joi, iunie 20, 2024

Monodrame

1.Viața unei femei

În iunie 2022 avea loc la Teatrul ACT din București premiera spectacolului cu piesa Fete și băieți de Dennis Kelly. Regizorul  Cristi Juncu și interpreta Raluca Aprodu fiind astfel primii care aduceau pe o scenă românească un text reprezentat în premieră absolută în 2018 la Royal Court.

Dincolo de noutatea textului, tradus în românește de cei doi, montarea de la Teatrul particular de pe Calea Victoriei mai aducea cu sine încă o noutate. Aceea a primului one wooman show din cariera binecunoscutei actrițe a Naționalului. Și din multe puncte de vedere noutatea respectivă avea să se metamorfozeze în eveniment. Jucând și nu oricum, ci foarte bine, dincolo de un început ceva mai ezitant, pe alocuri chiar neclar (neclaritatea de la debut putând fi un minus al textului), de unele mici sincope, de câteva supărătoare probleme de dicție, Raluca Aprodu se alătura șirului destul de consistent al actrițelor care în ultimii zece-cincisprezece ani au ilustrat cu succes genul. Tania Popa, Ilona Brezoianu și Marcela Moțoc au dat fiecare varianta proprie a Fetei din curcubeu, Letiția Vlădescu a fost foarte bună în Această Sonia, Ofelia Popii continuă să joace la Sibiu cu mult succes Felii (și acesta un text  tot de Lia Bugnar) și o face dincolo de profețiile negre ale- da, ați ghicit!- unei criticițe, Amalia Ciolan joacă la TNB 20 de ani în Siberia, Katia Pascariu evoluează în Toată liniștea din lume de la Centrul Educațional Replika.

Am întocmit această lista care nu are nicidecum pretenția că ar fi completă pentru a arăta cât de în eroare s-au aflat acei critici, e adevărat, puțini, care au afirmat că one wooman show-ul ar fi o pasăre rară în România. Și fiindcă tot veni vorba despre critică și critici, nu pot să nu observ că în comentarea spectacolului de la Teatrul ACT s-au manifestat două tendințe. S-a spus că și reprezentația, și textul s-ar circumscrie mișcării feminine. Că tocmai de aceea bărbatul evocat în piesă ar fi pictat așa de negru. O mișcare feminină pe care- ce să vezi?- din punct de vedere dramaturgic o servește un bărbat- scriitorul Dennis Kelly- iar în spectacolul bucureștean un regizor- Cristi Juncu.

Criticii decenți au fost mai aproape de adevăr. Nu și-au ideologizat lectura. Au observat că în Fete și băieți, text la persoana întâi, o femeie cândva frumoasă, o perioadă chiar fericită, neîndoielnic inteligentă își povestește viața. Al cărei curs firesc a fost deturnat în cel mai tragic mod cu putință de demența, de crimele unui bărbat. Era oare veridic, verosimil, vraisemblable, cum spuneau clasicii francezi, ca femeia respectivă să nu îi deschidă practic proces pe scenă celui ce i-a ucis copiii? Să îl ierte creștinește pe zeul grec de odinioară, care a cucerit-o în vreme ce aștepta la o lungă coadă îmbarcarea într-o cursă de avion low cost , care a avut mai întâi succes apoi a pierdut totul vânzând mobilă vintage? Să găsească explicații pentru crimele bărbatului? Nu. Nu ne este tuturor cunoscută evidența că cele mai multe acte de violență în familie sunt comise de bărbați?

Mie spectacolul de la Teatrul ACT  nu mi s-a părut încatenat nici unei mișcări. Nici unei ideologii modern-agresive. Fete și băieți  este pur și simplu viața unei femei. Sintagma neavând nimic de-a face cu titlul unei piese pe linie de Baranga.

Femeia din spectacolul bucureștean nu doar că și-a găsit alesul. Cu care avea să aibă doi copii. Care și după abominabilele crime ale soțului continuă să îi bântuie existența. Multă vreme spectatorului inducându-i-se iluzia că cei doi chiar ar fi pe mai departe o prezență. După asidue căutări, protagonista și-a găsit un job, a devenit asistenta personală a unei femei cu faimă și greutate în cinematografie. Femeie pe care a știut să o admire. Și-a încercat ea însăși șansele în calitate de producătoare. Se află acum la un capăt de drum. Drum înfundat. Își recapitulează viața. O face în picioarele goale. Plasată  într-o groapă de nisip. Îmbrăcată în jeans și într-un tricou alb. simplu. O face în nisip la fel ca Winnie din O, ce zile frumoase!. O face într-o alternanță între nebunie și luciditate.

Raluca Aprodu și Cristi Juncu au întors pe toate fețele personalitatea personajului. I-au drămuit extrem de riguros toate episoadele vieții. Au găsit modul în care să le aducă pe scenă. Au alternat viziunea despre și viziunea cu personajul. Pentru a nu vinde de la bun început toată povestea. Și  a dezvălui prematur finalul. Raluca Aprodu intră în dialog cu publicul. Îl face să îi dea dreptate personajului pe care îl joacă. Aici e marea artă a actriței. Într-un spectacol ce nu mizează apriori și exterior pe partizanate spectatorii devin parteneri necondiționați ai protagonistei.

Teatrul ACT din București

FETE ȘI BĂIEȚI de Dennis Kelly

Traducerea: Raluca Aprodu și Cristi Juncu

Regia: Cristi Juncu

Lighting design: Bogdan Gheorghiu

Cu: Raluca Aprodu

2.Ionuț Caras, intrând în categoria actorilor unici

În anul 2012 Teatrul Național din Cluj-Napoca dobândea un nou colaborator în persoana regizorului italian Roberto Bacci. Care s-a dovedit a fi unul de cursă lungă. Spectacolului de început, cel cu Hamlet, i s-au adăugat în timp Livada de vișini¸Don Juan și ceva mai recent Il nulla facente.

După cum lesne se poate vedea, oaspetele italian a preferat mai întotdeauna titluri mari, de referință. Din păcate, nu și spectacolele sale au fost astfel. Unele au rămas în memoria spectatorilor eminamente  prin exhibarea inutilă a nudității, altele mai sunt reținute doar de memoria tăcută a arhivelor.

Se poate că cel de-al cincilea spectacol, cel intitulat Oglinda neagră, un one man show absolut excepțional al cărui protagonist este excelentul actor Ionuț Caras, să devină, să fie unul de referință. Oglinda neagră se bazează pe două proze mai puțin cunoscute ale lui Luigi Pirandello. La Carriolla (Roaba) scrisă în 1917, și Soffio (Suflul) din 1931. Ambele publicate în ciclul Novelle per un anno, ciclu ce conține nu mai puțin de 246 de proze scurte. Cele două texte au fost traduse remarcabil de Maria Rotar și translatate în registrul scenic de o persoană care se pare că dorește să rămână anonimă. Anonimatul nu are, după părerea mea, nici o justificare căci suportul textual răspunde impecabil nevoilor și regulilor scenei și este  în așa fel conceput încât să pună în valoare personalitatea artistică a interpretului. Până la urmă acesta  fiind rostul one man show-ului. Care, în cazul de față, se transformă într-o sărbătoare/sărbătorire cum nu se poate mai meritată a talentului și meșteșugului unuia dintre cei mai însemnați actori de care dispune la ora actuală Naționalul clujean.

Rostul unui text și, mai apoi, al unui spectacol bun este, între altele, și acela de a stârni în mintea receptorului asocieri. Partea în care Ionuț Caras îl joacă pe avocatul de succes care, de la un moment dat, începe să se simtă și să se comporte altfel (un altfel consemnat de însuși titlul nuvelei), pe mine m-a dus cu gândul mai întâi la scrierile lui Gombrowicz și la teoriile acestuia despre terorismul formei și mai departe la un roman deja aproape uitat al lui Michel Butor. La Modificațion.

Personajul din Roaba este tipul omului realizat, ale cărui merite sunt recunoscute unanim de societate. E avocat, profesor universitar, deține nenumărate alte titluri. Toate scrise pe plăcuța ușii de acasă.Intrate în esența ființei sale. Avocatul este un veritabil pater familias care își strunește și soția, și copiii într-un mod care, mai mult ca sigur, ar stârni revolta feministelor de astăzi. Numai că, în timpul unei călătorii de afaceri ceva se întâmplă. Un altul, un personaj la antipozi se insinuează nu doar în costumul scump și sobru purtat de personaj, ci în esența ființei sale. Zăgazurile se rup, iar ceea ce se întâmplă după aceea este și nuanțat, și măsurat transpus în jocul concentrat, fără nici cea mai mică urmă de exagerare al lui Ionuț Caras. Care nu urlă, nu tropăie, nu dă disperat din mâini. Utilizează mai ales valențele mimicii și vocii, valorează un bine controlat limbaj al corpului.   

În cea de-a doua parte a spectacolului (este de remarcat cum actorul se folosește de schimbarea la vedere de costum spre a face trecerea de la un personaj la altul) suntem parcă ceva mai aproape de stranietatea personajelor din literatura dramatică a lui Pirandello. De obsesia acestuia pentru iminența morții. Un om până atunci și el bine situat, perfect normal, se privește și el fără să vrea în oglinda neagră. Își descoperă fără să vrea o vocație care îl și înspăimântă, îl și încântă. Și cum nu l-ar încânta de vreme ce îi conferă o putere de demiurg? Vocația aceasta îi  permite să joace lumea așa cum i se pare lui că este ori ar trebui să fie, demonstrând cât de firavă este în realitate granița dintre viață și moarte. Cât de părelnică este prima. Și iarăși Ionuț Caras face minuni. Ne arată cum actorul adevărat este exact așa cum spunea Kafka. Un ambasador al necunoscutului. Dar și cum preț de aproape o oră actorul bun, actorul mare, actorul unic despre care a scris pagini de neuitat marele teatrolog George Banu poate domestici, îmblânzi, domina, stăpâni o sală. Nu forțat, nu terorist, ci încântandu-i sufletul.   

Teatrul Național din Cluj-Napoca

OGLINDA NEAGRĂ după nuvelele Roaba și Suflul de Luigi Pirandello

Traducerea: Maria Rotar

Regia: Roberto Bacci

Concept spațial: Ionuț Caras

Cu: Ionuț Caras

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro