noi a fost să înțelegem care a fost parcursul acestor antreprenori, cum se raportează la risc și la eșec, care au fost momentele critice prin care au trecut și, în final, ce i-a făcut să reziste în ciuda vremurilor, a competiției multinaționalelor și a crizei.
În privința sprijinului politic, nu știm ca vreo una dintre aceste companii să fi înflorit prin mijlocirea vreunui partid sau politician. De altfel, toate cele șapte companii sunt în domenii în care veniturile se fac picătură cu picătură. Ele există pentru că sute de mii de oameni duc mâna pe portofel. Asta-i frumusețea lor, de fapt – că se sprijină pe consumatorul final, nu pe bunăvoința unuia sau a altuia.
Cum i-ati defini pe acesti patroni de succes, jucatori de pocker sau de sah?
Parcă nici de poker, nici de șah, deși ambele jocuri presupun aptitudini de folos în business. În primul rând pentru că și pokerul, și șahul sunt jocuri solitare, ceea ce nu e cazul. Nimeni nu poate crește o afacere singur-singurel. În al doilea rând pentru că și pokerul, și șahul sunt jocuri cumva de lux – nu transpiri din greu jucându-le; poate doar metaforic :)
Dacă ar fi să aleg un singur sport reprezentativ n-aș putea. Aș zice, în schimb, că-i văd pe antreprenorii incluși în carte ca pe niște pentatloniști. Au făcut de toate, cel puțin la început – unii jonglează și acum cu felurite responsabilități în companie. Sar de la scrimă la călărie, de la înot la cros, de la managementul strategic la recrutare sau designul produsului. Dragoș Pavăl, de pildă, are vreo 6.000 de angajați și a recrutat vreo 2.000 – sunt puțini directori de HR care să se laude cu o așa performanță. Mihai Marcu, care e președinte al consiliului de administrație Medlife, deci nu are rol executiv, se bagă adânc în zona financiară când crede că cifrele nu arată bine. Vasile Armenean creează rețete de înghețată, verifică cifrele, face lunar salariile. Cât despre Dragoș Petrescu, el gustă absolut tot ce e în meniurile restaurantelor lui :)
Daca toti antreprenorii se pling de birocratie si taxe, de ce nu fac lobby sa modifice legile? Sau sa protesteze printr-o greva fiscala? Multumesc.
Nu l-as numi lobby – e o intreaga discutie in Romania cu acest termen :)
I-as spune advocacy. Raspunsul este ca fac.
Intrebarea depaseste subiectul cartii, dar incerc un raspuns din experienta mea de trei ani ca membru de board la Fundatia Romanian Business Leaders: modificarea legilor este un proces care dureaza, cere rabdare si lucru impreuna cu administratia. Antreprenorii – obisnuiti nu actiunea – nu au intotdeauana intelegerea sau rabdarea necesara. Iar administratia – obisnuita sa apere un sistem care ii este familiar – e adesea un partener de dialog dificil.
Dar exista o gramada de efort si exista si rezultate, chiar daca nu atat de multe cum ne-am dori.
Multumesc pentru raspuns!
Aș completa la ceea ce a spus deja Andreea că procesul nu e unul simplu – ca multe alte categorii, și antreprenorii au dificultăți în a se uni sub aceeași cauză. Au păreri dinferite, au adesea interese diferite și, pe deasupra, sunt cu toții personalități puternice – altfel nici n-ar fi putut reuși. Ei înșiși, dacă-i întrebi, se declară nemulțumiți de capacitatea lor de a reacționa și de a pune presiune pe administrație.
Multumesc pentru raspunsuri!
Dupa parerea mea, antreprenorii roamni, chiar daca destui dintre ei nu sunt hoti, nu castiga din contracte cu statul si nu-si escrocheaza clientii cu marfa sau servicii de calitate proasta, isi merita soarta.
Patronii romani generalizat nu se implica in politica in nici un fel, decat daca pot scoate bani din aceasta implicare – bani necinstiti, de obicei. Asta face ca masa micilor antrerenori sa fie cvasi-nereprezentata in politica. De ce se mira atunci ca legiuitorii isi bat joc de ei?
La ultimele alegeri legislative, campania USL a fost finantata de marii corupti. S-au gandit cumva micii antreprenori sa puna mana de la mana si sa creeze cat de cat un echilibru financiar pentru partidele de dreapta?
Cata vreme clasa asta a micilor anreprenori din Romania nu se organizeaza si nu-si apara interesele, vor fi la fel de calcati in picioare de guvernanti precum marea masa a populatiei, si vor avea o imagine patata de coruptia celor care se implica in politica exact cum n-ar trebui s-o faca.
cred ca trebuie sa fii credul bine ,sa crezi ca intr o comunitate unde coruptzia este larg raspindita,unde populatzia in majoritate foloseshte mita,afacerile sind procedee corecte
Am inteles, toate afacerile sunt incorecte! Propun sa le inchidem (sau sa le taxam la sange, ca poate se inchid singure) si sa vedem cine mai finanteaza bugetul de stat?
Ca_cand statul vrea sa eficientizeze propriile afaceri (Oltchim & altele) ii sar sindicalistii in beregata, si astia e multi, dom’le, si are drept de vot, ba mai blocheaza si drumurile nationale, ca are dreptul la salarii (inclusiv al 13-lea), la prime (de porc, de miel, de crevete, de concediu, de intoarcere din concediu, de zambet – nu nu glumesc – si altele asemenea). Pai ce, te pui cu „progresurile” clasei muncitoare?
////
@dusu
Așteptăm și întrebarea.
@dusu
Probabil ca experientele prin care ati trecut justifica o oarecare doza de scepticism si cinism. Pot doar sa presupun acest lucru, pentru ca nu il stiu.
Dar ceea ce stiu este ca daca stiti de la inceput raspunsul la orice intrebare si rezultatul oricarei incercari, aveti dreptate, nu are niciun rost sa va mai apucati de ceva.
Sa nu incerci nimic e, aparent, cel mai putin riscant lucru.
Daca imi permiteti, am o parerea foarte diferita de a dumnevoastra. Voi folosi o metafora pentru a ilustra. In orice joc, exista terenul si exista tribunele.
Cei care stau in tribune pot comenta, injura, se pot enerva si pot avea pareri foarte clare despre competentele jucatorilor, buna-credinta a arbitrilor si calificarea antrenorilor. Riscul pe care si-l asuma e 0. Dar, cu toate astea, n-au puterea de a misca mingea in teren. Nimic din ce fac ei nu va influenta rezultatul jocului.
Singurul lucru care misca mingea pe teren e jocul celor din teren. Ei iau loviturile, sufera infrangerile – categodata sunt victime ale necinstei celorlalti – si tot ei pot marca. Ei castiga sau pierd.
Cred ca, uneori, suntem prea multi spectatori si prea putini jucatori.
imi cer scuze; de fapt joc in alta liga !
„Dar ceea ce stiu este ca daca stiti de la inceput raspunsul la orice intrebare si rezultatul oricarei incercari, aveti dreptate, nu are niciun rost sa va mai apucati de ceva.
Sa nu incerci nimic e, aparent, cel mai putin riscant lucru. Daca imi permiteti, am o parerea foarte diferita de a dumnevoastra.”
Vorbe de claca. Omul a afirmat ca „intr-o comunitate unde coruptia este larg raspindita, unde populatia in majoritate foloseste mita, nu poti sa faci afaceri corecte” SI NU ceea ce ii atribuiti dv: cum ca „stie de la inceput raspunsul la orice intrebare si rezultatul oricarei incercari”. Credeti ca ar folosi la ceva daca milioane de oameni, luindu-se dupa parerea dv, ar incerca sa urce pe Everest (ori, mai rau, sa treaca inot Canalul Minecii) stiind de la inceput ca nu au nici o sansa?
De ce trebuie sa fie antreprenoriatul in Romania o treaba comparabila, ca dificultate si complexitate, cu escaladarea Everestului? Muntele ala nu l-a facut nimeni asa cum e doar ca sa frustreze milioane de oameni, dar legislatia romaneasca, parca scrisa de niste psihopati, e facuta intentionat asa, in dusmanie, ca sa descurajeze si sa-i tina pe romani dependenti de o leafa la stat si in saracie. Sa ai o mica afacere, 4-5 insi cu care lucrezi cot la cot, sa zicem, si sa descoperi ca birocratia la care te constringe statul iti maninca jumatate din timp, ori te obliga sa iti angajezi un contabil ca sa faci fata, sa platesti un avocat ca sa te apere in justitie de agresiunile dronelor guvernamentale trimise sa te jefuiasca cu orice pret sint motive serioase sa refuzi sa mai joci intr-o astfel de farsa.
„Cartea Monei si a Andreei este despre SE POATE! si mi-as dori ca ea sa fie citita de foarte multi tineri. Cartea asta va da un imbold. Eu sper sa-i faca pe multi sa doreasca sa-si deschida o afacere.”
Problema nu e ca nu se poate, ca ar fi imposibil. Problema e ca statul face pe dracul in patru ca sa te impiedice sa intreprinzi ceva, ca a pus in fata celor care vor sa porneasca o afacere un hatis legislativ si birocratic conceput parca pentru a descuraja orice initiativa. Problema e ca ai nevoie de „experti” care sa te invete cum sa pui pe roate o placintarie unde sa produci placinte, nu navete spatiale sau bombe atomice, pe care sa le vinzi trecatorilor (spre multumirea lor si pentru un marunt cistig pentru tine) astfel incit sa nu intri in conflict cu o mie de legi stupide si agentii ale statului care nici macar nu ar trebui sa existe. Iar daca totusi risti, si incepi sa ai profit, te taxeaza pina cazi lat. Intr-o lume normala, cu un stat minimal, dv, cele doua autoare, ar fi trebuit sa va cistigati existenta altfel decit din „proiecte de business storytelling, training, e-learning, writing coach, consultanta în comunicare pentru antreprenori români și companii multinaționale” etc. pentru ca astfel de servicii nu ar fi avut nici o cautare. Pentru dv, ca si pentru avocati, cu cit legislatia e mai complicata si mai confuza, cu cit birocratia mai umflata si statul mai puternic si mai agresiv, cu atit mai bine. V-ati facut o indeletnicire din a ii invata pe altii cum se pot strecura prin hatisul asta artificial creat, iar productia zilnica de noi legi si reglementari va intretine la cote maxime entuziasmul si speranta ca miine va va fi chiar mai bine decit azi.
„Singurul lucru care misca mingea pe teren e jocul celor din teren. Ei iau loviturile, sufera infrangerile – categodata sunt victime ale necinstei celorlalti – si tot ei pot marca. Ei castiga sau pierd.
Cred ca, uneori, suntem prea multi spectatori si prea putini jucatori.”
:-) Lirism antreprenorial si incitare la actiuni riscante si potential paguboase prin exploatarea orgoliilor… Bineinteles ca daca practicarea unui anumit sport e extrem de costisitoare, problematica, riscanta si necesita calitati exceptionale, pile si relatii, pe teren vor fi putini jucatori.
Pe de o parte unii inalta ziduri de netrecut in fata celor care vor sa intre in teren, pe de alta niste initiati se arata nemultumiti pentru ca nu se gasesc destui clienti carora sa le arate ei, contra cost, niste crapaturi prin gard (de care putina lume stie!) prin care s-ar putea strecura.
Si-apoi, nu putem fi toti, in acelasi timp, pe acelasi teren (antreprenoriatul, de ex.). Asa trebuie sa fi fost in neolitic. Nici macar aia de la Real Madrid nu sint tot timpul pe teren. Mai stau si ei „in tribune” si se uita la altii, pe alte terenuri. Cei mai multi sintem, alternativ, jucatori (fiecare in domeniul lui) si spectatori. Singurii care stau in tribune fara sa mai coboare in arena sint pensionarii muribunzi. Ca sa nu mai zic ca, daca in Romania nu sint conditii ca sa practici sportul preferat, iti faci bagajul si pleci pe alte meleaguri unde se poate. Au plecat deja citeva milioane. Si pleaca in continuare. Iar dv pretindeti ca toti astia sint nebuni, iar albul e negru in tarisoara. Ceea ce faceti dv e, in realitate, un elogiu mascat al birocratiei de pe urma careia va cistigati existenta.
Lumea asta ar fi mai buna fara „experti” in proiecte de business storytelling, writing coach, consultanta în comunicare pentru antreprenori si alte baliverne asemenea.
Cat de anacronic sunteti!
Astea cu business storytelling, writing coach si altele sunt culmea antreprenoriatului, mai ales dupa ce ai trecut prin diverse locuri caracterizte prin mari succesuri economice. Daca le-ai traduce S-ar rade si curcile!
Oricum, mersi pentru text, n-am avut rabdarea sa scriu eu ceva asemanator. Poate, pe viitor, o sa fim scutiti de texte publicitare atat de explicite, macar aici!
Poate ca aveti dreptate – sunt foarte putin implicati in zona politica. Adica nu se afla la masa la care se iau deciziile si se fac jocurile, ca sa spunem asa.
Cred ca exista doua explicatii aici – prima este legata de dorinta, oarecum legitima, de a sta departe de aceasta lume. Ca masura de precautie personala si pentru afacere.
A doua ar fi legata de prioritati. Imaginati-va ce inseamna sa dublezi dimensiunea unei afaceri in cativa ani, asa cum s-a intamplat cu Dedeman. Sau sa ai de-a face cu 30.000 de parteneri in toata tara, cum este Betty Ice. O diferenta de 5 grade in temperatura pe timpul verii poate „stege”, literlamente, profitul pe un an.
Sau sa pui pe piata un produs nou de tehnologie la fiecare cateva luni, intr-o piata cu competite globala, asa cum este Bitdefender.
Acesti oameni nu au ajuns inca in punctul in care sa se poata distanta de afacerile pe care le-au fondat.
N-am auzit, pe de alta parte, ca Richard Branson, Jobs, sau Bill Gates sa fi fost implicati direct in politica.
Personal, cred ca daca am avea un numar triplu de antreprenori puternici si independenti, mici si mari, lumea politica s-ar schimba singura, n-ar fi nevoie sa se apuce ei sa rezolve probleme in zona asta.
Stiu multi absolventi de scoli inalte care nu reusesc sa isi dezvolte afacerea proprie peste o anume limita, desi, in principiu ar stii ce sa faca si muncesc pe rupte. Pe de alta parte nici o afacere nu trece un prag fara ajutorul consultantilor fiscali si a unor manageri bine instruiti.
Cat conteaza un MBA in administrea unei afaceri? Cati dintre intreprinzatorii romani au educatie economica si manageriala si le si foloseste la ceva?
Antreprenorii din „Cei care schimba jocul”, cel putin, nu au inceput cu educatie formala de business. La momentul acela (anii 90) nici nu exista mare lucru. De fapt, niciunul nu are studii economice. E greu de spus cati intreprinzatori au MBA sau educatie economica.
In statisticile internationale, veti vedea ca multi dintre fondatorii marilor companii n-au trecut prin facultate.
Dar, asa cum veti putea citi in multe dintre paginile cartii, secretul este ca acesti oameni invata in continuu. Dragos Petrescu a absolvit cursuri la Harvard si London business School, Vasile Armenean este un adept al principiilor lui Matshushita, Mihai Marcu merge continuu la training, chiar daca e presedintele unei organizatii de aproape 70 de milioane de euro cifra de afaceri, si asa mai departe.
Din discutiile cu ei, am descoperit ca e o chestiune de echilibru intre educatie, experienta reala si instinct educat pe parcursul anilor.
Dan Sucu, de exemplu, petrece aproape jumatate din timp in magazinele Mobexpert, pentru a ramane in contact cu clientii si oamenii din companie.
Aș zice că un MBA contează, dar nu garantează absolut nimic. De obicei antreprenorii, tocmai pentru că au crescut ei înșiși “văzând și făcând”, fără educație formală, privesc cu un oarecare amuzament importanța pe care unii o dau unui MBA și/sau școlilor de afaceri. Pe bună dreptate uneori, cred.
Câțiva dintre protagoniștii cărții au povestit, de pildă, că au angajat oameni cu CV-uri spectaculoase, ba chiar expați, și că au fost dezamăgiți. Florin Talpeș de la Bitdefender vorbește chiar de “sindromul Excel”: zice că oamenii veniți de la MBA trebuie supravegheați cu mare atenție, pentru că vin năuci și fac mai multe greșeli decât înainte. De ce? Pentru că, spune Talpeș, instinctul lor și tot ceea ce știu este suprascris prin educație formală: de aceea atunci când se întorc de la MBA, străduindu-se să facă lucrurile ca la carte, oamenii devin prizonieri ai unor modele teoretice și-și pierd flexibilitatea, creativitatea și curajul.
Înseamnă asta că Talpeș nu mai trimite oamenii din companie la MBA-uri? Nici vorbă. Pentru că atunci când ceea ce ai învățat pe cont propriu, on the job, se combină cu ceea ce ai învățat la MBA, chiar poți face salturi splendide.
Care sunt problemele principale cu fiscul pe care le ai cand iti deschizi o afacere? Propria mea experienta spune ca pe primul loc este birocratia. Nu stiu altii cum gandesc, dar mie majoritatea functionarilor de la Fisc mi se par tampiti iar principala lor ocupatie este sa iti puna bete in roate. Impozitele si taxele sunt mici probleme pe langa dificultatea de a le plati corect.
Cum e tratata in carte problema aceasta a functionarilor prosti si a prostului management al unor institutii precum ANAF? In loc de a iti face o afacere, nu e mai simplu sa nu mai fiscalizezi nimic? Iti faci o afacere la negru, dar negru-negru , nu gri sau cenusiu. Cum ai fiscalizat ceva vin ca ciorile sa iti ceara. A opta pentru negru tine de un management al riscului corect in Romania.
Si doi, la ce sa plactesti impozite cand ele se duc in contracte proaste publice? Asta daca nu sunt furate.
In consecinta, ce parere au acei domni despre imbunatatirile pe care le-ar putea aduce statul sistemului?
Cartea nu trateaza subiectul functionarilor din administratie sau al birocratiei din Romania.
Solutia dumneavoastra e cam radicala :) si riscanta :)
Nu cred ca vreun antreprenor responsabil si cu planuri pe un termen mai lung de o luna ar proceda in acest fel. Ce faceti cand vin inspectorii fiscali? Luati afacerea si o mutati in alt sector? Le dati spaga?
Omule, eu ma ocup de doua afaceri mici. Nu sunt destul de destept sa le fac sa creasca, dar ma stradui.
Iti spun eu ca cea mai mare problema nu e fiscalitatea sau birocratia. Sunt si alea probleme, evident, dar poti sa le tii in frau, mai ales daca faci totul correct.
Cea mai mare problema e vanzarea. Clientii. Ai cui sa vinzi ce produci tu acolo? E foarte bun produsul? Sunt destui care cumpara? Nu cumva faci produse proaste sau inutile sau prea scumpe? Stiu toti posibilii cumparatori de ce vinzi tu?
Aia e cea mai mare problema.
Iar oamenii de mai sus sunt toti in concurenta cu multinationale din afara, vand preponderant catre mediul privat, au capital majoritar romanesc, au pornit de la zero. Si reusesc sa ramana in piata. Asta ca sa iti dai seama ce presiune e pusa pe ei si, totusi, cat de bune sunt produsele lor.
Acum mi se pare absurd sa transformi cartea asta in „valea plangerii”: cat de rau e fiscul, cat de mari sunt taxele, cat de rea e birocratia, ce nenorociti sunt politicienii romani.
Parerea mea e ca au lucruri mai importate de spus celorllati
Este o carte binevenita, indiferent de motivele care au stat la aparitia ei. Fundatie RBL, cu tot ce face, mi se pare o alternativa viabila si net mai sanatoasa la sistemul patronat de relatiile politice. O intrebare, totusi,cei de la Fancurier nu au plecat de la Cargus? Povestile cu fetifrumosi pot cadea in derizoriu, nu cred ca acesta este interesul…
Multumim pentru apreciere. Si pentru carte si pentru Romanian Business Leaders.
Unul dintre fondatorii Fan Courier a lucrat, acum 20 de ani, la Cargus. In carte este pe larg povestit momentul despartirii… Vi-l recomandam, e dramatic, dar si amunzant, dupa atata timp.
„Cei care schimba jocul” e cu feti frumosi doar daca asa vreti sa ii definiti. Veti gasi suficiente greseli, esecuri, chestiuni complicate, ezitari si lucruri inca nerezolvate in povestile acestor oameni.
Aprecierea pentru RBL este sincera si sper intr-un succes sistemic de durata. Mi-am permis comentariul despre Fancurier citindu-va si stiind ce a fost. Sint lucruri care se intimpla peste tot, nu este o rusine, cred insa ca nu trebuie sa facem tot timpul filme americane, chit ca sint cele mai tonice! Succes fundatiei in tot ce vrea sa schimbe!
Si mie mi-a atras atentia FanCourier, mi-am amintit imediat de Posta Romana etc. etc.
Scepticismul cu privire la afacerile independente in Romania se datoreaza unei priviri unilaterale asupra succesului in viata. Averea personala si puterea, ca influenta asupra institutiilor de stat, sunt indicatorii de succes. Avand acesti indicatori in minte e imposibil sa valorizezi realizarile unui om care reuseste sa dea de muca la 100 de alti oameni. De exemplu, o firma care are profit 100% va fi considerata de succes, chiar daca se desfiinteaza dupa un an, in fata unei constructii pe termen lung care merge cu un profit net de 5%.
Care sunt indicatorii de succes ai oamenilor care au reusit sa creeze afaceri mari si prospere, sanatoase si pe termen lung.
Sunt câteva trăsături comune antreprenorilor ale căror povești le-am spus în „Cei care schimbă jocul” – am inclus în carte un capitol întreg pe tema asta.
Probabil cea mai importantă dintre ele ține de felul în care acești oameni – și alții asemenea lor – se raportează la risc și la eșec. De fapt, aș zice că ei definesc altfel decât restul oamenilor riscul și eșecul: riscul e acel ceva fără de care nu poți ajunge unde vrei și eșecul e o durere cruntă, dar din care totuși nu vei muri (și, pe lângă asta, eșecurile sunt o foarte bună sursă de lecții).
O altă trăsătură comună antreprenorilor e că, spre deosebire de oamenii – foarte bine pregătiți, altfel – din corporații, ei sunt foarte aproape de nevoile clientului, foarte aproape de produsul pe care-l fac.
În plus, au un instinct special la găsit oameni buni, loiali, care să crească odată cu compania. Asta așa, ca să spun doar trei trăsături comune. În carte avem, spuneam, un capitol întreg despre ceea ce-i leagă pe protagoniștii cărții. Se numește „În vestiarele jucătorilor” și vi-l recomand cu drag; vă vor surprinde, cred, paginile legate de noroc.
Veti gasi in carte un capitol intreg despre felul in care isi aleg oamenii si cum lucreaza cu ei. Motivul pentru care l-am introdus este ca aproape toti isi definesc succesul in legatura cu echipa din jurul lor.
Desi n-am gasit profitul ca indicator, am gasit ideea de a fi „numarul 1” ca masura a succesului. Sigur, fiecare are criteriile lui pentru ce inseamna numarul 1.
Buna ziua,
Am cateva mici curiozitati :
Care sunt acele trasaturi ale acestor antreprenori care i-au impins catre un succes „curat”?
Care sunt valorile lor ?
Se simt modele pentru cei din jur?
In ce fel se manifesta responsabilitatea lor sociala, daca exista ?
In ce masura sunt activi in societatea civila ?
Multumesc.
Exista un capitol intreg in „Cei care schimba jocul” despre ceea ce este comun in felul lor de a gandi si a actiona: cum se raporteaza la risc si esec, cum isi aleg oamenii, cum se raporteaza la bani etc.
Noi n-am folosit cuvantul „curat”, pentru ca este vag si ne face sa ne intrebam – curat in raport cu ce standard?
Eroii din carte sunt alesi in functie de sase criterii: sa nu fi crescut pe baza afacerilor cu bani publici si sa nu aiba afaceri cu statul roman; sa fie lideri intr-o piata cu concurenta puternica; sa fi inceput de la zero; sa fi crecut compania cel putin zece ani; sa fie capital majoritat romanesc; sa fie cu piete cu multinationale.
E complicat sa definim valori comune – fiecare antreprenor a construit compania pe baza unui set de valori in care crede. Setul de criterii de mai sus duce, desigur, la valori comune, dar va lasam sa le descoperiti in carte.
Sunt, cu totii, implicati si in viata comunitatilor de unde vin, si in viata „cetatii”, in sens mai larg. Adevarat, nu foarte vizibil.
Mihai Marcu (MedLife) este chiar presedinte de fundatie – Romanian Business Leaders, cu programe dedicate pentru educatie si antreprenoriat.
Simplul fapt ca, de exemplu, ca Dragos si Adrian Paval (Dedeman) au creat un ecosistem de dimensiunea unui oras (locuri de munca directe, furnizori, parteneri) in jurul companiei lor, spune ceva despre subiect.
Ca să fac un zoom out, aș zice că antreprenorii mari încep, din ce în ce mai mult, să se gândească la comunitățile din care fac parte și să sprijine și/sau să finanțeze proiecte care n-au neapărat legătură cu afacerile lor.
Explicația ar fi că au mai delegat din operațiuni, s-au mai relaxat și încep să se uite mai atent la ecosistemul în care trăiesc ei, copiii lor, angajații lor. Soții Talpeș, de pildă, au digitalizat toată colecția Gazeta Matematică. Frații Pavăl au finanțat, la un moment dat, deplasarea echipei de handbal feminin la un campionat european – nu știe nimeni asta. Dragoș Petrescu a finanțat un manual pentru părinți pe care l-a distribuit în comunitate.
Sigur că ar fi greșit să generalizăm – dar direcția e bună, credem noi. Ce-am descoperit e că, de îndată ce businessurile se maturizează și se stabilizează, proprietarii încep să simtă nevoia să facă și lucruri care nu se văd în rezultatele financiare. Și cei despre care am scris noi nu sunt singurii, fără îndoială.
Ba stie toata lumea: scria cu majuscule pe tricourile fetelor!
Scrisul de pe tricourile fetelor e slaba consolare, sponsorizarea nu a fost recuperata iar notorietatea celor 2 Paval a ramas la fel. Gestul conteaza, insa.
Pentru toti cei interesati:
Global Entrepreneurship Monitor
^http://www.gemconsortium.org/
Si cel mai recent studiu despre Romania
http://www.gemconsortium.org/docs/download/3253
Am si eu (sper sa nu fie tardiv) o intrebare: ce cred antreprenorii interviewati despre cuantumul si logica taxelor si nimpozitelor percepute de statul roman?
Indraznesc sa va raspund eu, legat si de neimplicarea domniilor lor in politica.
Banuiesc ca le convin aceste taxe, impozite si complicatii birocratice, care pentru dansii nu sunt altceva decat bariere impotriva concurentilor. Pana la urma toate impozitele, taxele, etc. se platesc pe castig si nu pe pierdere, asa ca nivelul acestora nu trebuie privit ca unul absolut, ci raportat la nivelul ratei profiturilor. Una-i discutia despre risc, competenta si antreprenoriat la rate de profit de 5-6% si alta la 15-20%. Mai discutam atunci si despre implicarea in politica.
Impozitele si taxele se platesc, in RO, si pe pierdere. Chiar preponderent.
Ligile se mai schimba pe parcursul vieții ;)
N-avem nevoie de o puzderie de antreprenori, care sa se calce pe picioare.
Ne-ajunge unul singur si bun, care a luat in antrepriza intreaga tara -carlanul Viorel!
Da. Remarcabil optimismul autoarelor. Ce pacat insa ca nu pare deloc conectat la realitatea mai larga.
De exemplu, la aceea ca oamenii nu inteleg ca intre economie si politica exista o legatura indisolubila. Si ca politicile publice (guvernamentale) romanesti si europene (din pacate si cele americane, dupa cum constata von Mises la finalul anilor 50, si constatam din nou acum, in secolul 21) sunt poliltici interventioniste, restrictive de libertate economica si de piata (adica restrictive de initiativa antreprenoriala de amploare, asociativa, de perspectiva si de bunastare si crestere economica stabila).
Si toate astea pentru ca oamenii (inclusiv o buna parte din atreprenori, inclusiv multi autori de literatura de gen, motivationala, si de dezvoltare personala) ignora factorul politic (doamne, cati colegi si clienti – am o profesie liberala si, deci, antreprenoriala – aud ca nu-i intereseaza politica), cultura sociala (evolutie istorica0 si nu inteleg fundamentele libertatii.
In fine, n-a zis nimeni ca-i usor sa intelegi politica, institutionalismul, natura umana, si fundamentele libertatii. Dar putem incerca, gen:
http://ihincu.wordpress.com/2014/06/07/lectiile-libertatii-recapitulare-iunie-2014/
ca tot sunte, la inceput de iunie. (apropo, sunt si multe lectii economice in gandirea si politica unuia dintre personajele amintite acolo)
Daca nu, toata imaginatia si efortul acestor antreprenori de succes (putini de fapt; inteleg ca-i o lucrare motivationala si inteleg si rostul ei, dar nimic durabil nu se poate construi fara radacini adanci in realitate, care-i mai larga) nu poate fi replicat si va fi, in timp, o trista risipa de timp si de energie. Bunastarea unei natiuni (pe scara larga si in crestere durabila, nu accidentala) se obtine doar in conditii de libertate antreprenoriala si domnia legii. Ori asta depinde de politicile guvernamentale orientate in directia opusa celor romanesti, adica spre neinterventia statului in economie. Nu e cazul.
PS: n-am cumparat si citit cartea. Dar daca astea sunt coordonatele lucrarii (o mana de antreprenori care nu fac afaceri cu statul si totusi au succes) cred ca sunt incomplete si nerealiste (deci gresite) si contrafactuale din perspectiva mai larga, politio-economica si sociala, durabila. Adica nu fac decat sa creeze iluzii si false sperante eventualilor viitori antreprenori, in loc sa le ofere o viziune completa si realista, ca sa stie care-s ingredientele succesului in conjunctura politico-economica romaneasca actuala.
Cei care schimba jocul si autoarele, ar trebui asadar sa-i ia serios in calcul si pe Cei care Fac Jocul – care sunt jocurile grupurilor de presiune politica si institutionala, nu doar aici, la noi, ci peste tot in lume, chiar si in cea Occidentala, din pacate.
iar daca in acest titlu, cumva, se acrediteaza ideea ca acesti antreprenori de succes care nu au facut niciodata afaceri directe cu statul (cunosc si eu cativa), in masura in care afacerile lor se desfasoara si pe teritoriul Romaniei, n-au avut niciodata de-a face cu autoritati publice pe care sa trebuiasca sa le „unga” intr-un fel sau altul, fie si minor (un pic aici, un pic dincolo, mai de o autorizatie, mai de o licenta, mai de un mic privilegiu, de-o pozitionare mai buna pe piata, mai de o informatie, samd), direct sau indirect (prin consultanti financiari, avocati, economisti sau de alte specialitati), atunci mai bine uitati cartea asta si luati contact cu realitatea. Lucid, nu din abordarea motivationala a gandirii pozitive (e plina lumea de maculatura de gen, inclusa in literatura de „dezvoltare personala”)
Observati ca toate exemplele de succes se limiteaza, in fond, la „retail” (cu exceptia Bitdefender/Softwin, care prin specificul afacerii nu depinde de clientii de pe piata interna)?
Prin urmare, concluzia este clara: in Romania nu se pot face afaceri in domeniul industrial fara contracte cu statul! De ce? Pai e simplu, pentru ca statul a pastrat monopolul asupra investitiilor de amploare, iar majoritatea investitorilor privati din sectorul „industrial” sunt obligati sa faca afaceri cu acesta!
Oricum, le rog pe distinsele autoare sa ofere cifra de afaceri cumulata a celor sapte magnifici, in comparatie cu cea a unui asfaltangiu „mediu”. Poate asa se mai lamureste lumea despre ce este vorba in propozitie…