duminică, noiembrie 27, 2022

Marea Sfidare. E prea mult!

…. –  „Domnul condamnat penal Liviu Dragnea”* se laudă că a primit amenințări cu moartea. Așadar victima e el, și nu poporul român pe care îl omoară lent și sistematic, de 27 de ani, partidul ctitorit de Iliescu, trecut prin haltele Năstase și Ponta, și la cârma căruia se află astăzi Liviu  Dragnea, victimă și erou deopotrivă. Amenințat cu moartea, domnul condamnat penal ne anunță că nu cunoaște frica și că e gata „să moară în picioare”.
Ceea ce par să nu-nțeleagă Dragnea și oamenii lui e că societatea română a ajuns din nou la un punct de fierbere la care, în curând, nu puțini vor fi dispuși să moară în picioare. Sfidarea acestor indivizi, care continuă, beți de cinism, să se pună, ca borfași, unii pe alții pe liste, în guvern, în parlament și-n toate funcțiile bănoase ale țării, readuce în starea de spirit a unei părți a populației acel grad de exasperare care i-a făcut pe oameni, în decembrie 1989, să strige în Piața Universității „Vom muri și vom fi liberi”.

… .–  Îl anunț pe domnul condamnat penal Dragnea că și eu sunt gata, ca și el, dar din motive diferite, să mor în picioare. Vreau cu orice preț, acum după ce i-am cunoscut gustul, să nu-mi mai pierd libertatea. Și asta vor toate acele zeci de mii (vor deveni, dacă e nevoie, sute de mii și milioane) care ies să-și strige indignarea în toate orașele țării. Nu-mi place prețul pe care, în bătaie de joc, oamenii ăștia l-au pus pe viețile noastre. Nu vreau să trăiesc în țara mea – acum când nu mai am căluș în gură – o viață cu reguli date de alde Tăriceanu, Nicolicea, Bănicioiu, Ponta, Ghiță, Vosganian, Olguța Vasilescu, Nicușor  Constantinescu, Bunea Stanciu și toată pegra politică a țării…. O viață nespus de ieftină, o viață pe care ți-e rușine s-o trăiești.

…. –  După ce a câștigat alegerile, coaliția PSD – ALDE a funcționat pe o ecuație simplă: „Întâi mituim toată țara (toate categoriile sociale), promițându-le că le dăm ce nu le putem da, și apoi (ne) dezincriminăm și (ne) grațiem, la grămadă cu 3000 de șuți și criminali”. Nu vedeți că, la o lună după ce au intrat la guvernare, nu sunt în stare să ofere un buget credibil țării?

…. –  Dar mă tem că ne zbatem degeaba câtă vreme mai mult de jumătate din populație stă pe perfuziile cu otravă administrate zilnic de Antena 3 și de RTV. Și-atunci ajungem la instanța care ocrotește rezervorul de puroi al României, la CNA**, unde chiar sper să ajung mâine, împreună cu cei care vor fi la Piața Universității la ora 17.

…. –  Punctul în care am ajuns: n-am nici o îndoială că Dragnea și ai lui, pentru a scăpa de ani de pușcărie și a-și salva căpătuiala, nu s-ar da înapoi nici de la a arunca planeta în aer, darămite România. De la Iliescu la Dragnea, trecând, cum ziceam, prin stațiile Năstase și Ponta, istoria noastră post-comunistă a desenat axa Răului. Au facut din România, jefuind-o sălbatic, cel mai mizer popor al Europei. Care hienă lasă prada din gură de bunăvoie? Și care animal prădător se bagă de bunăvoie în cușcă? Dar dacă nu vor de bunăvoie, să-i ajutăm. Pe mâine.

NOTE ____________________

* După cum bine a observat cineva pe facebook, de vreme ce politicienii noștri nu au nici o profesie clară și singura lor calificare atestată public este de inculpați sau condamnați penali, firesc ar fi să introducem în nomenclatorul de profesiuni al României „condamnat(ă) / inculpat(ă) penal” și, așa cum spunem „domnule doctor”, „domnule profesor”, domnule avocat” etc., să folosim în cazul acesta apelativul de politețe „doamnule (doamnă) condamnat(ă) / inculpat(ă) penal”. Așadar: „Domnule condamnat penal Liviu Dragnea”.

** S-a scris pe tema asta, în Forbes, un text care spune totul: Petre Barbu, Caut slugă fulltime.

Distribuie acest articol

91 COMENTARII

  1. Citez din „Dovezi ale existemtei lui D-zeu” – autor Richard Wurmbrand-Editura Stefanus-1995.
    „Odata Confucius a fost intrebat ce REFORMA ar promova mai intai daca ar fi conducatorul unei tari;
    -As imbunatati limbajul !
    – Asta nu are nici-o legatura cu intrebarea! – au replicat cei prezenti;
    Confucius a explicat:-Daca limbajul nu este evoluat si esteconfuz, ceeace s-a intentionat sa se transmita este evident la fel de confuz;
    Daca ceeace se spune, nu coincide cu ceeace se gandeste sau ceece s-a intentionat sa se transmita, atunci lucrurile nu se fac in mod corespunzator.
    Daca ceeace se face, nu se face cum trebuie, arta si principiile morale nu se dezvolta.
    -Daca simtul moral si arta nu prospera, NU AVEM JUSTITIE !
    -Fara JUSTITIE, natiunea nu stie incotro sa paseasca De aceea nu ar trebui tolerate vorbele in doi peri. De asta depinde totul !” Adaug eu: Adica, este vorba de „lucrul bine facut „!
    Tot ce s-a intampa in justitia romana se datoreaza si Decretului-Lege, semnat de Ion Iliescu in febr.1990, prin care toti absolventii de la „Stefan Gheorghiu”, care au facut cursuri de Drept Civil si Administrativ, au primit permisiunea sa-si dea diferentele de examene pentru a putea primi diploma de absolvent al facultatilor de drept, chipurile pentru ca au ramas someri !
    In acest fel toti activistii si asimilatii acestora din securitare armata si alte structuri ale regimului bolsevic al lui Ceausescu, ramasi someri dupa revolutie, au putut deveni „juristi”, invadand justitia romana. Colac peste pupaza a fost o perioada cand s-a intrat in magistratura fara concurs ! Astfel baietii”capabili de orice”, specialisti in „a se orienta si descurca”, autori ale raportarilor maretelor realizari ale „epocii de aur”, au inceput sa faca regulile in Justitia romana. S-au angajat in schimb sa nu-l judece pe Iliescu si acolitii lui, si culmea pana acum s-au tinut de promisiune ! Cu asa magistrati in justitia romana nu se mai poate continua !
    CONDITIA ESTE MORALITATEA SI PRESA LIBERA !

  2. modificari necesare la codul penal
    1. sanctionarea cu dublul pedepsei pentru persoanele care savarsesc infractiuni uzand de pozitia politica sau administrativa;
    2. confiscarea extinsa a averii pentru cei care fraudeaza statul folosindu-se de pozitia politica sau administrativa detinuta!

  3. Domnule Liiceanu, toata stima pentru acest articol excelent (ca dealtfel toate articolele anterioare).

    Parerea mea este ca haita de penali nu va renunta la planul lor si va scoate legea asa cum vor ei. Dragnea este disperat ca ar putea ajunge la puscarie, si pe aceasta cale sa piarda tot, si va face orice marsavie ca sa scape. Nu cred ca va fi impresionat de opinia publica, de presiuni din afara, sau de marsuri de protest. Sper ca nu se asteapta nimeni la bun simt sau la decenta din partea lui. Tot ce vrea el acum cu disperare este sa-si scape pielea si sa-si salveze si servitorii (baronii, sau vicontii locali). Iar inginerul din Caracal pus la Ministerul Justitiei, are un lung istoric de atentate la Codul Penal.

    PS: sper din tot sufletul sa nu am dreptate.

  4. Apreciez mod special revenirea în Agora a D-lui Liiceanu cu un mesaj profund democratic. Acest pamflet și manifestările de aseară îmi mai dau oarecari speranțe că poporul român , acest veșnic corigent la istorie dar eminent la supraviețuire, mai are
    șanse să iasă din ceața demagogiei pesedeilor și să se îndrepte, în sfârșit, spre civilizație..

  5. Domnule Liiceanu,
    – Va consider un intelectual si un reprezentant al elitelor romanesti caruia propria constiinta i-a permis cel putin uneori sa uite cateva dintre valorile civilizatiei si democratiei – existenta unor norme morale, aplicarea aceleiasi unitati de masura spre o impartiala judecare, pluralitatea opiniilor pentru ca altfel apare pericolul Absolutismului in gandire, observarea si inregistarare cat mai corecta in propria minte a particelelor de Adevar (or fi lasat urme adanci PSD-istii in cei 27 de ani care au trecut, dar nu le pot fi pusi toti in carca).
    „Domnul condamnat penal Liviu Dragnea”* se laudă că a primit amenințări cu moartea. Așadar victima e el, și nu poporul român pe care îl omoară lent și sistematic, de 27 de ani, partidul ctitorit de Iliescu, trecut prin haltele Năstase și Ponta, și la cârma căruia se află astăzi Liviu Dragnea, victimă și erou deopotrivă. Amenințat cu moartea, domnul condamnat penal ne anunță că nu cunoaște frica și că e gata „să moară în picioare”.
    – Mi-as dori sa se cerceteze din punct de vedere moral cine este de vina pentru ca o parte dintre romanii nu au cunoscut un grad de exasperare similar vremurilor nostre pe atunci cand PDL-istii se puneau “unii pe altii pe liste …” ( Emil Boc – Sorin Blejnar, Basescu – Udrea, Ioan Olteanu – Crinuta Dumitrean si cati altii si altele), iar cei care simteau ca sunt in pragul apoplexiei erau facuti cu ou si cu otet (prosti, manipulati, vanduti). Sunt convinsa ca perioada PDL, cu primarii zugravite in portocaliu nu a avut de-a face cu idealurile din decembrie 89.
    Ceea ce par să nu-nțeleagă Dragnea și oamenii lui e că societatea română a ajuns din nou la un punct de fierbere la care, în curând, nu puțini vor fi dispuși să moară în picioare. Sfidarea acestor indivizi, care continuă, beți de cinism, să se pună, ca borfași, unii pe alții pe liste, în guvern, în parlament și-n toate funcțiile bănoase ale țării, readuce în starea de spirit a unei părți a populației acel grad de exasperare care i-a făcut pe oameni, în decembrie 1989, să strige în Piața Universității „Vom muri și vom fi liberi”.
    – In calitate de obisnuit cetatean roman i-as lasa pe altii sa aprecieze in ce masura am reusit sa stau in picioare atunci cand a trebuit sa traiesc in tara mea si sa mai supravietuiesc inca, fiind nevoita sa accept reguli date de alde Botis, Igas, Ialomitianu (imi pare ca se exprima destul de greoi, dar are titlu de dr. la UBB – Cluj Napoca), Basescu ( a se vedea si problematica DNA- SRI – CSAT), Boc, Blaga, Udrea, Gabriel Sandu, Ariton.
    … .- Îl anunț pe domnul condamnat penal Dragnea că și eu sunt gata, ca și el, dar din motive diferite, să mor în picioare. Vreau cu orice preț, acum după ce i-am cunoscut gustul, să nu-mi mai pierd libertatea. Și asta vor toate acele zeci de mii (vor deveni, dacă e nevoie, sute de mii și milioane) care ies să-și strige indignarea în toate orașele țării. Nu-mi place prețul pe care, în bătaie de joc, oamenii ăștia l-au pus pe viețile noastre. Nu vreau să trăiesc în țara mea – acum când nu mai am căluș în gură – o viață cu reguli date de alde Tăriceanu, Nicolicea, Bănicioiu, Ponta, Ghiță, Vosganian, Olguța Vasilescu, Nicușor Constantinescu, Bunea Stanciu și toată pegra politică a țării…. O viață nespus de ieftină, o viață pe care ți-e rușine s-o trăiești.
    – Mai tineti minte bugetul din 2010? As zica ca atunci nu numai ca nu s-a gandit nimeni la “mituirea intregii tari”, ba chiar mi s-a parut ca autorii respectivului document contabil s-au ghidat doar dupa principiul: pastram cu grija fiecare leut pentru a a avea unde baga mana pana la cot.
    …. – După ce a câștigat alegerile, coaliția PSD – ALDE a funcționat pe o ecuație simplă: „Întâi mituim toată țara (toate categoriile sociale), promițându-le că le dăm ce nu le putem da, și apoi (ne) dezincriminăm și (ne) grațiem, la grămadă cu 3000 de șuți și criminali”. Nu vedeți că, la o lună după ce au intrat la guvernare, nu sunt în stare să ofere un buget credibil țării?
    – O, tempora! O, mores! Era si inca mai subzista o micuta, dar agila televiziune B1 unde straluceau in plina glorie Basescu, Udrea (si ceilalti), intr-un galop de marketing politic care a culminat cu induiosatoarea scena a saltului cu parasuta. Chiar sa fi vazut acolo si pe alte destule posturi numai exemple de morala si profesionalism in jurnalism? S-ar spune ca asa vi s-a parut dvs.. Nu v-am auzit categorisind B1, EVZ asa cum sunteti intotdeauna gata sa “apreciati” per total Antena 3 si RTV ori sa cereti imperios interventia CNA-ului.

    …. – Dar mă tem că ne zbatem degeaba câtă vreme mai mult de jumătate din populație stă pe perfuziile cu otravă administrate zilnic de Antena 3 și de RTV. Și-atunci ajungem la instanța care ocrotește rezervorul de puroi al României, la CNA**, unde chiar sper să ajung mâine, împreună cu cei care vor fi la Piața Universității la ora 17.
    – Se poate sa aveti dreptate despre dorinta lui Dragnea (si ai lui) de a se salva. Ati scris recent: http://www.contributors.ro/editorial/scara-fermecata-a-lui-traian-basescu/. As indrazni sa mir in fata stupefactiei dvs. Dincolo de alte tarzii revelatii asupra omului Basescu, v-o fi scapat taman una. Si el e in plin proces de salvare a pielii proprii. Numai ca spre deosebire de Dragnea si-a gasit un culoar al sau, pe care se deplaseaza singur fara vreo condamnare penala. Nu stiu (nu sunt informatii publice) cat il preocupa soarta alor lui (inclusiv famiglia). Nici vorba sa se gandeasca sa intre in cusca.
    …. – Punctul în care am ajuns: n-am nici o îndoială că Dragnea și ai lui, pentru a scăpa de ani de pușcărie și a-și salva căpătuiala, nu s-ar da înapoi nici de la a arunca planeta în aer, darămite România. De la Iliescu la Dragnea, trecând, cum ziceam, prin stațiile Năstase și Ponta, istoria noastră post-comunistă a desenat axa Răului. Au facut din România, jefuind-o sălbatic, cel mai mizer popor al Europei. Care hienă lasă prada din gură de bunăvoie? Și care animal prădător se bagă de bunăvoie în cușcă? Dar dacă nu vor de bunăvoie, să-i ajutăm. Pe mâine.

    NOTE ____________________
    * Pana la sa ajung sa folosesc apelativul de politete mentionat, as vrea sa marturisesc ca stiind cat de corupt cerne sita valorilor in Romania in mai toate domeniile nu doar in politica, ma gandesc de ani de zile in tacere la numarul de “minunatii“ care s-or ascunde in mult-laudatele noi adoptate Coduri Civile si Penale. Despre C. Civil (+procedura) inca nu se aud prea multe, dar in privinta C. Penal (+procedura) curg exceptiile de constitutionalitate.
    * După cum bine a observat cineva pe facebook, de vreme ce politicienii noștri nu au nici o profesie clară și singura lor calificare atestată public este de inculpați sau condamnați penali, firesc ar fi să introducem în nomenclatorul de profesiuni al României „condamnat(ă) / inculpat(ă) penal” și, așa cum spunem „domnule doctor”, „domnule profesor”, domnule avocat” etc., să folosim în cazul acesta apelativul de politețe „doamnule (doamnă) condamnat(ă) / inculpat(ă) penal”. Așadar: „Domnule condamnat penal Liviu Dragnea”.
    ** Sa fii existat oare slugi doar in mass media? In alte domenii si institutii nu s-or fi adapostit? Ce parere aveti despre plecarea dlui. Coldea de la SRI , o despartire definitive,insa fara tinichele atarnate de coada? Dar despre plagiatul de 4% al actualei sefe a DNA, dna. Kovesi? Abia astept sa mai comunice dl. Ghita, fostul lor colaborator si, se pare, amic. Pacat! N-a apucat sa se vada si cu dl. Daniel Morar.
    ** S-a scris pe tema asta, în Forbes, un text care spune totul: Petre Barbu, Caut slugă fulltime.

    ***Expresia “statul de drept” este o traducere din engleza a sintagmei “the rule of law”. La nivelul unui stat asadar legea trebuie sa domneasca, adica sa fie respectata de toti cetatenii. Nu cumva insa la nivel individual ar trebui ca atunci cand luam in considerare o regula (rule in engleza inseamna si regula) morala sa fim nevoiti sa o aplicam tuturor celor pe care ii observam in jurul nostru, precum si sinelui propriu pentru a fi drepti si a judeca in mod corect? Cu alte cuvinte nu ar fi indicat sa folosim aceeasi regula si aceeasi masura in aprecierea noastra si a altora, indiferent daca ne plac si ne sunt prieteni sau nu? Iar daca avem preferinte, oare nu cumva trebuie sa respectam si dreptul altora de a le avea pe ale lor, acceptand astfel pluralitatea de idei, opinii si pareri? Profund convins fiind de justetea pozitiei proprii, chiar credeti ca a inabusi cu totul “altera pars” (considerandu-i pe ceilalti prosti si otraviti) e o atitudine si o norma reprezentativa pentru elite?

  6. Vu de Paris, merci pour ce papier . Gabriel Liiceanu, vous mettez le doigt sur une tactique très simple de manipulation, se poser en VICTIME!!!!

    Je suppose que bientôt Donald Trump se présentera aussi comme une victime!

    Vous employez un mot très juste, celui du MEPRIS des politiques pour les citoyens, mépris orgueilleux de Washington, à Paris, à Bucarest.

    Nombreux sont les politiques qui ignorent la notion de contrat.

    Merci aussi au site contributors d’ouvrir les débats!

  7. EU NU VREAU CONDUCATORI PENALI CARE ATACA JUSTITIA
    In Romania anului 2017 sunt 7600 de dosare de cercetare penala pentru oamenii politici, sunt zeci de ministri, sunt zeci de presedinti si vicepresedinti de consilii judetene si sute de primari si de consilieri care au fost condamnati sau sunt in cercetare penala.
    Romania are cei mai multi politicieni corupti din lume. Dispretul, tupeul si aroganta politicienilor romani au atins culmile nesimtirii politice.
    Mai politicianule corupt, daca esti in cercetare penala dovedeste-ti mai intai nevinovatia in instanta de judecata si apoi candideaza pentru Parlamentul tarii. Nu aceasta este normalitatea?
    Ce fel de parlamentar esti, daca ai furat si inselat? Cum te definesti ca legiuitor, dupa ce ai fost cercetat pentru incalcarea legilor, pe care le-ai intocmit tocmai pentru a nu fi incalcate? Care adevar si care dreptate reprezinti, imoralule?
    In ultimii 27 de ani, VOI politicienii corupti ati distrus economia tarii si ati falimentat intreprinderile industrial. VOI ati distrus agricultura si ati instrainat terenurile agricole. VOI ati produs cel mai mare exod din istoria tarii si a lumii contemporane, izgonind 3 milioane de oameni pentru a-si cauta de lucru in afara tarii. VOI ati incremenit bugetele pentru invatamant si sanatate sub 5% din PIB de peste 20 de ani, elevii nu au programe educationale unitare pentru dezvoltarea abilitatilor emotionale si sociale, nu sunt scoli suficiente pentu meserii, asistenta medicala este mereu deficitara. VOI ati distrus padurile. VOI ati distrus drumurile. VOI ati distrus delta Dunarii. VOI politicienii corupti sunteti distrugatorii tarii !
    Oare ce impulsuri neomenesti va indeamna sa distrugeti totul ? Oare cata ipocrizie, manipulare, inselatorie si orbire egoista poate sa incapa in mintile voastre de politicieni corupti, pentru a nu recunoaste evidenta distrugerilor faptuite sub obladuirea voastra in ultimii 27 de ani ?
    Pe cine crezi ca reprezinti si minti, coruptule faradelege? Cum te poti uita in ochii parintilor si copiilor tai ? Cum poti spune povete despre cinste fiicei tale? Ce pilde de onoare si adevar dai fiului tau ?
    Coruptilor, priviti-va in oglinda, pe cine vedeti ? In mod sigur nu vedeti realitatea : niste ticalosi oportunisti care si-au votat legi pentru hotie, legi pentru a fi deasupra celorlalti, legi pentru a fugi de justitie, legi pentru venituri, pensii si privilegii nerusinate, legi pentru a jecmani in liniste.
    In ce tara pe lumea asta se voteaza hotii si ticalosii descoperiti si dati pe fata? Am inebunit cu totii? Suntem neghiobii Europei?
    Nici un om cinstit, cu scaun la cap si cu picioarele pe pamant nu poate vota hotii din tara asta. Eu nu vreau sa traiesc in tara Hotiei, ci in tara Responsabilitatii.
    Da, am un dor nebunesc pentru oamenii politici care isi respecta cuvantul dat, care pun nevoile comunitatii mai presus de interesul propriu.Traiesc printre oameni cu bun simt si cinstiti. Vreau sa ma reprezinte oamenii cinstiti si cu bun simt.
    Vreau sa acord increderea mea unor oameni de onoare, cumpatati, altruisti, responsabili pentru faptele si cuvintele lor, cu respect fata de valorile morale, care se daruiesc comunitatii si sunt devotati autentic semenilor lor. Doresc cu ardoare sa fiu mandru de cei carora le-am acordat si mi-au rasplatit increderea.
    Hei, politicienilor demnitari corupti ! Sunteti rusinea Europei si bataia de joc a lumii ! M-am saturat de demagogia si populismul vostru, de minciunile, inselaciunile si ipocrizia voastra !
    Hei, politicianule demnitar de ce nu vrei sa fii cinstit ?
    Fii onest, respecta oamenii si legile si vei fi respectat de oameni si de lege!
    Voi parlamentarii cinstiti, de ce nu curatati sistemul politic de coruptie, de ce sunteti 600 ?
    Pentru a reforma clasa politică, NOI NE- AM SCHIMBAT ? NOI nu suntem ca EI ?
    Chiar nimeni, noi toti oamenii, nicio institutie a statului de drept din Romania nu poate opri penalii sa fie in Parlamentul Romaniei ?
    Asa se guverneaza o tara? Cu infractori sau cu indivizi aflati in cercetare pentru fapte ilegale?
    De ce este atata dusmanie intre noi, atatea certuri, atata ura, atata vrajba ?
    De unde adunam atata ostilitate, intoleranta, lipsa de respect si agresivitate ?
    Este atat de greu sa ne purtam unii fata de ceilalti cu bun simt, cuviincios, sa fim solidari pentru binele comunitatii, sa ne respectam reciproc si sa respectam legile ?
    De ce nu dorim adevarul, dreptatea, justitia in aceeasi masura in care vrem sa fim respectati si sa ni se respecte drepturile ?
    Dupa 27 de ani de framantari, de ce nu suntem in stare sa fim uniti, sa recastigam increderea in noi, sa respectam munca bine facuta.De ce nu avem institutii ale statului care sa promoveze autentic si satisfacator virtutile morale, sa respecte fiecare om si sa asigure bunastarea fiecarei familii ?
    EU NU VREAU CONDUCATORI PENALI. VOI CEILALTI, CE FACETI ?

  8. buna ziua,
    D-le Liiceanu, tot respectul pentru atitudinea civică de care dați dovadă ! totuși, cuvintele îmi par prea blânde comparativ cu nenorocirile internă si externă pe care le vor provoca deciziile luate aproape de miezul noptii de borfașii pesediști, CU NIMIC DEOSEBIȚI DE FANARIOȚI.
    Principial, pentru mine e clar că – mai ales in statele emergente, cum sunt multe pe glob, dar acum vorbesc de bazarul numit ”românica” – POLITICA NU MAI RASPUNDE NEVOILOR SOCIETĂȚII ; politicienii se aleg din ce in ce mai mult din randul incompetenților profesional, dornici de parvenire , se trag unul pe altul in partide-găști de interese personale si se impun la vârful puterii (parlamente, guverne, autorități, primării, etc) prin cumpărarea funcțiilor si promisiuni nerealizabile pe termen lung; odată funcția atinsă, scopul nu e decat unul – sa-si INDEPLINEASCĂ INTERESUL PERSONAL, prin achitarea datoriilor către cei care i-au ajutat cu bani si imbogațirea in 4 ani pentru toata viața lor si a neamurilor apropiate ! ATÂT !! FORMA DE ORGANIZARE A POLITICII, cu partide-găști-de hoți/șmeckeri, cu PARLAMENTE DE INCOMPETENȚI, adunări pe stadioane și baloane colorate, cu fasole și cârnați, pungi cu merinde, etc, totul ESTE O MASCARADĂ, O PAGUBĂ DE NIVEL NATIONAL;
    intrebări: de ce la finalul mandatului, parlamentarii, ministri, primarii si alti politruci d-ăștia nu dau socoteală populației pentru activitatea lor ? ce lasă în urma lor aceste javre nesățioase după putere – copii și nepoți care vor fi și mai rapace, ducând bazarul numit ”românica” în secolul fanarioților ?
    raspunsul îmi pare unul singur: SA IEȘIM CAT MAI MULȚI și DES, CU HUIDUIELI și cu PIETRE IN BUZUNAR , SĂ PUNEM JAVRELE PE FUGĂ !!

  9. Pe mâine! Până reuşim să scuturăm Gaşca!
    Este regretabil, că nu au fost reacţii şi în cei 10 ani păstoriţi de Băsescu.
    Atunci s-a furat din fondul PROPRIETATEA!
    Atunci s-a infiinţat RTV-ul lui Ghiţă! (declaraţia Elenei Udrea)
    Atunci au fost împrumutaţi 20 miliarde EURO!
    Şi câte şi mai câte!

  10. Scriu acestea pentru cei care nu cunosc,poate, ca, o data ce comunistii au reusit sa inlature ultimul ,stalp al burghezo-mosierimi,, pe regele Miihai I, au distrus tot ce se cladise in perioada interbelica, instaland ,, puterea populara’, apoi ,, dictatura proletariatului, pe scurt ,, dicatura bunului plac, cu ajutorul sovietic. Nimeni si nimic nu le mai statea in cale.
    Acum, dupa ce FSN, FDSR, PDSR, a devenit PSD, provenite toate din PCR, urmareste acelasi scop. Conducera de catre partidul unic, PSD, a intregii activittii a institutiilor din intreaga tara. Au reusit sa si-l alature pe ,, marele liberal de talie eurppeana,” alde Tariceanu, asa cum comunistii reusisera sa si-l apropie pe Guta Tatarescu, iar Tariceanu este atat de naiv incat nu-si da seama de soarta ce-l asteapta, aceea pe care a avut-o inaintasul lui intri ,, liberalism.. Dar nici nu poti sa te astepti la mai mult. Popescu Taiceanu nu a fpst niciodata liberal., ci totdeauna s-a aflat in umbra FSN,FDSR,PDSR, PSD, care nici el nu este PSD-ul lui Titel Pertrescu ci cel al lui Lothar Radaceanu si Stefan Voitec. Tariceanu nu a fost capabil sa-si puna ordine in viata privata, dar pretinde ca poate sa puna ordine in viata publica. Si mai vorbeste de ,, moralitate.” Aferim !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Carti noi

 Colocviu la NEC:  Languages of Hospitality. The Legacy of André Scrima in Lebanon 24 noiembrie a.c. Se poate urmări prin intermediul aplicației Zoom.

André Scrima(1925-2000), monah ortodox de origine română, a viețuit pentru mai bine de trei decenii în Liban (1961 – 1991), între mănăstirea ortodoxă antiohiană Sfântul Gheorghe, din localitatea druză Deir-el Harf și Beirut, unde a predat la Universitatea Saint-Joseph și la Universitatea Saint Esprit, Kaslik.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro