Regăsire
Ar mai fi fost nevoie de numai două zile să se împlinească un an întreg de când nu am mai pășit într-o sală de teatru. De când văd doar montări mai noi sau mai vechi eminamente în formula online, de când, de fapt, aproape întreaga existență (și nu doar a mea) a ajuns să se consume preponderent în fața ecranului unui computer. Noroc că mai sunt cărțile pe care le citesc doar în format fizic.
Așadar, în seara zilei de 8 martie 2020, în noua și frumoasa sală a Teatrului Elvira Godeanu din Târgu Jiu am urmărit un minunat spectacol cu Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, montat acolo de regizorul Gavriil Pinte. În lungul drum spre casă, am ascultat știrile din ce în ce mai îngrijorătoare referitoare la pandemie, semn clar că se-ngroașă gluma. Și nu oricum. Ci de la oră la oră. Week-end-ul următor ar fi trebuit să merg la o premieră la Teatrul Matei Vișniec din Suceava. Nu a mai fost cazul. Sars Cov 2 a vrut cu totul altfel.
Așa că de atunci, din seara zilei de 8 martie 2020, și până sâmbătă, 6 martie 2021, când în Sala Studio a Teatrului Szigligeti din Oradea, am văzut live premiera Tigrului sibian a intervenit un lung și scump plătit hiatus. Am simțit pe piele proprie că intuisem bine faptul am scris-o într-un editorial publicat în Amfiteatru- că nu se revine chiar atât de simplu la condiția de spectator. De spectator care are în față nu un spectacol conservat mai bine sau mai prost, ci actori, decoruri, viață, iar alături semeni împreună cu care trebuie să respecte coduri. Ce în noile condiții sunt mai complicate decât acelea despre care învățasem din cărțile de Pragmatica teatrului.
Dincolo de regulile noi impuse de obsesiva distanțare socială ori de curiozitatea firească legată de felul în care influențează sau nu acestea receptarea, mai aveam o întrebare. Legată de actualitatea piesei Gianinei Cărbunariu. Se știe, Tigrul sibian este o scriere inspirată dintr-un fapt real. Ține, așadar, de un anume hic et nunc. Dă seama despre un fapt consumat în ziua de 13 decembrie 2011, atunci când un tigru femelă (o fi corectă politic formularea ?) a evadat din Grădina Zoologică de la Sibiu. Animalul (e voie să îl numesc astfel ?) a hoinărit preț de câteva ore prin orașul căruia, pesemne, i-a înspăimântat nu doar locuitorii, ci și autoritățile care, spre a rezolva cât mai repede problema, au recurs la soluția cea mai radicală. L-au anihilat cu un tranchilizant și apoi cu un glonț.
De sus-numitul hic et nunc a fost mai mult ca sigur conștientă însăși autoarea piesei care a numit-o mockumentary play. Justificată, așadar, întrebarea dacă respectivul hic et nunc grevează sau nu asupra noii încercări de valorificare scenică a piesei. După știința mea a treia, premierei absolute regizată de însăși Gianina Cărbunariu, jucată de actorii Paula Gheorghe, Mădălina Ghițescu, Toma Dănilă și Rolando Matsangos, adăugându-i-se spectacolul cu care s-a deschis mai sus menționatul Teatru Matei Vișniec din Suceava. Spectacol din anul 2016, regizat de Bobi Pricop, scenografiat de Adrian Damian și interpretat de Clara Popadiuc, Diana Lazăr, Cătălin Mândru și Cosmin Panaite.
Primul lucru bun ce se cuvine spus despre montarea girată regizoral de Tóth Tünde e că depășește circumstanțierea spațio-temporală a faptelor. Formula teatrului în teatru o ajută pe regizoare să se joace cu spațiul și timpul. Să le îmblânzească apăsările. Nu mai contează nici anul 2011, nici Sibiul (de altminteri, în textul rostit pe scenă numele celebrului burg transilvan nu se rostește, iar tigurl este unul siberian), faptele s-ar fi putut produce ieri sau poate chiar astăzi și în orașul de pe Crișuri. O anume ambiguitate cu iz ironic, ambiguitate bine plasată și riguros controlată de regizoare, contribuie serios și benefic la reactualizarea și o anume reproblematizare deloc didactică a textului. Alt merit demn de subliniat al noului spectacol. Da, ni se spune că vom vedea un performance de teatru documentar, că actorii care joacă mai multe personaje, dar se joacă și pe ei înșiși (de aici și un anume număr de improvizații) au la dispoziție mărturii, documente fotografice sau filmate, numai că – ce să vezi ?- nici urmă de inserturi fotografice sau filmice în spectacolul de la Teatrul Szigigeti din Oradea. Sincer să fiu, nu le-am simțit defel lipsa. Chiar din contră.
Regizoarea, ea însăși actriță, a mizat preponderant pe actorie, pe capacitatea colegilor ei din distribuție de a juca și de a conferi substanță mai multor personaje. Indiferent că este vorba despre un șofer de taxi, despre doi alcoolici ce nu ostenesc să filosofeze despre muncă și virtuțile sale, despre porumbei sau despre vrăbii, despre obtuzi și cvasi-computerizați funcționari bancari, despre translatori care știu că uneori traducerea se impune îndulcită pentru a menaja orgolii, despre canguri sau chiar despre actori și contrele lor mai mult sau mai puțin colegiale.
Balogh Attila (absolut bravissim în tot ceea ce face, nu doar în numerele în care cântă cu totul remarcabil), experimentații Dimény Levente și Szotyori József, excelenta Trabalka Cecilia și, în fine, pesemne, mai nou venitul în trupă, dar merituosul Tőtős Ádám dau un foarte bun examen de profesionalism, de capacitate de a trece de la o ipostază la alta. Interpretează roluri, trec de la o vârstă la alta, cântă, dansează. Sigur, pe alocuri mai intervin și supradiletarea unor scene, a unor momente, se savurează la vedere și chiar dincolo de marginile iertate găsirea unor soluții care poate că ar trebui să se supună unor operații de concentrare, însă per ansamblu lucruri sunt ok.
Mi-au dat bucuria de a reveni la teatru. Aievea, nemediat, în sală.
Teatrul Szigligeti din Oradea
TIGRUL SIBIAN de Gianina Cărbunariu
Regia : Tóth Tünde
Decoruri și costume: Florina Bellinda Vasilatos
Cu:
Data premierei : 6 martie 2021
