vineri, august 19, 2022

Lupta cu îngerul Creția (2)

„9 Nesupunerea la legea morală nu atrage asupra agentului etic nici o sancțiune, după cum conformarea la ea nu îi aduce nici o recompensă. Raportarea agentului etic la ea seamănă mult cu o mare iubire purificată de orice speranță și de orice teamă.”

Comentând teza anterioară („nu orice act conform cu legea este un act etic”, pentru care am propus nuanțarea „nu orice act conform cu legea este ȘI (sau negreșit) act etic”, revenisem pentru moment (chiar momentul lui Creția, al cărui conținut esențial se referea la interșanjabilitatea binelui și răului „utilitar” sau a consecinței duale a binelui și răului etic) înspre „lege” înțeleasă ca normă civică și juridică. Deci nicidecum nu degradasem conceptul (absolut) de „lege morală”, la care iată că filosoful revine imediat. Introducând ideea neutralității supunerii și nesupunerii (la legea morală) și gratuitatea sa, constând în inexistența sancțiunii și recompensei, Creția formulează impecabil înăuntrul teoriei speculative. Altminteri, în antroposul conștiinței operante, atât bunul simț cât și religia, literatura și arta țin omul în frâul moralei tocmai prin promisiuni, eroizări, karmă + renaștere, învieri, fantazări, prestigii postume. Dacă etica ar ține de estetic „ar fi fain” să fii moral la modul gratuit și să nu existe repercursiuni în caz inetic. Numai că toate culturile pretind că proprii zeii sunt aspri, pretențioși și vindicativi, că pedepsesc și răsplătesc. În contrast cu practicile culturilor vernaculare, real antropologice, deci nefilosofice, iată că filosofia iese mai mereu în plin abstract. Lucru care nu face parte din niciuna din lumile trăite sau postulate de oameni (și de filosofii pragmatici, cinici, antisofiști sau nespeculativi). Orișicum, recitind teza 9, picătura de poetic pe care o reprezintă comparația din final sugerează oarecum ideea de ideal și libertate absolută, cele care devin experimentabile în cazul cunoașterii Legii Morale ca integrare în propriul ei eden. Nu-i așa că e diferență de calibru cultural și stilistic între, să zicem, enumerarea calităților dragostei de către ex-elenistul apostol Pavel în prima-i corintică (+ popularul augustianism „iubește și fă ce vrei”) pe de o parte, iar pe de altă parte paragraful acesta minimal al lui Creția? E logos din alt regn sau nous.

„10 Legea morală este absolută, dar ea nu poate fi formulată decît în termeni contingenți.”

Dacă Legea Morală ar putea fi „formulată” în alți/atfel de termeni, poate n-ar mai fi absolută, mai ales că nici nu prea există termeni absoluți, ci cam doar contingenți. Altfel spus (sau cel puțin așaziși), termeni convenționali. Oricum, e dintotdeauna știut/acceptat că absolutul poate fi exprimat/comunicat/comentat pieziș sau indirect, adică sub demnitățile sale, fapt pentru care teza repetă ceva ușor achiesabil/confirmabil.

„11 Legea morală este categorică, dar toate actualizările ei sînt ipotetice, pentru că presupun adeziunea și actualizarea liberă a unei voințe finite.”

Mai simplu, o reformulare pentru studenți ar zice că legea morală este, teoretic, categorică, însă actualizările ei sunt facultative, presupunând adeziunea și actualizarea unei voințe pe a cărei statornicie finită și libertate labilă (surpriză!) nu te poți bizui.

„12 Orice act etic se înscrie într-o stare de lucruri și o depășește.”

Dacă „înscrierea” ar însemna subordonare, depășirea ar fi rară sau dificilă. Dacă nu, atunci actul etic mai degrabă intervine într-o stare de lucruri (se naște, cum se va spune Creția mai departe), cu sau fără intenția de-a transforma/depăși starea lucrurilor, însă reușind chiar lucrul acesta. Că „starea de lucruri” se depășește pe sine în sau prin incidența fiecărui act etic poate fi altă poveste, ba chiar altă teză.

„13 Săvîrșind actul etic, agentul etic nu se neagă pe sine, ci se obiectivează într-un sistem de raporturi transindividuale. De aici și faptul că agentul etic nu vrea să subziste cu orice preț, adică sacrificînd legea sieși. La limită alege moartea.”

Autorul se adeverește (încă o dată) un comentator mai mult decât specializat în literatura (și mai ales dramaturgia) antică greco-latină. Căci e loc comun în critica de gen să se hipertrofieze relevanța primilor mari eroi ai Europei. În urma mitificării istoriei, ulterior se literaturizează filosofic (până la metafilosofic) cu entuziasmul ideologic propriu inclusiv amatorilor. La Creția, iată, ideea „negării de sine” care nu-i (chiar) negare, ci reinvestire în transindividual, îl redefinește pe „erou” (numit ca atare de toată filosofarea clasică și modernă) drept agent etic. Dacă fraza primă spune mult, ba chiar tot, ultimele două propoziții sunt dispensabile, aproape școlărești, mai degrabă demne de D.D. Roșca, Pârvan, Frenkian și Vianu (în analizele lor literaturizante despre tragic).

„14 Opțiunea etică are o componentă cognitivă: cunoașterea legii morale și a stării de lucruri [cantitatea maximă de adevăr posibilă la un moment dat într-un sistem de referință dat – adaugă în subsol]; una volitivă: orientarea autotranscendentă a voinței (volițiunea universalului) [cantitatea maximă de voință bună posibilă într-o stare de lucruri – subsol 2]; una afectivă sui generis: dragostea față de lege, singura înclinare autotranscendentă a voințelor finite.”

De bunăseamă, așa vor fi stând lucrurile. Dar dacă e să revenim la literatura antică ce l-a motivat/mobilizat pe Creția, e de remarcat totuși că nu puțini eroi/agenți etici vor fi devenit ca atare mai mult sau mai puțin intempestiv, aleși și deciși nu negreșit de propria lor conștiință/voință, ba chiar victime ale unor circumstanțe pe care nu le-ar fi putut prevedea, despre a căror cunoaștere, respectiv „stare de lucruri”, chiar habar n-aveau. Privind către antici, uneori vedem „opțiunea etică” în act, abia postfactum apărând conștientizarea, uneori într-un proces de (auto)dramatizare până la operetă ori ipohondrie narcisic-exhibitivă a victimizării, cea în final percepută de alții și de noi drept sacrificiu, respectiv autotranscendență sau transindividualizare. Eticul, așadar, nu e doar opțional; există și (doar inocentă) incidență etică; ba poate și accident etic. Iar atunci componentele cognitiv + volitiv pot să nu intervină (ori să apară târziu). Cât despre subsolurile lui Creția (insertate de mine-n paranteză dreaptă), independent de faptul că sunt în regulă, totuși sperie prin aproape-sloganul cripto- (sau involuntar-) marxist al cantităților de calități „posibile la un moment dat într-un sistem de referință dat” și în limitele unei „stări de lucruri”.

„15 În sfera etică a voi și a putea este același lucru.”

Totuși, un erou de tip Hamlet constituie contrazicerea exemplară a aserțiunii. Să nu existe și etică ratată? cât și fără de actualizare/reificare? Uneori, până „să poată” eticul ceea ce-și dorește… se scurge mult preamult din istoria omenirii. Cazul aparte al putinței-care-nu-vrea (ori care se refuză) poate fi ilustrat de marii sfinți/iluminați budiști, cei care preferă să nu intre-n nirvana tocmai din compasiune față de lume, tocmai din morala transindividuală și autotranscendentă a „nedreptății” de a se Elibera individual atâta vreme cât lumea rămâne-n falsul, ignoranța, durerea și imoralitatea ei.

„16 De fapt în sfera eticului nu există decît binele, răul fiind doar o rămînere în sfera utilității.”

Mă tem că Binele hălăduie la modul absolut doar în sfera Ontosului, a Ființei. (Ilustrat în geneza biblică prin constatarea și consacrarea drept bune, de către Demiurg, a fiecărui element al Creației/Existentului/în-ființării.) În rest, Eticul și Morala (categorii subordonate?) există/„s-au născut” tocmai pentru a exprima/explica imanența unor tensiuni sau dinamisme aproximabile simplist prin bine/rău. În rest, precis există ceva bun și în utilitar (= meschina sferă a utilității), dar nu – spune chiar Creția – și în sfera Eticului. Iar răul nu poate fi perceput ca rău absolut de către cei care, necunoscând alte sfere, totuși supraviețuiesc (omenește = în negociere și compromis cu răul) în umila și mercantila sferă a utilității.

„17 Sîntem liberi și vrem să fim liberi.”

Între aporie, paradox și nonsens, aserțiunea nu citează din Declarația Drepturilor Omului, mai degrabă postulând transcendentalitatea liberului arbitru („suntem liberi” nu poate fi decât un prezumptiv metafizic și-un fals socio-antropologic). La rându-i, dorința de a fi liberi (= cum suntem și putem fi), având iar atribut de tezism (ideologic, parcă nereflectat critic), pleznit doar pentru a introduce/deschide, cândva în text, și problema libertății. Totuși, poate că gânditorul doar scrie cu degetul pe nisip sau praf un koan.

„18 Voința de adevăr este un act etic.”

Tot o înobilare a evidențelor din epopeele și dramele antice, unde nu de puține ori hybrisul și hamartia (nu mai vorbim de psiho-sociologicele încăpățânare, incooperanță sau neascultare, obtuzitate, cruzime, obsesie compulsivă, înmărmurire în propriile fumuri, ba inclusiv viclenie și șarlatanie) pot trece, grație unui discurs estet, drept act etic. Altminteri, tot rămânând în ontologia eticului/moralei, desigur că voința sau setea de adevăr reprezintă un instinct superior, așadar moral în sine, chiar dacă-n fapt drumul atingerii adevărului e pavat cu erori și lacrimi.

„19 Prin actul etic agentul etic încearcă să depășească condiția sa de voință finită. Astfel, binele și adevărul sînt lucurile cele mai înalte, dar binele este mai deplin, pentru că implică adevărul și îi dă sens transfinit.”

Cele două fraze meritau desperecherea-n teze individuale/autonome. Impecabila frază secundă merita mărunta secțiune a câtorva teze despre relațiile (ierarhiile?) dintre adevăr + bine și frumosul binelui. Dar e evident că Petru Creția, cizelând doar „gînduri”, nu vrea deloc să fie sistematic și holistic.

„20 Este specific actului etic pozitiv de a nu distruge un lucru finit în numele altui lucru finit. Actul etic nu poate fi, analizat pînă în adînc, decît creator de forme de existență mai cuprinzătoare.”

Până acum am fi crezut că „actul etic” e negreșit/exclusiv pozitiv, etica însăși fiind terenul ființial al Binelui, alergând în sens inconturnabil opus față de tărâmul negativ al Răului. Iată însă sugestia „actului etic pozitiv” (indicând că poate exista și act etic negativ?). În nedumerirea de moment Creația ori trebuia să fi introdus ideea asta deslușit, ori se putea lipsi de ambiguitate („pozitiv” se șterge). De reținut e însă aserțiunea/fraza secundă, în care nu mai e vorba de rău/bine, pozitiv/negativ ci de „forme de existență mai cuprinzătoare”; întradevăr, neexistând nicidecum numai rău și bine, ci o infinitate de intermediarități ființiale și existențial experimentabile.

„21 În autodepășirea insului este prefigurată depășirea datului în general.”

Autodepășirea insului (dacă se-ntâmplă) e parte a „naturii” (depășibile sau transformabile a) oricărui dat. Dezlipindu-ne un pic de antropocentrism, am putea concede că autodepășirea insului poate fi doar o palidă măsură și integrare în incomensurabilele autodepășiri/autoreformulări ale Naturii/Datului principial.

„22 Orice act etic este orientat spre viitor. Orice opțiune care tinde să transforme existentul într-un mormînt al virtualului este rea.”

Pentru propoziția primă: fiindcă orice act etic se răsfrânge-n viitor, vorbim de sintropie/neghentropie. Secunda: expunere poetică a faptului că limitarea sau neatingerea virtualului = entropie.

„23 În actul etic, restricției (voite) asupra insului îi corespunde o lărgire undeva.”

Antiteză a tezei 9 („nici sancțiune și teamă, nici recompensă și speranță”)? Tălmăcirea ficționalei sau religioasei idei a compensației și spiritualizării prin mortificare/asceză? Concesie făcută slăbiciunii umane, incapacității de resemnare, nemulțumirii față de dat? (Pe vremea lui Creția, necrezând în niciun absolut, Andrei Pleșu sugera prin a sa Minima moralia că preferă relativizarea contingentă, pledând bonom pentru ceea ce cititorul de rând va fi rezumat la omenescul socialității prin particularul Levant, la particularizările á la roumaine. Întru „gaudeamus igitur” atât ateul ajuns cât și hedonistul oportunist se pot petrece prin lume și fără de vreo „lărgire” pe-altundeva. Totuși-totuși, cum zice păcătosul, dacă mai poate pica ceva și dinspre cineștiece Ganz Andere… nu strică.) Oricum, etica despre care gândește Creția nu face parte din pragmatica sau contingența obștească, țintind mai degrabă spre zei/semizei/universal.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Morala , etica , binele sau adevarul ,ca si valoare absoluta , nu exista .Fiecare individ are propria lui reprezentare , purtatoare de intelegeri personale atasate cumului de informatie si capacitatii fiecaruia de a deslusi inconjuratorul , atunci cind ne gindim la moralitate etica sau adevar .Misterul existentei umane ce contine si nevoia de bine (nici acest concept nu are valoare de absolut ) nu face altceva decit sa ocupe spatiile atemporale ale sufletului omenesc .Ne invirtim prin lume cautind un punct de sprijin .„Dați-mi un punct de sprijin și voi muta Pământul din loc”ne spunea filozofind maestrul din Siracusa .Ne invirtim prin lume cautind adevarul moralei sau morala adevarului .Desigur putem atasa nevoii de moralitate sau nevoii de dreptate legile ce reprezinta intelegerea sociala a momentului .De mii de ani si moralitatea ca si dreptatea au fost supuse intelegerilor de moment a ceea ce filozofia (fie ea si religioasa ) a decis ca si reprezentare faptica a momentului existentialist .Acelasi lucru se intimpla si acum .Parti , ale vechilor teorii, ce contineau filozofic notini ale moralitatii si ale dreptatii capata ,in aceste zile ,alte valente ,alte interpretari . Stiinta este cea care face totul posibil .Cunosterea si acceptul datorat cunosterii implica inlaturarea a tot ceea ce trecutul ne arta a fi presupus ca parte a moralitatii .Morala , in termeni absoluti nu exista . Moralitatea capata si ea doar intelegerea motivata de cunostere ce este si ea in continua schimbare .Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic.Decât un vis sarbăd, mai bine nimic ne zicea cel nepereche cindva .Etica face si ea parte a nevilor omenesti de raportare individuala in societate .Etica sprijina , uneori fara sa vrea , moralitatea ba chiar uneori cele doua notiuni se suprapun acolo unde asemanarea filozofica nu mai poate face diferenta .Pacatul ca si pacatosul au si ele o forma de reprezentare temporala care nu se sprijina decit pe false teorii filozofice ce induc in societate minciuna .Indiferent cita forta ofera cunosterea filozofica , la nivel individual, cu voie sau fara de voie,ne mintim singuri spre a ne creea un bine personal ,o iluzie personala, fara de care nu am putea trai .Minciuna este cea care ne reprezinta in totalitate . Mintim ca sa putem trai in societate .Va imaginati cum ar fi daca fiecare ar zice adevarul personal despre fiecare .Morisca vietii ne face sa nu ne putem depasi conditia animaliera reusind doar sa ascundem tot ceea ce nu ne convine ,la nivelul intelegerii ,de noi insine .Minunatul Don Quijote de La Mancha inca se lupta cu ale sale Mori de vint asa cum facem toti zi de zi ceas de ceas .

    • Interesant mod de a vedea lucrurile!
      Totuși, există valori cutumiare și în zona moralității, aplicabile nediferentiat in toate epocile.
      Putem aprecia, oare, ca „Dialoguri”-Platon, are conotații diferite azi comparativ cu ieri?

  2. Lumea a fost creată ca să fie FRUMOASĂ, nu BUNĂ şi nici REA. FRUMUSEŢEA Lumii ar trebui să fie un principiu filozofic de tipul imperativelor Kantiene.
    Încercând să descâlcim această dificilă situaţie, ajungem la confuzii între dialectică şi metafizică. Dialectica ne împinge spre Iadul realităţii iar metafizica spre Iadul chinului individual uitând de fapt esenţialul: Omul a fost creat după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu-Tatăl. Adică, la limită, Omul poate (re)deveni divin ca viaţa din FRUMOASA grădină a Edenului….

  3. când ieși din sexul îngerilor, poate ne împărtășești ce va să fie, nu impresii lirice despre dezvoltări imobiliare comunale… vorba lui Eliade în Noaptea de Sânziene: „F…-mă Gheorghe…” :)

  4. Nu stiu cum suna teroretic dar practic, din autocunoasterea limitata de care dispun, as zice ca etica e o constrangere interioara de a actiona pentru a realiza binele suprem pe care il poate prevedea subiectul uman intr-o situatie data. Daca ai un teren necultivat, poti alege sa il lasi in paragina, sau sa il cultivi cu lalele sau cu grau sau cu rosii sau cu urzici sau etc. Singura varianta rea pare a fi lasarea in paragina, toate celelalte fiind variante bune, insa nu putem masura (sau se poate?!) care varianta e mai buna.
    In functie de capacitatea variabila interindividuala a oamenilor de a prevedea binele suprem, se poate defini varianţa etica.
    E posibil ca la oamenii mai dezvoltati spiritual, etica sa nu fie autoperceputa ca o constrangere ci ca participare la numinosul divin, sunt cativa filosofi care sustin ca libertatea se obtine tocmai prin asumarea unei atitudini morale.
    Articolul e o delicatesa pentru mintea noastra cea de toate zilele, desi as zice ca sunt cateva excese pe ici pe colo, reactionare la utilitarismul care, cine stie, poate ca ne aminteste de alte constrangeri, cum ar fi cele biologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa este etnolog și scriitor, dr. în filosofie

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro