La aproape șase luni de la preluarea mandatului, Președintele Nicușor Dan a prezentat noua strategie națională de apărare a țării, așa cum îi cere și legea planificării apărării. Această strategie reprezintă o încercare majoră de articulare strategică a unei noi viziuni pentru securitatea națională a României într-un context regional și global extrem de periculos și fluid.
Documentul vine după experiența amară a ultimelor alegeri prezidențiale, atât a celor anulate din iarnă cât și a celor din primăvară, și pe fondul unei presiuni crescânde asupra democrațiilor europene din partea puterilor autoritare din estul Europei și din Asia. Strategia propune un nou concept strategic pentru securitatea națională a României, intitulat, destul de vag, „independență solidară”, promite cheltuieli de apărare de 5% din PIB până în 2035, așa cum ne-am asumat la ultimul summit NATO, și declară că plasează cetățeanul în centrul preocupărilor de securitate națională.
În același timp, ce putem vedea în document este un mix de elemente de continuitate în gândirea strategică cu câteva elemente notabile de schimbare. Strategia reafirmă continuitatea orientării geostrategice, a priorităților regionale, dar vine și cu elemente mult mai asertive și ambițioase cu privire la obiectivele principale pe care România urmărește să le atingă în regiune. Din acest punct de vedere, strategia aduce un suflu nou prin nivelul de ambiție și asertivitate.
Totodată, strategia ridică semne de întrebare cu privire la decalajul evident dintre ceea ce promite strategia și ceea ce poate efectiv să livreze. Iar retorica politică din introducerea strategiei, alături de conceptul central de „independență solidară”, vag și cu arome pe alocuri suspicios de suveraniste, ridică semne de întrebare cu privire la intențiile politice reale din spate. Este acest concept o concesie făcută dreptei radicale? Și dacă da, de ce și cu ce consecințe?
Pentru a putea evalua cât de bună sau de proastă este această strategie, atât în ceea ce privește conținutul dar și structura, avem nevoie de niște repere de analiză și evaluare. În articolul precedent publicat pe Explicativ, pe care vă invit să-l (re)citiți, am stabilit tocmai aceste repere pe baza cărora putem evalua strategia prezentată astăzi de președintele Nicușor Dan.
Independența solidară. Un „floating signifier” sau o concesie suveranistă?
Conceptul central al strategiei, „independența solidară”, suferă de o problemă. Este atât de lipsit de substanță conceptuală încât pare să funcționeze ca ceea ce lingviștii anglofoni ar denumi drept „floating signifier” – un termen fără conținut fix, care poate fi umplut cu sensuri contradictorii, în funcție de preferințe. Această goliciune semantică a conceptului este, cel puțin dintr-o perspectivă de planificare strategică, o vulnerabilitate importantă pentru că nu îl putem folosi drept principiu care să ne ghideze în alocarea resurselor sau în prioritizarea direcțiilor de acțiune. Însă poate servi o funcție politică extrem de utilă, aceea de a semnaliza dreptei radicale că statul și președintele Dan sunt dispuși la compromisuri și că preiau din ideile suveraniste în documentele strategice ale țării. Dacă scopul este acesta, unul politic, atunci asta ridică semne de întrebare foarte importante pentru votanții nesuveraniști ai domnului Nicușor Dan.
Pe baza definiției date în cuvântul înainte (p. 5) și în introducere (p. 11), ce înțelegem prin independență solidară pare să fie echivalentul autonomiei strategice despre care se vorbește la Bruxelles și în alte capitale europene. Însă această versiune românească de autonomie strategică e diferită de înțelesul găsit în alte țări partenere.
Pentru comparație, conceptul francez de „autonomie strategică” înseamnă capacitatea de a decide și acționa independent, chiar împotriva preferințelor aliaților. Investiția în armele nucleare, portavioane sau industria de apărare franceză reflectă această logică. Pentru Franța, așadar, solidaritatea cu aliații este instrumentală, un mijloc pentru autonomia decizională completă. În schimb, Germania a dezvoltat conceptul de „suveranitatea strategică” cu un sens diferit. Berlinul înțelege prin asta capacitatea de a acționa prin Europa colectiv, dar doar atunci când SUA nu pot sau nu vor să se alăture unei inițiative europene. Pentru Germania, așadar, solidaritatea este un cadru constitutiv al suveranității, nu un instrument opțional.
Mai aproape de noi, Polonia a articular deja, foarte clar, un concept propriu de autonomie strategică ce se vede prin investițiile masive în apărare (4%) combinate prin diversificarea parteneriatelor bilaterale în cadrul NATO (ceea ce Luis Simón și Stephan Klose descriau recent drept „balansare pe orizontală”).
Conceptul românesc pare a propune o viziune în care solidaritatea și autonomia (înțeleasă drept independență) formează un sistem complementar. O astfel de viziune poate fi coerentă și validă din perspectiva planificării securității naționale, dar este insuficient dezvoltată. Mențiunile din strategie cu privire la acest concept strategic sunt mai degrabă vagi, descriptive și nu urmăresc să ofere substanță conceptului. Mai grav, conceptul nu răspunde la întrebări destul de evidente: independență față de cine, de aliați, adversari, ambii? Solidaritatea cui sau față de cine, a noastră față de alții sau invers? Ce înseamnă a avea o independență solidară? E una condiționată, reciprocă, unilaterală?
Fără răspunsuri la aceste întrebări conceptuale absolut evidente, conceptul de „independență solidară” devine deschis la interpretări și poate fi umplut cu orice conținut vrea orice analist. Politic, o astfel de situație poate că este dezirabilă, dar din perspectiva planificării securității naționale această ambiguitate face conceptul doar un slogan politic.
Totodată, această ambiguitate poate deveni periculoasă în contextul actual. În discursul AUR și al lui Călin Georgescu, termeni precum „independență” și „suveranitate” sunt folosiți sistematic pentru a semnaliza un altfel de politică externă, mai degrabă în linie cu politica lui Viktor Orban decât cea a lui Donald Tusk. Georgescu vorbește despre „neutralitate” și „independență reală” versus „supunerea” față de Occident. Simion pledează pentru ”România suverană” împotriva „dictatelor” occidentale.
Folosind un vocabular similar precum al acestor radicali de dreapta, strategia oferă involuntar legitimitatea semantică acestui discurs extremist. Un cetățean confuz și neinformat nu va mai putea distinge între viziunile fundamentale opuse pe care, în teorie le reprezintă Simion și Dan.
În următoarele două săptămâni de consultare publică, domnul ambasador Lazurcă, din calitatea acestuia de consilier de politică externă și securitate națională, ar putea să se folosească de intervențiile din spațiul public pentru a aduce substanță conceptului și pentru a-l ancora într-o sferă lipsită de ambiguitate. Asta dacă, evident, dorința nu este de a face o concesie politică semnificativă extremei drepte.
Independența solidară trebuie definită explicit drept o formă de creștere a autonomiei operaționale și a asertivității politice care să facă din România un aliat credibil în NATO și în UE, nu ca o opțiune de hedging geostrategic sau ca o opțiune de politică externă multivectorială. Fără această clarificare, conceptul menit să consolideze gândirea de securitate naționale poate deveni ușor un instrument discursiv ce poate justifica și chiar legitima izolarea strategică sau chiar o redirecționare a orientării geopolitice. Dincolo de această vulnerabilitate conceptuală majoră, strategia prezintă totuși elemente care merită recunoscute.
Punctele forte ale strategiei
Analiza amenințării ruse depășește platitudinile din documentele precedente și oferă o evaluare clară a contextului strategic. Documentul distinge între amenințări imediate și structurale, recunoscând că prezența rusă la Marea Neagră va persista indiferent de evoluțiile din Ucraina.
Angajamentul privind alocarea a 5% din PIB pentru apărare reprezintă un semnal politic care reafirmă obligațiile asumate la ultimul summit NATO. Totodată, trecerea în revistă a nevoii de a depune eforturi considerabile pentru dezvoltarea industriei naționale de apărare și a infrastructurii cu dublă utilizare reprezintă, de asemenea, o schimbare pozitivă față de strategiile din epoca Iohannis.
Focalizarea pe regiunea Mării Negre este poate cea mai reușită componentă a strategiei. Propunerile concrete pentru creșterea cooperării cu Turcia și Bulgaria pe diferite dosare arată existența voinței politice pentru o schimbare de paradigmă în regiune. Demonstrează o înțelegere a evoluțiilor regionale dincolo de retorica politică.
Totodată, re-afirmarea focalizării strategiei pe cetățean, o mișcare retorică pe care o găsim și în strategiile lui Klaus Iohannis, dar și recunoașterea rolului societății civile ne semnalează înțelegerea faptului că combaterea amenințărilor hibride, unde frontiera dintre securitatea militară și cea societală devine neclară, nu se poate face fără sprijinul societății civile. Aceste elemente oferă o bază bună pe care să putem dezvolta noi inițiative care să operaționalizeze noua strategie, dacă deficiențele ce există în acest document primesc răspunsuri adecvate.
Deficiențele structurale ale strategiei
Spuneam în articolul precedent publicat pe Explicativ că o strategie bună trebuie să includă un număr limitat și ierarhizat al intereselor naționale. De preferat, acestea ar trebui distinse între interese vitale, majore și importante, astfel încât să știm cum prioritizăm resursele limitate pe care le avem. Strategia anunțată de președintele Dan nu respectă această recomandare. Strategia enumeră cincisprezece interese, de la prezervarea suveranității și până la valorificarea resurselor naturale, fără a face o distincție clară între care dintre acestea sunt vitale, majore sau doar importante.
Această lipsă de prioritizare a intereselor limitează capacitatea de ierarhizare a investițiilor și alocării resurselor. Fără o ierarhizare clară, deciziile cu privire la priorități devin obiect de negociere între ministere și grupuri de interese, fără a mai urma o viziune strategică de la nivel prezidențial. Asta se va traduce prin întârzieri, compromisuri suboptimale și alocări de resurse în funcție de conjuncturile politice de moment. Asta viciază valoarea planificării strategice.
Totodată, documentului îi lipsește legăturile explicite între ends-ways-means. Obiectivele, direcțiile de acțiune și (într-o mai mică măsură) mijloacele sunt prezentate in extenso, dar nu e foarte clar ce direcție de acțiune e legată de ce obiective, iar în cazul obiectivelor… de interese. Cele trei secțiuni par să fie cumva paralele, în log să fie explicit legate unele de celelalte. Lipsa firelor roșii (red threads, cum zic anglofonii) face ca strategia să nu răspundă la întrebări precum: de ce aceste obiective? Cum contribuie direcțiile de acțiune la realizarea obiectivelor? Cum asigură aceste obiective și direcții de acțiune „independența” și „solidaritatea” aliată?
Și mai important, mie cel puțin nu îmi este deloc clar cum se leagă conceptul strategic al documentului, „independența solidară”, cu obiectivele și direcțiile de acțiune. Cum devenim mai „independenți” sau mai „solidari” prin urmărirea acestor direcții de acțiune? Conceptul strategic pare să fi fost uitat imediat ce am terminat de citit introducerea, pentru că restul capitolelor sunt prea puțin legate de acest concept strategic, ce ar trebui să stabilească, vizibil, niște linii roșii ce trec prin tot documentul.
Totodată, e ușor surprinzător că documentul nu vorbește absolut deloc de trade-offs, de compromisurile de neevitat pe care orice planificator strategic trebuie să le facă. Vrem simultan 5% pentru apărare, consolidarea sănătății, reforma educației, investiții în infrastructură, reducerea datoriei publice, menținerea competitivității, dar fără să recunoaștem că toate acestea se află într-o competiție pentru resurse extrem de limitate.
Nu se explică absolut deloc în document cum asigurăm, simultan, și creșterea finanțării pentru apărare și reducerea datoriei publice și consolidarea sănătății sau reforma educației. Taxe mai mari, reduceri altundeva, deficite mai mari? Ce capabilități militare sacrificăm pentru a putea să ne concentrăm pe ce este cu adevărat nevoie? Toate aceste întrebări nu primesc un răspuns și nici nu pot primi pentru că documentul nu oferă o ierarhizare sau prioritizare a intereselor și obiectivelor. Evitarea acestor alegeri dificile transformă strategia dintr-un exercițiu real de planificare într-o listă de dorințe.
Iar această evitare a enunțării compromisurilor de neevitat este reflectat și în faptul că strategia a menținut mult criticatul concept de securitate extinsă, chiar dacă nu mai este un element central al documentului, așa cum era în strategiile din epoca Iohannis. Conceptul de securitate extinsă duce la o diluare a însăși noțiunii de securitate națională. Dacă totul ajunge securitate națională, atunci valoarea politică și analitică a conceptului devine zero. Iar singurul folos al unui astfel de control este să dezechilibreze relațiile civil-militare, amplificând neîncrederea în structurile de securitate naționale ale statului, constant suspectate că se implică, nelegitim și nedemocratic, în politică sau în sfera civilă a statului. Perpetuarea definiției extinse a securității naționale are un impact toxic, coroziv asupra democrației românești.
Ce se (mai) poate face?
În premieră pentru o strategie națională de apărare a țării, Nicușor Dan a decis să o pună în consultare publică pentru două săptămâni. Aceste două săptămâni ne oferă un răgaz pentru a face sugestii ce pot îmbunătății documentul, așa cum a fost el prezentat acum.
Sunt trei puncte importante care pot fi rezolvate relativ ușor în perioada de până la trimiterea documentului către legislativ.
În primul rând, dezvoltarea mai substanțială a conceptului de „independență solidară” astfel încât să fie clar ce se dorește cu acesta. Sugestia mea este ca independența solidară să fie definită drept o formă de autonomie bazată pe doi piloni. Primul pilon ar trebui să constea în dezvoltarea accelerată a capabilităților de apărare și descurajare naționale, astfel încât să ne asigurăm propriile obligații de apărare naționale și de sprijin aliat, în NATO și UE. Al doilea pilon ar trebui să recunoască că autonomia noastră strategică este fundamentată pe cooperarea și sprijinul reciproc aliat și european, nu pe izolare sau autosuficiență. Acești doi piloni exprimă ideea că România poate deveni independentă prin consolidarea propriei autonomii prin relații definite de solidaritate cu partenerii europeni și nord-atlantic în care are încredere.
În al doilea rând, strategia are nevoie de o ierarhizare mai clară a intereselor, astfel încât să putem asigura o alocare rațională a resurselor și așa limitate. Așa cum am afirmat și cu altă ocazie, acestea ar trebui ierarhizate în trei categorii distincte: vitale (suveranitate, integritate teritorială, democrație), majore (prosperitate, securitatea la Marea Neagră) și importante (influența regională, identitatea culturală).
În al treilea rând, legarea mai explicită a direcțiilor de acțiune de obiectivele strategice și de interesele de securitate naționale, astfel încât să fie clară logica internă a documentului. Fiecare direcție de acțiune trebuie direct și explicit legată de unul sau mai multe obiective strategice, iar obiectivele strategice trebuie legate explicit și direct de unul sau mai multe interese de securitate națională. Asta va asigura coerența internă a documentului.
În al patrulea rând, recomandarea mea este ca strategia să renunțe la definiția extensivă a securității naționale, astfel încât să evite continuarea diluării însemnătății conceptului de securitate națională, atât analitic dar și politic. Asta și pentru a arăta o dorință reală de reechilibrare a relațiilor civil-militare și, în special, civil-intelligence.
Ca părere, altul ar fi sensul sintagmei de „independență solidară” care de fapt este o contradicție de termeni. Ar însemna că, da, suntem „solidari” cu NATO, SUA, UE, etc dar „independenți” în luarea deciziilor militare. Ceva de felul că România nu va accepta să fie aruncată ” la înaintare ” pe Frontul de Est fără voința ei. Probabil sunt presiuni dinspre Europa de Vest ca Polonia și România ” să se implice militar” mai puternic în Ucraina și Moldova, ceea ce România nu vrea. Experiența tragică din WW2 când România a luptat la Stalingrad și a fost învinsă nu a fost uitată de Armata Română. Da, nu mai trebuie să acceptăm o asemenea aventură. În concluzie, cred că conceptul de „independență solidară” este dat Europei de Vest și îndeosebi Germaniei, Austriei și Hungariei care țin morțiș să aibă acces în Est conform doctrinei din totdeauna de Drang nach Osten (Marș spre Răsărit).
Apropo, în strategia de securitate ne referim numai la Est. Eu aș zice că și în Vest putem avea amenințări puternice ( unii deja au început să latre…).
Cred ca gresesti cu Hungaria; Hungaria vrea sa dea la pace cu rusii… A uitat distrugerile din Razboiul al doilea mondial (1944 – 1945), si ocupatia sovietica cu distrugerile aferente, a uitat de toamna lui 1956, referitoare la ,,Revolutia maghiara” si tot ce a urmat, cu navalirea rusilor… Orban, care este un ardei umplut, sau un sac legat la gura si cu creierul lucios, crede ca lingusirea putinistilor, ii va aduce ceva teritorii, intr-o zona unde sunt ceva maghiari, dar oricum, in mare minoritate…Zona respectiva a facut parte din Imperiul Habsburgic, apoi Austro – ungar, si de aia sunt ceva maghiari pe acolo, dar marea majoritate sunt ucraineni…O parte a Transcarpatiei, a apartinut interbelic, de Cehoslovacia, care avea si granita cu Romania, pe atunci…Amintirea Stalingradului, nu are nicio legatura cu situatia actuala..Atunci, daca citesti istorie, Romania,a fost cumva obligata sa lupte, pentru ca rusii ne furasera banditeste Basarabia si Nordul Bucovinei…Bine, au fost greseli ale lui Antonescu, care era un tip corect,pregatit teoretic, dar irelevant ca expwrienta militara, de front (vezi luptele de la Odesssa)..
Nu numai rușii hăcuisera România conform tratatului Ribbentrop -Molotov ci și Germania și Hungaria prin Diktatul de la Viena din 1940. Azi, liniile de forță geostrategica revin la cele de dinainte de WW2, cu aceleași state revanșarde și revizioniste, respectiv Rusia, Austria, Hungaria și Germania. Dacă SUA pleacă din Europa, atunci este posibil ca din nou statele europene să se încaiere între ele. Eu mă bucur că noua strategie de Securitate a României ia în considerare și această posibilitate.
Da ! Și eu cred la fel cum spuneți dvs. Un fel de : suntem cu curul în doua luntre. Sa putem da un răspuns conjunctural la o adică. Oricum canale atât de ascunse cu marele urs sunt vi încă și cred ca și asa trebuie sa rămână ca distanța dintre noi și SUA este maaaaare pe când fată de marele urs este neglijabila. Acum este chiar bine sa plecăm puțin capul ca să nu ne taie sabia.
Rușinos dar trebuie. Altfel marile puteri din vest care zic ca sunt prietenii nostrii ne vor neglija .
Când nea Ciolacu spunea ca nu a întrat nici o droga la noi știa el ce spune ca să nu supere ursul. Și acum cu toate legile și normele de doborârea a dronelor tot nu le doborât. Acum zicem ca dronele au intrat într-o zona neimportanta, pustie pt care nu are rost sa tragem cu o racheta sa o prăpădit să cheltuim bani. Trăiască România asa cum a fost dintotdeauna.
Domnule, întotdeauna în istoria noastră am fost într-un fel de „triunghi al Bermudelor”, adică în mijlocul unor forțe militare superioare nouă ( în Evul Mediu erau Polonia-Hungaria-Turcia, apoi Turcia-Rusia-Habsburgii, azi UE-SUA-RUSIA). Așa că jocul ăsta la 2-3 capete a fost politica națională din totdeauna. Și la care, iată, revenim acum. Eu l-aș felicita pe ND pentru curaj.
Daca vrei sa-l pupi in k ….. pe Putin – Este alegerea dumneavostra si nu ne putem opune ! Dar sa-l pupi si pe “nen-tu Ciolacu” – biet parit Covrigar, dar tzucalar la arabi – asta Chiar nu mai pot intelege !
Da, intr-adevar, exprimarea „independența solidară” este ceva care in engleza s-ar putea denumi ca fiind „floating signifier”, adica „ceva care are o semnificatie (voit) fluida”, mai precis, ca traducere in romana, o semnificatie neclara din care poti intelege cam ce vrei, in mai multe sensuri, care pot fi contradictorii.
Ca parere, exprimarea nu numai ca mi se pare de un nationalism de cel mai prost, ci mi se pare ca mai mult, dovedeste neintelegere a contextului politic mondial si local actual. A propos, Romania nu fost niciodata in existenta sa si nu va fi in veci o tara care ar putea sa fie „independenta solidar”, indiferent de posibilele intelesuri ale acestui termen! Este mai mult decat evident acest fapt!
Ar fi fost mai bine ca o astfel de exprimare sa nu apara intr-un document de atat de mare importanta relativ la vremurile pe care le traim in acesti ani. Cu ajutorul cui o fi conceput ND acest document?
Articolul este binevenit, poate-l citeste cineva care sa poata influenta modificarea cat mai rapida a documentului.
Ba nu, termenul este bine ales, este un răspuns dat unor țări revanșarde și revizioniste din Europa Centrală care vor musai acces spre Est. Și nu au pe unde, se poate doar prin Polonia, România și Turcia. Deja Hungaria și Slovacia au revendicări teritoriale față de Ucraina, poate în viitor și de la România. Germania+Austria manevrează din umbră( CG este creația lor…). Eu nu aș exclude amenințările din Vest. Dacă SUA pleacă, ar rămâne ca prieten tradițional Franța, dar Franța nu mai este ce a fost odată. UK este implicată în Polonia, nu a fost niciodată un susținător al României(poate acum cu Regele Charles….). Situația este mai complicată decât apare în media.
Intreaba un cetatean, asa mai pe inteles si mai practic:
– statul conteaza pe cine pentru aparare? pe noi cetateni conteaza?
– noi cetatenii ce facem? statul poate da rateuri serioase
– ne dau arme? ne antreneaza?
Mi-am permis ghilimele deoarece:
– solutia-de-avarie (neicusor-dan)…
habar n-avea despre atributele Commander-in-Cief
– Angajamentul privind alocarea a 5% din PIB pentru apărare…
a: pe de-o parte: 5% din PIB-ul „cladit” pe majorari de taxe (socoteli cu cr’ion chimic)
impuse intr-o „economie” deja impilata de decizii „filosofice”
b: pe de alta parte: exista o mare diferenta
intre alocare(bugetara) si cheltuire(executie)
s-au (mai) vazut „credite-de-angajament”(pioneresc)…
praduite pe „studii-de-fezabilitate”… pentru cei nascuti inainte de ultima ploa’e
as reaminti rezultatul „meciului” de trozball dintre dina-‘ue si fl(e)a(s)cara moreni (4 – 6)
c: fara „corent” (energie) toata flecareala filosofica
nu valoreaza nici macar cat ar costa imprimarea pe hartie
… si chiar nu doresc sa ma refer
la calitatea/competenta celor care ar trebui s-o implementeze
Vrem simultan 5% pentru apărare, consolidarea sănătății, reforma educației, investiții în infrastructură, reducerea datoriei publice, menținerea competitivității, dar fără să recunoaștem că toate acestea se află într-o competiție pentru resurse extrem de limitate.
Domnule toata treaba e matematica pura. se pot folosi integrale, derivate de gradul doi, sa vedem pct de inflexiune, dar cel mai important e numarul „i”, unii ar spune ca e irational, sau chiar imaginar, dar geresc amarnic.
Acest „i” e el mai important numar, mai tare decit pi, epsilon, eta, ge, ro, deoarece numai acesta poate descrie o realitate irationala.
„Independenta solidara” e doar o forma de a spune ca suntem o entitate-aliata, membra a unei aliante, cu identitate proprie, ce respecta un tratat in calitate de partener strategic, egal cu ceilalti aliati in luarea deciziilor militare strategice si tactice, nu un partener-vasal, asa cum am fost fata de Germania nazista in WW2.
Pentru acest lucru, e necesara proiectia unei forte militare suficient de puternice pentru a descuraja agresiunea ruseasca, adica …bani. Ne trebuie intelligence, infrastructura, fabrici militare, tehnologii militare noi, pe langa arme de ultima generatie si militari de profesie + rezervisti instruiti.
Pe scurt, nu numai ca trebuie sa trebuie sa rezistam impotriva invaziei rusilor dar trebuie sa sprijinim ofensiv o eventuala incursiune militara la rusi, nu ca sa anexam teritorii rusesti ci ca sa le taiem ambitiile imperialiste definitiv.
@Doru _ „…sa le taiem ambitiile imperialiste definitiv”
Rusia este vasalul Chinei.
China sprijină activ războiul Rusiei împortiva Ucrainei. Dacă Rusia ar fi atacată pe teritoriul ei „pentru a-i fi tăiate ambițiile imperative definitiv” este aproape sigur că ar interveni mult mai semnificativ în sprijinul vasalului său.
Prin urmare, ca să reiau o idee a președintelui american, suntem pregătiți pentru un război cu China și Rusia?
Rusia se vrea imperiu. Vasalitatea fata de China ar fi mult mai puternica in eventualitatea destramarii actualelor granite rusesti si a eventualei independente a coloniilor siberiene.
Sprijinul chinezesc pentru rusi in conflictul cu Ukr e nesemnificativ dpdv militar iar gazul rusesc ieftin sustine economia Chinei si yuanul. China vrea o Rusie slaba economic pentru a se impune.
Hmmm.
Ce trebuie pentru o strategie eficieta de aparare?
Multe:
1. o noua armata; bine dotata, bine antrenata, cu ofiteri capabili si cetateni soldati; poate reluarea serviciului militar obligatoriu sau gasirea unei formule care sa impace nevoia de soldati sub arme, cu liberul arbitru personal; oricum, in caz de razboi, toti cetatenii (indiferent de sex), intre anumite limite de varsta, trebuie sa raspunda la chemare; LEGE! (femeile pot fi foarte bune constructoare si manipulatoare de drone, foarte bune la radare, comunicatii, sanitare etc. nu trebuie sa vedem armata doar ca tilicari care iau cu asalt pozitiile dusmane)
2.o industrie de armament puternica si diversificata, care sa ne mentina capacitatile de lupta timp indeungat; nu trebuie sa depindem de arme sau munitii din afara; in acest context, pentru a mentine capacitatile de productie si un pret accesibil, trebuie gandit la reluarea exportului; am o ideee mai veche: implicati lucratorii de la externe in vinzarea de arme romanesti, cointeresindu-i la semnarea unui contract -clienti adusi de ei, normal, nu aiurea-;
3.sistem de aliante regional, care sa ne ajute sa luptam cu adversarul ipotetic; (si primul aliat trebuie sa fie Ucraina!)
4.reorganizarea SRI si SIE, cu noi legi, pentru a face fata razboiului hibrid si ingerintelor serviciilor secrete dusmane in Romania;
5.un nivel de viata ridicat, care sa faca cetatenii sa stie pentru ce lupta; si sa ia arma in mina din interes personal, nu ca asa zic politrucii; in acest context: rezolvarea timpeniilor cu pensii, salarii si prime speciale, care irita toata populatia ce ar trebui sa lupte, in caz de razboi; reducerea cheltuielilor bugetare; disparitia „gafelor” judiciare (fie la nivel Parchet, fie la nivel Instanta);
6.o retea de cai ferate si autostrazi care sa permita miscari rapide de trupe dintr-o parte in alta a tarii; si forte aeropurtate importante, care sa poata lansa desanturi in spatele frontului;(avioane, elicoptere).
Evident, toate punctele atinse simultan. Cu celeritate!
In rest, blablabla. Sa nu fie o spoiala fara valoare, ca trecuta chestie cu invatamintul……
Explicati, va rog, ce inseamna in viziunea dvs.:
”( … DREPT/A/(EI) RADICALE?” strict pentru cazul Romaniei.
Va multumesc,
Calin Chiriac.
Fără ofensă, doar părerea unui cititor profan pe chestiune. Textul e plin de termeni difuzi, generali, fără obiect. Era o expresie „limbaj de lemn”. Eu nu m-am descurcat cu ambele dvs texte, anume să găsesc în ele concretul.
Da, aceasta formulare, ambigua, „independenta solidara” seamana cu rspunsurile date de Oracolul din Delphi”…
„…o strategie bună trebuie să includă un număr limitat și ierarhizat al intereselor naționale”….păi, domnule Ghincea, dumnealor au făcut cercetare avansată ca dumneavoastră, să fi avut număr limitat de obiective?! Păcat că nu v-am zărit acum câțiva ani la pas, la vale dinspre EUI, că ați fi meritat un pahar cu apă proaspătă; v-am descoperit aici, mai târziu în raport cu passeggiatele familiei mele. Ne luminați când îi spuneți ce se mai poate face. Mulțumim!