Intelectualul şi revoluţia sau despre  pasiunea distrugerii

Perfect!
(Exista o mica observatie: intelectualul asta angajat exista in toate partidele si curentee ideologice.
Mai multi la comunisti si fascisti, de acord, dar toate au fanatici. Si sa vedeti ce e la pseudointelectuali.)

Pe măsură ce procesul de sinucidere prin tehnologie al capitalismului va continua, luarea de poziție din partea inteligentului de stânga al cetății va fi tot mai justificată. Stânga va avea un os din ce în ce mai mare de ros în tehnocomunismul care vine, căci guvernanții vor avea din ce în ce mai multă putere dată de împărțeala prăzii produsă de mașini. Ciolacule, dacă te nășteai cu măcar zece ani mai târziu tătic de națiune ajungeai! Nu-i nimic, vine acuma nea Georgică Cremlinică și va face el treaba cu intelectuali pe măsura lui și a ta. E bine că sfârșitul omenirii va fi prin realizările ei, așa că oamenii nu vor putea să dea vina pe nimeni. „Această specie de fanatici” va sfârși prin excluderea dată tocmai de produsele ei de top. În ce a constat „lemnul nostru strâmb”, dacă nu în faptul că întotdeauna pentru noi a fost mai seducătoare idea prăduielii decât idea misterului celuilalt? Noi vrem paradisul, dar ca pradă, nu să fim noi parte din el. De aici strigătul nostru nu va fi niciodată mai mult decât un urlet în neant, așa cum stânga nu va putea fi niciodată mai mult decât o falsificare a iubirii. Pe unul care spune „e mai ferice a da decât a lua” fratele nostru porc nu-l va putea considera niciodată unul de-al lui. Or, tocmai fratele nostru porc e cel care pune lumea în mișcare, iar stânga va fi mândră să-l tămâieze zi de zi. Pedeapsa lui Dumnezeu este inexistența Lui pentru noi.

ok, dar de ce ar interesa -ism-ele?

Tabloul se potrivește intelectualilor secolului al XIX-lea (dacă acceptăm că existau intelectuali înainte de J’accuse), prima jumătate a sec. XX. Intelectualii zilelor noastre nu sunt neapărat marxiști. De „progresiști”, nu mai zic (e oricum jenant ca un … intelectual, profesor să vânture acest termen la fel ca un creștin dacopat zalmoxianic).

Intelectualii au dovedit si dovedesc o părtinire cognitiva, un conformism social bizar (când nu este vorba, ca in România ultimilor două decenii, in favoarea puterii) si sunt mai întotdeauna departe de adevăr in detrimentul bunului simt si al societății in care trăiesc. Intelectualii nu-si schimba ideile când sunt invalidate de realiate, ei blamează realitatea si recurg la o propaganda agresiva s-o schimbe. Comunismul mergea prost, dar soluția intelectualilor vremii era mai mult comunism.
Putem sa facem azi apologia lui Raymond Aron, dar sa-l repetam ad nauseam pe Sartre, pentru ca, nu-i așa, intelectuali știu întotdeauna ce este mai bine.
Păcat ca nu se uita in oglinda, măcar când se bărbieresc.

Hopa! Se pare că unii intelectuali vor să se lepede de progresism! Mai bine mai târziu decât niciodată.
Pentru a intra în tema textului voi spune doar că oamenii sunt INEGALI aprioric, de la NATURĂ sau de la DUMNEZEU. Romantismul anticapitalist care a generat Comunismul a ridicat EGALITATEA la rang de principiu( vezi Revoluția Franceză cu sloganul Libertate, EGALITATE, Fraternitate în numele căruia intelectualitatea franceză romantică își tăiau unii-altora căpățânile cu ghilotina…). Apoi, EGALITATEA a fost teoretizată de Marx și alte milioane de vieți au fost sacrificate pentru Utopia EGALITĂȚII…
Azi, progresismul îmi apare ca o ideologie anticapitalistă( dar ne-marxista…) care revigorează vechea teorie romantică și comunistă a EGALITĂȚII. Ideologia progresistă a devenit GLOBALĂ, vezi situația din SUA și din Europa. „Lupta cea mare a început”, în SUA s-a ajuns la CRIME politice, iar lupta MAGA vs WOKE amenință să distrugă marea democrație americană( în Europa, Franța este cam în aceeași situație…). În timpul ăsta Xi și Putin își freacă mâinile de bucurie: Occidentul se distruge singur, nu mai este nevoie de acțiuni războinice masive…
Nenorocirea este că și poporul român s-a săturat de capitalism, democrație și libertate și vrea altceva. Partidele anti-sistem(USR, AUR, ȘOS,POT) au obținut de fapt majoritatea la ultimele alegeri, ba chiar finala pentru Președinte s-a dat între reprezentanții anti-sistem Georgescu/Simion(naționaliști ) vs Nicușor Dan(progresist).
Autorul crede că o viziune conservatoare/liberală clasică ar putea păstra idealurile libertății impuse de capitalism/liberalism. Eu sunt de acord, dar majoritatea s-a săturat de democrație și libertate și vrea altceva care, da, va duce la ANARHIE și, în final, la TOTALITARISM/AUTORITARISM.
Să vedem ce se va întâmpla în SUA și Franța. Poate vom asista uluiți la Moartea Democrației Occidentale.

Ar fi multe de spus despre anti-intelectualismul conservator, in formularea ideologica postbelica, prin autori ca R. Kirk sau R. Scruton. Ideologica, pt. ca e vorba de cateva ´puncte´ recurente, chiar stereotipuri, e un pattern al mentalului sau imaginarului conservator, foarte previzibil. Si aici, daca e A, urmeaza B, etc. Kirk isi formulase doctrina in cateva ´puncte´, ca intr-un curs scurt. S-a vorbit despre postmodernismul conservator ( G. Russello, care a scris o monografie despre ´imaginatia postmodernista a lui R. Kirk ), postmodernismul fiind un ´spirit al timpului´, cu relativismul si ´nihilismul´ – nietzscheanismul – sau difuz. Intr-adevar, anti-intelectualismul e o forma de ´nihilism´. Dar, atat poststructuralismul, anarhismul stangist, cat si anti-intelectualismul conservator ( si neo-conservator ) se inspirau din Romantism si, mai ales, din acel Romantism tarziu si tenebros, decadentismul fin de siecle, in care sentimentalismului ´optimist´ ii lua locul un ´pesimism´ (schopenhauerian-wagnerian) si vitalism (nietzschean), un cult al ´instinctului´, al ´elanului vital´, etc. Conservatorismul se intoarce la forme de romantism ( E. Burke e considerat ca unul dintre primii romantici timpurii, un teoretician al romantismului, cu ´sublimul´ sau, la jonctiunea dintre Iluminism si Romantism, ca si Goethe, Sturm und drang si chiar Hegel … ), de aceea si ambiguitatea, avand caracteristici populiste, ´socialiste´, in sensul Socialismului romantic ( Fourier, Saint-Simonism – pozitivismul autoritar l-a infl. decisiv pe Maurras -, Chateaubriand, Lamennais, interesante oscilatiile intelectualilor epocii, de dupa Napoleon, generatia 48 si dupa, revolutionari deziluzionati, a lui Baudelaire, Wagner insusi, dar si Dostoievski si chiar Nietzsche … ). Acest spirit al Conservatorismului romantic este unul prin excelenta modern si chiar ´modernist´, ba chiar postmodernist, contra-iluminist fiind, respingea nu numai Iluminismul fondator al civilizatiei moderne asa cum o stim , seculare, ´pozitiviste´, ci si spiritul clasic in general, adica ´intelectualismul´. Se alia, mai mult sau mai putin de convenienta, cu o religie literalista si fundamentalista, crezuta a fi mai ´autentica´ si mai ´primitiva´, ceea ce echivaleaza si cu ´mai pagana´ ( de la W. Scott la Tolkien ) , dar exista tendinta de a respinge pur si simplu universalismul religios, religia pozitiva, revelata, ´culta´, ´dogmatica´, altfel spus, ´intelectualista´ ( cum ar fi zis Harnack ) – religia romantica fiind un panteism naturalist asa-zis ´neo-pagan´, un estetism livresc, un misticism nebulos si profan ( v. monumentala ´Natural supernaturalism´ a lui M. H. Abrams ) , Crestinismul ( postcrestin ) a fost turnat in acest spirit romantic-panteist, din traditie pozitiva, revelata si universala a ajuns o traditie istorica, culturala, nationala si, inevitabil, politizata, ´conservatoare´. Religie sau mistica romantica ce respingea intelectul, ´ratiunea´, ca factor de dezvrajire a lumii, negare ´nihilista´ a vietii, valorizand in schimb ´sufletul´, sentimentul si ´instinctul´, sangele, pamantul, stramosii, in forme de vitalism htonian, ´bachofenism´ si irationalism. Intelectuali dezamgiti deveneau intelectuali anti-intelectualisti, moderni anti-moderni, aruncandu-se intr-o ´traditie´ nostalgica si livresca, culturalista si istoricista. Erau si inceputurile ´existentialismului´, ca revolta. Dar, asa cum era doar visul unei modernitati alternative si revrajite, impotriva aceleia dominante, rationaliste si pozitiviste, ´nihiliste´, ´fara suflet´, ´burgheze´ si ´filistine´ – de care totusi atarna, deoarece era doar o forma de contra-cultura – la fel, respingand revolutia iluminista si urmarile ei, era si proiectul unei contra-revolutii sau a unei revolutii alternative, mai ´spirituale´, adesea formulate in aceiasi termeni nietzscheeni si prometeici ai ´omului nou´, supraomul lipsit de masura, autodivinizat. De Maistre denunta, prin diatribele sale feroce, intelectualitatea revolutionara, dar nu se oprea acolo, ci cauta mult mai departe, ajungand la filozofii antici , ´iluministii Antichitatii´. Nietzsche era complet in acest spirit contra-iluminist cu anti-socratismul si anti-platonismul sau, reusind doar sa reia, aproape cuvant cu cuvant, pretentiile sofistilor. Si pana la Heidegger, cu inventarea unui pre-socratism, ´heraclitism´ foarte revolutionare si apocaliptice, mult mai dependente de spiritul protestant decat ar fi putut sa creada. Era un pietism nihilist, desacralizat. Scruton wagnerizeaza. Voegelin inventeaza o ´gnoza´ revolutionara, pe urmele lui Barruel, arhiconspirationist, vede peste tot aceasta gnoza ubicua a Iluministilor-iluminati revolutionari, ´stangismul´ etern al colegului sau Kuehnelt-Leddihn, sper ca am scris corect… Pt. ei, ca si pt. Sestov, intelectul insusi e pe banca acuzarii, vinovat pt. degenerarea moderna, pt instrainarea de ´viata´ care e de o inocenta sau spontaneitate ´dincolo de bine si de rau´, altfel spus, bestiala, intelectul sau spiritul e marele inamic al ´sufletului´ si al ´vietii´, cum celebru intonase L. Klages. Intelectul e Adversarul, e Primul Iluminist, Ispititorul, Sarpele, e Diavolul. Desi, printr-o intorsatura romantica, ia adesea chipul Demiurgului ( ca la W. Blake. Urizen, ´ratiunea´ ), in vreme ce Diavolul ´clasic´ sau ´oficial´ devine prototipul revoltatului, omul revoltat. ´Revolutia´ incepe in ceruri, cu revolta ingerilor, e conspiratia ingerilor cazuti, cei care ii indeparteaza pe oameni de omogenitatea ´organica´ paradiziaca, cand fiintele umane nu erau inca ´indivizi´ , ci cumva contopiti , in ´comunitatea organica´ materna, verde, umeda, embrionara, poate psihedelica, extaz colectiv, orgasm dezindividuant, ca in ´Nasterea tragediei´, Rausch. Acest spirit romantic cetos, panteist, nu e acela clasic si ca atare nu poate fi traditional si, deci, conservator. Reprezinta o modernitate mai avansata, mai dezintegrata, decat aceea iluminista, care mostenea totusi spiritul clasic. E o forma de revolta. Or, tocmai acest obscur misticism romantic, apoi ´existentialist´, cum aratase H. Jonas, are mai mult trasaturile unei ´gnoze´ apocaliptice, dualiste si antinomianiste sau contra-culturale.
Dar si Marxism-Leninismul era un rationalism iluminist vulgarizat si revitalizat printr-un suflu sau impuls romantic si populist, cat se poate de irationalist, nu excesul de ratiune era ceea ce il definea. Lenin era mai aproape de Sorel, adica de spiritul timpului sau. Deci nu ´intelectualismul´ e vinovat de nebunia revolutionara, dimpotriva.
´Traditia´ : e interpretata intr-un sens istoricist, ca ´experienta a generatiilor´, intr-un ´traditionalism´ amorf. Ceva complet strain traditiei pozitive, care se situeaza deasupra timpului si ´istoriei´ si are intotdeauna un continut universal, daca se prefera, in sens platonic, e perena. Conservatorismul, cu organicismul sau romantic, nu se simte bine cu Crestinismul, trebuie sa il reinterpreteze, reformeze, reduca, intr-un spirit estetic, modern si ´neo-pagan´ ( unde ´paganismul´ nu e decat o contra-cultura ). Nietzsche nu facea decat sa arunce valurile ipocriziei. Nu e un paradox ca ´traditionalismul´ modern se exprima in termeni existentialisti, celebreaza devenirea, nu ´fiinta´ platonico-crestina fixa si ´impietrita´, de care are oroare , celebreaza ´viata´, clipa, elanul vital, un asa-zis ´fenomen primordial´ pe care vrea sa-l scoata, deconstructivist, la iveala, ca Eereignis, sacralizarea profanului, ´facticului´, o mistica telurica a vietii, instinctului, ´puterii´, a Inconstientului. E, cum spune J. Pelikan, ´un traditionalism al mortilor´, adica o forma de spiritism. A propos, R. Kirk era si un scriitor, unul destul de mediocru, pasionat de ocultism, in stiul lui Lovecraft, si de ´castele bantuite´… E si ceva de contracultura gotica, punk si rock, acesti romantici urbani si post-industriali.
Conservatorismul modern e, intr-adevar , un simptom al alienarii, al pierderii traditiei, sensurilor, ´sufletului´, e reactiv si polemic, in interiorul spiritului modern si , astfel, confirmandu-l, renovandu-l, e analog cu ´medievalismul´, o re-creare arhaizantna, estetizanta, a unei varste premoderne pe care nu o mai poate intelege – si , daca ar intelege-o, ar respinge-o categoric, sau, cu ´primitivismul´, un curent ´modernist´ si avangardist fara nici un fel de lagaturi cu ceva primitiv, este ceva modern, secular si livresc. Ca ex., J. Campbell lauda traditiile indiene, de la mana a doua, pana a ajuns in India reala si a fost dezgustat, ca occidental spenglerian fin, de mizerie si , desigur, de specimenele umane de rasa inferioara, de atunci a devenit un apologet al spiritului faustian occidental. Problema de constientizare si recunoastere, de ´identiate´. Conservatorul nostalgic nu a aflat inca cat este de modern si, prin forta lucrurilor, de revolutionar si ´progresist´, cat de rationalizat e anti-intelectualismul sau si cat de seculara si literara e ´traditia´ sa inventata. Anti-intelectualismul e un intelectualism intors impotriva sa, autodizolvant. Premodernitatea clasica, antica si medievala, era inalt ´intelectuala´, noetica, in adevaratul sens al cuvantului, definindu-l pe Dzeu nu ca ´suflet´ si ´viata´ ( cum vor totusi neotomistii existentialisti si bergsonieni ), ci ca ´Fiinta´ si ´Intelect´, adica ´Spirit´ …Nimic mai strain de spiritul traditional decat anti-intelectualismul. Traditiile autentice predicau tocmai instrainarea, ´fuga´ de ´lume´, nu intoarcerea la huma, la ´mume´, la gaoacea ce pare sa ofere caldura si siguranta, traditiile erau ´cosmopolite´ intr-un sens cosmic, priveau spre tarii, nu spre stramosii din Hades, de unde vin doar tanguiri si imperative sanguinare, invocau zeii olimpieni si cautau sa-i impace, cu ofrande, pe morti, mai ales, icercau sa stearga, periodic, acest depozit de ´pacate´ care e ´Istoria´, istoricismul are ceva profund morbid, ca privire-inapoi.
Modernitatea contra-iluminista e in interiorul aceleia iluministe si nu poate exista fara aceasta, e doar o contra-cultura, negand-o pe aceasta se neaga pe sine, se submineaza. Anti-intelectualismul se rezolva in irationalism. Presupusul ´nihilism´ rationalist lasa locul unui nihilism mult mai real, acela ´activ´, o negare a rationalitatii in general si, in ultima instanta, a umanitatii insesi. Nu exista ´umanitate´, exista doar ´neamuri´ si lupta oarba, darwinista, a acestora, pt. ´viata´, o inclestare a titanilor, intr-o lume parasita de zei. Fascismul era revolutionar, era contra-revolutionar, nu e o contradictie, nega ´principiile din 79´, universalismul si umanismul, spiritul lui era contra-iluminist si doar in acest sens ´anti-modern´, era vitalist, voluntarist, irationalist, ´nihilist´.
Un anti-intelectualism nostalgic, nemultumit de ravagiile unei rationalitati intoarse, postkantian, catre contingenta, abatuta de la menirea ei ontologica, intoarsa de la idei si ´forme´, o ´musca aptera´, cum o numise Culianu, acest anti-intelectualism poate fi deschiderea portilor pt. irationalism si demonism.
Cat despre intelectuali, A. Compagnon, in ´Anti-intelectualii´, remarcase deja, ironic, ca ´la Paris mai toti intelectualii erau reactionari … ´

Cat despre cazul asasinatului recent, ce pare a fi motivul articolului, acesta caz e un alt grimoar american. Adica ceva la care nu se va oferi un raspuns satisfacator si vor fi alimentate teoriile conspirationiste, va fi speculat. Tanarul presupus asasin provine dintr-o famile ultraconservatoare, de mormoni, daca am inteles eu bine, etc., chiar presupunand ca a suferit o convertire la stanga, mediul sau, formatia, sunt foarte relevante. Exista, desigur, si terorism de extrema stanga, mai putin obisnuit insa in Statele Unite, au existat cazuri celebre in Europa in anii 60,70. Desi in cazul terorismului distinctiile stanga-dreapta aproape isi pierd sensul, se amesteca, au un fond anarhist , ca in cazurile celebre ale populistilor si ´nihilistilor´ rusi. Am citit, nu am acum sursa exacta, ca in Statele Unite, in ultimele decenii, ar fi fost un singur caz de crima leftwing la vreo 350, aprox, far-right. ´Teroristii´ de extrema-stanga sunt in general anarhisti, vandalizeaza, dar nu prea omoara oameni, nu e in stilul lor, nu in Statele Unite. Deci lansarea cu ´terorismul stangist´ e pripita si hazardata, cel putin in acest caz. Lumea far-right e foarte faramitata si sectara, paranoida, niste bande rivale, exista o extrema-dreapta hardcore antisemita ( ex. nationalistii si suprematistii albi, Natiunile ariene, Wacco, care erau apropiati de mormoni, oricum, subliniez ca e vorba de ramuri fundamentaliste, sectare, nu de confesiuni in intreg ), care ii vede pe conservatorii mai soft, ´filosemiti´, dupa ea, ca ´tradatori´ ( ai ´rasei´ ). In Italia ´anilor de plumb´ se comiteau obisnuit acte de terorism neofascist ( ´strategia de tensiune´, Gladio ) ce erau puse apoi pe seama comunistilor si a extremei-stangi ( care isi aveau propriile organizatii teroriste, celebrele Brigazi rosii dar, e dovedit acum, mult mai putin ´eficiente´ decat terorismul neofascist ), pt. diversiune, era un razboi din umbra. Sunt doar speculatii. Se joaca toata ziua cu armele, predica legea junglei, se mai nimeresc si intre ei, cum se intampla cu vanatorii pe la noi, pt. ei e trofeul maxim. Prin anii 60 a existat un neonazi de balci, fuhrerul american, G. L. Rockwell, a fost ucis de un membru al bandei sale, ceva personal. Pare o ´afacere de familie´, in orice sens, in definitiv, ideologia e mai putin relevanta, e vorba despre mediul social, polarizat si radicalizat, de o lume a armelor, brutala, paranoica, subculturi conspirationiste, in care se ucide din aproape orice motiv sau fara motiv.

„Spectacolului grandios al violenţei revoluţionare…”

Citesc cu mult interes încă un articol al domnului I. Stanomir, care îndeamnă la rațiune și pace. Aceasta, într-o vreme în care omenirea pare că se îndreaptă iar, așa cum face periodic, cu hotărâre și inconștiență, către un zid al urii, fără să încetinească sau să încerce să evite impactul.

Cum ura este expresia intoleranței în drumul său către violență, se cuvine a reaminti celor care uită că extremiștii „noștri” nu sunt cu nimic mai buni decât „ai lor”, că extremismul „de stânga” și cel „de dreapta” se aseamănă până la coincidență.

Acesta îmi amintește de un articol interesant care avertizează, de asemenea, asupra pericolului pe care în reprezintă intoleranța și extremismul „revoluționar”…

https://republica.ro/de-ce-nu-simt-empatie-pentru-domnul-kirk

Intelectualul autentic este in primul rind un om de caracter, rabdator si rational, independent.
Dar genul asta de trimiteri la „linia progresista” sau etichete ca „pelerini al utopiei”, „preoţi laici ai revoluţiei” nu fac decit sa intretina dihonia in ceea ce-l priveste. Curios e ca un intelectual e cel care se joaca asa cu cuvintele si care inca nu se rusineaza de cum a ajuns locul in care isi publica gindurile, fiind totusi vecin de palier ideologic cu // C. Cranganu.
Macar fiindca printre „marile cauze ale omenirii” e democratia insasi, ma gindesc ca poate n-ar fi rau sa redevenim rationali, sa mai reflectam putin inainte de a vinde actiunile umanismului si ale bunului simt, acum cind sint la cote de avarie, fiindca astea sint investitii valoroase pe termen lung, iar daca le dam, vom iesi in pierdere.

N-am înțeles unde bate autorul, tanărul asasin nu era nici intelectual și nici revoluționar.
Și nici cel asasinat nu era un mare intelectual.
Când însă studentii din Utah aplauda in direct asasinarea, iar șeful ligii studenților de la Oxford, politicieni, profesori si ziariști britanici, francezi si chiar romani justifica un asasinat te întrebi dacă mai exista rațiune în lumea de azi. Și ciudat, CNA-urile nu s-au sesizat nici în UK, Franța sau România.
Mărturisesc ca n-am auzit de Kirk înainte de asasinarea sa, dar înțeleg ca promova idei conservative, precum familia tradițională, creștinism, nationalism, etc, idei care au fost si sunt fundamentele societății occidentale.
Cum însă noua intelectualitate nu mai crede în familiei și națiune și promovează o lume mondializata, fără familii, cultura proprie și frontiere, este de înțeles ca astfel de idei sunt rebarbative.

Domnule draga, esti tare! Si eu sunt vrancean, dar se pare ca ai baut apa dintr-o fantana secreta.Nu comentez textul dumitale,sau texte asemanatoare ale altor ilustri oameni, ar fi o impietate, dar sunt un consumator devotat a orice care innobileaza o limba, un om.

Nobila îndeletnicire de gânditor se numește intelectual. Or, nimic nu e mai necesar pentru un intelectual de mare valoare decât inteligenta, conștiința, onestitatea, principialtiatea, bunul simț și, fără doar și poate, gândirea. Atunci când lipsește gândirea, elementele de ordine devin elemente de dezordine. De distrugere! Mâna unui intelectual, pe care ursitoarea l-a înzestrat cu abilități, înțelegere și rațiune, nu va atinge în veac o unealtă de tortură. Constatăm, cu stupoare, că mulți intelectuali încă mai trăiesc din ponegrire, pentru că nu au depășit cadrul mioritic. Zgomotele de-a surda, megalomania șarlatana, domnesc în albia celor două balade…La ce servește ura? Ura nu construiește. Ura desființează! Și asta se întâmplă regulat, nu de azi, nu de ieri….

In perioada pandemiei preocuparea dreptei conservatoare nu erau empatia fata de victimele covid (o notiune oricum negativa conform „martirului” Kirk) ci de teama irationala ca nu cumva Statul sa capete puteri „tiranice” si sa ne inrobeasca…un discurs care rezona cu mesajele conspirationiste antivacciniste. Nu moartea unor oameni era problema, nu delirul anti-stiintific al unor Simion si Sosoaca la noi sau al unor intelectuali de dreapta din SUA, nu conspirratiile care au tampit oamenii si care le-au grabit sfarsitul, ci Statul. Aceasta obsesie este revelatorie si demonstreaza tiparele mentale dupa care actioneaza ideologia conservatoare. Ea nu mai este un instrument de cercetare a realitatii, captare a unui feedback si propunere de solutii de rezolvare a problemelor, ci un ninstrument de respingere a realitatii cand aceasta vine in contradictie cu ideologia, de rescriere a realitatii si de inventare de dusmani pentru a explica de ce ideologia conservatoare esueaza.

Lumea dre azi este extrem de polarizata, dar nu egal polarizata, ci asimetric polarizata conform politologilor americani, adica nu ambele forte politice din SUA s-au indepartat in mod egal fata de centru, ci democratii s-au deplasat putin catre stanga, desi ei inca sunt mai la dreapta chiar si decat partidele de dreapta din Europa, ci conservatorii au virat serios catre extrema dreapta. Fortele de extrema dreapta sunt in plina ascensiune ca in anii ’30, atat in Europa cat si in SUA unde de fapt au puterea si destructureaza democratia din interior, extrema stanga este practic inexistenta ca si amenintare politica in Europa sau SUA, dar iata ca aflam cine este dusmanul: Stanga.

Nu Trump, Vance, Musk, Thiel, sau ideologia anti-democratica a unora ca Nick Land sau Curtis Yarvin reprezinta pericolul, nu desfiintarea departamentului de educatie, nu retragerea din OMS sau declararea presei ca inamicul Americii, nu amenintarea universitatilor, a televiziunilor cu procese, cu taierea fondurilor, nu deportarile doar pe baza de suspiciuni, nu sustinerea fortelor de extreama din Europa, nu umilirea lui Zelenski in Biroul Oval, nu santajarea cu suspendarea ajutorului pentru cedarea bogatiilor, nu minciunile dezumanizante, nu faptul ca in fruntea Americii este un violator dovedit si un urmarit penal care a concediat toti procurorii care se ocupau de cazurile sale, nu gratierea infractorilor si reabilitarea lor ca „patrioti”…nu toate astae sunt problema , ci Stanga. Dar care sunt crimele oribile ale Stangii? Pai simplul fapt ca exista, ca inca pledeaza pentru echitate sociala, pentru combaterea discriminarii, pentru educatie, pentru decenta publica, pentru stiinta, pentru libertatea presei…

Ca in anii ’30 extrema dreapta isi proiecteaza propria conduita asupra celorlalti, ii acuza de ceea ce ei insusi fac. Democratii, profesorii, studentii, oamenii de stiinta, ziaristii si lista continua…au devenit „bete noire”, dusmanul prin excelenta al extremei drepte. Discursul a depasit de mult limitele unei polemici politice , a devenit dezumanizant in linia ideologica a discursurilor marilor totalitarisme. Toate aceste categorii au devenit evreii zilelor noastre, responsabile pentru toate problemele din societate. Nu merge bine economia? Stanga e de vina. Exista violente? Stanga e de vina. Sunt inculpati conservatorii? Stanga e de vina? E razboi in Ucraina? E pandemie? Stanga e de vina. Stanga, globalistii, Soros….

In plin efort de distrugere a statului de drept, de acaparare a justitiei, de suprimare a liberattii presei in SUA, de demonizare insasi a ideii de democratie vazita ca slabiciune de catre un miliardar ca Thiel extrem de influent in politica americana, de distrugere a ideii de empatie (o inventie new age conform „martirului” Kirk), in plin scandal legat de pedofilul Epstein, in care conservatorii fac eforturi disperate sa-l protejeze pe Trump al carui nume apare peste tot in dosarul acestuia, in plin asalt al extremei drepte in Europa folosita din plin de Putin ca un berbec impotriva democratiilor europene…iata ca am gasit vinovatul: Stanga.

Stanga este dusmanul imaginar inventat pentru toate problemele societatii: Stanga nu iubeste America, stanga isi uraste proprii cetateni, Stanga il haituieste pe Trump, Stanga indoctrineaza copii, Stanga mutileaza copii, Stanga distrugere civilizatia occidentala, Stanga distruge Omul Alb, stnga sustine Invazia, stanga vrea granite deschise, Stanga vrea distrugerea crestinismului…etc..etc…De zeci de ani aceasta indoctrinare in masa, generos degizata sub palaria conservatorismului, a spalat pe creier zeci de milioane de americani. Este practic imposibil sa fii crestin in America si sa votezi cu democratii, pentru ca au fost atat de demonizati incat au devenit sinonim cu posedatii de Diavol. Cine asculta marturisirile fostilor crestini fundamnentalisti, afla ca aceasta aeste educatia care le-a fost acordata, au fost indoctrinati sa considere democratii ca dusmani, comunisti, posedati de diavol.

Aceasta propaganda isi are radacini nu numai in ideologia antidemocratica a Nick Land (care ironic a fost influentat si de ideologi marxisti, cum s-o impaca asta cu adoratia extremi drepte e greu de inteles), ci si in celebra teorie a conspiratiei a marxismului cultural dezvoltata de William S. Lind, in fapt o pastisare si readaptare a teoroiei naziste Kulturbolschewismus. In forma sa nazista conspiratia denunta formele culturale moderniste ca un atac direct asupra notiunii de familie, natiune si bineinteles identifica artistii evrei drepta cauza a raului. In forma sa resapata de catre extrema dreapta americana s-a metamorfozat intr-o ideologie reactionara extinsa care identifica multiple categorii sociale ca fiind Raul in America: de la profesorii din universitati (comunisti care indoctrineaza tinerii), la studenti (indoctrinati fanatici „neo-narxisti), la feminism („femi-nazi”, ideologie extrema care distruge feminitatea), la oamenii de stiinta („far-left lunatics” care au inlocuit stiinta cu ideologia), la ziaristi ( „propaganisti” odiosi in slujba Stangii), la companiile Big Tech („elitele” care sustin in secret democratiii si ii ‘discrimineaza pe conservatori)…si lista poate continua.

In SUA metamorfozarea conservatorilor in dreapta radicala trumpista nu e atat de abrupta, ci este un proces lung inceput in anii ’50 de conservatori care militau impotriva „medicinei socializate” adica ceea ce numim noi asigurari universale de sanatate, in anii’70 Nixon a folosit resentimentele rasiste ca strategie electorala (infama Southern strategy), Reagan in anii ’80 a demonizat profesorii pe care ii acuza de indoctrinare si a fost unul dintre cei responsabili pentru politizarea religiei (desi ironic a fost primul om cu un divort anterior care a ajuns presedinte), Bush Jr. a dus discursul antagonizant si fundamentalist religios pe noi culmi, a adoptat legi de spionare a propriilor cetateni si a contribuit din plin la ascensiunea reactiilor xenofobe in America. Trump prin politicile sale distructive ii face pe predecesori sa para bieti amatori. Desim la poul opus unora ca Obama sau Carter, profund afemeiat, cu comentarii abjecte la adresa propriei fiice, cu numeroase acuzatii de viol, condamnat pentru viol, acuzat de sustragere de secrete de stat, de insurectie, de incercare de falsificare a alegerilor in Georgia, drepta crestina conservatoare il adora ca pe o icoana.

Oare ce factori au dus la indoctrinarea unor oameni int-atat incat sa adore un infractor si sa demonizeze presedinti decenti care mergeau la biserica? O puzderie de fundatii, trusturi de presa, miliardari radicali, tehno-capitalisti si ideologi de serviniu si-au adus aportul pentru transformarea Americii in ceea ce si-au dorit, un stat pseudo-teocratic, cu institutii curatate de „elemetele dusmanoase” si impanzite de conspirationisti radicali al caror singur merit este obedienta, controlul justitiei, politizarea serviciilor, in fapt o mare revolutie culturala de transformare a Americi dupa chipul si asemanarea ideologiei conservatoare radicale. Dupa decenii in care s-au plans de acelasi lucru din partea stangii (ironic deciziile de legalizare a avortului si a casatoriilor LGBT au fost luate de majoritati conservatoare ale Curtii Supreme), iata ca acum ceea ce au denuntat la altii. Aminteste de comunsim cum bine spunea Timothy Snyder.

In America ce face Partidul Republican si intelighentia de acolo a depasit de mult praagul unei lupte politice, ei au adoptat un discurs radical de demonizare a adversarilor, conspirationist, anti-stiintific si demolator la adresa coeziunii sociale. Pur si simplu isi acuza proprii ceteateni care nu sunt de acord cu radicalismul lor, de lipsa de patriotism, de tradare, de subminare a insasi civilizatiei occidentale si de distrugere a Americii. O asemenea ideologie bazata pe minciuni, conspiratii si discurs radicalizat, inflamant si dezbinator este la baza climatului politic actual din America, dar ca orice ideologiee radicala nu isi poate asuma responsabilitatea pentru situatia creata si inventeaza noi si noi dusmani colectiv grupati sub umbrela Stangii. Ca in stalinismul anilor ’50 ai sec trecut oricine poate deveni Dusman, e suficient sa nu fie de acord cu ideologia lor radicala.

Cum s-a ajuns aici? Dn nou proiectia psihologica este revelatorie. Dintr-un auto-asumat rol de pastratori ai valorilor conservatoare, de protectori ai natiunii, familiei si credintei, pana cand realitatea a intrat in contradictie cu propria ideologie si atunci a inceput procesul de rescriere a acesteia ca sa se potriveasca cu ideologia. Asa s-a ajuns sa se nege realitati stinntifice, economice si politice si inventarea de dusmani, este singurul mod in care ideologia poate fi salvata. Si iata ca au devenit ceea ce au denuntat la altii, anume o secta aproape mistica convinsa de misiunea sa divina de a salva civilizatia occidentala de „invazia barbarilor’, de a salva famila de „nebuniile stangii” , de a salva natiunea atacata din interior de „democratii tradatori”, de a salva copiii de „indcotrinarea stangii”. Cand ai pretentia ca ai o pozitie rationala, bazata pe fapte, stiinta si bun simt, dar de fapt te-ai transformat intr-un cult radical care se inchina la un infractor care destrucureaza democratia, cheama pentru arestarea opoinentilor politici si invrajbeste natiunea inventand dusmani, pozitia ta nu e credibila, e chiar dovada ca tu esti cauza a problemelor.

In Romania dreapta politica, neavand un Havel, un Walesa, neavand un moment „68, intelighentia nostra a purtat cu dansa un puternic sentiment de vinovatie dupa Revolutie, exteriorizat printr-un puternic sentiment anti-comuinist, explicabil pana la un punct, dar care s-a transformat in obsesie pentru ca a functionat ca o eliberare a constiintei incarcate de ceea ce ei au perceput ca tacerea vinovata si complice. Asa se explica reactia lui Adam Michnik la adresa lui G Liiceanu in 2011 in care il acuza de comportament similar comunistilor prin invinovatirea colectiva a comunistilor.

Aceasta vinovatie a impins drepta romaneasca catre adoptarea unei pozitii absurde in legatura cu stanga politica, aproape ca nu sunt constienti ca a existat si exista o stanga democratica si legitima, care si acum exista si care nu are nimic de-a face cu stalinismul. Aceasta credinta este puternic inradacinata in dreapta romaneasca care neaga orice merit al stangii politice, ba chiar face confuzie intre traditia sa democratica si alte ramuri totalitare. Dreapta romaneasca este suspicioasa fata de orice forma de stanga si accepta aproape fara o analiza critica orice forme de doctrina de dreapta. Desi nu este atat de radicala ca si dreapta conservatoare din SUA, impartasesc aceasi confuzie si avesriune fata de stanga, o parte din conspiratii (conspiratia marxismului cultural este impartasita de o serie de lideri proeminenti ai intelighentiei noastre, o teorie care acuza intelectuali de stanga ai Scolii de la frankfurt de un complot de subminare a captialismului occidental).

Altii sunt insa mai radicali, de exemplu dl. Papahagi si altii ca el, totusi chiar si printre ei exista diferente fata de radicalii din SUA, anume ca nu le impartasesc in totalitate obsesiile si conspiratiile, de exemplu dl. Papahagi nu a adoptat conspiratiile antivacciniste dar este un mandru promotor al conspiratiilor anti-climatice si demonizarea minoritatilor sexuale. Altii precum dl Patapievici a fost un anti-neomarxist timpuriu in 2001 scria Omul recent, in care aflam ca fiind profesor in SUA insemna sa mergi cu capul plecat in universitati, ca nu stii cand o feminista extrema adepta a corectitudinii politice te poate acuza de hartuire. Norocul dominiei sale ca eram porea ocupoati cu coruptia guvernului Nastase pentru a ne lasa influentati de conspiratiile sale importate de la conservatorii americani, altfel a „ratat” ocazia de a deveni mentor pentru tinerii de dreapta cum s-a mai intamplat cu dreapta romaneasca interbelica. Conspiratiile cu neo-marxistti ne-au venit pe filiera Trump, importate de AUR, dar la care discret au pus umarul si unii ca dl Papahagi, care desi este un dusman de moarte al d-lui Simion, ii impartaeseset conspiratiile cu progresistii tirani care promoveaza corectitudinea politica. De asemenea Referendumul pentru familie a fost un moment de coagulare a fortelor religioase influentate de conspiratiile protestantilor americani. Pandemia si razboiul din Ucraina a amplificat si mai mult importul de conspiratii si reactii intolerante. Pets etoate troneaza ascensiunea retelelor sociale care au functionat ca vector al dezinformarii, raspandirii conspiratiilor si radicalizarii. Dreapta radicala a profitat din plin.

Dl Crin Antonescu deja er setat sa transforme PNL int-un partid trumpist, in campanie ii imprumutase discursul , ca nu mai stiai cine era Trump, Antonescu sau Simion. „Sansa” noastra este ca am trait comunismul cu aberatiile sale anti-avort ca altfel la cat de traditionalisti suntem si cat impinsi de la spate de mediul cultural creat de unii intelectuali, am fi virat cu placere catre trumpism. Dar latent acest pericol inca planeaza, „noroc” ca discursul a fost deocamdata decredibilizat de unii ca Georgescu, Simion si Sosoaca, dar vedem ca exista resurse, interes si dorinta pentru adoptarea acestei ideologii. Eu sper ca noua generatie sa se desprinda de pacatele din tinerete ale intelighentiei de dreapta si sa fie mult mai pridenta in adoptarea mimetica a unor ideolgii doar pentru ca sunt „de dreapta”, ci sa analizeze mai critic aceste importuri culturale care au intoxicat si radicalizat jumatate de America.

Las si eu un comentariu in toata agitatia din ultima vreme.
Am găsit extrem de relevant mesajul transmis de pr. Mike Schmitz în acest video https://youtu.be/Tiavf_t94iQ, mai ales în contextul tragediilor recente și al violenței tot mai prezente în societate. El atrage atenția că simpla explicație „erau bolnavi psihic” nu e suficientă și că, în spatele acestor acte, se află adesea o viziune greșită asupra lumii (worldview).
Un punct central al reflecției sale este diferența dintre adevărul subiectiv și adevărul obiectiv. Subiectivul ține de preferințe – îți place Pepsi sau Cola, îți place să vorbești repede sau încet. Dar dacă reducem totul la subiectiv, atunci când apar dezacorduri reale și importante, rămânem doar cu trei variante distructive:
• „Mob rule” – majoritatea decide arbitrar ce e adevărat, chiar dacă poate fi profund nedrept.
• „Might makes right” – cel mai puternic (sau cel mai violent) impune propria „adevărată”.
• Ruperea dialogului – încetăm să mai vorbim, ceea ce duce la și mai multă separare și conflict.
Pr. Mike subliniază că o societate nu poate funcționa doar pe baza „adevărului pentru tine” și „adevărului pentru mine”. Avem nevoie de adevăruri obiective, valabile oricând și oriunde, care să ne ofere un punct comun. Exemplele fundamentale: fiecare om are demnitate, fiecare viață are valoare, fiecare persoană are dreptul la viață și libertate. Acestea nu sunt doar opinii, ci realități obiective pe care ne putem clădi unitatea și sănătatea socială.
Charlie Kirk insista exact pe acest lucru în dezbaterile sale din campusuri: putem tolera opiniile diferite, dar trebuie să căutăm împreună adevărul obiectiv. Pentru că atunci când dialogul încetează și totul devine relativ, următoarea etapă e violența. Din păcate, evenimentele recente confirmă cât de real este acest risc.
De aceea, mesajul acestui video e extrem de actual: viziunea asupra lumii contează. Dacă vedem omul ca pe cineva creat de Dumnezeu, cu demnitate intrinsecă, atunci avem un fundament solid pentru conviețuire și pentru respect reciproc. Fără asta, ne pierdem busola și totul devine arbitrar.

De ce perspectiva unei revolutii intotdeauna culmineaza cu o presupusa intoarcere la sistemele esuate ale secoleleor trecute?

Atat de lipsiti de imaginatie am ajuns incat refuzam sa intelegem ca violenta si frica sunt metode extrem de eficiente? Care au dat rezultate de-a lungul secolelor si inca functioneaza? Chiar daca rezultatele nu sunt intotdeauna benefice majoritatii….pentru ca deh, majoritatea oamenilor au alte preocupari…

Oare nu exista variante ale monarhiei sau tehnocratiei sau chiar anarhiei care poate ar da rezultate mai bune decat toate aceste sisteme care vedem cu totii in ce stare au adus civilizatia?

De ce, atunci cand vine vorba despre ordinea sociala, suntem dispusi sa acceptam argumente pro si contra anumitor idei, argumente ce ar fi de-a dreptul hilare in alt context? “Xulescu a spus intr-o zi in toamna lui 1900 de undeva dintre niste shoturi de absint si picaturi de opiu ca sistemul A nu functioneaza” asadar nu are cum sa mearga? Serios?

De ce nu putem renunta la lasitatea caracteristica poporului nostru si in general, ca specie, la frica de a pierde iluziile de siguranta si stabilitate ale momentului, incat renuntam la asumarea oricarei perspective de progres, chiar daca exista riscuri si uneori ne putem pierde casele si sangele?

Ne tot ascundem dupa tot felul de polemici purtate pe ton arogant de dragul de a ne pozitiona fruntasi ai satului in timp ce sacalii ne mananca oile. Si pe noi si pe copiii nostri