luni, mai 17, 2021

#IranTalks intre Hillary Clinton, John Kerry, Abu Mazen, Netanyahu si viitorul program nuclear saudit

După mai bine de 20 de ani de discuții, scandaluri, atacuri și pronunțări, iată că există o oarecare speranță în dosarul iranian. Nu voi încerca să anticipez ceea ce se va întâmpla în congresul american, sau cum va fi apreciat acordul în politica domestică iraniană, ci mai degrabă voi încerca să ordonez câteva procese desfașurate simultan cu #IranTalks, mai ales în al doilea mandat Obama.

Înapoi în 2013-2014, John Kerry era considerat a fi un bun contracandidat pentru Hillary Clinton, în tabăra democrată. În timp ce Clinton ezita să confirme public candidatura, Kerry avea în admninistrare două mari dosare, Iranul și pacea israelo-palestiniană. Blocarea celui din urmă și criza răpirilor, urmate de conflictul armat din Gaza, din vara lui 2014, au făcut ca orice proces de intensificare a dialogului dintre Abu Mazen și Netanyahu sa fie imposibil de continuat. Chiar dacă pentru regiune, blocarea tratativelor a fost mai degrabă regula și nu excepția, pentru secretarul de stat Kerry a reprezentat un prim proiect de anvergură globală eșuat. S-a discutat mult ulterior despre cât de bine înțeleg republicanii realitățile Orientului Mijlociu și, mai apoi, din rândul democraților, cât de bine poziționată este Hillary Clinton, chiar ea admnițând într-un interviu, că Bibi Netanyahu îi este atât de apropiat încât își permite să țipe la el. Presa a tabloidizat extrem de mult relația dintre liderul israelian și Hillary Rodham Clinton, pentru că expedierea lui John Kerry a fost o situație de win-win pentru cei doi, pare-se, la acel moment.

La mai bine de un an și jumătate distanță de blocarea dialogului israelo-palestinian, înfrângerea lui Kerry pare dintr-o dată mai puțin evidentă. Nu vom afla niciodată dacă aceste dosare duse în paralel s-ar fi influențat reciproc și care ar fi fost poziția lui Netanyahu în negocierea cu Iranul și, implicit, puterea de influențare a procesului, dacă ar fi fost încă deschis dosarului palestinian.

În ceea ce privește politica domestică a Statelor Unite, dosarul iranian, ajuns în Congres, va influența, fără doar și poate, campania electorală prezidențială, Netanyahu amenințând deja că majoritatea republicanilor și un număr limitat de democrați vor vota împotriva unui acord cu Iranul. Chiar și așa, Clinton, aflată pe un val de popularitate, s-ar putea să fie cea mai afectată de dosarul iranian, trebuind să aleagă între a minimaliza pierderile, printr-o poziție cât mai moderată, sau a miza pe susținerea unui grup de presiune, optând pentru o poziție pro-activă într-o direcție.

Cap peste pupază, negociatorul șef al Statelor Unite, Wendy Ruth Sherman, o fostă lucrătoare socială ajunsă ulterior diplomat, și-a îmbunătățit extrem de mult profilul public, în calitate de subsecretar de stat pentru afaceri politice, efectiv numărul 4 în cadrul Departamentului de Stat. Oricât de neplăcut i-ar fi acordul lui Netanyahu, faptul că Sherman provide dintr-o familie infleuntă de evrei din New York, va produce cu siguranță fisuri în comunitatea evreiască de peste ocean.

Dar dispariția “bombei” din peisajul politic israelian va produce poate la fel de multe schimbări, după cum sugera un editorial Haaretz, chiar din dimineața anunțării acordului. Cu un Iran care n-ar mai fi cea mai mare amenințare din zonă, Likud ar putea rămâne fără laitmotivul activismului ultra-conservator în domeniile securității și politicii regionale de apărare.

E adevărat că dacă există ceva îngrijorare la Tel-Aviv și Ierusalim, în state precum Arabia Saudită, Qatar, Egipt, Turcia, Liban și Iordania, situația poate fi chiar mai delicată.

În primul rând, din punct de vedere economic, un Iran competitiv și bogat în resurse poate eclipsa toată economia regiunii, chiar și marele miracol turcesc. Dacă mai punem la socoteală îi tentativa saudiților de a îngrădi Iranul prin cooptarea Pakistanului în diverse proiecte, o viitoare prietenie persano-indiană aproape că este parafată din oficiu.

Cea mai mare surpriză strategică care se poate produce va fi ca statele sunite să-și găsească un lider chiar în Netanyahu. Deja astăzi, binecunoscuta antenă media a Qatarului a început să preia declarațiile anti-Iran ale liderului israelian, de altfel, prezentat până nu demult ca un dușman de moarte al lumii arabe. Iată că lucrurile se mai schimbă de la o zi la alta.

În altă ordine de idei, nici în Iran competiția politică internă nu este mai ușoară, numeroase cercuri conservatoare fiind împotriva formei acestui acord. Pe de altă parte, Rouhani se laudă, conform ultimului raport al Băncii Centrale Iraniene, că a redus inflația de la 40% la 15,6%, deși alte semne ale revitalizării economice n-au existat. În plus, mulți experți susțin că ridicarea sancțiunilor internționale va face ca economia să crească cu o rată anuală între 3% și 7%, deși partea israeliană susține că avântul economic al Iranului va fi într-atât de rapid încât va fi imposibil ca un potențial program de înarmare să mai poata fi ținut în frâu.

Totuși, în situația de astăzi, poziția Arabiei Saudite va dicta foarte mult balanța de putere din Orientul Mijlociu. După cum declară Mansour al-Marzouki, un cercetător saudit, pentru Al Jazeera, până la Primavara arabă au existat două structuri regionale în opoziție: Saudiții vs. Iran, la care s-a adăugat o structură nouă: Turcia-Qatar-Frația Musulmană. În mod clar Iranul și-a consolidat pozițiile în Liban, Irak și Yemen, iar Arabia Saudită a pierdut din reputație, asta până la formarea actualei coaliții care luptă împotriva rebelilor Houthi din Yemen. Al-Marzouki susține că saudiții au un singur scop, de a aduce toate luptele periferice în arena instituțională și statală, în timp ce Iranul a mizat mult pe cadrul actor statal vs. actor non-statal. În mod clar, toate monarhiile, din Iordania până în Golf, își doresc să dea o lecție actorilor non-statali, identificați de altfel ca anti-monarhie.

Cu toate astea, cele mai multe zvonuri din arena internațională spun că Arabia Saudită va căuta să-și dezvolte propriul arsenal nuclear, în condițiile în care Statele Unite s-ar părea mai puțin interesate de a furniza securitate în Orientul Mijlociu, în paralel cu o consolidare a pozitiei Iranului.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. O reactie clara:
    „Statele Unite menţin opţiunea militară pentru a împiedica Iranul să dezvolte bomba atomică, în pofida acordului privind programul nuclear iranian încheiat săptămâna trecută, a declarat secretarul american al Apărării, Ashton Carter.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Bogdan-Alexandru Chelariu
Bogdan-Alexandru Chelariuhttp://contributors
Bogdan-Alexandru Chelariu, e din Iasi, a absolvit studii universitare si post-universitare in domeniul stiintelor politice, fiind afiliat in decursul timpului la universitatile din Iasi, Bergen, Oslo (Norvegia) si din Haifa (Israel). Acum, lucreaza in domeniul dezvoltarii regionale in Bruxelles.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Încălzirea globală, acidificarea oceanelor și moartea peștilor tropicali – acuzații de fraude științifice de mari proporții

Pe 6 mai 2021, revista Science a publicat o amplă anchetă intitulată Acidificarea oceanelor modifică comportamentul peștilor? Acuzațiile de fraudă creează o...

Ierusalim. Există conflicte fără soluții sau doar conflicte pentru care soluția încă nu a fost găsită?

Rezumatul în 10 puncte: Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă (7/8 mai), în...

Sfârșitul emigrației

Au emigrat din România spre Europa occidentală peste trei milioane de români, din 2000 încoace. O parte au emigrat spre Italia și...

De ce a pierdut USR în sondaje după criza de la Ministerul Sănătății

Un studiu Avangarde a prezentat zilele trecute câteva date extrem de interesante. 52% dintre cei intervievați consideră USRPLUS drept...

Îl mai poate salva războiul/Hamas pe Netanyahu de pierderea funcției de prim ministru?

Știm, teroriștii de la Hamas au atacat iarăși Israelul iar statul Israel are tot dreptul să se apere. Niciun dubiu în această...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro