sâmbătă, mai 25, 2024

Moștenirea Marelui Maestru

După ce-a murit Marele Maestru am trecut, noi, toți cei care l-am cunoscut, printr-o… criză. Fiecare a reacționat în felul lui, dar niciunul n-a reacționat bine. Nu știu, chiar nu-i domeniul meu, dar îndrăznesc să mă pronunț: poate după asta se cunoaște un om mare. După golul pe care-l lasă-l urmă, adică. Nu știu, zic și eu.

Încerc să fiu cât mai scurt, ca să nu vă irosesc timpul. Marele Maestru a lăsat în urma lui ceva, nu ca păsările-n zbor, peștii-n apă și porcul în farfuria cu cartofi prăjiți. Marele Maestru ne-a lăsat exemplul lui personal – a trăi în libertate, în deplină libertate a conștiinței, că altfel murim regretnici – dar a mai lăsat ceva. O, cum să-i zic, învățătură. O teorie, o insistență de-a lui, pe care la vremea respectivă nu obișnuiam s-o luăm în seamă („E beat”). Ne spunea: „Mă, puiuților. Nu-i destul. Nu-i destul să vă străduiți cât puteți, fiecare pentru el. Chestia e să vă străduiți și pentru alții; care aveți copii, foarte bine, dar nici asta nu-i destul. Biologia e OK, e foarte bine să supraviețuiești prin urmași, e legea firii; dar nu-i destul. Oamenii, spre deosebire de alte gadini, pot mai mult de-atât. Să lăsați ceva în urma voastră, mă, puiuților. Să dați mai departe din prea-plinul vostru, fiecare din ce are. Să împărtășiți, mă, asta vreau să spun! Eu, unul, am ajuns la prea-plin, cumva prea repede și prea ușor în viața asta, și v-am luat pe lângă mine, să vă bucurați și voi, care cum a fost în stare. Nu v-am dat mult, că nici eu n-am saci cu aur, dar nu m-am calicit, și de la mine n-ați plecat flămânzi sau însetați; când veți da și voi de bine, să nu uitați asta, ce vă spun eu acum: împărțiți, împărtășiți, dați și la alții. Nu bani, mă, dați-i dracu’ de bani! Nu de bani vorbesc eu aicea. Dar fiecare dintre voi, dacă mi-am făcut eu bine treaba, va fi meșter cândva, bun la ceva, cel mai bun la ceva. Să vă creșteți și voi puiuții și puiuțele voastre. Că e păcat, mă. E păcat!”.

La timpul respectiv, eu n-am înțeles nimic. Mi s-a părut că Marele Maestru bătea câmpii: ce aș fi putut să dau eu și cui, dacă n-aveam nimic pe lumea asta? (Și atunci ca și acum – am închis paranteza). Dar altceva avea Marele Maestru în vedere: el când zicea „păcat”, înțelegea „irosire”. Voia să spună că orice om, chiar și derbedeii lui de puiuți, are ceva bun în el, și că acest ceva bun trebuie dat mai departe. Iar pentru asta, sigur, e nevoie de a-l găsi pe cel ce merită să primească.

Nu toți puiuții Marelui Maestru au meritat. Vreo trei s-au pierdut: droguri, alcoolism, jocuri de noroc. Unii au confirmat foarte repede: doamnele, în general („puiuțele”), iar alții au confirmat extrem de târziu (eu). Totuși, în general, aș zice că moștenirea Marelui Maestru este deja pe plus: mai mulți realizați decât ratați.

Am încercat și eu, cât m-a ajutat mintea, să nu fac de râs învățăturile Marelui Maestru, dar până anul ăsta nu mi-a ieșit nimic; recunosc cinstit. Atât s-a putut!

Ieri, romanul „Nu mai e nimeni acasă” al Sabinei Yamamoto (editura Vellant, 2023), a fost distins cu premiul revistei Observator Cultural, la categoria „Debut”.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Nimeni nu-i profet in tara lui! Se pare ca nu ajunge sa ajungi in Bruxelles, e prea aproape, trebue tocma in Japonia. O fi spus si Marele Maestru asa ceva?

  2. E greu sa dai ceva din tine, pentru ca trebuie primit. Sau trebuie sa ai charisma, ce dai va fi primit emotional si abia dupa aia rational.

  3. Intrebarile sunt mai importante decât raspunsurile și personajul principal este Sabina, a care-i carte intentionez sa o citesc intuind ca Japonia este doar un pretext.
    https://revistagolan.com/interviu-sabina-yamamoto-imi-gasesc-implinirea-in-actul-de-a-comunica-si-a-impartasi-prin-cuvinte/
    Nu m-am dumirit daca Golan face trimiterea la titlul de noblețe pe care l-au purtat romanii lucizi din Piata Universitatii sau la regiunea in care locuitorii din Quatzin sunt capabili sa conviețuiesca cu cei din Majdal Shams.
    Liber a atribui rolul de Mare Maestru oricăruia dintre autorii acestor fire de poveste țesute la poalele inzapezitului Fuji Yama sau a Hebronului.

  4. Da Mihai! Ești pe „cale” – cum ar zice domnul Andrei Pleșu. Mulțumesc pentru mărturisire, mi-ai dăruit o zi bună. Marele Maestru avea valoare. Cred că este bine să rememorăm zicerile lui. Baftă și curaj Mihai.

  5. Iar ne baga in ceata domnul Buzea. Invataturi „intelepte” si cate o fumigena ca el „a confirmat”. Tare de tot!!

    • Despre ce vorbeste domnul Rosca Stanescu?
      Lotul cel mai consistent a fost și este constituit din agenții dublii, adică din ai noștri, plecati cu dezlegare și semnatura.
      Valurile de fost tovarăși cu responsabilități și competenţe care au emigrat în Occident fără a se reîntregi cu niscai neamuri și care au prosperat lansandu-si urmasii în afaceri și chiar în politica în România, ar trebui sa îl pună pe gânduri pe domnul Rosca Stanescu în mod prioritar.
      Răsunătoarele scandaluri cu deconspirarea turnatorilor din Televiziune și din Societatea de Radiodifuziune ce urmari au avut? Dar cele din BOR cu sutele de titrați în Elveția ulterior trimiși la post pentru a-si indeplini norma la spoveditul diasporei?
      Plecând de la aceste realități se poate ajunge foarte ușor la conexiunile actuale. Ticu Dumitrescu, Dumnezeu sa îl odihnească , si-a dat demisia din CNSAS când a înțeles ca metastazele patologiilor
      morale post comuniste sunt incurabile.

  6. E bine să știi la ce te raportezi și, de aceea, din când în când, mă mai uit la mizeria aia de TV. Ieri, spre exemplu, am încercat să mai fac o tură de canale pentru a vedea care-i starea de spirit. Îmi este din ce în ce mai greu să mă cufund în mocirla mediatică din cauza atmosferei sufocante de acolo. Dincolo de muierile fără relief intelectual care, low cost fiind, au ajuns să populeze întreaga medie, există o propagandă atât de dezarticulată încât frizează imbecilitatea.
    Am fost curios să văd cum reacționează UM-urile media la știrea referitoare la Robert Fico. Între timp, agresiunile împotriva membrilor „partidelor nealiniate” au luat-o razna, în special în Germania. S-a ajuns chiar ca simplii simpatizanți ai partidelor suveraniste să fie agresați doar pentru că nu cred în rahaturile globaliste. Pe acest fond de violență omniprezentă, interesul meu în „cum văd TV-urile problema” era cât se poate de legitim.

    Nici n-am pornit bine TV-ul și m-a apucat scârba deoarece toate nulitățile care se perindau pe ecran recitau aceeași poveste fâsâită: se vorbea despre tentativa de asasinare a lui Robert Fico, după care se pornea discuția pe marginea întrebării „ce-i de făcut în condițiile acestor violențe generate de Rusia?”. M-am frecat la ochi, crezând că visez. De unde, tutele moderatoare și idioții „intervievați” recitau aceeași bandă stearpă împopoțonată cu expresii-șablon din nou-limba europeană. Îmi venea să merg la studiourile lor, să-i aștept la ieșire și să-i întreb neaoș: „Bă, dar vouă nu vă e rușine?”. Evident asta n-ar avea nicio relevanță. Majoritatea covârșitoare a lor sunt de o prostie înfiorătoare, iar cu prostul știți bine că n-ai ce discuta. Ceea ce mă doboară însă este omniprezența unei propagande atât de prost făcute încât nu-mi dau seama cum de mai e eficientă. Să vă fie clar: propaganda lui Ceaușescu, cea cu „geniul carpaților”, „mândră corabia/ meșter cârmaciul” etc., era de o sută de ori mai subtilă și mai articulată decât mostra asta de rudimentarism pe care-o înghițim zi de zi. Însă și lumea de de o sută de ori mai proastă decât atunci, astfel încât treburile se compensează.

    În ceea ce privește modul de desfășurare a evenimentelor, ceea ce se vede nu lasă nicio urmă de îndoială. Robert Fico a fost victimă a unui atentat pus la cale de partidele pro-sistem, cele europeniste, globaliste „civilizate”. Nu „radicalii” sau „extremiștii” sunt cei care au scos armele în locul argumentului politic, ci ăia care au pretenția că sunt nonviolenți și civilizați. De altfel, placa asta se repetă mult prea des pentru a nu suna afonic. E același șablon pe care-l vedem mereu și care a ajuns să fie confundat cu normalitatea.

    De fiecare dată când stângiștii pierd alegerile, nu-și recunosc înfrângerea și trec la tactici de-a dreptul teroriste. Ați văzut la noi ce tip de presiune au indus organizațiile lui Soros – ancorând și o masă amorfă de idioți utili – atunci când PSD-ul lui Dragnea câștigase alegerile cu un scor gigantic. Manifestațiile imbecile, hiperbolizate de media stângistă, au ajuns să țină prima pagină a agendei publice, în condițiile în care acolo era o chestiune banal de tranșat: jandarmeria trebuia să intre cu pulanul și lacriomogena în ceata de idioți, să-i aresteze, să-i amprenteze și, de ce nu?, să le tragă o mamă de bătaie ca să-i învețe minte să mai dea cu pietre în forțele de ordine. Din păcate, la acel moment „noaptea ca hoții” nu a existat niciun bărbat politic. Oricât de rotund s-ar da Dragnea acum, realitatea este că nu a avut ouă. Și nici nu s-a găsit vreun bărbat care să pună mâna energic pe levierul puterii. Degeaba câștigi alegeri, degeaba ai legitimitate, dacă faci pactul cu diavolul și te înconjuri de securiști rudimentari precum Grindeanu sau Tudose. Dar să nu ne îndepărtăm de subiect.

    La fel ca la noi s-a întâmplat și în Slovacia. Acolo Robert Fico a câștigat cât se poate de clar alegerile, dar stângiștii au făcut ceea ce știu ei să facă: presiune aberantă. Pentru a o contracara, câțiva susținători de-ai lui Fico apăreau pe la diverse evenimente pentru a-și arăta sprijinul. Așa s-a întâmplat și la momentul atentatului. Oamenii care veniseră erau susținători, iar criminalul a fost infiltrat între ei. Repet formularea pentru a nu fi niciun dubiu: criminalul a fost infiltrat. De către cine? Păi cine altcineva putea blufa în halul ăsta decât sistemul? M-am uitat de zeci de ori la imaginile de la fața locului. Dispozitivul de securitate al lui Fico s-a comportat aberant. Se vede limpede că premierul slovac a fost lăsat expus, astfel încât să poată fi trase și gloanțele ulterioare. Nu există așa ceva! Chiar și agenților de securitate mai puțin antrenați nu li se iartă greșeala de a exista un al doilea glonț care-și atinge ținta. Nu mai vorbesc de faptul că „publicul” de acolo era compus din 10-15 oameni, astfel încât orice mișcare se scoatere a unei arme trebuia observată înainte ca asasinul să apuce să tragă.

    Cam asta ar fi trebuit să se dezbată la festivalele stupizeniei de la TV. Problema pe care o avem aici este cea a creșterii violenței partidelor pro-sistem, care absolut toate sunt de stânga. Puțini mai știu că partidele comuniste care acționau în democrațiile de dinaintea ultimului Război Mondial erau de fapt organizații criminale. Sabotajul, violența și crima erau elemente ale arsenalului oricărui stângist al acelor vremuri. Ceea ce s-a întâmplat între timp a fost cucerirea partidelor tradiționale de către stângiști. Liberalii – care și-așa erau pui de comuniști – au adoptat doctrina neoliberală, în timp ce conservatorilor le-a fost impus neoconservatorismul. Aceste mișcări ideologice au fost implantate la vârful sistemului poliotic al lumii, adică în SUA. Ceea ce nu vrea să observe nimeni este că cele două mișcări ideologice „neo”, în realitate sunt unul și același lucru. Politica externă a SUA, în ciuda faptului că la putere se află un democrat, este condusă de neoconservatori care, teoretic, aparțin Partidului Republican. Doar că, așa cum am spus, asta se întâmplă strict teoretic. Nici neoliberalii și nici neoconservatorii nu țin în realitate de vreun partid, ci au de fapt aceeași ideologie: stângismul neocomunist. De aceea, când mai auziți pe câte vreun coate goale politic vorbind de doctrina lui, zâmbiți și treceți mai departe.

    Atmosfera politică mondială a devenit atât de exasperantă încât orice mișcare care se îndepărtează de stângismul oficial, e declarată automat extremistă. Doar că, exact ca-n toate timpurile contemporaneității noastre, violența vine dinspre stângiști. Nu Robert Fico a tras, ci stângismul! Iată ceea ce trebuie să se înțeleagă: în locul idiotului care-și spune scriitor și care, în realitate e un criminal împuțit, trebuie s-o vedeți pe Ursula von der Leyen. Fiecare asemenea imbecil este, în realitate o Ursula von der Leyen sau o altă față a ideologiei stângiste.

    Atacatorul lui Martin Schmidt, politicianul AfD care-a fost rănit cu o scrumieră într-un restaurant, a declarat că a făcut-o pentru că „are opinii de stânga și a acționat așa din motive politice”. Ce poate fi mai limpede de atât? De altfel, Leif-Erik Holm, președintele AfD pentru Pomerania, a declarat că „atacul este rezultatul lunilor de incitare şi propagandă împotriva partidului nostru”. Cine face această propagandă? În mod evident, partidele pro-sistem, cele care acum o au în vârful aisbergului pe rapandula Ursula. De aceea, nici în cazul atacului violent asupra lui Martin Schmidt n-ar trebui să-l vedeți pe individul tulburat de 52 de ani care-a executat violența, ci pe Ursula von der Leyen, care este cauza principală a violenței.

    Iată-ne ajunși la finalul articolului. Care-s concluziile? În primul rând faptul că stângismul a ajuns din tranșeele revoluției la butoanele sistemului, manifestându-se la fel de violent acum, de fapt chiar mai violent decât în trecut întrucât acum beneficiază de toate avantajele pe care ți le dă puterea. Apoi, trebuie să înțelegem că, la fel ca de fiecare dată în istorie, cauza terorii stă în ideologia stângistă, în marxism, nu în reacțiile normale ale societății care se manifestă prin creșterea simpatiei pentru dreapta reală. Și, nu în ultimul rând, trebuie să înțelegem că acum, în pragul alegerilor europene, întreaga violență este indusă de partidele pro-sistem, coordonate în Europa de Ursula von der Leyen. De aceea asasinul tocmit pentru uciderea lui Robert Fico nu a acționat „de capul său”, ci a fost ghidat de ideologie, ideologie coordonată de Ursula von der Leyen. Cauza răului, a violenței pe care-o vedem este, culmea, această nulitate, această paiață a sistemului stângist de putere. Acum von der Leyen caută să își acopere urmele, stimulând propaganda. Și cum o stimulează? Prin supra-expunerea sloganului „rușii e dă vină”(sic!). E exact precum în zicerea „hoțul strigă hoții”. Doar că, de data aceasta, hoțul care strigă hoții e în același timp și șef al poliției și procuror șef și șef al tribunalului, dar și șef al sistemului de securitate. Acum, întrucât ați înțeles cum stă treaba, mergeți să vă căutați dreptatea!

    Distribuiți
    2 comentarii:

    Anonim18 mai 2024 la 08:23
    Ai spus ,,acum mergeți și vă căutați dreptatea ” . Ai spus bine . Dar întrebarea e , Unde ? În lumea asta nebună unde toate se întîmplă cu ajutorul justiției , unde mai găsești ,,dreptate” . Pot zice angajații din justiție ce vor în sprijinul lor . Că nu mai ține vrăjala . Nimic nu se întîmplă fără acordul lor .

    • Tu de unde ai mai aparut? Va sa zica Fico este o victima a stangismului condus de Ursula. Ce faci aici este sa o transformi pe Ursula intr-o eventuala tinta a altui dezechilibrat. Deci esti la fel cu cei pe care ii critici: arati cu degetul si asmuti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: „Tarot”, editura Polirom, 2023.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro