joi, decembrie 2, 2021

Neculai Constantin Munteanu: portretul unei voci

Nu-mi amintesc când l-am auzit prima dată, dar am crescut cu vocea lui în fundal. Prima mea amintire personală cu ”Europa Liberă” e din aprilie 1986, când se transmiteau buletinele de știri cu privire la sănătatea lui Mircea Eliade, ajuns în spital, cu un cancer galopant. Părinții mei deveniseră, dintr-o dată, foarte atenți și – fără ca bruiajul să fie cauza principală – stăteau cu capul apropiat de radio. (Acele emisiuni m-au determinat ca-n anul următor, primul meu an de liceu, să citesc prima parte a ”Romanului adolescentului miop” apărut ca supliment al revistei ”Manuscriptum”.) Pe vremea aceea – în a doua jumătate a anilor ’80 – viața noastră de familie se petrecea, pe toată durata sezoanelor reci, în bucătăria unui bloc din Arad. Acolo, într-un capăt al mesei, eram eu cu caietele mele, într-altul, tata cu dosarele lui, iar mama făcea mâncare, spăla și – după toate acestea – corecta lucrările elevilor stând pe un scaun. Căci doar în bucătărie era cald, deoarece lăsam gazul să meargă (și, în cuptorul aragazului se încălzeau cărămizile refractare pe care le luam, învelite în prosoape, când mergeam la culcare). Lumina era de la lampă și-mi aduc aminte de rola de feștilă (ce stătea în sertarul dulapului de haine), care – în acele vremuri – era o adevărată comoară. Și, pe caloriferul inert, era radioul – un VEF rusesc – pe care tata îl deschidea, cu gesturi precise, la ora 7 seara. Mult mai târziu m-am gândit la faptul că întreruperile de curent ne făcuseră să regresăm de la televizor (ce se alimenta din priză), la radio (care mergea pe baterii). În principiu, pe la 7 trebuia să fiu gata cu temele; dar curentul venea abia la 8, când începeau știrile la televizor (la programul unic de atunci) și – pentru Tovarășul – se făcea lumină. Totuși, rareori deschideam televizorul; eventual, într-o singură zi, pe la 8.30, dacă era un serial polonez de capă și spadă: ”Norii negri”. În restul zilelor rămâneam în bucătărie și ascultam – cu mama și cu tata – la radio.

Şerban Orescu, Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu  Imagine: RFE/Cold Waves, film de Alexandru Solomon
un exemplu: din 8 mai, 1986

           

Vocea aceea era foarte plastică, o simțeai serioasă, câteodată chiar casantă, dar avea – întotdeauna – și o undă de ironie care, adesea, venea la suprafață cu o trimitere, un joc de cuvinte, o glumă. Ironia aceea, afectuoasă, ne-a făcut să suportăm ceea ce numea seriozitatea lucidă a vocii. O aud și azi – când am uitat vocile atâtor apropiați – și mi se pare straniu faptul că părinții mei, pe care, uneori, lipsurile de tot felul îi afundau în tăcere, surâdeau ascultând-o cum numea tocmai realitatea care-i împingea la crispare. Căci nu era nimic crispat în acea voce, nu avea nici solemnitatea ușor distantă a vocii Monicăi Lovinescu, nici sonoritatea cu accent profesional a vocii Ioanei Măgură Bernard, nici timbrul celorlalte voci (exceptând-o, poate, pe cea a lui Neagu Djuvara, pe care – cu puțin timp înainte de Revoluție – l-am auzit vorbind despre recent apăruta sa carte ”Les Pays roumains entre Orient et Occident”). Era o voce care păstra în ea distanța analizei impecabile, dar care – deschisă și, câteodată, jucăușă – părea a veni de foarte aproape. Iar acel ”al dumneavoastră Neculai Constantin Munteanu” cu care își încheia speech-ul avea o rezonanță aparte: chiar îl percepeam ca fiind al nostru, ca fiind o parte din peisajul acelei bucătării pe care o întuneca nu doar absența curentului, ci și fumul de lampă; un membru al familiei pe care nu doar îl ascultam, ci cu care dialogam. În preajma Sărbătorilor de Iarnă se prezenta, trimițând – glumeț – deopotrivă la cenzură și la memoria ce-i rezista: ”al dumneavoastră Moș Neculai”.

            Pe mine, vocea acesta m-a cucerit mai înainte de-a fi atent la ceea ce spunea. Apoi, am început s-o ascult și eu. Și, dincolo de conținutul fiecărei intervenții de la ”Actualitatea Românească”, două au fost lucrurile care mi-au rămas în minte (și în suflet): pe de-o parte atenția față de nuanțe și capacitatea de a le integra într-un tablou de ansamblu al situației. Poate părea straniu, dar noi, atunci, trăiam într-o lume în alb și negru (și, mai ales, în nesfârșitul gri al mizeriei) și însăși capacitatea noastră de a o descrie sfârșea în reactivitate. La ora 7, la ”Europa Liberă”, lumea aceea prindea culoare. Apoi era politețea și, aș îndrăzni să spun, nu doar politețea pur și simplu, ci ceva mai mult: o politețe pătrunsă de afectivitate care se exprima printr-o eleganță a gândului și a frazei. Vocea lui Neculai Constantin Munteanu era întruparea evanescentă a ceea ce ne lipsea, dincolo de nevoile materiale: deschidere, atenție, luciditate, jovialitate, înțelegere, formulare impecabilă și – mai ales – curajul de a spune. Vocea lui era vocea noastră lăuntrică așa cum ne-o doream: eliberată de spaime, de gâtuiala furiei sau a emoției, lăsând în urmă ritmul silabisit al lozincilor patriotarde și jargonul familiar al discuției din grupurile noastre de încredere, având curajul și capacitatea de a numi clar ceea ce ni se întâmplă. Atunci când jurnalistul de la München ne vorbea, noi vedeam. Și ne vedeam. Și ne vedeam – pre noi înșine și unii pre alții – altfel decât cu teamă și cu ură.

            Am continuat să-l ascult până în 1994 și îmi amintesc cum, în lunile entuziasmului postrevoluționar, a fost printre puținii care au căutat să ne pondereze pasiunile cu luciditate. Nu deriva politică – pe care o descria impecabil – părea a-i focaliza atenția, ci, mai adâncă, cea a oamenilor. Cea care, asemeni unui turbion, ne-a sucit și ne-a răsucit pe toți până când am uitat și de unde am plecat și unde voiam să ajungem. Cândva, în 1990, l-am și văzut, într-o emisiune a televiziunii din studourile ”Europei Libere”. Era așa cum mi-l imaginam: tânăr, dinamic, cu un surâs permanent, atent la interlocutor, impecabil în formulare și precis în diagnostic. Apoi a venit în țară, a făcut jurnalism și aici – la ”Radio Total” – însă fără a beneficia de tribuna pe care i-ar fi putut-o oferi pstul național de Radio sau, și mai bine, cel de Televiziune. În 1995 a fost ales în Consiliul de Administrație al TVR dar – un an sau doi mai târziu – i-a fost blocată și ne-a fost blocată (în bună măsură de către ”opoziția” pe care-o suținuse în anii precedenți) șansa de a-l avea director al Televiziunii naționale. Poate de atunci datează declinul mediei noastre, contraselecția care aduce ”pe sticlă” ”jurnaliști” și ”formatori de opinii” gângavi, lătrând într-o română aproximativă (pronunțată cu accent englezesc), lipsiți de background-ul documentării, incapabili să-și asculte interlocutorul, atotștiutori de bârfe și can-can-uri, agresivi, tupeiști și cinici, mercenari fărăs scrupule ai unor ”patroni” la fel de sordizi.

            Avem tot soiul de ”maeștri” ai minții tulburi și ai prostului gust ce se perindă să ne sfătuiască pe ecrane, ce țin training-uri și cursuri prin facultăți de ”Jurnalism”, dar nimeni nu s-a gândit vreodată să-i ofere o catedră omului care a dat glas vocii noastre lăuntrice vreme de un deceniu; celui mai ascultat și mai popular jurnalist pe care l-a avut țara aceasta. Tot așa cum ceilalți doi oameni care au avut, vreme de trei decenii, verticalitatea cuvântului impecabil, înțelegerea nuanțată a lumii în care trăim și acea capacitate de exprimare a ideilor care face ca fiecare text al lor să fie o sărbătoare – Tia Șerbănescu și Andrei Cornea – nu avut, nici ei, loc în facultățile de ”Jurnalism” ce au împânzit țara. Vocea lor a rămas stingheră într-un peisaj ce se împarte între limbuția goală a haimanalelor de presă și entertainment-ul de o tristă vulgaritate a emisiunilor copiate după modele occidentale. Iar vocea lui Neculai Constantin Munteanu, rezonează, cu o tristă ironie, din replica ce i-a dat-o unui creator (și încă unuia din cei mai buni pe care i-am avut) de emisiuni culturale, care, pierdut în propria lui perorație, și-a adus aminte – brusc – și de invitat: ”Continuați, domnule Sava, sunteți invitatul meu!” Cu toții am fost, un întreg deceniu, invitații lui. După aceea, nimeni n-a știut să-l invite printre noi.

            A rămas departe, într-un al doilea exil, din care ne-a dat o carte: ”Ultimii șapte ani de acasă” și o serie de emisiuni: ”Eu și câinele meu, Securitatea”. Nu sunt memorii, deși memoriile lui ne-ar îmbogăți, ci răspunsul unui om acuzat tocmai de ceea ce – în anii în care-l ascultam – nimeni, nici zbirii cei mai feroci, n-ar fi îndrăznit să-l acuze. Căci așa s-a-ntors lumea noastră după Revoluție: toți cei care înainte de ea au suferit și au fost persecutați, au devenit ”colaboratori” și ”turnători” și toate instrumentele răului s-au metamorfozat în ”patrioți” și ”oameni de bine”. N-a scăpat nici Neculai Constantin Munteanu de ”dezvăluiri” și de acuze. Le-a răspuns privindu-se pe sine cu aceeași lucidate cu care, mai înainte, descrisese drama unui popor și vorbindu-ne despre el cu o sinceritate pe care mulți nu erau pregătiți a o înțelege. Dincolo de toate, pentru cine-l ascultă încă odată, a rămas croiala impecabilă a unui destin asumat și responsabilitatea demnă a unui om care a purtat pe umerii săi – vreme de 10 ani – povara speranța noastre. De un timp, vocea lui s-a retras din spațiul public. Dar pentru cei care au rămas marcați de ea, absența ei rezonează la fel plin ca sonoritatea cu care ne învăluia în întunericul caselor noastre.

ÎNTRU  MULȚI  ANI  FERICIȚI  NECULAI CONSTANTIN  MUNTEANU!

Ai dumneavoastră ascultători fideli.

(text publicat și în Revista ”22”)

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. La multi ani si din partea mea.
    Sunt mindru sa povetesc ca am avut fericirea sa comunic in mod direct cu domnul Neculai Constantin Munteanu. Tocmai eu, un anonim, am primit citeva rinduri de la domnul. Asta denota si o mare modestie.

    P.S Si domnul Sorin Ionita mi-a scris in particular, ca sa-mi spuna ca sunt un rahat.

  2. Chapeau bas! Cu singura mentiune ca am inceput sa- l ascult prin 79′- 80′. Si felicitari dvs. pt. toate articele! Le astept cat mai des! Multumesc! Si- i doresc, acelui ” al dumneavoastra, Neculai Constantin Munteanu” din adolescenta mea, ” toate cele bune!”.

  3. Nu știam că e ziua lui Neculai Constanin Munteanu. Îi doresc din toată inima „La Mulți Ani!”

    A fost fără îndoială vocea mea preferată de la Europa liberă. Nu pot să uit o scenă din iarna 1988-1989. Eram în vacanța de Anul Nou de 10 zile din armată. Imediat după Crăciun am închiriat cu niște amici și fetele noastre pentru revelion o cabană lângă Lunca Bradului. Era cred că 1 sau 2 Ianuarie. Ningea bine de tot și se înserase. Nu mai schia nimeni. Beam și spuneam bancuri. Cineva a deschis radioul în jur de ora 7 pe Europa Liberă.. Cele 15 minute ale „Din lumea comunistă” nu aveau nimic deosebit. Apoi a început au acordurile „Rapsodiei Române” din deschiderea „Actualității Românești”. Neculai Constantin Munteanu a comentat discursul fad plat și lipsit de noimă al lui Pingelică din noaptea de Anul Nou. Întodeauna marele cârcmaci își răsplătea supușii gâgăvind vreo 10-15 minute nonsesnsuri la TV și radio chiar înainte de miezul nopții.

    Comentariiile erau haiose, râdeam copios. Dl. Munteanu analizase de asemena câte minute bâlbâise Pingelică critici, câte minute se lăudase etc. Eram destul de chercheliți. Una din fete a avut o revelație bruscă și a zis cu compasiune maternă ceva de genul: „Vai sărăcuțul de el! Vă dați seama ce a comis-o bietul om de l-au pedepsit punându-l să asculte discursul cizmarului de Revelion?! Și să mai și facă conspect din el?!” În starea de beție în care eram a apărut imediat imaginea unui om ce e luat pe sus în timp ce se zbate disperat să scape și care e zvârlit într-o cuțumie întunecoasă unde ascultă scâncind bolboroselile gângăvite de genialul cârmaci și își ia notițe… Nu ne mai puteam opri din râs. Am vărsat chiar câtiva de stropi de congnac în semn de compasiune pentru bietul pedepsit….

    O altă scenă undeva pe la sfârșit de Aprile 1989. În cazarma regimentului 60 pe micul platou dintre Hotelul Paie (unde stăteam noi) și cel al batalionului 404 al lui Ghergulescu & Truțulescu (ăla cu „Țigareta 2”) era un Molotov cu o stație radio de bruiaj în remorcă. Nu știu ce bruia stația, dar avea în schimb un receptor radio excepțional cu tot soiul de filtre și atutostabilizarea semnalului pe care prindeam Europa Liberă oglindă. :) La ora 7 seara îl ascultam în remorcă pe Neculai Constantin Munteanu. Fum de „Carpați” de să-l tai cu cuțitul. Nu mai rețin exact contextul, dar la un moment dat autorul s-a întrebat ce o să facă anul ăsta partidul iubit și conducătorul său nepereche că 1 Mai pica chiar de Paștile Ortodoxe. Oare vor muta prin decret ziua de 1 Mai? Ura lui Pingelică pentru Biserică fiind comparabilă cu cea a USR-eilor zilelor noastre. În mod normal trebuia să avem 5 zile de vacanță de 1 Mai. Cineva a început înjure murdar de to și a zis: „Bă nu putea și ăsta să-și țină dreaqu’ gura?! Le dă dom’le idei…. Să vezi că ne anulează concediul”. Și așa a fost :) A doua zi Sâmbătă 29 sau 30 Aprilie și cu vreo oră înainte de a pleca acasă au anulat toate concediile de 1 mai ale TR-iștilor. Nu doar la noi. În toată țara. Ordin urgent al ministrului apărării…

    Să fi văzut cină la împinge tava cum înjura toată ‘telectualitatea armatei „Niculae, Niculae, plezni-ți-ar mațale!” Nu era toți clar dacă era înjurat Niculae ăla de la Muenchen sau cel ăla de la Scornicești… :)

    În orice caz, dacă o fi fost înjurat cel de Muenchen, a fost o singură dată. Pe ăla de la Scornicești l-a înjurat o nație întreagă în toți „anii lumină” ai ”iepocii de aur”.

    La Mulți Ani domnule Munteanu!

    • @Josef Svejk _ „Ura lui Pingelică pentru Biserică fiind comparabilă…”

      Este lipsit de eleganță, cred eu, ca în spațiul dedicat elogierii personalității domnului Neculai Constantin Munteanu să fie exprimate preferințele pentru un partid politic, sau antipatia față de un altul. Mai ales când comparațiile folosite drept argument nu au vreo legătură cu buna-credință.

      Spre exemplu, dacă în cazul PCR ostilitatea față de religie era politică de stat, iar abuzurile asupra clericilor au fost adesea crime oribile, programul formațiunii politice menționate este unul întrutotul democratic, inclusiv în privința libertăților religioase.

      Ceea ce nu îngăduie programatic menționata formațiune politică este corupția, subordonarea politică a justiției, deturnarea României de la parcursul său democratic șamd. Adică, exact ceea ce iubește cleptocrația pe care domnul Neculai Constantin Munteanu a denunțat-o încă de la instaurarea ei, în anii 1990.

      Doar că, vedeți – acesta este unul dintre motivele pentru care regret profund retragerea domniei-sale din spațiul public – apropiații cleptocrației și ai PSD (cel mai reprezentativ instrument politic al cleptocrației) și-l asumă pe domnul Neculai Constantin Munteanu fără a-i solicita acordul. Și nu l-am auzit vreodată pe domnul Munteanu vorbind favorabil despre corupți, ba dimpotrivă.

      Ei bine, elogiatorii domniei-sale de astăzi nu sunt deranjați de cleptocrație, iar asocierea cu domnul Munteanu și REL „dă bine” în ochii publicului. https://www.ebihoreanul.ro/stiri/famiglia-universitatii-rechizitoriul-dna-in-cazul-rectorului-constantin-bungau-descrie-felul-deplorabil-in-care-sorboneii-vaneaza-functii-universitare-129207.html

      În opinia mea, din respect față de personalitatea domnului Neculai Constantin Munteanu firesc ar fi, dacă nu avem disponibilitatea (din diverse motive) să condamnăm corupția, măcar să fim oleacă mai rezervați când vorbim despre militanții de notorietate pentru democrație în România.

      …Și asta n-are nicio legătură cu biserica.

      La mulți ani, Neculai Constantin Munteanu!

  4. Pt mulți Neculai Constantin Munteanu a insemnat speranța in anii de dinainte de 89
    Am avut rudenii apropiate care au fost duse la securitate si puse sa dea declarații privind motivele pt care ascultau posturi imperialiste
    Declarații date de mai multe ori ca așa era statu milițienesc
    Multi, totuși încă lauda deceniile de împliniri mărețe de dinainte de 89

    Înainte de 89 a asculta Europa Liberă era o forma de dizidenta
    Marea majoritate a celor care ascultau nu povesteau nici cu rudele apropiate despre subiectele auzite la Europa Liberă
    Era o teama mare
    Încă rănile arestărilor, condamnărilor si deportărilor pt diverse motive închipuite nu erau stinse de tot

    Tatăl meu mi-a spus ca nu cumva sa spun bancuri la școala pt ca pe un coleg de al lui l-a luat securitatea si l-a bătut bine pt ca fiul colegului a povestit bancuri cu ceausescu la scoala

    După 89 nu am mai ascultat
    Era libertate si nu mai avea rost
    Ca si multi altii mi-am închipuit ca pot percepe totul mai bine prin propriile simțuri

    Opoziția din tara nu era capabila după 90
    Niște fripturiștii, ca si cei de azi
    Binenteles pesede sunt mult mai rai ca opoziția, dar asta e alta discuție

    Cred ca ar fi fost o forma corecta de respect,cel puțin, postul de ministru al culturii pt Neculai Constantin Munteanu
    Pt ca ironia, diversele comparații si eseuri lecturate la actualitatea românească, cred ca erau si un exercitiu cultural = cum poți sa zambesti si sa gasesti putere sa glumești si atunci când ai căzut sau crezi ca ai căzut

    Dar am avut prea multi politicieni cu expertiza, cum spunea abramburica pesede, așa ca nu a avut loc nici măcar la conducerea tvr

    Am rămas in minte cu vorba lui de sfârșit de emisiune la Actualitatea Romaneasca – S’auzim numai de bine
    Mai ferice sa dai decât sa primesti – si asta a insemnat Neculai Constantin Munteanu pt multi romani,
    Si înainte de scrierile lui N. Steinhardt, care au apărut oricum abia după 90

  5. NCM a fost de departe cel mai popular jurnalist de la EL. Spre deosebire de ceilalți redactori avea umor și cred că a contribuit cel mai mult la creșterea audienței Europei Libere im Romania.

  6. Da, Maestrul NC Munteanu a fost, este, și va fi o voce și un caracter inegalabile într un spațiu eteric constrâns si confiscat de licHele cu ștaif, hiene de presa care trăiesc din sângele unor oameni gatuiți, reduși la tăcere…Sa ne trăiți, dle NC Munteanu!

  7. -mda, e greseala noastra ca nu am redeschis canalul cu activistii de partid, nomenclaturistii si securistii; si si-au facut de cap; acum nimeni nu-i mai obliga, cum pretindeau in anii ’90;(comunismul -si/sau dictatorul- i-a obligat sa fie calai si meschini); si totusi…
    -dar daca am fi facut asa ceva, pierdeam pe mai multe fronturi: deveneam -si noi- ca ei; existau premise pentru un razboi civil deschis, pentru ca aveau in mina toata puterea; puterea suzerana, de atunci, nu ar fi permis sa deranjam oamenii sai; aparea o noua elita (economica, politica, administratie, justitie) cu aceleasi naravuri, pentru ca societatea era inchistata in „lupta cu dusmanul”;
    -tragind linie si adunind, am gresit cand i-am iertat ?
    Tot respectul pentru N.C.Munteanu.
    „Sa dea Dumnezeu……. numai de bine!”

  8. „Sa dea Dumnezeu… sa citim numai de bine!”
    Binecunoscuta incheiere, modificata. Am pus „sa citim” intre alte semne si nu este preluat de program.
    Mai vedeti programele alea.

    • „S’auzim numai de bine !” e formula introdusa la REL de distinsul domn Mircea Carp care are si o carte de memorii intitulata chiar asa: „AICI MIRCEA CARP, S AUZIM NUMAI DE BINE!”

  9. Dl. Maci ati adus un cald si binemeritat omagiu acestui ziarist de exceptie care a iubit tara, pe romani si profesia. Ceea ce ati descris ca experienta am trait si eu, alaturi de Europa Libera si Vocea Americii. Cred ca mai avem nevoie de acestea. Acest ziarist ar trebui sa ne fie model de munca, creatie si constiinta. Si dv.cu articolele dv.inspirate ati devenit al nostru de pe Contributors. Un cald La multi ani cu sanatate Dlui Neculai Constantin Munteanu!

  10. Si astazi conversatiile cu prietenii si rudele din America se incheie cu „S’auzim numai de bine”.
    Timbrul sau, modulatia vocii, ironia subţire, faceau parte din terapia de supravietuire pe care o daruia milioanelor de romani .
    Monica Lovinescu si domnia sa fac parte din biografia spirituala a generatiei mele.
    Ii multumesc pentru modul in care ne-a insotit si incurajat si ii doresc La multi ani buni si luminosi.

  11. Cum nu se poate mai binevenită evocarea d-lui Neculai Constantin Munteanu – pentru noi, cei care cultivau postul de radio Europa liberă înainte de 1989, vocea care a preluat de la Emil Georgescu prezentarea Actualității românești. Îi urăm la mulți ani, cu regretul de a nu fi jucat rolul care i se cuvenea în mass-media de după 1990.

  12. „…a rămas croiala impecabilă a unui destin asumat și responsabilitatea demnă a unui om care a purtat pe umerii săi…..povara speranța noastre”.
    Articol, ca de altfel toate cele semnate Mihai Maci, de o hipersensibilitate ieșită din comun, omagiu aniversar adus omului de radio de o onestitate desăvârșită față de ascultători, dar și din respect pentru admirabila și atât de periculoasa lui profesie. L-am iubit, și sunt convins, că și Neculai Constantin Munteanu ne-a iubit pe noi. Îi sorbeam vorbele de prin 1970.
    Om delicat, voce inconfundabilă, domnul Munteanu rămâne și azi emblema REL ale cărui reluari le ascult cu plăcere.
    După 1990 nu și-a găsit locul meritat fiind „săpat” de Brucanii lui Iliescu și ai Securității și de hahalerele din presa tulbure.
    Dacă mi se permite, mă alătur dumneavoastră și cititorilor dumneavoastră cu o urare:
    Domnule Munteanu,
    Un vajnic ascultător al emisiunii Actualitatea Românească și al vectorului ei, vă doresc sănătate, bucurii și împliniri!
    Cu cele mai distinse salutări,
    L. Nicolescu

  13. Domnule Maci, am toată recunoștința pentru bunătatea dumneavoastră! Comentariile mele sînt de prisos, dar vreau atît de mult să spun cît îmi lipsesc acești oameni de la Europa Liberă. Cum ați povestit, stăteam cu ei la masa, le simțeam căldura, eleganța și noblețea. Domnul Munteanu, Cornel Chiriac și toți ceilalți. Este trist că viața a făcut ca în loc să ne bucurăm de libertatea mult așteptată, sîntem mihniti de ingratitudinea la adresa celor mai buni. Cei care au lovit în ei sînt tot cei care au pecetluit soarta României pentru multă vreme.

  14. La multi ani d-le Neculai Constantin Munteanu! Și mulțumesc pentru articol, D-le Maci, foarte frumos și cald! Îmi amintesc cu nostalgie dureroasa cum bunicul meu asculta in fiecare seara REL, stind nedezlipit, pe un scaunel in fata unui radio vechi. Nimic nu-l putea întrerupe, nici măcar venirea noastră, a nepoților lui. Bunicul meu i-a așteptat mereu pe americani, iar emisiunile lui NC Munteanu i-au dat mereu acel sentiment că nu e singur și părăsit în acea lume alienată, anormala, și mai ales sinistra in care trăiam cu toții, lume in care bunicul meu nu s-a putut adapta niciodata, și pe care doar o îndura, doar cu speranța intensa că, cindva, cumva, contrar tuturor evidențelor, se va reveni la normalitate. Erau orele in care trăia intens și se simțea om, asculta cu pasiune și speranta. De altfel, ascultind REL impresia era că acolo, undeva departe, exista o întreagă lume, numeroasă, care tine cu noi, românii obișnuiți, ne spijina, ne susține, ne iubește, iar acea iubire, ne alina și ne vindeca ranile. îmi aduc aminte că pentru mine personal, dincolo de rațiune, a fost un șoc și o dezamagire, după revoluție, cînd am constatat că Radio Europa Liberă însemna doar o mina de oameni. Ceva din mine se mira și se întreba „dar ceilalti unde sunt”? In mintea mea de copil impresia de lume mare, de libertate totala, de speranța absolută, de repunere a lumii în reperele ei firești și corecte, ușurarea că mai există cineva care gândește normal, acolo undeva, in spatele aparatului de radio, s-au imprimat pentru totdeauna. Pentru noi, emisiunile REL au fost mai mult decât politice, au fost terapeutice, in acel azil de propaganda dementa care era Romania dinainte de 1989. De altfel, acuratețea și precizia analizelor d-lui Munteanu, mi-au format o educație politica, suficienta ca sa nu pic in capcana FSN, FDSN, PSD, ca atatia alții după revoluție, oameni obișnuiți, atacați și rupți de propaganda lui Iliescu etc Co., cu rezultatele constatate dureros pe pielea noastră pana in ziua de azi. Va mulțumim, D-le Neculai Constantin Munteanu!

  15. DL NECULAI CONSTNTIN MUNTEANU, UN MODEL, pasionat de jurnalism, partiot autentic, militant, civic, un antidot pentru comunismul romanesc ceausist, talentat , dar mi ales, UMAN , empatic,
    O PERSONALITATE RETRO A ROMANIEI ACTUALE.
    A SALVAT SPERANTELE ROMANILOR DIN TARA SI DIN AFARA GRANITELOR, CU PPRETUL VIETII SALE, PE PERIOADA COMUNISMULUI.
    DOMNIA SA ESTE O PERSONALITATE ISTORICA, POPULARA , DAR INTELIGENTA, A EPCII DE AUR A ROMANIEI!
    OPOZANT AL OMULUI NOU, CREAT sau sperat DE CEAUSESCU… IN ZADAR, TEMELIA ACTUALULUI ANALFABET FUNCTIONAL…2021 DUPA 50 ANI DE COMUNISM DUR DIN ROMANIA !
    Semnat de CORINA MAGDALENA TUDOSE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

Cât costă viața ta? Ar trebui statul să plătească despăgubiri pentru decedații de Covid?

După ce mor 4-500 de oameni pe zi în timp de pace, iar România este astăzi pe locul 10 la număr de...

Lașități românești, profituri maghiare (2)

LEGENDA, MITUL ȘI CULTUL LUI DRACULA Să fim serioși, legenda, mitul și mai ales cultul lui Dracula nu au...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro