miercuri, iunie 29, 2022

La taclale cu Vlasti: viața minunată din rețeaua socială

Sunt împreună cu Vlastimir Milanovic la a cincea conversație, de această dată pe o temă apropiată de domeniul lui de expertiză: minunata lume a virtualului din care ne hrănim visurile și speranțele. Pe tărâmul virtual eu sunt un consumator – unul moderat, mă încăpățânez să cred –, însă Vlasti este atât consumator, cât și producător de conținut, ceea ce i-a dat, cred, un avantaj.

Când nu ne merge bine și ni se îneacă corăbiile, dăm vina pe cineva sau pe ceva; în pandemie și odată cu războiul din Ucraina am ațintit cu degetul spre rețelele sociale: până când ne mai lăsăm păcăliți de minciunile postate pe rețele? Dar au fost minciunile și autorii lor cu adevărat demascate? Nici vorbă! Minciună în rețeaua socială este tot ce nu ne vine la socoteală: minciuna lor, adevărul nostru.

Poate fi, în sine, o rețea socială de vină pentru minciunile pe care le găzduiește? De fapt, ce este o rețea socială? Cam toate definițiile ne spun același lucru: o rețea socială (social network) este o comunitate formată din diferiți utilizatori și organizații care interacționează între ele pe platforme de internet.

Exemple de rețele sociale? Le știm cu toții, oricare dintre noi poate rosti câteva denumiri: Facebook, Twitter, Instagram, Telegram, TikTok, Linkedin, Reddit, Pinterest… Cei mai mulți dintre noi nu ne mulțumim să aparținem unei singure astfel de comunități, ci accesăm mai multe, pentru că sunt profilate diferit; doar că tendința este să aducem cu noi același comportament, indiferent de rețeaua în care ne manifestăm.

„Cel ce inventează povești nu este ferit de primejdia de a prefera lumea lor celei în care trăim. (…) La cealaltă extremă, mintea noastră se cercetează pe sine și ajungem să luăm visele drept realitate. Imaginarul nostru este atât de vast, iar uneori atât de puternic și de limpede, încât poate înlocui realul înșelător și prefăcut, vălul cețos ajungând să aspire la statutul de adevăr suprem, inalterabil, autoritar” scrie Jean-Claude Carrière în prefața la „Cercul mincinoșilor”.

Odată ajuns președinte, Donald Trump posta tweet după tweet ca să ne lumineze asupra motivelor și a modului în care își lua deciziile, de cele mai multe ori în disprețul echipei sale de la casa Albă, ca să nu mai vorbim de Congres și alte bagatele.

Mă gândesc cât de mult i-ar fi plăcut lui Mao Zedong să fie conectat la o platformă socială în zilele Revoluției Culturale! Sincer, nu vi se pare clar că Vladimir Putin pierde războiul și pentru că e tufă de Veneția în materie de comunicare pe rețelele sociale?

În „Mindf*ck”, Cristopher Wylie, IT-stul canadian care a dezvăluit public mașinațiunile puse la cale de SCL Group – Cambridge Analytica, ne avertizează că în spatele oricărei rețele sociale se află mai multe entități – private, ale statului, cine poate ști? – care nu au alt scop decât să te profileze, după care îți servesc (ba chiar te bombardează cu) un tip conținut prin care să îți modifice comportamentul într-un sens sau altul, fără ca să poți fi conștient de ce ți se întâmplă, fără să te poți apăra.

De câte ori mă întreabă cineva despre părerea mea în legătură cu presupusa nocivitate a rețelelor sociale, recunosc că sunt tentat să ridic din umeri, pentru că nu cred în așa ceva. Poate că par un prostănac, dar nu cred că aș răspunde altfel la întrebarea dacă un cuțit mi se pare periculos și nociv. Nu, sunt doar unelte. Noi facem periculoase pentru semenii noștri și cuțitele, și armele de foc, și rețelele sociale; cu intenție sau din nebăgare de seamă.

Vlasti, îți rezum o poveste – „Pâinea din vis” – pe care Jean-Claude Carrière a inserat-o în „Cercul Mincinoșilor”, care să ne ajute să reflectăm asupra nebuloasei realitate vs. virtual (vis): Trei călători și prieteni și-au dat seama seara, după o zi istovitoare, că le-a mai rămas doar o lipie și o jumătate de ploscă de apă. Au decis să amâne până a doua zi dimineața împărțirea lor și s-au așternut la somn, osteniți. Când s-au trezit, fiecare și-a povestit visul, în speranța că poate noaptea a fost un sfetnic bun. Primii doi au istorisit cum cineva în vis le-a explicat fiecăruia că el este cel îndrituit să mănânce pâinea și să bea apa. Al treilea, însă, a spus așa: „Eu n-am visat nimic. N-am văzut nimic, nici n-am auzit nimic, nici n-am spus nimic. Nu mi-am văzut nici prezentul, nici viitorul. Niciun înțelept nu mi-a vorbit. Dar am simțit o prezență atotputernică, neînfrânată, care m-a îndemnat să mă scol, să iau pâinea, să iau apa, să mănânc pâinea, să beau apa. Așa am și făcut.”

Vlasti către Cristi:

E interesant că din trei, doi au fantasmat și acțiunea a survenit ca o chemare/misiune, la al treilea dorința s-a transformat într-o nevoie și activându-se a declanșat acțiunea și a rezolvat problema, cel puțin pentru moment.

Povestea descrie puțin, așa, societatea: resursele limitate, diverse poziționări și gânduri acționabile. În poveste este plasat visul, noaptea, pauza, intenția, acțiunea, nevoia, justificarea. Plasează și raportul ăsta interesant, 3 la 1. De asta oare există inegalitatea persistentă? Unii mai și acționează, cel care a luat pâinea era tot într-o fantasmă?

Nevoia reprimată apare în vis. Visul devine o poveste personală care, împărtășită, începe să formeze lucruri, poate partide politice, cluburi de interes, mișcări de stradă… Ca să devină o poveste cu adevărat antropologică, seculară, cineva trebuia să ridice o piatră.

Față de Cain și Abel povestea a evoluat dinspre familie către oameni necunoscuți, societate, prieteni, tovarăși de drum. O altă chestiune este că avem nevoie de reguli, pentru că altfel împărțim pâinea arbitrar, în baza puterii fantasmelor.

Cristi către Vlasti:

Cred că ar mai fi ceva de spus. Este tentant să filozofezi despre realitate și vis (virtual); ca-n visul fluturelui: „Un om se visează fluture. Zboară ușor din floare-n floare, deschizându-și și întinzându-și aripile, fără să-și mai aducă aminte că este om. Când se trezește, își dă seama cu uimire că este om. Dar este un om care s-a visat fluture, sau un fluture care se visează om?”

Virtualul este contaminant. Dacă nu ești atent, îți taie legăturile cu realitatea – iar realitatea nu este niciodată prea frumoasă, nu-i așa? – și apoi când, vrând, nevrând, te întorci la prozaicul crud din care ai încercat să evadezi câteva clipe, te copleșește și te aruncă în depresie.

Vlasti către Cristi:

Cum ai început cu o poveste, îți propun și eu o temă de reflecție pe care o contemplu de mai mulți ani. Marele șahist Bobby Fischer, un om cu niște performanțe și calități intelectuale rar întâlnite și care a ținut piept șahiștilor din URSS în timpul războiului rece, cu o viață tumultoasă (care îți dă, așa, un iz de căutare asiduă), pe patul de moarte, fiind atins de o asistentă medicală, spune: „Nothing soothes as much as the human touch!”[1]

Ce putem spune mai mult decât a spus în pragul sfârșitului călătoriei acest om remarcabil, bântuit, care a suferit și care a răzbit?

Cristi către Vlasti:

Pot să sparg armonia? Vin cu o mică conversație din zilele noastre, ce ar putea fi un început de schiță în stilul lui Caragiale, auzită deunăzi la spălătoria self service de mașini (pentru că în criza de forță de muncă în care ne aflăm, am făcut rapid pasul către realitățile prefigurate de Alvin Toffler), ce sună cam așa (redau din memorie, cât pot de fidel):

„- Ai văzut bă laivul lu’ Vas’lică ce și l-a făcut la muncă?

– Nu bă!

– Cum nu bă? Mă lași? I-ai dat laic!

– Ești nebun? N-am dat niciun laic! (urmează câteva interjecții pe care nu le redau…)

– Bă, ești nebun? Uite, ai dat și laic și ai pus și coment!

– Ia bă! Bă, ești nebun! Oi fi dat!

– Păi, ai dat, nu vezi!

– Da bă, văd… da’ când?

– Azi noapte!

– A…, băăă…, mă lași! Ce, știu io ce-am mai dat? Eram beat mă, azi noapte! Am capu’ mare și acu’!”

Mă tem că inocența noastră în relația cu rețelele sociale e absolut teribilă. Și că cei doi nu sunt nici pe departe excepția! Probabil 99,99% dintre noi interacționăm cam în același mod cu ceilalți în rețelele sociale și apoi ridicăm pur și simplu din umeri: cine, eu?

În pandemie am asistat la inundarea rețelelor sociale – în unele mai mult, în altele mai puțin – cu mesaje prin care erau contestate: existența virusului Covid-19, acțiunile și deciziile de sănătate publică și cele administrative, de izolare sanitară, purtarea măștii sanitare sau vaccinarea, sub diverse motive. Și autoritățile au încercat să folosească rețelele sociale pentru a-și promova și apăra politicile de protecție sanitară sau de prevenție a îmbolnăvirilor, dar au făcut față cu greu valului de mesaje negative. Motiv pentru care au arătat cu degetul spre aceste comunități virtuale, denunțând pericolul manipulării lor și anunțând intenția de a le reglementa. Pornind de la acest exemplu, putem spune cert că rețelele sociale sunt un pericol pentru utilizatorii lor?

Vlasti către Cristi:

Pandemia ne-a arătat că în fața unei pestilențe oameni se organizează, se tribalizează, se suportă, se creează tabere, adeziune, se creează prietenii, se atacă autoritatea și autoritatea răspunde. Și răspunde în această eră cu instrumente specializate, pe unele le simți, le vezi, altele sunt subtile, în fine, pe unele nici nu le bănuiești.

Rețelele au facilitat organizarea, transportul facil și fără cost al informației, al ideilor, a creat rețele de interes în cadrul rețelelor sociale, au amplificat dizidența. De acum depinde în ce tabără ești. Ești în tabăra în care îți este frică de o revoluție venită de pe fundul mării și care doboară statul și se impune, sau ești în tabăra în care îți este frică că din cadrul statului se va ridica și impune un nerv dictatorial/totalitar.

Cred că aceste două variante sunt extremele, majoritatea oamenilor plasându-se în spectru undeva la mijloc între cele două poziții. Moderații, chiar dacă pot fi bănuiți că sunt un pic ignoranți, per ansamblu fac societatea să coexiste pașnic. Însă există și o bătălie pe acești moderați – indecișii, în jargonul electoral politic.

Dar dacă „centrul rezistă”, s-ar putea să mai supraviețuim încă o zi pe lumea asta.

Cristi către Vlasti:

Când mă gândesc la ideea de rețea socială, îmi imaginez o piață urbană populată în care într-o zi frumoasă găsești terasele deschise, turiști care trec perechi sau în grupuri de colo până dincolo, negustori care își desfac marfa în magazine, tarabe sau direct pe trotuare, mașini care trec și uneori claxonează, tramvaie, statui și așa mai departe.

În aceeași piață oamenii trec grăbiți, aproape fără să se privească și adăpostiți sub umbrele dacă este o zi foarte ploioasă, eventual adăpostindu-se prin restaurante. Când în piață se anunță un protest, mii de oameni intră mărșăluind, se opresc scandând și apoi ascultă discursuri virulente. Deodată, nimeni nu știe exact de ce, se iscă tulburări, se sparg vitrine, se ridică baricade, se incendiază două sau trei autoturisme, intervin polițiștii și dau cu gaze.

Familia îi spune unui tânăr rănit la proteste, pe patul de spital: „Ți-am spus că nu mai ai ce să cauți în piața aia, că e periculos! Acolo nu găsești decât derbedei!” Undeva, la mii de kilometri, o familie privește fotografii de vacanță: „Ah, uite, îți aduci aminte de piața asta! Ce atmosferă superbă! Ce cafea bună am băut acolo?”

Vlasti către Cristi:

Dualismul nostru. Putem avea stări și experiențe atât de diferite în același spațiu. Îngeri și demoni. Experiența umană este vastă, eminamente emoțională, cu un iz de raționalism cât să ne păcălească suficient că suntem raționali. Cât tumult!

Twitter este rețeaua socială utilizată preponderent în Occident de politicieni. În Rusia este Telegram. TikTok sau Instagram sunt preferate de copii și tineri. Dacă ești un profesionist, semnalezi acest lucru alăturându-te comunității Linkedin. Nu îmi aduc aminte, cel puțin în ultimii trei sau patru ani, să fi cunoscut pe cineva care nu are instalată aplicația Whatsapp pe telefon. Cine nu aparține (cel puțin) unei astfel de comunități, nu există – auzim des această afirmație. Ți se pare adevărat? De exemplu, în branșa ta, cunoști pe cineva neconectat?

Vlasti către Cristi:

Twitter este o platformă de partizanat politic, publicul este foarte comis politic, destul de educat – formatul o cere, nu este video sau de poze, este eminamente de enunțuri scurte și puternice; Telegramul este mai dezvoltat în Rusia, probabil pentru că foarte multe conturi rusești au fost ostracizate pe Twitter, ele fiind în grup așa, un critic mare al prezenței monopolare a Americii; și atunci se pot desfășura pe Telegram, unde discuția poate să se desfășoare în stil rusesc, mai sălbatic.

Deci, Telegram-ul acceptă o discuție mai sălbatică, cu ghilimelele de rigoare, Twitter-ul curăță mai mult și ostracizează rapid derapajele; unele sunt îndreptățite, altele destul de subiective.

TikTok și Instagram sunt Youth Culture, poate cele mai periculoase pe termen lung. Acestea două cultivă stiluri de viață care au ceva politic în ele. Pe tineri îi iau pe sus efectiv și îi obligă, prin imitație, să își ducă viețile pe căi nebănuite, dar destul de predictibile. Ele fecundează un stil de viață care pentru unii este potrivit, revoluționar, reformator, pentru alții este decadent, problematic, abate de la formarea anevoioasă a individului.

E iarăși o problemă cu două viziuni divergente: prima ar fi că trebuie să ai o viață principială, din care decurg niște valori destul de clare și cealaltă, care consideră că e vorba de valori care duc la o viață bazată pe noi principii, și astfel reformatoare.

Pe de altă parte, știm cum se termină toate aceste fenomene tinerești care vor să reformeze și să revoluționeze lumea și că de fapt este o abatere de la un drum al maturizării individuale.

Cristi către Vlasti:

Am auzit o expresie la TV zilele trecute, la un organizator de activități în aer liber: „Avem aici locuri care pot fi instagramizate!” Un neologism neașteptat, pentru mine, dar așa se îmbogățește limba, nu?

La Radio România am urmărit o discuție între un redactor de emisiune și invitatul dumneaei, fotograf, despre aceeași platformă Instagram. Redactorul se scuza că folosește mult mai ușor Facebook, iar cu Instagramul este la început; fotograful o încuraja, explicându-i că această din urmă platformă este mult mai potrivită pentru conținutul foto și video, iar ceilalți utilizatori din comunitate sunt profilați și știu să aprecieze genul.

Eu sunt prozaic și ușor conservator. Deocamdată folosesc LinkedIn și Whatsapp. Mă gândesc să îmi fac un cont și în platforma Twitter. De fapt sunt decis să-mi deschid un astfel de cont, mai rămâne și să-mi fac și timp pentru ce mi-am propus. Dar este un moft, nu o nevoie sau un câștig, din punctul meu de vedere.

Dar tu ai putea rezista fără cont? Și când întreb, mă gândesc inclusiv la afacerile tale, nu doar la înclinațiile tale personale.

Vlasti către Cristi:

Nu cred că am așa o mare problemă cu împrumuturile astea brute și jargonizarea, cât am probleme cu nevoia de prezență și atenție, mijlocită de rețelele de social media. Nu toată lumea, dar mare parte din cei activi au tendința de a se buluci, ca prezența lor să fie foarte stridentă/exagerată pe platforme.

Cumva, există o lipsă de substanță sau de introspecție și atunci prezența este mult mai agresivă vizual sau stridentă ca mesaj. Cum substanța este mai rar întâlnită, mediul online este de multe ori ca o gradină zoologică.

La începutul carierei mele, când au apărut rețelele sociale – și mi-am luat destul de mult timp ca prezență și pentru a observa pe tot felul de rețele – mi se părea esențial să fiu acolo pentru a profita să mă dezvolt. Până când m-am prins că e vorba doar de trend și de ce fac alții.

Înaintând în industrie (estetică, scop, forme, diferențe), am observat că trendul e un „ceva” simplist și trecător și doar ascunde pentru începători necunoașterea esențialului uman. Acum consider că este neproductiv să urmăresc ce fac alții, important este să observ sumar încotro se duce industria la nivel global, regional, zonal, local, dar și acest lucru nu mă mai ajută atât mult în ce proiecte am eu. Cunoașterea temeinică a clasicilor, declinată pe mai multe axe, îmi este mult mai folositoare.

Am început să simt așa atunci când am observat, în timp, că social media duce arta și rudele ei mai comerciale spre un primitivism bazal, cu emoții previzibile și de cele mai multe ori negative: dezgust, mânie, isterie, controversă, tabu, exagerare, strident, invidie, frică, teamă, anxietate. Mie mi se pare un regres, și încă în grup mare.

De vină sunt doi factori: popularitatea și viteza de consum. Ambele împing spre o lipsă de consistență dar în plin fuleu, cu exaltare.

Twitter și Facebook l-au restricționat pe Donald Trump în 2020. Acum Elon Musk, după ce a achiziționat Twitter, a anunțat că, de îndată ce va avea controlul afacerii va renunța la orice interdicții impuse liberei exprimări pe platformă. Facebook a fost interzis în Federația Rusă după ce Moscova a ordonat invazia militară a Ucrainei. Mark Zuckerberg este însă decis în continuare să limiteze sau să interzică anumite tipuri de conținut pe platforma pe care o deține. Vicepreședintele Comisiei Europene, Věra Jourová, a declarat că propunerea actului legislativ privind serviciile digitale urmărește să crească responsabilitatea platformelor digitale și să clarifice regulile privind eliminarea conținutului ilegal online – inclusiv discursurile instigatoare la ură și incitarea la violență. După părerea ta, care este calea corectă: platforme deschise, fără nicio reglementare (liberalism pur și dur) sau platforme reglementate, la fel ca toate domeniile vieții noastre sociale?

Vlasti către Cristi:

Elon Musk a fost interogat pe această problemă, el devenind prezumtiv noul deținător al platformei – până se va concretiza tranzacția, pentru că este posibil și să nu se întâmple – și a răspuns destul de clar că consideră o greșeală ostracizarea unui om atât de relevant politic cum este președinte al Americii.

Donald Trump a fost restricționat nu atât prin evidențierea unor probleme în conținut, ci prin judecarea arbitrară și politică a prezumtivelor efectele ale prezenței/comunicării în mediul online, adică pe Twitter; plus lipsa de motivații, justificări plauzibile.

A fost folosit un eveniment pentru a justifica restricționarea transmiterii mesajelor unui președinte care luase jumătate din voturile americane.

Rusia a interzis Facebook-ul din cauză că platforma a publicat – și a fost preluat intens mesajul – că acceptă pentru prima oară instigarea la violență împotriva demnitarilor ruși pe platforma sa. Deci cumva logică măsura.

Nu înțeleg ce i-a îndemnat pe cei de la Facebook să facă asta, ei fiind de regulă în spațiul public destul de imparțiali și apolitici. Putem bănui că doar presiunea politicului poate explica o asemenea decizie controversată, e greu să motivezi că este OK să permiți instigarea la violență împotriva unui anumit grup de oameni, restul fiind interzise. Există diferență între oameni, în afara Justiției?

Cred că de fapt ei își doreau să iasă din piața rusă, pentru că ar fi trebuit să curețe intens ce se întâmplă în opinia publică de acolo și ar fi intrat într-un foc încrucișat, ajungând în centrul atenției. Facebook este mai interesat de mărirea bazei de participanți, de expansiunea comercială și profit, iar atenția politică este ultima chestie pe care și-o doresc, în climatul de acum.

De fapt toate aceste platforme își doresc succes comercial și popularitate și se trezesc în mijlocul unor războaie civile extrem de agresive – curat ghinion.

Apropo de cum vad mersul înainte: părerea mea este că suntem în miezul unei probleme delicate. Cred că este foarte ușor să interzici chestii care țin de libertatea de expresie, dar este foarte greu să definești verbal, teoretic și juridic ce este un comportament nociv. Pe de altă parte, este foarte ușor să stabilești ce este instigare la violență explicită.

Sunt adeptul libertății maxime de exprimare, regulile trebuie să fie pentru toată lumea, limbajul explicit de instigare la violență trebuie interzis, dar, acest lucru/demers trebuie realizat printr-o instanță judecătorească, apolitică, specializată, imparțială, care trebuie să aibă o lege clară, principială, care să protejeze opinia politică (publică), să nu judece atât de mult pe baza efectelor (subiectiv adică), ci pe baza conținutului generat/publicat.

Cel vizat de acțiunea de restricționare trebuie să aibă toate posibilitățile de recurs și apărare disponibile într-un stat de drept. Cadrul legal trebuie urmărit în efect și calibrat, trebuie învățat din greșeli, rapid și eficient.

Cu alte cuvinte restricționarea să nu o întreprindă cel care deține platforma, în primul rând, ci o instituție specializată, imparțială, pe baza unei legi, având la dispoziție toate căile de atac și apărare. Libertatea de exprimare trebuie respectată în spirit, pe baza unor legi aprobate de cât mai mulți oameni.

Cristi către Vlasti:

La acest moment toate democrațiile – că despre societățile autoritare nu are sens să vorbim – au legi pentru apărarea libertății de exprimare prin canalele mass media. Doar că una este mass media, fie ea și distribuită pe o platformă electronică, și altceva este o rețea socială.

Participanții la o rețea socială au cu totul alt profil și nu de puține ori profilul (avatarul) este construit anume pentru o identitate falsă, acoperită, menită să faciliteze transmiterea de mesaje false, manipulatoare.

Aici reglementarea trebuie gândită într-o cheie pozitivă: adică cineva (administratorul platformei, agențiile de reglementare și control al spațiului cibernetic etc., depinde de soluție) intervine și restricționează conținutul considerat periculos, iar dacă cineva se consideră vătămat de această acțiune, își declină identitatea apelând la justiție pentru a cere reparații.

În Uniunea Europeană a fost emis în 2014 Regulamentul 833, completat imediat după invazia Rusiei în Ucraina, în 2022, de Regulamentul 350, prin care se instituie măsuri restrictive în spațiul cibernetic, pentru a contracara războiul informațional al Moscovei împotriva statelor membre ale Uniunii Europene.

În numărul 20 din „România Literară”, Nicolae Manolescu ne invită să ne reamintim diferența dintre libertatea de exprimare și libertatea de expresie și consideră că este absolut normal ca libertatea de expresie să fie supusă cenzurii, pentru a opri – mai ales în zile ca cele pe care le trăim – distribuirea periculoasă de fake news.

Vlasti către Cristi: 

Media este o instituție condusă de sus în jos (top-down), social media este un organism care se manifestă de jos în sus (bottom-up). Media este elitistă, pe baza unei ierarhii, având o conducere, un grup editorial; social media este o anarhie descentralizată, reprezentativă, care creează subrețele de interese și, în timp, lideri de opinie.

Diferența aceasta face ca fenomenul de generare de content, creștere, diseminare să fie total diferit. Media este normativă, armonizată, ponderată; social media este revoluționară, dizidentă, torționară, vehementă, viscerală. Suntem încă în primele etape ale preluării puterii de către social media.

Acum trăim în mediul creat de primele grupuri care au adoptat social media, cu timpul alte grupuri se vor impune cu practici noi și vor acapara spațiul. Ar fi bine să existe o sinteză și nu sectarism. Dar cred că va exista doar sectarism în cele din urmă. Primele grupuri care au intrat pe social media erau cele liberale și ultra liberale, acum intră și se fac simțite și cele conservatoare.

În octombrie 2021 Facebook a devenit Meta-Facebook, Mark Zuckerberg explicând că, în opinia sa, Metaverse este viitorul internetului. El a descris concepția sa asupra metaversului ca fiind un fel de „internet în care te afli înăuntru, nu doar un internet la care te uiți”. Acum poți fi proprietar în Meta, te poți căsători în Meta, poți să câștigi la poker și să te îmbogățești, după care să-ți faci vacanța pe Lună în Meta. Oportunitățile Meta par infinite și imbatabile. Doar că totul este virtual. Care este profeția ta despre Metaverse? Va deveni virtualul mai tentant decât prăfuita realitate în care trăim? Te tentează Meta?

Vlasti către Cristi:

Meta este dezvoltarea mediului online într-o direcție proastă, care prin efect are tendința să substituie viața reală, adică un alt surogat și ne-am saturat de surogate care ne dau sentimentul că trăim ceva, dar de fapt ne irosim timpul, banii, atenția. Acestea fiind zise, cred că va avea succes, va fi adoptată treptat, oamenii vor trăi din ce în ce mai mult într-un spațiu steril, amuzant, distractiv, fantastic, debusolați și va aliena procente din ce în ce mai semnificative din populație.

Ce părea ca o promisiune de a eficientiza comunicarea unor chestii esențiale și bune (idei, dialog constructiv) s-a transformat rapid într-un înlocuitor masiv a unor comportamente umane reale și necesare, care ne distrug pe dinăuntru și ne debusolează masiv.  

Dar nu simțim așa de evident, pentru că o facem în grup și atunci, na, și ceilalți fiind afectați nu ne punem problema atât de asiduu ce e cu noi și mulți care se simt rău nu își dau seama că sunt prea prezenți în mediul online și prea puțin în viața reală.

Ergo, dacă vom consuma surogat de viață, ne vom simți ca niște clone, depersonalizați, triști, furioși.

Înainte să apară androizii care să ne înlocuiască, noi vom deveni niște androizi patetici. Dacă vom învăța măsura și potențialul exact al acestor medii online și ne vom întoarce comportamentele în viața reală, ne vom regăsi și vom avea un plus de la aceste rețele de socializare.

Gândirea, dacă se va păstra pe linia asta tribalizantă, de grup, va forma niște monștri. Dacă vom folosi mediul online pentru a îmbogăți gândirea, vom avea de câștigat foarte mult. Deci individualizarea, maturizarea, este esențială, ca factor de supraviețuire în mediul ăsta – care îți șoptește pe prea multe căi să iei puțină otravă zilnic, că așa te pregătești de o nouă viață prosperă.

De fapt trebuie tu să te clădești ca om care judecă, alege, participă la treburile cetății, ergo, să cauți înțelepciunea și nu prosperitatea/confortul.

Cristi către Vlasti:

Leon Hardy, de la „Guide Education”, crede că potențialul transformator al metaversului pentru sala de clasă este inovator și că trebuie să folosim acest tip de tehnologii în beneficiul elevilor și studenților[2].

Hardy ne invită să ne imaginăm studenți care pot fi purtați de lectori la prelegerile de istorie în interiorul Colosseumului din Roma, pe câmpul de luptă în timpul Războiului Civil american sau în Catedrala St. Andrews din Scoția ori Palatul pierdut Westminster din Londra, incendiat în anul 1834.

Un singur avertisment are Leon Hardy de transmis, și anume că în utilizarea potențialului noilor tehnologii, să nu permitem ca și copii să devină parte din modelul de afaceri de recoltare de date al Big Tech.

Vlasti către Cristi:

Sunt suficient de în vârstă să mai țin minte ce promitea Internetul când a debutat: punea în legătură un om de știință din Stockholm cu unul din București și împreună puteau găsi soluții care ar fi rezolvat probleme.

A făcut-o, dar mari izbânzi ale tehnologiei nu s-au întâmplat/realizat; OK, a facilitat o comunicare științifică mai ieftină și rapidă. Dar nu asta e baza progresului în știință. În spațiul academic s-au ridicat la nivel de vedetă câteva personalități și mediul a devenit foarte dogmatic și steril.

E mai important să pari că știi, decât să faci munca dificilă de a muta frontiera științei, și să o faci prin putința internetului de a democratiza și demonopoliza cunoașterea.

Nu cred nici în taberele virtuale descrise ca o plecare într-o drumeție virtuală asociată cu educarea prin informație transmisă la distanță. Cred că cei care le generează idealizează chestii eminamente imaginative, pe baza unor valori estetice. Nu cred că poți înlocui taberele și drumețiile explorative, în persoană, cu imagini video pixelate pe care le privește cineva aflat singur, într-o încăpere, undeva.

Cred că poți să transferi informații, dar nu vei forma așa oameni din copii și tineri. Copiii și tinerii au nevoie de interacțiune directă, să se înghesuie în autocar, să vadă și să simtă presiunea socială și să aibă conversații și întrebări explozive, cum se întâmplă în interacțiunile directe.

Drumul de acasă până la muzeu și interacțiunile multiple până acolo sunt 98% din formarea omului, destinația muzeu fiind partea simbolică, care încununează și memorializează acea deplasare în spațiu. Lecția este observarea și interacțiunea din timpul excursiei, micile confruntări de idei, micile ciondăneli, micile impuneri intelectuale, micile întrebări, micile observații, cele care ne sculptează pe dedesubt.

Muzeele virtuale ne pot mobila vaste cotloane ale memoriei, dar nu ne pot învăța să gândim. Gândirea vine din interacțiune și experiență. De asta eu observ din ce în ce mai mulți oameni care au foarte multă informație conceptuală, date, detalii despre orice și nu știu să cheme liftul (figurativ). Acest mediu formează oameni care au certitudini, dar nu înțeleg întrebarea.

MILANOVIC VLASTIMIR

Născut: București, 11.02.1980
Școala:
1994 – 1998  Liceul Teoretic Ion Neculce
1998 – 2002  Facultatea de Drept (Universitatea Ecologică)
Ani de profesie:
2003 – 2007 – debut în domeniul cinematografic – asistent producție, director de producție, producător
2008 – 2020 – întemeiat propria firmă de producție, specializată în reclamă TV, short films, videoclipuri, documentare
2008 – director de producție al filmului (scurtmetraj) „Megatron” (producție Mandragora) -Câștigător al premiului Palme d’Or la Cannes în 2008

Nenumărate premii Effie, Sabre, Internetics cu diferite campanii comerciale.


[1] Nimic nu alină mai mult decât atingerea umană

[2] https://newsweek.ro/timp-liber/cum-ne-pazim-copiii-in-metavers

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Cred ca un sfârșit mai realist al pildei lui Jean-Claude Carrière este ca in timp ce cei trei deliberau cum sa-si împartă sărăcia a venit al patrulea si le-a luat si puținul pe care-l aveau.

  2. Nimic nu s-a schimbat .Umanitatea traieste , de cind lumea si pamintul, intr-o permanenta stare de ireal .Schimbarile sunt vizibile si ele exista doar in ceea ce priveste modalitatea de exprimare si tehnologia aferenta . Nicidecum nu sezizam vreo schimbare atunci cind este vorba de sentimentalismul umanoidului atasat unor idei sau cel atasat persoanelor sau atunci cind intelegem gresit multe dintre temele propuse discutiei .Daunazi cineva reprosa „ Instantelor ” reabilitarea filozofului antic Socrate si ma intreba , nedumerit , ce importanta mai are reabilitarea lui Socrate acesta fiind mort cu mii de ani in urma persoana , cu pricina , neintelegind cum reabilitarea este doar un act juridic ce corecteaza , in timp , o decizie eronata .Socrate a fost condamnat la moarte .In acele vremuri ale anilor 400 Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaște zeii recunoscuți de cetate și de a introduce divinități noi; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută: moartea”.Corectia este nu numai binevenita dar ea ofera posibilitatea corectarii multor decizii eronate luate de-a lungul timpurilor .Exemplele , de felul celui oferit de condamnarea lui Socrate sunt multiple .Justitia si contestarea deciziilor ei atunci cind reabilitarea poate deveni o procedura de normalitate este binevenita .Justitia judeca doar ceea ce acuzarea aduce in fata judecatorului si decizia acestuia este doar expresia condamnarii sau necondamnarii a faptelor cunoscute din dosar .Pedepsele sunt si ele parte a deciziei judecatorului ce isi incadreaza decizia in limitele admise .Din acest motiv procesele de condamnare in prima instanta pot fi atacate , pot aparea probe noi ce modifica substantial continutul dosarului initial sau probe noi care pot influenta favorabil schimbarea primei decizii . Retele de socializare sunt producatoare de bine absolut , dincolo de libertatea de exprimare ce trebuie sa fie totala si nerestrictionata .„Gura lumii sloboda „ este expresia, atribuita omului , acestei libertati .Suntem inca la inceput de drum si este clar ca inca nu suntem familiarizati cu descoperirea fake-ului .Va veni o vreme in care fake-ul va fi descoperit , instantaneu, de catre generatiile ce vin din urma .Noi , cei de azi, trebuie sa baltim, inca ceva vreme , alaturi de indoiala permanenta ce ne hraneste visarea .Libertatea nu poate fi parte doar a cuvintelor spuse sau scrise ea este parte si a visarilor noastre .Chiar daca , lipsa cunoasterii , induce in mintea unora un adevar inexistent ea ( lipsa cunosterii ) este bine sa fie parte a sentimentelor umane la nivelul individului .Irealul este si el parte din noi , parte fara de care nu am putea trai .Vedem ce vedem si credem ceea ce credem, despre ceea ce vedem, neavind nici o umbra de indoiala asupra adevarului personal ba chiar se intimpla cum de multe ori sa nu intelegem de ce totul se poate schimba doar datorita aparitiei unei „virgule ”puse gresit undeva sau a existentei unei iluzii proprii ce noua ne pare a fi adevar absolut .„A te minti singur cu voie sa fara de voie” face si ea (expresia ) parte din viata .

    • @Cătălin
      De ce nu? Eu vă încurajez să scrieți o analiză și sa o propuneți Contributors.
      Eu unul o voi citi cu interes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carti noi

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mastile-zeului-mastile-zeului-vol-i-1651660196.png

Editura Trei publica primul volum din monumentala lucrare a lui Joseph Campbell, Măstile zeului. Acest prim volum, în editie cartonată, este dedicat mitologiilor primitive. Al doilea volum va fi despre mitologiile orientale. Puteti cumpăra de la Bookfest această carte cu o reducere de 30 %.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro