Spre sfârșitul anilor ’50 când se afla închis la Căldărușani, episcopul Iuliu Hossu – supraviețuitor al Unirii de la Alba Iulia din 1918 – primește vizita unui fost preot al său, devenit între timp agent al Securității. Venit să-l ispitească și să-l descurajeze (documentația s-a păstrat în arhivele CNSAS), trimisul îi amintește viitorului cardinal că deznodământul desființării Bisericii este ireversibil, că nimeni nu va mai restabili lucrurile și că, nefiind diferențe între cele două Biserici, se cuvine ca arhiereul să fie în mijlocul turmei. Iuliu Hossu nu-și pierde cumpătul. Îi amintește vizitatorului că și Isus, la rândul său, fusese omorât și pus în mormânt fără nicio nădejde, dar că, a treia zi, a înviat fără putință de tăgadă. Piatra pusă pe mormântul Bisericii nu putea fi, într-adevăr, dată deoparte din perspectiva omenească, dar îi revenea lui Dumnezeu să facă în așa fel încât, la un moment dat, piatra să poată fi înlăturată. Scump la vorbă cu asemenea vizitatori „marșrutizați” de Securitate, care apăreau periodic, episcopul a pus capăt întrevederii, convins de faptul că a crede Învierii nu putea fi obiectul târguielii sau al compromisului.
După moartea lui Isus, agitația și tristețea apostolilor, ascunși de frica iudeilor, nu lasă să le transpară sentimentul căinței, ci, mai curând, regretul că lucrurile nu s-au petrecut după așteptările lor. În grădina Măslinilor, după ce Isus fusese arestat din mijlocul lor, ei s-au risipit îngroziți. Sub imperiul fricii, nici măcar nu-și mai dădeau seama ce se întâmplă! Cum a fost posibil ca, de pe culmile popularității, Isus să ajungă în centrul disprețului public? De ce El a rămas și s-a lăsat prins, în loc să fugă și să-și salveze viața cum au făcut-o ei. „Nimeni nu-mi ia viața, Eu o dau!” (Ioan 10,18), le spusese mai devreme, dar apostolii nu i-au înțeles cuvintele.
Răbdător cu lipsa de consistență a semenilor, C. S. Lewis scria: „Frica este oribilă, dar nu există nici un motiv să-ți fie rușine de ea. Domnului nostru i-a fost frică (îngrozitor de tare) în Ghetsimani” (Scrisori către o doamnă din America, Humanitas, 2023, p. 52). Singurele suflete din cercul lui Isus care, duminică dimineața după Răstignire, află puterea de a ieși în public sunt câteva femei. La răsăritul soarelui, ele grăbesc pasul spre mormânt, preocupate dacă vor găsi pe cineva să le rostogolească piatra de la intrare. Îl află deja deschis și pe un tânăr – îngerul! –, care li se adresează direct: „De ce îl căutați pe Cel viu printre cei morți?” Curajul acestor femei, cărora Biserica a găsit inspirația de a le recunoaște statutul de „una cu apostolii ”, este o replică uimitoare la naufragiul bărbăției apostolilor!
Cu puțin timp în urmă, mi-a fost dat să citesc un scurt comentariu on-line la un text despre credință. Reieșea că articolul putea fi „util doar pentru cei convinși deja” și că oricum „cei credincioși au nevoie de exagerări sau chiar de minciuni. Le e greu, sau chiar imposibil, să trăiască fără ele”. Acest tip de simțământ (ostil) poate fi întâlnit, astăzi, tot mai des. M-a surprins însă faptul că cititorul invoca în cazul credincioșilor motivația de „a se simți bine/minunat” și mărturisesc că acest lucru m-a amuzat, nu puțin. Credința pare astfel să capete importanță și pentru aceia cărora ea le provoacă aversiune! Doar ca să continue să aibă o senzație de ușurare față de premisele ei, realitatea credinței părându-li-se în mod constant un fapt evident scandalos și lipsit de convingere. Altfel spus, să ai nevoie de răul… necesar, ca să rămâi comod între frontierele prejudecăților!
Ce înseamnă, în fond, să credem în Înviere? Să primim garanții pentru a ne simți „minunat”? Să fie convingerea credinței o chestiune elementară de seducție și de șarm demonstrativ? Ca să fim cuceriți, pur și simplu, și să nu mai putem spune „nu” în fața mesajului lui Dumnezeu? Anul acesta, tocmai de aceea, mi-am promis să fiu cu gândul la cei din țara vecină, încercând să-mi îmi imaginez cu ei un dialog sufletesc. Vor avea parte de bucuria Învierii cei lăsați fără case, spulberați în patru zări de pofta diabolică a Tiranului, cu rude luptând prin tranșee și viața expusă sub bombardamente? Ce le-aș putea spune, de pildă, despre Isus înviat acestor suflete călcate în picioare, cărora nu li se garantează decât dreptul la măcel și la robie? În același timp, s-ar putea „explica” Paștele mai-marilor împietriți la suflet, care îndrăznesc să promită Raiul acelora care se fac, la porunca lor, instrumente ale urii și ale invaziei?
După Înviere, când Isus se lasă recunoscut celor apropiați, este nevoie, aproape de fiecare dată, de un gest din partea lui. Fie rostește în prezența lor un cuvânt din Scriptură, trezind în ei elanuri interioare, fie împlinește un fapt neobișnuit, care să le amintească „cum” și „de unde” au fost chemați în misiune. Sau, îi invită să-i atingă urmele rănilor– căci pătimirea fusese reală! – iar, când o întâlnește în grădină pe Maria Magdalena, îi este suficient să o strige pe nume. Ce înseamnă toate aceste lucruri? Că amprenta credinței este o ispravă care devine efectivă, atunci când admitem că, dincolo de predanii și identitatea creștină istorică, de legătura absolut necesară cu Biserica, abia experiența unei legături directe, personale, cu Hristos permite să i ne deschidem cu adevărat lui Dumnezeu.
„Am văzut adesea oameni nepoliticoși din prea multă politețe și sâcâitori din prea multă curtoazie”, obișnuia să spună Montaigne (Eseuri, Humanitas, 2020, I, 57). Pentru generația mea, textele clasicilor erau de folos pentru a-i sugera tânărului în formare importanța simțului moral în viață. La rândul lor, povestirile eroice erau menite lecturii ca să stimuleze gustul pentru discernământul vieții, pentru curaj, pentru devotament și spirit de jerfă. Viața nefiind făcută să se irosească în triumfuri și aplauze, descreșterile istoriei – dincolo de lipsa de consistență a neamului omenesc – oferă, în fond, măsura binelui, purtând în sine realitatea răscumpărării. Bunica mea, o femeie înțeleaptă care a supraviețuit calvarului persecuției Bisericii, mi-a explicat că mă pot întâlni foarte ușor cu Isus, învățându-mă să-i cer lui iertare pentru crucea care i-am pus-o pe umeri. În scurtă vreme, Paștele nu a mai avut nimic de demonstrat. Bucuria pentru că Isus murise ca să răscumpere lumea din brațele morții nu putea fi desprinsă de împăcarea cu aproapele și nu-și putea pierde valoarea! Dacă inima admitea – precum fusesem învățat – să-și recunoască sărăcia și nevoia de împăcare.
Din păcate, și cei care se pretind creștini lăsă uneori impresia că l-ar cunoaște pe Isus mai curând din auzite. Continuăm să mergem la slujba de Înviere din tradiție, poate din obișnuință, din mândrie… confesională. Dacă nu reușim să vedem, câtuși de puțin, ce anume nu merge bine în viața noastră, ce semnificație ar mai putea avea chemarea de a lua lumină, în noaptea Paștelui? „Nici dacă ar învia cineva din morți, nu vor crede” (Luca 16, 31), se spune în Pilda bogatului și a săracului Lazăr. Atunci când nu ne mai preocupă țelurile ultime ale vieții, începem să dezvoltăm un alt fel de „religiozitate”. Ifosele ego-ului meschin, pasiunile și interesele, puterea, câștigul, cariera, distracțiile – pot înlocui cu ușurință ceea ce este prețios, în fond, în legătura noastră cu Cerul.
La sfârșitul vieții, pretenția de a ne fi mulțumit cu o existență frivolă riscă să ne pună în situația de a da seamă de tăcerile lui Dumnezeu. „Neputând face ce voiam, ne-am prefăcut a voii ce puteam” (Montaigne, Eseuri, Humanitas, 2022, II, 418). Când o generație renunță la putința de a distinge binele de rău, lumina de întuneric, când îndrăznește să numească răul bine și binele rău – nu riscă ea, oare, să-și consume cinic existența în ecuații absurde care nu pot avea soluții?
Sint membru al cultului crestin ortodox si trebuie sa va spun ca impartasesc in foarte mare parte cele exprimate in articol . Doresc tare mult sa se implineasca ceea ce , la Sfinta Liturghie , invocam : unirea credintei . Doamne ajuta !
Frumos textul si necesar in ziua de azi, cand toti fug dupa profit, marire, sclipici, aparente…
Aflu cu acest prilej ca, in afara de filioque, Sf. Spirit, mai exista un motiv de neintelegere dintre
ortodoxie si greco-catolicism: Isus (ortografiat ca la neoprotestanti).
Eu nu asta am inteles din articol . Din Sfinta Scriptura insa am inteles ca Iisus Hristos poate fi numai si numai motiv de unire , nicidecum de neintelegere . Caci daca nu ne unim in Hristos ne unim in faradelege . Ca exista intre ortodoxie si catolocism divergente de ordin dogmatic este altceva . Vaveni vremea ca si acestea sa fie lamurite . Cu ajutorul lui Dumnezeu . caci oamenii sint plini de neputinte ….
Eu am impresia că orice „ortografie” latină e de fapt o transcriere.
Eu am norocul sa traiesc Pastele de doua ori, odata cel catolic, mai apoi cel ortodox. Spun sa-l „traiesc”, nu sa-l petrec.
Norocul este de la cel negru si urit nu de la Dumnezeu . Opinie personala . Apoi , ma intreb cum ati putea sa ,,traiti” de doua ori Invierea lui Hristos daca eu stiu ca exista un singur Adevar , un singur Botez , o singura Inviere ? Poate doar socotind ca in fiecare zi de duminica , mergind si participind la Sfinta Liturghie , laudam Sfinta Invierea Lui ; caci duminica este ziua Invierii ….
Duomnu Popescu,
credinta e in suflet, nu in diferitele ritualuri inventate de unii sau altii. In CREDINTA mea de credincios pagin, cred ca Hristos poate invia oricind si de mai multe ori.
,, In CREDINTA mea de credincios pagin, cred ca Hristos poate invia oricind si de mai multe ori.”
Mina dumneavoastra , adevaru a ,,grait” ….despre dumneavoastra .
Dumneavoastra nu ati cercetat sufletul ci ratiunea . Nu Il aflati pe Iisus Hristos acolo ….
Mulțumesc pentru cuvânt părinte! Doamne ajută!
,,Cuvintul” parintelui nu il considerati literatura asa dupa cum considerati Sfinta Scriptura ?!
Felicitari!
In ce priveste Pastele… offff, daca n-ar fi inghesuiala aia nebuna pentru a lua primul lumina, ar fi mai demn si civilizat.
Oricum, sper ca BOR sa se Uneasca cu Roma. Mai ales ca nu trebuie decat sa recunoasca faptul ca Papa e capul si urmas al lui Sf. Petru. Sa mai terminam cu Kirill si ai lui….
Nadajduiesc faptul ca ati tastat pe intuneric cele scrise mai sus …..
Nadajduiesc faptul ca va veni lumina si pe ulita noastra… Si ca SRI si SIE, ajutati de aliatii lor din NATO, vor face curatenie in tara si in BOR!
Desigur, tanti Speranta moare ultima. Stati linistit. Desi…
Mai sanatos este sa facem curatenie in sufletele noastre .
Am o intrebare, pusa cu inima si mintea deschise, pentru acei preoti luminati, care ar putea poposi aici, pentru a citi articolul si comentariile:
Daca crezi in Dumnezeu, I te rogi, aplici morala crestina, faci bine pe Pamant, nu te inchini banului, donezi pentru cei in nevoie, dar nu simti ca relatia ta cu Dumnezeu ar trebui intermediata de un Fiu, de un profet sau de un preot, se cheama ca esti credincios sau nu?
Domnule Decebal ,
Am sentimentul ca intrebarea dumneavoastra este provocatoare / cautati un raspuns care sa va convina . Iar celor ce nu va ofera raspunsul dorit sinteti gata sa le sariti la jugulara .
Cel care crede in Dumnezeu Ii urmeaza . Acela care vrea sa Ii urmeze cauta ( in ) Sfinta Scriptura . Acolo este Adevarul si Calea de urmat pentru un crestin . Acolo gaseste oricine explicatia pentru intrebarea ,, De ce ajungem la Tatal numai prin Fiul ? ”. Fiul lui Dumnezeu este Profet si Arhiereu . Nici un om nu a fost silit de Iisus Hristos sa I se inchine . Le-a raspuns fie cu ,, credinta ta te-a mintuit ” fie ,, fie tie dupa voia ta ” fie ,, nici in Israel nu am vazut atita credinta ” …..
Nu inteleg de ce trebuie sa confirme un om ceea ce propria constiinta a fiecaruia ii spune . Poate ar fi utila citirea pildei tinarului bogat cu luare aminte asupra cuvintelor ,,Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi ”. Nu sint preot . Luminat nici atit . Dar poate ce am scris va va fi de ajutor .
@Adrian Popescu
Provocatoare sau nu, nu mi-ati raspuns. Intreb altfel: Sunt necredincios?
Eu nu ma pot substitui propriei dumneavoastra constiinte . Daca nu o ingraditi , daca o lasati sa se manifeste ( adica pe Iisus Hristos Cel ce salasluieste acolo ) o sa aflati raspunsul . Indraznesc numai sa va sugerez ca nu va este de nici un folos sa provocati pe cei din jurul dumneavoastra . Cautati mai la adinc – asa ii indeamna si Iisus Hristos pe apostoli .
M-am lamurit. Nicio mirare. O sa urmaresc, la televizor, cum se aprinde „sfanta lumina” – argumentul lui teodosie-lumina-vine-de-la-rasarit.
Sarbatori cu bine!
P.S. Invrajbirea oamenilor nu-i un pacat?
Dumneavoastra sinteti lamurit apriori ; nu inteleg de ce mai adresati intrebari . Nu cautati nimic , aveti convigeri proprii . E clar ca nu va impacati cu ele .
Lumina Sfinta nu se aprinde ci coboara si coborind aprinde ( o luminare un strat de material anume ) . ,,Lumina Sfintei Slave a Tatalui Ceresc ” . Cautati si o sa gasiti , bateti si vi se va deschide , cereti si vi se va da . Lumina Sfinta vine de Sus de la Tatal ; nu mai faceti amestecare ca nu va face cinste . Albul e alb si negrul e neru ; adevarul e adevar si minciuna minciuna . Untdelemnul iese totdeauna la sufrafata . Toate le stiti dar de faptuit faptuiti dupa ceea ce stiti sau dupa ceea ce va este convenabil si confortabil ?!
Daca cititi Noul Testament, veti vedea ca sfaturile lui Isus sunt exact in acest sens: sa faci bine, sa umbli curat, conform rangului, sa nu-ti trimbitezi credinta, ci sa-ti faci o camera de rugaciuni retrasa, unde sa te rogi in liniste. Se spune ca Isus este in fiecare din noi. Trebuie doar sa-l acceptati. In rest, blablabla….
Nu tineti cont de ce au mai adaugat -in timp- diferiti indivizi (clerici si mireni) pentru a-si spori puterea pe lumea asta. Desi nu trebuie sa-i sfidati sau sa-i infruntati. (Totusi, Isus a gonit negustorii din templu…)
Eu stiu ca Iisus Hristos nu a sfatuit ci a poruncit .
Cine vrea indreptar pentru viata sa caute poruncile si fericirile . Restul e politica .
Orice sarbatoare crestina isi are morala ei. Invierea lui Isus ar trebui sa fie cu fiecare an o noua treapta de moralitate a fiecaruia dintre nou, bun simt, adevar, empatie simplitate. Invierea este o clipa care sa ne dea puterea, taria de a munci, de a trece peste greutati, de a ne uni puterile. Din nefericire, nu este asa, foarte multi se tin de traditie dar fara credinta adevarata. Degeaba ma duc la slujba, sa iau lumina daca faptele mele nu respecta cele 10 porunci din Biblie. Am cunoscut falsa credinta si pietate atat in randul preotilor dar si al oamenilor.
O sarbatoare ce ne tine uniti chiar si acum in ceasurile de rastriste declansate de Rusia si Ortodoxia sa .Cindva in frageda-mi pruncie am mers cu Mama l-a biserica dintr-un cartier Bucurestean urmare a cuvintelor Mamei ce mi-a zis foarte multe lucruri despre invierea Fiului Omului Isus .Chiar daca inca de atunci eram ceea ce se poate numi „Toma necredinciosul”atunci cind ma raportam la cuvintele altora , curiozitatea a fost mai mare decit neincrederea atasata vorbelor Mamei .In acele vremuri , ca si acum , curtea Bisericii era plina de lume si eu bucuros , nevoie mare , asteptam cu sufletul la gura Invierea , stind ca pe ghimpi ,ore in sir ,ce imi pareau nesfirsite pina spre dimineata .Cum in imaginatia mea invierea cuprindea , la virsta de 8 anisori , o ridicare dintr-un sicriu , am fost dezamagit atunci cind nimic din ceea ce imaginatia mea imi spunea ca si realitate nu s-a intimplat cum dealtfel am patit-o de multe ori in viata .Nefiind un credincios practicat imi pun mereu fel de fel de intrebari .UIltima mea nedumerire face referire la modul de raportare al tuturor atunci cind ne referim la Iuda Iscarioteanul si la povestea lui .Oare ar trebui sa ii multumim sau sa il urim pe Iuda cel care a facut totul posibil ? Fara Iuda nu exista nici condamnarea ,nici Via Dolorosa ,nici martiriul rastignirii , nici Invierea si nici transformarera omului Isus in fiul Omului .Oare cineva ,care cunoste toate teoriile religioase ale Crestinismului ,ne poate spune cum este corect a face ?Este Iuda Iscarioteanul de condamnat sau nu ?
Cineva care cunoaste toate teoriile crestinismului ?! Oare ce sint acelea ,, teorii ale crestinismului ” ?
Ce treaba am eu ca il condamn pe Iuda cind Iisus Hristos imi spune ca am vocatie la mintuire ? ,, Fiti dara desavirsiti precum Tatal vostru din Ceruri este ” . El sa ma cheme la desavirsire iar eu sa imi irosesc timpul intrebindu-ma daca sa il condamn pe Iuda …. Ca doar asta este treaba noastra febrila ; cautam sa condamnam pe cite cineva ceas de ceas , zi de zi .
Trebuie sa va spun ca si crestinii practicanti isi pun intrebari .
Oare daca Iisus Hristos i-a oprit pe unii sa arunce cu pietre intr-un semen al lor viu noi trebuie sa cautam motive sa aruncam cu pietre intr-unul decedat ?! Inainte de a fi mort cu trupul Iuda era mort cu sufletul . Asta poate ca este invatatura ce trebuie sa o agonisim noi cei care inca traim in trup …..
Citind aiureala asta, gândul mā duce la masele de Români care vor „lua luminā” dupā care se vor face prastie pe ritmuri de manele si isi vor dubla colesterolul si glicemia cu kilograme de drob de miel si prajituri.
Mā intreb care e rolul BOR in România de astāzi? Cā rol educational nu are. Vedem ce ne inconjoara.
Rol de sifonat banii Românilor la botezuri, nunti si inmormântāri?