445% scumpire la energie: bilanțul real al miniștrilor energiei în ultimii 10 ani
Toți miniștrii Energiei din ultimii 10 ani s-au lăudat cu „marile realizări” ale industriei pe perioada mandatelor lor. Să vedem cine sunt și ce au lăsat în urmă: Florin Petcu (2017-2018), Anton Anton (2018-2019), Virgil-Daniel Popescu (2019-2023), Sebastian Burduja (2023-2025), Bogdan-Gruia Ivan (2025-2026), Ilie Bolojan (interimar două luni in 2026). Cel mai grav este că România nu a avut o Strategie Energetică între 2007 și 2024. Aceasta ar trebui updatată ori de câte ori este cazul. Dar să revenim la subiect:
În 2018 plăteam aproximativ 0,18 lei/kWh doar pentru energia activă (fără tarifele de distribuție, transport, cogenerare, certificate verzi, CfD, acciză etc.). În 2026, la același furnizor, plătesc 0,8 lei/kWh — o creștere de 445%, adică prețul a crescut de aproape 4,5 ori. Proporție similară întâlnim și la majoritatea marilor furnizori.
De aceea m-am uitat pe site-ul OPCOM să văd care erau prețurile din piață în perioade comparabile (aceeași lună, zi lucrătoare).
Producție în scădere, importuri +500%, prețuri de la 0 la 1250 lei. Rezultatul politicilor energetice din ultimii ani
Am analizat datele din zile comparabile din punct de vedere al tipului (zile lucrătoare) și am ales următoarele date: 15 mai 2018, 15 mai 2025 și 11 mai 2026.
Prețurile pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) – OPCOM au fost după cum urmează:
- 15 mai 2018: Prețurile tranzacționate au variat între aproximativ 150 și 300 lei/MWh.
Fig. 1 – Prețurile și cantitățile de tranzactionare pentru 15.05.2018, sursa OPCOM
- 15 mai 2025: Cantitățile tranzacționate au fost similare cu 2018, însă prețurile au avut o volatilitate mult mai mare, variind între 100 și 800 lei/MWh.
Fig. 2 – Prețurile și cantitățile de tranzactionare pentru 15.05.2025, sursa OPCOM
- 11 mai 2026: Cantitățile tranzacționate au rămas la valori comparabile, dar prețurile au oscilat extrem, între 0 și 1250 lei/MWh.
Fig. 3 – Prețurile și cantitățile de tranzactionare pentru 11.05.2026, sursa OPCOM
Este important să analizăm nu doar prețurile, ci și cantitatea de energie produsă și mixul de producție, unde ne uităm cu atenție la importuri:
- În 2018: Capacitățile naționale au produs 61,3 TWh, iar consumul a fost de 58,6 TWh, deci am avut excedent dar cum nu s-a produs cand a fost nevoie, Romania a importat totuși 0,89 TWh.
Fig. 4 – Mixul producției/consumului de energie electrică în 2018, sursa: Transelectrica.ro prelucrat de Cosmin Păcuraru
- În 2025: Producția a scăzut dramatic la doar 50,41 TWh, în timp ce consumul a ajuns la 54,08 TWh (deficit).
Fig. 5 – Mixul producției/consumului de energie electrică în 2025, sursa: Transelectrica.ro prelucrat de Cosmin Păcuraru
Importurile de energie au crescut exploziv: de la 0,89 TWh în 2018 la 5,25 TWh în 2025 – o creștere de peste 500%.
Această creștere a importurilor s-a produs deoarece au fost închise capacități importante pe cărbune și gaze naturale. O parte din ele au fost înlocuite, fără discernământ și fără soluții de stocare, cu capacități regenerabile intermitente (în special fotovoltaice și eoliene), dependente de condițiile meteo.
Un exemplu elocvent: în data de 11 mai 2026, în perioada de maximă producție fotovoltaică (între orele 9 și 13), prețul energiei pe OPCOM a ajuns aproape de 0 lei/MWh.
De la închiderea cărbunelui la importuri masive și prețuri explozive: eroarea strategică a ultimilor ani
Cea mai importantă cauză a scumpirii energiei electrice o reprezintă lipsa investițiilor suficiente în capacități de producție securitară, care să funcționeze în bandă.
Termocentralele pe cărbune au fost închise treptat pentru că au ajuns la finalul duratei de viață tehnică, fără a mai deține certificări ISCIR și de mediu. Nu Uniunea Europeană „le-a închis”, ci uzura fizică și normele de siguranță și mediu le-au scos din funcțiune.
Trebuie subliniat că, în viitorul apropiat, și restul capacităților pe cărbune vor fi închise din aceleași motive. Calitatea cărbunelui românesc este scăzută, iar extracția se bazează pe utilaje vechi, energofage și pentru care nu se mai găsesc piese de schimb.
Problema reală este că aceste capacități nu au fost înlocuite cu altele care să ofere producție stabilă, independentă de condițiile meteo. În locul lor au fost instalate, fără discernământ și fără soluții de stocare, capacități regenerabile intermitente (fotovoltaice și eoliene). Rezultatul: dependență crescută de importuri și prețuri extrem de volatile pe piață.
Vina principală revine decidenților politici și guvernanților din ultimii 10-15 ani, care nu au prioritizat investițiile în capacități securitare (gaze naturale, nuclear sau alte surse care să nu fie dependente de starea vremii.
Regenerabilele nu sunt chiar atât de ieftine când le pui în sistemul real românesc
Au fost instalate capacități regenerabile importante. Toată lumea susține că energia regenerabilă este „ieftină”. Este adevărat că investiția inițială și cheltuielile operaționale pentru fotovoltaice și eoliene sunt relativ mici.
Problema majoră însă este alta: aceste surse nu produc energie atunci când este nevoie, ci atunci când condițiile meteo permit. Factorul de capacitate (randamentul real) este foarte scăzut în România: aproximativ 11% pentru fotovoltaice și 27% pentru eoliene.
Nimeni nu le-a explicat decidenților că regulile actuale ale pieței de energie, bazate pe o logică simplistă de „contabilitate”, sunt inadecvate. Regula de bază — prioritatea energiei celei mai ieftine — funcționează dezastuos în domeniul energiei electrice.
Imaginați-vă un cazan industrial enorm (cât o scară de bloc de 10 etaje), care funcționează la peste 500°C și 100 de atmosfere. Un astfel de cazan nu poate fi oprit și pornit rapid după cum bate vântul sau strălucește soarele. Când o termocentrală nu livrează energie câteva ore, trebuie să mențină totuși cazanul în stare de funcționare („hot standby”), consumând combustibil doar pentru a păstra temperatura și presiunea. Aceasta crește semnificativ costul real de producție.
Acest fenomen se observă clar în primele grafice: variațiile extreme de preț apar tocmai în perioadele cu exces de energie fotovoltaică.
Un inginer de rețele va confirma că rețelele actuale, proiectate în anii ’60-’70 pentru un mix de producție stabil, nu mai fac față exploziei de surse intermitente. Lipsa capacităților de stocare destabilizează grav sistemul. Drept urmare, locuitorii din mediul rural și din orașele mici se confruntă frecvent cu pene de curent.
În plus, rețelele de distribuție și transport sunt extrem de vechi, cu pierderi tehnologice foarte mari (peste 25% în multe zone de distribuție). Vechimea crește costurile de mentenanță, iar modernizările necesare se reflectă inevitabil în facturile finale ale consumatorilor.
ANRE-ul ne jupoaie!
Toate aceste dezechilibre au dus la adevărate explozii ale tarifelor de transport și distribuție. ANRE a aprobat creșteri repetate, iar în unele zone tarifele reglementate au ajuns să înghită peste 40% din factura finală la energie.
Doar în ultimul an, Transelectrica și companiile de distribuție au băgat mâna mai adânc în buzunarul românilor cu peste 8% majorare, la care statul a mai pus și faimoasa „taxa pe stâlp”.
Ca și cum nu era suficient, din noiembrie 2025 a explodat și contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență cu 62% (de la 0,0084 la 0,0136 lei/kWh). Serviciile de sistem – adică acele costuri pentru menținerea tensiunii și frecvenței – s-au scumpit și ele dramatic, deoarece rețelele sunt tot mai greu de echilibrat din cauza regenerabilelor intermitente.
Pe deasupra, certificatele verzi și contractele pe diferență (CfD) continuă să fie adevărate dezastre fiscale agățate de factură. La final se adaugă acciza și TVA-ul, iar rezultatul este un dezastrul perfect: factura s-a transformat într-un adevărat jaf legalizat.
Plafonarea a fost un jaf: statul și furnizorii s-au îmbogățit, iar românii plătesc nota
Nu e nicio discuție: războiul din Ucraina, crizele din Golf, lăcomia companiilor energetice internaționale și haosul din piețele de energie au împins în sus prețurile la nivel mondial. Dar România nu depinde în mod critic de gazul rusesc sau din Qatar sau de petrolul din Orientul Mijlociu. Creșterile de preț venite strict din factori externi sunt, pentru noi, relativ limitate.
Problema reală este că România este cuplată la o piață europeană de energie care se dovedește complet nefuncțională în timp de criză. Iar decidenții noștri, fie că sunt incompetenți, fie că sunt captivi intereselor din piață, nu au știut (sau nu au vrut) să protejeze consumatorul român.
În 2021 au introdus mecanismul de plafonare și subvenționare – o adevărată catastrofă pentru buzunarele românilor și un cadou uriaș pentru producători. Statul, care controlează peste 70% din capacitățile de producție, a încasat profituri grase, în timp ce furnizorii s-au îmbogățit peste noapte cu scheme și profituri obscene, toate aprobate frumos de ANRE și plătite din banii publici, adică ai noștri.
Consumatorii români sunt ”ținuți în întuneric”. Dacă ar ști exact ce se întâmplă în industria energetică, ar ieși în stradă cu furci și topoare! Cum e posibil, de exemplu, ca costul de producție al energiei hidro să fie mai mare decât cel al energiei nucleare? Cine a aprobat așa ceva și cine se îmbogățește din aceste anomalii?
Marea înșelătorie energetică a României: Lista completă a dezastrului provocat de politicieni și interese
Evident, cauzele sunt mult mai multe și în marea lor majoritate se datorează nepriceperii crase, lipsei de profesioniști adevărați și ”mal-facerii calificate” a decidenților din ultimii 15 ani.
Am scris zeci de articole pe Contributors în care am arătat defectele grave ale industriei energetice românești. Iată, pe scurt, esența întregului dezastru:
România nu a avut mulți ani nicio strategie energetică clară și încă nu știe încotro merge. Am cedat bucăți importante din suveranitatea energetică. Nu ne-am bătut pentru ea în negocierile cu UE. Nu a avut cine! Prețurile mai mari la energie nu sunt altceva decât maximizarea profiturilor companiilor energetice, dovadă clară că statul român este slab și captiv.
Deși avem resurse proprii de gaze, plătim mai scump decât alte state europene. ANRM nu a mai scos la licitație noi perimetre de petrol și gaze de ani de zile. Mai mult, a legat prețul gazului românesc de bursa de la Viena, ceea ce reprezintă o prostie strategică. Companiile de extracție și prelucrare sunt acuzate constant de evaziune (a se vedea LukOil), iar Romgaz s-a retras din proiectul terminalului LNG de la Alexandroupolis, ratând o alternativă vitală de aprovizionare.
În producția de energie electrică, prima mare greșeală a fost că industria a fost fragmentată artificial în Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Termoelectrica (mai tarziu si aceasta fragmentată tot pe monocombustibili, adică în interesul ”baronimii de județ”). Toate au fost aruncate într-o așa-zisă „piață liberă” în care energia securitară (în bandă) concurează absurd cu cea intermitentă. Rezultatul? Capacitățile stabile au devenit intermitente, se închid și pornesc după cum bate vântul și stălucește soarele, crescând costurile și uzura. Așa a apărut și blestematul „preț marginal” care împinge facturile în sus.
Termoelectrica s-a fărâmițat, SACET-urile au murit (de la peste 100 au rămas doar 46), iar politicienii locali au ignorat complet avertismentele specialiștilor. România a pierdut zeci de unități de producție, a devenit importator net de energie din 2019, iar capacitățile rămase sunt vechi, ineficiente și aproape de finalul vieții.
Hidroelectrica nu și-a mai decolmatat lacurile de 33 de ani, toare companiile energetice ale statului au fost pradă grupurilor de interese și infracționalității economice de 30 de ani. Bonusul de cogenerare a fost folosit doar ca să acopere greșeli, nu să modernizeze ceva.
Regenerabilele intermitente, cu factor de capacitate ridicol (11% la PV și 27% la eolian), sunt mult mai scumpe decât se pretinde, iar nimeni nu vorbește de costurile de reciclare și decomisionare. Rețelele de transport și distribuție sunt învechite, fără investiții, cu pierderi uriașe și risc real de black-out.
Pe deasupra, avem o legislație a achizițiilor care blochează orice investiție, piețe manipulate prin fel de fel de reguli elaborate de ANRE, cu tranzacții multiple ale aceleiași molecule de gaz sau electron (fiecare cu marja ei de profit), plafonări care s-au dovedit un dezastru, minister al energiei și ANRE pline de juriști și oameni fără nicio legătură cu energia, companii-fantomă de stat create doar pentru salarii și sifonare de bani, profesioniști îndepărtați, decizii UE asumate orbește și agenți de influență activi în sistem cu rolul de stopare, frânare și întârziere a deciziilor juste.
Forța de muncă din energie e îmbătrânită, deprofesionalizată și insuficientă.
… Iar românii plătesc nota de plată!
Later edit:
Și, pentru că tot am scris despre ceea ce am numit „apocalipsa energetică”, merită menționat că în data de 30 iunie 2026 (marți) piața a transmis un nou semnal de alarmă. La ora 19:00, prețul energiei electrice a explodat până la 5.321 lei/MWh, adică peste 1.000 de euro/MWh – un nivel care ilustrează perfect dezechilibrele tot mai accentuate ale sistemului energetic. Astfel de valori nu mai pot fi considerate simple fluctuații de piață, ci simptome ale unei structuri care funcționează din ce în ce mai greu în condițiile actualului mix de producție și actualelor reguli ale pieței.
La fel de îngrijorător este și faptul că prețul minim al zilei a rămas peste 100 euro/MWh. În mod normal, în intervalele în care producția fotovoltaică este maximă, iar consumul este relativ constant, prețurile ar trebui să scadă semnificativ. Faptul că acest lucru nu se mai întâmplă confirmă anomalia descrisă anterior: sistemul pierde capacitatea de a valorifica eficient energia ieftină produsă în timpul zilei, iar costurile sunt transferate către orele de seară și, în final, către consumatori.
Sursa: OPCOM
