sâmbătă, mai 16, 2026

Libertatea

Primavera, debutul în lung metraj al lui Damiano Michieletto, unul dintre cei mai mari regizori de spectacole de operă de astăzi (a strălucit pe mari scene precum La Scala, Royal Opera House din Londra, Opera din Paris sau Staatsoper din Berlin) are grandoare și culoarea marilor producții franco-italiene de odinioară. Inspirat dintr-un roman datorat lui Tiziano Scarpa, scriitor cooptat în echipa de scenariști, filmul ne poartă prin Veneția începutului de secol al XVIII lea și ne introduce în realitatea apăsător- întunecată, guvernată de legi absurde, de o mare strictețe și de puterea banului a orfelinatului Ospedale de la Pietà. Loc în care își aflau adăpostul fete cu talent muzical, orfane sau abandonate. Fete drastic supravegheate de o stareță la prima vedere cu totul inflexibilă, dar care mai mult ca sigur ascunde multe secrete (Fabrizia Sachi) și de un guvernator (Andrea Pennachi) a cărui principală preocupare constă în a fi pe placul mai marilor de toate felurile pentru că doar astfel putea obține noi donații menite să asigure supraviețuirea stabilimentului și a  orchestrei.

Fetelor în chestiune le era refuzată orice urmă de libertate. Existența le era categoric planificată. Urmau să devină soții ale unor bărbați din lumea bună cu condiția ca, înainte de oficierea căsătoriei,  să treacă proba virginității. Printre acestea se afla și o anume Cecilia (bine jucată de Tecla Insolia), dornică să își regăsească mama ce va rămâne însă pe veci necunoscută. O tânără al cărei talent de excepțională violonistă va fi descoperit și cultivat de Antonio Vivaldi (excelent siluetat de Michele Riondino), angajat în orfelinatul cu pricina pe un post de profesor jalnic remunerat. Vivaldi ne este înfățișat ca un geniu componistic,  ale cărui mari opere vor fi descoperite numai după moarte, obligat pentru moment să se rezume la condiția de creator de muzici de ocazie, nelipsite însă de valoare, menite a fi pe placul potentaților ce trec pragul orfelinatului în cauză.

Așa că nu, deși filmul regizat de Damiano Michieletto este scăldat în muzică, cu toate că se cheamă Primavera, nu vom auzi fragmente din Anotimpuri, mai exact astăzi celebrele acorduri de început ale Primăverii, decât însoțind genericul de final. De altfel, spre dezamăgirea unora, Primavera nu plasează în prim plan existența lui Vivaldi. Deși face vorbire și despre umilințele de toate felurile de care acesta a avut parte, și despre bolile și lașitățile celui căruia norocul nu i-a surâs așa cum ar fi trebuit în timpul vieții, și despre ambiguitățile din raporturile personale pe care Vivaldi le-a avut  cu Cecilia, filmul datorat lui Damiano Michieletto nu este în principal unul despre Vivaldi. De fapt, Primavera putea să se numească mai degrabă Vivaldi și eu, producția fiind centrată asupra ideii că unica libertate autentică de care au parte orfelinele de la Ospedale de la Pietà este aceea oferită de muzică. Și de întâlnirea cu artistul ce le-a prilejuit contactul cu arta adevărată.  Când și acest gen de libertate dispare din cauza răzbunării lui Sanfermo (Stefano Accorsi), cel ce urma să devină soțul Ceciliei, unica șansă de salvare ce îi mai rămâne elevei preferate a lui Vivaldi este evadarea. Una reușită grație complicității venite pe neașteptate din partea Stareței. O evadare pe toate planurile, inclusiv eliberarea de obsesia mamei. 

Foarte bine filmate și alese imaginile surprizând canalele întortocheate ale Veneției. Inclusiv accentuatele stratificări sociale vizibile în timpul călătoriilor cu barca. Aparatul de filmat (operator șef: Daria d’Antonio) surprinde ceea ce înseamnă pentru orfelinele de la Ospedale de la Pietà pasiunea cântatului. Aceasta, în pofida faptului că fetele în cauză, inclusiv Cecilia,  erau obligate ca, în timpul concertelor, să poarte mască. Cu totul remarcabilă calitatea sunetului. Damiano Michieletto surprinde cu măsură dimensiunea caricaturală a unor personaje mai mult sau mai puțin din înalta societate. Grimasele guvernatorului, mitocănia de la începutul concertulului a regelui Danemarcei (Miko Jary), privirile disperate ale lui Vivaldi nu au cum să nu îți amintească de fauna nobiliară ce îl înconjura și sufoca pe Mozart din filmul Amadeus.       

Warner Bros., Indigo Film, Moana Films

PRIMAVERA

Regia: Damiano Michieletto

Scenariul: Tiziano Scarpa, Ludovico Rampoldi, Damiano Michieletto după un roman de Tiziano Scarpa

Producători: Carlotta Calori, Giuseppe Di Gangi, Serenna Filippone,Nicola Giuliani, Marc Missonnier, Carlos Prada,Viola Prestieri

Designul de producție: Gaspare De Pascali

Scenografia: Mattia Laruso

Costume: Maria Rita Barbera

Operator șef: Daria d’Antonio

Montajul: Walter Fasano

Cu: Michele Riondino (Antonio Vivaldi), Fabrizia Sachi (Stareța), Tecla Insolia (Cecilia), Andrea Pennachi (Guvernatorul), Stefano Accorsi (Sanfermo), Miko Jary (Regele Federico al Danemarcei)

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. „cu condiția ca, înainte de oficierea căsătoriei, să treacă proba virginității.”

    Am citit pe undeva ca la nivel EU se-ncearca introducerea unui standard privind aceasta proba. S-au propus mai multe proceduri, unele chiar digitalizate, altele deosebit de umane. Cert e ca s-au semnalat o multime de cereri de angajare in acest domeniu de viitor!

    Pe mine sa nu contati!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

Într-o eră a hiperconectivității și a inteligenței artificiale, temerea că noile tehnologii vor submina democrația nu mai este o ipoteză, ci o realitate concretă. Profesorul Radu Carp explorează modul în care populismul, odinioară un fenomen politic, a evoluat într-o formă mai sofisticată, mai invizibilă și mai insidioasă: Tehno-populismul.

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro