În universul discursiv al dezbaterii politice, dl Simion se remarcase de la început prin cuvinte aspre și tonalități acute, însă în ultima vreme cuvântările sale prezintă indicii îngrijorătoare asupra normalizării violenței. O violență simbolică, a cuvintelor, dar nu pentru asta mai puțin periculoasă. În contextul alegerilor prezidențiale din luna mai 2025, temperatura discursurilor candidatului perdant, George Simion, a crescut considerabil. Discursul către țară al acestuia, „Contestăm și ne luptăm!”, publicat la două zile după înfrângere, înalță cu un grad nivelul de agresivitate a limbajului mobilizator-ideologizant la adresa susținătorilor săi, amenințător față de adversari politici și votanții acestora. În structurile argumentative ale apelului său pot fi identificate cel puțin trei instigări voalate la violență și o amenințare directă .
„[…]acest sistem ticălos a dat o lovitură de stat împotriva voinței poporului român.” „Lovitura de stat” apare de mai multe ori în discurs, cu sensul de acțiune ilegitimă de preluare a puterii. Conceptul e unul destul de transparent, el implică un context al violenței, de asemenea în imaginarul nostru loviturile de stat se asociază cu restaurații la fel de violente în încercarea lor de a reface ordinea.
Exprimarea cea mai problematică e „[p]uteți să vă ascundeți și în gură de șarpe și tot vă vom găsi dacă veți încerca să intimidați opoziția politică, presa liberă și mediul economic”, în care „vă vom găsi” e o amenințare directă față de cineva care „o să regrete”. O parte din public ar putea minimiza gravitatea acestei amenințări, deoarece fraza continuă cu o subordonată condițională: „dacă veți încerca să intimidați opoziția politică etc”. Câtuși de puțin. Propoziția principală, „[p]uteți să vă ascundeți și în gură de șarpe și tot vă vom găsi […]”, e cea care cântărește cel mai mult în frază și – prin urmare – ea umple cel mai mult spațiul comunicării. Creierul nostru reține cu precădere partea principală a discursului, adică avertismentul inițial, în vreme ce structura condițională introdusă prin „dacă” e secundară, sintactic și semantic.
„[…] iubesc poporul român și nu îmi doresc vreodată să văd vărsare de sânge în țara noastră care să justifice haosul.” În aceeași frază „vărsarea de sânge” este pusă în relație cu un prezumabil „haos”. Auditoriul este anunțat de la pupitru că ceva foarte rău se petrece, că acest rău ar putea implica rănirea, distrugerea noastră. Cine vorbește construiește o axă care prezintă la un pol „haosul”, la celălalt pol iubirea sa pentru popor. Suntem într-o situație asemănătoare aceleia în care dl Simion promitea să-i „găsească” pe inamici. Dacă vorbitorul s-ar fi oprit la „[…] nu îmi doresc vreodată să văd vărsare de sânge în țara noastră […]” mesajul ar fi fost clar și luminos, o chemare la pace. Atunci când Simion introduce în discurs o subordonată („care să justifice haosul”), respectiv o anume motivare pentru vărsarea de sânge, el sugerează posibilitatea că ar putea exista „vărsare de sânge”. Astfel, e doar retorică să afirmi în aceeași frază că nu îți dorești vreodată să vezi acea vărsare de sânge. Publicul merită să asiste la un discurs în care amenințarea acelei vărsări de sânge sau a oricărei alte vărsări să lipsească pur și simplu.
„Nu voi permite ca măcar un fir de păr din capul lor să fie atins.” DlSimion se situează în postura de protector („nu vom permite”) și promite apărare posibilelor victime ale violenței. Merită să ne uităm și la contextul afirmației: Simion nu este de fapt în poziția de a proteja pe nimeni, România este un stat de drept care, cu toate imperfecțiunile sale, are instituții menite să-și protejeze cetățenii. Suntem în linii mari în situația cu „vărsarea de sânge”: simplu fapt de a face referire la posibilitatea unei violenței fizice cu motivație ideologică ne situează într-o epocă pe care ne-o amintim cu groază. Și aici, nu mai contează că în fraza retorului nostru e sugerată și o reacție fermă împotriva amenințărilor provenite de la adversari: ceea ce rămâne de fapt din discurs este posibilitatea legitimării violenței fizice în confruntarea politică.
Dacă ce am discutat până acum e destul de intuitiv, există în discursul dlui Simion un aspect despre care nu se prea discută. Mă refer la „procesarea negării” și rolul ei în ceea ce reținem din discursul public. Psihologii au observat prin anii 1960 că creierul procesează enunțurile negative pornind de la versiunea pozitivă a respectivelor enunțuri, pe care apoi o „răstoarnă”. E ceea ce numim „ipoteza Pollyanna”. Mecanismul ei explică de ce tindem să folosim în conceptele pozitive mai întâi. Se poate observa, spre exemplu, că dacă-i spui unui copil „Ai spart cana însă n-o să te bat”, există o mare probabilitate ca informația cu care copilul rămâne să fie „te bat” (v. abordarea psiholingvistică în Tian, Ferguson, Breheny 2016). Comunicatorii spun celor ce se pregătesc să vorbească în fața mulțimilor să folosească cât mai puține verbe negative, deoarece există dovezi că informația pozitivă este mai ușor de procesat și are mai multe șanse să fie fixată în mințile oamenilor (Clark, Chase 1972); în același timp, se pare că, pentru ajunge la negare, mintea noastră construiește mai întâi varianta afirmativă a acțiunii, a conceptului. Desigur, nu-l bănuim pe dl Simion sau pe consilierii săi de complexe strategii discursive pe modelul enunțurilor negative. Aici încercăm să răspundem la întrebarea: ce efect are modul în care înșirăm cuvintele asupra minții noastre? Ce urmări au discursuri precum cel de față în formarea convingerilor? Ei bine, conform acestui model interpretativ, când Simion spune „nu îmi doresc […] să văd vărsare de sânge”, mesajul ajunge într-o primă instanță la noi în forma sa pozitivă, adică * îmi doresc* (ulterior creierul creează versiunea negativă: „nu îmi doresc”); tot după același model, se pare că varianta pozitivă mesajului tinde să se fixeze în mintea noastră, deoarece producerea formulei negative a comunicării necesită un efort cognitiv mai mare decât producerea celei pozitive (Nieuwland, Kuperberg 2008). Putem face același lucru cu enunțul „nu îmi doresc vreodată să văd vărsare de sânge” ș.a.m.d.
***
O concluzie de etapă ar fi că violența simbolică, inclusiv ori mai ales cea a vorbelor (Wodak, 2021), a crescut mult în contextul acestor alegeri prezidențiale, și că ea nu trebuie subestimată. Orice persoană rezonabilă, mai ales un politician ar trebui să se abțină în public de la un astfel de discurs. Pericolul este ca, prin prezentarea repetată în spațiul public de cuvinte și gesturi, auditoriul să fie chemat să simtă, să gândească și să se poziționeze extrem de net față de mesaj, iar rezultatul poate fi unul tragic.
Limbajul are, pe lângă funcția de a descrie realitatea, o rezultantă practică, aceea de a determina interlocutorul să treacă la acțiune. Dacă creatori importanți de discurs vor umple spațiul public cu fraze violente, este o chestiune de timp până când violența simbolică se va transforma în violență fizică iar publicul va fi împins într-o zonă în care dialogul rațional, făcut din argumente și interpretări, își va pierde relevanța.
Referințe
Clark, H. H., Chase, W. G. (1972), „On the process of comparing sentences against pictures”, în Cognitive Psychology, 3(3), 472-517.
Nieuwland, M. S., Kuperberg, G. R. (2008), „When the truth isn’t too hard to handle”, în Psychological Science, 19(12), 1213-1218.
Tian, Y., Ferguson, H. J., Breheny, R. (2016), ”Processing negation without context: Why and when we represent the positive argument”, în Language, Cognition and Neuroscience, 31(5), 683-698.
Wodak, R. (2021), „The Politics of Fear”, Sage Publications.
Alexandru Cohal, Iași, 23.05.2025
Domnul Simion nu a fost un exemplu de orator inteligent si caristmatic. As zice din contra. Si asta a fost un noroc.
Deci nu ar fi nevoie sa i se dea atentie, dar totusi reprezinta 45% din electorat si deci ar avea un cuvint de spus.
Din pacate si cei „buni”, analisti, jurnalisti au excelat si ei prin mesaje agresive, sau chiar jignitoare, deci ar fi o reactie de razbunare.
Sper ca noul presedinte, noul guvern sa dea dovada de intelepciune pt a nu escalada o stare conflictuaka.
Ti-as reaminti ca provocarea de stari conflictuale este soecialitatea RT&comp. In Ro, vorbim de AUR, POT, SOS, ultrasii de la fotbal, RTV, Realitatea, Izolationisti, interlopi, dogari,chelari si militari, pensionari speciali. Contrarienii politici.
Un nebun, îndemnat de un alt nebun, din est, să facă scandal.
Ar trebui trimis în fata instantei, să se explice. Declarațiile lui sunt incitări la ura și vărsare de sânge.
Povestea cu gura de șarpe arată că nu știe românește . Normal „gaura de șarpe”. Cu ascunsul, așa se spune. Există și expresia „gura de șarpe” dar cu țipătul. Cum el a ieșit dintr o gaură de sarpe, i a rămas dor expresia cu gura. Dar asta trădează ca deja au poliție politică. Altfel cum sa i știe pe aia care nu l au votat? Deși votul fiind secret…
exact! asta am spus și eu. Omul (G.S.) zice că a e absolvent de Lazăr. Dar e incult. ”Gaură de șarpe”.
Interesant.
” La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”(Ap.Ioan).
Principala întrebare în apariția „fenomenului Simion” este alta: De Ce și pentru ce s-a ajuns în situația asta de negare totală? Fiindcă nu mai este vorba de o poziție politică anti-sistem ci de o IDEOLOGIE antidemocratică de nuanță totalitară. Voi face câteva considerații pe această temă:
a) mie mi-e foarte clar că „marea trecere” de la comunism la capitalism(sau de la totalitarism la democrație) s-a făcut prea rapid și poporului i-a fost dificil să treacă/asimileze noile valori sociale. Menționez aici că și „marilor democrații” actuale le-au trebuit sute de ani de convulsii sociale până să-și găsească un sistem de valori proprii care să stabilizeze societatea.
b) în lipsa unor noi valori sociale și mai ales a neputinței obiective de a asimila valorile occidentale contracronometru, populația a resimțit o lipsă de IDENTITATE, de înstrăinare și în final de furie. Repet aici că situația a fost obiectivă, nu este nimeni de vină, a fost un moment al istoriei dramatic și urât. În lipsa unui set de valori, și pe fondul unei educații scăzute, mare parte din populație și-a găsit refugiul în religie, mitomanie, anarhie, etc
c) ca urmare a fost ușor pentru niște șarlatani să transforme această populație fără identitate într-o masă de manevră politică anarhică până la nivelul violenței ( deocamdată numai verbale).
d) din punctul meu de vedere fenomenul Simion este obiectiv, fiind rezultatul stării de fapt, anume ca să dea o identitate populației care se simte fără identitate. Dacă nu era Georgescu și Simion era altul, fenomenul în sine trebuia să se manifeste politic.
e) de vină mai sunt și elitele românești care n-au preîntâmpinat fenomenul.
Ca o concluzie, fenomenul Georgescu-Simion-Sosoaca este OBIECTIV și ROMÂNESC , nu este clocit în exterior.
CUM scăpăm de asta? Aceasta-i întrebarea!
Autorii loviturilor de stat constituționale exploatează puterea politică pentru a confisca semilegal cât mai multe avantaje cu scopul consolidării pozițiilor personale în numele statului. Stabilitatea pe care o invocă puciștii ca demers al acțiunilor lor nu vizează atât statul, cât stabilitatea lor individuală, puciștii fiind asimilați cu statul însuși.
Loviturile constituționale sunt efectuate pentru eliminarea limitelor de mandat sau de vârstă ale protagoniștilor lor; modificarea regulilor electorale pentru a elimina candidații adversari sau non-sistem; amânarea alegerilor, uneori pe termen nelimitat. România se regăsește în toate aceste repere și lovitura de stat constituțională din 2024 este cercetată acum la Universitatea Princeton.
Loviturile constituționale sunt facilitate de instituțiile democratice slabe și de absența culturii democratice în rândul electoratului. Kim Lane Scheppelle, profesor la Universitatea Princeton, autorul cercetării “Lovituri constituționale și revizuire judiciară: cum instituțiile transnaționale pot consolida instanțele de vârf în momente de criză (cu referire specială la Ungaria)”, publicată în 2014, consideră că loviturile de stat constituționale sunt o evoluție relativ recentă în democrațiile globale.
Scheppele a studiat la fața locului cazul Unguriei, a învățat maghiara, l-a cunoscut pe Viktor Orbán, a fost cercetătoare la Curtea Constituțională a Ungariei și a activat ca expert consilier parlamentar în comisia de redactare a Constituției Ungariei în perioada 1995-1996.
A fost fondatorul și co-directorul programului de masterat și cultură constituțională la Universitatea Central Europeană din Budapesta, închisă de Orbán. Este un critic acerb al administrației Trump, în primul lui mandat, în care a reclamat politizarea instituțiilor independente, proliferarea dezinformarii, acumularea puterii executive, anularea disidenței și coruperea alegerilor. Tot aceste evoluții conduc spre un joc autoritar, cu democrații în declin, prezidat cu mână forte în Ungaria, Polonia, Turcia și SUA.
În 2013, Sceppelle a depus mărturie în fața Comisiei pentru Securitate și Cooperare în Europa, repetând teza, că Ungaria este înclinată spre un regim autoritar și oligarhic. Profesorul Dimitry Kochenov de la Universitatea Central Europeană a publicat în 2015 o analiză critică a statului de drept în UE, concluzionand că Uniunea nu este condusă de statul de drept ca ideal instituțional.
În schimb, UE invocă „Statul de drept”, privit în mare măsură prin prisma autonomiei ordinii juridice a UE, pentru a se proteja de potențialele contestații interne și externe. Efectul este tocmai contrariul a ceea ce ar implica înțelegerea clasică a statului de drept. (Dimitry Koshenev, EU Law without the Rule of Law: Is the Veneration of Autonomy Worth It).