Interesante şi pasionate discuţiile privind noile programe propuse (ȋn special pentru programa de limba română), ȋnsă mă tem că abordările platonizante si pur principiale nu redau imaginea cea mai potrivită cu privire la lucrurile importante care sunt ȋn joc.
Programa e esenţialmente un instrument şi, de aceea, deşi importante, calităţile ei intrinseci pot conta mai puţin decât modurile concrete de utilizare.
Dacă e să vorbim strict despre calităţile structurale ale unei programe bune, acestea sunt, după părerea mea, trei, exact ȋn această ordine:
- Să propună competenţe corecte (da, ştiu că termenul repugnă multora, şi eu am rezerve teoretice, dar discutăm acum despre altceva şi nu putem schimba cadrul competenţelor), adică unele potrivite cu nivelul de dezvoltare psiho-cognitivă a elevilor şi relevante pentru lumea ȋn care trăim.
- Să propună un volum corect (pentru mine, sinonim cu moderat) de cunoştinţe, astfel ȋncât să fie timp pentru ȋnvăţare serioasă, profundă (ceea ce se corelează direct cu gradul de atingere a competenţelor). Altfel, va veni ministrul şi va cere să remediem rămânerile ȋn urmă din pix, cu planificare remedială ȋn acelaşi număr de ore.
- Să propună conţinuturi de calitate (ceea ce este, ȋn mare măsură, relativ la viziunea de ansamblu a sistemului de educaţie).
Doar o notă: se discută mult despre 3), (aproape) deloc despre 1) şi 2).
Acum, pentru că impresia mea este că multe dintre vocile puternice din spaţiul public, ȋn special cele din mediul universitar, vorbesc plecând de la nişte constructe pur abstracte şi nu de la ceea ce avem azi efectiv ȋn şcoală (de ambele părţi ale catedrei), daţi-mi voie sa fac câteva precizări care, poate, vor mai nuanţa discuţia publică.
In sine, programele nu pot asigura calitatea actului educaţional.
O pot ȋnsă strica semnificativ dacă partea obligatorie este nerealistă ca volum şi ca nivel de complexitate propus (cum este, după părerea mea şi a altor colegi) cazul noii programe de logică, de pildă.
Chiar dacă programa este proiectată realist şi avem un profesor competent (să-i spunem Profesorul Quijote), care poate şi vrea să o transpună ȋn competenţe, el se va lovi de următoarele vicii structurale, niciodată recunoscute oficial ȋn mod serios, niciodată abordate cu realism:
- Un colaps al motivaţiei pentru ȋnvăţarea serioasă, profundă şi durabilă a unei bune părţi a elevilor (şi profesorilor, dacă tot veni vorba).
- Elevi şi profesori pentru care ȋnvăţatul este exclusiv pentru examene (teaching to the test, learning to the test, defecte sistemice ȋn România, relevate ȋn mod repetat de rapoartele de ţară). Că poţi ȋnvăţa pentru tine, pentru a fi mai adaptat la lumea ȋn care trăieşti, pentru a fi mai aproape de un ideal al vieţii bune (rostul fundamental al educaţiei ȋn orice epocă) este realmente străină aproape tuturor celor din sistem, cu excepţia micii comunităţi a profesorilor Quijote.
- Un colaps al atenţiei voluntare şi al implicării conştiente ȋn actul de educaţie a majorităţii elevilor, laolaltă cu o scădere serioasă a toleranţei la efort sistematic şi complex. Aş preciza aici că efortul există ȋn formă brută şi e chiar impresionant (ducând adesea la epuizare şi colaps al motivaţiei, la degradarea stării afective şi uneori chiar la decompensare psihică), dar e ȋndreptat exclusiv spre promovarea cu notă mare a examenelor, nu spre ȋnvăţare serioasă şi formare (doar ȋntreb: ştiţi cum se simte un elev privind prin tine orice ai face? Dar o jumătate de clasă?…).
- Opoziţia organizaţională a şcolilor ȋn care lucrurile stau după cum am descris mai sus (vasta majoritate), dar şi a ministerului (implicit a inspectoratelor) care nu au niciun fel de instrumente eficiente pentru a evalua calitatea ȋnvăţării, reducând-o la notele luate la testări rezolvabile ȋn mare parte algoritmic, nereflexiv. E o opoziţie care ia forme cât se poate de concrete, de la copiii care nu ȋnţeleg de ce tu procedezi altfel decât ceilalţi, de ce preţuieşti alte lucruri şi de ce nu accepţi căile facile până la colegii care nu ȋţi ȋnteleg sau nu ȋţi acceptă dizidenţa).
- Opoziţia părinţilor care nu vor să rişte nimic pe propriul copil, prin urmare devin ȋnchişi la orice formă de experimentare şi de regândire a căilor bătătorite.
Poate e mai clar.
Acesta e sistemul ȋn care profesorii vor trebui să transforme programele ȋn competenţe şi să livreze societăţii oameni decenţi, educaţi, echilibraţi, raţionali, cu valori.
Profesorii Quijote ştiu şi simt ȋn fiecare zi distopia profundă a sistemului. Ceea ce le produce adesea frustrare, suferinţă, un sentiment persistent de inadecvare.
Un sistem care compensează cu lozinci, principii abstracte şi limbaj de lemn nepuţinta internă.
Un sistem din care majoritatea elevilor ȋşi propune doar să scape cât mai repede şi cu cât mai puţine daune. In care mai nimeni nu va alege calea cea grea a ȋnvăţării, când există cea mult mai scurtă a algoritmilor şi formelor fără fond. O şcoală ȋn care profesorii Quijote aleg adesea să rămână Quijote şi să facă lucrurile cum trebuie, deşi, realmente, asta nu contează pentru cei mai mulţi. Şi nici nu e foarte eficient.
Parte din motivele pentru care am ajuns ȋntr-o astfel de distopie nu tin, cred, strict de societatea românească, ci au cauze mult mai profunde, care ţin de tectonica civilizaţiilor: ieşirea dintr-o cultură livrescă şi intrarea ȋntr-una corporală şi imagistică, impactul teribil al modelării algoritmice, AI şi alte moduri de interacţiune mediate digital, gamificarea ubicuă, corporatizarea tuturor proceselor.
Din păcate, şcoala românească pare a fi spulberată de acest tsunami postmodern, singura ei reacţie fiind aceea de a se ȋnchide ca un arici care ȋşi priveşte halucinat buricul ȋn ȋntuneric.
Peste tot ȋn lume, sistemele de educaţie se ȋnclină şi gem ȋntr-o luptă care este, poate, inegală. Dar măcar unele fac, ȋn bună parte, ce trebuie. Luptă cu cele mai bune arme şi cu mintea limpede. Pe noi, nu ştiu cine ne mai poate salva de noi ȋnşine.
Bufetul cu responsabilităţi e bogat. Fiecare poate alege pe cine să arate cu degetul. Părinţii pe profesori, copiii pe părinţi şi profesori, iar profesorii pe toată lumea. Ceea ce ne lipseşte sunt minţile limpezi care să privească structural şi să poată desena cartografic geografia dezastrului. De asemenea, ne lipsesc ştiinţa şi puterea de a transforma acea viziune ȋntr-o schimbare fundamentală a căilor educaţiei, printr-o operaţionalizare inteligentă, controlată, flexibilă. Din păcate, noi trăim ȋntr-o ţară ȋn care ministrul, unul dintre cei mai titraţi universitari ai României, explică răul arătându-i cu degetul pe cei ale căror interese ar trebui să le apere pentru că, nu-i aşa, cineva trebuie să fie vinovat… O explicaţie care este inadecvată, dar mai ales lipsită de profunzime şi complexitate.
In concluzie, modificarea programelor, chiar şi acolo unde e reuşită şi salutară, va trebui să vină la pachet cu măsuri teribile de reaşezare a ȋntregii arhitecturi sistemice, ȋn care vor trebui regândite şi/sau schimbate examene, căi de acces, procese şi mentalităţi. Nu mă feresc de vorbe, nu cred că statul român e capabil de aşa ceva. Eu, unul, nu (mai) sper nimic. Le doresc doar profesorilor Quijote să mai aibă putere o vreme. Din mâinille lor ies mereu oameni care nu-şi vor cconfunda soţia cu o pălărie. Şi, asta, după unii filosofi, e de ajuns.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
In concluzie, modificarea programelor, chiar şi acolo unde e reuşită şi salutară,
va trebui să vină la pachet cu măsuri teribile de reaşezare a ȋntregii arhitecturi sistemice,
ȋn care vor trebui regândite şi/sau schimbate examene, căi de acces, procese şi mentalităţi.
Nu mă feresc de vorbe, nu cred că statul român e capabil de aşa ceva.
Domn’ Profesor,
„decat” modificarea programelor
NU VA FI VREODATA reuşită şi salutară
deoarece fara măsuri teribile de reaşezare a ȋntregii arhitecturi sistemice
Nici eu nu cred că statul român e capabil de aşa ceva.
Dacâ acceptâm câ aproximativ 40% cunoştinţele predate la şcoală devin irelevante la terminarea ei, nu ar trebui sâ ne punem ȋntrebarea la ce mai servesc toţi aceşti ani de pregătire?
Aş fi mulţumit dacâ şcoala şi-ar propune să formeze caractere. Pe termen lung, caracterul unei persoane este mult mai important decât cunoştinţele.
Societatea are nevoie de oameni integri mai mult decât de „oameni decenţi, educaţi, echilibraţi, raţionali, cu valori”. Sunt sâtul de câţi intelectuali lipsiţi de caracter am ȋntâlnit ȋn viaţă!
Singura competenţă cu adevărat importantă este aceea de a ȋnvăţa să gândeşti autonom. Să poţi găsi soluţii la probleme pe care le vezi pentru prima oară, fără să ȋntrebi inteligenţa artificială.
Dumneavoastrâ scrieţi despre programele şcolare. Dar alta este ȋntrebarea de la care ar trebui pornită discuţia.
Daca analizam literatura, critic, nu cum ne invatau neaparat comentariile literare date exemplu la scoala. Am putea sa descoperim ca toate textele sunt foarte daunatoare de fapt pentru psihic si ce invatam copii. Luati la bani marunti ce am invatat la scoala … sunt povesti nesanatoase.
Viata însăși poate și și nesănătoasă…
Acele povești sunt inspirate din viața…
Dacă punem elevii într-o bula protectoare… nu știu cum ii formam pt viata…
Text excelent, după părerea mea. Felicitări pentru obiectivitate și concizie.
Pt ce e buna scoala?
Plec de la un exemplu. Nu toti cei mai eminenti in scoala ajung sa devina mari oameni. Din contra uneori, cel putin in domeniul politicii, dar nu numai, si nu numai in Romania repetentii, corijentii etc. ajung sa devina mari „oameni”.
Dar si in alte domenii e asemanator. Sau de ce cineva care are pasiuni tehnice, de ex., si-ar umple capul si ar pierde timpul cu conjugari, declinari, nu numai ca i-ar folosi f putin in viata, dar chiar l-ar incurca pt ca timpul dedicat pasiunii lui ar fi fost ajustat.
Concluzia mea ar fi asa numita scoala personalizata, o scoala, de fapt mai multe, care sa dea fiecaruia ce-i trebuie, ce poate, ce-si doreste.
… o scoala, (…), care sa dea fiecaruia ce-i trebuie, ce poate, ce-si doreste.
Nothing more wrong, mr neamt
„scoala”, ar trebui s(a-l/-o) ajute sa-si descopere/cultive calitatile
(de acord ca este cvasi imposibil sa discutam despre calitati
ale unor rezultate ale impreunarilor fiziologice
dominate de „filosofie”/horror-docsie… si alte „geniale” forme
de manelizare a trecutului „mare”)
… NU sa dea fiecaruia
„…de ce cineva care are pasiuni tehnice, de ex., si-ar umple capul si ar pierde timpul cu conjugari, declinari…”
Pentru ca SI studiul gramaticii unei/oricarei limbi foloseste logica si dezvolta capacitatea de a gandi structurat si critic(atunci cand identifici brese in logica interna a gramaticii unei limbi :)).
Alte motive:
– pentru ca vrei sa te faci inteles usor
– pentru ca vrei cetatenia unei jurisdictii nationale.
Dpmdv, „indignarea” Dvs. are sens doar in cazul in care se IMPUNE studiul gramaticii unei limbi pe care studiosul NU o va folosi in mod curent.
In afara de lingvisti/profesori specialitate, mai toti uitam denumirile tehnice din gramatica(parti de vorbire, de propozitie etc), dar NU uitam sa comunicam pe intelesul interlocutorilor si fara a le zgaria prea tare urechile/sinapsele :).
Propunere
„Strenghts-based resilience A practitioner”s manual for the SBR program”, Rashid Tayyab, Jane Gillham, Afroze Anjum, publicată 2025, 286 pag, Hogrefe
Propun editarea în România a acestor două cărți, manual și registru de lucru, care se adresează elevilor din licee, studenților, tinerilor și pentru orice vârstă.
Programul „Strenghts Based Resilience-SBR” se bazează pe elemente de terapie cognitiv -comportamentală, psihologie pozitivă și mindfulness.
Programul SBR conține 2 module de practici regulate, care se repetă în fiecare sesiune: mindfulness și relaxare și Jurnalul de recunoștință și 14 module: 1. Reziliență 2. Mentalitate fixă și de creștere 3. Precizie cognitivă 4. Flexibilitate cognitivă 5. Forțele caracterului 6. Semnătura forțelor de caracter 7. Rezolvare de probleme 8. Ranchiună și recunoștință 9. Empatie 10. Încetinire și savurare 11. Relații pozitive 12. Comunicare pozitivă13. Altruism 14. Sens scop
Cele 14 module sunt prezentate clar, concis, convingător, au aceeași structură: un cuprins, activități de deschidere și de încheiere a sesiunii, câteva clipuri scurte motivaționale, concepte de bază și exerciții practice cu abordări individuale și tehnici experiențiale de grup. Registrul de lucru conține fișe de lucru pentru exercițiile practice din manual.
Programul SBR „Reziliența bazată pe forțe” antrenează în mod practic și eficient cu ajutorul participanților, familiei, colegilor, prietenilor, reziliența bazată pe propriile forțe ale caracterului. Programul SBR asigură participanților o mentalitate de creștere, dezvoltă o gândire precisă și flexibilă, prin evitarea scurtăturilor de gândire și a negativității. Tinerii și persoanele de orice vârstă își pot rezolva problemele interpersonale și de adaptare și pot depăși obstacolele.
Programul SBR și-a dovedit eficiența în peste 10 ani de aplicare și a asigurat bunăstarea, reușita profesională și socială a tinerilor participanți. Jane Gillham, a doua autoare a celor două cărți, a aplicat în școli încă din 1995 Programul de reziliență Penn (PRP; Gillham et al., 1995).
Sunt ferm convins că adolescenții din liceu, studenții, tinerii la începutul profesiunii, educatorii, învățătorii, profesorii și persoanele de orice vârstă doresc să-și dezvolte reziliența bazată pe forțele caracterului.
Fiecare adolescent, tânăr și persoană la orice vârstă simte nevoia și are dreptul să-și dezvolte reziliența față de obstacole, adversități sau încercările vieții.
Dacă ai avea 16-18 ani ai dori să urmezi un training împreună cu colegii tăi pentru a-ți dezvolta reziliența în fața provocărilor vieții, având la bază propriile tale abilități și virtuți/forțe ale caracterului?
Bunăstarea Școlii și Bunăstarea Educației înseamnă Bunăstarea Oamenilor. Bunăstarea Oamenilor înseamnă Bunăstarea Țării. Iar Bunăstarea Țării începe cu Bunăstarea Școlii și cu Bunăstarea Educației.
Și atunci vom putea alege în instituțiile statului și la conducerea țării oameni altruiști, competenți, onești, respectuoși, devotați, responsabili. A.C.O.R.D. România!
Cu multă stimă și cu mult drag, elevilor, educatorilor, învățătorilor, profesorilor și părinților!
„Strenghts based resilience” de Rashid Tayyab, Jane GillhammAfroze Anjum este un ghid practic excelent pentru intrarea în viață a elevilor de liceu, a studenților și a tinerilorr din orice profesiune, este o carte potrivită pentru persoane de orice vârstă, care se confruntă cu încercările vieții. Și nu mă pot abține să nu o recomand peste tot, oricui! Cred că aceste patru link-uri pot fi utile pentru cei interesați:
Primele două sunt de la editura Hogrefe, care prezintă scurte previzualizări din manual și registrul de lucru, iar ultimele două link-uri sunt despre trainingul susținut de autori la filiala Scarborough a Universității din Toronto(UTSC) și „Flourish Report” de 86 de pagini, un studiu științific asupra rezultatelor programului SBR cu 2943 de studenți din primul an în perioada 2012-2017.
https://www.hogrefe.com/us/shop/strengths-based-resilience-92004.html
https://www.hogrefe.com/us/shop/strengths-based-resilience-workbook-94475.html
https://www.strengthsbasedresilience.com/about
https://www.strengthsbasedresilience.com/themes/sbr/assets/images/Flourish-Report.pdf
Recomandările autorilor din introducerea programului SBR:
„Programul de „Reziliență Bazată pe Puncte Forte” este conceput pentru a vă ajuta să dezvoltați reziliența, definită ca abilitatea de a face față adversității. Programul vă invită să reflectați activ asupra experiențelor dumneavoastră care demonstrează diverse aspecte ale rezilienței dumneavoastră. Reflectând asupra acestor experiențe și participând la alte exerciții, veți învăța abilități și strategii pentru a vă construi reziliența. Acest program nu predă cititul, scrisul sau matematica. Vă cere însă să încercați noi abilități și să învățați cine sunteți și cine doriți să fiți. Rareori în viață veți avea un timp atât de dedicat și structurat pentru a realiza acest tip de autodezvoltare.
Acest program te ajută să explorezi cât de bine te cunoști pe tine însuți și să te gândești la întrebări precum:
◉ Te privești printr-o lentilă a punctelor forte sau a punctelor slabe?
◉ Pe care le prețuiești: trăsăturile pe care le ai sau pe care nu le ai?
◉ Știi care dintre caracteristicile tale te ajută să răspunzi adaptiv la o provocare?
◉ De ce fel de sprijin ai nevoie din partea familiei, prietenilor și profesorilor pentru a face față diferitelor tipuri de provocări?
◉ Cine te susține cel mai mult în momentele dificile?
◉ Pe cine sprijiniți atunci când se confruntă cu o situație dificilă?”
„Conținutul în sine – fericirea, fluxul/entuziasmul dedicării, sensul, dragostea, recunoștința, împlinirea, creșterea, relațiile mai bune – constituie înflorirea umană. A învăța că poți avea mai multe dintre aceste lucruri îți schimbă viața. A zări viziunea unui viitor uman înfloritor îți schimbă viața.” Martin Seligman, Pagina 2, „Flourish”, 2011
Vă apreciez (sincer ) domnule Căstăian, cel mai probabil din afinități paideice. Și vă aștept călare pe o Rosinantă de 400 de pagini, ceva mai departe de fumul usturător ieșit din sarica lui Sancho. Pe cai !