Nesiguranța

S-a mai încheiat o stagiune teatrală. Aș exagera dacă aș spune că a fost una proastă. Au existat câteva spectacole chiar foarte bune, majoritatea dintre ele produse în teatrele din provincie. Dintre cele văzute de mine aș menționa la loc de frunte Zborul de la cuib de la Compania Liviu Rebreanu  a Naționalului din Târgu Mureș (regia: Radu Afrim), de la Compania Tompa Miklós a aceluiași Teatru, Oameni și zei (regia: Andrei Măjeri), Orestia  de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (regia: Vlad Bălan), Soare, amor și întuneric, tot de acolo (regia: Alexandru Mâzgăreanu),  Regele moare de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca (regia: Tompa Gábor), Rinocerii de la Teatrul de Comedie din București (regia: Vlad Massaci), Metamorfoza de la Teatrul Excelsior (regia: Yury Kordonsky), Sopro de la Compania Harag György a Teatrului de Nord din Satu Mare (regia:Bocsárdi László), O scrisoare pierdută de la Teatrul ACT (regia: Alexandru Dabija). Mi-au scăpat Regele Lear de la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova (regia: Silviu Purcărete),  Ivanov  de la același Teatru (regia: Eugen Jebeleranu), Livada de vișini de la Teatrul de Stat din Constanța (regizat de același năbădăios/inteligent Andrei Măjeri), Femeia- câmp de luptă (Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași (regia: Botond Nagy),  Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie (1001 de nopți) de la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu (regia: Silviu Purcărete, De Profundis de la Teatrul Stela Popescu din București (regia: Răzvan Mazilu), Vanya  de la bucureșteanul Point Hub (un spectacol cu și de Sorin Miron) despre care critici serioși au avut cuvinte de laudă. Poate, sunt chiar convins că mai sunt și altele. Sper să le văd la FNT (președintele UNITER ne-a anunțat de pe scena Galei că festivalul are deja finanțarea asigurată) sau cu prilejul altor festivaluri. Sper. Și fiindcă a venit vorba despre FNT nu pot să nu observ perpetuarea unei aberații. Spectacole cu nominalizări multiple la Gala Premiilor UNITER nu figurează în selecția celei mai importante manifestări de cultură teatrală din România. Cazul din anul acesta este reprezentat de mai sus menționatul Rinocerii, regizat de Vlad Massaci,

Spectacolelor menționate mai sus, unele dintre ele deja nominalizate ori premiate la serioase manifestări de cultură teatrală, li s-au mai adăugat și altele. Bune. E de sperat că ele constituie majoritatea. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Spectacolele excepționale reprezintă… excepții. O viață teatrală normală, sănătoasă este probată de numărul spectacolelor bune. Bine făcute, profesioniste, împlinite regizoral și actoricește. Care trec rampa, plac, se mențin firesc în repertorii, pe care  publicul le dorește, chiar dacă nu se regăsesc obligatoriu în topuri.

Nu o posibilă scădere a numărului lor mi se pare a fi principala problemă a stagiunii trecute. Ci impredictibilitatea. Starea tot mai accentuată de nesiguranță. Teama că da, s-a scos o premieră care poate chiar că a fost una bună, numai că nu se știe ce va urma după aceea. Și de aceasta nu sunt nicidecum vinovați managerii. Oricât de mult ar vrea  ca lucrurile să stea astfel factorii pretins responsabili și  zisele foruri tutelare. Tot mai politizate, mai mustind de neprofesioniști,  de inși mai dezinteresați, mai disprețuitori pentru tot ceea ce înseamnă cultură și educație.

În toamnă, chiar înainte de începerea stagiunii, noul guvern ne-a anunțat că țara se află în mare primejdie. Chiar pe marginea prăpastiei. Că deficitul bugetar a depășit cu mult cotele alarmante. Că trebuie cu toții să facem ceva. Că urmează inevitabile, patriotice sacrificii. Vinovații nu au fost identificați cu nume și prenume. Nu avem timp pentru asta, ne-a spus cum nu se poate mai sigur pe sine premierul. Care după ce a tăiat drastic de la educație și a mărit iresponsabil normele didactice, a dat o ordonanță de urgență menită să stopeze risipa.

Scrisă pe genunchi, negândită, improvizată, diletantă, respectiva OUG a blocat o vreme totul. Invocându-se motivul reducerii drastice a cheltuielilor, nu doar că au fost anulate câteva festivaluri de teatru (chiar dacă unele aveau finanțarea asigurată), ci au fost stopate și achizițiile curente. S-au așteptat strigătele disperate ale managerilor care nu mai puteau semna nici cumpărarea a ceea ce se cheamă recuzită consumabilă, pentru ca ministrul Culturii să intervină. A făcut-o târziu, neuitând însă ca pe urmă să o facă pe eroul. O face pe mai departe, deși e și demis,și demisionar, însă își exercită și acum funcția netulburat de nimeni.Eroicul nostru premier nu i-a băgat în seamă demisia de onoare, aceasta nu a ajuns la Președinte, nu a apărut în Monitorul Oficial așa că omul e omniprezent. Nu-i scapă nici o paranghelie, ține aluvionar, inflaționist discursuri pretins cu miez și fals inteligente, semnează în cascadă demiteri de directori, propuse de comisii de evaluare din care fac parte cam tot aceiași oameni.Intervine însă și aici o curiozitate. Un mare schepsis. Oameni care până mai deunăzi erau numiți în toate comisiile de evaluare, se dovedesc a fi peste noapte incompetenți. Cad pe capete. La evaluarea trecută au obținut fără probleme peste 9,50, anul acesta nu sunt capabili să ia nici măcar un amărât de 7. Regula de bază a concursurilor și a evaluărilor din timpul catastrofalului mandat al domnului Demeter András István pare să fie aceea a lui Hocus-Pocus. Aceasta însemnând că repetenții, adică picații la examinările anterioare, devin peste noapte examinatori și profesori, iar profesorii sunt trântiți când nu te aștepți. Mai să cred că domnului ministru îi place la nebunie Duetul profesorilor din Vânzătorul de păsări. Că tot are el ceva cu Opereta. Vă amintiti, nu? Cu miile eu îi trântesc de-i zăpăcesc! Ar mai fi multe de spus și despre pretinsele reforme și inovații ale ministrului care lovesc în autonomia Uniunilor de creație. Ca și despre pronunciamentul cu privire la concursuri, manageri și interimari dat publicității zilele trecute, document cum nu se poate mai inutil de vreme ce actualul ministru ar fi trebuit legal să fie de multă vreme de domeniul amintirii.  

Și uite așa, după acest șir de evaluări bizare, a sporit numărul interimarilor, deși la început de mandat ministrul a promis cu totul altceva. Avem, așadar, un alt motiv de instabilitate. De nesiguranță. Interimatele lungi au devenit în teatrul românesc un veritabil cancer. Unele durează de trei-patru ani, chiar de cinci, în disprețul bunului simț.Și al legii. Care a fost cârpită preventiv în consecință. Interimarii înfloresc atât la instituțiile din subordinea Ministerului Culturii cât și în cele din subordinea forurilor locale și județene. Pe respectivii tranzitorii nu-i auzi strigând  că nu e bine ce se întâmplă decât în clipa în care sunt schimbați din funcție. Situația cea mai evidentă și mai scandaloasă e în București, aceasta deși noul primar a promis intrarea în normalitate. Numai că practic nu s-a întâmplat nimic. Se lucrează! A spus recent dl. Ciucu, altminteri chinuit ba de anunțata, clamata, zisa iminenta întrare în incapacitate de plată a Capitalei, ba de problemele de partid ori de datul regulat subsemnatul la DNA. Singura realizare a noului edil șef al Capitalei în domeniul cultural e desființarea a două teatre. Cel din structura Centrului Cultural Lumina și cel numitTeatrelli. Aici dl. Ciucu seamănă teribil cu dl. Ciolacu ot Buzău care tocmai a desființat Teatrul George Ciprian din localitate, Dar revenind. Nu era oare normal ca începutul de stagiune să ne găsească cu problema rezolvată? Cu directori presupuși a avea o oarecare stabilitate și capabili să creioneze strategii, nu cârpăceli?

Lucrurile nu sunt cu mult diferit în țară. Ba chiar deloc. La Teatrul Regina Maria din Oradea, de exemplu, se intră în al treilea an de interimat. Președintele Consiliului Județean perpetuează indiferent, sfidător și din înalt ordin de partid situația. Improvizația e aici la mare cinste. Ca și autoamăgirea. Lozinca Teatrului e Zi-i că-i bine! Din păcate chiar o fac și unii pretinși critici. Susțin asta. Ca și selecționerii ediției din acest an a FITO care au reținut nu mai puțin de 5 producții ale Teatrului. Oricum, la FNT Teatrul din Oradea nu are nici una.

Nesiguranța financiară, lucrul de azi pe mâine, imposibilitatea managerilor de a stabili strategii pe termen mediu și  lung (ador sintagma!), subminarea însăși a ideii de program, de repertoriu, neplata la timp a colaboratorilor au continuat și în a doua parte a stagiunii. Guvernul a trimis cu voită și vinovată întârziere Parlamentului proiectul bugetului de stat pentru anul 2026, acesta l-a adoptat cu greu, încă și mai greu au avut buget adoptat județele și localitățile țării. În Teatre am avut pe mai departe  și nesiguranță, și aproximări, și amânări. În multe locuri nu a mai putut fi vorba despre ritmicitatea premierelor, o serie întreagă de proiecte au suferit amânări. Festivalurile, câte au fost, s-au ținut cu riscuri. Cu bani intrați în conturi în ultimul moment.

Actuala instabilitate politică dă  fiori și lumii teatrale românești. Nu se prea știe bine, de fapt nu se știe mai deloc ce va fi la toamnă. Inflația a crescut, a crescut și datoria publică a țării. Unii se așteaptă la ce poate fi mai rău. Alții vorbesc despre o repetare a istoriei. Se va da o altă OUG,  se va impune o nouă stopare a cheltuielilor, o altă punere în primejdie a periodicității producției, alte și alte bâjbâieli. Alte acuzații gratuite la adresa managerilor. Care, să ne înțelegem, nu sunt nici ei în totalitate sfinți. Dar despre asta, poate, cu o ocazie viitoare.