Suntem cu toții de acord că explicarea pe înțelesul pacienților, de către medici, a unor noțiuni medicale de bază este un lucru foarte util. Eficiența unui tratament nu depinde doar de priceperea medicului de a pune un diagnostic corect. Cel puțin în egală măsură contează ca pacientul să înțeleagă despre ce este vorba și de ce este important să urmeze anumite recomandări, mai ales atunci când ele presupun o schimbare radicală a stilului de viață. Evident, totul explicat în termeni cât mai accesibili. Să nu uităm că a lua o singură pastilă pe zi, toată viața, nu este un lucru atât de simplu pe cât pare. Pacientul trebuie să facă loc, în angrenajul deprinderilor zilnice, unui gest suplimentar, ceea ce presupune un efort de adaptare. Dacă el nu înțelege necesitatea acestei schimbări (singurul argument fiind „pentru că așa a spus doctorul”), probabilitatea ca tratamentul să eșueze este foarte mare.
Pe de altă parte, nu este întotdeauna simplu pentru medic să „sacrifice” jargonul medical și să se muleze pe capacitatea de înțelegere a fiecărui pacient. Pornind de aici, am putea schița câteva tipologii din peisajul medical autohton (și, probabil, universal).
Exemplarul cel mai răspândit este medicul grăbit, care înmânează pacientului, la sfârșitul consultației, fără prea multe explicații, un raport medical și, eventual, o rețetă. Presat de aglomerația din sala de așteptare și de maldărul de hârtii de care trebuie să se ocupe, el nu are timpul fizic necesar unor explicații așezate. Pacientul iese din cabinet la fel de nedumerit precum a intrat. Acest scenariu este consecința directă a unui sistem medical disfuncțional, care privilegiază cantitatea în detrimentul calității. În viziunea acestui sistem pacientul nu-i decât un pretext pentru a putea dovedi, contabilicește, ce medici buni suntem. Starea de bine e ceva colateral, imprevizibil, fără legatură directă cu actul medical. Dacă supraviețuiești, ca pacient, ai senzația că o faci în pofida sistemului. Ceea ce îți dă o mică aură de ilegalist.
La antipodul medicului grăbit se află medicul binevoitor, de obicei tânăr, dispus să-și împărtășească cunoștințele medicale oricui e dispus să-l asculte (de preferință pe canale media). Până aici nimic rău. Lucrurile devin problematice în momentul în care granița dintre medic și profesor începe să se estompeze. Am văzut medici care, în avântul lor didactic, confundă audiența obișnuită, fără pregătire medicală, cu o sală de curs și se aventurează în explicații științifice care îl lasă pe bietul pacient melancolic. Oricât mi-aș da silința, nu reușesc să înțeleg de ce ai explica unui om simplu modificările electrocardiografice din cursul unui sindrom coronarian acut. Sau metabolismul, etapă cu etapă, al lipoproteinelor (ambele exemple sunt reale). Pentru cei interesați cu adevărat de astfel de lucruri există totuși varianta clasică a admiterii la medicină. Fără să-și dea seama, acești medici alimentează, de fapt, o nevoie născută odată cu accesul la internet: nevoia de a găsi fără a căuta. Expresia îi aparține lui Andrei Pleșu și descrie falsul confort pe care ți-l oferă gasirea unei explicații pentru care singura ta investiție este efortul unui click (și, eventual, abonamentul la internet). Ai aflat cum e cu infarctul miocardic? Gata, de mâine ai putea să-l asiști pe cardiologul intervenționist și, după alte câteva clickuri, chiar să montezi un stent. Pacienții care jubilează în fața unor medici „atotștiutori”, dispuși, la o adică, să-i explice lui Gigel cum stau lucrurile cu fosforilarea oxidativă sau cu ciclul acizilor tricarboxilici trebuie să știe că aceeași noțiune medicală are o anumită semnificație pentru un medic și o cu totul alta pentru cineva fără pregătire medicală. Medicul situează noțiunea respectivă într-un anumit context, creat de anii de pregătire în facultate, de nopțile de gardă, de contactul de zi cu zi cu pacienții și de o mulțime de alte variabile inaccesibile cuiva fără pregătire medicală. Argumentul, foarte pertinent, al educației medicale a pacientului este valabil până la un punct. Nu poți să umpli golul de informație medicală al publicului larg cu ultima ediție din Harrison. Pacientului trebuie să-i explici, pe înțelesul lui, atât cât are nevoie pentru a înțelege ce i se întâmplă și ce are de făcut. Pentru asta nu e nevoie să mobilizezi tratate de medicină. Trebuie doar să știi unde să te oprești.
Dacă facem un pas mai departe dăm peste altă „dihanie”. E vorba de medicul pe care traseul universitar îl strică, îl smintește. Din medic se transformă, peste noapte, în Profesor (daca v-ați gândit deja la Dr. Jekyll și Mr. Hyde sunteti pe-aproape). Dintr-un orgoliu prost înțeles, el crede că anii, nu puțini, de studiu și titlurile universitare îi dau drepturi exclusive pe domeniul său de specialitate. Condescendența, superioritatea binevoitoare rezumă cel mai bine relația lui cu pacienții. De altfel, convingerea lui este că medicina ar fi un loc mult mai liniștit fără pacienti. Prea te sâcâie cu întrebările lor, prea vor să înțeleagă totul. Și prea se îmbolnăvesc. Dacă-i amintești vorbele lui William Osler („cel ce practică medicina fără cărti navighează pe ocean fără hartă; cel ce practică medicina fără pacienți nici nu a pus piciorul în apă”) îți va spune că are rău de mare. Preferă să rămână pe uscat și, între două congrese, să dea interviuri la televiziuni despre empatie. Blindat în spatele științei de carte și a notorietății academice, el este oricând în stare, dacă-l superi, să-ți dea cu știința-n cap.
Categoriilor de medici descrise mai sus le corespund diverse tipuri de pacienți. La noi, portretul cel mai răspândit este al pacientului docil. Pentru el, opinia medicului e suverană. Nu pune prea multe întrebări, face (sau promite că o sa facă) exact ce i se spune. Pentru că e foarte deschis la orice sugestie de tratament (chiar dacă nu are nevoie), farmaciștii îl adoră.
La capătul opus este pacientul hipervigilent. Conștient de monopolul absolut pe care îl are asupra propriului corp, nu acceptă, mă-nțelegi, să-l lase pe mâna oricui. În timpul consultației, ai impresia că el te examinează pe tine. Vine întotdeauna cu temele făcute (Google, gen…), știe dinainte diagnosticul și are grijă să-ți ușureze munca întinzându-ți, la sfârșit, o listă cu analizele pe care ar dori să le facă (atunci când nu vine cu ele deja făcute). Dacă ai proasta inspirație să-i sugerezi că ar fi mai bine să începem cu anamneza și examenul clinic, te privește nedumerit. După câteva astfel de consultații începi să-ți numeri anii până la pensie și să te gândești dacă nu cumva o grădină de zarzavat este mai ușor de întreținut decât o livadă de meri.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Alături de acestia
„După câteva astfel de consultații începi să-ți numeri anii până la pensie…”
Într-adevăr, cei mai buni medici români au emigrat, la fel ca și în alte profesii, de altfel. Cei bunicei au mers în rețeua de sănătate privată.
Cei care au mai rămas sunt în rețeaua de sănătate publică, cu frustrările pe care autorul le menționează. La aceștia merg majoritatea cetățenilor români care plătesc taxe și impozite. Programările pentru consultații și investigații se fac la termene de luni de zile, iar medicină preventivă de fapt nu există în România.
Pentru că oamenii din România merg la doctor să le spună cât mai au de trăit, apar [cel puțin] două consecințe, firești din perspectivă economică. Prima, corupția este la un nivel foarte ridicat. A doua, nu există de fapt malpraxis. (În Economie, observăm că atunci când cererea depășește cu mult oferta, prețul produsului – serviciu de sănătate publică – crește, iar calitatea acestuia scade.)
Foarte corecte si adevarate puncte de vedere.
Modul in care erau tratati oamenii in varsta in spital ( de catre personalul administrativ si surori) si pe strada, in Bucuresti, acum zece ani era groaznic.
No respect and no mercy.
Dupa 1990 sistemul medical de la noi a intrat in vrie. Dar putini recunosc acest aspect. Sistemul public era la limita de avarie, cel privat lua avant. Dar treptat au fost facute multe modernizari de cladiri spitalicesti, dotari de aparatura si stadii de perfectionare in alte tari. A inceput goana dupa salarii si avantaje cat mai mari, avansari rapide in posturi si functii, lucrul la dublu in privat. Multe asocieri cu avantaje prin producatorii de medicamente si suplimente. Birocratia extinsa are impact negativ. De aici a scazut si calitatea actului medical si acordarea unor consultatii medicale
fara transparenta si comunicare. Mai mult exista f.multi medici care sunt angajati la stat dar si la 2- 3 unitati private. Multe centre medicale private, moderne in constructie, dar cu consultatii de 15 min. fara asistenti medicali de sprijin. Reteta o primesti nu de la medic ci o trimite informatic la ghiseul de primire si casierie si de acolo o iei si atat. Discutii zero. Unele prescriptii sunt discutabile, mult malpraxis atata timp cat istoricul pacientului este minimal. De aici si dorinta unor pacienti de a se informa mai bine. Medicina in Ro a devenit o mare afacere pe bani multi. Sistemul ar trebui asezat altfel, ori la stat ori la privat.
Și la stat ai impus 15 minunte timpul de consultatie trebuie „sa faci „28 de pacienți pe zi ca să îndeplinești targhetul! Asa se intampla când nu exista reforma axata pe nevoile reale din teren- legile și normele le facpersoane care habar nu au ce se intampla – cum se desfășoară activitatea medicala propriu-zisă intr-un cabinet medical, spital…
medic de aceeasi virsta cu mine. Dupa ce m-a atentionat ca exista tendinta de a creste colesterolul, la mai putin de sase luni, ma prezint la control. De data asta aveam un colesterol f normal. Ma intreaba uimit cum de am reusit. Era evident ca si el se lupta cu aceleasi probleme.
Chiar, Cum ati reusit ?
Tendinta de colesterol a fost provocata de faptul ca m-am lasat de fumat si din nervozitate rontaiam toata ziua cite ceva.
Mai apoi ai putea spune ca ce mare brinza, dar brinza, pe care o iubesc ca pe amanta, ma burdusea cu colesteroale, peste colesteroale. Am taiat si ouale.
Sport, sport am facut in continuare, ca asta fac de mic copil, faptul ca nu mai tuseam imi permitea sa alerg, joc fotbal, ciclism mai intensiv.
Iata ca si medicii pot invata de la pacienti, ca si medicul meu era tare amator de brinza!
Cica atunci cand mananci ficatul nu mai produce bila, care elimina colesterolul. Cand faci miscare, din contra, produce bila. Deci cand faci sport si ficatul face sport. Nu mai gasesc articolul in care am citit asta.
O buna parte din medici arata dezastruos de rau fizic. Mergi la un cardiolog care se vede ca nu intelege cardiologia avand un propriu corp neintretinut. Sau medici care sunt alcoolici, fumatori inraiti cu un buchet mare de probleme fizice si psihice. Poti sa ai incredere in ei? E just business pentru multi.
De citi din cotidianul de azi, articolul” Cum ar putea avea Romania, spitale ca afara…” Suntem pe ultimul loc in Europa la finantarea serviciilor medicale. Iar Casa Nat de Asigurari de Sanatate ar trebui sa fie reformata din temelie.
Si ceva despre medicii de familie, va rugam. Despre totalul dezinteres fata de datoria pe care o au, despre brutalitate si lipsa totala de empatie. Despre dispretul fata de pacientii care tocmai ce si-au dat sanatatea pe impozite (inclusiv CAS), muncind nu pentru averi, ci pentru supravietuire. Pe pacientii care stau acasa pe ajutoare (pe munca primilor), sanatosi, si vin cu liota de prunci nespalati, medicii nu-i brutalizeaza.