Introducere. România se confruntă simultan cu presiuni bugetare și cu nevoia de a-și dezvolta piața de capital. În acest context, Guvernul ia în calcul listarea la Bursa de Valori București (BVB) a unor pachete minoritare de acțiuni ale companiilor de stat ca soluție „doi-în-unu”: ar aduce bani la buget și ar stimula bursa. De altfel, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România s-a angajat să listeze cel puțin trei companii de stat până în 2026 (din sectoarele energie și transporturi). Exemple vehiculate includ Aeroporturi București (transporturi) sau vânzarea unor pachete suplimentare la companii energetice deja listate (precum Hidroelectrica sau Romgaz). O piață de capital locală mai matură este un obiectiv de dorit, însă succesul depinde de modul în care reușim să maximizăm beneficiile acestor listări și să limităm efectele adverse asupra averii publice pe termen lung.
Beneficii așteptate vs. realitate. Listarea companiilor de stat vine, teoretic, cu o serie de beneficii promițătoare: acces la capital privat pentru investiții, standarde mai înalte de transparență și guvernanță corporativă, reducerea influenței politice asupra managementului și, nu în ultimul rând, venituri substanțiale la buget obținute fără a crește taxele. De asemenea, creșterea free-float-ului (acțiunilor tranzacționabile) poate duce la includerea companiilor în indici globali, atrăgând fonduri de investiții străine pasive. Un alt avantaj aparent este că statul rămâne acționar majoritar, deci păstrează controlul strategic, vânzând doar pachete minoritare. Toate acestea sună bine în teorie, însă practica din România arată că aceste beneficii pot fi mai mici decât se anticipează, iar unele vin la pachet cu riscuri și costuri ascunse.
În primul rând, îmbunătățirea guvernanței și depolitizarea nu apar automat peste noapte odată cu listarea. Companiile listate trebuie să respecte standarde mai stricte de raportare și transparență, însă dacă cultura managerială locală și mecanismele instituționale de supraveghere rămân slabe, interferența politică nu dispare complet. Listarea nu este un panaceu: fără numirea unor administratori independenți și competenți în consiliile de administrație și fără respect real susținut prin instituții puternice pentru drepturile noilor acționari minoritari, influența politică poate persista și evolua sub multiple alte forme.
În al doilea rând, veniturile obținute din vânzarea acțiunilor ar putea să nu fie la nivelul așteptărilor nete. Există costuri semnificative de listare: comisioane pentru consultanți și bănci (pentru pregătirea și intermedierea ofertei), costuri de promovare (roadshow-uri), eventuale discount-uri oferite investitorilor de retail și cheltuieli cu stabilizarea prețului după listare. Acestea diminuează suma netă care ajunge efectiv la buget. Spre exemplu, cel mai mare IPO din istoria BVB – listarea Hidroelectrica în iulie 2023 – a implicat un consorțiu internațional de intermediari și costuri aferente de multe de milioane de euro. În plus, momentul pieței contează enorm: dacă ești forțat de termene (de deficit sau PNRR) să listezi într-o perioadă nefavorabilă (de exemplu, piețe de capital în scădere), prețul obținut pe acțiuni poate fi sub valoarea reală, iar statul „vinde ieftin”. Timing-ul ideal este greu de prins – pregătirea unui IPO durează peste un an – așa că există riscul ca listarea să aibă loc când condițiile de piață sunt proaste, subevaluând averea publică. Desigur, există opțiunea amânării unei oferte publice dacă piața scade prin păstrarea la sertar a documentelor, însă țintele asumate (precum jaloanele din PNRR) și nevoia urgentă de bani la buget ar putea presa guvernul să vândă oricum, chiar și la prețuri suboptimale.
Risc major: folosirea inadecvată a banilor obținuți. Cel mai mare pericol, adesea trecut cu vederea, este destinația banilor rezultați din vânzarea acțiunilor. Sumele obținute sunt venituri excepționale, de tip „o singură dată” – practic, vinzi un activ valoros al statului (o „găină cu ouă de aur”) și primești bani pe loc. Teoria finanțelor publice spune clar: astfel de venituri nu ar trebui folosite pentru cheltuieli curente, ci investite în proiecte cu efect multiplicator (infrastructură, educație, sănătate etc.). Dacă statul folosește acești bani doar ca să astupe deficite bugetare și să finanțeze cheltuieli curente (salarii, pensii, subvenții), avem o problemă gravă – averea publică se erodează fără un câștig pe termen lung. Practic, ne vindem „argintăria” din casă ca să plătim facturile la zi. Din păcate, România are un istoric îngrijorător: multe privatizări sau listări anterioare (Petrom, Transelectrica, Transgaz, etc.) au adus bani care s-au pierdut în buzunarul mare al bugetului, fără să lase ceva durabil, tangibil sau vizibil în urmă. Acest risc este rar subliniat suficient: fără o lege sau reguli clare care să direcționeze anticipat banii obținuți către investiții productive, listarea companiilor de stat devine doar un artificiu contabil temporar. Pe termen lung, ne trezim cu mai puține active valoroase la dispoziția statului și cu datorii publice poate chiar mai mari dacă deficitele structurale persistă.
Pierderea flexibilității strategice. Un alt risc subtil ține de flexibilitatea statului în a face politici publice prin companiile respective. E adevărat, statul vinde numai pachete minoritare și păstrează peste 50%, deci teoretic controlul decizional rămâne al acționarului majoritar. Dar în practică, controlul nu înseamnă doar procent de acțiuni. După listare, managementul și deciziile companiei vor fi supuse presiunilor pieței și noilor co-proprietari privați. De exemplu, dacă statul dorea în trecut să țină prețurile scăzute la energie sau să facă o investiție strategică cu randament pe termen lung, putea decide de unul singur. Cu acționari de pe bursă la masă, astfel de decizii pot fi contestate sau îngreunate. Acționarii minoritari (precum fonduri de investiții sau de pensii) vor dori profit și dividende, nu neapărat atingerea unor obiective sociale sau strategice. Există riscul ca politica de dividende să fie orientată spre maximizarea câștigului pe termen scurt, în detrimentul investițiilor pe termen lung. Deja multe companii de stat listate au fost obligate de Guvern să distribuie dividende foarte mari (uneori payout de 90% din profit – payout înseamnă procentul din profit plătit ca dividende către acționari). Această practică ajută bugetul imediat, dar subminează dezvoltarea companiei: cu bugete de CAPEX (investiții de capital) reduse, activele se învechesc și competitivitatea scade. Pe termen lung, compania riscă să valoreze mai puțin tocmai din cauza subfinanțării investițiilor. Un investitor privat interesat doar de câștig rapid poate prefera această abordare (profit maxim acum, viitorul contează mai puțin), dar statul are responsabilitatea să se gândească și la viabilitatea pe 10-20 de ani a acestor societăți, mai ales când ele asigură servicii publice esențiale.
De asemenea, statul poate pierde din flexibilitatea de a interveni prompt în situații de criză. Odată listată o companie strategică, decizii precum investiții majore, achiziții sau fuziuni vor trebui anunțate și justificate față de piață, altfel investitorii sancționează imediat prețul acțiunii. Volatilitatea este inerentă piețelor bursiere, iar companiile de stat listate vor fi supuse acesteia. Fluctuațiile bruște ale prețului acțiunilor – inevitabile odată ce intrăm în indicii globali și suntem la mâna sentimentului piețelor internaționale – pot avea consecințe nedorite. Dacă cotația scade puternic, managementul (și Guvernul, ca acționar principal) ar putea intra în panică și lua decizii pe termen scurt doar ca să recupereze prețul (de exemplu, tăieri de costuri excesive sau vânzarea unor active), când poate ar fi fost mai bine să rămână pe strategie pe termen lung. Volatilitatea mare poate oferi și oportunități speculative unor investitori, dar pentru o economie și un guvern, crește incertitudinea. Un studiu optimist poate numi volatilitatea un stimulent pentru disciplină, însă realitatea arată că adesea volatilitatea provoacă reacții pripite din partea autorităților, uneori contra-productive (de exemplu, intervenții de urgență, ordonanțe sau plafonări ad-hoc, care sperie și mai mult investitorii). În plus, dacă piața locală devine dominată de câteva companii de stat mari, șocurile care le afectează (economic sau geopolitic) vor zgudui întregul sistem financiar local – să nu uităm că fondurile de pensii Pilon II, de exemplu, vor investi sume masive în aceste acțiuni, deci economiile viitorilor pensionari depind și ele de stabilitatea acestor companii.
Influența disproporționată a acționarilor minoritari. Chiar dacă individual un mic acționar nu contează, acționarii minoritari importanți (fonduri mari, instituții financiare) pot dobândi o influență semnificativă. Prin drepturile legale ale acționarilor minoritari (de exemplu, pot propune puncte pe ordinea de zi sau convoca AGA pentru anumite puncte dacă dețin peste 5-10%, prin diverse artificii pot bloca majorări de capital sau decizii ce necesită majorități speciale, etc.), un investitor poate frâna decizii strategice pe care statul vrea să le implementeze.
Să luăm un scenariu geopolitic: într-un context de rivalitate economică sau război hibrid, un investitor străin neprietnos ar putea cumpăra un pachet minoritar semnificativ la o companie strategică (să zicem, din energie) și apoi să blocheze sau să întârzie sistematic proiecte de investiții vitale, folosindu-se de drepturile sale de acționar minoritar. Chiar dacă statul are 70-80%, minoritarul respectiv poate face destul zgomot și poate acționa legal (contestând decizii în instanță, cerând dividende mari, influențând opinia publică și investitorii prin propagandă pe TikTok). Astfel de riscuri nu sunt ipotetice, mai ales într-o lume în care competiția geostrategică se poartă și prin instrumente economice. Este esențial ca România să ia în calcul și nevoia de protecție împotriva acumulării concentrate a acțiunilor de către entități cu interese contrare. (S-ar putea introduce, de pildă, praguri de raportare și verificări suplimentare pentru oricine depășește 5% dintr-o companie strategică.)
Listări forțate vs. strategice. Un alt aspect este că listările masive de companii de stat reflectă o dependență structurală a pieței locale de capital față de stat. De peste un deceniu, cele mai mari și lichide acțiuni de la BVB sunt cele ale companiilor unde statul e acționar majoritar (Petrom – acum privatizată, Romgaz, Transelectrica, Transgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica etc.). Investitorii și intermediarii locali au ajuns să aștepte mereu „marea listare” de la stat care să mai anime piața. Sectorul privat local, în schimb, contribuie timid cu noi listări de calibru. Această situație nu e sustenabilă: statul nu are un număr infinit de companii profitabile de scos la mezat, iar dezvoltarea sănătoasă a pieței cere și campioni privați listați. Dacă mergem înainte exclusiv cu listări dictate de nevoi bugetare, riscăm să epuizăm repede această resursă și să rămânem cu o piață de capital dezechilibrată (dominată de companii de utilități/controlate de stat). În plus, presiunea de a lista repede pentru bani poate duce la decizii suboptime: de exemplu, vânzarea unor pachete prea mari, prea repede sau a unor companii care poate n-ar trebui listate din motive strategice sau sociale (ex: companii cu rol de serviciu public pronunțat). Să ne gândim la societăți precum CFR Călători sau Metrorex, care operează cu subvenții publice (PSO – Public Service Obligation) pentru a asigura transport public accesibil. Aceste companii sunt cronic pe pierdere tocmai fiindcă îndeplinesc o misiune socială. Listarea lor ar fi practic imposibilă fără o restructurare majoră (și eventual creșteri de tarife), altfel investitorii nu ar subscrie la acțiunile unei firme mereu pe minus. Deci, nu toate companiile de stat sunt „listabile” în condiții decente, iar presiunea de a face bani din listări ar putea împinge statul să ia decizii grele (privatizări forțate în sectoare publice sensibile) sau să suprasolicite companiile sănătoase (vânzând din ele peste măsură).
Soluții și măsuri de protecție. Listarea unor pachete minoritare din companiile de stat nu este în sine un lucru rău. Dimpotrivă, dacă e făcută cu precauție și viziune pe termen lung, poate aduce beneficii reale: transparență mai mare, disciplină financiară, acces la capital pentru investiții și creșterea free-float-ului bursei noastre (posibil ridicând clasificarea pieței și atractivitatea pentru investitori instituționali). Cheia stă în implementarea corectă și în evitarea derapajelor semnalate mai sus. Iată câteva principii esențiale:
- 1. Reguli clare pentru utilizarea banilor. Ideal, Guvernul și Parlamentul ar trebui să adopte în avans o lege sau regulă bugetară care să stipuleze clar că veniturile obținute din vânzarea participațiilor statului vor merge exclusiv către investiții cu efect multiplicator (nu către fondul de salarii, pensii sau alte cheltuieli curente). De pildă, s-ar putea crea un fond național de dezvoltare în care să intre acești bani, folosiți apoi la proiecte de infrastructură, energie verde, digitalizare sau educație. Astfel, am avea siguranța că nu risipim banii pe consum imediat (consumul ajunge preponderent în buzunarele din afara țării pentru că România are un deficit comercial așa de mare), ci îi transformăm în active publice noi, care să genereze valoare viitoare. Fără o asemenea plasă de siguranță, tentația va fi mare ca guvernele (prezente sau viitoare) să „cârpească” bugetul cu acești bani – ceea ce ar echivala cu vânzarea viitorului pentru prezent.
- 2. Vânzare treptată și la momentul oportun. În loc să scoată pachete mari dintr-odată, statul ar trebui să planifice în etape listările. De exemplu, s-ar putea începe cu un IPO (ofertă publică inițială) modest – să zicem 5-10% din companie – ca un test de evaluare și pentru a intra în indici, urmând ca alte oferte publice ulterioare (SPO) să fie făcute doar când condițiile de piață sunt favorabile și compania și-a dovedit potențialul ca emitent listat. Această abordare gradată poate maximiza prețul mediu obținut pe acțiuni (vânzând în valuri la diverse momente bune, în loc de tot la un singur preț). De asemenea, permite ajustări pe parcurs: dacă vedem că piața nu absoarbe ușor acțiunile sau apar probleme, ne putem opri la un pachet mai mic vândut, păstrând restul. Flexibilitatea e crucială aici, dar ea există doar dacă nu ești constrâns de un deficit uriaș „să vinzi acum orice-ar fi”. Așadar, condiția de bază e să nu transformăm listările în ultima soluție de acoperire a găurilor bugetare, ci să le planificăm strategic, ținând cont și de interesele pe termen lung.
- 3. Alternativa Fondul Proprietatea. O cale de a lista companii de stat fără ca statul să vândă direct din participațiile sale este să se utilizeze deținerile Fondului Proprietatea (FP). Fondul Proprietatea, entitate listată deja, deține pachete minoritare la diverse companii de stat (de exemplu, Aeroporturi București, Salrom – Societatea Națională a Sării, Portul Constanța etc.). FP a arătat disponibilitate de a-și vinde deținerile. Încurajând FP să listeze unele companii din portofoliul său, statul atinge două scopuri: compania devine publică și transparentă (satisfăcând și cerința PNRR de a avea companii listate), fără ca statul să fi înstrăinat nimic din propriul pachet. Desigur, statul nu primește bani din această operațiune (încasează FP și acționarii săi), dar dacă scopul principal e dezvoltarea pieței și transparența companiei, această metodă e demnă de luat în seamă. Practic, statul poate folosi Fondul Proprietatea ca instrument de listare indirectă: FP devine vânzătorul de acțiuni către public, nu statul. Astfel, se evită și potențialele acuzații că „Guvernul își vinde avuția ca să facă rost de bani”. În plus, statul rămâne cu întreg pachetul său, beneficiind în continuare de dividende și de eventuale creșteri viitoare de valoare ale companiei. Bineînțeles, această abordare funcționează numai pentru companiile unde FP deține deja o cotă semnificativă și dorește să iasă.
- 4. Întărirea guvernanței și protejarea interesului public. Listarea trebuie dublată de măsuri de guvernanță corporativă reale, nu doar declarative. Asta înseamnă selecție profesionistă a conducerii (implementarea strictă legislației privind managementul profesionist la întreprinderile publice), criterii de performanță clare, raportări trimestriale transparente și, mai ales, respectarea drepturilor acționarilor minoritari (dividende corecte, tratament egal, informare continuă). În același timp, statul – ca acționar majoritar – ar trebui să aibă o strategie proprie pentru fiecare companie listată: ce face cu ea peste 5-10 ani, ce investiții majore pregătește și cum se aliniază acestea cu interesele acționarilor privați. E nevoie de un echilibru: companiile de stat au și obligații strategice sau sociale (ex: securitate energetică, accesibilitate la servicii), deci statul nu le poate trata doar ca pe niște instrumente de maximizare a profitului pe termen scurt, cum ar face un investitor obișnuit. Aici intervine necesitatea unor clauze de protecție – spre exemplu, la listare se pot limita drepturile unor posibili acționari nerecomandabili (prin filtrarea investitorilor instituționali importanți) sau se pot introduce în Actul Constitutiv reguli care să împiedice relocarea activelor strategice, dezmembrarea companiei sau vânzarea unor participații critice fără acordul statului. De asemenea, ar fi sănătos ca, odată listate, aceste companii să nu mai fie forțate să dea dividende excesive care le subțiază capitalul. Fondurile de pensii (Pilon II), de pildă, ca investitori majori în viitoarele listări, ar trebui să fie interesate de sustenabilitatea pe termen lung a acestor companii – ceea ce implică activism pozitiv în AGA: să susțină planuri de investiții solide, chiar dacă asta înseamnă dividende ceva mai mici pe termen scurt. Cu astfel de acționari instituționali implicați constructiv, am putea contracara presiunea exclusivă pentru profit imediat.
- 5. Dezbatere publică și obiectivitate. Nu în ultimul rând, este esențial ca decizia de listare a unor bucăți din patrimoniul statului să fie luată în urma unei dezbateri largi și transparente. Publicul (mai ales noi, contribuabilii – proprietarii de facto ai acestor active) trebuie informat onest despre avantaje și dezavantaje. Până acum, discursul public a fost dominat de entități din mediul financiar care, în mod firesc, promovează listările – brokerii vor tranzacții, fondurile vor acțiuni noi în care să investească, guvernul vrea bani la buget. E important să contrabalansăm acest entuziasm cu vocile specialiștilor independenți care trag semnale de alarmă privind riscurile și care cer garanții pentru interesul public. O decizie atât de importantă – care, dacă e greșită, poate eroda averea publică pentru generații – nu trebuie luată pe repede înainte sau pe baza unui singur studiu optimist. Orice plan de listare ar trebui să vină la pachet cu studii de impact serioase, scenarii alternative (de exemplu, dacă nu vindem, câți bani am scoate din dividende în următorii ani? – un calcul de tip Valoare Prezentă Netă (NPV) care să compare valoarea actuală a fluxurilor de dividende viitoare cu banii încasați acum din vânzare) și mai ales cu mecanisme ex-ante de protecție împotriva alocării pe cheltuieli curente a veniturilor excepționale precum cele menționate mai sus. Fără acestea, lozinca „listările la Bursă sunt soluția miraculoasă” riscă să dezamăgească.
Concluzie. Listarea la BVB a unor pachete minoritare din companiile de stat poate fi o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, avem beneficii promițătoare, de la bani încasați rapid la modernizarea pieței de capital și întărirea disciplinei corporative. Pe de altă parte, există riscuri semnificative, adesea subestimate, care țin de modul în care acești bani vor fi folosiți, de pierderea graduală a controlului efectiv, de posibile blocaje din partea unor acționari minoritari și de tentația decidenților de a sacrifica viitorul pentru câștigul prezent. Între „să nu ne vindem țara” și „să nu ratăm oportunitatea” există o cale de mijloc înțeleaptă: să ne vindem doar în condiții avantajoase și cu banii folosiți chibzuit. Altfel spus, listăm dacă și numai dacă putem garanta că nu ne irosim averea publică. Aceasta implică, așa cum am arătat, un set de reguli și precauții care să asigure că averea publică vândută produce valoare viitoare pentru societate. Fără asemenea garanții, listarea riscă să rămână o soluție contabilă pe termen scurt, ba chiar o afacere păguboasă pe termen lung. România are șansa, obligată de PNRR, să facă acest pas către o piață de capital matură, dar modul în care o va face va face diferența între un succes sustenabil și un sacrificiu imprudent. Să fim, deci, prudenți și strategici: să listăm inteligent, nu impulsiv.
„Spre exemplu, cel mai mare IPO din istoria BVB – listarea Hidroelectrica în iulie 2023 – a implicat un consorțiu internațional de intermediari și costuri aferente de multe de milioane de euro.”
Cite milioane? Valoarea participatiei fondului a fost de 12 miliarde EUR. As dori un procentaj …
Va multumesc pentru comentariu. Este dificil de spus exact cat au fost toate comisioanele si onorariile, cel mai bine ar putea raspunde cei care au listat pachetul, respectiv Franklin Templeton prin Fondul Proprietatea. Estimarea mea persoanala este intre 10 si 30 mil. Euro pentru pachetul Hidroelectrica, cea mai mare parte fiind pentru onorariile de underwriting, consultanta juridica, audit si discountul de 3% pentru investitotii de retail. A fost listat un pachet de 20% din totalul actiunilor Histroelectrica.
Ori listeaza 51% din actiuni, ori nimic.
Pachetele minoritare doar vor distruge.
Va multumesc pentru comentariu. Cred ca merita sa ne uitam si in detaliu, ce se va face cu banii din listari, cum nu se irosesc aceste venituri exceptionale pe cheltuieli curente. Pentru ca rar cvorumul la AGA este format din 100% dintre actionari, adesea undeva intre 30-40%, rar 50%, listarea si a 30-40% poate fi considerata ca listarea majoritatii actiunilor pentru ca un procent de 20% la AGA poate decide pentru restul de 80% care nu isi exprima dreptul la vot.
Sa ma explic:
Statul a devenit ” ‘ot”. Baietii si fetele cu ochi albastri vor sa-si pastreze vaca de muls (intreprinderea de stat), dar fara sa-i dea sa manince.
Cum tovarasii domni directori au ruinat firmele si statul nu mai are bani sa-i salveze, ce s-au gandit ei? Sa scoata niste pachete de actiuni la bursa. Evident, minoritare. In felul asta se capitalizeaza…. dar decizia este tot la ei si pot fura mai departe, caci actionarul minoritar nu are ce le face.
Se va distruge si intreprinderea, si capitalul privat imprudent, care investeste in prostiile astea.
Noi nu avem oameni corecti si legi corecte, pentru o buna functionare a acestui sistem.
Scoateti minim 51% la privatizare, prin burse! Singura solutie pentru a salva economia si a usura bugetul de lipitorile care il sug de ani de zile.
„S-ar putea introduce, de pildă, praguri de raportare și verificări suplimentare pentru oricine depășește 5% dintr-o companie strategică.)”
+
„…clauze de protecție – spre exemplu, la listare se pot limita drepturile unor posibili acționari nerecomandabili (prin filtrarea investitorilor instituționali importanți) sau se pot introduce în Actul Constitutiv reguli care să împiedice relocarea activelor strategice, dezmembrarea companiei sau vânzarea unor participații critice fără acordul statului.”
+
„…ar fi sănătos ca, odată listate, aceste companii să nu mai fie forțate să dea dividende excesive care le subțiază capitalul. Fondurile de pensii (Pilon II), de pildă, ca investitori majori în viitoarele listări, ar trebui să fie interesate de sustenabilitatea pe termen lung a acestor companii…”
Asa da si felicitari pentru articol, dle Balica!
1. La capitolul FILTRARE NEGATIVA/negative screening, ADICA blocarea accesului la cumparare de actiuni, respectiv vanzare catre/in piete secundare/tranzactii ulterioare celei initiale(IPO), aceasta/filtrarea negativa MUSAI legislata si aplicata adecvat:
(a) persoane fizice si juridice aflate sub sanctiuni internationale la care Ro a achiesat sau va achiesa
(b) persoane fizice si juridice FARA istoric TRANSPARENT SI USOR VERIFICABIL de catre ASF, Consiliul Concurentei, CSAT si/sau parte din suveici/salbe cu legaturi in jurisdictii dubioase(fie ca sunt sau nu pe listele gri-negre ale UE/G7)
(c) persoane fizice si juridice care au fost condamnate la plata de amenzi si/sau executarea de inchisoare cu sau fara suspendare pentru spionaj economic/industrial, concurenta neloiala, santaj, extorcare, favorizarea terorismului, spalare de bani, evaziune fiscala, organizarea de si participare la carteluri financiare/subminarea principiului concurentei, favorizarea traficului de persoane si/sau droguri, coruperea de politicieni/demnitari/functionari/contractori si subcontractori ai oricarui stat si multe alte asemenea
(d) angajati/demnitari/(sub)contractori ai oricarui stat(inclusiv fonduri suverane si cei ai statului Ro), MINUS situatia in care gestionarii de pilon 2 investesc SI unitatile de fond ale angajatilor/demnitarilor/(sub)contractorilor romani.
(e) DEPOZITARUL SI INTERMEDIAR-GARANTORUL INTRE PARTI MUSAI IN RO.
2. La capitolul FILTRARE POZITIVA/positive screening, infiintarea unui fond suveran al Ro(guvernanta profesionista doar cu cetateni romani fara alte cetatenii si/sau vize preferentiale), care sa absoarba Fondul Proprietatea, si DREPTUL legislat si aplicat al ACESTUIA DE PREEMPTIUNE la investitii in companiile strategice ale statului Ro.
PREEMPTIUNEA capitalului acceptat in companiile strategice ale statului Ro musai legislata si aplicata, adica in aditie la fondul suveran ro si dupa ordinea de preemptiune:
– persoane fizice care detin DOAR cetatenia ro si au rezidenta fiscala in Ro
– persoane juridice a caror administratori SI actionari SI beneficiari finali reali detin doar cetatenia ro si au rezidenta fiscala principala/majoritara/centrala in Ro (INCLUSIV gestionarii pilonului 2)
– persoane fizice care detin DOAR cetatenia ro si au rezidenta fiscala in UE/Schengen, MINUS jurisdictiile dubioase(Cipru, Monaco, Bulgaria, Croatia, Olanda, Malta, Elvetia, Luxemburg si ZONELE ECONOMICE SPECIALE DE ORIUNDE)
– persoane juridice a caror administratori SI actionari SI beneficiari finali reali detin DOAR cetatenia ro si au rezidenta fiscala in UE/Schengen.
===========
„…creșterea free-float-ului bursei noastre (posibil ridicând clasificarea pieței și atractivitatea pentru investitori instituționali).”
Free-float ok, DAR numai cu filtrarile mentionate mai sus in ce priveste companiile strategice ale Ro.
atitea interdictii… ori se llsteaza la burse liber, ca in orice economie de piata, ori lipsa;
le privatizati cu adevarat… sau le salvati cu bani de la buget! (daca mai aveti, dupa ce-au furqt bugetarii si intreprinderile pe care vreti sa le salvati…)
Ne place sau nu, suprapunerile geopoliticii cu geofinantele/economia si riscurile rezultate au efecte negative vizibile la adresa statelor (care se vor/dau) democratice si suverane(nu suveraniste).
Alt considerent pentru filtrarile mentionate este: de ce le-as umple buzunarele cu valoare creata in Ro unor infractori sociopati numiti si oligarhi, cleptocrati etc., in loc sa ma asigur ca pensiile romanilor nu vor mai fi platite din imprumuturi facute din pozitia aproape junk/BBB-?!
Pentru oricine are timp si bunavointa sa inteleaga partial/cat de cat cum sta treaba cu suprapunerea mentionata mai sus si aplicabila investitiilor (IN)DIRECTE straine si ale localnicilor:
https://www.cipe.org/resources/mitigating-corrosive-capital-attracting-constructive-capital-a-practitioners-guide
Nu cunosc detaliile cadrului legal in Ro, dar, in contextul articolului, poate ca ar trebui considerate/cantarite si structurile de acțiuni cu drepturi de vot multiple (multiple votes share structures/system).
Va multumesc pentru comentariu. Cred ca merita sa solicitam niste reguli clare despre cum se listeaza altfel se vor irosi veniturile exceptionale pe cheltuieli curente. Multe dintre cheltuielile curente la nivelul economiei Romaniei ajung pe consum si deficitul comercial ne spune ca foarte mult din consum ajunge in buzunarele strainilor si nu dezvolta foarte mult Romania. Deci subiectul are multe implicatii, mai mult decat ceea ce se vede la suprafata.
@dl.filtrare
Aveti dreptate total in ceea ce spuneți.
Va voi da un exemplu despre ”cum nu se face”, legat exact de ceea ce mentionați dvs.: marea investiție privata de la CCC Mintia (centrala ciclu combinat), declarata cu mare fast ”cea mai mare centrala electrica cu ciclu combinat din UE” (între noi fie vorba, nu este deloc adevărat, dar se incearca maximizarea impresionării populatiei nestiutoare)
1. Puterea electrica va fi de cca. 1700 MW, cu o investitie de cca 1,4 miliarde EUR
2. Investitorii sunt privați, de origine irakiana, cu o firma inregistrata in Cayman Islands (orice banca daca ii deschide cont, si introduce datele firmei, apare semnal rosu in computer unde pîlpiie cuvintul ”risk”)
3. Capitalul (urias investit), nu e ridicat pe burse (nici nu cred ca ar fi putut fi !…de ce oare ?)…deci, interesant ar fi sa stim ”originea capitalului”…din ce banci, sau valize cu bani cash, sau fonduri nationale (de stat) de undeva
4. Această investitie/capacitate, va controla peste 20% din capacitatea totala a României, iar prin gazul utilizat (NU SE STIE NICI OIGINEA GAZULUI SI NICI PRETUL !…caci consumul va fi mai mult de 50% din BRUA !…a carei capacitate a fost rezervata deja !…ghici ghicitorarea mea de catre cine)
Deci, o investitie cu mare impact macroeconomic in Romania, care VA DICTA SI CONTROLA ECONOMIA PRIN PRETUL ELECTRIITATII despre care nu se stie mai nimic (exceptind ”spectaculozitatea” ca e cea mai cea)
Nici o banca din lume, nu va acorda o finantare de 1 miliard EUR, fara sa stie 3 elemente esentiale:
– pretul gazului,
– pretul electricitatii
– ce garantii are beneficiarul investitiei (ale statului, evident !)
ca sa stie daca isi recupereaza banii
Cam asta e chestia cu ”investitorii privați”
Mintia e DOAR o parte/bucata, OPACIZATA publicului ro(consumatori casnici si industriali) DIRECT AFECTAT pe termen lung, din ceea ce statul Ro numeste „proiecte de importanta nationala”(pin).
Nu cunosc
(a) cadrul legislativ in vigoare, in Ro, aplicabil „pin” si
(b) traseul(metodologia) administrativ(a) prin care un/orice proiect (i) DEVINE „pin” SI (ii) ESTE GESTIONAT DUPA CE DEVINE,
dar e clar pentru oricine ca opacitatea NU ajuta interesul public in nici un orizont de timp, mai ales in vremurile astea in care faramitarea/dezbinarea domnesc in tarile (care se vor/dau) democratice si suverane.
Dle Dragostin, va multumesc pentru comentariu.
Va multumesc pentru comentariu si pentru aprecieri. Sunt total de acord cu dvs.
Listare de cote de acțiuni în proprietatea statului nu e altceva decât o disperare temporara pentru a reduce deficitul bugetar.
Practic banii încasați vin imediat înghițiți de deficit pentru a da mai bine in ochii investitorilor.
Iar în 2026 suntem din nou la aceiași problema. Incapacitate de a controla/ bloca creșterile de cheltuieli bugetare.
O astfel de privatizare are rost exclusiv când banii încasați intra in un fond de investiții. Iar statul încasează doar dobânda.( model Norvegia )
Nici o șansă în țară ” am îl leu dar vreau să-l beu”.
Va multumesc pentru comentariu. Sunt de acord ca avem nevoie de reguli clare pentru destinatia veniturilor exceptionale din aceste listari care mai degraba sunt determinate de disperari bugetare de unde si riscul enorm de a se irosi pe cheltuieli curente si de a ajunge in buzunarele strainilor din cauza deficitului comercial ridicat.
1. Un articol excelent de la un profesiont cu experienta in domeniu. Idea de baza a articolului este ca listarile la bursa ale companiilor statului roman trebuie facute strategic, cu tact, nu heirupist si prosteste. Trebuie sa invatam din greselile trecutului, cand in anii 90 s-au privatizat prin metoda MEBO, din prostie si din ticalosie la plezneala toate intreprinderile create in perioada comunista (nu, nu toate erau gauri negre ca Sidex, unele se miscau chair binisor!) cu rezultate catastrofale pentru economia si demografia Romaniei in anii urmatori.
2. Listarile strategice ale companiilor publice romanesti la bursa sunt importante, dar un lucru mult mai important pentru Romania este consolidarea capitalului privat autohton romanesc (deja existent si in continua formare) si participatea lui in proiecte majore de infrastructura strategica si incubare ale industriilor viitorului in Romania.
Va multumesc pentru comentariu si pentru aprecieri. Sunt total de acord cu dvs.
Un articol (explicativ) foarte bun al dlui Balica pentru multi care n-au trecut prin economia reala și nici n-au citit ceva mai mult in domeniu dar sunt convinși ca ”instrumentele” capitalismului ne pot rezolva problemele economice actuale, fără sa și inteleaga pe deplin consecintele negative, nu numai beneficiile vremelnice.
Ca la orice ”instrument”, trebuie sa-i stii in detaliu ”manualul de utilizare” – ceea ce este mai greu, iar pentru unii imposibil de înțeles.
Nu intenționez sa intru in detaliile specifice ale capital markets & economics & politics, insa, ridic spre reflectie urmatoarele idei generale macro:
1. Astazi, cei mai mari detinatori de bonduri/ datorii ale US, sunt Japonia, China și UK (sau UK si China). Fiecare stat, a avut ratiunile sale ca sa ajunga in aceasta situatie, dar, exact aceasta situatie indirect ”modeleaza politica US” (vezi lipsa problemelor de taxare ale US cu Japonia si UK) și pozitia de confruntare cu China (in mare expansiune economica si militara, precum si un detinator mare al unei alte ”arme” – capitalul/US/debt)
2. Conform teoriilor moderne (cum am mai spus deja pe aici) , ”Capital has nationality” !, deci, nu prea trebuie sa ne fie indiferent cui vindem asset-uri nationale !…totul se reduce in final la control…care este transferat de stat unui capital (cunoscut sau necunoscut). Bancile au conceptul de KYC (know your customer) si regula de idnetificare a ”ultimate beneficiary”, deci, sunt modalitati si concepte de a sti ce faci si cu cine.
Iar ”privatizare” nu inseamna in primul rind vinzarea de active ale statului !…iarasi, ultimele teorii macro, arata ca insusi capitalul privat are apetit mai mare pentru active ale statelor (!), decit in investitii in firme private ! (de aceea unii, insista pe ”privatizarea” companiilor de stat, ”pentru eficientizare”)….acestea pot fi eficientiate, nu numai prin privatizare , care, oricum nu garanteaza acest obiectiv !
In lumina celor de mai sus, România este o economie si o piata de capital, insignifianta !…interesul nu poate fi afisat, decit intr-o forma oarecare (chiar si mascat), de economiile din proximitate (mi-e greu sa le ghicesc care), si, in principal, acestea sunt interesate in achizitii de asset, nu de investitii green-field (iar daca acestea sunt facute, sunt facute in zone/domenii de exploatare a resurselor locale și mai putin de dezvoltare/prelucrare pina la produse cu valoare adugata mare…adica in potato-chips nu in micro-chips).
Marea stiinta este sa creem capital privat propriu românesc, de acum incolo, si să-l listam pe ăsta, nu să vindem activele statului construite in comunism, care azi ”devin perlele” sau reginele listarilor capitaliste
Păna și SUA (nu mai vorbesc de UE) are companii de stat puternice, neprivatizate/”nelistate”, iar a vinde ”ca asa zice PNRR” sau ”ca avem o gaura de astupat in deficit” este o ”solutie de business” proasta, pe care orice antreprenor o stie și intelege foarte bine- nu vinzi instrumentul de generat bani, decit daca a fost facut cu banii altuia (ex. banca), altminteri daca a fost facut cu banii tai….e f.mult de gindit….altminteri, politicile macro- economice ni le fac alții (na, c-o dădui pe ”suveranism” , cum ar zice unii)
Va multumesc pentru comentariu, dle Dragostin. Sunt total de acord cu dvs. si ma bucur ca putem avea astfel de interactiuni constructive si complementare online.
Mie mi se pare un non-sens să listezi la bursă companii de stat, mai ales când managementul companiilor este politizat. Sigur, există contraexemplul Hidroelectrica, dar cu o floare nu se face primăvară, Hidroelectrica s-a salvat prin schimbarea managementului nu fiindcă a fost listată la Bursă. Da, prin listare la Bursă nu se rezolvă nimic, ba se poate face rău. În ceea ce privește companiile de stat prima urgență este managementul/administrația. Cum să listezi la Bursă o firmă mafiotă ca Metrorex sau CFR călători? Mai întâi trebuie făcută ordine în administrația firmelor de stat. Nici măcar o administrație privată nu merge, vezi cazul TAROM. Firmele de stat sunt politizate și ineficiente, listarea lor la Bursă este aiurea.
Va multumesc pentru comentariu. Subiectul are foarte multe straturi si merita sa il dezbatem pentru a gasi solutiile cele mai potrivite sau cele mai adaptate la cultura noastra, cu bune si cu rele.