Ne-am cunoscut personal la o conferință organizata de profesorul Ivan Volgyes la University of Nebraska (Lincoln si Omaha) in 1985. Erau acolo Michael S. Radu, Vladimir Socor, Mary Ellen Fischer, George Schopflin. Ne-am revazut des in anii ce au urmat. Anul trecut am salutat pe pagina mea FB publicarea, cat se poate de binevenită, a cărții sale despre România (vezi PS)’ Scrisă si publicată in anii 80, cartea ramane o lucrare esențială pentru înțelegerea mecanismelor si instituțiilor experimentului marxist-leninist din România.
Avea o percepție remarcabilă a ceea ce a definit drept schimbare simulată. Nu voi insista. Cumva ironic, m-a numit candva “politologul-necrolog”. Știa el ce știa. In 2000, a scris un articol pentru care i-am fost recunoscător: “The Open-Minded Politologist and His Enemies”. Drumurile noastre s-au despărțit, dar am păstrat amandoi respectul pentru activitatea științifică a celuilalt. A prețuit cartea mea “Fantasies of Salvation” si contribuțiile mele pe teme precum populismul, antisemitismul, naționalismul, exclusivismul etno-religios. La randul meu, consider ca analizele sale pe aceste subiecte, inclusiv cele legate de populismul fascistoid, de negationism si de ceea ce a diagnosticat drept trivializare comparativă sunt cât se poate de actuale. Să se odihnească in pace.
PS Iată ce scriam pe pagina mea FB pe 15 decembrie 2020:
În stiintele umane, precum in cele exacte, este normal sa recunoastem prioritățile, contribuțiile originale, cu adevărat de pionierat. Mă bucur ca a apărut traducerea in românește, la editura Meteor, a unei cărți esențiale pentru înțelegerea dinamicii dictaturii comuniste din România. La vremea aparitiei—era in 1985– in seria despre regimurile marxiste la editura Lynne Rienner, am citit cartea lui Michael Shafir despre politică, economie si societate in România cu maxim folos. Conceptul de schimbare simulată, forjat si introdus de politolog, pe atunci șeful departamentului de cercetare despre România la Radio Europa Liberă, avea si are o indubitabilă valoare euristica. Este salutara initiativa publicarii acestei lucrari. Dacă vrem sa intelegem reformele gorbacioviste, studiile lui Michael Shafir ne ajuta sa patrundem dincolo de suprafețe. La fel, pentru reformarea, reala si/simulata a maoismului. Bio-bibliografia profesorului emerit de la Universitatea Babes Bolyai include, evident, numeroase alte contribuții (cărți si studii).
Accentuez acum articolul revelator, dens, deschizator de drum, apărut, dacă nu ma-nsel, in 1984 in revista “Studies in Comparative Communism”, despre formațiunile fasciste in rândurile intelectualității comuniste din România. Plus textele despre extremism, radicalism, negationismul Holocaustului. Mai ales acum, cand renasc partide- mișcări fundamentaliste gen AUR, genealogia conceptelor, unde studiile lui Michael Shafir sunt repere indispensabile, ne ajută să descifrăm originile si sensul revenirii “Oamenilor Arhanghelului”. Dincolo de unele dezacorduri, in fond normale într-o comunitate epistemica viabila, am invatat mult de la profesorul Shafir. Citiți aceasta carte, valoarea ei de adevăr s-a fortificat in anii scurși de la publicarea ei in engleza. Aparține studiilor de varf consacrate comunismului din România, alături de cărțile unor Pavel Campeanu, Daniel Chirot, Dennis Deletant, Mary Ellen Fischer, Ghita Ionescu, Ken Jowitt, Gail Kligman, Robert Levy, Katherine Verdery.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Conceptul de „schimbare simulată”, pe care l-am găsit explicat de profesorul emerit Michael Shafir în epilogul volumului său „România comunistă (1948-1985). O analiză politică, economică şi socială”, ne-a readus aminte despre o scrisoare pe care Patriarhul Justinian Marina a trimis-o lui Gheorghe Gheorghiu-Dej chiar în ziua în care a avut loc „excomunicarea” lui Vasile Luca şi a lui Teohari Georgescu (ulterior şi a Anei Pauker) de la conducerea Partidului Muncitoresc Român.
Coincidenţa cronologică face parte din viaţă şi, vrem-nu vrem, este o datorie a istoricilor să meargă în arhive şi să găsească nişte documente care să îi ajute să facă o descriere a unor fapte inedite şi relevante. Apoi, politologii, sociologii, antropologii, economiştii şi alţi cercetători pot să creeze modele analitice pornind de la evenimentele istorice mai mult sau mai puţin cunoscute de ei şi de publicul larg. Dacă dorim să înţelegem cultura politică locală din România, discrepanţa dintre „starea de fapt” şi cea de „drept”, sintagmele „Una vorbim, alta fumăm”, „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc” sau „Să nu faci ce face popa, să faci ce spune popa”, dacă ne interesează să găsim soluţii pentru a stăvili avântul populiştilor, al „salvatorilor mesianici” şi „ţepeşiştilor” – şi, adăugăm noi la ceea ce a scris deja profesorul Michael Shafir în volumul său, al tuturor celor care doresc să ne vadă încolonaţi pentru a mântui Planeta de toate pericolele imaginate de minţi plecate cam devreme la colindat –, dacă ne înfiorăm şi în prezent de „lupta pentru pace” propusă în limba rusă (care va dura până când nu va mai rămâne piatră peste piatră) trebuie să ne cunoaştem foarte bine limitele şi să încercăm să învăţăm din faptele care au avut loc la un moment dat – chiar dacă nu ne face plăcere acest lucru.
Extras din articolul „Problemele lumeşti semnalate de Patriarhul Justinian Marina lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi o rugăminte personală (27 mai 1952)”, în contributors.ro, luni, 22 august 2022.
Abordarea în mod critic a surselor de informaţii şi analiză, edite şi inedite, permite înţelegerea complexităţii fenomenelor istorice, precum şi limitele cu care se confruntă istoricii care se străduiesc să fie obiectivi în operele lor, însă nu deţin întotdeauna toate informaţile necesare pentru a descrie şi a analiza evenimentele şi personajele la care se referă. Limitele respective trebuie să fie explicate publicului, cu exemple clare, deoarece miturile şi reprezentările eronate ale evenimentelor istorice pot să creeze probleme de înţelegere a adevărului istoric, iluzii false şi chiar manifestări agresive în societate. Spiritul de dreptate în analizele ştiinţifice trebuie să fie însoţit în mod permanent de o abordare critică a surselor, de dorinţa de autoperfecţionare a istoricilor şi de capacitatea acestora de a-şi recunoaşte greşelile şi de a reveni în ediţiile ulterioare ale operelor lor pentru a-i informa pe cititori despre problemele din propriile creaţii ştiinţifice.
Pentru a ilustra chestiunea aceasta am ales, mai întâi, un exemplu din cartea profesorului emerit Michael Shafir „România comunistă (1948-1985). O analiză politică, economică şi socială”. Volumul a fost publicat mai întâi în limba engleză, în anul 1985, sub titlul „Romania. Politics, Economics and Society: Political Stagnation and Simulated Change” (Lynne Rienner Publishers, Boulder, Colorado, S.U.A., 232 de pagini). Versiunea în limba română a apărut în urmă cu doi ani la Editura METEOR PRESS, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Exemplu ales este următorul: „Cu siguranţă, n-a fost întâmplător faptul că trei dintre cei promovaţi în Biroul Permanent, în ianuarie 1977, erau rude cu Ceauşescu: soţia sa, Elena, cumnatul său, Verdeţ, şi Corneliu Burtică, posibil (New York Times, 30 mai 1982) un nepot al preşedintelui. Un alt cumnat, Manea Mănescu, fusese membru al Biroului de la înfiinţarea acestuia, deţinând şi funcţia de prim-ministru între martie 1974 şi martie 1979, când a demisionat din motive de sănătate. El a fost înlocuit de Verdeţ, care a ocupat funcţia până în 1982. (Aceste informaţii s-au dovedit ulterior a fi fost eronate. Nu au existat legături de rudenie între familia Ceauşescu şi Verdeţ, Burtică şi Mănescu. Primii doi urmau, de altfel, să fie îndepărtaţi din conducere.)”.
În prefaţa în limba română a cărţii sale, profesorul emerit Michael Shafir a precizat astfel: „Ce nu am făcut (sublinierea autorului – n.n.) în prezenta re-editare a fost să schimb ceva acolo unde am considerat că greşisem. „Factologic” vorbind, recitind cartea după atâţia ani, am fost surprins să constat că „stă în picioare” şi azi. Dar pe ici-colo am înregistrat câteva (surprinzător de puţine) erori. Ar fi fost facil (dar necinstit) să le elimin sau să le rescriu. Am preferat, acolo unde e strict necesar, să indic acest lucru în paranteză, în aldine. În felul acesta, cititorul va constata şi care au fost limitele (sublinierea autorului – n.n.) unei documentări realizate, în întregimea ei, departe de graniţele ţării”.
Aşa se scrie o carte de istorie în mod cinstit şi cu bună credinţă.
În acelaşi volum, profesorul Michael Shafir a amintit o concluzie publicată în anul 1967 de profesorul Stephen Fischer-Galaţi, în volumul „The New Rumania: From People’s Democracy to Socialist Republic”: „indiferent de motivele oficiale ale îndepărtării lui Pauker, Luca şi Georgescu de la putere în 1952, motivele reale sunt legate doar de lupta pentru controlul partidului”. Şi în acest caz este vorba despre o limitare obiectivă a cercetării istorice deoarece Stephen Fischer-Galaţi şi Michael Shafir nu aveau acces în anul 1967, respectiv în anul 1984 la documentele existente în arhiva Partidului Comunist Român pentru a face o nuanţare a concluziei profesorului american de origine română. Cuvântul „doar” este nepotrivit şi restrânge concluzia generală la un singur punct de vedere. Un prieten foarte bun, istoric, ne spunea în urmă cu 15 de ani: „Petrică, pune şi un bemol la concluziile tale!”. Documentele inedite existente în diferite arhive pot să infirme mărturiile unor martori oculari şi ale unor contemporani ai evenimentelor, chiar dacă ei sunt şi istorici consacraţi. Iar dacă modificăm aria de cercetare ştiinţifică în alte direcţii putem să ajungem, de exemplu, fără să vrem, şi la concluzia generală că Nicolae Ceauşescu a încercat să salveze comunismul în România, în timp ce Ion Mihai Pacepa, general comunist notoriu, a fost mai modest şi şi-a propus să se salveze singur.
Extras din articolul „Efectele negative ale suprimării gratuităţii la medicamentele vândute în România (1952)”, în contributors.ro, sâmbătă, 27 august 2022.
Dumnezeu să îl odihnească!
Un fel de Vadim Tudor, dar pe invers, acest Shafir. Prin anii 90 făcea liste negre cu antisemiți, lucra el la un centru de monitorizare a publicațiilor Europei post-comuniste. Că făcea asemenea liste, n-ar fi fost o problemă. Problema este cum le făcea: dacă într-o publicație apărea un articol antisemit, nu doar autorul și cei care aveau ca îndatorire să supervizeze articolul înaintea publicării, ci toți care lucrau acolo erau trecuți cu nume și prenume, în mod public, pe „lista rușinii”. Inclusiv cei care plecaseră de la locul respectiv de muncă înainte de apariția articolului cu pricina, dar și cei care îi înlocuiau pe cei destituiți, când patronatul lua atitudine și făcea curățenie. Toți erau vinovați prin asociere, așa se justifica dl Shafir. Iar în perioada respectivă, cînd de abia se recâștigase libertatea de exprimare , publicațiile apăreau ca ciupercile după ploaie, nu toți oamenii noi erau calificați, așa că era inevitabil să nu apară și câte o porcărie ici-colo. Așa se face că mai mulți gazetari care în viața lor n-au exprimat vreo idee antisemită în public au apărut pe aceste liste de blam. Pe care le împrăștia pe urmă pe la diverse organisme oficiale, pe la ambasade, etc. Ăstora nu le dați vize, nu le aprobați studii, granturi, burse etc., nu-i angajați că sunt „pătați”. Fix metoda comunistă de a lua la refec pe toți din zonă când călca unul pe bec. Din fericire mulți nu l-au luat în serios și nu i-au lăsat pe oamenii respectivi muritori de foame, dar el asta își dorea. Asta ca să știți pe cine lăudați, dle. Tismăneanu!
Si eu am, si am avut, multi prieteni. Nu de toti sunt mindru!
In schimb sunt mindru de altii cu care nu am fost prieten.
sincere regrete, z. L.