Memoria e o țară străină?

În România terorismul a apărut pe filieră bolsevica in 1920 odată cu atentatul de la Senat.
Dar terorismul de stat a fost inaugurat de regele Carol al doilea.

@mongolul _ „Agentii lui Kirill trebuie izolati.”

Bun, am înțeles! Permiteți-mi, vă rog câteva observații…

1. R Gyr nu lupta neapărat cu Occidentul, căci organizația din care a fost acuzat că a făcut parte avea o ideologie care de-acolo venea. Prin urmare, abordând o temă de controversă care se discută acum, poezia îi aparține lui R Gyr, sau are un autor contemporan, care este influențat de agenții lui Kirill etc.?

2. În text „apusul” pare să se refere la scăderea strălucirii de altă dată a ortodoxiei românești, așa cum o vede artistul, nu la Occident. Poetul invocă eroii naționali din istorie, figuri reprezentative ale ortodoxiei, pentru „a se lupta cu apusul acesteia” din perioada sa. Similar cu versurile eminesciene cu referire la justiție „Cum nu vii tu Țepeș doamne…”.

Și, rămânând la Eminescu, scrie cu referire la Occident ‘Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?…”. Adică, substantivul propriu „Apus”, scris cu majusculă și reprezentând numele generic dat statelor din vestul Europei și din America; Occident.
În versurile aflate în discuție, substantivul comun „apus”, scris cu literă minusculă, se referă la declin, decădere, după cum reiese și din context.

3. În fine, pentru a nu lungi prea mult comentariul, este neclar dacă lupta aceasta este cu o persoană care a făcut parte dintr-o organizație extremistă. Sau, este o luptă cu o creație literară atribuită unui artist care a făcut parte dintr-o organizație extremistă?

Adică, urmează să ardem cărțile, tablorile, partiturile muzicale, sculpturile etc. artiștilor care au făcut parte din [ori au simpatizat cu] organizații extremiste? Carevasăzică, Eminescu, Goga, Arghezi, Sadoveanu, Păunescu șamd.?

@neamtu tiganu _ „Eu fiind mai dintr-o lopata as prefera ceva concret, ceva pe care poti sa pui mina.”

Într-adevăr, în poezia patriotică menționată nu se regăsesc mesaje extremiste, nici de dreapta nici de stânga, ori ceva „împotriva ordinii constituționale”, sau ilegal, adică, „ceva pe care poti sa pui mina”.

Desigur, orice manifestare xenofobă este condamnabilă, asta e clar. Zic pentru cei care și-ar putea face diverse gânduri.

Dar parcă, de la o vreme, unii se străduiesc să-i prezinte pe români mai xenofobi decât sunt. Ba, chiar o șicanare în trafic – și sunt nenumărate zilnic în București – este prezentată în mass-media drept atac xenofob pentru că unul dintre protagoniști este de altă etnie decât cea română.

Eu cred că ar trebui să tragem puțin aer în piept, să ne calmăm și să privim către manifestările xenofobe, extremiste și neolegionare acolo unde ele chiar există. Altfel, xenofobia reală este acoperită de zgomotul acesta derutant și nu mai este privită cu seriozitate. Spre exemplu, îndrăznesc să îndemn la o privire mai atentă către șarlatanii AUR, SOS și POT și mai ales la cei care se află în spatele lor.

Nu suntem in primitivitate. Elita tarii emana o ceata imunda, urat mirositoare. (La ordinm, probabil.) Trebuie risipita!

@Darie _ „Naționalizarea creștinismului este o crima împotriva creștinismului.”

Ba, mai mult, continuând raționamentul dumneavoastră, despre toate schismele diverselor confesiuni creștine se poate spune că sunt crime împotriva creștinismului.

Altfel, întorcându-ne la textul și pretextul articolului, este remarcabil, cred eu că, răspunzând criticilor unora cu privire la interpretarea unor cântece patriotice în spațiile de cult, reacția muzicienilor a venit rapid, pentru a fi satisfăcute gusturile muzical-literare ale tuturor…

https://argesulonline.ro/recital-de-manele-in-biserica-muzeului-golesti-galerie-foto-video-mai-jos-de-atat-nu-se-poate/

Eu, unul, sper din tot sufletul să nu ajungem iar să ardem cărți (nici măcar pe acelea cu textele manelelor cântate în unele biserici). Am mai experimentat acest demers și s-a terminat rău pentru toți.

Cu cât o biserică apasă mai mult pe pedala naționalistă cu atât caracterul universal al acelei bisericii se estompează. Biserica devine o unitate militară a statului, iar enoriașii nu mai au acces la transcendent. Când biserica îmbrățișează naționalismul își abandonează divinitatea creștină. Nu se poate sluji la doi stăpâni. Nu creștinismul este al nostru, noi suntem ai creștinismului. Biserica Ortodoxă Română a inversat raportul de autoritate. Făcând asta se retrogradează singură, de la biserică creștină la partid al oamenilor. E un păcat să reduci Biserica lui Cristos la o goarnă a naționalismului poporului „X”. Este alegerea lor. Când oamenii se vor trezi și vor vedea că au fost înșelați cu lingușiri căderea va fi mare.

Da si nu.
Crestinismul este o miscare fara frontiere, dar in acelasi timp, nu uitati vorbele lui Isus:
„Dati Cezarului ce e al Cezarului si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu!”
Prin asta, a supus Biserica statului.
Bine, Cezarul de la Roma sau Cezarul national. Nu cezarului de la Moscova, slugarit de Kirill.

Mongolul, interpretarea clasică a pasajului din Biblie la care faceți referire este că Iisus a despărțit Biserica de stat și le-a făcut două entități distincte. Biserica nu are cum să fie sub autoritatea statului întrucât capul Bisericii este Cristos, nu statul. Faceți o eroare, după părerea mea. De altfel, eu cred că atunci când Biserica Ortodoxă Română s-a lăsat subvenționată masiv de către stat a făcut o eroare. În această lume cină dă banii hotărăște și acțiunea. Iar acțiunea va fi nimicitoare la vremea ei.

‘Ur-Fascism’, Fascism ‘etern’, ‘primordial’, Fascism ‘mistic’.
Primul si cel mai important element al Ur-Fascismului, definitoriu, e ‘traditionalismul’. Filosofia traditionalismului e existentialismul, ‘filosofia existentei’, acel existentialism ‘autentic’, interbelic, maj. ganditorilor apropiati de Fasciame erau ‘existentialisti’. Se va obiecta probabil ca Sartre – care a confiscat numele existentialismului – era marxist, bolsevic. E fals, nu era marxist, nu era comunist, era doar existentialist. Existentialisti erau non-conformistii, ‘personalistii’ interbelici. ‘Religia existentialista’ era un avatar al ‘religiei romantice’, s-a folosit de forma Crestnismului ca de o materie, a preluat Crestinismul, s-a contopit cu el, la impregnat si fertilizat. Majoritatea ganditorilor romani care flirtrau cu Fascismul erau ‘existentialisti’, ‘trairisti’, Vulcanescu, Bernea, ca sa nu mai pomenim de Nae Ionescu, Eliade, Cioran, Noica … Non-conformisti, ‘huligani’, anarhisti mistici.
La rusi slavofilismul – cu origini in Idealismul romantic si in ‘teozofii’ – era efectiv o forma de proto-fascism, asa cum erau si unele forme de Socialism romantic si populist, simultan anarhiste si autoritariste, precum Saint-Simonismul, precursor direct al Maurrasismului. ‘Renasterea religioasa’ rusa isi avea matricea in populismul rus, slavofilism si ‘sofiologia’ teozofica a lui Soloviov, amestecata cum era cu simbolismul ‘epocii de argint’, un populism si anarhism cultural si estetic. ‘Personalistii’ rusi si francezi se considerau revolutionari spirituali ai ‘celei de-a treia cai’ – aveau jargonul nietzschean al ‘omului nou’ – , exact la fel isi ziceau si fascistii, ‘revolutie conservatoare’. O caracteristica a Fascismului e caracterul lui particular, local, difuz, ‘rizomic’, o spune R. Griffin, ia formele vaselor si creste din sol, chiar daca, ca efect al unor contaminari sau fertilizari incrucisate, e un fenomen ‘de generatie’.
De aceea, e antagonistic, diferite forme de Fascism intra natural in conflict, in principal, pe linii confesionale, nationale, ‘culturale’. Existentialistii crestini frizau erezia, pt. ca vorbeam de rusi, Berdiaev, care era un ‘cosmist’ si un ‘gnostic’, cu al sau ‘nou Ev Mediu’, utopia traditionalista, S. Bulgakov, aproape un preot al ‘Marii Mume’, Sofia, ‘platonismul’ erotico-mistic al ‘magului-teolog’ Florenski, dar si neo-patristica fundamentalista a lui Florovski – cu fantezia neoslvofila=neobizantina a romeilor, pana la continuatorii lui greci, Yannaras si Romanides. Yannaras , heideggerianul, care a extras Crestinismul ‘autentic’ din religie, e, poate, cel mai bun si complet ex. al acestei religii existentialiste. Teologia romana interbelica se integra acestor curente, in fond, avangardiste, Staniloae, cu ‘personalismul’ sau, imprumutand si adaptand de la noii teologi rusi, Berdiaev, Florovski, Loski, dar si de la Heidegger, cu totii erau, intr-o forma sau alta, ‘filetisti’.
Existentialismul, incepand chiar de la protoparintele sau, Kierkegaard, e nominalist, respinge universalitatea, rationalitatea, ‘esenta’. Nominalismul e o forma de ‘nihilism’ si sunt de amintit cuvintele lui Augustin : ‘cine neaga ideile neaga Cuvantul lui Dzeu’. Atunci cand este religios, existentialismul ramane totusi ‘nihilist; iar cand este ateu ramane totusi religios sau ‘mistic’, cele doua se contopesc intr-un nihilism mistic. Existentialismul acorda primat ‘individualului’ , faptului individual, ‘imprevizibil’, irational. E un irationalism ce ia natural forme mistic-obscurantiste sau ‘vitaliste’. Religia existentialista e ‘inradacinata’, cum ar veni, in ‘sol si sange’, in ‘sufletul popular’, in ‘neam’. E ‘holista’, ceea ce inseamna panteista [ foarte clar in ‘sofiologie’]. Particularismul isi gaseste natural vehicul in nationalism, e htonian, mundan, ‘imanent’, religia existentialista e o continuare a panteismului romantic. E o religie estetista, autenticismul, fie si ‘mistic’, e estetist-amoralist. Un Crestinism irationalist, frenetic, ‘dionisiac’. Crestinismul e dez-obiectivat – polemica iconoclasta a ‘obiectivarilor’, ‘reificarilor; dez-ontoteologizat, – dez-istoricizat, dez-universalizat, adica, golit de continutul ‘pozitiv’, de ‘forme’. Este sensul propriu al termenului ‘pseudomorfoza’, care inseamna substitutie, pastrarea exterioara a formelor [crestine, religioase] si schimbarea continutului sau a ‘esentei’. A turna ‘spirit nou’ in burdufuri vechi, make it new, cum spuneau modernistii, experimentalistii. Fenomenul e analog altor preluari ale Crestnismului, precum ‘Crestinismul german’ sau ‘arian’., Crestismul slavofill si panslavist avand exact aceeasi semnificatie. Un ‘Crestinism romanesc’, de asemenea. Crestinismul e subiectivat, ‘interiorizat’, ca ‘experienta’, ‘traire’, mereu in anumite conditii ‘factice’, particulare, irepertabile. Este vorba despre o noua reforma religioasa sau post-religioasa.
Dar daca nu mai e acceptat universalul si universalitatea mesajului religios si singurul real e ‘individualul’ irepetabil, daca nu exista o ‘natura umana’ universala, in ce s-a mai intrupat Hristos, cum mai pot fi admise dogma caderii si a rascumpararii ? Cum zice Yannaras, Crestinismul nu mai e nici macar ‘religie’ dogmatica, ‘formala’, istorica, universala, ca nu cumva sa fie amestecat cu celelalte religii, e un Crestinism post-religios, un post-Crestinism, o informa mistica ‘existentialista’, heideggeriana. Iar asa-zisul apofatism yannarasian-heideggerian era de fapt nihilism in stare pura, o teologie radicala.
Crestinismul existentialist e si un Crestinism voluntarist, ‘viril’ sau destoinic, ‘hotarat’, muscular, chiar militar : fundamentalist. Ceea ce, adeseori, se traduce si prin neo-pagan, ‘faustian;, prometeic. Arhanghelul razbonic ce strapunge inamicu rasial, ‘strainul’ otravitor, e un zeu neo-pagan, un idol. In iconografia legionara Hristos e ciudat de absent, locul ii era luat de Capitanul insusi, frumos ca un luceafar. Noica, convertit dupa moartea ‘Capitanului’, se indragostise efectiv de acesta, eros si tanathos. Nae Ionescu isi incepuse prelegerile cu un curs straniu despre ‘problema mantuirii in Faust’, o cale alternativa , ‘faustiana’, ‘virila’, de mantuire, o fortare, luare cu asalt a Cerului.
Pana si existentialistul crestin N. Steinhardt tanjea dupa un Crestinism ‘viril’ , ‘tineresc’, vrajit cum era de niste tineri fanatici, ‘samuraii crestini’ [ mai potrivit, kamikaze ], cu comlexele sale identitare, spera ca ‘Dzeu sa-l transforme si pe el in roman’, nu doar in crestin : un Crestinism ‘romanist’, etnocrestinism. Devenea, paradoxal, un Pavel al naeionescianismului. Cunoscute fiind cuvintele sale chestertoniene despre ‘angelism’, ai zice ca unui angelism ipocrit -ar fi preferat un demonism onest … Crestinismul existentialist este ‘metapolitic’, adica o ‘politica spirituala’ si o ‘teologie politica’. In el religia traditionala si politica, mistica politica, nihilista, se contopesc, pana la identificare. Religiile politice isi au martirii lor. Poate ca lucrurile nu sunt inca prea clare, tocmai pt. ca aceste pseudo-morfoze ale religiei traditionale nu s-au epuizat, mai au resurse, posibilitati.
Inutil de mentionat ca Ur-Fascismul, fascismul spiritual si ‘etern’ , din sorgintea straveche si sacerdotala a titanilor ( daca tot se spune ca razboaiele pamantesti reflecta si continua razboaie ceresti, ale ‘ingerilor’, unii cazuti fiind ] , s-a infiltrat prin toate ideologiile noastre, a profitat de toleranta liberala si uneori chiar s-a ‘liberalizat’, si-a gasit un loc caldicel chiar in ‘cea mai veche dintre democratii’ unde s-a impodobi in chipurile locului, evident, ca ‘americanism’. Si. desi e divers si mereu altfel, ramane la fel si foarte previzibil. E asa, o aroma fascista pe care o simti imediat, te izbeste, ca un miros de aripi parlite …

L.A., ti-am citit deseori postarile pe aici. Si m-au incantat, mi-au placut. Dar prea univoce. Acelasi lucru mereu. Banuiesc din ce in ce mai mult ca efortul tau de a lupta impotriva dreptei in care e imposibil sa nu gasesti tu niste fascism e de fapt un efort de a cautiona comunismul. Comunismul elitist, Farnkfuter (sic!), comunismul si marxismul universitar, de bine, cei care vor face o lume mai buna, egalitara, cu forta. Nu zic ca nu ai deseori dreptate cand gasesti surse ascuns ale gandirii fasciste, dar la tine s-a transformat in obsesie, ai citit cateva carti si ai ramas blocat in ele. Pari omul unei singure idei. Dar de cripto comunisti ce zice LA, de marxismul care e peste tot in mediul universitar, la vedere? De cei care incearca sa o realbiliteze pe Ana Pauker? Astia nu sunt asa de daunatori. De Adrian Paunescu ce zici? Tortionarii comunisti sunt mai buni, ei aveau idealuri nobile, trebuie sa le trecem cu vederea transgresiunile? Securitatea a fost de 100 de ori mai rea decat odioasa legiune, daca judecam utilitarist, victimele lor se numara cu milioane si milioane. De ce nu investighezi si sursele marxiste ale diferitelor postari de pe aceasta platforma? Toti pro-sovieticii din catedrele americane si europene, toti cei care se inchina la demonul egalitarismului, astia merita intelesi in contextul lor? Sunt baieti buni, dar au luat-o pe cai gresite. S-a cait vreunul ca a fost comunist? Nu. Dimpotriva, continua sa se mandreasca cu asta. Rusia sovietica a fost cautionata de mari intelectuali si filonul pro-sovietic e la fel de insidios, dar mult mai raspandit decat cel fascist. Din ce in ce am mai mari banuieli cand te citesc ca esti si tu un marxist ocultat. Esti? Ce parere ai despr e Marx? A fost un mare filosof, prost inteles, nu e asa?

@L.A. _ „Am citit…”

Într-adevăr, în fond, este o problemă legată de „a citi”, iar dumneavoastră ați citit și, probabil, cu onestitate.

Dar, atunci când lectura este superficială, insuficientă, sau interpretată cu rea-credință, oamenii ajung să se lupte cu poeziile și să ardă cărțile. Iar în cazul textului aflat în discuție nici măcar nu este vorba despre vreun îndemn militant la acțiune precum în „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”.

Înțeleg că este necesar să fim intoleranți la xenofobie, antisemitism, extremism și alte „isme” de orice fel. Dar care este limita acțiunilor anti-xenofobe? Vor fi arse/distruse/interzise operele artistice ale tuturor celor care într-o anumită perioadă a vieții au avut simpatii pentru formațiuni politice extremiste? Vom începe cu arderea cărților lui M Eminescu, spre exemplu? …Desigur, și a celor care nu conțin texte cu orientare xenofobă?

Există situații similare și în numeroase alte state, dar acolo oamenii n-au luat-o razna, ci au reglementat…

Dacă mai există nelămuriri cu privire la reglementări, reamintesc faptul că Președintele Republicii, domnul Nicușor Dan, a transmis CCR o sesizare cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 31/2002, tocmai pentru a fi clarificate aceste detalii.

Dar, din nefericire, demersul Președintelui Republicii de a se adresa Curții Constituționale, unul absolut firesc, legal și uzual, a fost folosit politic de adversarii domniei-sale pentru a-l ataca. Atât voci din PSD, cât și din partea minorităților naționale, persoane apropiate de PSD, au condamnat cu înverșunare „îndrăzneala” Președintelui de a cere CCR să se pronunțe dacă legea în discuție are sau nu nevoie de precizări.

De ce trebuie să fie legile precise, fără ambiguități? Pentru a înlătura posibilitatea înfăptuirii unor abuzuri. Și ca să ne fie clar…
Oare avem voie să citim și să cântăm texte ale lui M Eminescu, O Goga, R Gyr, sau T Arghezi, M Sadoveanu, A Păunescu șamd… ?

Mă bucur că ați răsfoit lucrarea. Capitolul despre Gyr lămurește citatul de pe copertă, inserat tocmai pentru a provoca lectura. Citatul vorbește despre înfrângerea politică a lui Gyr, care ajunge, după un carusel de repoziționări (activism legionar interbelic, desolidarizare la presiunea dictaturii lui Carol II, reactivare în timpul guvernării și participare la rebeliune, o nouă desolidarizare sub antonescu, arestare sub comuniști, scurt intermezzo în libertate) la momentul reeducării, când regimul avea nevoie de o figură importantă care să valideze reeducarea, respectiv recunoașterea de către legionari a falimentului politic și ideologic.

Mai mult, apoi, pentru a-și dovedi consecvența față de regim, cât și pentru a-și asigura supraviețuirea materială, Gyr colaborează sistematic la Glasul Patriei (revista de propagandă către exilul anticomunist)

De altfel, privită din sens contrar biografia lui (poziția lui în reeducare, sintetizată prin acel citat de pe copertă), e cel puțin straniu cum Gyr continuă să facă parte din imaginarul politic neo-legionar (post-decembrist), care-l celebrează ca mare luptător, având în vedere că acesta s-a desolidarizat (din oportunism și/sau epuizare) de organizația legionară.

Nu e locul aici, dar as dezvolta, pe scurt, ideea, imi cer scuze totusi pt lungime.
Toate ideologiile sunt interconditionate si comunica, la niveluri diferite.
Conservatorii postbelici de rit american denunta Fascismul ca ‘socialist’, e precum o caricatura hollywoodiana, ‘Fascismul stangist’ e o aberatie, o contradictie in termeni. Formula e folosita ca bata ideologica. Principalii promotori ai acestei teze reductioniste au fost Hayek si Voegelin, ambii apropiati, la inceput, de nebuloasa austrofascista. Voegelin a scris, in perioada austriaca, cateva carti, despre ‘problema rasiala’ – el respingand rasismul biologic-materialist in schimbul unei rasiologii mai spiritualiste, obisnuita in epoca, dar si rasismul spiritual tot rasism e si nu se exclude cu acela biologic, dimpotriva – si despre statul autoritar, vazut ca solutie la ‘totalitarism’. Se spune ca Mussolini ar fi fost marxist, deci, post hoc ergo …, Fascismul e socialist. Dar Mussolini era un aventurier si a devenit un dusman implacabil al Marxismului si Leninismului. Cea mai buna replica la acest tip de argumente ridicole, nominale, e aceea ca Hayek insusi a fost la inceputuri socialist ! Ca si f. multe dintre icoanele conservatorismului american, Chambers, Burnham, F. Meyer , insusi Reagan a fost ‘stangist’ !, sau anarhisti revolutionari ca Chodorov, Nock si chiar A. Rand, care era sub influenta populismului-anarhist rusesc, cosmismul si scientismul mesianic atat de caracteristic rusesc, plus ceva nietzscheanism si ca sa nu mai pomenim de neoconservatori, cam toti, marxisti, trotskisti dezvrajiti. Nu chiar pe nedrept s-a vorbit despre ‘comunismul anti-comunist’ si ‘comunismul rezidual’, in sensul unui transfer sau altoi ideologic al fanatismului revolutionar – prima formatie fiind determinanta, ca si prima dragoste – , insusi G. Nash in marea lui istorie a conservatorismului american si-a pus aceste intrebari.
Ceea ce nu inseamna, bineinteles, ca si Conservatorismul ar fi socialist sau ‘fascist’. Ele nu trebuie confundate. Daca Fascismul are anumite lucruri in comun cu socialismul, la fel de adevarat este ca are lucruri in comun si cu Liberalismul, chiar mai importante ( si marxistii nu erau complet in eroare cand acuzau acest lucru, fanatismul da o anumita acuitate ), cu acel Liberalism darwinist si colonialist ( exista o lucrare imp. despre ‘modelul american al National-socialismului’ ). Tot asa cum, in mod si mai evident, Liberalismul e legat de socialism ( iar aici criticii reactionari vedeau bine ! ) , socialismul fiind atat o dezvoltare unilaterala si extrema a unor tendinte liberale, ducerea lor la ultimele consecinte, cat si o ‘contra-cultura’ – ce depindea de cultura-mama. Exista elemente fasciste in Liberalism, mai ales in neo-Liberalism, dar exista si elemente liberale ( de ex, hobbesianismul ) in Fascism ( cum insusi L. Strauss atrasese atentia ). Politologii fiind de regula interesati si angajati – in sens propriu – , cauta sa traseze niste granite cat mai nete, pt. protectie, ai zice, magica, si folosind numele de ‘totalitarism’ prin care cred ca au rezolvat totul, printr-o adevarata demonologie si tot ‘teologie politica’, daca e adevarat ca ‘toate conceptele politice sunt la origine – si implicit – teologice’.
Fascismul era insa declarat si violent anti-marxist, aceasta ar tr. sa fie cel mai bun criteriu. In mod prea evident avea legaturi mult mai multe cu Conservatorismul, fiind sustinut initial de conservatori, ca o specie de neo-conservatorism, ‘revolutionar’. Ceea ce nu inseamna obligatoriu ‘de stanga’. Un criteriu mult mai bun decat acela destul de abstract al ‘interventionismului’ este ca Fascismele aparau proprietatea privata – sustinand un capitalism ‘corporatist’ si ‘distribuitivist’ – si se opuneau oricarei politici de clasa, ce ar fi divizat unitatea ‘organica’ a natiunii. ‘Socialismul’ fascist – v. la E. Gentile – avea un sens foarte diferit, un socialism corporatist si ‘organicist’, nationalist. Apoi, dupa criteriul interventionismului orice etatism ar fi obligatoriu ‘socialist’ sau ‘de stanga’, Conservatorismul ‘clasic’ , interventionist fiind, ar fi tot de stanga ! Hayek avea o conceptie stranie despre Socialism ca fiind … reactionar, ‘regresiv’, deci Liberalismul lui era revolutionar, integrandu-se astfel … Socialismului- dupa celalalt criteriu, cel folosit de Voegelin !
Mai mult decat atat, Conservatorismul romantic-populist al sec 19 avea legaturi genetice cu Socialismul romantic, era, ca si Fascismul, ‘colectivist’ ( un cuvant simplist ce acopera realitati diferite ), organicist, comunitarist, acordand prioritate socialului, comunitatii – individualului, deci anti-individualist, etc. Deci Conservatorismul insusi e socialist ! Cu atat mai mult cu cat Wagner, Baudelaire sau Dostoievski si multi altii au fost si ei in tinerete socialisti si revolutionari. Socialismul romantic a fost ‘revrajit’ in sens populist-nationalist sau particularist, ceea ce era atribuit ‘umanitatii’ universale a fost transferat ‘natiunii’, comunitatii si chiar ‘rasei’. De aceea si Fascismul, Nazismul, se recunosteau drept ‘socialiste’, fara legatura cu ‘socialismul stiintific’ sau de clasa care era Marxismul, Spengler, care era fara discutii conservator, vorbea despre ‘Socialismul prusac’, acesta, Socialismul ‘arian’, era alternativa la Socialismul ‘internationalist’, marxist, asa-zis ‘semit’.
Fiecare ideologie s-ar identifica astfel cu oricare alta , pe motivul ca ar exista unele asemanari sau origini comune ! Exista asemanari si diferente, fiecare, dupa interese, accentueaza, absolutizeaza sau minimalizeaza unele sau altele, largindu-le sau ingustandu-le sferele. Acesta e campul – de batalie – in care opereaza analiza, jocul asemanarilor si al diferentelor.
Eu as vrea sa atrag atentia asupra altor afinitati, ale unui anumit tip de Fascism sau proto-fascism, acela foarte cult si elitist al ‘revolutiei conservatoare’ germane, si Liberalismul razboiului rece, dar si cu o anumita moda culturala de stanga, Noua Stanga, ca sa nu mai pomenim de post-structuralism, in general Stanga ( mai mult sau mai putin ) nietzscheana. Despre anumite complicitati subterane ale Stangii postbelice cu cultura fascista sau reactionara in general s-a ocupat R. Wolin. Toate aceste miscari participau la spiritul ‘existentialist’ al epocii, pesimist, ‘tragic’, declinist, ‘nihilist’. Adevarata eminenta cenusie a epocii a fost C. Schmitt, dar si Heidegger, desigur, i-au influentat pe aproape toti, ca o recunosteau sau nu, era o moda a ‘nietzscheanismului’, a dezgustului elitist , ca un soi de ‘gnoza’ nihilista, un elitism ‘libertarian’ transideologic – contopit pe Stanga cu Marxismul si Freudismul, prin care individul autonom era fragmentat, dezintegrat, pana la ‘moartea subiectului’ – un fel de neo-decadentism. Intelectualii ‘Razboiului rece’ , multi emigranti, formati in Germania sau in Europa centrala, erau ‘realisti’, ‘machiavelieni’, e vorba despre ‘existentialismul politic’, tot o scaralizare a ‘politicului’, o mistica profana a ‘politicului’, vazut ca ‘viata autentica’, ca ‘intensificare’, cum spusese Schmitt, ca un fel de extaz, iesire-din-sine, din micul sine burghez, privat si sufocant, – participare la o viata superioara, semidivina, Virtu machiavelliana, ‘autenticitate’ , spontaneitate, viata ca opera de arta – impersonala, aceasta a alimentat radicalismul, fundamentalismul specific epocii dualiste a Razboiului rece tipuriu, ethosul fanatic al ‘razboinicilor-reci’, ca intr-un razboi apocaliptic, total. ‘Realismul atlantic’, predicat de H. Morgenthau ( apoi de elevul acestuia, Kissinger, care isi scrisese teza de doctorat despre filosofia istorica a lui Spengler) era pur si simplu o continuare a Realpolitikului pangermanist. S-ar putea spune ca cea mai aleasa vana fascista, eliberata de nationalismul ingust, voluntarismul estetic, ‘eroic-tragic’, machiavelian-nietzschean – acela, de ex., al lui E. Junger – , s-a transmis mai departe, a fost metabolizata, in Liberalismul postbelic, repliat pe pozitii tot mai conservatoare. Era o infruntare apocaliptica intre lumea libera si ‘Imperiul raului’, revolutia bolsevica, iar J. Burnham a dat glas unei stari de spirit : ‘decat sa castige comunistii mai bine sa pierim cu totii, sa piara lumea !’ Acea nebunie apocaliptica a reinviat acum, ‘regenerarea prin sange’. Asa ca nu e foarte clar nici cine au fost castigatorii, spiritual. Cu mult inainte insa Fascismul era o Machtpolitik in competitie cu puterile liberale colonialiste, tot ceea ce exista in Fascism exista deja in Liberalismul darwinist si trumfalist de la inc. sec. 20, darwinismul social, eugenismul, rasismul, erau ‘stiinta’ in epoca ! Nimic din toate acestea nu au fost inventate de fascisti, desi ulterior au fost aruncate in capul lor, printr-un proces de spalare si uitare, de exorcizare. Lucrurile sunt foarte complexe, sunt aceleasi elemente ce se impletesc, in diferite combinatii, Fascismul a fost o exacerbare, eliberare violenta de energii, cu multiple cauze, Marele Razboi, Marea criza, prabusirea imperiilor si a unor civilizatii cu un fond inca medieval, industrializate violent, competitia cu puterile occidentale hegemonice, monopolizante, etc. Fascismul e prin definitie un produs al crizelor, mai ales, a acelei mari crize culturale, spirituale, a ‘umanismului’ – ‘oaspetele
nelinistitor’, ‘nihilismul’.
In fine, pt a vorbi chiar in stilul lor, elementele fascistoide, oriunde s-ar afla, pot fi recunoscute dupa ‘stil’ , un anumit nihilism mistico-politic, ‘decizionalism’ …

Actiunile lui Bucow, prezentate ca fiind indreptate impotriva „credintei strabune” au fost raspunsul militar al Imperiului Habsburgic – o realitate istorica benefica pentru romanii din Transilvania, SIC! – la primul razboi hibrid dus de Rusia imptriva Romaniei, de catre alianta antieuropeana si anticatolica formata din Turcia si Rusia cu arma secreta a ortodoxiei sirbesti. A se studia urmatoarele : Rolul clanului Brancovici si anul Calvinizarii Ardealului la 1686.
Care biserica Stramosesca/ Care neam? Cititorii au dreptul la o informatie corecta.