marți, mai 19, 2026

Lumea din umbră: Cum au devenit teoriile conspirației un fals antidot al anxietății colective

Miercuri, 11 septembrie, ploua, așa că am comandat un Uber. Am intrat în mai multe discuții cu șoferul, care avea până în 30 de ani, pornind de la faptul că mă bucur că a venit toamna și că mai bine aș îngheța de frig decât să suport căldura infernală a verii. De aici s-au deschis niște discuții vis-a-vis de “iernile și verile de altă-dată”, presărate cu observația puerilă și ușor nostalgică că era mai frumos și mai ușor atunci când ne mulțumeam cu puțin și ne bucuram din lucruri simple. Mi se părea puțin bizară discuția, avea o urmă din nostalgia celor bătrâni, povestind “ce bine era odată”, deși media de vârstă din mașină era de aproximativ 27 de ani.  Cumva, am ajuns la starea învățământului și la compararea sistemului nostru de învățământ cu cel occidental. “Oricum, noi, românii, suntem mai deștepți, când ajungi în străinătate poți vedea diferențele” mi-a spus șoferul. Am zâmbit ușor și am spus că probabil este vorba despre o nevoie mai mare de a ne adapta, având în vedere contextul politic și social după ’89, am fost nevoiți să facem asta pentru a supraviețui și a ne asigura un trai mai bun. “Nu este vorba doar despre asta, românii au ceva special, carismă… carismă, inteligență, suntem peste ei. Inclusiv engleza mi se pare că o vorbim mai bine decât ei” a adăugat acesta. Am ajuns la destinație, i-am mulțumit pentru cursă și am coborât din mașină. Am continuat să mă gândesc la ce a spus.

Oricum, noi, românii, suntem mai deștepți”. Am auzit foarte des asta, sub diferite forme, foarte des în contextul sistemelor de învățământ. Conform credinței populare, străinii (cu precădere occidentali): “sunt mai ușor de păcălit, nu sunt foarte inteligenți, sunt leneși, nu știu unde sunt anumite țări pe hartă, habar nu au istorie, nu învață carte ca noi”, etc. În același timp, foarte mulți români cred că țara, evenimentele sociale și politice, sau crizele existențiale care au marcat ultimul deceniu sunt controlate de străini. “Revoluția din ‘89 a fost un complot al străinilor”. “România este slab dezvoltată pentru că occidentalii au vrut să fim săraci, să nu avem putere.” „X e prim-ministru/președinte pentru că l-au pus americanii.” „Suntem săraci din cauza ucrainenilor.” “Pandemia a fost orchestrată, un complot secret al unui grup de conspiratori.” Toate aceste narative au împânzit spațiul public și au învăluit credințele oamenilor într-o neîncredere profundă față de aliații occidentali.

 În joc sunt două sentimente complet contradictorii care populează mintea și credințele celor care le emit: unul de superioritate marcat de faptul că “românii sunt mai deștepți”, altul de inferioritate care subliniază neputința de a ne afla în controlul sorții noastre, mereu decisă de alții. Cu toate acestea, cele două tipuri de afirmații au la bază caracteristici psihologice care le plasează într-o strânsă legătură. Crizele din ultimele decenii au stârnit în cadrul societății sentimente profunde de anxietate, incertitudine și alienare, transformând lumea într-un mediu extrem de permeabil pentru teoriile conspirației. Oamenii care simt că nu mai dețin controlul asupra vieții lor și a mijloacelor de trai, care se simt lăsați în urmă de evoluția rapidă, fast forward, care își simt caracteristicile identitare în pericol, sunt cei mai predispuși să fie de acord cu afirmațiile conspiraționiste. Dacă aniextăților individuale li-se mai adaugă și cele de grup ce au la bază pericolele din societate – pandemii, calamități, războaie – frica va crește concomitent cu setea pentru informațiile false care oferă senzația de control și de ameliorare a incertitudinilor.

Așadar, încrederea orbească a oamenilor în teorii ale conspirației are la baza următoarele nevoi psihologice:

1. Nevoia de certitudine/de cunoaștere.

Oamenilor le este greu să creadă că anumite evenimente au loc întâmplător, pur și simplu și fără un sens anume. În acest caz vor încerca să caute un sens, să conecteze niște puncte, satisfăcându-și nedumeririle și apărându-și convingerile. Pentru țări precum România cu o populație religioasă – să nu uităm că biserica este, după armată, în topul instituțiilor în care românii au cea mai mare încredere – și agregată în proporții de 46,15% în mediul rural, superstițiile și credința că “nimic nu este întâmplător” construiesc un mediu propice pentru comportamente ce resping caracterul aleatoriu al unor evenimente din societate. Teoriile conspirației vor conecta acele “puncte lipsă” și vor spune poveștile de care oamenii aceștia au nevoie pentru a-și satisface nevoia de certitudine și pentru a-și apăra convingerile.

2. Nevoia de control și siguranță.

Realitatea este că nu avem puterea, la nivel individual, de a controla contextul sociopolitic și de a ne oferi siguranță și certitudine într-un mediu în continuă schimbare. Unii dintre noi vor încerca să restabilească controlul asupra schimbărilor din jurul lor prin crearea unei realități alternative, distinctă de cea conturată și susținută de canalele oficiale. Realitățile alternative construite de afirmații conspiraționiste vor oferi acestor oameni sentimentul că adevărul se află în mâinile lor, că media și factorii de decizie manevrează informațiile în beneficiu propriu, denaturându-le și impunându-le asupra unei societăți pe care o doresc manevrată. Astfel de credințe oferă putere și un sentiment de superioritate celor care le împărtășesc, schimbând radical realitatea sumbră în care ei nu se consideră decât victimele unui complot. Dezavantajul: o profundă lipsă de încredere care contribuie la amplificarea alienării.  

3. Nevoia de validare și apartenență la comunitate.

Teoriile conspirației, de cele mai multe ori, permit identificarea unui țap ispășitor care să fie vinovat pentru toate eșecurile unui individ sau ale unei comunități. “Nu sunt eu responsabil pentru acest eșec, sunt victima unui complot” este infinit mai ușor de crezut și afirmat decât “acest eșec se datorează lipsei mele de… (atenție, timp, responsabilitate), este de datoria mea să îndrept situația.” Aici se încadrează situațiile în care comunitățile cu un statut social mai scăzut vor căuta să demonstreze că dețin mult mai multe calități decât cele cu un statut social mai ridicat (precum, “noi, românii, suntem mai deștepți”). Mai mult, conspirațiile privind orchestrarea de către Occident a Revoluției din 1989, statutul economic și social al României căreia, conform afirmațiilor false, nu îi este permisă dezvoltarea de către străini, toate acestea au avut la bază identificarea unui țap ispășitor și fuga de responsabilitate, în cele din urmă deghizând aliații în dușmani și dușmanii în aliați.

În acest context vom avea actori interni și externi care să profite de pe urma anxietăților și incertitudinilor sociale, alimentând vidul de informație și apetitul pentru conspirații. Agenția de Cercetare pe Internet (IRA – Internet Research Agency) din Rusia este una dintre principalele mașinării ale războiului informațional condus de către Rusia în întreaga lume, cu precădere în Occident. Agenția este supranumită “fabrica de troli” a lui Yevgeny Prigozhin – fostul lider al grupării de mercenari Wagner, mort anul trecut într-o presupusă tentativă de asasinat după ce a pornit o rebeliune împotriva lui Putin. Rolul IRA este acela de a amplifica divizunile din cadrul societăților, de a crește neîncrederea populațiilor în instituțiile statului sau în aliații occidentali, și de a alimenta narative și credințe care se pliază pe valorile cu care Kremlinul defilează – conservatoare, creștine. Folosindu-se de rețelele sociale, IRA a condus numeroase campanii de dezinformare printre care și cea de influențare a alegerilor din Statele Unite din 2016 sau cea de mascare a responsabilității prin disimulare și negare pentru doborârea zborului MH17 Malaysian Airlines în 2014. MH17, un avion de linie aflat în cursă dinspre Amsterdam către Kuala Lumpur, s-a prăbușit în estul Ucrainei provocând moartea a 283 de pasageri. Anchetele au constatat că aeronava a fost doborâtă de o rachetă BUK de provenință rusească lansată din apropierea regiunii Donetsk, controlată de sepratiștii susținuți de Kremlin. În 2018 rapoartele anchetatorilor au concluzionat că sistemul de rachete aparținea Brigăzii 53 a Federației Ruse, staționată în Kursk. Strategia folosită de Moscova în timpul campaniei de dezinformare din 2014 privind doborârea zborului, a fost răspândirea unui flux rapid, constant și repetitiv de minciuni menit a induce confuzie, îndepărtând cât mai mult narațiunea de adevăr. Cea mai recentă campanie de dezinformare demontată de către FBI, supra-numită Doppelgänger de către presa occidentală, avea în vedereo rețea vastă de peste 60 de site-uri web care se dădeau drept organizații de știri legitime și care foloseau conturi de social media înșelătoare pentru amplificarea conținutului site-urilor web falsificate.” Aceste 60 de site-uri imitau perfect platforme de știri legitime precum The New York Times sau Reuters și erau folosite pentru a disemina mesaje de propagandă pro-Kremlin și anti-Ucraina. Operațiunea era condusă de către un grup apropiat de președintele Putin care, conform informațiilor din dosar, stabilise ca scop discreditarea SUA, a Marii Britanii și a NATO, dar și convingerea populației germane să se opună sancțiunilor aplicate guvernului de la Kremlin.

Mașinăria de propagandă a Rusiei cuprinde și încurajează și rețelele externe de influență care funcționează ca un multiplicator de forță în încercarea de a submina coeziunea statelor prin divizarea societății și decredibilizarea instituțiilor statului. Strategia de influențare a comportamentului din societățile occidentale are la bază: influențarea politicilor guvernului, subminarea încrederii populației în liderii și instituțiile sale, distrugerea relațiilor dintre alte națiuni și discreditarea și slăbirea oponenților guvernamentali și neguvernamentali. Astfel, Kremlinul și rețelele sale de influență ajung să exploateaze tensiunile sociale și economice din Occident, inclusiv subiecte precum drepturile comunității LGBT, provocările economice și imigrația.

În România, la nivel general, sentimentele față de Rusia, având în vedere contextul istoric, sunt de teamă, nicidecum de simpatie. Iar acest fapt se vede și în sondajele naționale: 49.8% dintre români consideră Rusia vinovatul principal pentru declanșarea războiului, 64.7% cred că oprirea războiului ar putea avea loc doar dacă Rusia se retrage și returnează Ucrainei teritoriile ocupate și 56.4% consideră Rusia un pericol pentru țară. În acest context, narativele profund și vădit rusofile nu vor avea prea mare succes decât dacă se convertesc spre moderație și sunt însoțite de argumente menite să activeze anumite anxietăți, credințe și interese pre-existente în conștiința comunităților vizate. Diana Șoșoacă, europarlamentar al partidului pro-rus SOS este una dintre vocile care au parte de un succes moderat tocmai pentru că simpatia sa față de guvernul de la Kremlin nu este voalată. Simpatia electoratului față de ea este mai degrabă construită pe baza discursurilor sale anti-sistem și fanfaronadelor din Parlamentul României sau chiar Parlamentul European. Prin acele discursuri Diana Șoșoacă aduce în vizor teme ce ating fricile și incertitudinile electoratului și își asigură o poziție de putere prin livrarea unor narative false care activează tocmai acele nevoi psihologice de control și siguranță. Mai mult, discursurile ating și nevoile individului de validare și apartenență la grup prin identificarea unor factori externi (Ucraina, UE, SUA, alte state occidentale) ca responsabili pentru crizele socio-economice din țară și supraestimarea calităților poporului român prin afirmații precum “[…] nu ne tragem din limba latină, latina se trage din limba română.”

Cea mai folosită linie narativă în propaganda pro-rusă făcută de către Diana Șoșoacă este cea privind războiul din Ucraina, efectele acestuia asupra statului român – unele false, altele gonflate intenționat – și manipularea unor dispute istorice dintre cele două popoare, român și ucrainean. Pentru Diana Șoșoacă subiectul românilor din Cernăuți nu va fi niciodată epuizat – în ciuda eforturilor statului ucrainean de a soluționa anumite probleme din ultima perioadă, precum decretarea limbii române ca limbă oficială vorbită de comunitatea românească din Ucraina.

Întrucât subiectul privind drepturile minorităților din Ucraina este unul cu ramficații multiple și efecte profunde, propaganda va amplifica tensiunile legate de acesta pentru a intensifica diviziunile. Aceasta nu este o tactică nouă. Unul dintre motivele invocate de Moscova pentru anexarea Crimeei și susținerea separatiștilor din Donbas a fost susținerea comunității rusofone sub pretextul protejării drepturilor minorității ruse din Ucraina. Așadar, evenimentele din 2014 au îndemnat administrația ucraineană să sporească sentimentele de coeziune națională. Legea educației adoptată de parlamentul ucrainean în 2017 a fost unul dintre principalele mijloace gândite pentru a spori coeziunea. Legea prevedea că învățământul în limbile minorităților va fi permis doar la grădiniță și la clasele primare, urmând ca în gimnaziu și liceu să se predea aproape exclusiv în limba ucraineană. Problema acestei legi a fost că lovea și alte minorități etnice care nu aveau niciun amestec în evenimentele din 2014, printre care română, ungară și poloneză. La sfârșitul anului 2023, Ucraina s-a angajat în mai multe schimbări legislative necesare pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, unul dintre aceste proiecte legislative fiind menit să adreseze problema drepturilor minorităților naționale. Deși există încă multe neclarități și lacune în actele normative ce privesc drepturile minorităților naționale, acestea nu pot justifica în niciun fel susținerea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, fiind exploatate doar ca pretexte pentru a alimenta diviziuni și destabilizare.

Exagerarea unor probleme existente constituie un mecanism puternic al dezinformării, iar actorii ce propagă informațiile false nu se vor mulțumi doar să sublinieze existența acestor probleme și să îndemne către soluționarea lor, ci vor încerca să manipuleze și să umfle informațiile pentru a antagoniza și mai mult. Spre exemplu, pornind de la problemele privind legea ucraineană a educației sau închiderea lăcașelor de cult, Diana Șoșoacă poate face o tranziție ușoară către declarații false ca: „[Președintele Zelenski] … a omorât copiii români, i-a trimis în război. Primii care au fost trimişi la luptă au fost etnicii şi românii. Există o epurare a etniei româneşti pe care Ucraina nu o recunoaşte.” pentru a sensibiliza auditoriul și pentru a-i spori acestuia sentimentele de incertitudine și nesiguranță prin apelul la “tragedie”. Prin exagerarea informațiilor Diana Șoșoacă transformă neclaritățile și lacunele actelor normative, ce ar trebui într-adevăr soluționate de către statul ucrainean, în crime împotriva umanității – “epurarea etniei românești”.

În aceeași notă, afirmații precum “[Președintele Zelenski] le-a interzis limba, le-a interzis religia [românilor din Ucraina]” vor avea la bază adevăruri deformate. Ziarul Bucovinei este un portal local al românilor din Ucraina care documentează evenimentele sociale și culturale precum celebrarea lui Mihai Eminescu sau “comemorarea lui Iancu Flondor, făuritorul Unirii Bucovinei cu România, cu slujbe religioase oficiate de preoții noștri în română” după cum spune Felicia Nichita-Toma, redactor șef al publicației. Am întrebat-o pe aceasta care este situația românilor din Ucraina și dacă se poate vorbi, învață și ruga în limba maternă:

Da. Cine dorește, își iubește neamul, părinții, bunicii și străbunicii, vorbește, are posibilitate să învețe, să se roage în limba maternă – româna –, în pofida politicii de asimilare, ucrainizării școlilor cu limba română de predare, care, de fapt, a început nu ieri, nici azi, ci cu zeci de ani în urmă. Nimeni nu-ți pune pistolul la cap să-ți interzică să vorbești în română. Suntem o familie de jurnaliști români. Am vorbit întotdeauna acasă, la serviciu și nu numai, în română. Fiica a studiat la Școala cu limba română de predare nr.29 din Cernăuți, apoi jurnalism la Facultatea de limba ucraineană, Universitatea din Cernăuți, știe la perfecție și una, și alta.

Problema în România este că eforturile statului de a dezminți afirmațiile false care populează spațiul public cu scopul de a perturba și mai mult relația de încredere dintre instituții și populație, sunt minimale. Multe dintre acțiunile diplomatice ale statului român sunt fie ținute ascunse, fie explicate succint și în termeni standard, plați, care oferă prea puține informații, lăsând în loc un vid ce va fi umplut rapid tocmai de acel flux constant și repetitiv de minciuni.

 Nevoile de cunoaștere și de informație ale unor comunități vor fi satisfăcute de platforme sau personaje obscure care vor da narativelor și un aer ușor fantastic să ajute la asimilarea informațiilor – în principiu, poveștile fiind preferate în detrimentul faptelor. La un nivel mult mai profund, sentimentele nu vor fi acelea de control sau siguranță – în fapt, iluzorii și temporare – ci de disociere prin crearea unei realități alternative care lasă individul cu un nivel și mai scăzut de control și siguranță, și izolare, acesta retrăgându-se într-o cameră cu ecou unde este înconjurat doar de oameni ce-și impărtășesc opiniile și se învrăjbesc reciproc împotriva celor ce nu le seamănă. Conspirațiile și dezinformarea nu prezintă soluții, doar mai multe probleme deghizate ca soluții.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Stimata doamna, aveti perfecta dreptate.
    DAR nu uitati ca tezele astea vehiculate de populime, sunt -de foarte multe ori- orchestrate de altii, prin „zvoneri” si „raspindaci”. Inclusiv partidele politice si politrucii lor sau mass-media. (Sa mai adaug si „agenturili” straine? Care au tot felul de interese pe aici si vor sa influenteze votul. Mai ales in campanii electorale.)
    Este bine sa ne punem intrebari si sa cautam explicatii, dar vedeti tot tabloul, daca vreti un raspuns satisfacator. Si vreti credibilitate.
    In rest, numai de bine! (Ati inceput bine, continuati!)

    • ”încrederea orbească a oamenilor în teorii ale conspirației”

      Ce facem când ”teoriile conspirației” se dovedesc reale? Nu cumva eticheta ”teorie a conspirației” e destinată să ascundă o conspirație reală? În Statele Unite, conspirația este infracțiune și se pedepsește cu închisoare. De asta participanții la conspirații reale se apără folosind eticheta ”teorie a conspirației”.

      Un exemplu concret, despre care oamenii simpli relatează de ani întregi, în timp ce ”elitele” medicale (și nu numai) pretind că e teoria conspirației: în țările occidentale (deci nu doar în China sau în Myanmar) recoltarea de organe pentru transplant se realizează și de la persoane care NU se aflau în moarte cerebrală. Pentru că organele valorează mai mult decât viața persoanei de la care sunt recoltate. În presa românească apare în sfârșit un astfel de articol:

      https://hotnews.ro/un-barbat-declarat-in-moarte-cerebrala-s-a-trezit-chiar-in-timpul-recoltarii-organelor-sale-pentru-donare-in-kentucky-sua-1816430

      Deci relatările oamenilor simpli (infirmiere din spitale, de exemplu) erau teoria conspirației?

  2. Un ”inamic” clar, cu un ”plan” bine definit, e mai acceptabil din punct de vedere psihologic decat evolutia ‘haotica’ (incontrolabila) a regulilor socio/politice/economice! Haosul sperie, cred ca din cauza asta au aparut si religiile: ”e cineva la butoane”!

    • ”din cauza asta au aparut si religiile: ”e cineva la butoane”!”

      Religiile sunt o formă de educație. Ele oferă un cod de conduită, pentru a ajuta oamenii să se descurce prin complexitatea lumii și a vieții, complexitate care depășește cu mult capacitatea de înțelegere a oricărui individ. Altfel spus, oamenilor le merge mai bine dacă respectă un cod de conduită deja stabilit (i.e. ”nu fura, nu minți, nu ucide” etc.) decât dacă încalcă un asemenea cod de conduită. Toate faptele au consecințe, asta e ideea de bază.

      Nu e nimic ”haotic” în a postula reguli de genul ”nu fura, nu minți, nu ucide”. Nici măcar comportamentul animalelor nu e ”haotic”, se pot observa și la ele atât cazuri de furt, cât și cazuri de pedepsire a furtului.

      Atunci când un un trib din pădurea amazoniană, aflat încă la nivelul din neolitic, se închină la copaci și la pietre (la asta se reduc, în esență, religiile animiste) înseamnă că membrii acelui trib au înțeles ceva ce orășeanul modern nu e capabil să înțeleagă: pe lumea asta există evenimente și fenomene aflate mai presus de voința și de știința omului. Așa apare conceptul de divinitate.

      Toate religiile sunt create de oameni, însă conceptul de divinitate descrie ceea ce există oricum, independent de voința și de știința oamenilor. Acele evenimente și fenomene puse pe seama divinității ar continua să existe chiar dacă oamenii nu ar exista deloc, asta e ideea. Divinitatea nu e ”la butoane”, divinitatea e însăși structura realității. Chiar dacă diverse religii prezintă o formă destul de rudimentară a conceptului de divinitate, asta nu înseamnă că ”omul nou”, creat de comuniști, se califică pentru a lua locul divinității. În esență, la asta se rezumă ateismul: cine neagă existența divinității se vede pe sine însuși în locul divinității.

      • Hai ca poti sa fii si simpatic mai ales cind te contrazici singur:”..pe lumea asta există evenimente și fenomene aflate mai presus de voința și de știința omului. Așa apare conceptul de divinitate.”
        Hmm..asta nu inseamna ca acest concept de divinitate e cu adev. real.Oamenii de stinta atei afirma ca aceste fenomene pot fi intimplatoare chiar daca se supun unor anumite legi.Sau legile respective pot fi oarbe,nefiind manifestarea directa sau indirecta a vreunei constiinte divine.Insuficient, Mr.H,insifucient.
        „Toate religiile sunt create de oameni, însă conceptul de divinitate descrie ceea ce există oricum, independent de voința și de știința oamenilor. Acele evenimente și fenomene puse pe seama divinității ar continua să existe chiar dacă oamenii nu ar exista deloc, asta e ideea. Divinitatea nu e ”la butoane”, divinitatea e însăși structura realității.”
        Pai tocmai te contrazici flagrant.Daca TOATE religiile sint create de oameni atunci CE m-ar face pe mine sa cred ce ai scris ulterior?!Aha, de fapt ai cam dat-o din animism in panteism.Daca divinitatea e structura realitatii atunci problema e ca fiecare concepe realitatea „pe limba lui” adica perceptiile asupra realitatii sint diferite si relative;si atunci si divinitate are mari probleme;adica fiecare cu divinitatea lui/ei(s-a demonstrat asta CLAR;asa zisul dumnezeu YHWH Yahweh nu era decit unul dintre zeii unui conciliu…zeesc he,he,he patronat de seful suprem EL;ba mai avea si o consoarta!!plus descoperirea bulversanta ca la inceputul creatiei EL,seful suprem a desemnat cca 70 de zeitati pt. cele 70 de semintii create)Mai departe: d-ta NEGI pretentia Bibliei de ex. ca „revelatie absoluta a Divinitatii pt. oameni”Si in Biblie d-zeul yahvist NU e structura realitatii, el are locul lui bine determinat in rai,pamintul e creatia/ma rog emanatia d-zeului yahvist,exista o distinctie BINE determinata,dupa Biblie, intre creatie cu omul cica virful ei si Lumea Divina cu entitatile ei(diverse categorii de ingeri) culminind cu dumnezeul iudeo-crestin in tripla ipostaza,comform dogmei Sfintei Treimi.
        Apropo de ateism,imai bine zis de comunismul ateu(ca de obicei negi orice diferenta intre ateii societatii occidentale seculare contemporane si comunismul ateu,nu prea au puncte comune;ti s-a mai explicat asta dar asa-i cind omul are idei putine si fixe…):pai cind e vorba de metode, diferentele nu sint prea mari,MAI ALES ca,virgula, conceptul de „om nou” definit de comunismul ateu se trage din „omul nou duhovnicesc” bine definit de iudeo-crestinism adica de omul nou care renaste cica in Duhul Sfint si abandoneaza vechile cai ale omului adamic,supus Pacatului Originar.
        Si apropo de metode:delatiunea/turnatoria, amenintarea cu chinurile iadului,ostracizarea (cine nu-i cu noi e impotriva noastra) si respectiv lichidarea fizica a celor indezirabili fiindca nu s-au supus liniei dicate de „apostolii credintei”,torturarea celor indezirabili,intemnitzarea in conditii precare…hmm cam multe metode in comun asa ca din pacate pt. tine nimic nou sub soare…

        „Religiile sunt o formă de educație. Ele oferă un cod de conduită, pentru a ajuta oamenii să se descurce prin complexitatea lumii și a vieții, complexitate care depășește cu mult capacitatea de înțelegere a oricărui individ.”
        Ei nu mai spune;pe bune?! pai adeptilor paginismului din Imperiul Roman li se spunea ca zeii lor sint falsi si daca nu-l accepta pe dumnezeul iudeo-crestin pe linga chinurile iadului se vor alege si cu recolta praf;respectic cu alte blesteme in functie de domniul de activitate.Halal educatie!!!
        Cind religia se bazeaza pe frica nu e cu nimic mai grozava decit religia ateist comunista.
        Daca tot e depasita capaticatea de intelegere a oricaui individ atunci animistii aia amariti din padurea amazoniana au dat dovada de mult mai mult bun simtz decit activistii iudeo-crestini sau islamici,de ex.;cel putin nu te lichidau fizic daca refuzai sa crezi intr-un anumit ritual sau zeitate de-a lor;sau ma rog cel putin n-am auzit de asa ceva.
        Ca de obicei n-ai demonstrat nimic; de fapt ai cam batut cimpii cu gratie de asta data.
        Sanatate si virtute!!!

        • @Lamuritorul – ”Oamenii de stinta atei afirma ca aceste fenomene pot fi intimplatoare chiar daca se supun unor anumite legi.”

          ”Oamenii de știință atei” se cred ei înșiși ”la butoane”, altfel n-ar fi atei. Uite un exemplu concret: cutremurul recent din Turcia. Cutremurul în sine a apărut pe o falie cunoscută de geologi și a apărut tocmai într-un moment de Lună Plină, chiar dacă oamenii tăi de știință atei îl consideră întâmplător.

          Au murit zeci de mii de oameni din cauza construcțiilor de proastă calitate care s-au prăbușit peste ei, nu din cauza cutremurului ca atare. Dacă zona n-ar fi fost locuită sau dacă blocurile respective ar fi fost construite cu respectarea normelor antiseismice în vigoare, n-ar fi murit zeci de mii de oameni. Ce zici, faptele oamenilor au avut sau nu consecințe?

      • @Harald:
        P1: Toate faptele au consecințe, asta e ideea de bază.
        P2: Exista o complexitate care ne depaseste.

        Prin urmare, exista fapte F carora nu le putem sti consecintele.
        Intrebarea mea: De unde stim ca acele F au consecinte?

        Imho, P1 & P2 nu pot fi adevarate impreuna decat daca sustii ca exista lucruri pe care le putem sti vreodata. Un fel the private truth, pe care nu-l putem sti si, evident, nu-l putem comunica.
        Deci, ce-ai spus?! :))

        • @baraka – ”exista fapte F carora nu le putem sti consecintele.
          Intrebarea mea: De unde stim ca acele F au consecinte?”

          Ideea că ”toate faptele au consecințe” se postulează, nu se demonstrează. E ca o axiomă în matematică. Dar pentru cineva crescut și educat în Uniunea Sovietică, evident că nu știm dacă faptele au sau nu au consecințe. Realitatea a fost un pic mai severă: exact de asta s-a dezmembrat Uniunea Sovietică, pentru că toate faptele au consecințe 😀

          Religia nu se bazează pe instituții de forță, religia se bazează pe educație. Ateismul de stat din Uniunea Sovietică (și din România lui Ceaușescu) a creat societatea actuală, în care oamenii își imaginează că pot comite orice faptă, important e doar să nu fie prinși. Așa s-a prăbușit comunismul și așa se explică societățile post-comuniste actuale: prin convingerea unora că pot comite orice faptă, atât timp cât nu sunt prinși.

          • „Așa s-a prăbușit comunismul și așa se explică societățile post-comuniste actuale: prin convingerea unora că pot comite orice faptă, atât timp cât nu sunt prinși.”
            Exact asa și cu unii educati in comunism, asa ca cum ești tu: atata timp cât nu iti asumi o identitate reala și nu poți fi prins poți debita orice.

            • @Dantess – iar în cartea ta de identitate scrie Dantess, așa e? 😀

              Te ocupi numai cu atacuri la persoană, încă nu ai scris niciun comentariu pe subiectul vreunui articol. Schimbi nickname-urile cu mare aplomb, dar amprenta personală rămâne aceeași, nu păcălești pe nimeni.

        • @Harald
          Despre ce vorbesti?! Nu inteleg.
          Nu poti sa ai doua postulate care nu pot fi adevarate in acelasi timp.

          Imho, e un amestec nefericit de concepte; uzual se foloseste limitare epistemica vs completitudine cauzelor fizice. Daca reusesti sa gasesti o bresa la ultima, ai sanse sa strecori o limitare epistemica, poate chiar de felul pe care ti-o doresti.
          Insa nimeni n-o sa te ia in serios, si asta de cel putin 100 de ani, daca postulezi hodoronc-tronc, complexitatea ca fiind smecheria prin care ataci completitudinea.

          Ma retrag din conversatie daca incepi cu Uniunea Sovietica, marxism blaba, stii tu.

          • @barka – ai furat un nickname mai vechi, care aparținea cuiva crescut și educat în Uniunea Sovietică. Amprenta personală nu se potrivește deloc, așa că poți să te retragi liniștit. S-a dovedit o dată în plus că ateismul vine la pachet cu lipsa de morală.

  3. Foarte interesant. Discuția pe această temă sensibilă este necesară. Fiindcă, vai, sufletul românesc și-a pierdut identitatea și nu mai știe ce/cine este nici privindu-se în buletin/pașaport….
    Sunt mai multe agravante care au dus la această situație:
    a) căderea comunismului a lăsat sufletul românesc fără valori individuale și sociale certe. Nimic nu a fost pus în loc, fiecare a încercat să se adapteze individual, o întreprindere grea și dureroasă.
    b) unii au încercat să adopte normele din Europa de Vest, dar asta a fost foarte greu și dureros, mai ales că sufletul românesc era „tabula rasa” iar noile reguli i se păreau străine și anapoda. De aici plonjarea în naționalisme de tip Șosoaca+Simion plus manelisme orientale. Este de fapt un REFUZ al normelor vestice, un fel de forme fără fond cum s-a zis odată….
    c) alții au plonjat într-o religiozitate exagerată, mergând până la mitomanie și fanatism religios.
    d) din nenorocire, elitele intelectuale românești au fost și ele paralizate de noile schimbări, nefiind în stare să ofere o soluție.

    Da, sufletul românesc este posedat de un fel de schizofrenie, de o rupere interioară aproape autodistructiva.
    Fiindcă, vai, ereditatea noastră este determinată de trei gene nu prea europene:
    – ortodoxismul
    – comunismul
    – apartenența la sufletul oriental
    Ar trebui să recunoaștem asta. Nu suntem occidentali, suntem orientali. Ceea ce nu este o vină apriorică, este o realitate.

    • Ce soparle ne bagi in text. De ce ar fi ortodoxismul „nu prea european”? Cu ce e deosebita confesiunea ortodoxa de celelalte confesiuni crestine care sunt bine-merci europene de secole?
      Comunismul ne defineste? Sa ne fereasca Dumnezeu…Oricum au trecut 35 de ani de la revolutie, dupa cei 45 de ani de comunism. In curand generatiile influentate de comunism isi vor reduce ponderea in populatie. Si oricum mare parte din generatiile acelea nu aderau la comunism din convingere, altfel nu ar fi existat revolutia din ’89.
      Apartenenta la sufletul oriental? Si care, ma rog, e definitia sufletului oriental? Ca eu nu ma simt oriental nici macar 1%, sunt european 100%.

      • @Tiberius in trecut ortodoxia romaneasca a fost o piedica in calea occidentalizarii noastre, a instaurarii capitalismului adevarat.Vezi analizele lui Ioan Petru Culianu (Mircea Eliade de ex) referitoare la acest subiect f complex.Plus ca ortodoxia romaneasca, de fapt, prin mentalul colectiv generat de ea, a favorizat instaurarea comunismului.Inainte de a va avinta in a posta comentarii inf0ormati-va asupra subiectului…Aici Lucifer are dreptate.

    • In comunism sufletul romanesc s-a dezvoltat… „plenar”? La canal?
      Nu cumva comunistii au distrus sufletul romanesc -prin distrugerea fizica a intelectualitatii si a bazei materiale a taranilor- si au creat o struto-camila?
      Credeam ca sunteti doar filorus. Vad ca sunteti si filocomunist…..

      • Domnule, Dvs ați citit ce am scris? Unde am utilizat eu cuvântul „plenar”?
        Nu sunt filorus, ba dimpotrivă. Numai proștii sunt filoruși și proeuropeni fără discernământ, dar români au uitat să fie.

    • „căderea comunismului a lăsat sufletul românesc fără valori individuale și sociale certe”.

      Nu pot sa cred ca exista cineva care profereaza o asemenea aberatie!
      Adica nu aveau va sa zica valori „individuale si sociale”, nu aveau, vezi Doamne, repere morale pina cind „sufletul romanesc” nu a fost bagat in puscarie? Unul dintre ascendentii mei (Doctor in Drept, membru PNT) se rasuceste in mormint, stimate domn, copiii lui au fost crescuti de bunicii mei materni. Care n-aveau nicidecum valori, familia, copiii nu contau deloc pentru ei, lasa-i in plata Domnului sa moara de frig si de foame.
      Si ce sa zic, noi pe 22.12.1989 ne-am pierdut complet busola si-am iesit la furat, violat, la dat foc la biserici si masacrat popi. Nici n-am mai mers la munca, copiii nu s-au mai dus la scoala ca am avut instant revelatia ca ni s-au dus dracului criteriile cind a decolat elicopterul de pe CC!

  4. „[…] nu ne tragem din limba latină, latina se trage din limba română.” Asta-i tare de tot! Bine dar, stau si ma intreb cine ar putea sa creada sau sa fie impresionat de astfel de idei conspirationiste, in afara de cei care se semneaza prin amprente sau care nici macar nu stiu unde se afla Romania pe harta? Adica pana si o maimuta s-ar uita lung la Sosoaca daca ar auzi astfel de lucruri. Laudele de sine ale romanilor isi au originea in niste frustrari teribile acumulate in ultimii 35 de ani si in saracie. Saracia este cancerul care macina o societate si ii creioneaza viitorul.

    • E una din tezele tracomanilor.
      Niste tembeli care rastoarna toate datele istorice si lingvistice, pentru mania lor. Mania… manie. Mde. Dar se pare ca unele capitale vecine si ne-„pr’etine” sunt interesate in raspindirea acestor timpenii.
      Tocmai de asta atrag atentia asupra zvonerilor si raspindacilor . Mai ales in activitatea „agenturilor” straine la noi.
      Romanii au multe ganduri gresite. Dar si mai multe sunt induse de astfel de agenti. Si nu intimplator. Activitate periculoasa, pentru ca vrea sa schimbe perceptia poporului despre un fenomen sau altul si sa-l dirijeze in directia voita de altii.
      (De exemplu, tracomania este utila in lupta impotriva globalizarii. si reafirmarii nationalismului exacerbat.)
      In plus, pot arunca cu noroi in romani: „Iata ce gandesc romanii! Nu pot sa intre in UE etc… Sa le schimbam istoria!”

    • Onorabile, cum avem mulți votanți ai sosoancai – acestei de necrezut forma umana-numiti i dvs sub o alta forma decât primara. Mulțumesc!

      • nu doar SOS crediteaza astfel de idei. S-au imprastiat…….
        dar toti „de la o fantina au izvorat si cura”; una spre rasarit!

  5. Cu gândul că autoarea articolului va citi comentariile, exprim opinia că după câțiva ani ar aborda diferit temele propuse.

    Discuțiile cu șoferii de taxi sunt adesea supraevaluate ca resursă de cercetare sociologică. Manualul de Sociologie pentru clasa a XI-a indică instrumente de cercetare mai obiective. Așadar, generalizarea rezultatelor obținute prin această metodă de cercetare poate fi considerată sofistică.

    Excepționalismul, protocronismul, sau „dacopatia”, la fel ca tunelurile magice din Carpați fac parte din categoria credințelor [nereligioase] în care se găsește „Teoria Pământului plat”. …Departe de a fi o caracteristică exclusivă a românilor. https://simple.wikipedia.org/wiki/Flat_Earth_Society

    Am auzit nenumărate păreri care explică printr-o educație precară fenomenul (altfel, suficient de restrâns încât să nu ne îngrijoreze prin el însuși). Nici vorbă! Sunt pe deplin de acord cu Andreea Păsărelu, că manipularea bine făcută este întotdeauna eficientă, indiferent de nivelul de educație al publicului. A dovedit-o în toamna anului 1938 CBS, care a făcut [după unele date] un milion de americani să-și ia lumea în cap în toiul nopții. https://en.wikipedia.org/wiki/The_War_of_the_Worlds_(1938_radio_drama)

    …Efectul mai recent și, de asemenea, spectaculos al muncii asidue a lui Dominic Cummings face și conexiunea cu inamici ai UE (Rusia, spre exemplu). https://conversion-uplift.co.uk/brexit/the-boris-johnson-brexit-bus-lie-of-350m/https://en.wikipedia.org/wiki/Vote_Leave_bus

    …Iar despre rapoartele serviciilor speciale americane care arată implicarea Rusiei în alegerile din SUA și alte din state presa a scris suficient.

    Face parte din „teoriile conspirației” relevarea acțiunilor manipulatoare ale diverselor entități asupra cetățenilor? Mai degrabă afirmația că ar face parte este un demers manipulator. Și acest demers este finanțat, căci nimeni nu muncește gratis. https://www.digi24.ro/stiri/externe/moldova/cum-cumpara-ilan-sor-voturile-moldovenilor-investigatia-sub-acoperire-a-unei-jurnaliste-infiltrate-in-reteaua-oligarhului-pro-rus-2965657

    Dosarul Revoluției și nenumărate dovezi istorice (inclusiv mărturii ale celor implicați) demonstrează intervenția unor forțe din afara României în declanșarea evenimentelor. Și în alte state din Europa de Est, desigur. Nu mai zăbovesc asupra subiectului, sursele deschise se află la îndemână. De ce ar afirma cineva că este o „teorie a conspirației”?

    Faptul că România este slab dezvoltată poate fi verificat cu ușurință fie pe site-ul INSSE, fie accesând liber datele Eurostat. România este statul UE cu cei mai săraci cetățeni, dar este pe primul loc în privința ratei abandonului școlar, sau al numărului de mame minore, spre exemplu. Dar, folosind indicatori agregați pentru calcularea IDU, se ajunge la un clasament care plasează România pe ultimul loc. Carevasăzică, da, România, fiind ultima dintre țările Uniunii Europene, este slab dezvoltată în raport cu acestea. O comparație cu unele state africane, spre exemplu, pentru a demonstra că este dezvoltată este manipulatorie.

    Suntem săraci nu din pricină că suntem orientali, sau pentru că acestea ne sunt „zenul, karma și fengșuiul”, ci din motive pe care ni le explică profesorii Daron Acemoglu și James A. Robinson atunci când ne vorbesc despre cele două Nogales.

    Aceste fapte în sine nu slăbesc încrederea în Occident, ci în cei care susțin acest lucru. Românii nu pot fi antioccidentali sau antieuropeni pentru că unul din cinci români este în afara frontierelor țării, cei mai mulți în UE. Probabil fiecare familie [extinsă] din România are cel puțin un membru care trăiește și muncește într-un alt stat membru UE. De ce românii și polonezii sunt cei mai anti-ruși din această parte a lumii cred că nu mai este nevoie să argumentez, pot fi întrebate rudele mai în vârstă.

    Atunci, de ce se insistă în mass-media că există un curent puternic anti-occidental și pro-rus în România?! Răspunsul rațional este că un astfel de curent se dorește a fi format și dezvoltat, în ciuda atitudinii naturale pro-europene și anti-ruse a românilor.

    A o considera pe D Șoșoacă un reper și un exemplu relevant, un argument în favoarea unor alegații cu privire la români și cu tendințe de generalizare, este o glumă nereușită. Chiar ca parte a unui sofism. Cei care vor să vadă construcții politice distopice de tip auterhic-suveranist pot căuta în presa vremii detalii despre PRM și CV Tudor, față de care activitatea D Șoșoacă este o tristă pastișă. „Am mai văzut o dată filmul ăsta”, dar cu actori incomparabil mai buni.

    • Analizele dvs. cantitative, se refera la „cetatenii romani”; daca detailati analizele pe etnii, s-ar putea sa obtineti altceva.
      Sa nu va aud ca sunt cetateni ai tarii, si, deci, trebuie sa aiba conditii egale. Din moment ce ei refuza integrarea, nu mai sunt aceeasi entitate. Analizele trebuie separate si in cazul rronilor, si in cazul maghiarilor(vezi sinuciderile).
      Si, repet, analizele trebuie sa tina cont si de influenta serviciilor secrete in Romania. Avem foarte multi vecini care au o placere sadica sa raspindeasca tot felul de povesti, pentru vulg. Si organele necesare aici (jurnale, televiziuni, partide, oameni de stiinta). Pentru ca in calculele lor de cabinet, nu au renuntat la ideea impartirii Romaniei intre ei.
      In ce priveste rromii, vad ca in 20 de ani, cu antecedente de 10-14 ani, UE nu a reusit sa elaboreze o politica reusita in cazul lor. Asta arata ca nu suntem de vina. Sau nu doar noi suntem de vina. Dar… intotdeauna se arunca laturile esecului politic in capul nostru.
      Ne-am cam saturat!

  6. Haideti sa va spun o poveste reala.
    Stiti ca Napoleon avea „vechea garda”; un corp de aprox. 30.000 de oameni, care il pazeau pe imparat in timpul luptei si nu intrau in foc decat in clipe de mare impas. Porecliti „bombanitorii”, pentru ca ei comentau orice decizie a imparatului. (Si Napoleon nu era nebun sa-i aresteze, chiar daca il criticau.)
    Ei bine, dupa „batalia natiunilor”(Leipzig), armata franceza era in retragere. Adversarii erau numerosi si inaintau pe mai multe coloane. Napoleon a fost silit sa-si divida armata si sa incerce stoparea fiecarei coloane.
    Ca un facut, generalii care aveau comanda corpurilor detasate erau infrinti sistematic, dar Napoleon castiga fiecare batalie.
    Din cauza asta „bombanitorii” au venit cu ideea ca Napoleon a fost tradat de generali.
    Este prima idee conspirationista in istorie. Cel putin istoria moderna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andreea Păsărelu
Andreea Păsărelu
Andreea Păsărelu este licențiată în Relații Economice Internaționale și deține un master în Securitate și Diplomație. A colaborat cu un centru de cercetare în politică externă, lucrând în paralel într-o multinațională. În prezent, Andreea este antreprenor și fondatoare a unei inițiative care aduce în prim-plan subiecte politice, economice și sociale de actualitate. Prin proiectele sale și implicarea activă în combaterea dezinformării și promovarea unor democrații mai solide, colaborează cu diverse organizații și asociații pentru a crea materiale video, audio și scrise ce contribuie la o mai bună înțelegere a problemelor globale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

Într-o eră a hiperconectivității și a inteligenței artificiale, temerea că noile tehnologii vor submina democrația nu mai este o ipoteză, ci o realitate concretă. Profesorul Radu Carp explorează modul în care populismul, odinioară un fenomen politic, a evoluat într-o formă mai sofisticată, mai invizibilă și mai insidioasă: Tehno-populismul.

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro