marți, februarie 18, 2025

Monica Lovinescu și Noel Bernard. O omisiune

În contextul în care în zilele noastre trecutul devine din ce în ce mai puțin interesant, în care marile modele sunt altele decât cele adevărate și perene, socotesc extrem de importantă anvergura ce s-a dat comemorării a 100 de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu.

Meritul revine în principal editurii Humanitas, directorului acesteia, filosoful Gabriel Liiceanu, postului național de radio, unor reviste și asociații culturale, în parte și Uniunii Scriitorilor. Din păcate, așa cum am mai spus-o, nu și Academiei Române. Care nu doar că nu le-a conferit Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca statutul de membri onorifici, așa cum s-ar fi cuvenit fie chia și post-mortem, dar nici nu i-a omagiat. Omagiile zișilor nemuritori îndreptându-se mai curând, vesel inconștient și cinic către Constantin Bălăceanu-Stolnici, colaborator de cursă lungă al Securității.

Banca Națională a scos pe piață o monedă aniversară, academicienii, doamna Raluca Turcan, neinspiratul Ministru al Culturii, au preferat să se închine în fața demonetizatului informator Laurențiu.

Nu voi scrie eu aici și acum cât de importantă a fost Monica Lovinescu pentru cultura română. Voi reaminti doar că o cronică a ei la Europa Liberă și o alta scrisă de Nicolae Manolescu în România literară însemnau până în 1989 nu numai recunoașterea valorii. Ci și certificarea moralității scriitorului. Sigur, nici Monica Lovinescu, nici dl. Manolescu nu au fost infailibili. Amândoi vor fi confruntați după 1989 cu valuri de nerecunoștință.

Doresc ca în aceste rânduri să vorbesc despre o mare absență. Despre o nedreaptă omisiune. Aceea a legendarului director al Europei Libere, Noel Bernard. Fără de care nu ar fi existat pe unde scurte nici Povestea vorbei, nici Teze și antiteze la Paris. Sigur, până în 1967 și Monica Lovinescu, și Virgil Ierunca puteau fi auziți la Radioul de la München. Cum a mărturisit Virgil Ierunca, din diferite motive el a avut parte și de interdicții pe care nu a reușit să le înlăture Ghiță Ionescu, o vreme și el director al Serviciului Românesc al Europei Libere. Revenit la conducerea Departamentului Românesc în 1966, Noel Bernard a fost sensibil la propunerea Monicăi Lovinescu de a înlocui “cele câteva emisiuni limitate ca timp, zece minute aici, un sfert de oră pe dincolo, printr-una consacrată actualității culturale din țară (mai ușor de admis) și prin alta intitulată Teze și antiteze la Paris  pentru legătura cu culturile occidentale (mai greu de admis). Pentru a convinge un post american să dedice 50 de minute actualității pariziene, trebuia să-I faci pe directori să înțeleagă pe de o parte că românii sunt în primul rând atrași de Franța, pe de alta că Parisul rămâne marea lampă de lansare, o încrucișare a drumurilor în care se întâlnesc toate curentele și modelele literare și artistice ale Occidentului. N-am discutat decât vreun ceas. A fost imediat convins. Mi-a cerut un memoriu cu principalele argumente. Și nu mult după aceea au fost lansate de la un post american ceea ce nu exist ape un post francez. Tezele și antitezele la Paris. Și tot așa Povestea vorbei  a lui Virgil Ierunca”.

Vorbele citate mai sus îi aparțin Monicăi Lovinescu și pot fi citite în cartea Directorul postului nostru de radio a Ioanei Măgură Bernard (Editura Curtea veche, București, 2007). Semn că, pe lângă alte calități, Monica Lovinescu știa ce înseamnă recunoștința. Știa că nu era defel ușor ca, în anii în care Franța, prin vocea generalului De Gaulle sfida America, banii contribuabilului american să fie folosiți pentru ca românii să afle ce se întâmpla în La Ville Lumière. Recunoscător i-a fost lui Bernard și Virgil Ierunca. El fiind cel ce a scris la moartea legendarului director unicul necrolog autorizat în care vorbea despre Europa Liberă fără Noel Bernard ca o eroare a destinului.

În filmul Război pe calea undelor al lui Alexandru Solomon, Monica Lovinescu afirmă că a avut în lupta ei împotriva comunismului o singură armă. Microfonul. Această armă i-a fost pusă la dispoziție de Europa Liberă și de Noel Bernard. Securitatea, regimul comunist de la București au înțeles asta și au încercat să o deposedeze pe jurnalistă de respectiva armă. Au lansat zvonuri privind înlocuirea ei de la microfon, au mizat pe crearea de disensiuni cu noii directori. Nu mai vorbesc despre acțiunile violente.

Când în aprilie 1992, managementul american a decis încetarea operațiunilor de la Paris ale Europei Libere, când Nicolae Stroescu- Stânișoară nu a știut sau nu a vrut să găsească o soluție, arma aceasta a dispărut. Într-un remarcabil, sfâșietor Remember, dl. Gabriel Liiceanu a vorbit despre indiferența de care au avut din acel moment parte Ieruncii. Directorul editurii Humanitas admitea chiar că volumele ce le-au purtat semnătura au stârnit un interes mai degrabă mediocru.

Zilele acestea am avut parte de efluvii de lovinescianism. Foarte bine. Nu știu ce se va întâmpla odată comemorările încheiate. Știu doar că în acest context aniversar este absolut necesar să fie amintit și rolul lui Noel Bernard. Asta dacă încă mai contează adevărul.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. https://youtu.be/bS-C2GEbDN0?si=jQLIJXFhYmiWh3WH
    Securitatea a comis asasinate morale impotriva jurnalistilor romani de la Radio Europa Libera (cazul Neculai Constantin Munteanu) si asasinate fizice, dupa retetele omologate de sovietici.
    Iradierea, otravirea, injunghierea au fost metode alternative, perfectionate conjunctural.
    Revelarea Adevarului a presupus intotdeauna asumarea riscului de a te confrunta cu raul absolut.

  2. „…trebuia să-I faci pe directori ….Parisul rămâne marea lampă de lansare,…” .Cam multe intr-o singura fraza.

    • @Cristescu… mi-e greu sa cred ca boacana a fost facuta de Monica Lovinescu, mai degraba cred ca stimatu Mircea, care se baga si el in zeama… ca-n fiecare zi.
      Iar alt mare filozof nu uita sa vorbeasca, mai ales, despre el si ce bun prieten a fost el….

      Fiecare isi trage spuza pe turta lui, acum, ca pe vremuri nu indraznea niciunul sa spuna ceva, faceau rezistenta prin cultura!

  3. In serile intunecate si reci din casele noastre, singura sursa de caldura era Radio Europa Libera. Daca speranta purta un nume in anii cei mai grei ai comunismului, aceea se numea Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vlad Georgescu, Noel Bernard si lista este lunga. Eram copil atunci cand parintii mei ascultau Europa Libera, riscand sa fie identificati de securitate, iar eu nu intelegeam de ce doar seara dupa 11 noaptea trebuiau sa faca asta. Acest radio era singura legatura cu Occidentul, cu muzica buna si cu realitatea. Pentru o vreme oamenii reuseau sa iasa din „lumea minunata” comunista si isi recapatau speranta ca intr-o zi vor iesi din „paradis”. Multumim pentru ca reamintiti lumii despre acesti minunati oameni care ne-au luminat vietile in perioadele cele mai intunecate, domnule Morariu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro