Lumea din umbră: Cum au devenit teoriile conspirației un fals antidot al anxietății colective

Miercuri, 11 septembrie, ploua, așa că am comandat un Uber. Am intrat în mai multe discuții cu șoferul, care avea până în 30 de ani, pornind de la faptul că mă bucur că a venit toamna și că mai bine aș îngheța de frig decât să suport căldura infernală a verii. De aici s-au deschis niște discuții vis-a-vis de “iernile și verile de altă-dată”, presărate cu observația puerilă și ușor nostalgică că era mai frumos și mai ușor atunci când ne mulțumeam cu puțin și ne bucuram din lucruri simple. Mi se părea puțin bizară discuția, avea o urmă din nostalgia celor bătrâni, povestind “ce bine era odată”, deși media de vârstă din mașină era de aproximativ 27 de ani.  Cumva, am ajuns la starea învățământului și la compararea sistemului nostru de învățământ cu cel occidental. “Oricum, noi, românii, suntem mai deștepți, când ajungi în străinătate poți vedea diferențele” mi-a spus șoferul. Am zâmbit ușor și am spus că probabil este vorba despre o nevoie mai mare de a ne adapta, având în vedere contextul politic și social după ’89, am fost nevoiți să facem asta pentru a supraviețui și a ne asigura un trai mai bun. “Nu este vorba doar despre asta, românii au ceva special, carismă… carismă, inteligență, suntem peste ei. Inclusiv engleza mi se pare că o vorbim mai bine decât ei” a adăugat acesta. Am ajuns la destinație, i-am mulțumit pentru cursă și am coborât din mașină. Am continuat să mă gândesc la ce a spus.

“Oricum, noi, românii, suntem mai deștepți”. Am auzit foarte des asta, sub diferite forme, foarte des în contextul sistemelor de învățământ. Conform credinței populare, străinii (cu precădere occidentali): “sunt mai ușor de păcălit, nu sunt foarte inteligenți, sunt leneși, nu știu unde sunt anumite țări pe hartă, habar nu au istorie, nu învață carte ca noi”, etc. În același timp, foarte mulți români cred că țara, evenimentele sociale și politice, sau crizele existențiale care au marcat ultimul deceniu sunt controlate de străini. “Revoluția din ‘89 a fost un complot al străinilor”. “România este slab dezvoltată pentru că occidentalii au vrut să fim săraci, să nu avem putere.” „X e prim-ministru/președinte pentru că l-au pus americanii.” „Suntem săraci din cauza ucrainenilor.” “Pandemia a fost orchestrată, un complot secret al unui grup de conspiratori.” Toate aceste narative au împânzit spațiul public și au învăluit credințele oamenilor într-o neîncredere profundă față de aliații occidentali.

 În joc sunt două sentimente complet contradictorii care populează mintea și credințele celor care le emit: unul de superioritate marcat de faptul că “românii sunt mai deștepți”, altul de inferioritate care subliniază neputința de a ne afla în controlul sorții noastre, mereu decisă de alții. Cu toate acestea, cele două tipuri de afirmații au la bază caracteristici psihologice care le plasează într-o strânsă legătură. Crizele din ultimele decenii au stârnit în cadrul societății sentimente profunde de anxietate, incertitudine și alienare, transformând lumea într-un mediu extrem de permeabil pentru teoriile conspirației. Oamenii care simt că nu mai dețin controlul asupra vieții lor și a mijloacelor de trai, care se simt lăsați în urmă de evoluția rapidă, fast forward, care își simt caracteristicile identitare în pericol, sunt cei mai predispuși să fie de acord cu afirmațiile conspiraționiste. Dacă aniextăților individuale li-se mai adaugă și cele de grup ce au la bază pericolele din societate – pandemii, calamități, războaie – frica va crește concomitent cu setea pentru informațiile false care oferă senzația de control și de ameliorare a incertitudinilor.

Așadar, încrederea orbească a oamenilor în teorii ale conspirației are la baza următoarele nevoi psihologice:

1. Nevoia de certitudine/de cunoaștere.

Oamenilor le este greu să creadă că anumite evenimente au loc întâmplător, pur și simplu și fără un sens anume. În acest caz vor încerca să caute un sens, să conecteze niște puncte, satisfăcându-și nedumeririle și apărându-și convingerile. Pentru țări precum România cu o populație religioasă – să nu uităm că biserica este, după armată, în topul instituțiilor în care românii au cea mai mare încredere – și agregată în proporții de 46,15% în mediul rural, superstițiile și credința că “nimic nu este întâmplător” construiesc un mediu propice pentru comportamente ce resping caracterul aleatoriu al unor evenimente din societate. Teoriile conspirației vor conecta acele “puncte lipsă” și vor spune poveștile de care oamenii aceștia au nevoie pentru a-și satisface nevoia de certitudine și pentru a-și apăra convingerile.

2. Nevoia de control și siguranță.

Realitatea este că nu avem puterea, la nivel individual, de a controla contextul sociopolitic și de a ne oferi siguranță și certitudine într-un mediu în continuă schimbare. Unii dintre noi vor încerca să restabilească controlul asupra schimbărilor din jurul lor prin crearea unei realități alternative, distinctă de cea conturată și susținută de canalele oficiale. Realitățile alternative construite de afirmații conspiraționiste vor oferi acestor oameni sentimentul că adevărul se află în mâinile lor, că media și factorii de decizie manevrează informațiile în beneficiu propriu, denaturându-le și impunându-le asupra unei societăți pe care o doresc manevrată. Astfel de credințe oferă putere și un sentiment de superioritate celor care le împărtășesc, schimbând radical realitatea sumbră în care ei nu se consideră decât victimele unui complot. Dezavantajul: o profundă lipsă de încredere care contribuie la amplificarea alienării.  

3. Nevoia de validare și apartenență la comunitate.

Teoriile conspirației, de cele mai multe ori, permit identificarea unui țap ispășitor care să fie vinovat pentru toate eșecurile unui individ sau ale unei comunități. “Nu sunt eu responsabil pentru acest eșec, sunt victima unui complot” este infinit mai ușor de crezut și afirmat decât “acest eșec se datorează lipsei mele de… (atenție, timp, responsabilitate), este de datoria mea să îndrept situația.” Aici se încadrează situațiile în care comunitățile cu un statut social mai scăzut vor căuta să demonstreze că dețin mult mai multe calități decât cele cu un statut social mai ridicat (precum, “noi, românii, suntem mai deștepți”). Mai mult, conspirațiile privind orchestrarea de către Occident a Revoluției din 1989, statutul economic și social al României căreia, conform afirmațiilor false, nu îi este permisă dezvoltarea de către străini, toate acestea au avut la bază identificarea unui țap ispășitor și fuga de responsabilitate, în cele din urmă deghizând aliații în dușmani și dușmanii în aliați.

În acest context vom avea actori interni și externi care să profite de pe urma anxietăților și incertitudinilor sociale, alimentând vidul de informație și apetitul pentru conspirații. Agenția de Cercetare pe Internet (IRA – Internet Research Agency) din Rusia este una dintre principalele mașinării ale războiului informațional condus de către Rusia în întreaga lume, cu precădere în Occident. Agenția este supranumită “fabrica de troli” a lui Yevgeny Prigozhin – fostul lider al grupării de mercenari Wagner, mort anul trecut într-o presupusă tentativă de asasinat după ce a pornit o rebeliune împotriva lui Putin. Rolul IRA este acela de a amplifica divizunile din cadrul societăților, de a crește neîncrederea populațiilor în instituțiile statului sau în aliații occidentali, și de a alimenta narative și credințe care se pliază pe valorile cu care Kremlinul defilează – conservatoare, creștine. Folosindu-se de rețelele sociale, IRA a condus numeroase campanii de dezinformare printre care și cea de influențare a alegerilor din Statele Unite din 2016 sau cea de mascare a responsabilității prin disimulare și negare pentru doborârea zborului MH17 Malaysian Airlines în 2014. MH17, un avion de linie aflat în cursă dinspre Amsterdam către Kuala Lumpur, s-a prăbușit în estul Ucrainei provocând moartea a 283 de pasageri. Anchetele au constatat că aeronava a fost doborâtă de o rachetă BUK de provenință rusească lansată din apropierea regiunii Donetsk, controlată de sepratiștii susținuți de Kremlin. În 2018 rapoartele anchetatorilor au concluzionat că sistemul de rachete aparținea Brigăzii 53 a Federației Ruse, staționată în Kursk. Strategia folosită de Moscova în timpul campaniei de dezinformare din 2014 privind doborârea zborului, a fost răspândirea unui flux rapid, constant și repetitiv de minciuni menit a induce confuzie, îndepărtând cât mai mult narațiunea de adevăr. Cea mai recentă campanie de dezinformare demontată de către FBI, supra-numită Doppelgänger de către presa occidentală, avea în vedere “o rețea vastă de peste 60 de site-uri web care se dădeau drept organizații de știri legitime și care foloseau conturi de social media înșelătoare pentru amplificarea conținutului site-urilor web falsificate.” Aceste 60 de site-uri imitau perfect platforme de știri legitime precum The New York Times sau Reuters și erau folosite pentru a disemina mesaje de propagandă pro-Kremlin și anti-Ucraina. Operațiunea era condusă de către un grup apropiat de președintele Putin care, conform informațiilor din dosar, stabilise ca scop discreditarea SUA, a Marii Britanii și a NATO, dar și convingerea populației germane să se opună sancțiunilor aplicate guvernului de la Kremlin.

Mașinăria de propagandă a Rusiei cuprinde și încurajează și rețelele externe de influență care funcționează ca un multiplicator de forță în încercarea de a submina coeziunea statelor prin divizarea societății și decredibilizarea instituțiilor statului. Strategia de influențare a comportamentului din societățile occidentale are la bază: influențarea politicilor guvernului, subminarea încrederii populației în liderii și instituțiile sale, distrugerea relațiilor dintre alte națiuni și discreditarea și slăbirea oponenților guvernamentali și neguvernamentali. Astfel, Kremlinul și rețelele sale de influență ajung să exploateaze tensiunile sociale și economice din Occident, inclusiv subiecte precum drepturile comunității LGBT, provocările economice și imigrația.

În România, la nivel general, sentimentele față de Rusia, având în vedere contextul istoric, sunt de teamă, nicidecum de simpatie. Iar acest fapt se vede și în sondajele naționale: 49.8% dintre români consideră Rusia vinovatul principal pentru declanșarea războiului, 64.7% cred că oprirea războiului ar putea avea loc doar dacă Rusia se retrage și returnează Ucrainei teritoriile ocupate și 56.4% consideră Rusia un pericol pentru țară. În acest context, narativele profund și vădit rusofile nu vor avea prea mare succes decât dacă se convertesc spre moderație și sunt însoțite de argumente menite să activeze anumite anxietăți, credințe și interese pre-existente în conștiința comunităților vizate. Diana Șoșoacă, europarlamentar al partidului pro-rus SOS este una dintre vocile care au parte de un succes moderat tocmai pentru că simpatia sa față de guvernul de la Kremlin nu este voalată. Simpatia electoratului față de ea este mai degrabă construită pe baza discursurilor sale anti-sistem și fanfaronadelor din Parlamentul României sau chiar Parlamentul European. Prin acele discursuri Diana Șoșoacă aduce în vizor teme ce ating fricile și incertitudinile electoratului și își asigură o poziție de putere prin livrarea unor narative false care activează tocmai acele nevoi psihologice de control și siguranță. Mai mult, discursurile ating și nevoile individului de validare și apartenență la grup prin identificarea unor factori externi (Ucraina, UE, SUA, alte state occidentale) ca responsabili pentru crizele socio-economice din țară și supraestimarea calităților poporului român prin afirmații precum “[…] nu ne tragem din limba latină, latina se trage din limba română.”

Cea mai folosită linie narativă în propaganda pro-rusă făcută de către Diana Șoșoacă este cea privind războiul din Ucraina, efectele acestuia asupra statului român – unele false, altele gonflate intenționat – și manipularea unor dispute istorice dintre cele două popoare, român și ucrainean. Pentru Diana Șoșoacă subiectul românilor din Cernăuți nu va fi niciodată epuizat – în ciuda eforturilor statului ucrainean de a soluționa anumite probleme din ultima perioadă, precum decretarea limbii române ca limbă oficială vorbită de comunitatea românească din Ucraina.

Întrucât subiectul privind drepturile minorităților din Ucraina este unul cu ramficații multiple și efecte profunde, propaganda va amplifica tensiunile legate de acesta pentru a intensifica diviziunile. Aceasta nu este o tactică nouă. Unul dintre motivele invocate de Moscova pentru anexarea Crimeei și susținerea separatiștilor din Donbas a fost susținerea comunității rusofone sub pretextul protejării drepturilor minorității ruse din Ucraina. Așadar, evenimentele din 2014 au îndemnat administrația ucraineană să sporească sentimentele de coeziune națională. Legea educației adoptată de parlamentul ucrainean în 2017 a fost unul dintre principalele mijloace gândite pentru a spori coeziunea. Legea prevedea că învățământul în limbile minorităților va fi permis doar la grădiniță și la clasele primare, urmând ca în gimnaziu și liceu să se predea aproape exclusiv în limba ucraineană. Problema acestei legi a fost că lovea și alte minorități etnice care nu aveau niciun amestec în evenimentele din 2014, printre care română, ungară și poloneză. La sfârșitul anului 2023, Ucraina s-a angajat în mai multe schimbări legislative necesare pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, unul dintre aceste proiecte legislative fiind menit să adreseze problema drepturilor minorităților naționale. Deși există încă multe neclarități și lacune în actele normative ce privesc drepturile minorităților naționale, acestea nu pot justifica în niciun fel susținerea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, fiind exploatate doar ca pretexte pentru a alimenta diviziuni și destabilizare.

Exagerarea unor probleme existente constituie un mecanism puternic al dezinformării, iar actorii ce propagă informațiile false nu se vor mulțumi doar să sublinieze existența acestor probleme și să îndemne către soluționarea lor, ci vor încerca să manipuleze și să umfle informațiile pentru a antagoniza și mai mult. Spre exemplu, pornind de la problemele privind legea ucraineană a educației sau închiderea lăcașelor de cult, Diana Șoșoacă poate face o tranziție ușoară către declarații false ca: „[Președintele Zelenski] … a omorât copiii români, i-a trimis în război. Primii care au fost trimişi la luptă au fost etnicii şi românii. Există o epurare a etniei româneşti pe care Ucraina nu o recunoaşte.” pentru a sensibiliza auditoriul și pentru a-i spori acestuia sentimentele de incertitudine și nesiguranță prin apelul la “tragedie”. Prin exagerarea informațiilor Diana Șoșoacă transformă neclaritățile și lacunele actelor normative, ce ar trebui într-adevăr soluționate de către statul ucrainean, în crime împotriva umanității – “epurarea etniei românești”.

În aceeași notă, afirmații precum “[Președintele Zelenski] le-a interzis limba, le-a interzis religia [românilor din Ucraina]” vor avea la bază adevăruri deformate. Ziarul Bucovinei este un portal local al românilor din Ucraina care documentează evenimentele sociale și culturale precum celebrarea lui Mihai Eminescu sau “comemorarea lui Iancu Flondor, făuritorul Unirii Bucovinei cu România, cu slujbe religioase oficiate de preoții noștri în română” după cum spune Felicia Nichita-Toma, redactor șef al publicației. Am întrebat-o pe aceasta care este situația românilor din Ucraina și dacă se poate vorbi, învață și ruga în limba maternă:

„Da. Cine dorește, își iubește neamul, părinții, bunicii și străbunicii, vorbește, are posibilitate să învețe, să se roage în limba maternă – româna –, în pofida politicii de asimilare, ucrainizării școlilor cu limba română de predare, care, de fapt, a început nu ieri, nici azi, ci cu zeci de ani în urmă. Nimeni nu-ți pune pistolul la cap să-ți interzică să vorbești în română. Suntem o familie de jurnaliști români. Am vorbit întotdeauna acasă, la serviciu și nu numai, în română. Fiica a studiat la Școala cu limba română de predare nr.29 din Cernăuți, apoi jurnalism la Facultatea de limba ucraineană, Universitatea din Cernăuți, știe la perfecție și una, și alta.”

Problema în România este că eforturile statului de a dezminți afirmațiile false care populează spațiul public cu scopul de a perturba și mai mult relația de încredere dintre instituții și populație, sunt minimale. Multe dintre acțiunile diplomatice ale statului român sunt fie ținute ascunse, fie explicate succint și în termeni standard, plați, care oferă prea puține informații, lăsând în loc un vid ce va fi umplut rapid tocmai de acel flux constant și repetitiv de minciuni.

 Nevoile de cunoaștere și de informație ale unor comunități vor fi satisfăcute de platforme sau personaje obscure care vor da narativelor și un aer ușor fantastic să ajute la asimilarea informațiilor – în principiu, poveștile fiind preferate în detrimentul faptelor. La un nivel mult mai profund, sentimentele nu vor fi acelea de control sau siguranță – în fapt, iluzorii și temporare – ci de disociere prin crearea unei realități alternative care lasă individul cu un nivel și mai scăzut de control și siguranță, și izolare, acesta retrăgându-se într-o cameră cu ecou unde este înconjurat doar de oameni ce-și impărtășesc opiniile și se învrăjbesc reciproc împotriva celor ce nu le seamănă. Conspirațiile și dezinformarea nu prezintă soluții, doar mai multe probleme deghizate ca soluții.