vineri, februarie 23, 2024

Jurnal de cărți

Pe mișcătoarele nisipuri ale capodoperei

La finele anului 2017 aveam surpriza de a citi romanul Dincolo de farmecul nopții, apărut la editura Vremea. Surpriza venea doar în parte de la persoana autorului- Andi Ștefănescu. Actor de profesie, mult mai cunoscut mie grație pseudonimului Horia Costescu, pseudonim sub care l-am ascultat vreme de vreo 16 ani adresăndu-ni- se de la microfonul Europei Libere. Acolo unde a lucrat mai întâi în calitate de crainic (a fost nu doar una dintre cele mai frumoase, ci și una dintre cele mai personale, mai penetrante voci ale postului) apoi în aceea de redactor la Serviciul de știri . Dincolo de farmecul nopții era ceea ce se cheamă un roman bun, ferit de stângăciile debutului. Romanul lui Andi Ștefănescu era, este literatură în toată legea, creația cuiva căruia îi erau perfect cunoscute absolut toate legile policier-ului cult, de factură superioară.

 Nu, Andi Ștefănescu nu debuta în literatura română printr-o carte autobiografică, nu ne împărtășea în cartea lui nimic din experiența exilului, nu se răfuia retroactiv cu lumea comunistă, nu făcea nici o dezvăluire senzațională din culisele Europei Libere.  Dincolo de farmecul nopții era ficțiune pură cu toate că ceva-ceva din scriitură nu putea să nu te ducă cu gândul la profesia inițială a autorului. Scriam atunci în însemnările nu degeaba intitulate Romanul unui om de teatru că “Dincolo de farmecul nopții este o bună, o notabilă carte de ficțiune pură, un roman de aventuri nocturne, o pătrundere cu pași fermi și siguri în lumea vieții de noapte și în universul interlopilor bucureșteni. Amestecați cu traficanții ucraineni de mașini furate, cu falsificatorii de valută, cu cei ce o plasează pe piața neagră”.

Iată că în 2021 a venit și vremea autoficțiunii. Edward, roman apărut tot la editura Vremea, este ceea ce aș numi o discretă, o bine, inteligent temperată și, mai ales, o savuros -delicată autobiografie. Scrisă însă nu la persoana întâi, ci la persoana a treia. Același autor omniscient, perfect cunoscător al legilor narației, al modului în care se introduc ori se anunță introducerea unor noi personaje și al altor și altor întâmplări care mai de care mai pline de umor și de vervă (un umor stimulat de o fabuloasă, inepuizabilă autoironie) ne împărtășește povestea vieții celui numit în acte Edward, dar pe care mai toată lumea l-a apelat Edi. O poveste care începe la câțiva ani de la instaurarea comunismului. Familia lui Edi a fost jefuită cu doar câteva luni înainte de nașterea protagonistului cărții de tot ceea ce avea, adică „de fabrică, de moșie, de case, automobil, cal de curse și de ce mai agonisise după o viață de muncă ”. Familiei nu i-a mai rămas decât speranța. Dar și iluzia. Iluzia că…vor veni americanii. Așa se face că cel născut la doar câteva luni după naționalizare a fost botezat Edward. Copilul trebuia să fie pregătit pentru mult așteptata întâlnire cu eliberatorii. Cu americanii. Care erau așteptați să descindă din cer mâine, poimâine.  Însă respectivii și-au tot amânat sosirea din motive politice, geo-strategice, de menținere a coexistenței pașnice, etc, etc așa că Edward nu avea să-i întâlnească decât câțiva zeci de ani mai încolo, atunci când, odată ajuns în Germania, avea să lucreze într-o redacție în care își va începe muncă în fiecare zi fix la ora 5 și 2 minute. Naratorul se dovedește, hélas, din cale afară de discret atunci când poate că am fi dorit să ne ofere amănunte despre respectiva redacție. O vor recunoaște doar cunoscătorii,  adică cei ce știu ce înseamnă Englischer Garten, șeful securității postului de radio ce se afla acolo, șef care a trebuit să găsească soluții pentru ghinioanele, pierderile și necazurile de început în noua lume ale  lui Edward și o vor identifica și cei care mai știu și cine se ascunde în spatele prenumelui Armand. Nimeni altul decât Armand Gurian, adică Ion Turcu, de fapt Armekian Kurdîghian, și el actor de meserie, devenit vocea de identificare a redacției, voce ce a putut fi auzită zilnic chiar înainte de a fi ora 5 și 2 minute. Discret, aș zice chiar parcimonios, e vorba însă despre o parcimonie muiată în cerneala bunului simț, se dovedește naratorul și atunci când vine vorba despre colegii de teatru ai lui Edi. Și uite așa iar e nevoie să fii ceea ce se cheamă un connaisseur  pentru a ști cine au fost sau cine sunr Goange, Toca sau extraordinarul Vasilică. Acesta din urmă un mare, un imens regizor, creator de școală de teatru, director de companie, desenator și pianist extrem de talentat, chiar dacă numai unul de ocaziei.

 Roman aubiografic, bildungsroman ar putea să îl numească unii, Edward  rezumă toate etapele vieții protagonistului. E alcătuit dintr-o succesiune de capitole care pot fi lesne citite și ca micro-povestiri de sine stătătoare. În care ne întâlnim nu doar cu succesivele vârste și peripețiile, adică cu ghinioanele, pagubele, episoadele mai mult sau mai puțin hazlii din viața lui Edward pe care Edward a avut, pesemne, înțelepciunea să nu le ia drept catastrofe iremediabile, cu ce a fost bine și cu ce a fost rău. Ci și cu sânii Claudiei Cardinale, cu cea cu mare tandrețe supranumită Sfânta Vineri,  cu tot felul de cerberi mai mult sau mai puțin fioroși de la intrarea pe stadioane, Ateneu sau Sala Palatului, cu suedeze și cu înotătoare, cu olteni care rivalizează în felul lor propriu cu cei din clanul sicilienilor, cu povestea celor trei sandale, cu locotenentul Gheorghiță și cu colonelul Gologan, zis și Moș Trotil, cu fomista Beatrice. Iarăși, un indiciu autobiografic nedeghizat în șuvoiul povestirii. Povestire care e de o fluență cuceritoare. Ne întâlnim și cu restaurantul El Rectoret, cu pisici, dar și cu la început enigmaticul, deconcertantul Jurnal de grădinită. Adică cu Itzuki, cu Tiger și Otzi. Interstiții din ce în ce mai simpatice și pline de schepsis.

Dincolo de lumina nopții a fost, cum spuneam, ceea ce se cheamă un roman bun. Insuficient băgat în seama de critica noastră literară aflată, asemenea aceleia de teatru, în stare de extjncție. Aceasta poate sau chiar în primul rând din cauza luptei dintre tabere. Edward este mult mai mult decât atât. Infinit mai mult decât un roman bun.  Este o carte fabuloasă. Este, cum bine spune Horațiu Mălăele într-un text publicat pe coperta a patra, „un document excepțional așezat pe mișcătoarele nisipuri ale capodoperei ”.

Andi Ștefănescu- EDWARD; Colecția Autori Români, Editura Vremea, București, 2021     

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro