Iuliu Maniu nu a fost un salvator mesianic, iar tenacitatea curajului său a fost dublată de politeţea intransigentă a unui gentleman ce refuză invectiva. În secolul rătăcirilor, Iuliu Maniu a ilustrat, până in clipa sacrificiului său, o idee despre politica la scară umană: demnitatea individului şi libertatea au fost valorile pe care nu le-a abandonat, niciodată.
Şi poate că, astăzi, mai mult ca oricând, ne întoarcem la Iuliu Maniu spre a putea învăţa seninătatea ludicităţii patriotice. Drumul pe care Iuliu Maniu il urmează este cel al credinţei în posibilitatea guvernării care să aducă împreună crezul creştin şi pragmatismul administrării comunităţii de cetăţeni. Mai mult decât un inamic implacabil al tiraniei, Iuliu Maniu a fost o natură vizionară. În mijlocul vuietului de cazarmă al totalitarismului, el a desluşit sunetul acelui timp care să se întemeieze pe centralitatea personalităţii umane. Împotriva colectivismului amorf Iuliu Maniu a ales, mereu, matricea comunităţii.
Iar seninătatea stoică cu care a întâmpinat martiriul de după 1947 nu era decât cel din urmă semn al îmbrăţişării destinului său. Laşitatea compatrioţilor săi era răscumpărată, cu modestie tragică, de Iuliu Maniu. Poporului cu care s-a confundat el îi oferea un îndrumar etic, spre a putea zări, peste decenii, un cer al libertăţii.
Omul şi politica
Politica la scară umană imaginată de Iuliu Maniu se revendică din mesajul profetic al Declaraţiei de la Alba-Iulia. Vreme de trei decenii, Iuliu Maniu a apărat acest legat al Unirii: mai mult decât un miracol al istoriei noastre, 1918 era, pentru Iuliu Maniu, nucleul unei viziuni despre om, societate şi politică.
Politica la scară umană îşi are, în textul de la 1918, cea mai nobilă şi demnă întruchipare. Politica la scară umană, definită în aceste clipe, va fi cea în numele căreia Iuliu Maniu va înfrunta tirania de după 1938. Împotriva proiectelor de salvare colectivă, hrănite de resentiment, politica la scară umană reafirma necesitatea decenţei comunitare şi a respectului pentru personalitatea investită cu liber- arbitru.
Politica la scară umană schiţată, profetic, la 1918, avea să triumfe o dată cu mişcarea conservatoare şi creştin-democratică occidentală postbelică. Declaraţia de la Alba Iulia era, inainte de toate, un document care, refuzând utopia, aşeza politica pe temeliile unui realism al prudenţei. Solidaritatea, proprietatea privată, guvernarea limitată, familia, patria, credinţa, dreptatea, demnitatea, caritatea, libertatea, egalitatea în faţa legii, respectul identităţilor minoritare erau valorile convocate de acest viitor.
Niciodată îndeplinit cu adevărat, acest viitor imaginat la 1918 este unul în care omul şi comunitatea se află in simbioză. Atomizarea şi alienarea sunt contracarate de încrederea în potenţialul demnităţii umane de a imagina punţi şi de a aduce împreună destine. Resentimentul este inlocuit de vocaţia respectului şi a conlucrării.
Politica la scară umană, întemeiată pe domnia legii şi pe pe constituţionalism, a fost, pentru Iuliu Maniu, alternativa la despotismul salvaţionist al dictaturilor. Critica democratică a tiraniilor de după 1938 a fost înfăptuită din acest unghi al politicii anti-revoluţionare şi anti-utopice. Demnitatea umană este incompatibilă cu visul liberticid al dictatorilor, iată legatul pe care Iuliu Maniu îl lasă celor din viitor, ca un semn al devenirii sale.
Politica la scară umană nu poate promite miracole, înfăptuite în numele ideologiilor care ne mântuie, colectiv şi inform. Ea poate dărui oamenilor doar posibilitatea de a-şi construi, prin propriile alegeri, un spaţiu al prosperităţii şi al modestiei tenace. Opusă elanului utopic, ea priveşte imperfecţiunea umană nu ca pe un pretext pentru radicalismul ingineriei sociale, ci ca pe datul pe care trebuie să îl acceptăm, spre a putea coexista.
Iuliu Maniu este această întruchipare a politicii la scară umană: niciodată vetust sau desuet, glasul său are claritatea de granit a unui text memorandist de demult. Reîntoarcerea la Iuliu Maniu este primul pas spre zidirea unui alt viitor, redescoperind cadenţa libertăţii şi a patriotismului luminos.
Iată însă ce scria Traian Vuia în 1922 despre Unire, fapt ce pune evenimentul într-o cu totul altă lumină și care ne face să ne întrebăm ce
sărbătoresc, de fapt, bănățenii și ardelenii la 1 decembrie:
Cînd în 1917 și 1918 prin forța împrejurărilor și neîmpins de nici o ambițiune personală am fost silit să mă ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit să văd vîrful urechilor lor. Ei nu admiteau nici măcar termenul „unire”. Baza anexărei după dînșii trebuia să fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în războiul european. Raționamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internațional numește „droit de conquète”.
Și într-adevăr, Unirea s-a făcut pe această bază. Ei, ca să nu vatăme susceptibilitatea și știind că suntem naivi și neexperimentați, ne-au lăsat să vorbim despre Unire, lăsînd ca timpul să ne trezească. De altcum dînșii, evident mai iscusiți, mai șireți, mai inteligenți decît noi – asta trebuie s-o recunoaștem, deși au un fond moral inferior – au priceperea afacerilor și experiența, să nu uităm proverbul maghiar: „zemesé a világ” – au avut nevoie de un timp oareșcare, ca să se înstăpînească la noi, să se așeze administrativ și militărește.
Împrejurările, în special expedițiunea contra lui Kun Béla, i-a favorizat. Proba, că îndată ce s-au simțit stăpîni, prin un ucaz au trimis la plimbare
consiliul dirigent.
C-un cuvînt, „Unirea” a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decît o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. N-avem să ne învinovățim decît pe noi înșine: lipsa noastră de înțelepciune, de pricepere, superficialitatea noastră proverbială, absența unui bărbat cu pregătire europeană, o naivitate nepermisă la aceia cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba noastră: „mintea românului este cea din urmă”. „Denkfacilheit” a românului despre care ne vorbea fericitul director Billmann. Ceea ce mă întristează mai mult și mă face să mă lapăd de optimismul meu obicinuit este cînd mă gîndesc la acea ce mi-ați repetat de atîtea ori: „Suntem un popor nefericit”. Trebuie să rămînem și
de aici înainte slugi și cerșitori pe la ușile domnilor…
Traian Vuia a fost foarte critic asupra modului în care s-a înfăptuit unirea României cu Banatul și Transilvania, considerând o mare greșeală lipsa negocierii unirii provinciei cu Regatul Român, care să fi apărat interesele ardelenilor și să fi permis cu timpul o „occidentalizare” a României și nu viceversa, o „balcanizare” a Transilvaniei:
Dacă guvernul din București nu comite greșeli prea mari, nu se duce să danseze pe ghiață, ca măgarul, și dacă o nouă comoțiune europeană nu zguduie din temelii România Nouă, de acum 20-30 de ani, ne vom trezi balcanizați. După ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe frații noștri de dincolo de Carpați. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoși prin contactul lor cu cele sănătoase, ci și cele bune vor putrezi.
”Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zâmbet și au zis că suntem naivi că n-au avut nevoie decât de a deschide ușa casei în care noi am intrat de voie. Când doi indivizi se asociază, când două societăți fuzionează, se face un CONTRACT, un PACT. Condițiunile Unirei trebuiau stipulate” – îi scria Traian Vuia, în 1922, avocatului George Dobrin, întâiul prefect al Lugojului după Unire și fruntaș al Partidului Național Român din Banat.
Mersi pt. citat Dl. Vasiliu. Știam de opțiunile unio-sceptice (ca să le numesc așa) ale lui Traian Vuia (sau cele ale lui Ioan Slavici, de altfel)
Maniu a fost toată viata un tip oscilant, nehotărât. El n-a fost adeptul unirii necondiționate cu România, voia o perioada de tranziție cu autonomia Transilvaniei în cadrul României. La Alba Iulia a cedat însă în fără curentului mai puternic al lui Vaida Voievod
Alexandru Vaida Voievod, un mare lider al romaninii transilvănene, cel putin la fel de important ca si Maniu, povestește despre deziluzia delegației Consiliului Dirigent când au mers cu trenul în vechiul Regat, cred ca în 1919. Mizeria satelor românești din Muntenia comparata cu cele din Ardeal i-a pus pe gânduri.
România a avut un noroc uriaș cu revoluția bolsevica a lui Bela Kun, fără acesta amenințare sovietica Clemenceau, iar britanicii și mai puțin, n-ar fi acceptat incorporarea întregii Transilvanii la vechiul regat.
Nu numai instituțiik temporare seculsre are ardekenilor au fost desconsiderate dar și practice mai liberale din cadrul bisericii ortidoxe. Un rol negativ l-a avut în asta Miron Cristea, care de dragul poziției de patriarh a cedat în fata ierarhilor din vechiul regat și a eliminat participarea simplilor cetățeni în viata bisericii, practica care exista în Transilvania.
”C-un cuvînt, „Unirea” a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decît o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. ”
Ardealul nu era un stat independent, aflat pe picior de egalitate cu România. Ardealul era o provincie oarecare în Imperiul Austro-Ungar, la care ungurii anexaseră și Maramureșul (dpdv istoric separat de Ardeal). Însă Banatul, Crișana și Bucovina erau provincii dintotdeauna separate de Ardeal, iar singurul care le putea administra pe toate era statul suveran România.
Sigur că societatea din Ardeal era mai civilizată decât societatea valahă, dar civilizația aceea din Ardeal nu era a românilor și nu fusese construită de români. Genul ăsta de discurs, repetat după 100 de ani, se încadrează la recuperarea de influență pe care o încearcă azi Germania și Austria. Însă România de azi nu are la dispoziție decât cartea americană. Germania și Austria nu mai reprezintă nimic, iar cârdășia cu Rusia lui Putin le-a discreditat pentru încă o generație.
“ Însă România de azi nu are la dispoziție decât cartea americană.”
Chintesenta de manipulare. Ti-oi fi pus tu toate (🤪) ouale in desaga MAGA, dar magarusul inhamat la coviltirul tau nu numai ca trage hais, da’ mai da si cu copitele din spate. Eu unul nu ma sui in caruta ta, astept Eurostaru’.
Ma uit la tine si la @nt si imi vine in minte Nicolae Grigorescu…Greu la deal…
@judex – ”Eu unul nu ma sui in caruta ta, astept Eurostaru’.”
Poți să-l aștepți mult și bine. Mai instalează câteva mii de moriști pe dealuri și câteva zeci de mii de panouri solare din China ta mult iubită, iar când ai să rămâi fără bani pentru salariile funcționarilor publici și ai să te duci cu căciula în mână la FMI, ai să descoperi că tot cuvântul Statelor Unite e singurul care contează. Germania te folosește, dar nu dă doi bani pe tine, îți faci degeaba iluzii.
/
Cea mai mare realizare politică a lui Maniu a fost Marea Unire din 1918. Fără el probabil Unirea nu s-ar fi făcut.
Alte mari realizări politice nu a avut. Guvernarea PNT din 1929-1933 a fost un fiasco( adevărat, a fost și criza economică mondială). La alegerile din 1937 a făcut pact de neagresiune cu Legionarii numai ca să doboare guvernarea PNL. Apoi, nu a vrut să intre la guvernare. Între timp l-a readus pe tron pe Carol II.
Pe de altă parte, a fost un politician cinstit și intransigent. Corneliu Coposu a fost discipolul lui.
Apelul autorului la numele lui Iuliu Maniu este de fapt o recunoaștere ca necesară a unei politici conservatoare în România. Este o semnalizare cam târzie.
Din pacate hotnews nu mai lasa posibilitatea de a scrie comentarii dar neaparat cineva trebuie sa posteze acolo acest comentariu de bun simt: trebuie neaparat ca pentru bazaconiile lui Georgescu cineva sa lanseze fonduri private de investitii pentru canalul Marea Caspica, conducta de apa catre deserturile din peninsula arabica, etc., fiindca cu niste vise si vorbe goale se vor trage atat concluzii gresite precum ca poporul roman este retard, dar mai grav se va incerca sa se speculeze mult mai mult acest lucru in viitorul apropiat. Pentru ca preventia e mult mai usoara decat castigarea unei batalii sangeroase, aceste fonduri publice vor dovedi nu doar ca nu vor strange mai mult de 100 de lei per fond, dar ca nici macar initiatorii acestor vorbe goale nu sunt dispusi sa „investeasca” in aceste „idei” nici macar banii pentru un film sau prajitura. Poporul roman are nevoie vitala de acest lucru, ca public sa se arate ca nu a fost decat un semnal de impotrivire la politica netransparenta facuta pana acum, cu iz kleptocratic si nicidecum fiindca oamenii ar fi retarzi, ceea ce ar atrage un val nesfarsit de astfel de provocari, in fata carora nu e sigur absolut deloc ca vom face fata, acum am putut fiindca s-au anulat niste alegeri si aproape toata mass-media a facut eforturi supraomenesti de convingere. A fost un castig ? Da, numai ca pretul platit prin abrutizare si intreruperea vietii normale timp de 6 luni imposibil de estimat. Cred chiar ca aceste provocari vor fi intetite, daca nu se fac aceste fonduri private tocmai pentru a arata cat anume din populatie are fie un intelect extrem de scazut fie probleme psihice grave ? Mai mult ca sigur ca nu se va depasi procentul clinic de 0.2 la mie.
Excelenta idee!
Trăian Vuia era tributar ideii de. „State Unite ale Europei ” și dorea o federalizare a României întregite. Nu se. Putea așa ceva. TV era depășit de evenimente. Nu mai erau în austro-ungaria.
Maniu a realizat Unirea și a ajuns la putere cu țărăniștii împotriva monnopolului liberal.
Pe lîngă leagea conversiilor datoriilor agricole, a adoptat și legea cooperațiilor și a pus bazele unui sistem bancAr national, separat de monopolul financiar liberal.
Greșeala lui a fost pactul cu legionarii. A explicat că ținta era camarila carlista și că legionarii erau doar o etapă în drum. Nu avea nimic din ideile lor. Dimpotrivă. Dar aveau un adversar comun
DISCUTII!
Sa ne imaginam o uniune de alt tip..cam ce ar fi facut..maghiarii si ulterior rusii cu un stat..asa cu 3 aripi care falfaie neintegrate!
Nu tinea deloc..Adica..asta a fost ocupatie ..num ita exagerat mult..iar inainte robie!..Mofturi irealiste..De fapt doreau mariri in rang pentru anumiti..pe ici pe colo!
Și să nu uităm că locotenentul Iuliu Maniu, șef al tuturor militarilor români din armata austro-ungară, a dat ordin -dupa semnarea armistitiului- că toate batalioanele romane sa și păstreze armele și ordinea de bătaie și să revină în garnizoanele de origini ordonat.
Asta a dus la un lucru interesant: singura forță militară combatanta din imperiu, erau batalioanele românești. Ele au păstrat ordinea interioara și au înnăbușit revoluțiile comuniste din Viena și Praga.
De asta Maniu era cunoscut și apreciat în Occident.
1. A eliberat Viena de teroarea rosie bolsevica
2. A creat si instruit Bigada Nebuna care a ajutat la eliberarea Pragai de la bolsevici
3. A participat definitoriu la unirea Transilvaniei cu tara.
4. A participat la razboiul impotriva drogatilor lui Bela Kun.
5. A trimis Brigada Nebuna sa strapunga imperiul bolsevic.
Punctele 1 – 5 ar trebui sa intre ca geneza a statului German modern. Fara actiunile lui, Sovietul de la Veimar devenea parte a URSS.
6. In timpul ocupatiei Germano- ungare a facilitat retragerea din teritoriul ocupat a 100,000 evrei.
Punctul 6 a cauzat uciderea lui de catre bolsevici. Se pare ca sacrificiul catre zeitatile caananite a fost privat de corpurile acestor evrei destinati sacrificarii ritualice, conform invataturilor marelui preot Karl Marx. Baal a trebuit sa se multumeasca doar cu cei arsi in lagarele socialistilor nationalisti.
Ca si in istoriile multor alti romani, se vede ca Europa a fost creata si de romani iar pro-europenismul ar trebui sa se defineasca incepand cu modelele unor oameni precum Maniu,
Nimic despre aducerea in tara a lui Carol al II-lea in 1930 si distrugerea democrație in România?