Mihail. Neîmplinit mă cheamă

La mai bine de șase ani după ce a montat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț celebra Steaua fără nume, un spectacol plasat eminamente în zona non-verbalului, regizorul Alexandru Mâzgăreanu revine la Mihail Sebastian. O face la același Teatru, în cadrul programului Ecranul Timpului: Voci Interbelice, anunțat de noua conducere a instituției. De directorul Andrei Merchea. O face, slujindu-se de un scenariu dramatic scris de el în colaborare cu Ionuț Sociu, scenariu în a cărui economie se combină dramatizarea unei părți socotită semnificativă a Jurnalului. 1935-1944 și fragmente din Jocul de-a vacanța. O face cu gândul de a revela cât mai mult din personalitatea complexă, contradictorie, foarte adesea chinuită a autorului, din crizele identitare și de conștiință ale acestuia ca și din cum și ce au fost ultimii ani ai României interbelice. Foarte adesea idealizată de unii (în păcatul acesta a căzut relativ frecvent Monica Lovinescu), privită cu un plus de severitate de alții ( a se vedea în acest sens aprecierile Gabrielei Adameșteanu din Anii romantici), ori socotită imperfectă, însă perfectibilă de istoricul Vlad Georgescu.

În cea mai mare parte, scenariul spectacolului de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț insistă asupra perioadei 1936- 1938. Când deja brăileanul Iosif Hechter devenise ori, mai corect spus, încă se străduia să devină Mihail Sebastian, când după furtunosul debut cu De 2000 de ani, devenit încă și mai furtunos din cauza violentului pamflet antisemit conținut de prefața lui Nae Ionescu, Sebastian s-a decis să își încerce puterile și norocul în dramaturgie. Când elanurilor și dezamăgirilor de toate felurile li se alăturau decepțiile produse de povestea evident neclară a iubirii cu sau, mai degrabă, pentru Leny Caler.

1936 -1938 sunt ani ai accentuării tulburărilor antisemite, ai ascensiunii extreme drepte, ai fascinației exercitate de Hitler asupra unor intelectuali și artiști români de primă mână. Așa cum au fost cei pe care Sebastian îi crezuse până mai deunăzi prieteni. De la maladiv-fascinantul Nae Ionescu, la intens caricaturizatul în Jurnal Camil Petrescu sau la tot mai dezamăgitorul Mircea Eliade. În fața relelor de toate felurile, lui Sebastian nu îi mai rămânea decât soluția însingurării și a refugiului în muzică. În universul vindecător al concertelor de la Ateneu ori în cel al transmisiunilor de la marile posturi de radio occidentale. A regăsirii în Bach și în Mahler. Ori chiar în Mozart pe care voia să îl asculte în transmisiune directă de la Salzburg Corina.

Despre tribulațiile de toate felurile ale complicatei firi a lui Mihail Sebastian depune o excelentă mărturie Jurnalul. Socotit, după moartea misterioasă a lui Sebastian, o bună bucată de vreme dispărut, în realitate pe ascuns scos din țară de fratele lui, Beno. Care s-a temut să-l facă public din cauza unor pasaje socotite prea admirative la adresa lui Nae Ionescu, pasaje ce puteau provoca reacții violente din partea exilului românesc postbelic. Jurnal adevenit rapid best seller după tipărirea lui la editura bucureșteană Humanitas, în forma definitivă datorată Gabrielei Omăt.

Nu e pentru prima oară când Jurnalul a fost supus dramatizării. Au făcut-o, între alții, regretatul dramaturg Dumitru Solomon și scriitorul basarabean Dumitru Crudu. Acesta din urmă autorul unei piese cu titlul Steaua fără Mihail Sebastian. Un scriitor francez pe nume Lionel Duroy a folosit Jurnalul  drept sursă de inspirație pentru romanul Eugenia.

Cum spuneam, în scenariul dramatic al spectacolului de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Alexandru Mâzgăreanu și Ionuț Sociu urmăresc prioritar să deslușească felul în care a simțit și îndurat o epocă și un asalt de dezamăgiri un om hipersensibil. Nemulțumit de sine și de alții, neîmpăcat cu vremurile și cu fluiditatea și contradicțiile propriei personalități. Nesigur pe propriul scris, când încântat, când dezamăgit de ceea ce avea să devină Jocul de-a vacanța, neînțelegându-i destinul. Adică amânările de la reprezentare, surprinzătoarea și neașteptata decizie de a fi pusă în scenă la Teatrul Comedia de marele, de importantul Sică Alexandrescu, fulminantul succes al premierei de la care Sebastian a preferat să lipsească ori ceea ce s-a întâmplat după. Sebastian a fost esențialmente un om nesigur pe sentimentele lui Leny Caler despre care uneori se autoiluzonia că i-ar fi iubită. De semnalat că, în amintirile sale, publicate sub titlul Artistul în oglindă, aceasta îl prezintă pe Sebastian mai curând ca pe un amic, ca un sfătuitor, ca o cunoștință apropiată. În nici un caz ca un iubit ori ca un amant.  Leny Caler e infinit mai empatică față de rivalul acestuia, Camil Petrescu. De altfel, autoarea are mereu grijă să nu acrediteze ori să confirme imaginea de femeie lesne abordabilă. Din contră. Insistă în afirmarea ideii că marea ei iubire a fost soțul ei. Criticul Scarlat Froda. În scenariul scris de Ionuț Sociu și de Alexandru Mâzgăreanu, transformat în spectacol de  Alexandru Mâzgăreanu, vedem o Leny rațională, uneori empatică, entuziastă atât cât trebuie. Vedem câte puțin și din evreul improbabil despre care a scris o carte (discutabilă, altminteri) Mihai Iovănel, însă mai ales un Sebastian căruia, cum bine observa Tatiana Niculescu în cartea Singur. Viața lui Mihail Sebastian (Editura Humanitas, București, 2022), i s-ar fi potrivit de minune un epitaf împrumutat din versul din Dante Gabriel Rosettii pe care și-l însemnase cândva în Jurnal: Look in my face:my nameis Might-have-been. Uită- te în ochii mei: Neîmplinit mă cheamă”.

Spre a sublinia natura contadictorie a firii lui Sebastian, regizorul Alexandru Mâzgăreanu a încredințat interpretarea acestuia unui număr de patru actori- Emanuel Becheru, Paul- Ovidiu Cosovanu, Florin Hrițcu și Mircea Postelnicu ca și unei actrițe. Macrina Bărlădeanu. Cu toții foarte buni. Cu toții probând o remarcabilă asumare a rolurilor. Aflați în distribuție când complementară, când contastivă. De ce și unei actrițe? Excelenta Macrina Bârlădeanu. Pesemne, spre a marca natura foarte adesea feminină a personajului. Cei cinci artiști îl joacă, rând pe rând, și pe Mihail, și pe Ștefan Valeriu, și pe Jeff, și pe Bogoiu. Macrina Bârlădeanu este și ea și Mihail, ca și Corina ori frivola Leny Caler. O Leny Caler care are grijă să-i reamintească lui Sebastian că una e Leny cea din realitate, și alta cea din mintea lui. Acea Leny care a inspirat personajul Corina, dar pare-se și pe Emilia, dacă nu cumva chiar și pe doamna T din Patul lui Procust.

În scenografia simplă, în cubul de esență stanislavskiană creat pe scenă de scenografa Alexandra Boerescu, în costumele alcătuite din pantaloni albi, veston de culoare închisă și pălărie de paie, cei cinci actori refac energic, convingător, când sensibili, când recurgând la jocul în forță, acel puzzle reprezentat de personalitatea lui Mihail Sebastian. Ca și epoca scoasă din țățâni în care a trăit acesta. Amestecul de soare, amor și întuneric, de disperări clamate (semnificative în acest sens inserturile muzicale din mai șlagăre interbelice care, de la un moment dat încolo, sunt supradilatate), de speranțe repede suspendate din viața și trăirile lui Sebastian, scăldat în muzica lui Bach și Mahler. Dezamăgirile provocate de aberațiile comportamentale ale prietenilor fascinați de agresivitatea ideologiilor de dreapta sau furia în fața apariției sfidătoare a Căpitanului.

Suntem când în odaia sărăcăcioasa a lui Mihail, când în libertatea înșelătoare a pensiunii Weber, când la Brăila. Decorul acesta aparent neutru permite alternanțele între un timp precis și fuga de orice determinare temporală.

Alternanțe definitorii pentru felul de a fi al lui Sebastian însuși. Convingătoare și extreme de reușite în contorsionata gramatică a spectacolului. Și în împlinirea demersului scenic. 

 Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

SOARE, AMOR ȘI ÎNTUNERIC

Scenariu original de Ionuț Sociu și Alexandru Mâzgăreanu  după Jurnal.1935-1944 de Mihail Sebastian, cu scene din Jocul de-a vacanța de același autor

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Scenografia: Alexandra Boerescu

Ilustrația muzicală și lighting design: Alexandru Mâzgăreanu

Cu: Macrina Bârlădeanu, Emanuel Becheru, Paul-Ovidiu Cosovanu, Florin Hrițcu, Mircea Postelnicu