Washington-ul, o bună parte dintre capitalele europene, Comisia Europeană și aproape toți eurodeputații români au cerut în ultima vreme mai mult timp pentru implementare obligațiilor de reducere a emisiilor de metan de către industria de petrol și gaze, în numele securității energetice. Pentru o țară producătoare precum România, amânarea reducerii emisiilor de metan lucrează invers, fiindcă lasă sute de milioane de metri cubi de gaz românesc să se piardă în atmosferă.
Rareori s-au aliniat atâția actori pe un subiect atât de tehnic. Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a avertizat că regulile europene privind metanul vor face imposibil importul de GNL din SUA. Doisprezece state membre au cerut amânarea cu trei ani a implementării regulilor pentru importuri, iar Comisia Europeană a recomandat statelor membre în iulie să nu aplice amenzi timp de trei ani.
Pe 14 octombrie, Comisia a propus totuși un singur an de amânare, doar pentru obligațiile importatorilor. În aceeași zi, 20 de eurodeputați români au cerut ca amânarea măsurătorilor să-i acopere și pe producătorii din UE.
Pe 22 octombrie, Parlamentul European a votat, în procedură de urgență, o variantă mult mai generoasă pentru industrie decât propunerea Comisiei. Amânarea a ajuns la trei ani și s-a extins la producătorii europeni. De asemenea, a fost introdusă o clauză de revizuire în 2029, care poate deschide calea unei revizuiri a întregului regulament, pe considerente de securitate energetică.
Majoritatea a fost formată de Partidul Popular European și grupurile din dreapta lui, deși grupurile socialist și liberal susțineau devansarea termenului cu un singur an. Amendamentul care include amânarea pentru producătorii din UE a fost depus de 32 din cei 33 de români, alături de câțiva colegi bulgari, și a trecut cu 287 de voturi la 268. Dintre cei 21 de români prezenți în plen, 20 l-au votat, de la social-democrați la extrema dreaptă. Voturile românilor au făcut diferența.
Ce înseamnă votul din Parlamentul European?
Concret, companiile de petrol și gaze din UE ar urma să-și verifice emisiile de metan prin măsurători pe întregul amplasament abia în 2030, în loc de 2027. Până atunci, își raportează emisiile, sursă cu sursă. Diferențele dintre cele două tipuri de măsurători pot fi semnificative și e nevoie de ambele pentru o evaluare corectă a emisiilor. În plus, din 2030, senzorii ficși ar putea înlocui măsurătorile la nivel de amplasament, știrbind și mai mult regulamentul. Importatorii ar avea timp până în 2031 să demonstreze că furnizorii lor măsoară și raportează la standarde europene. Mai mult, s-a introdus și o clauză pentru revizuirea regulamentului în 2029 din cauza îngrijorărilor cu securitatea energetică. Împreună, modificările alterează profund propunerea Comisiei.
Securitatea energetică, pe dos
Toată această mobilizare a fost justificată prin securitatea energetică. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a vorbit despre întărirea securității energetice a Europei. Pentru importuri, argumentul are o oarecare logică, fiindcă SUA, cel mai mare furnizor de GNL al UE, au amenințat că își duc gazul în altă parte.
Pentru producția românească, lucrurile stau altfel. Metanul este componenta principală a gazului natural, așa că fiecare scurgere dintr-o sondă, o conductă sau o stație de comprimare înseamnă de cele mai multe ori gaz care nu mai ajunge la consumatori.
Cât gaz? Măsurătorile arată că din siturile de producție românești se pierd anual 120.000–235.000 de tone de metan, adică 175–350 de milioane de metri cubi de gaz, echivalentul a 2–4% din producția internă din 2025, un an în care importurile au crescut cu 75%.
Reducerea emisiilor de metan e una dintre puținele politici climatice care se plătesc singure. Agenția Internațională a Energiei estimează că aproape 30 de milioane de tone din emisiile mondiale de metan ale sectorului pot fi eliminate fără cost net, pentru că gazul recuperat acoperă investiția. Potrivit unei analize Carbon Limits pentru Environmental Defense Fund, măsurarea, raportarea și verificarea costă între 0,03% și 0,6% din valoarea producției.
Virgil Popescu (PNL/EPP), unul dintre susținătorii amendamentului, a prezentat votul drept o protecție a producției românești de petrol și gaze. Acesta a argumentat că „avem peste 50.000 de sonde de petrol și gaze, dintre care aproximativ 43.000 nu mai sunt utilizate. Evaluarea și monitorizarea acestor active pot genera costuri semnificative.”
Amendamentul nu atinge sondele fără operator, de care răspunde statul. Iar pentru multe dintre cele care au operator plătește tot statul, care, prin contractul de privatizare din 2004, i-a rambursat deja OMV Petrom miliarde de lei pentru închiderea sondelor și decontaminarea terenurilor.
Cifra de 43.000 provine, notează Economistul, dintr-un studiu din 2023 al Asociației Energia Inteligentă, ONG-ul noului ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță. Același studiu, construit pe o propunere de regulament care nu a mai fost adoptată în acea formă, e sursa celor 1,34 miliarde de euro pe care industria le citează și azi. Studiul ignoră banii obținuți din gazul recuperat. În plus, include costuri de sute de milioane de euro pentru obligații pe care regulamentul adoptat nu le mai cere.
OMV Petrom și Romgaz au avut în 2025 un profit net cumulat de circa 1,3 miliarde de euro, aproape cât susține industria că ar costa aplicarea regulamentului în România. Ambele companii au aderat deja voluntar la OGMP 2.0, parteneriatul ONU pentru raportarea emisiilor pe bază de măsurători. Au deci și banii, și experiența. Ce le lipsește e voința.
Ce urmează?
Votul nu amână încă nimic. Parlamentul negociază acum cu statele membre, iar până la un acord rămân în vigoare termenele actuale. Statele sunt divizate. Franța susține un an de amânare, Spania niciunul, în timp ce Cehia susține o amânare de trei ani. Ambasadorii se reîntâlnesc pe 6 noiembrie.
Cea mai puternică poziție o are Comisia. Potrivit articolului 293 din TFUE, Consiliul îi poate modifica propunerea doar în unanimitate, iar Curtea de Justiție a confirmat în cauza C-409/13 că o poate retrage dacă modificările îi denaturează obiectivele. Fără propunere nu există amânare, iar comisarul Dan Jørgensen a spus că acceptă cel mult un an, doar pentru importuri. Rămâne de văzut dacă aceeași Comisie care a recomandat în iulie trei ani fără amenzi va avea curajul să spună nu.
Dacă guvernul și eurodeputații români iau în serios securitatea energetică, ar trebui să susțină măsurătorile din 2027, așa cum prevede regulamentul. Fiecare an de amânare înseamnă alte sute de milioane de metri cubi de gaz românesc pierduți în atmosferă, într-o perioadă în care România importă tot mai mult.
Pe 21 octombrie, ONU a avertizat că depășirea pragului de 1,5°C a devenit practic inevitabilă, iar secretarul general António Guterres a cerut statelor să reducă de urgență emisiile de metan. Cu o zi mai târziu, Parlamentul European a votat amânarea cu trei ani a uneia dintre cele mai rapide și mai ieftine măsuri pentru reducerea lor. În loc să facem tot posibilul să ne oprim aici, amânăm cele mai rapide și mai ieftine soluții pentru reducerea emisiilor și lăsăm operatorii să mai polueze nestingheriți, în timp ce decontează de la stat o parte din nota de plată. Toate astea în numele unei securități energetice, care rămâne, în fapt, doar o lozincă. Criza climatică nu mai e o amenințare îndepărtată și fiecare an de amânare se plătește.
