luni, mai 20, 2024

Jurnal de premiere

Regăsire

Ar mai fi fost nevoie de numai două zile să se împlinească un an întreg de când nu am mai pășit într-o sală de teatru.  De când văd doar montări mai noi sau mai vechi eminamente în formula online, de când, de fapt,  aproape întreaga existență (și nu doar a mea) a ajuns să se consume preponderent în fața ecranului unui computer. Noroc că mai sunt cărțile pe care le citesc doar în format fizic.

Așadar, în seara zilei de 8 martie 2020, în noua și frumoasa sală a Teatrului Elvira Godeanu din Târgu Jiu am urmărit un minunat spectacol cu Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, montat acolo de regizorul Gavriil Pinte. În lungul drum spre casă, am ascultat știrile din ce în ce mai îngrijorătoare referitoare la pandemie, semn clar că se-ngroașă gluma. Și nu oricum. Ci de la oră la oră. Week-end-ul următor ar fi trebuit să merg la o premieră la Teatrul Matei Vișniec din Suceava. Nu a mai fost cazul. Sars Cov 2 a vrut cu totul altfel.

 Așa că de atunci, din seara zilei de 8 martie 2020, și până sâmbătă, 6 martie 2021, când în Sala Studio a Teatrului Szigligeti din Oradea, am văzut live premiera Tigrului sibian a intervenit un lung și scump plătit hiatus. Am simțit pe piele proprie că intuisem bine faptul  am scris-o într-un editorial publicat în Amfiteatru-  că nu se revine chiar atât de simplu la condiția de spectator. De spectator care are în față nu un spectacol conservat mai bine sau mai prost, ci actori, decoruri, viață,  iar alături semeni împreună cu care trebuie să respecte coduri. Ce în noile condiții sunt mai complicate decât acelea despre care învățasem din cărțile de Pragmatica teatrului.

Dincolo de regulile noi impuse de obsesiva distanțare socială ori de curiozitatea firească legată de felul în care influențează sau nu acestea receptarea, mai aveam o întrebare. Legată de actualitatea piesei Gianinei Cărbunariu. Se știe, Tigrul sibian este o scriere inspirată dintr-un fapt real. Ține, așadar, de un anume hic et nunc. Dă seama despre  un fapt consumat în ziua de 13 decembrie 2011, atunci când un tigru femelă (o fi corectă politic formularea ?) a evadat din Grădina Zoologică de la Sibiu. Animalul (e voie să îl numesc astfel ?) a hoinărit preț de câteva ore prin orașul căruia, pesemne, i-a înspăimântat nu doar locuitorii, ci și autoritățile care, spre a rezolva cât mai repede problema, au recurs la soluția cea mai radicală. L-au anihilat cu un tranchilizant și apoi cu un glonț.

De sus-numitul hic et nunc a fost mai mult ca sigur conștientă însăși autoarea piesei care a numit-o mockumentary play.  Justificată, așadar, întrebarea dacă respectivul hic et nunc grevează sau nu asupra noii încercări de valorificare scenică a piesei. După știința mea a treia, premierei absolute regizată de însăși Gianina Cărbunariu, jucată de actorii Paula Gheorghe, Mădălina Ghițescu, Toma Dănilă și Rolando Matsangos, adăugându-i-se spectacolul cu care s-a deschis mai sus menționatul Teatru Matei Vișniec din Suceava. Spectacol din anul 2016, regizat de Bobi Pricop, scenografiat de Adrian Damian și interpretat de Clara Popadiuc, Diana Lazăr, Cătălin Mândru și Cosmin Panaite.

Primul lucru bun ce se cuvine spus despre montarea girată regizoral de Tóth Tünde e că depășește circumstanțierea spațio-temporală a faptelor.  Formula teatrului în teatru o ajută pe regizoare să se joace cu spațiul și timpul. Să le îmblânzească apăsările. Nu mai contează nici anul 2011, nici Sibiul (de altminteri, în textul rostit pe scenă numele celebrului burg transilvan nu se rostește, iar tigurl este unul siberian), faptele s-ar fi putut produce ieri sau poate chiar astăzi și în orașul de pe Crișuri.  O anume ambiguitate cu iz ironic, ambiguitate bine plasată și riguros controlată de regizoare, contribuie serios și benefic la reactualizarea și o anume reproblematizare deloc didactică a textului. Alt merit demn de subliniat al noului spectacol. Da, ni se spune că vom vedea un performance de teatru documentar, că actorii care joacă mai multe personaje, dar se joacă și  pe ei înșiși (de aici și un anume număr de improvizații) au la dispoziție mărturii, documente fotografice sau filmate, numai că – ce să vezi ?- nici urmă de inserturi fotografice sau filmice în spectacolul de la Teatrul  Szigigeti  din Oradea. Sincer să fiu, nu le-am simțit defel lipsa. Chiar din contră.

Regizoarea, ea însăși actriță, a mizat preponderant pe actorie, pe capacitatea colegilor ei din distribuție de a juca și de a conferi substanță mai multor personaje. Indiferent că este vorba despre un șofer de taxi, despre doi alcoolici ce nu ostenesc să filosofeze despre muncă și virtuțile sale, despre porumbei sau despre vrăbii, despre obtuzi și cvasi-computerizați funcționari bancari, despre translatori care știu că uneori traducerea se impune îndulcită pentru a menaja orgolii, despre canguri sau chiar despre actori și contrele lor mai mult sau mai puțin colegiale.

Balogh Attila (absolut bravissim în tot ceea ce face, nu doar în numerele în care cântă cu totul remarcabil), experimentații Dimény Levente și Szotyori József,  excelenta Trabalka Cecilia și, în fine, pesemne, mai nou venitul în trupă, dar merituosul Tőtős Ádám dau un foarte bun examen de profesionalism, de capacitate de a trece de la o ipostază la alta. Interpretează roluri, trec de la o vârstă la alta, cântă, dansează.  Sigur, pe alocuri mai intervin și supradiletarea unor scene, a unor momente, se savurează la vedere și chiar dincolo de marginile iertate găsirea unor soluții care  poate că ar trebui să se supună unor operații de concentrare, însă per  ansamblu lucruri sunt ok.  

Mi-au dat bucuria de a reveni la teatru. Aievea, nemediat, în sală.

Teatrul Szigligeti din Oradea

TIGRUL SIBIAN de Gianina Cărbunariu

Regia : Tóth Tünde

Decoruri și costume: Florina Bellinda Vasilatos

Cu:

Balogh Attila

Dimény Levente

Szotyori József

Tőtős Ádám

Trabalka Cecília

Data premierei : 6 martie 2021

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro