Mulți care știu ce înseamnă un candidat cu opțiuni legionare, în plus om al Rusiei, anti NATO, anti UE trăiesc pur și simplu un coșmar. Și în această năuceală nu se găsesc explicații, lumea conștientă crede că nu poate să fie adevărat. Dar lucrurile sînt totuși destul de clare. Și iată de ce.
Un efect considerabil l-a avut bombardarea cu… indicații de vot de pe Tik Tok. Metoda e simplă și clară – a fost folosită și în alte ocazii, în alte țări. E de proveniență rusească. Acolo există departamente speciale care se ocupă cu bruierea conștiințelor din țările… neprietene. Folosesc mecanismele de inducere oferite de social media. Ele sînt folosite și în lumea bună, de altfel – dar în alte scopuri: pentru a crește vînzări, pentru a susține candidați în alegeri… Toată puterea subliminală oferită de aceste rețele a fost pusă, de o mînă de specialiști cu scop bine precizat, în slujba candidatului pro legionar.(și… pro rus!!!)
Dar această formă de manipulare n-ar fi avut decît rezultate relative dacă nu ar fi completat alte lucruri bine studiate de manipulatori. Și anume: Corupția, parvenitismul, implicarea seviciilor în angajările la stat, incompetența, minciuna transformată în virtute, mușamalizările, călărirea justiției, a învățămîntului, a tot ce ține de putrea statului transformată în putere a psd. În aceste condiții în care incompetența, arbitrarul, samavolnicia au ajuns politică de stat (stat=psd) nu există instrumente ale statului care să-i apere siguranța. Incompetenții n-au înțeles la timp la ce poate duce reacția populară împotriva tuturor acestora. Iar personalul lipsit de profesionalism (rude, pile etc.) nu putea înțelege unde duce lipsa de activitate împotriva efectelor torentului de dezinformări puse la cale (probabil) de Rusia. Sau, dacă au fost vreunii care au înțeles și n-au acționat n-au ce să caute în aparatul de stat pe care l-au tratat cu incompetență (asta numai dacă ar fi fost asemenea „specialiști” și dacă totul nu s-ar datora grămezilor de așa zis specialiști care parazitează bugetul).
Torentul de susținere prin social media a fost favorizat prin deja cunoscuta compromitere a mediilor clasice. Televiziunile și presa sînt… sponsorizate – și susțin pe cel care plătește. Nu mai sînt în slujba publicului, nu se mai preocupa de calitate – ci tot de aranjamente – ca toată puterea de astăzi. Lumea s-a săturat, le mai urmărește pentru distracție – dar nu ca suport pentru lideri de opinie. În aceste condiții mediile sociale au căpătat – pînă ce lumea se va prinde și la posibilitățile lor de manipulare – un credit extraordinar.
Asemenea manipulări profesioniste pleacă întotdeauna de la un orizont de așteptare al celor cărora li se adresează. De ce era determinat acest orizont de așteptare în cazul de față? Necinstea, corupția, incompetența, hoția, aranjamentele etc. celor care au dus țara în pragul unei grave crize economice – oamenii voiau cu totul altceva. Vine o persoană în a cărei reclamă pe TIK Tok se suprasusține calitatea de om competent, specialist (competență neverificată, dar clamată sus și tare) și o mulțime de onești, sătui de doctorate plagiate, de masterate luate la facultăți fantomă, de diplome falsificate (și atîtea altele care intră în gama hoției) sar în barca… specialistului.
Manipulare se bazează și pe o îndelungată pregătire a tendințelor naționaliste/suveraniste/anti UE/antisemite etc.alimentate fără oprire de mii de postaci arvuniți, de mii de conturi false etc. – o adevărată uzină a dezinformării, lucrînd în tăcere sub drapelul țarului roșu. La cine au avut efect acestea? La naționaliștii declarați, bineînțeles, dar și la oameni neinstruiți, la tineri dezorientați, la creduli șamd. La oameni care nu verifică ce li se prezintă, care iau de bune afirmațiile suținute vehement… Această credulitate se bazează pe revolta justificată împotriva golăniei și nimicniciei guvernelor Ro, în special a acelora care s-au înfrățit sub aripa lui Iohannis. Dar este și efectul propagandei naționaliste clasice (noi am inventat roata, teoria relativității, scrierea etc. inteligența noastră nu mai are margini – deși testele IQ arată exact invers -, noi sîntem veșnici… deci n-avem de ce să ne mai îmbunătățim – doar străinii sînt dușmanii care nu ne lasă să culegem meritelor noastre înnăscute). Această educație, hrănită cu înflăcărări justificate pe la începuturile creării statului național, îngroșată pînă la rînjet de legionarism în perioada interbelică, apoi pînă la caricatură de regimul comunist e bineînțeles preferată unei condiții realiste, în care să-ți știi locul și mai ales să știi ce ai de făcut pentru a ajunge la recunoașterea lumii, recunoaștere pe care o pretinzi și o rîvnești. Asta presupune efort, chin – nu leorbăială autoflatantă. Dar aceste laude de sine, de neam etc. prind la oamenii onești cu mai puține cunoștințe – care se văd astfel salvatorii neamului. Tot așa au fost amețiți sute, mii de români de mișcările naționaliste interbelice culminînd cu legionarii (al căror continuator se proclamă cîștigătorul turului 1) care inițial pretindeau că s-au ridicat împotriva corupției evidente din vremea lor . Cu gînduri de bine, cu cîntece , cu… sfințenie au trecut rapid la pogromuri, la crime, la fărădelegi pe care mulți din cei de astăzi le-au uitat – dacă le-au știut vreodată. Trenurile morții, crime odioase justificate de ură rasială (totuși românii nu se văd așa…). Legionarii de ieri s-au aliat cu nazismul – legionarii de azi vor să se alieze cu rusonazismul lui Putin. Nu știu, sau se fac că nu știu cum i-a tratat dintotdeauna statul rușilor pe români. Și, nu puțini români par să fie cît se poate de acord cu aceasta. Și pun asta pe seama… competenței unei persoane care declară că descinde din legionari, din Antonescu și pe deasupra îi declară astăzi simpatie lui Putin…
Concluziile acestei prime etape de alegeri sunt:
– poporul a dat o scatoalcă establishmentului PSD+PNL+UDMR.
– poporul vrea să tranșeze adversitatea progresism/europenism vs naționalism/ortodoxism
Ca urmare vom asista la o luptă violentă între progresiștii USR și naționaliștii AUR. Care luptă deja a început prin manifestațiile din stradă ale progresiștilor LGBT, etc.
Va urma o lungă perioadă de instabilitate politică, foarte periculoasă social și politic.
Asta e situația! Poporul vrea să tranșeze lupta, ori progresism, ori naționalism. Luptă care va fi sângeroasă, cele două ideologii fiind, ambele, extremiste. Dar asta a vrut poporul român în acest moment.
Se citeste clar ca aveti afiliatie penelista. Fiecare cu opiniile si afiliatiile sale. Nema problema
Eu cred in doctrina penele dar modul in care au lucrat mane peste mana penelistii cu ciuma rosie, in modul cel mai josnic cu putinta, m-a facut sa nu mai aleg penele-ul.
Nu poate sa ii scuteasca nimeni pe penelisti
– pentru asocierea cu mafiotii sai, incarlicati si cu mafiotii ciumii rosii
– cu lucrarea de plagiat a marelui ostas, blocata in justitie
– cu numeroasele rautati aruncate catre USR, unele gratuite precum aceasta. ca ar fi toti si toate progresisti.
Asta nu pot sa inteleaga cei cativa membrii penele. Vorba lui Base: „Care Penele???”
Capul prost al lui JK si aroganta sa fara de masura creste costurile decontate acum de penele.
Daca penele-ul ramane in aceasta retorica atunci DA va fi greu in urmatoarea perioada.
Daca Bolojan preia franel puterii atunci lucrurile se vor armoniza intre penele si usr.
Mefisto, ce e asta, chemarea la lupta?! De unde scoti toate prostiile astea? Unde vezi progresisti si fascisti infruntandu-se in lupte de strada? De unde stii „ce vrea poporul”?
Manipularea prin Tik-Tok a plecat de la o realitate cunoscuta de toti.
Si a venit cu solutia bomba, care i-a dus de nas pe sfertodocti. (Semidoctii sunt deja un deziderat.)
Ironia este ca tv etc sunt compromise tot de serviciile speciale. Ale noastre, ale lor…
Pina la urma, noi platim servicii speciale, dar ele lucreaza pentru altii.
Si se zice ca nu mai avem politie politica.
Plagiaturi de partide ce vor rescrie istoria alături de progresismul actual, care vor intra în conul umbrei lor iluzorii „fizicii” materiale.
Din 1936 conducerea miscarii legionare a fost preluata de serviciile bolsevice. Dovada a facut-o istoricul Gheorghe Buzatu dupa 1990. Ana Pauker cu listele legionarilor primite de la Moscova a marit baza PCR din interior.
Calin Georgescu este un incult care doreste sa agate cat mai multi romani in navodul lui electoral amintind de Zelea Codreanu si maresalul Ion Antonescu. Grav este ca pescuieste romani cu acelasi nivel cultural ca al sau.