Ion Rațiu –Anii rezistenței
Istoricul Stejărel Olaru a continuat cu o tenacitate demnă de toată lauda operațiunea de cercetare, descifrare și pregătire pentru tipar a unei noi și consistente tranșe din Jurnalul lui Ion Rațiu. Cel de-al patrulea volum, apărut în uiltimele luni ale anului 2020 la editura bucureșteană Corint, are dimensiuni mai mult decât impresionante – aproape 800 de pagini- care dau seama despre ce a făcut și a gândit autorul de-a lungul a aproximativ 1500 de zile, mai toate consemnate în detaliu.
Cum Ion Rațiu însuși admite, cel mai adesea însemnările care conferă substanță Jurnalului au fost făcute în avion. Acesta e definit drept „mediul în care pot să scriu fără nici o inhibiție strict…pentru posteritate”, cu dorința de a lăsa o mărturie despre viața unui exilat care ”sub imperiul vremurilor trăite a lucrat pentru a reuși în viață. Dar care a rămas întotdeauna, fără preget, zi de zi pasionat interesat de problemele nației române”.
Are, așadar, dreptate Stejărel Olaru atunci când, în extrem de relevantul studiu introductiv la volumul care acoperă perioada dintre anii 1969- 1973, subliniază natura preponderent pragmatică a semnatarului Jurnalului. Ion Rațiu a fost un om care și-a administrat întotdeauna cu un dinamism, dar și o cumpănire total ieșite din comun, cu rațiune și fără nici urmă de loc acordat deciziilor aventuriste, afacerile. Nu a fost nici pe departe un cheltuitor, un aventurier, nu a aruncat cu banii încoace și încolo. De aici,pesemne, și reputația de om dacă nu chiar zgârcit, oricum strâns la pungă, reputație pe care și-a dobândit-o chiar dincolo de granițele atât de complicatului mediu al exilaților. Tocmai prosperitatea aceasta dobândită cu mari eforturi a fost una de natură să îi îngăduie diaristului accesul în însuși miezul lumii occidentale. În cele mai înalte cercuri de decizie ale acesteia. Rațiu i-a cunoscut pe mulți dintre fruntașii politici ai Occidentului, a avut imensa, rara șansă de a se fi aflat în preajma lor, de a fi putut să le scrie direct și chiar să le vorbească. Politicianul din el l-a determinat să folosească fiecare astfel de prilej spre a aborda cu importanții lui interlocutori probleme de maximă importanță. Printre care adevărata natură a regimului politic de la București, ce se află dincolo de acțiunile de propagandă ale acestuia, cât de autentică și de profundă este independența României față de Moscova, cât de reformist este în realitate Nicolae Ceaușescu. Și chiar dacă autorul Jurnalului nu a fost niciodată sensibil la cântecul sirenei, adică a refuzat constant implicarea în orice acțiune aflată în relație cu interesele regimului de la București, chiar dacă nu a revenit în țară decât după căderea comunismului, cunoașterea realităților din România este mai mult decât impresionantă.
Volumul al patrulea al Jurnalului ni-l arată pe Ion Rațiu ca unul dintre principalii lideri ai exilului. Un exil pe care s-a străduit din răsputeri să îl determine să își regăsească unitatea. Să acționeze în interesul țării. Și în acest volum din Jurnal, Ion Rațiu vorbește despre relațiile sale foarte adesea destul de complicate cu apropiata lui rudă Viorel Tilea, fost diplomat de carieră. Care i-a prilejuit adesea surprize neplăcute. Printre care cedarea arhivei marelui memorandist, dr. Ion Rațiu, oficialităților din Capitala României.
Mai importante însă decât aceste tenebroase afaceri de familie, afaceri, e adevărat, cu multe conotații politice, sunt însă pendulările diaristului între polii exilului. Dornic să repună pe picioare activitatea CNR, Ion Rațiu s-a aflat în mijlocul luptei de orgolii dintre Constantin Vișoianu și Nicolae Penescu. Luptă cu ramificații în mai toate țările din Occidentul european, dar și din SUA în care s-au aflat români, o luptă care-și va afla deconturi și dincolo de anul 1989.
Firește, așa după cum s-a putut observa și din volumele anterioare, urmărirea dinamismului activității exilatului Ion Rațiu a însemnat o preocupare de bază a Direcției de Informații Externe a Securității. Intens interesată să-și infiltreze ofițerii, agenții și colaboratorii în preajma prosperului om de afaceri trăitor în Anglia. Pe unii dintre trimișii Bucureștiului Ion Rațiu a izbutit să îi dibuie, să îi intuiască. Pe alții ni-i desconspiră de abia acum excelentele,extrem de utilele note de subsol alcătuite de Stejărel Olaru. Am parcurs o bună parte din aceste note cu nedisimulată mirare. Căci nu e tocmai de colea să afli că personaje cu ascendențe ilustre (de pildă, Barbu Călinescu, fiul fostului premier Armand Călinescu) au făcut pactul cu Diavolul. Nu poți să nu fii surprins de cât de mare a fost atenția acordată de oamenii Securității (mulți dintre ei deghizați în diplomașți sau în pretinși oameni de bine) activităților lui Ion Rațiu. De cât de la curent erau înalții oficiali ai Ministerului de Interne, dar și cei din MAE cu activitățile calificate drept subversive ale autorului Jurnalului. De amploarea eforturilor depuse în vederea a ceea ce în limbajul specific vremurilor și practicilor instituțiilor cu pricina este desemnat prin sintagma influențare pozitivă. La care, după cum vor putea constata cei ce vor face efortul de a citi șți acest al patrului volum al Jurnalului, nu fără rost subintitulat Anii rezistenței, Ion Rațiu a avut puterea de a rămâne ferm imun.
Ion Rațiu –JURNAL – volumul 4- ANII REZISTENȚEI (1969-1973); Prefață de Nicolae C. Rațiu; Studiu introductiv, note și ediție de Stejărel Olaru; Editura Corint, București, 2020
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
atit Ion Ratiu (ce n a mincat salam cu soia si purta papion) cit si Corneliu Coposu (bosorogul fara dinti cum il porecleau masele intaritate de noii sri isti / securisti – desi dintii ii fusesera smulsi la rm sarat) stiau ca n au nici o sansa, omul nou se nascuse si nu putea fi schimbat. trogloditii nu citesc nici o carte, trecutul nu exista pentru ei (mai ales cind li se umple matul nemeritat de catre haitele de partid si de stat) iar istoria se repeta (sub alte forme desigur) cind prostii si jigodiile se perpetueaza la „putere”
Pe la inceputul anilor 90 aflat la Londra m-am dus sa vad casa lui Ion Ratiu. O curiozitate de om de la tara, voiam sa vad cun traiesc boierii la conac mai ales ca intamplarea facea sa locuiesc la vreo 3 km de reședința Ratiu (la acea vreme numele si adresa lui erau in cartea de telefon).
Am fost un pic dezamagit, ma asteptam la un palat, dar era o casa mare cu o gradina frumoasa pe o strada ceva mai retrasa din vestul Londrei.
Ulterior aflandu-ma la o coada uriasa la ambasada României (plina de cetateni rromani care toti isi „pierdusera” pașapoartele si cereau unul temporar) am văzut in fața mea o doamnă distinsă care stătea si ea cuminte la coada. Era destul de in varsta, de peste 75 ani si cand a ajuns la ghișeu funcționara a recunoscut-o si i s-a adresat cu numele de doamna Tilea. Făcea parte din familia lui Viorel Tilea, probabil una din fiice. Tilea a fost ambasador la Londra in 1939 cand a declanșat scandalul Tilea anuntand ca Germania urmează sa atace Romania. Tilea era unchiul lui Ion Ratiu si, ca si viitorul liderul țărănist, nu s-a întors de la Londra cand l-au rechemat legionarii de la post. In fapt Ratiu a ramas la Tilea.
Tare as fi vrut sa stau de vorba cu doamna Tilea dar n-am avut curajul s-o abordez. La începutul anilor 90 încă trăiau multi oameni care au trecut prin evenimente importante de dinainte de război. Păcat ca atunci n-au existat destui ziaristi care sa-i contacteze.