vineri, iunie 18, 2021

Jurnaliști căzuți la masa puterii: Adriana Săftoiu și Răsvan Popescu

Doi dintre numeroșii purtători de cuvânt ai președinței sau ai guvernului postdecembrist, cei mai mulți selectați dintre jurnaliști, au crezut de cuviință să dea în vileag culisele puterii: Adriana Săftoiu, mai cunoscută ca umbră a președintelui Băsescu decât ca speaker al premierului Radu Vasile (perioadă nedezvăluită) și Răsvan Popescu, care a trecut ”fără regrete” de la guvernul Vasile la președintele Constantinescu. Despre dexteritățile lor stilistice doar atât, ca să separăm”talentul de caracter”(A.S.): abili, ambii au condei, Răsvan Popescu fiind confirmat ca prozator și scenarist de filme premiate, amândoi știu să pună în valoare interesul pentru privitul pe gaura cheii, indiscreția fiind exploatată fără prejudecăți, atât în volumul recent, Cronică de Cotroceni al Adrianei Săftoiu, cât și în cele două jurnale ale lui Popescu apărute în 2002 și 2013 sub titlurile Purtătorul de cuvânt și Cutia cu maimuțe.

Întrebarea e ce se întâmplă cu jurnaliștii care părăsesc baricada jurnalismului pentru poziții guvernamentale, în conjuncție cu politica. Ce rămâne din spiritul critic, din dorința de a scotoci adevărul, de a sta de veghe? Cărțile răspund acestor întrebări, sugerat sau cu franchețe: mai nimic. Răsvan Popescu, timp de șapte ani jurnalist la BBC, Expres, TVR mărturisește:”Gazetăria e bună, dar nu rămâi în ea. E bună pentru că deschide accesul către orice și oricine”.

Crezul unui carierist, care a privit cu cinism demnitățile picate din cerul politic, ca secretar de stat, purtător de cuvânt la Președinție, membru CNA:”Eu privesc demnitățile ca pe niște funcții pe care le îndeplinești ca la carte, după care îți iei banii și te duci acasă”, spune în interviul publicat de succesoarea sa în Vocile Puterii. Reiese din cărți că mecanismul prin care se aleg purtătorii de cuvânt și de imagine este la fel de improvizat ca guvernările haotice, pline de decizii bramburite, reacții la conjuncturi și măsuri menite să protejeze imaginea, să satisfacă vanitățile polticienilor, iar nu interesul cetățeanului.

Remarcați ca jurnaliști, dar aleși pe simpatie sau printr-o fericită întâmplare, cei doi privesc ”curtea” când cu dispreț, când cu cinism, când critic, când clement, după ce au învățat combinațiile și șmecheriile supraviețuirii politice.”M-am gândit cum ar fi trebuit să fie acei curteni care să nu se lase vrăjiți că sunt lângă Putere, să nu fie flatați de faptul că împart, măcar din când în când, privilegiile locului, ale funcției…”, notează Adriana Săftoiu, fostă jurnalistă la Rompres și la Mediafax, extrăgându-se o clipă dintre curteni. Dealtfel, cei doi purtători de cuvânt au fost un moment adversari: întors de la Londra, dintr-o delegație, Răsvan Popescu s-a pomenit înlocuit fără preaviz de premierul Vasile cu ”o mută”. ”Muta” era Adriana Săftoiu. Privilegiile funcției, recunoscute pe alocuri, mai ales în jurnalul lui Popescu, de la salariul bunicel, la mașina cu șofer și body-guard, până la călătoriie exotice, aduc cu ele și o altă vedere asupra realității, una de sus, care îl face pe autorul jurnalului să îi numească pe poporenii adunați la sfințirea unei biserici niște”gură-cască”, iar pe autoarea Cronicii de Cotroceni să-i privească cu o superioară compasiune pe foștii colegi din presă ”puși din ce în ce mai des în situația de a renunța la reguli și rigori”. Contaminarea s-a produs. Deveniți demnitari, foștii jurnaliști și-au însușit perspectiva politicienilor pe care îi secondează. Uneori au iluzia că iau parte la facerea istoriei, alteori se resemnează cu  funcționăreala umilitoare. Deși scrise de oameni inteligenți și educați, jurnalele nu trădează interes pentru profesionalizare în poziția de comunicator la cel mai înalt nivel. Comunicarea instituțională este o meserie în sine, calificarea la locul de muncă nu (mai) poate fi o soluție. Eșecul Tatianei Niculescu Bran ca purtătoare de cuvânt la președinție este un exemplu. Sătui de șefii pe care îi servesc ”ca de mere acre”(A.S.), cu  numeroase frustrări, indispoziții și spaime acumulate, Adriana Săftoiu și Răsvan Popescu își plâng de milă ca victime ale balamucului politic pe care, însă, nu-l părăsesc:”Dacă aș rămâne la țară să îmi săvârșesc Jurnalul, Proiectul literar, scenariile, aș trăi prost, ai mei la fel și lumea m-ar privi ca pe o ciudățenie… făcând pe oficialul sunt considerat cineva… Ina, Sever, au parte de respect și în general de tot ce trebuie. Eu doar mă înclin…”(R.P.), iată un argument cu întrega amărăciune subiacentă. Mai calculată, Adriana Săftoiu se descrie ca dezinteresată de funcții, neimpresionabilă la mofturile”dictatorului” Băsescu și ale pupilei sale politice, Elena Udrea; totuși n-a împiedicat ca”monstrul”să îl pună șef la SIE pe soțul ei.

Dincolo de clauza de loialitate, ambii sunt rar vizitați de sentimentul devotamentului față de înalții demnitari cărora le-au făcut imagine, cel mult câte o înduioșare. Jurnaliștii trecuți temporar în marketingul politic reveniți în mass-media nu și-au putut recupera credibilitatea, de aceea unii fie au rămas în politică, fie și-au aranjat un post în diplomație, în consilii de administrație, în agenții. Contaminarea e definitivă, un alt mod de a gândi, o mutație morală viciază statutul de jurnalist, nu pentru că jurnaliștii ar fi îngeri, ci pentru că este altă morală.

Vezi cazurile Gabriela Vrânceanu-Firea, Claudiu Lucaci, Ionuț Popescu, Eugen Șerbănescu sau Corina Crețu. Răsvan Popescu a fost condamnat de partid la plictiseală în CNA (”Lasă, se fac și acolo porcării”, îl consolează consilierul prezidențial Zoe Petre), Adriana Săftoiu a prins un loc de senator în ciscumscripția Urlați pe listele PNL, în adversitate cu Traian Băsescu, pentru a face ulterior traseul înapoi, la PDL. Dezgustul de politica privită intestin, compensat de avantaje și imunități, nu i-a scutit pe vremelnicii purtători de cuvânt de izolare:”Ceea ce am simțit pe pielea mea a fost faptul că nu există îngăduință, odată ce ai trecut de cealaltă parte. Ești un fost ziarist, devenit funcționar al statului căruia i se vor aplica, uneori chiar cu plăcere, pedepse jurnalistice” (A.S.). Cum însă conversia spre apele tulburi ale politicii dâmbovițene s-a dovedit convenabilă, chiar rentabilă, nu-i mare supărare.

Articol apărut și în revista ”22”

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Bun articol. Sunt chiar multi care din jurnalism ajung departe, sau intr-un con de umbra.. SRS, Lavina Sandru, Oana Niculescu-Mizil, Emil Hurezeanu etc.

  2. Niste simple unelte. Servitori umili si umiliti, platiti pentru capul plecat si pentru comercializarea creierului. Incapabili sa construiasca, degraba doritori sa barfeasca atunci cand nu exista pericolul razbunarii. Pt. asemenea indivizi Romania este doar o vaca de muls, iar romanii o turma de prosti ca se lasa mintiti si jefuiti.
    Interesant ca nu prea am auzit de jurnale scrise de slugi ale unor personaje precum Iliescu, Vacaroiu, Nastase, Dragnea etc. Mda, Basescu a fost dictatorul, doamna Elvis Saftoiu! Macar de-ar avea bunul simt sa spuna: „a fost dur, a vrut sa fie ca el, a spus tampenii, a gresit de multe ori, dar nu ne-a pus niciodata botnita, nu ne-a facut mizerii cand l-am tradat dandu-le unor profitori ticalosi informatii din interior”.

  3. Este neclar dupa ce criterii isi aleg demnitarii tarii noastre purtatorii de cuvant. Cred ca cel mai penibil a fost Andrei Zaharescu, desemnat de premierul Ponta la inceputul primului mandat, poate pe baza unei amicitii mai vechi. Nimic nu il recomanda pentru acest post, ba chiar in presa au aparut stiri ca a parasit la un moment dat Pro Tv ul din cauza unor acuzatii de luare de mita. Odata ajunsi asa de importanti, in plina lumina a reflectoarelor , acesti oameni isi dezvalui micimea carcterului si lipsa de substanta ca profesionisti: devin aroganti, prost crescuti, divorteaza, jignesc cu usurinta puplicul larg scriind prostii pe bloguri, iar in final dupa parasirea joburilor „dau din casa”. Ce oameni mici si ce moravuri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Reinventarea Occidentului, ultima șansă

Rezumatul în 10 puncte: Turneul european al președintelui Biden începe sub semnul unei târzii și, probabil, ultime speranțe....

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Creștinismul global în cifre și câteva comentarii

Potrivit raportului anual publicat de Center for the Study of Global Christianity (din cadrul Gordon-Conwell Theological Seminary), în 2021, numărul creștinilor, la...

In război cu Școala de Război

Pe 8 decembrie 1939, în prezența regelui Carol al II-lea și a membrilor guvernului, se inaugura la București noul sediu al Școlii...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro