Învățământ ideologic

Cum vreme de mai bine de treizeci de ani, în calitate de profesor universitar de Literatură franceză, am predat dramaturgia scrisă de Molière și am studiat bibliografia critică aferentă, pot depune mărturie că Irisz Kovács, regizoarea spectacolului cu piesa Școala nevestelor, montat cu actorii Trupei Mihai Raicu a Teatrului de Nord din Satu Mare, s-a pregătit temeinic.

E clar. Regizoarea știe cam tot ceea ce trebuie să știe și despre epoca în care a creat Molière, și despre constrângerile de toate felurile – sociale, politice, de mentalitate, etc – care i-au marcat acestuia opera,  și despre disidența lui secretă în raport chiar ce Regele Louis XIV care i-a fost protector, și despre publicul de teatru și condițiile de joc din secolul al XVII lea. Toate aceste cunoștințe sunt integrate nițeluș cam artificial în textul de spectacol, îndeosebi în numeroasele intervenții ale personajului adăugat denumit Cercetătoarea. Care ne furnizează interminabile liste de sinonime pentru cuvintele socotite cheie (taguri), generoase informații despre statutul femeii în secolul al XVII lea, despre evoluția lui în timp, despre mutațiile estetice și evoluția a ceea ce Jauss numea orizont de așteptare, sintagmă aflată cândva în mare vogă.

Se generează astfel un text de spectacol care, după părerea mea, este, mai degrabă, după decât de Molière. Un după dus mult peste marginile iertate și care  se dovedește greu controlabil când e translatat în spectacol, Dacă în prima parte a montării, cu toate întreruperile firului acțiunii impuse de mai sus pomenitele intervenții, repet,  în opinia mea și cam dese, și cam multe ale personajului adăugat, altminteri profesionist jucat de Ioana Cheregi, lui Molière i se rezervă o poziție relativ consistentă (avem de-a face cu un procentaj corect, cum ar spune un personaj celebru dintr-o piesă a lui Samuel Beckett), lucrurile stau cu totul altfel și nu stau chiar foarte bine în cea de-a doua parte. În care suntem bombardați cu o adevărată dizertație cu caracter științific pe diferite teme, dizertație susținută și de videomappingul creat de Miruna Croitoru ca și de pachetul sonor (muzică&sound design) datorat lui Adrian Piciorea. În această a doua parte Molière este realmente trimis la vestiar de unde, în fine, la un moment dat revine transplantat în zilele noastre. Și chiar așa transplantat, ceea ce a mai rămas din textul original crește ambitusul comic al montării.

De ce îi rezervă oare Irisz Kovács acest tratament evident nemilos partiturii molièrești? De ce ține regizoarea cu orice preț să  trimită textul original la  reabilitare, adică să îl reconstruiască prin planul Regio, așa după cum ne înșțiințează un element atașat, spre sfărșitul spectacolului, decorului altminteri bun (o casă cu etaj care amintește de turnurile inaccesibile din Evul Mediu în care bătrânul și antipaticul Arnolf, mă rog, Arnolphe, bine jucat de Cătălin Mareș. o ține sechestrată pe biata Agnès, cu sensibilitate, dar și cu vervă interpretată de Roxana Fânață), decor semnat de Oláh Réka? Simplu. Din motive ideologice. Mai limpede. Fiindcă regizoarea a dorit să orienteze spectacolul către zona militant feministă, cum nu se poată mai la modă în zilele noastre, extrem de apreciată de o parte a criticii noastre teatrale de astăzi. Bărbații din spectacol ori sunt răi, egoiști și vicleni, așa cum este mai sus amintitul Arnolf, ori sunt parșivi, așa cum este Crisald, siluetat de Carmen Frățilă (actrița interpretează însă mai multe roluri, bizar trecute sub tăcere de autorii micuțului caiet de sală), ori frumușei, încântați de sine și tâmpiței, așa cum se încăpățânează să fie Horace (cu nume adaptat, Horațiu),  personaj cu evident succes adus pe scenă de Andrei Stan. În schimb, femeile sunt toate inteligente. Indiferent dacă e vorba despre servitoarele din secolul al XVII lea, metamorfozate în bodyguarzi în secolul al XXI lea care îl păcălesc fără drept de apel pe bătrânul și antipaticul ce se dorește a fi domnul de la Souche. Le interpretează nuanțat Crina Andriuca și Lucia Maria Racșan.

După ce ne-a lămurit aproape totul, într-un fel ce mie mi-a amintit de cursurile practice de Interpretări de texte, după ce s-a străduit minute bune să caute capetele unui cablu electric, după ce a primit și o perucă, așa cum aveau la început Arnolf și Crisald, Cercetătoarea dă verdictul. Textul lui Molière trebuie reabilitat. Nu știu însă dacă neapărat în felul în care a făcut-o Irisz Kovács. Al cărei demers scenic este salvat de actorii ce trec eroic prin toate încercările posibile. Inclusiv prin aceea a rostirii alexandrinilor. Nu întotdeauna tocmai la îndemână. Menționez că s-a lucrat pe o traducere în limba română datorată lui George Filip Gesticone. Pesemne, nu mai există noi traducători de limbă franceză. Sau Teatrul nu a vrut să dea bani și pentru asta.        

 Teatrul de Nord din Satu Mare-Trupa Mihai Raicu

ȘCOALA NEVESTELOR-Reabilirare de J.B. P. Molière

Adaptare de Irisz Kovács

Regia: Irisz Kovács

Scenografia: Oláh Réka

Muzică&sound design: Adrian Piciorea

Lighting &video design: Miruna Croitoru

Distribuția: Cătălin Mareș (Arnolf), Carmen Frățilă (Crisald), Roxana Fânață (Agnès), Andrei Stan (Horațiu), Crina Andriucă (Georgeta, Oronte), Lucia Maria Racșan (Alain, Enric), Ioana Cheregi (Cercetătoarea)