Consumul de droguri a pătruns de ani buni printre obiceiurile românilor și este foarte puțin probabil ca la petrecerile care se respectă cineva să nu achiziționeze de la dealeri niscai droguri pentru relaxare, care să coloreze și mai mult atmosfera, însoțind banalul consum de alcool. Avem de-a face cu un fenomen social, nu are niciun rost să-l negăm, chiar dacă ne vine greu să găsim cadrul sau termenii cei mai potriviți în care să vorbim despre el.
Nici pentru mine și tovarășul meu de taclale Vlasti nu se arată a fi un subiect ușor de dezbătut, oricât ne-am strădui să facem apel la onestitate și deschidere, ferindu-ne în același timp să cădem în păcatul clișeului sau al prejudecății; dar cum am putea fi siguri că am reușit? La urma urmelor, trăim amândoi într-o societate care vede consumul de droguri fără nuanțe ca fiind un rău (un păcat) și pe consumatori ca depravați, inadaptați, periculoși (păcătoși fără scăpare).
Documentându-mă pentru articol, am găsit pe Vice.com o poveste inedită, din care reproduc câteva pasaje ca punct de pornire în discuția cu Vlasti. Istorioara privește doi tineri – Alexandru și Doina – și extinde destul de mult perspectiva consumului de substanțe halucinogene, aducându-ne într-o lume despre care mulți dintre noi nu au habar. O lume a viciului, se spune. Asta este tot? Epuizăm subiectul dacă-l aruncăm într-o categorie și scriem „rău” pe etichetă?
„Alexandru și Doina, doi tineri din București, nu știau toate detaliile astea când li s-a oferit să ia, într-o zi de vară pe litoral, semințe de datura. (…) Aici, la Costinești, Alexandru a înghițit, pe nerăsuflate, câteva căpăcele cu semințe de datura, oferite de niște băieți pe care i-a cunoscut la bere. La fel a făcut și Doina, prietena lui. În mai puțin de o oră, cei doi aveau să rupă orice legătură dintre ei, dar și cu lumea reală, pentru următoarele zile.
Prima dată, Alexandru și Doina au dormit un somn adânc. Au visat. Ce li s-a părut ciudat când s-au trezit este că au continuat să viseze. <Te trezești din somn ca într-un vis. Coșmar, vis, una din asta, depinde cum te ia. Nu-ți dai seama că te-ai trezit. Te culci și te trezești în vis, poți să te arunci în fața camionului, poți să faci tot felul de lucruri>, spune Alexandru.
N-au simțit vreun rău fizic. Totuși, câteva scene, petrecute în intervale cât se poate de diferite, ar pune pe gânduri pe oricine ar vrea să încerce. (…) Criza a durat vreo două zile. <Două zile pe trip și alte două am mâncat de pe jos ce vedeam lucios. Mâncam și cremă. Adică stăteam așa la masă cu oamenii ‘ce mai faceți, măi?’ și luam cremă de corp în mână și mâncam>, povestește Alexandru, ușor amuzat.
După ce și-au revenit cu totul, au descoperit că li se furaseră toate lucrurile. <Am aflat ulterior că ăia care au venit cu schema asta, ca să ne dea datura, făceau special ca să fure. Pentru că mie mi-au luat tot, rucsac, sandale, tot>, spune Alexandru.”[1]
Cum spunea Ion Creangă, tot pățitu’ știe mai bine. Cine nu a consumat niciun fel de substanță halucinogenă, vorbește din cărți, nu poate înțelege motivațiile celor care recurg, ocazional sau compulsiv la consumul acestor substanțe și, cu certitudine, nu are idee prin ce experiențe post-consum se poate trece și care este efectul lor imediat sau remanent.
Dacă constatăm astăzi că recursul la consumul de substanțe halucinogene, droguri definite în toată regula sau etnobotanice de tot soiul, a devenit un fenomen social, se cheamă atunci că nu ajută să nu vorbim despre el. Ba dimpotrivă, cu cât deschidem mai mult dialogul pe această temă, cu atât profitul pe care îl va avea societatea de pe urma fructelor sale este mai mare.
Formal, discuția la noi ca și world wide este schematică și simplistă: „consumul drogurilor trebuie legalizat” versus „pedepsele pentru consumul de droguri trebuie înăsprite”. De-o parte îi găsim pe cei care argumentează că liberalizarea și consumul controlat ajută consumatorul și lasă fără obiect comerțul controlat de tot tipul de organizații criminale; de cealaltă parte argumentul pedepsei pentru păcătoși: cei care vor ajunge în pușcărie pentru că au consumat droguri vor fi descurajați să o mai facă, deci fenomenul va fi ținut sub control prin represiune.
Nu sunt foarte mulți cei care nuanțează discuția, iar discursul lor, subiectele pe care le abordează și realitățile asupra cărora ne avertizează scapă atenției publicului și, prin urmare, nici autoritățile nu se simt obligate să-i ia în serios.
În România treaba stă foarte prost: se consumă droguri pe scară largă, livrate de rețele ilegale, constituite de organizații criminale; autoritățile preferă să înăsprească legea și s-o aplice cum s-o nimeri; consumatorii dependenți nu pot fi tratați pentru că statul nu a pregătit sistemul public de sănătate în niciun fel; un consumator de droguri dependent care ajunge în pușcărie este împins din nou la un consum necontrolat.
Primul punct pe ordinea de zi: legalizăm sau nu consumul de droguri? Pornesc discuția de la coadă, probabil, dar nu contează și sper să se înțeleagă de ce am procedat așa. Întâmplător, am găsit și fotografiat pe strada Polonă, în urmă cu câțiva ani, un banner cu următorul mesaj: „Semnează petiția pentru legalizarea canabisului recreativ!” M-a amuzat. Am trimis fotografia unor amici și am primit comentarii de genul: „Am ajuns s-o trăim și pe asta!” Când ne-am propus să avem acest dialog și am purces la documentare, mi-am adus aminte de fotografie și am căutat-o. Apoi am accesat site-ul legalizăm.ro, unde am găsit un formular pentru semnarea petiției și donații. Am semnat petiția, este în acord cu ceea ce cred eu că ar fi convingerea mea (am constatat că sunt al 23939-lea semnatar), nu am făcut și o donație, mă mai gândesc.
- Vlasti către Cristi:
Consumul unor substanțe neuro-stimulatoare puternice, permanentizat, afectează puternic individul, familiile, comunitatea, societatea. Vorbesc de efect pe termen scurt, mediu, lung, dacă îl consider bun sau rău pentru oameni; și îl consider rău/negativ: câteodată lucrează subtil (lent), alteori efectele tragice apar rapid.
Acest fenomen are efecte diferite și foarte specifice dacă te uiți la categorii de vârstă, strat social, nivel de siguranță materială, localizat în spațiu (anumite cartiere rău famate), diferite probleme neuro-psihice ori emoționale. În afară de niște efecte de relaxare pe termen scurt nu văd niciun argument pozitiv.
Implică, cum am văzut în povestire, pierderea conștienței pe termen scurt sau psihoze pe termen mediu, nevroze/adicții pe termen lung, infracțiuni, infractori, personaje și medii unde există foarte multă violență și alte infracțiuni pe lângă cele de trafic ilegal. Implică existența unei lumi sordide unde se întâmplă lucruri îngrozitoare.
Îl numesc fenomen pentru că implică foarte multe discuții, diferite straturi de situații și urmări. Toată discuția cu legalizarea unor substanțe de acest tip, legarea acestei voințe de tot felul de povesti parțiale, arată superficialitatea cu care oamenii se uită la problemă. Și, observabil, se legiferează parțial (incomplet, compartimentat) plecând de la presiuni și viziuni cumva infantile sau care văd omul într-o formă idealizată și nu vulnerabil, așa cum este de fapt.
Există foarte multe substanțe care intră în categoria drogurilor, dar numai unele sunt luate si promovate pentru a fi cumva legalizate; efectele sunt specifice pe demografic, sunt destul de studiate, doar că sunt negative. Nu văd un motiv pentru a le legaliza în afară de terapii medicale; și aici fără a extinde cu mult cadrul, definiția a ce înseamnă cu adevărat terapie.
Putem discuta ca strategie de a reduce pedepsele pentru consum, dar cred că ar trebui în același timp adoptat un plan de observare a celor cunoscuți că au consumat astfel de substanțe, pentru ca aceștia să nu devină povești mult mai tragice odată ce află că nu există urmări penale dacă consumă și sunt prinși.
Cred că tinerii sunt foarte vulnerabili, oamenii săraci, zone în societate unde există fenomene de gentrificare și ghetoitizare, unde există oamenii cu probleme psihic-emoționale vulnerabili la adicții puternice. Aceștia pot fi foarte afectați de un consum prelungit și cronicizat de droguri.
- Cristi către Vlasti:
Dacă banner-ul Asociației „Evoluție în Instituție” m-a amuzat la început și nu am luat mesajul în serios – recunosc -, în schimb am urmărit un dialog la emisiunea „Fără prejudecăți”, produsă la TVR Cluj de Ovidiu Damian și colegii săi, unde realizatorul a purtat un dialog cu experți în domeniu și reprezentanți ai unor ONG-uri care gestionează programe în sprijinul persoanelor dependente de consumul de substanțe halucinogene.
Acest dialog mi-a schimbat total abordarea lejeră a fenomenului consumului de droguri, pentru că invitații prezenți în emisiune încercau să explice, argumentat, de ce înăsprirea pedepselor pentru consumul de droguri va avea doar efecte negative, atât în plan individual, cât și pentru societate în ansamblu.
Într-o publicație din Sibiu[2] am găsit o poveste zguduitoare spusă de o mamă total depășită de cazul grav al fetei sale dependentă de consumul de droguri, și pe care nu o poate trata așa cum ar trebui în România – prin urmare este condamnată să asiste la continua degradare fizică și psihică a fiicei sale, în timp ce strigătul său de ajutor nu este cu adevărat auzit de nimeni la nivel de autorități.
„Copilul meu este dependent. Acum este cu tatăl ei în cameră, închisă în casă, de frică să nu iasă și să ia droguri. Acum trei zile am fost internată cu ea în spital, legată de pat, sedată, ca să reziste, pentru că nu am putut să rămân cu ea. Sunt la capătul puterilor. (…)
Inteligența probabil că a fost unul dintre motive. Încercarea de a epata, de a încerca lucruri noi, de a atrage atenția. Problema este că nu am găsit soluții și de aceea sunt aici. Tratamentul psihiatric nu ne-a ajutat, spitalele de psihiatrie nu sunt pregătite. În Spitalul de Psihiatrie am fost internată de două ori, aici, la Sibiu.
Am stat cu ea acolo, asistentele sunt depășite, terapeuți nu sunt, medicii ca să poată să-i susțină și să-i stăpânească îi sedează. Nu au de ales, sunt de acord, dar de data aceasta fiicei mele i s-au dat niște medicamente foarte puternice care puteau să-i facă și mai rău, poate, dar nu aveau de ales. Asta este țara. Atât se poate la acest moment pentru că legislația nu permite mai mult. (…)
Legislația nu permite să se deschidă centre pentru minori unde să poată fi ajutați, nu numai sedați. Să li se dea terapie, să li se facă terapie prin artă, terapie ocupațională, să fie ținuți, împotriva voinței lor, pentru că sunt minori, nu au discernământ. Pe un adult aș putea să-l condamn pentru că începe să ia droguri, pentru că are discernământ, dar ei nu au dezvoltat cortexul prefontal. Nu știu să anticipeze consecințele. Intră în nebunia asta și nu știu ce-i așteaptă.
Pe lângă ei venim noi, familia și suntem co-dependenți alături de ei. Suferim la fel de mult ca ei. Vreau să întreb, să încerc, ce soluții să găsesc aici, în țară?”
Nu sunt soluții în România, explicau și interlocutorii lui Ovidiu Damian în dialogul de la „Fără prejudecăți”. Dar are cineva soluții?
Acum mai bine de 20 de ani, Portugalia a devenit prima țară din lume care a decriminalizat consumul de droguri. Acest lucru a permis construirea unui sistem în care dependența să fie tratată ca o problemă de sănătate, iar consumul, în general, să devină un subiect destigmatizat, abordat deschis în educație și în spațiul public – scrie Mădălina Gîndu, jurnalist la PressOne[3].
La ce ajută faptul că problema consumului de droguri nu mai este tratată ca una penală în Portugalia, jurnalista explică prin exemplul camerelor de consum sub supraveghere, organizate și gestionate la Lisabona de un ONG – „Grupo de Ativistas em Tratamentos” (gatportugal.org).
„Bine, impropriu spus cameră. E mai mult un soi de terasă acoperită numai cu o prelată, care nu e tocmai eficientă în a-i adăposti pe cei din interior de ploaia care tocmai a început. Zona aceasta e rezervată pentru fumat. În spate, câteva trepte duc către o încăpere împărțită în recepție, un mic cabinet de consultații și o cameră de injectare, ascunsă de o draperie de spital.
Pentru un scurt moment, se discută despre muzică. Se aud nume precum Stevie Wonder, Jim Morrison sau Ray Charles. La aproape fiecare cinci minute, se aude și câte o bătaie puternică în ușă. Luisa Salazar, coordonatoarea centrului, sau Malu, așa cum i se spune aici, îi roagă pe cei care stau de mai mult timp să iasă. E timpul să cedeze locul altora.
Nou-veniții intră și o salută cu zâmbetul pe buze pe Malu. Unii în portugheză, alții într-o engleză stâlcită. Unii sunt oameni fără locuință, alții par tocmai ieșiți de pe ușa unei corporații, la final de program, cu un rucsac de laptop în spate. Malu îi întreabă ce fac, apoi le cere numărul de înregistrare și tipul de substanță pe care urmează să-l consume. Le notează într-un tabel. Pentru unii, știe deja pe de rost numărul.”
Legea cu numărul 30 emisă în anul 2000 în Portugalia funcționează astfel, explică jurnalista PressOne: Oricine este prins cu o cantitate calculată de lege ca fiind necesară pentru cel mult 10 zile din orice drog – de la canabis la heroină – este invitat să se prezinte în fața unei comisii locale, formată dintr-un medic, un avocat și un asistent social, unde e informat despre tratament și serviciile medicale disponibile.
Rezultatele acestui sistem, conform directorului adjunct al SICAD (instituția care monitorizează adicțiile), 97% dintre aceste persoane se prezintă în fața comisiei și în jur de 75% își schimbă relația cu drogurile.
Legea nu face distincție între drogurile hard sau soft, sau dacă consumul are loc în privat sau în public. Ceea ce contează este dacă relația cu drogurile este sănătoasă sau nu. În schimb, dealerii de droguri nu sunt în niciun fel avantajați de această lege, ei încă sunt urmăriți penal în justiție.
- Vlasti către Cristi:
Cred că articolul susține o teză personală care pune virtuțile unui anumit tip de ideologie peste problema reală pe care o abordează. Astfel, pare că destigmatizarea ar fi problema reală și nu faptul că oameni care consumă droguri și au probleme de adicție sunt pe drumul spre moarte dacă cineva nu intervine. În afară de faptul că Portugalia a înlocuit întemnițarea cu un proces de reabilitare, pe care îl susțin și eu, nu văd mari izbânzi în reducerea nevoii de consum, micșorarea numărului real de oameni care își pun viața în pericol.
În Statele Unite, Marea Britanie, Europa, inclusiv la noi consumul este în creștere galopantă, și oamenii vorbesc despre stigmat, ceea ce pare mai degrabă o obsesie personală decât o analiză la rece a fenomenului.
California, de exemplu, care are tot felul de politici și programe de ajutor al celor care consumă nu este atât de mult în lumina reflectoarelor pentru ziariști când vine vorba să evalueze și să observe mărirea evidentă a bazei consumatorilor, înrăutățirea alunecării spre autodistrugere și efectele asupra familiilor și în comunitățile afectate.
Cred că trebuie precizat din start care sunt criteriile de succes și insucces, pentru că altfel sunt niște narative în care oricine înțelege ce vrea, plecând de la realitățile vieții lui. Cred că restrângerea numărului consumatorilor, a vârstelor la care sunt expuși la aceste substanțe neuro-stimulatoare, preponderența tăriei acestor substanțe, restrângerea acestor fenomene de consum generalizat și ghetoitizările cartierelor pot fi criterii de urmărit.
Cine vine cu exemple ca Portugalia și Olanda, să se uite atent la aceste țări în adâncime și să se uite și la California. Destigmatizarea asta atât de obsesiv folosită drept criteriu ajută la generalizarea ideii de consum și devine glorificată în filme și alte forme de artă modernă.
Există foarte mulți autori care sunt foarte departe de fenomen și scriu/participă la discuția publică fără să se uite la toate datele fenomenului. Adică își expun propriile prejudecăți din poziția securizantă că ei nu sunt dependenți sau, mai rău, vorbesc dintr-o poziție de om dependent și recomandă „normalizarea” consumului.
Doar când citești despre explozia numărului de cazuri care ajung la terapie intensivă cu psihoza de la consum de marijuana (cel mai ușor drog, folosit ca exemplu de substanță cumva benignă) îți dai seama că lucrurile nu merg pe o direcție bună; dar asta nu-i oprește pe unii să fluture așa-numitele exemple de succes.
Problema este că aceste substanțe sunt foarte puternice, efectele lor nu se rezolvă cu o discuție. Substanța activă din marijuana a crescut exponențial în ultimii ani prin cultivarea unor soiuri de plante care rafinate dau mai multă tărie substanțelor active.
Cred ca teza ce susține aceste opinii este normalizarea consumului unor substanțe ușoare, care în realitate nu sunt deloc ușoare. Vrem o populație inertă și tranchilizată permanent, oameni care driftează social pe termen lung, adolescenți care nu pot să se maturizeze pentru că sunt prinși de adicții (care puteau fi prevenite) și au deraiat?!
În pasul doi al discuției, tema va fi aceea a reglementărilor în vigoare privind producerea, traficul și consumul de droguri și alte substanțe halucinogene. Din câte știu, avem două legi care reglementează aspectele în cauză: legea numărul 143 din anul 2000, privind „prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri„ și legea numărul 194 din anul 2011, privind „combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive„. Recent au existat două inițiative de completare a acestui cadru legislativ, una în 2019, un proiect depus de deputata USR Lavinia Cosma, care încerca completarea ambelor legi de mai sus, cu scopul declarat de a reglementa etnobotanicele și a înăspri pedepsele pentru traficanții de droguri (nu și pentru consumatori) și un al doilea proiect depus anul trecut, semnat de 16 parlamentari PNL, care propune creșterea pedepselor atât pentru traficanți, cât și pentru consumatorii de droguri. Primul proiect a trecut prin Parlament, dar a fost înapoiat de Palatul Cotroceni pentru reexaminare, al doilea este în discuție și a reușit contraperformanța de a fi criticat unanim de ONG-urile de profil.
- Vlasti către Cristi:
Da, nu știu dacă ești prins ca traficant face vreo diferență dacă faci pușcărie 10 ani sau 100 de ani? Mi se pare iarăși un micromanagement inutil. Multiplicarea controalelor nedescriminatorii (blind) în școli și licee, o mărire a resurselor pentru a preveni accesul pe teritoriul României a rețelelor de trafic mi se par idei mai bune.
Cred că politicienii nu se uită la problemă, răspund oportunist, în spirit electoral și cam atât. Le dăm 1000 de ani de pușcărie, excelent, am realizat ceva! Majoritatea presupun că fac trafic plecând de la a-și susține propriul consum. Ar trebui întemeiată o comisie cu oameni care chiar se ocupă cu problemele grave ale acestui fenomen, specialiști care nu fac concursuri de imagine, serioși care cunosc efectele devastatoare pe termen lung ale adicției la droguri.
Pune mame care au pierdut copii din teribilism de vârstă să aibă un cuvânt de spus, nu politicieni care vor să fie populari și știu fenomenul din filme care glorifică consumul și pe traficanții celebri.
- Cristi către Vlasti:
Miercuri, 15 februarie ac., Camera Deputaților (decizională în materie) a adoptat un proiect de lege care înăsprește sancțiunile pentru trafic de droguri și comercializarea de etnobotanice fără autorizație legală. Proiectul asupra căruia s-au pronunțat parlamentarii în urmă cu câteva zile era cel inițiat în 2019 de USR, votat dar reîntors în Parlament de Palatul Cotroceni. Noua variantă a legii va trebui promulgată de această dată.
Conform Avocatnet.ro, proiectul are câteva mici modificări față de ce a ajuns inițial la președinte[4]. Concret, regimul aplicabil drogurilor clasice, precum cocaina sau metamfetamina, ar deveni mai aspru, în ceea ce privește traficul acestora. În primul rând, ar crește sancțiunea pentru faptele de trafic de droguri de risc.
Astfel de fapte ar fi sancționat cu pedepse de la 3 la 10 ani închisoare, spre deosebire de dispozițiile legale anterioare, care prevăd pedepse de la 2 la 7 ani. La droguri de mare risc, pedeapsa va fi și mai mare, de la 5 la 15 ani închisoare (s-a majorat pedeapsa maximă cu 3 ani).
Va crește pedeapsa și pentru introducerea sau scoaterea din țară sau pentru import sau export de droguri. Dacă vorbim de droguri de risc, pedeapsa va fi ar fi de la 5 la 15 ani închisoare (spre deosebire de 3-10, cum e acum). Pentru drogurile de mare risc, pedeapsa ar fi de la 10 la 20 de ani închisoare (spre deosebire de 7-15 ani în forma anterioară). Dacă fapte precum traficul de droguri duc la moartea victimei (fără intenție directă), pedeapsa va fi închisoarea între 15 și 25 de ani.
Deținerea de droguri, pentru consum propriu, va avea același regim ca și până acum, proiectul nu a adus nicio modificare în acest sens: este considerată infracțiune și se poate pedepsi cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, pentru droguri de risc, și cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, pentru droguri de mare risc. Ceea ce înseamnă că, în cele din urmă, propunerile parlamentarilor PNL nu au avut susținerea majorității.
- Vlasti către Cristi:
Repet, nu cred că aceste măriri de pedepse or să prevină traficul de droguri, să-i facă pe traficanți să se gândească de două ori etc. Pentru consumatori dacă decriminalizezi trebuie să pui un proces de reabilitare, ajutor și monitorizarea care să fie corecte și constructive, plecând de la problemele indivizilor, cu scop precis de reabilitare reală.
Producătorul de droguri (cultivatorul, băieții cu rafinarea etc.) și dealerii au un scop, să satisfacă cererea pieței, care este una pe cât de subterană și ilegală, pe atât de extraordinar de profitabilă. Dar pe consumator ce-l mână să ajungă să consume până la adicție substanțe halucinogene? Acest mecanism prin care omul vrea o scurtătură pentru fericire, atât de dificil de ținut sub control, este cunoscut de când este lumea și pământul, dar leac nu i s-a găsit, sau cel puțin nu unul accesibil și universal valabil. S-a încercat combaterea adicției față de alcool prin prohibiție și rezultatul a fost o creștere bruscă a criminalității, un boom al mafiilor. Au crescut prețurile la țigarete, nu doar că au proliferat rețelele de traficanți, dar au apărut prompt substitutele fumatului cu vapori, substanțe despre ale căror efecte asupra organismului nu se știe mare lucru. Etnobotanicele au fost calea nereglementată de atingere a fericirii, cu efecte uneori dintre cele mai drastice. Intrăm acum în al doilea deceniu de când România a început să devină o piață pentru consum. Tot mai mulți români ajung să obțină acest tip de marfă, să o prizeze de plăcere, sau pentru a-și crește anumite performanțe, timp în care statul a construit doar forme instituționale, în frunte cu Agenția Națională Antidrog[5]. Avem chiar și o Strategie Națională „în domeniul drogurilor 2022 – 2026„[6], care are un subcapitol numit „reducerea cererii de droguri„, din a cărui lectură nu înțelegi mare lucru.
- Vlasti către Cristi:
Sunt făcute să sune bine, dar denotă o bulibășeală în analiza și prescripție și, mai ales, nu văd compartimentarea corectă a discuției. Așa arată poziția unor decidenți rupți de realitate care vorbesc din niște tabele despre măsuri care sunt de regulă neefective. Pe scurt, nu știu ce ne împiedică să mărim resursele în vămi și controalele inopinate nediscriminatorii în spații publice unde sunt categorii din populație vulnerabile și expuse din diverse motive flagelului?
În loc să ne ducem acolo unde este omul, schimbăm statutul omului, e mai simplu așa, cădem într-un relativism cu mai multe „adevăruri” care converg/circulă simultan, deci hai să mărim pedepsele că sună bine.
- Cristi către Vlasti:
În „Gambitul damei”, eroina – Beth Harmon, o jucătoare genială de șah, este aparent dependentă de sedative și alcool pentru a-și pune în valoare geniul, doar că în final se dovedește că își putea la fel de bine mobiliza resursele excepționale și printr-un efort de voință, pe care ani de zile l-a substituit (calea mai ușoară) cu ingerarea de stimulente.
În „Teambuilding”, Matei Dima, Cosmin Nedelcu și Alex Coteț spun povestea amuzantă a unor corporatiști care refulează într-un weekend în care patru echipe regionale formate din angajați se întâlnesc pentru o competiție ce ar fi trebuit să consolideze relațiile dintre ei.
Modul în care majoritatea celor cooptați se raportează la oportunitatea oferită de acest teambuilding are un element comun: refularea maximă, după puteri – consum de alcool, droguri și căutarea oportunității pentru relații sexuale pasagere. Cine nu uită total de sine, nu se rupe de realitate, ratează ocazia.
Ulterior realizatorii filmului au dat publicității un comunicat în care au ținut să explice că descurajează consumul de droguri și alcool și că anumite scene nu trebuie înțelese ca încurajând în vreun fel consumul de astfel de substanțe.
Dorința de a se rupe de o realitate pe care o disprețuiesc sau căreia nu-i fac față pare să fie motivația principală a abuzului de droguri și alte tipuri de substanțe halucinogene. Existența unui număr serios de indivizi care recurg la această cale de evadare devine fenomen social. În funcție de cât de evoluată este societatea și cât de încrezător este statul în actul de guvernare, acest fenomen este abordat deschis, empatic, colaborativ sau dimpotrivă, pur represiv.
În societățile avansate, deschise autoritățile și partenerii lor din societatea civilă riscă să creadă că merită să legalizeze consumul de droguri recreative în diverse moduri care implică controlul adicției și prevenirea degradării fizice a consumatorului; importantul efect colateral este că scoate la lumină mare parte din piața controlată de crima organizată.
Legalizarea canabisului pentru scopuri medicale este o recomandare a Organizației Mondiale a Sănătății și Uniunea Europeană a transpus recomandarea în aquis-ul comunitar. Unde se termină scopul medical și unde începe consumul recreativ, se pune întrebarea? Pot fi considerate unul și același lucru?
Au apărut afacerile legale care oferă „produse de calitate”, consultanță și „rețete personalizate” consumatorilor. Un start-up portughez care face acest lucru – AceCann – și-a propus: „Pe măsură ce legalizarea se extinde în toată Europa, anticipăm o creștere rapidă și exponențială a cererii pentru flori și extracte de canabis de înaltă calitate. Cu o echipă experimentată, tehnici unice de cultivare și extracție și o rețea vastă, putem deveni un furnizor premium al industriei în plină expansiune a canabisului medical din Europa.„[7]
AceCann are și un investitor de prestigiu, fondul de investiții (de risc) californian specializat Casa Verde, înființat de rapperul Calvin Broadus, cunoscut sub numele de scenă Snoop Dogg. Investiția anunțată de Casa Verde în stat-up-ul portughez este de 13 milioane de euro, nu tocmai puțin.
În România narativul oficial – reafirmat din nou în discursurile din Parlament miercuri, 15 februarie – este acela că liberalizarea consumului de droguri pentru consumul recreativ în alte țări și-a dovedit limitele și a eșuat. România nu trebuie să facă aceeași eroare, ci trebuie să descurajeze fenomenul printr-o abordare coercitivă, înăsprind pedepsele pentru cultivarea și traficul de droguri, în mod special.
Nu este de mirare, în condițiile în care expunerea publică asupra fenomenului se menține într-o cheie dramatică, alarmistă, sub semnul unei permanente urgențe, din care oamenii politici superficiali se alimentează, în căutarea imaginii pozitive pentru obținerea facilă de voturi. Dau doar câteva exemple de titluri recente publicate în mass media:
•„Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, la data de 12 februarie, în jurul orei 23,45, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza Sectorului 3, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător de autovehicul care circula pe Bulevardul Camil Ressu.
Conducătorul autovehiculului nu s-a conformat semnalului și a încercat să se sustragă, continuându-și deplasarea. În momentul în care a ajuns pe Șoseaua Colentina, la intersecția cu Strada Cremenita, mașina urmărită a intrat în coliziune cu autospeciala de poliție.
Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,41 mg/l, precum și cu aparatul Drugtest, care a relevat prezența unei substanțe interzise în organism.”[8]
•„Mai există încă o categorie de pacienți, cei care revin în mod repetat pentru că au probleme cronice în contextul cărora nu conștientizează că trebuie să apeleze la medicul specialist care poate să le rezolve problema.
Şi aici am tot dat exemplul adicțiilor, cei care sunt dependenți de diferite substanțe, inclusiv alcool, droguri, care vin în UPU fie că sunt aduși de familie, fie vin ei înșiși dar iarăși, noi putem rezolva problema acută, dar pe termen lung ei trebuie să se adreseze celor care pot să le rezolve adicția.
Ca exemplu, un tânăr din Oradea care a revenit în UPU din noiembrie de 64 de ori. A fost până la începutul anului acesta pentru că știe că după consumul de cocaină riscul să dezvolte infarct miocardic este mare. Și atunci revine ca să verifice dacă nu cumva a făcut infarct miocardic.”[9]
•„Trei bărbați au fost trimiși în judecată, în două dosare diferite, pentru trafic de droguri de mare risc. Cei trei au introdus în România aproape 10.000 de comprimate de Ecstasy. Unul dintre aceștia a încercat să vândă 5.000 de comprimate unui investigator sub acoperire de la structura de criminalitate organizată din cadrul Poliției Române.
Doi dintre traficanți (Mihai T. și Iacob M.) au fost trimiși în judecată la Tribunalul Alba, în decembrie 2022, iar al treilea la Tribunalul Hunedoara (Vasile C.) în februarie 2023. A doua instanță a luat decizia de declinare de competență către Tribunalul Alba, unde cele două cauze ar urma să fie reunite. (…)
MDMA (Ecstasy) este un drog complex și deosebit de periculos. Având structura similară atât amfetaminei cât și mescalinei, efectele produse sunt stimulante și psihodisleptice. Produce euforie acționând asupra neurotrasmițătorului dopamină. Celelalte efecte, în general cele fizice, pot fi atribuite acțiunii asupra serotoninei și noradrenalinei. MDMA produce alterarea realității.”[10]
- Vlasti către Cristi:
De la destigmatizare următorul pas este glorificarea consumului prin mijloace culturale care vin pe filiera adolescenților (teen culture), după care așa, pas cu pas, dorim să îmbunătățim calitatea actului de prevenție și intervenție și de fapt vorbim de business: profit; taxe, deci este bine.
E clar că se călărește un val de popularitate care se încearcă continuu să fie lărgit prin politici care par oarecum neutre, dar care măresc de fapt baza demografica a celor cu probleme de adicție; poate că nu este nimic nevinovat aici, unii politicieni caută astfel (și obțin) voturi.
Tragediile sunt trăite personal și în familii, politicieni le vad cu empatie mimată și structural, ca probleme sociale, adică ceva difuz, statistic. Dar tragediile se manifestă concret și personal, în cadrul unor familii neputincioase.
Dau exemplul familiilor împovărate material (pot fi și mame singure), cu 2-3 copii care cresc în cartiere unde incidența consumului de droguri este mult peste media națională, prin urmare copiii vor consuma foarte probabil și ei droguri, poate vor face mic trafic și astfel vor ajunge să aibă probleme majore atât medicale, cât și cu legea, unii dintre ei este posibil să-și încheie prematur viața.
În același timp, niște politicieni vor milita pentru legalizări, vor folosi superficial, selectiv exemple și date care le susțin teoriile pentru a exacerba starea de fapt și a redefini problemele. Alții vor folosi aceleași date pentru a justifica modificări de legi care, chipurile, rezolvă problemele înăsprind pedepsele.
Nu știu cu ce venim în ajutorul acestor familii/mame singure și a copiilor lor care vor trăi aproape de consumul de droguri și pasul greșit o să fie aproape sigur făcut de ei (mai probabil decât să stea departe de o realitate care-i include de mici).
Oamenii au căutat tot timpul starea de extaz și catharsis personal, care să le ofere ceea ce ei văd ca fiind un reset constructiv. La un moment dat în istorie aceste substanțe se consumau pe fundalul unor experiențe religioase. Nu ne mai trebuie fundalul religios, dar atractivitatea consumului de substanțe halucinogene a rămas, ca și speranța că sunt leacul care ne face suportabilă viața.
- Cristi către Vlasti:
Chiar dacă sunt părelolog în materie și o recunosc, vreau să revin în final la o idee pe care o consider cât se poate de valabilă: avem nevoie să vorbim despre fenomenul social al consumului de droguri, dar discuțiile trebuie să fie echilibrate, iar substanța lor să fie oferită de cei care sunt apropiați de fenomen și au o perspectivă așezată și corectă.
Ce înseamnă acest lucru? 1. Să nu mai citim știri alarmiste și să ne construim din frici o poziție vis a vis de fenomenul consumului de droguri; 2. Politicienii să învețe să-i consulte și, mai ales, să-i asculte pe cei care sunt aproape de fenomen, fie că sunt medici, părinți, consumatori, traficanți pocăiți sau polițiști ori procurori implicați în anchete legate de traficul ilegal de droguri; 3. Să punem presiune pe autorități ca să înțeleagă să este nevoie de un sistem eficient care să ofere sprijin consumatorilor care au dezvoltat adicție; 4. Să contribuim prin donații pentru susținerea programelor de prevenție și de gestionare a fenomenului, acolo unde suntem convinși că ne aflăm în fața unui demers serios.
Altfel spus, trebuie să ne implicăm ca cetățeni, înainte de a expedia totul în teamă, refuz și izolare. În orice moment putem ajunge să fim implicați în acest fenomen – așa este viața, nu? plină de surprize – și va fi tardiv atunci să ne gândim că ar fi fost bine să fi acționat civic pentru ca societatea în care trăim să aibă instrumentele potrivite cu care să-l abordeze.
NOTE
[1] https://www.vice.com/ro/article/aegv54/cum-se-drogheaza-romanii-cu-datura-planta-care-creste-oriunde-104
[2] https://www.turnulsfatului.ro/2023/01/20/o-mama-din-sibiu-cu-fiica-dependenta-de-droguri-isi-striga-durerea-si-neputinta-bdquo-as-vrea-sa-poata-fi-ajutati-nu-numai-sedati-rdquo-199808
[3] https://pressone.ro/un-dependent-de-droguri-e-o-persoana-bolnava-nu-un-criminal-corespondenta-din-lisabona
[4] https://www.avocatnet.ro/articol_53295/Modificarea-legisla%C8%9Biei-privind-traficul-de-droguri-a-trecut-a-doua-oar%C4%83-de-Parlament-Care-sunt-nout%C4%83%C8%9Bile-dup%C4%83-reexaminare.html
[5] http://ana.gov.ro/despre-institutie/reteaua-nationala/
[6] https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/253794
[7] https://www.euronews.com/next/2021/10/12/snoop-dogg-s-company-makes-first-investment-in-europe-in-cannabis-start-up
[8] https://newsweek.ro/international/sofer-beat-si-drogat-cursa-nebuna-pe-strazile-capitalei-a-lovit-si-o-masina-de-politie
[9] https://ziare.com/urgente/consumator-de-droguri-urgente-64-de-ori-in-doua-luni-consum-de-droguri-urgene-1784682
[10] https://ziare.com/ecstasy/ecstasy-droguri-barbati-judecata-diicot-alba-iulia-vanzare-investigator-sub-acoperire-1788324
MILANOVIC VLASTIMIR
Născut: București, 11.02.1980
Școala:
1994 – 1998 Liceul Teoretic Ion Neculce
1998 – 2002 Facultatea de Drept (Universitatea Ecologică)
Ani de profesie:
2003 – 2007 – debut în domeniul cinematografic – asistent producție, director de producție, producător
2008 – 2020 – întemeiat propria firmă de producție, specializată în reclamă TV, short films, videoclipuri, documentare
2008 – director de producție al filmului (scurtmetraj) „Megatron” (producție Mandragora) -Câștigător al premiului Palme d’Or la Cannes în 2008
Nenumărate premii Effie, Sabre, Internetics cu diferite campanii comerciale.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O tema excelenta.
In opinia mea, comertul cu droguri trebuie lasat liber.
Dar trebuie sa avem centre medicale de dezintoxicare. Incepind cu alcoolul si tutunul.( Ati incercat sa vedeti ce greu te lasi de fumat? Iar alcoolismul este privit ca o rusie, nu ca o boala.) Si terminind cu droguri puternice.
Cu cat interzicem mai mult o problema, cu atit vor apare mai multe elemente „antisociale” care vor exploata fenomenul. (Si din ce in ce mai puternice.) Deja dovedit de SUA, in perioada interbelica. Prohibitia a fost o lectie dura.
La fel si cu legea prostitutiei si jocurile de noroc.
Dati cetateanului libertatea pe care o merita, si faceti centre de ajutor medical pentru cei care nu se pot controla!
Nu veniti ca timpiteii cu interdictii. In fond, statul nu-i mamica si nici taticu…
Si cu ce bani? Aveti idee cat costa o terapie de genul celei mentionate in articol? Oameni care nu au nicio vina, au dus o viata normala, echilibrata, dar au probleme de sanatate, trebuie sa scoata din buzunar o gramada de bani, sau sa astepte luni de zile, pentru investigatii sau tratamente. In schimb cei care au fumat, consumat alcool, mai nou droguri, o viata intreaga, informati fiind despre cat de nocive sunt pentru propria sanatate, ignorand cu buna stiinta consecintele, au pretentii la tratamente de ultima generatie, de preferinta la Viena.
Pana unde poate merge solidaritatea sociala? Societatea nu inseamna numai drepturi, ci si responsabilitate. Cu buna stiinta ignori consecintele, iar ulterior te astepti sa fii ajutat cu tratamente de ultima generatie? Cat de moral este acest lucru? Si cat de fezabil este? Cat de benefic poate fi pentru societate sa stii ca poti face orice, pentru ca altii sunt la post, gata sa plateasca oricat ca sa te ajute? Ce poate face societatea, este sa-ti ofere o educatie, informatii, si la nevoie un ajutor decent. Dar nu astepta nici conditii de lux, nici tratamente costisitoare, pentru ca nu e nimeni obligat sa plateasca din propriul buzunar pentru tine, in conditiile in care stiai foarte bine care sunt riscurile. Nu astepta de la altul sa-ti repare propriile greseli. Sau cu alte cuvinte, cum iti asterni, asa dormi…
Care sunt motivele consumului de droguri tot mai mare din Romania ?
incercati sa le idenficati pe acestea iar masurile pot fi luate pe masura.
Pe de o parte, decriminalizarea consumatorului, ajutarea acestuia prin programe si teraprii pe masura , de cealalata parte inasprirea sanctiunilor pt cei care le pun droguri in circulatie trebuie aplicate paralel si concomintent.
Problema nu poate fi rezolvata, poate fi tinuta numai sub control si trebui sa acceptam faptul ca vom avea tineri care isi vor rata vietile, este problma lor.
Ii putem ajuta insa daca nu vor atunci trebuie lasati ca drogurile sa-si faca efectul pana la capat, pana la disparitia fizica a acestora.
Haideti sa fim seriosi, tinerii nu au nici o mare dezamagire sau trauma psihica. (Daca nu cumva ii sperie olita pe care mamica nu le-a dat-o cand erau pici.) Nu de asta se drogheaza. Incearca noi elixire, se dau mareti fata de colegi. Atita timp cat au bani de la babaci, de ce nu? Unii dintre ei cad, pentru ca nu toti reactioneaza la fel la droguri. Pe astia trebuie sa-i ajutam.
De curiozitate: s-a facut o statisca printre cei drogati, cati sunt saraci si cati bogati? Si cum platesc saracii (si saracele) drogurile?
Mai tineti minte aurolacii, au disparut ? ei sunt cei saracii drogati, cei cu bani isi pot permite droguri, bani fie de la parinti ceace insa nu cred, care parinte normal la cap sustine consumul de droguri a propriului copil ?
Problema este criminalitatea legata de procurarea banilor pt consum si ar fi indicat ca statul sa ofere drogurile gratuit prin programe speciale, sa puna la dispozitie cele necesare in conditii sigure si sterile.
Astfel consumatorul este degrevat de stresul produs de procurarea banilor si poate duce o viata cat de cat „normala” , poate beneficia de programe de dezintoxie si reintegrare in societate.
Umanitatea se drogheaza de cind exista lumea si pamintul .Alcoolul sau chiar si cafeaua sunt parte aceluiasi subiect . Natiunile lumi au inteles care sunt drogurile ce pot fi folosite la nivel personal si care sunt cele care pot provoca traume de tot felul .Decizia este a fiecarui individ . Nici macar „prohibitia ” din SUA anilor 1920-1933- nu a reusit sa opresca flagelul . Satul trebuie doar sa asigure combaterea aparitiei la vinzare a drogurilor de mare risc si atit .
Interesant subiectul, am auzit deseori argumentul esecului legi prohibitiei in America, dar chiar asa sa fie? Legea prohibitiei a fost luata ca urmarea cazurilor tot mai numeroase si ample de alcoolism si a efectelor lor asupra societati, familiei si indivizilor, aceasta si in contextul de trauma sociala post WWI. Se poate relativ enumera unele efecte negative , precum mafiile care traficau alcoolul, dar efectele pozitive? Acestea de ce nu sunt analizate sau studiate? A stricat „Legea Nobila” societatea americana? Sau a facut-o mai puternica si rezilenta, si dupa razboiul din Vietnam au aparut problemele cu LSD, din nou au fost interzise , a daunat aceasta? Probabil pe viitor (daca se vor legaliza) cand nu se vor mai putea suporta efectele, va veni la putere un individ precum Duterte in Filipine sau Bukele in El Salvador care vor taia in carne vie la propriu, este mai de dorit aceasta varianta? . Cei care se drogheaza si cei care traficheaza vor continua oricum sa o faca si mai departe (la fel si in trecut cu legea prohibitie), dar cei care au inca functionala gandirea critica sau anumite principii trebuie protejati, si sa li se ofere argumente valide pentru a refuza orice invitatie sau oferta de acest gen.
Trebuie URGENT legalizate drogurile pentru cei in stare terminala, nu este moral corect ca orice pusti teribilist sa poata cumpara un joint iar un bolnav incurabil sa se stinga in chinuri absolut inimaginabile in care cei mai curajosi ajunug la suicid.
Am avut colegi si prieteni care s-au drogat in tinerete, din curiozitate.Cand unul a facut criza de epilepsie la volan, in mers, m-am gandit ca si iarba putea fi o cauza.
Pentru droguri si consumatori am toleranta zero, stiu ce inseamna o psihoza si care sunt rezultatele. Un dependent de droguri este un om bolnav psihic, potential periculos, cu nevoile si riscurile aferente. Din punct de vedere strict material societatea romaneasca nu isi permite tratamentul.
„Calatoria” incepe cu un pas. Cel mai sigur leac este sa nu faci niciodata acel prim pas.
In afara de asta?… Educatie si instruire, prezentarea necosmetizata a efectelor drogurilor (filme explicite, avertismentele specialistilor – medici, psihologi, politisti etc., vanarea si sanctionarea (fara mila) a traficantilor, distribuitorilor, dealer -ilor si a tuturor celor care sprijina comertul ilegal cu droguri. Legalizarea canabisului (cu controlarea cantitatii/concentratiei), pentru cei peste 18 ani, coroborata cu sanctiuni dure pentru minori, cei ce vand minorilor, cei ce sunt prinsi „fumati” la volan.
Off topic: Cel mai puternic drog este cel ideologic. Uite, stiu eu unul care se drogheaza si isi drogheaza poporul zilnic- Putin. Astazi vorbea de parca era in transa, iar la sfarsit i-a facut pe multi sa cante imnul Rusiei la sfarsit. Nici Hitler nu reusea asa ceva. Puterea este precum un drog, iar atunci cand controlezi o armata precum cea a Rusiei probabil ca esti in extaz.
Ei, cu imnul stim cum se face: agitatori, in multime, care incep sa-l intoneze. Odata aprinsa „scanteia”, nu-si permite nimeni sa nu mumure imnul sau macar sa nu-si miste buzele…
Mie mi-au placut cadrele cu audienta, in care am vazut multe priviri incordate, goale, deznadajduite sau chiar discret-ingrozite. La un moment dat, regizorul de emisie chiar nu a mai comutat si pe imaginile din sala… :)