În urmă cu 45 de ani, studentul Jan Palach își dădea foc în Praga, pe de-o parte, ca protest față de intervenția brutală a trupelor sovietice în Cehoslovacia, pe de altă parte, ca mesaj ultim și radical vizavi de apatia în care se adâncise țara. Palach abia ce-și începuse studiile în filosofie și nu făcuse până atunci activism politic. Odată cu producerea auto-sacrificiului însă, conștiința națiunii a început să vibreze. Și-a dat foc pe 16 ianuarie, dar a murit trei zile mai târziu ca urmare a arsurilor teribile de pe corp. Aflat pe patul de spital, a mai apucat să spună celor din jurul său: „Există în istorie momente când este necesar să faci ceva. Acum este timpul pentru așa ceva. După încă o jumătate de an, după încă un an, va fi prea târziu… Nu-mi regret acțiunea. Probabil că va trezi un grăunte de tărie în sânul națiunii.” Aceste cuvinte nu au părăsit spitalul, atent supravegheat de oamenii puterii, și abia după încă 20 de ani au putut fi făcute publice. Însă spiritul acestor vorbe își găsise în mod decisiv o ieșire din întunericul totalitar. Era de fapt sacrificiul unui al doilea Jan simbolic pentru poporul ceh, după cel al lui Hus, care fusese condamnat ca eretic și ars de viu în 1415. Mesajul simbolic-eliberator al lui Palach, pus în proximitatea memoriei lui Hus, a aprins rapid imaginația colectivă a conaționalilor. În ziua înmormântării, cinci sute de mii de oameni au ieșit pe străzi și, pentru cinci minute, toate activitățile în Cehoslovacia s-au oprit. Mormântul lui Palach s-a transformat apoi într-un adevărat altar sfânt, încărcat din abundență cu flori proaspete. Și chiar după ce poliția secretă cehoslovacă a exhumat cadavrul și l-a ars (din nou, am zice), locașul – acum gol – a continuat să atragă, cu deplin magnetism spiritual, vizitatori și omagii. Aveau să mai treacă vreo opt ani până când disidenții cehi au ieșit complet din underground, printre ei și viitorul președinte Vaclav Havel. Palach deschisese calea unei speranțe, își sacrificase propriul destin pentru un mesaj transcendent. Și deși nu poate nimeni specula că gestul lui Palach a determinat în mod nemijlocit toate acțiunile și coagulările care au dus finalmente la Revoluția de catifea, simbolismul său a reprezentat de atunci încolo starea de spirit dominantă și, în fond, posibilitatea unei insule… A fost borna prin excelență, declanșatorul și un fel de vademecum al devenirii și eliberării.
Autoimolarea (cum mai este ea menționată în literatură) are o vizibilitate – dacă vrem – bombastică. Păcatul este că îl împiedică pe cel care performează actul să fie el însuși gardianul mesajului și al integrității acestuia întru diseminare. Cu alte cuvinte, Palach și-a prezentat mesajul într-un mod atât de fatal și apoi a pierdut calitatea de promotor. Un gest asumat, decisiv. Ce a urmat a fost în afara controlului său. Memoria numelui de Jan Palach a devenit însă un element central al subculturii disidente din Cehoslovacia (ar fi putut fi altfel, ar fi putut fi oricum… să nu ne imaginăm că orice autoimolare produce aceleași rezultate – vezi cazul Liviu Babeș). La doar un an după acest eveniment din Piața Wenceslas, forțele polițienești din Cehoslovacia aveau să rețină aproximativ o mie cinci sute de persoane implicate în rețele de disidență care, printre altele, încercau să facă posibile comemorări masive ale gestului din 1969. Bulgărele se pornise… La fel, în 1989, la comemorarea a două decenii de la moartea lui Palach, mii de protestatari s-au ciocnit violent cu forțele de ordine. Vaclav Havel a fost el însuși arestat la începutul anului 1989, alături de alți disidenți marcanți. Au urmat mesajele internaționale, scrisorile deschise (semnate de peste două mii de intelectuali), o adevărată presiune de la bază, aât pentru eliberarea lui Havel, cât și pentru libertatea de a-și comemora eroii.
Închei acest scurt reminder cu o umilă sugestie pentru alți comentatori ai subiectului: atunci când omagiezi memoria unui erou nu te ocupi de meschine reglări de conturi din prezent. Îți lași de-o parte fobiile și devii, măcar pentru câteva clipe, demn și altruist. Atunci când scrii despre sacrificiul lui Palach, e important să vorbești, cred eu, despre ce-a însemnat tragedia acelor ani, despre speranțele ucise de tancurile sovietice și despre imbecilitatea sufocantă a „normalizării”… sunt lecții simple, de bun-simț, peste care – observ – mulți aleg să treacă. Mesajul simbolic al gestului lui Palach n-ar trebui să fie solemn doar pentru disidenții cehi, ci pentru toți disidenții fostului Bloc Sovietic…
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Gestul sacrificiului citat poate deveni molipsitor, iar intelectualii si potentialii activisti ai schimbarii Romaniei, ,,sa dea foc” propriei inertii si neangajari, ne-multumindu-se sa mai priveasca din postura de popor vegetal, ,,dezfrunzirea” lor si a natiunii!
Multumesc pentru articol. A mai existat un alt Jan – Jan Zajic – care si-a dat foc dupa acelasi model al lui Jan Palach pe 25 februarie 1969, in semn de protest pentru ocuparea Cehiei de catre tarile Pactului de la Varsovia, de la care Romania a avut bunul simt sa lipseasca. Gestul nostru este tinut minte si acum.
Am adaugat un link la un articol scris de Alexandr Vondra, membru al Cartei 77, in care se spune clar ca inceputul revolutiei de catifea a fost exact comemorarea a 20 de ani de la gestul eroic al lui Jan Palach. Daca nu va descurcati cu Google translate, va ajut cu placere.
Mi-as fi dorit sa vad ca observa cineva unitatea poporului ceh, pe care mi-as dori sa o avem si noi. Dar de, daca nu e, nici nu se observa la altii.
Hmmmm. …..Unitatea poporului ceh?. Va reamintesc, cu respect si umilinta, ca in 1968-9 exista o tara numita Cehoslovacia, avand un popor cehoslovac, sau, in cel mai rau caz, natiunile ceha-si-slovaca. Cele doua natiuni s-au contopit intr-un stat in 1918, cam cand si Romania a integrat Transilvania, Banatul si Basarabia, devenind „natiunea romana”. Interesanta perspectiva aveti cu privire la unitatea „poporul ceh” din anii ’60!!!
Curios raspuns mi-ati dat stimate/stimata Val. Istoria Cehiei ca a oricarui popor trebuie studiata in intregime, nu numai anii ’60 sau ce perioada ati avut Dvs de studiat pentru sedinta de partid.
Nu am trait in anii ’60 dar traiesc in Cehia acum, de multi ani, si am dovezi zilnice despre comportamentul Cehilor ca popor. Si nici ei nu mai traiesc in anii ’60. Iar cu slovacii, din punctul lor de vedere, nu au fost niciodata „un popor” indiferent de eforturile si artificiile administratiei comuniste.
Ma opresc aici, vis-a-vis de dvs oricum imi pierd timpul.
Multumesc pentru raspuns, chiar daca usor sarcastic (nu inteleg ce cauta referinta la ‘sedinta de partid’). Spuneti „…..Istoria Cehiei ca a oricarui popor trebuie studiata in intregime, nu numai anii ’60 sau ce perioada ati avut Dvs de studiat pentru sedinta de partid….” Cehoslovacia s-a format in 1918 sub Mazaryk, NU SUB COMUNISTI, ca un decurs logic al istoriei regiunii. Dvs. traiti in Cehia, deci sunteti departe de istoria recenta a Romaniei. Ce-ar fi daca am vorbi de Romania vs. popoarele Transilvan, Moldovean sau Muntean, Banatean etc. intr-o argumentatie similara privind Cehoslovacia vs. popoarele Rep. Ceha si Rep. Slovaca?? Romania s-a format ca entitate exact in conditiile istorico-politice in care s-au format, in 1918, Cehoslovacia, Polonia (a doua republica, in forma actuala), Iugoslavia, Germania, Austria, Ungaria etc. Presupun ca, traind in strainatate, v-ati indepartat mult de Romania, din toate pdv. Sunteti scuzata!
De unde ati invatat iistoria Cehiei, din manualele cu limba de lemn? Prima Republica nu s-a format in 1918 sub Dl Presedinte Masaryk (nu Mazaryk, mai cititi).
1918 a reprezentat culminarea unui proces de trezire a poporului ceh, a INTREGULUI popor ceh, la propria identitate. Procesul a inceput insa cu multi ani inainte, printr-un efort urias de revitalizare a limbii cehe si a istoriei si culturii poporului ceh, Si fiindca tot vorbim de sacrificiul lui Jan Palach, am sa dau un singur exemplu fiindca nu am siguranta ca il intelegeti nici macar pe acesta.
Este vorba de monumentul dedicat Maestrului Jan Hus, care a fost ars pe rug in 1415. Acest monument a fost finantat de intregul popor ceh, prin cheta publica. Cererile de oferta pentru designul monumentului dateaza insa din 1891, iar monumentul a fost dezvelit in 1915, cu trei ani inainte de Revolutie, cu ocazia comemorarii a 500 de ani de la arderea pe rig a Maestrului. Cehii nu au avut permisiunea regimului habsburgic sa organizeze nici o ceremonie cu aceasta ocazie, dar FIECARE CETATEAN din Praga si imprejurimi a venit si a depus cate o floare la monument in deplina tacere. Si toate astea inainte de 1918. Dati macar un exemplu de asemenea unitate a intregului popor roman, nu doar a catorva intelectuali
Mai sunt multe alte dovezi ale diferentelor dintre romani si cehi, dar nu cred ca o persoana ca dvs, care face asemenea presupuneri rauvoitoare la adresa unui om necunoscut merita sa ma obosesc sa scriu. Aceasta contributie este pentru topic ca atare.
Calatoresc des in Romania, petrec mult timp aici in fiecare an, si nu va permit sa ma „scuzati”. Cum indrazniti!
Ceea ce am vrut sa subliniez in primul paragraf dar am exprimat doar pe jumatate este ca cehii erau deja formati ca popor la revolutie, nu au inceput sa se formeze de-abia odata cu declararea Primei Republici. Aveau deja o constiinta si niste aspiratii comune, construite in timp, cu truda, si sprijinite de fiecare cetatean.
Exista tendinta de a cauta o singura persoana careia sa i se atribuie toate realizarile eroice ale neamului. Este eronat. Tomas Masaryk a fost un om si un presedinte de exceptie dar nu ar fi putut face totul singur. A fost un efort colectiv.
Poate ar fi bine sa ne gandim, in acelasi spirit, ca desi Dl. Presedinte Traian Basescu a realizat multe, nu ar fi putut face totul singur.
Foarte frumos reminderul acesta si foarte dureros de bine simtit indemnul dvs final. La noi din pacate e o incremenire mortie atunci cind ar trebuie sa se formeze si sa se rostogoleasca bulgarele si o agiatie nepotrivita (ca sa folosesc un eufemism) atunci cind ar trebui sa fim solemn tacuti si reculesi.
Dupa 45 de ani merita reluat ceea ce a fost psus odata:
” Există în istorie momente când este necesar să faci ceva. Acum este timpul pentru așa ceva. După încă o jumătate de an, după încă un an, va fi prea târziu… Nu-mi regret acțiunea. Probabil că va trezi un grăunte de tărie în sânul națiunii.” – studentul Jan Palach
@Marius Stan
Un text foarte binevenit; mai ales ideea „eliberarii cu efect prelungit”.
Incitant si reminder-ul. Totusi, poate ca „alti comentatori ai subiectului” mergeau exact in intampinarea ideii dvs – „eliberarea cu efect prelungit”. La unii, eliberarea de minciuna, de ascunsul in spatele numelor celor care s-au sacrificat s-a produs. La altii, efectul nu este prelungit, fiindca nu a prea inceput. Si acest lucru din urma intra, simbolic, in tragedia sacrificiului lui Jan Palach.
Cu tot altruismul, demnitatea si bunul-simt impuse de asemenea momente (necesare si de-a lungul intregului an) va fac o umila sugestie: „Palach și-a prezentat mesajul într-un mod atât de fatal” nu-mi pare ca suna tocmai solemn. In mod „fatal” prezinta si se prezinta nu oameni ca Palach, ci dive ca dna Andreea Marin.
Cele bune.
@ Dorin Tudoran
Vă mulțumesc pentru comentariu. Este limpede că vedem lucrurile în chip diferit. Un moment ca acesta, de comemorare a unui gest eroic, ar fi, din punctul meu de vedere, ca politolog interesat de rolul disidenților în prăbușirea sistemului comunist, un prilej de aducere aminte, de meditație sobră, fără analogii care țin de alt registru, fără aducerea în discuție a unor teme colaterale. Eu unul aș fi fost interesat să știu cum ați perceput dvs moartea prin imolare a lui Jan Palach în acel moment. Erați de-acum, din câte știu, un scriitor cunoscut în România. Cum au reacționat scriitorii români la Carta 77? Cum s-au solidarizat ei, dacă au făcut-o, cu Scrisoarea lui Paul Goma către disidentul ceh Pavel Kohout? De ce nu s-a născut în România o Carta 77? Cât privește adjectivul „fatal”, l-am folosit în sensul de „nefericit”, „funest”. Îmi scapă analogia cu divele la care trimiteți, mărturisesc că nu urmăresc astfel de „reprezentații fatale” :)
Numai bine!
Isi mai aduce aminte cineva de Calin Nemes?
Gestul lui, ca si cel al lui Liviu Babeș, a ramas fara ecou. S-au irosit mizind pe o constiinta sociala inexistenta.
http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83lin_Neme%C8%99
Minunat, superb omagiu. Iar cei cinci sute de mii de cehi prezenti la inmormantarea lui Palach, in comparatie cu placiditatea de atunci si de mai apoi fata de sacrificiul lui Liviu Babes, masoara distanta nu dintre doua tipuri de represiune, nu dintre doua tipuri de elite, ci chiar dintre doua popoare, din pacate. Ai zice ca acolo Palach a ars de viu ca sa traiasca un popor, iar aici un popor alege sa moara de viu, fara macar sa simta ca moare, in timp ce sceptic si bascalios se intreaba la ce a servit sacrificiul lui Babes, asteptand raspunsul de la Antene, sau de la elite, sau de la oricine altcineva…
Așa este, stimată doamnă. Nu mă lansez în comparații între popoare, dar în cursa pesimismului lăsați-mă, vă rog, să stau la geam… am crescut în orașul lui Babeș, vă înțeleg reacția. Cred că ne salvăm singuri, făcând ce trebuie și cum trebuie, în pătrățica noastră. Poate…
Felicitari pentru articol, a prezentat cu desebita acuratete drama poporului Ceh, ce s-a derulat incepand cu 21.08.1968.Pentru mine, descrierea acestei tragedii,este un moment de emotie intensa, student fiind, am fost la Praga in perioada 18.-23.08.1968.Nu dorim ca asemenea evenimente sa se mai produca in nici o tara.
empatizez cu emoția dvs. să sperăm că nu uităm trecutul (e cam singurul vaccin pentru viitor)
Copil fiind, ascultam la Europa Libera comentariile dramatice privind autoimolarea lui Jan Pallach, in paralele cu comentariile elogioase ale postului ceh de radio privind politica Romaniei.
Din nefericire, autoimolarea lui Pallach este unul dintre multiplele astfel de regretabile evenimente care s-au intensificat in ultima perioada. Sa ne amintim doar cei 6 bulgari care s-au autoincendiat in feb. – mar. 2013, aici, langa noi, putin mai la sud, pe motive (implicit) politice. In noul regim „democratic”, aceste gesturi au devenit nesemnificative, proband refuzul obiectivitatii/impartialitatii si partizanatul ideologico-politic al mediei actuale
O lista completa a autoimolarilor 1960 – prezent: http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_political_self-immolations
Respect si regret!
@Autor
Asta seara culmineaza activitatile de comemorare a sacrificiului lui Jan Palach. Sper ca sunteti la Praga.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Márton_Moyses