sâmbătă, februarie 4, 2023

Jurnaliști căzuți la masa puterii: Adriana Săftoiu și Răsvan Popescu

Doi dintre numeroșii purtători de cuvânt ai președinței sau ai guvernului postdecembrist, cei mai mulți selectați dintre jurnaliști, au crezut de cuviință să dea în vileag culisele puterii: Adriana Săftoiu, mai cunoscută ca umbră a președintelui Băsescu decât ca speaker al premierului Radu Vasile (perioadă nedezvăluită) și Răsvan Popescu, care a trecut ”fără regrete” de la guvernul Vasile la președintele Constantinescu. Despre dexteritățile lor stilistice doar atât, ca să separăm”talentul de caracter”(A.S.): abili, ambii au condei, Răsvan Popescu fiind confirmat ca prozator și scenarist de filme premiate, amândoi știu să pună în valoare interesul pentru privitul pe gaura cheii, indiscreția fiind exploatată fără prejudecăți, atât în volumul recent, Cronică de Cotroceni al Adrianei Săftoiu, cât și în cele două jurnale ale lui Popescu apărute în 2002 și 2013 sub titlurile Purtătorul de cuvânt și Cutia cu maimuțe.

Întrebarea e ce se întâmplă cu jurnaliștii care părăsesc baricada jurnalismului pentru poziții guvernamentale, în conjuncție cu politica. Ce rămâne din spiritul critic, din dorința de a scotoci adevărul, de a sta de veghe? Cărțile răspund acestor întrebări, sugerat sau cu franchețe: mai nimic. Răsvan Popescu, timp de șapte ani jurnalist la BBC, Expres, TVR mărturisește:”Gazetăria e bună, dar nu rămâi în ea. E bună pentru că deschide accesul către orice și oricine”.

Crezul unui carierist, care a privit cu cinism demnitățile picate din cerul politic, ca secretar de stat, purtător de cuvânt la Președinție, membru CNA:”Eu privesc demnitățile ca pe niște funcții pe care le îndeplinești ca la carte, după care îți iei banii și te duci acasă”, spune în interviul publicat de succesoarea sa în Vocile Puterii. Reiese din cărți că mecanismul prin care se aleg purtătorii de cuvânt și de imagine este la fel de improvizat ca guvernările haotice, pline de decizii bramburite, reacții la conjuncturi și măsuri menite să protejeze imaginea, să satisfacă vanitățile polticienilor, iar nu interesul cetățeanului.

Remarcați ca jurnaliști, dar aleși pe simpatie sau printr-o fericită întâmplare, cei doi privesc ”curtea” când cu dispreț, când cu cinism, când critic, când clement, după ce au învățat combinațiile și șmecheriile supraviețuirii politice.”M-am gândit cum ar fi trebuit să fie acei curteni care să nu se lase vrăjiți că sunt lângă Putere, să nu fie flatați de faptul că împart, măcar din când în când, privilegiile locului, ale funcției…”, notează Adriana Săftoiu, fostă jurnalistă la Rompres și la Mediafax, extrăgându-se o clipă dintre curteni. Dealtfel, cei doi purtători de cuvânt au fost un moment adversari: întors de la Londra, dintr-o delegație, Răsvan Popescu s-a pomenit înlocuit fără preaviz de premierul Vasile cu ”o mută”. ”Muta” era Adriana Săftoiu. Privilegiile funcției, recunoscute pe alocuri, mai ales în jurnalul lui Popescu, de la salariul bunicel, la mașina cu șofer și body-guard, până la călătoriie exotice, aduc cu ele și o altă vedere asupra realității, una de sus, care îl face pe autorul jurnalului să îi numească pe poporenii adunați la sfințirea unei biserici niște”gură-cască”, iar pe autoarea Cronicii de Cotroceni să-i privească cu o superioară compasiune pe foștii colegi din presă ”puși din ce în ce mai des în situația de a renunța la reguli și rigori”. Contaminarea s-a produs. Deveniți demnitari, foștii jurnaliști și-au însușit perspectiva politicienilor pe care îi secondează. Uneori au iluzia că iau parte la facerea istoriei, alteori se resemnează cu  funcționăreala umilitoare. Deși scrise de oameni inteligenți și educați, jurnalele nu trădează interes pentru profesionalizare în poziția de comunicator la cel mai înalt nivel. Comunicarea instituțională este o meserie în sine, calificarea la locul de muncă nu (mai) poate fi o soluție. Eșecul Tatianei Niculescu Bran ca purtătoare de cuvânt la președinție este un exemplu. Sătui de șefii pe care îi servesc ”ca de mere acre”(A.S.), cu  numeroase frustrări, indispoziții și spaime acumulate, Adriana Săftoiu și Răsvan Popescu își plâng de milă ca victime ale balamucului politic pe care, însă, nu-l părăsesc:”Dacă aș rămâne la țară să îmi săvârșesc Jurnalul, Proiectul literar, scenariile, aș trăi prost, ai mei la fel și lumea m-ar privi ca pe o ciudățenie… făcând pe oficialul sunt considerat cineva… Ina, Sever, au parte de respect și în general de tot ce trebuie. Eu doar mă înclin…”(R.P.), iată un argument cu întrega amărăciune subiacentă. Mai calculată, Adriana Săftoiu se descrie ca dezinteresată de funcții, neimpresionabilă la mofturile”dictatorului” Băsescu și ale pupilei sale politice, Elena Udrea; totuși n-a împiedicat ca”monstrul”să îl pună șef la SIE pe soțul ei.

Dincolo de clauza de loialitate, ambii sunt rar vizitați de sentimentul devotamentului față de înalții demnitari cărora le-au făcut imagine, cel mult câte o înduioșare. Jurnaliștii trecuți temporar în marketingul politic reveniți în mass-media nu și-au putut recupera credibilitatea, de aceea unii fie au rămas în politică, fie și-au aranjat un post în diplomație, în consilii de administrație, în agenții. Contaminarea e definitivă, un alt mod de a gândi, o mutație morală viciază statutul de jurnalist, nu pentru că jurnaliștii ar fi îngeri, ci pentru că este altă morală.

Vezi cazurile Gabriela Vrânceanu-Firea, Claudiu Lucaci, Ionuț Popescu, Eugen Șerbănescu sau Corina Crețu. Răsvan Popescu a fost condamnat de partid la plictiseală în CNA (”Lasă, se fac și acolo porcării”, îl consolează consilierul prezidențial Zoe Petre), Adriana Săftoiu a prins un loc de senator în ciscumscripția Urlați pe listele PNL, în adversitate cu Traian Băsescu, pentru a face ulterior traseul înapoi, la PDL. Dezgustul de politica privită intestin, compensat de avantaje și imunități, nu i-a scutit pe vremelnicii purtători de cuvânt de izolare:”Ceea ce am simțit pe pielea mea a fost faptul că nu există îngăduință, odată ce ai trecut de cealaltă parte. Ești un fost ziarist, devenit funcționar al statului căruia i se vor aplica, uneori chiar cu plăcere, pedepse jurnalistice” (A.S.). Cum însă conversia spre apele tulburi ale politicii dâmbovițene s-a dovedit convenabilă, chiar rentabilă, nu-i mare supărare.

Articol apărut și în revista ”22”

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Bun articol. Sunt chiar multi care din jurnalism ajung departe, sau intr-un con de umbra.. SRS, Lavina Sandru, Oana Niculescu-Mizil, Emil Hurezeanu etc.

  2. Niste simple unelte. Servitori umili si umiliti, platiti pentru capul plecat si pentru comercializarea creierului. Incapabili sa construiasca, degraba doritori sa barfeasca atunci cand nu exista pericolul razbunarii. Pt. asemenea indivizi Romania este doar o vaca de muls, iar romanii o turma de prosti ca se lasa mintiti si jefuiti.
    Interesant ca nu prea am auzit de jurnale scrise de slugi ale unor personaje precum Iliescu, Vacaroiu, Nastase, Dragnea etc. Mda, Basescu a fost dictatorul, doamna Elvis Saftoiu! Macar de-ar avea bunul simt sa spuna: „a fost dur, a vrut sa fie ca el, a spus tampenii, a gresit de multe ori, dar nu ne-a pus niciodata botnita, nu ne-a facut mizerii cand l-am tradat dandu-le unor profitori ticalosi informatii din interior”.

  3. Este neclar dupa ce criterii isi aleg demnitarii tarii noastre purtatorii de cuvant. Cred ca cel mai penibil a fost Andrei Zaharescu, desemnat de premierul Ponta la inceputul primului mandat, poate pe baza unei amicitii mai vechi. Nimic nu il recomanda pentru acest post, ba chiar in presa au aparut stiri ca a parasit la un moment dat Pro Tv ul din cauza unor acuzatii de luare de mita. Odata ajunsi asa de importanti, in plina lumina a reflectoarelor , acesti oameni isi dezvalui micimea carcterului si lipsa de substanta ca profesionisti: devin aroganti, prost crescuti, divorteaza, jignesc cu usurinta puplicul larg scriind prostii pe bloguri, iar in final dupa parasirea joburilor „dau din casa”. Ce oameni mici si ce moravuri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro