luni, mai 20, 2024

Moartea căprioarei

„În 2011 am terminat liceul, moldovene, și-am plecat imediat la muncă, în Belgia. Sint-Truiden. Căpșuni. Cules de căpșuni, adică. A fost nasol de tot… păi munca aia de care am avut parte noi doi, Moldo, la Londra, la Lille, pe canale, la Chambéry… aia a fost plăcere, prin comparație! De unde era să știu eu că dracele acelea de căpșuni trebuiau culese în genunchi?! Acolo am aflat. Toată ziua mă târâiam în genunchi, cu lădița după mine, și tot câștigam foarte prost, că lucram cu bulgăroaice vechi în meserie, care știau mersul, nu mă puteam ține după ele, luau crema, eu veneam cu lădița plină de căpșuni verzi sau trecute, la triaj îmi aruncau jumătate. Greu, greu de tot! Cazarea era într-o casă mare, condiții omenești, dar eram mulți, vreo 30 de oameni. Și mai așa, și mai așa, doar știi cum e la muncă. Am făcut o echipă de fotbal, mergeam cu biclele în Nieuwekerken, unde erau terenuri gratis, jucam acolo cu alții, unii români, alții străini, ne mai destresam. Șase eram. Staroste era unul, fost boxer, cam nebunel, fusese tânără speranță la vremea lui, prinsese lotul național de juniori, prin 1992 sau 1993, dar pierduse trenul ăla, că le-avea grav cu beutura și nici capul nu-l ducea. Altfel, om ca fierul: la mere lucra el, câștiga bine, era ca o mașină, nu obosea și nu se odihnea, belgienii îl aveau la inimă, că îi ținea și pe români din scurt, nu erau scandaluri, nu era nimic. Și într-o seară ne întorceam de la fotbal și am trecut pe lângă gospodăria unuia, un localnic, unul care creștea căprioare. Avea o curte mare, dar mare. Și căprioarele erau libere, prin curtea aia. Și ăsta, boxerul, fostul, zice să luăm una. Să sărim gardul, să luăm una pentru grătar. Pe mine m-au lăsat în drum, să păzesc biclele, că eram cel mai tânăr, și știi cum e la muncă: cel mai tânăr face cafeaua. Au sărit toți cinci, era noapte, dar vară, se vedea bine, eu mă uitam, n-am pierdut nimic. Au fugărit mult căprioarele alea, vreo zece minute, că erau sprintene, dracele, și până la urmă ăsta, boxerul, prinde una chiar lângă gard, unde eram eu. Băi, Moldo! A prins-o și i-a băgat mâna-n gât și la moment i-a rupt beregata cu totul, ca la un pui de găină – n-am văzut niciodată așa ceva, ferească Dumnezeu! A aruncat-o peste gard, au sărit toți, ne-am împărțit, unii s-au dus la Sint-Truiden după scule, eu cu ăsta și cu încă unul, înapoi la terenurile de fotbal, la Nieuwekerken. I-am așteptat acolo, au venit cu cuțite, cazmale și-o lopată, am belit căprioara, am tranșat-o, am făcut pachete frumoase de carne, câte una de om, șase cu totul, parte egală. Capul, pielea și copitele le-am îngropat acolo, la terenuri, într-un loc mai boschetăros, mai la dos. Ne-am întors, am pus pachetele în congelator și ne-am culcat. Două săptămâni am avut de mâncare din căprioara aia! Tocănițe, ciorbe, grătare am făcut din ea, dar ce n-am făcut; bogăție! Eram strânși tare cu banii, cu mâncarea, mâncam pe sponci, că toți puneam ban pe ban, să nu ne întoarcem în România cu mâna goală. Nu știu dacă cei de la cazare au bănuit ceva, eu cred că da, dar nu ne-a turnat nimeni. Eu, ce să zic despre faza asta… mie… m-am întors în țară și nu mi-a mai trebuit Belgia vreodată. Și nici căpșuni. Am intrat la meserie, la copaci, cum știi, iar după trei ani ne-am cunoscut noi doi, atunci la Luton, când am venit să te iau cu mașina, cu duba, că mototol mai erai!”.

Nu am niciun motiv să pun la îndoială relatarea fostului meu coleg. Îl cunosc de aproape zece ani, e om serios, fără fițe, fără figuri în cap. Dacă el așa zice, înseamnă că așa a fost! Micile minciuni sunt apanajul meu, nu al lui. Eu îl cred.

Acum, iată ce vă rog eu pe dumneavoastră, dragi cititori: puneți mâna și să faceți un tabel, cum am făcut și eu. Cu două coloane. În stânga: asemănări esențiale între această faptă și cea povestită de Nicolae Labiș, în poezia cu același nume. În dreapta: deosebiri (esențiale). Ca să vedeți că sunt om bun, v-ajut cu prima linie a coloanei din dreapta: anul 2011 (vara) vs anul 1946 (vara). Iată și a doua linie, că tot m-am pornit: șase oameni vs doi oameni. Sugestia mea (facultativă) este să faceți tabelul în Excel. Eu așa l-am făcut, doar să văd dacă mai sunt în stare.

Final deschis: în 1946, Belgia și România erau în situații asemănătoare, că trecuseră fronturile peste ele, erau țări distruse de război. Or mai fi, astăzi, aceste două țări în situații asemănătoare? Sunt asemănători locuitorii lor? Nu știu, întreb.

Post-scriptum: nu-s moldovean, dar sunt foarte mândru de porecla „Moldo”.

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. M-am ras (is moldo, na). Mi-o placut.
    Concluzia… amara. Pornim la fel si ajungem tot la fel, noi le culegem capsunele iar ei ne culeg padurile.Bon.

  2. „dar sunt foarte mândru de porecla „Moldo”- Bravo, felicitari, ati adus Romania pe culmile civilizatiei si progresului prin ruperea gatului unei capre in Belgia. In anii 90 unii vanau lebede prin Viena, iar astazi vaneaza caprioare in Belgia. Comportament tipic de popor sovietizat si saracit la maximum de catre securistii care astazi isi ridica statui prin parcurile tarii, ca sa nu cumva sa uite lumea „istoria” pe care tot ei au facut-o si dupa 90. Demnitatea si poporul roman sunt precum doua drepte paralele care tind spre infinit.

    • Te-ai uitat la vreodata la ”Viata sub 0 grade” (BBC Earth, preluata si de Digi Worid, uneori)? Alaska si Canada – aia nu au demnitate?! Ca au exact ”logica” povestitorului – ”de ce sa dau banii, daca pot pune o capcana sau pot vana?” ”nu e muntele meu, lasa ca si el a vanat de la mine” ….samd. Replica ta e un stereotip destul de ”obosit” la povestea lui Buzea (poveste foarte frumoasa de altfel), citeam comentariile si ma ”minunam” ca nu aparuse niciuna pana aici!

      • N-are legătură cu ce am scris. Una este Alaska, alta Belgia, una este un munte, alta curtea unui om. Atunci când ești în jungla sau în pustietate trebuie sa supraviețuiești, însă atunci când te limitezi doar la cules căpșuni, fie te descurci cu ce ai, fie îți cauți un job mai bun și atunci nu mai este nevoie sa te „descurci” pentru a supraviețui.

    • Domnu’ Mike, nu ati inteles nimic, strict nimic, din cea a vrut sa spuna si sa transmita scriitorul Mihai Buzea.
      Luati loc pe canapea, trageti berica mai aproape, dati drumul la canalele patriotice si lucrati ptr demnitatea poporului roman, ca si pana acum.

  3. Cei sase romani din povestea dumneavoastra sint oameni buni. De ce sint oameni buni? Pentru ca nu-si ascund firea de fiare. Oricine poate sa empatizeze si sa fie generos cu burta plina. Dar cind burta se goleste si parul se zbirleste toti oamenii redevin maimutele criminale care au fost dintotdeauna. Aceasta schimbare poate interveni prin surprindere, in cel mai prost moment pentru tine asa ca trebuie cautata tovarasia celor care deja sint maimute criminale, oamenii buni. De la ei stii la ce sa te astepti.

    Definitia omului bun mai poate fi data si altfel: boxerul din poveste rupe beregata unei rumegatoare cu singe rece. Probabil ar fi in stare sa faca acelasi lucru si unui om. Poate chiar mai multor oameni. Poate e un criminal in serie. Ar putea rupe beregata la o suta de oameni. Sa zicem.

    Dar n-ar putea sa rupa beregata unui milion de oameni. Oameni cu milioanele omoara cei care nu beau, nu fumeaza, nu-si inseala nevasta si cred sincer despre ei ca fac un bine omenirii. Acestia trebuie cautati, gasiti si stirpiti fara mila, caci de la ei vine tot raul care este pe lume.

  4. Marturisesc ca imi plac povestile dvoastra, dar imi sta un nod in git: chiar nu puteti pune ghilimele daca tot imprumutati sintagme cunoscute?
    Adica ba Batalia din Ardeni, ba Moartea caprioarei. Ponta spunea ca „la vremea lui” nu erau ghilimele…
    NB,
    ar mai fi o intrebare, cam delicata si mi-e teama sa n-o interpretati ca atac la persoana: Puneti tot pe doua coloane existenta Belgiei si a Romaniei dupa al doilea Mondial. Iar ca puncte razlete, ce ati facut dvoastra si inaintasii ca sa aflati ” Or mai fi, astăzi, aceste două țări în situații asemănătoare? Sunt asemănători locuitorii lor?”
    Ca doar nu sinteti spectator ca la teatru…

  5. Mai ţineţi minte românii în ghilimele ce-au mâncat lebedele alea de la Palatul Schönbrunn? Chestia aia, adică bă ce nesimţiţi au fost, ne fac reclamă proastă, a fost mai naivă decât atacut premeditat, săritul gardului şi asasinarea cărioarei. Dar după atâtta timp se prescrie, nu?

    Aţi uitat că Belgia are două mari diviziuni: valonă şi flamandă. Nu şi România.

    Aţi uitat de tunelurile dacice, concentrarea de energie pe la Babele, apărătorii Europei în faţa islamului. :)))

    Unde mai e Belgia…

  6. Omul dvs serios (!) nu stia cum se culeg capșunile..se gândea că trăbă să te sui pe scaun?
    Altă calificare nu avea?
    Știți cât câștigă un instalator sau un zugrav in România? De pe la 2500 euro în sus…poa sa-și cumere cam tot ce vrea, aici, acasă, cu grătar cu tot!
    Nici in 2011 nu era mai rău, perioada nașpa o fost în anii 90`… de să pleci? bag sama că „seriosul” dvs fie nu avea nicio calificare „pe munca” fie era prof de româna (scuzați înțepătura, dar nu mă pot abține :P)
    Acuma despre barbaria cu ruptul gâtului.
    E ceva obișnuit pe la noi, mă rog, nu se rupe gâtul la porc, de Craciun, dar nici nu se asomeaza cum trebuie si e normal (există un pistol special de asomat, cu capse, se pune in frunte, pac, un cui intra in craniul animalului si sistemul nervos este anihilat, animalul nu va mai simți durere, așa se sacrifică civilizat)
    Cum se face, mioritic?
    Trei sau patru haidamaci trag porcul din cocină, de regulă cu o sârma legata de bot, apoi îl trântesc la pamânt si unul îi taie beregata dupa care bagă mâna si-i rupe de tot traheea. Ăilalți stau călare pe animal până nu mai miscă. Femeia vine cu un castron si ia sângele care curge din beregata sfâsiată.
    E mai mișto?
    Nuuuuu, v-o spun din experiență. Nici măcar răchia nu ajută după ce vezi așa ceva.
    Și asta nu e o chestie rară, un barbarism ciudat și hulit de obște…dimpotrivă, este un obicei acceptat…mă rog, nu de toți (am depașit faza asta de multă vreme, acum asomez musai, sacrific si eu animale, na, nu eu, ca am naturelul simțitor… măcelarul)
    Deci nu aș vedea povestea dvs. ca ceva in afara „obiceiurilor” mioritice, pe partea asta.
    Nici faptul ca „porcul” belgian era o căprioară si că era a altuia nu e ceva in afara obișnuinței la români :P
    Ca sa nu mai vorbim de gratar…asta e sfânt cu adevărat!
    Ce nu-mi e clar e cu belgianul: de ce creștea căprioare?
    De placere? de chichi? de ce chinuia animale salbatice in captivitate? Era legal ce făcea?
    Cam cum e pe la belgieni, ai voie? că la noi nu ai voie sa crești acasă căprioare neam!
    Asta e nedumerirea mea…adică n-ai voie să umbli brambura prin sălbăticie dar ai voie sa crești sălbticia acasă?
    P.S. Aia cu excelul n-am priceput-o deloc, ce-are excelul cu purcelul?
    Altfel nu se poate „socoti”? Ce sa socoți de fapt…barbaria? Rata de hrănire/capita? :P
    În rest să auzim numa`de bine!

    • nea Mircea de acord…am vazut si eu o sacrificare de Craciun in copilarie si guiiiiiitaaatul ala disperat al porcului care se inneca cu propriul sange a fost greu de ignorat, desi eram mare iubitor de sorici si muschiulet (atunci nu aveam voie tuica fiarta)…
      ….de-asta cred ca s-a si inventat Corrida, este un spectacol mult mai elegant, admirabil chiar

      insa de la barbaria uciderii unui animal gratios pana la barbaria unui razboi in care sunt omorati civili nevinovati e o cale atat de lunga….incat nici un Excel nu poata sa ajunga… (nu am gasit alta rima)

      • Glumiti! Sper…
        Corrida este un specatacol gretos in care taurii sunt chinuiti de cativa fanfaroni care castiga bani buni din asta (aia care scapa neologiti), ce smecheri sunt cu fitele de „fenta” si ce „grozavi” sunt cand infig chestiile alea sinistre in animale…nu e nimic elegant in chinuirea unui animal.
        Am vazut pe net (un articol de fapt care povestea si arata poze) un fel de „corrida” cu porci… niste papagali spaniolesti isi faceau selfie cum omorau porci domestici cu sulite, cam cum fac aia la corride, cu tauri, apoi isi umflau muschii ca ce grozavi sunt…penibili de penibili!
        OK, il tai sa-l mananci, sacrificare cat mai scurta, asomare, si eu mai tai vitei, dar nu de distractie …sa-l chinui „de distractie” nu mi se pare normal, necum elegant, admirabil! Brrrrr…
        Apropo de asta, imi aduc aminte de o carte misto, „Vanatorul de recompense” de Philip K Dick, era vorba de cum depistai un android care sa dadea om adevarat…empatia si compasiunea fata de animale era baza testului „de om”.
        M-am intrebat atunci daca ar functiona pe bune, nu in SF….stiu o groaza de lume (unii chiar educati) care ar pica testul din prima :P

        • Altceva voiam sa spun, si incerc sa exemplific mai bine vorbind despre bunicul meu, care ma soca in copilarie pentru ca nu avea nici o sovaiala sa ia gatul oricarei oratanii din ograda, inclusiv oi, capre, porci, pana in punctul in care il banuiam de sadism. Apoi, ne-a povestit despre cum a luptat in razboi si impotriva rusilor si impotriva nemtilor, iar pe frontul de est intr-o cazemata cu coji de seminte pana la glezne (painea era rationata si nu venise, semintele erau singura hrana) intr-o dimineata chiar dupa ce bausera spalatura de cafea au auzit un suierat si pana sa se dezmeticeasca de unde venea, obuzul a lovit cazemata decapitandu-l pe unul din camarazi, iar din gat i se prelingea un amestec de sange si cafea….spunea asta dupa mai bine de 30 ani, inca cutremurat de grozavia amintirii si atunci am inteles ca prin comparatie moartea unui animal nu prea conteaza….
          asta era ideea: sa avem perspectiva importantei vietii umane in special ca suntem contemporanii unor barbarii de neimaginat in sec XXI, in timp ce discutam despre corectitudine politica….
          … sau mai pe sleau: sa nu fim domnisoare de pension care se revolta la trecerea unei mini-jupe in timp ce ignora bordelul din curtea scolii

          • Nu merge asa!
            Pe logica asta milioanele de oameni gazati in lagarele de concentrare naziste sunt cu adevarat naspa si decapitarea camaradului bunicului dvs este „de pension”?
            In fond era razboi si la razboi oamenii mai si mor.
            Poate alora cu caprioara le era si foame…saracii!
            Moartea oricarui animal conteaza in masura in care tu simti ca viata este o minune de fapt…nu stiu sa explic asta, dar stiu ca atunci cand sacrific un animal sunt afectat. Mai ales daca l-am crescut, i-am dat lapte cu biberonul, m-am jucat cu el, s-a creat o relatie de incredere si prietenie (da, nu e mult spus) si, in final, trebuie sa-l omor.
            Nu are cum sa fie o distractie! Este multa durere!
            Nici corrida nu poate fi o distractie…nu putem argumenta asta stiind ca sunt situatii mai rele.
            Grozaviile din razboilul de langa noi sunt de neimaginat si, cumva, devin numere, de asta multa lume nu intelge, pana nu vezi e greu sa pricepi.
            Imi aduc aminte ca stiam de grozaviile din lagarele de concentrare, dar abia cand am citit prima carte (era despre Auschwitz, fotografii, documente.. era inainte de 89) am inteles cumva, probabil ca partial, grozaviile. De aia se spune ca o fotografie face cat 1000 de cuvinte.
            Bunicul dvs avea o „fotografie” in minte…merita tot respectul nostru, si bunicul nevestei ne tot povestea flashuri care l-au marcat in razboi.
            P.S. Niciodata nu m-am revoltat cand am vazut o minijupa, serios! :P

            • contrastul era viata umana vs sacrificarea unui animal iar perspectiva – dreptul la viata al celor care au ales sa nu traiasca in jungla -, nu crima vs genocid.
              Nu stiu de ce aduceti vorba de gazare (sec XX) cand eu am scris sec XXI si de moartea si prigoana civililor nevinovati din timpul nostru (adica Siria, Ucraina etc), si acceptarea implicita in timp ce sustinem dreptul ne-nascutilor, etc
              PS Pastrand firul nu vad de ce v-ati revolta daca l-ati vedea pe domnul autor in minijupa, este alegerea fiecaruia

    • Am si eu nedumerirea asta in legatura cu ferma de caprioare – o fi legala? care ar putea fi scopul declarat, acceptabil?

      In legatura cu sacrificarea porcului (si in general al animalelor in gospodarie – miel, gaina etc). Nu trebuie uitat un principiu care are ca baza mila: operatia trebuie executata de cineva priceput, ca sa nu chinuie animalul, sa fie rapid.
      Animalul este crescut pentru a fi mancat, si nu inainte de a-l ucide, (ar fi cu adevarat cruzime)…

      • Păi crezi ca in tarile civilizate crești animale asa, ilegal, cum crești tu găini la bloc? Fireste ca era legală fermă!

        • Io nu cresc gaini nici la curte.
          Intrebarea e, daca era legal (eu presupun ca da, dar), cum trece o astfel de lege prin care se permite cresterea animalelor salbatice in captivitate?
          Ori exista o fenta prin care se pacaleste legea? Sau o fanta. Ca nimeni nu-i perfect si le mai scapa si lor legi d-astea, contra naturii.

          • Păi ce e contra naturii boss, doar nu creste omul pterodactili. În România sunt ferme legale care cresc struti, ceva mult mai exotic decât căprioare sălbatice. Am văzut la noi oameni care cresc, tot legal, lame. Nu prea se riscă nimeni, mai ales acolo, sa creasca ilegal astfel de animale.

            • Trebuia sa pun intre ghilimele „contra naturii”.
              Ma refer la unii care sunt gata sa impuna un ocol de o suta de kilometri pentru o autostrada, ca sa nu tulbure migratia de trei zile, primavara, a unei specii de gandacel. Iar astia se iau in serios.
              PS
              Cred ca sa creasca pterodactili ar fi mai simplu de acceptat. Desi nu stiu cum i-ar pazi :-)

    • Am si eu nedumerirea asta in legatura cu ferma de caprioare – o fi legala? care ar putea fi scopul declarat, acceptabil?

      In legatura cu sacrificarea porcului (si in general al animalelor in gospodarie – miel, gaina etc): de regula operatia trebuie executata de cineva priceput, ca sa nu chinuie animalul, sa fie rapid. Dinainte sa se afle despre asomare. Am auzit ca unii imbatau porcul inainte de a-l sacrifica, dar pot fi povesti. Esenta e ca nu ucizi din razbunare si cu intentia de a face rau. Deci cu mila
      Animalul este crescut pentru a fi mancat, dar nu inainte de a-l ucide, (ar fi cu adevarat cruzime)…

      • Exista ferme de mistreti, de caprioare si-or mai fi si de altele. Stiu pentru ca au in meniu 12 luni pe an si am mincat virsli de caprioara si de mistret la o pensiune pe linga Sarmizegetusa care are si crescatoria.
        In paranteza fie spus virslii copilariei mele erau de capra nu din altceva. Astia din satele de sub Retezat ii fac din porc dupa cea mai simpla reteta posibila si asta e reteta „invingatoare” azi pentru ca e mult mai ieftina, cei vechi erau mult mai picanti si mai indesati. Mama nu putea minca. Cind treceam prin zona ieseam special din DN si mergeam la bufetul satului Vata de Jos. Acolo erau cei mai buni virsli din tara. Ceva similar am mincat mai recent in port in Alger, tot din capra dar nu cu mustar ci cu o garnitura de sos de, cred, boia. O bomba cu mincare fabuloasa. N-o descoperi decit daca te duce un localnic.

  7. Trei francezi au fost prinși la vânătoare ilegală de căprioare, în Bistrița. – spotmedia, 22.09.2022

    Întrebare: dacă (1)Bistrița s-ar fi chemat Repedea și (2)românii s-ar fi creștinat catolic la nordul vestului Dunării, atunci ar fi fost cu putință să nu mai căutăm a-l compara pe Labiș cu un bou?

    Da, mă, da’ le era și lor foame… E, atuncea da. :))

  8. Cred ca povestile, spre deosebire de o descriere tehnica (cum ar fi a unui ,,proiect de tara”) nu se discuta, ci se asculta.
    Altfel cum ar fi…?
    ,,In cursul unui sezon estival, sotia mea legala si cu mine am efectuat culegere de fructe tiritoare din genunchi. Alaturi de noi a participat si un grup de prieteni etnoromâni. In timpul liber regulamentar am efectuat plimbari prin Unitatea nationala Belgia UNB, in cadrul carora am descoperit cum harnicul popor belgian se indeletniceste cu cresterea unor copitate de padure imblinzite in vederea consumului. Recunoastem ca Belgia e bine organizata, desi, in acelasi timp, Romania, tara din buletin, laolalta cu româncele, e frumoasa.”

  9. Mult stimate și iubite domnul Mircea Modan,

    am onoarea să vă răspund la întrebare („Ce nu-mi e clar e cu belgianul: de ce creștea căprioare?
    De placere? de chichi? de ce chinuia animale salbatice in captivitate? Era legal ce făcea?
    Cam cum e pe la belgieni, ai voie? că la noi nu ai voie sa crești acasă căprioare neam!
    Asta e nedumerirea mea…adică n-ai voie să umbli brambura prin sălbăticie dar ai voie sa crești sălbticia acasă?”). Iată:

    Când am ajuns în țara asta, am băgat de seamă că începusem să mă îmbăt pe bandă rulantă (sunt băutor de bere). Mai apoi am aflat de ce: berea belgiană nu e făcută să fie băută, în orice caz nu de către români. Așa că am trecut pe berea poloneză și de atunci am revenit la normal. La fel am pățit și cu friptura: am găsit în magazine carne proaspătă de cal, de struț, de măgar, de bizon, de cangur, de ren și de cerb. Nu mai pomenesc despre cea de căprioară sau de mistreț, că astea se înțeleg de la sine. Ceea ce nu pricepem eu era proveniența acestor produse: că, dacă erau congelate, mai înțelegeam; dar proaspete?! Eram, vorba lui Gelu Voican Voiculescu, „perplex”.

    Mergând însă în excursii prin Ardeni, am văzut ferme. Majoritatea lor cresc vaci și cai, dar sunt și ferme specializate; am vizitat una singură, care creștea alpacale (Lama pacos, pe latinește). Se pare că este o afacere rentabilă, că de la alpacale se vând bine lâna și carnea – deși trebuie să precizez că eu, unul, nu am văzut niciodată carne de alpaca în hipermarketuri. Povestind cu fermierul, de la el am aflat că în Belgia (dar în Olanda și Germania, probabil și în Franța), fermele pot avea caracter industrial (cum sunt crescătoriile intensive de porci și de păsări) sau „artizanal” (ca să folosesc un termen de la bere). În cele artizanale, fermierii preferă să crească animale mai puțin populare, și câștigă atât din vânzarea cărnii, cât și din taxele de vizitare (majoritatea acestor ferme artizanale sunt vizitabile).

    Toate acestea sună a povești frumoase… dar povești. Numai că am fost în Olanda, la un moment, lângă orășelul Sluis, și am luat cazare într-un sat din suburbii. Iar un localnic („țăran”? „fermier”? „antreprenor”?) avea curtea la stradă; o curte mare, plină cu canguri albi. Am rămas mut ca rața mută. Nu mai văzusem niciodată așa ceva; nici măcar nu știam că există canguri albi. M-am zgâit ca Fetița cu Chibrituri, presupunând c-o fi vreun truc, c-or fi canguri de plastic etc. Dar nu erau. Mișunau pe-acolo și mâncau fân. Culmea e că era seară, toamnă, frig și ploua; nu părea să le pese.

    Desigur că nu mă veți crede. De ce-ați face-o? Nu mi-ați citit niciodată vreo carte sau vreun articol, n-aveți niciun motiv să îmi acordați credit, așa, pe vorbe goale. De aceea, vă trimit în seara asta pozele pe mail.

    • Hm… cred ca nu ati prins prea bine sensul intrebarii „de ce creștea căprioare?”…
      Este corect politic, (deci poate exista o lege care sa permita) in tarile astea in care se face atata caz de protectia animalelor de pe orice treapta a lantului trofic, (recent aflu ca de la sobolan, la Paris) , sa cresti animale salbatice in captivitate? Pentru a fi sacrificate? Fie si cu metode de ucidere rafinate fata de barbarii din Est?
      Adica ceva contra naturii, nepotrivit cu noua gandire…

  10. Onorat de răspuns, zău!
    Am vazut pozele, cred ca puteți să le bagați și prin articole, ca sa fie treaba oablă.
    Acuma depinde de „gusturi”…dacă „ăia” cresc alpacale si canguri inseamnă ca piațu` cere asta…legea permite (probabil că tot ca pe la noi, domestice, aduse din Germania :P)
    Mie nu-mi pica bine să văd sălbaticiuni domesticite, ca la circus, na, gustu meu e altu`.
    Bun, alpacaua e domesticită la greu prin America de Sud, e un fel de capră mai țapănă, oțăr mai mică ca (sic!) vaca, nu e ceva sa ramâi mut, ba mai mult, scuipă ca noi… poate sparge si semințe…e de-a noastră, mancați-as!
    Pe aia cu cangurii albi in Olanda însa nu v-aș fi crezut neam, poate v-ați benoclat la niște iepuri mai barosani, matolit de la bere…na, ce mi-i canguru` alb, ce mi-i un iepuroni mai obez :P dupa paișpe meleoane de Heinekenuri… pleosc, ca asta-i olandeză, tot încurc Olanda cu Belgia ca ăia cu Budapesta când zic de Bucale.
    Da pozele sunt clare…ăia nu-s iepuroni, adevărat!
    De gonflabili nu pot sa zic că e sau nu e, ca nu se mișca…daca era video, da, puteam sa zic…așa nu! Hîc!
    Io, ca bautor de răchie slabă, d`aia de Banat, n-am probleme cu îmbătatu`..ca trăbă să bei ca Joiana apă ca sa te imbeți cu răchia noastra. Da la dimensiuni poți sa greșești, că oamini suntem!
    Si chiar daca n-am experiența dvs vastă in domeniul berii ,io-s in altă bransă, cu răchia carevasăzica, am probăluit ceva de prin Corsica, cred, grappa di ceva, nu mai stiu ce…era ca porcu`.
    Așa că vă dau dreptate, ca între coledzi…am rămas și io ca vițelu` la poarta nouă cand am vazut menunea!
    Canguri albi pe gazonu lu ăla în curte…am dat răpide pă gugăl să vad dacă mai îs rari cangurii albi…cică da, îs!
    http://www.zooland.ro/cangurii-albinosi-3628
    Acuma, după ce m-am instruit oțără, am totuși o intrebare, dacă nu vă e cu supărare:
    -antripinoru ăla îi da pe canguri cu cremă de protecție solara sau nu?
    Na, nu pă ploaie, da când e soare îi dă sau nu-i dă?
    Că dacă nu-i dă prețis îs gonflabili!

    • Admit cinstit: pentru mine, cangurii ceia albi au fost niște lebede negre!

      De ce? Pentru că mă cred un cunoscător bunișor al naturii, chiar dacă mă dau mai ocoș ca botanist decât ca zoolog; dar, chiar și așa! Eram ca țăranul cu girafa. Ce vedeam eu cu ochii mei… nu era aia!

      Mai e o chestie: pozele (făcute de nevastă-mea) sunt datate „18 decembrie 2021”. Deci, iarna. Și era frig, îmi amintesc limpede. Și ploua – mai exact, burnița. Acum, întrebare: așa o fi în Australia? Frig și ploaie? Ăsta e mediul în care să prospere niște canguri, albi, nealbi sau în dungi?

      Cum i-o fi aclimatizat olandezul? Că, na. Poate fi și asta o idee de afaceri!

      • exista o boala – albinism (boala genetica) – nici un pigment…probabil erau canguri „albinosi”, inmultiti in consaguinizare

  11. Dl. Buzea mi-a dat o idee bună de business. Nu-i deloc rau! Ca proprietar al unui restaurant, pot spune că mai mulți clienți erau interesați de carne de vânat. O sa ma interesez, poate reușesc să fac o fermă de capre sălbatice, trebuie să văd care sunt procedurile legale. Iar de imi reușește, când dl. Buzea va trece prin Sibiu, il astept la o porție, trebuie să dea doar un semn.

    • Să știți că eu mi-am cam luat țeapă cu cărnurile alea exotice din magazine: textura lor e prea tare pentru dinții mei. Dacă vă adăugați în meniu carne de vânat, gândiți-vă să angajați și un bucătar priceput la așa ceva! Baițuri, chestii… nu știu, presupun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: „Tarot”, editura Polirom, 2023.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro