marți, august 16, 2022

Nu, Greta, oamenii mari nu sunt răi…

Dorința de a salva omenirea este aproape întotdeauna

doar o mască pentru dorința de a guverna lumea.

H. L. Mencken (trad. pers.)

În ultimii patru ani, am publicat pe această platformă peste 60 articole dedicate schimbărilor climatice, acoperind o gamă largă de subiecte și trăgând variate semnale de alarmă despre implicațiile majore, unele esențiale, ale științei climatice, de la paradoxul lui Jevons la enigma lui Munk, de la paradoxul lui Simpson la cele patru E-uri sau patru mituri ale schimbărilor climatice etc.[i]

Dar platforma Contributors nu a găzduit niciodată o avalanșă de articole, cu sute de comentarii, stârnită de vreunul din articolele mele anterioare dedicate acestei teme. Însă considerațiile despre tânăra activistă Greta Thunberg (Când copiii devin experți și în schimbări climatice…) au fost probabil picătura car Greta Thunberg e a revărsat paharul. Voi fi devenit, fără să vreau, un influencer ?!

Deși nu am planificat o continuare a episodului Greta la New York, am simțit nevoia să comentez unele din afirmațiile sale tranșante.

1. Dacă ați înțeles cu adevărat situația și ați continuat să nu acționați, atunci sunteți oameni răi. De ce? Pentru că, mai afirmă dra Thunberg, schimbările climatice omoară oamenii.

Da, schimbările climatice produc din nefericire victime. Cu un secol în urmă, o jumătate de milion de oameni mureau în fiecare an din cauza dezastrelor legate de vreme. Astăzi, în ciuda creșterii temperaturii globale cu ~ 1°C, scăderea sărăciei și creșterea rezilienței au făcut ca secetele, uraganele și temperaturile extreme să ucidă doar 20.000 oameni anual – o reducere cu ~95% față de anul 1920 (Fig. 1).

Fig 1. Decesele globale anuale produse de dezastre naturale (Sursa)

Apoi, dra Greta Thunberg ne învață ce trebuie să facem pentru a acționa corect, conform standardelor ei:

2. În doar opt ani și jumătate, vom fi epuizat certificatele pentru emisiile de carbon, așa că trebuie să eliminăm orice utilizare a combustiilor fosili până în 2028.

Un posibil răspuns scurt ar fi că oamenii nu emit CO2 pentru că sunt „răi” și nu vor ca planeta lor să aibă zero-emisii într-o perioadă de timp foarte scurtă. Dioxidul de carbon nu este o substanță poluantă: plantele o folosesc drept hrana principală, iar fără plante viața animalelor și a oamenilor n-ar fi posibilă pe această planetă.

Faptul că, începând cu epoca industrială, oamenii produc emisii de CO2 este tributul plătit pentru a avea acces la cantități de energie fără precedent în istorie, energie ieftină, abundentă și sigură.

Această energie a făcut posibilă o viață mai bună, în care oamenii nu mai trebuie să se chinuie ore întregi adunând lemne și balegi de vacă, poluându-și casele cu fum, pentru a obține căldură și a pregăti o masă copiilor. Iar agricultura și transporturile erau până la revoluția industrială doar apanajul animalelor și mușchilor umani.

Această energie, predominant produsă prin arderea combustibililor fosili, este astăzi forța majoră care asigură transporturile, electricitatea, hrana, nenumărate locuri de muncă pentru toți locuitorii planetei, copii, tineri și bătrâni.

Această energie a făcut ca sărăcia extremă să fie redusă drastic: de la 90% la circa 10% în 2013, iar alfabetizarea să crească de la 15% la peste 85% în 2015. Longevitatea a devenit mai mult decât dublă: de la sub 30 ani a ajuns la 70 ani la scara planetară și la 80 ani în țările dezvoltate. Mortalitatea infantilă (sub 5 ani) a scăzut de la 20 milioane în 1950 la 5,4 milioane în 2017. Folosirea muncii copiilor s-a redus semnificativ.[ii]

Nu, Greta, oamenii mari nu sunt răi…

Această energie este un „rău” necesar. Și ghilimelele semnifică opusul „răului” văzut de dra Greta în acțiunile oamenilor mari.

Soluția propusă de activiștii tip Greta Thunberg ori Ocasio-Cortez – abandonarea totală a energiilor fosile și trecerea ultrarapidă la energii cu zero-emisii de CO2 până în 2028-2050 – este nerealistă și, practic, imposibilă. Chiar domnișoara activistă se contrazice singură când recunoaște că politicile și soluțiile necesare nu sunt vizibile nicăieri. Păi, dacă nu există deocamdată nici politicile, nici soluțiile tehnologice de implementare a programului ei, ce pretenții mai are din partea diplomaților ONU cărora li se adresează?!

Ceea ce dra Greta Thunberg nu cunoaște – sau cei care i-au scris speech-ul nu au vrut să cunoască – este realitatea dură din spatele politicii de zero-emisii până în anul 2028 sau chiar 2050.

O analiză profesionistă a demonstrat că zero-emisii de dioxid de carbon până în 2050 ar necesita construirea unei noi termocentrale nucleare în fiecare zi.

În 2018, lumea a consumat 11.743 mtoe (mii tone petrol echivalent) sub formă de cărbune, gaze naturale și petrol. Arderea acestor combustibili fosili a produs 33,7 miliarde tone de CO2. Pentru ca emisiile să ajungă la zero, va trebui să înlocuim aproximativ 12.000 mtoe de consum de energie preconizat pentru anul 2019. Este bine de știut că 1 mtoe produce o cantitate de energie similară cu a unei centrale nucleare sau a 1.500 x 2,5 MW centrale eoliene (Fig. 2).

Fig. 2. Consumul global de combustibili fosili în perioada 1992 – 2018. Pentru a se obține o energie echivalentă cu zero-emisii de CO2 va fi necesară construirea și punerea în funcțiune a unei centrale nucleare în fiecare zi până la 1 ianuarie 2050. (Sursa)

Un alt număr util de știut sunt cele 11.050 de zile care mai rămân până la 1 ianuarie 2050. Pentru a obține zero-emisii de carbon până la acea dată va fi necesară implementarea unor surse alternative de energie, care să asigure o cantitate echivalentă celei produse de 1 mtoe (~ 12.000 mtoe / 11.051 zile ) în fiecare zi, începând de mâine și continuând pentru următorii 30 de ani. Adică, în fiecare zi din cele 11.050 care ne despart de ținta impusă de Acordul climatic de la Paris, vor trebui construite și date în folosință câte o centrală nucleară sau câte 1.500 turbine eoliene de 2,5 MW fiecare [iii]. Obținerea de energie cu zero-emisii de carbon mai necesită, de asemenea, dezafectarea echivalentă a surselor de energie fosilă corespunzătoare unui consum de 1 mtoe în fiecare zi! Și asta fără a lua în considerație o creștere a consumului de energie în deceniile următoare și costurile sociale pentru oamenii rămași zilnic fără un loc de muncă.

Despre imposibilitatea asigurării consumului actual de energie al Statelor Unite de ~4 miliarde MWh cu ajutorul centralelor eoliene, aș menționa doar câteva cifre edificatoare:

În locul celor 58.000 de turbine pe care le posedă acum, Statele Unite ar avea nevoie de aproximativ 14 milioane de turbine, fiecare cu o înălțime de 120 de metri și fiecare capabilă să genereze 1,8 megawați la capacitate maximă, când vântul suflă cu viteza corespunzătoare.

Presupunând o suprafață ocupată de cel puțin 6 ha, acele turbine ar necesita aproximativ 910.000 km pătrați! Aceasta este mult peste dublul suprafeței Californiei – fără a include liniile de transmisie! Milioanele de brațe ale turbinelor eoliene vor măcelări milioane de păsări răpitoare, alte păsări și lilieci, pe vaste întinderi ale Americii.

Fabricarea acestor turbine eoliene ar necesita ceva de ordinul a 4 miliarde tone de oțel, cupru și aliaje pentru turnuri și turbine; 8 miliarde de tone de oțel și beton pentru fundații; 4 milioane tone de pământuri rare pentru motoare, magneți și alte componente; 1 miliard tone de materiale compozite pe bază de petrol pentru învelișurile și palele turbinelor; plus cantități masive de piatră și pietriș pentru milioane de kilometri de drumuri de acces la turbine. Conectarea parcurilor eoliene și a orașelor americane cu liniile de transmisie de înaltă tensiune ar necesita și ele mai multe materii prime și mai multe milioane de hectare.

Toate aceste materii prime vor trebuie extrase din mine, prelucrate, topite, fabricate sub formă de produse finite și expediate în întreaga lume. Obținerea acestor materii prime va necesita extragerea a sute de miliarde tone de roci și concasarea a zeci de miliarde tone de minereu în sute de noi mine și cariere.

Fiecare pas în acest întreg proces ar necesita cantități masive de combustibili fosili, deoarece turbinele eoliene și panourile solare nu pot opera echipamente de deplasare și săpare a minelor și nici nu produc constant căldură suficient de mare pentru a topi siliciu, fier, cupru, pământuri rare sau alte materiale.[iv]

Nu, Greta, oamenii mari nu sunt răi… dacă vor trebui să abandoneze toate aceste eforturi imposibile doar pentru a îndeplini niște himere.

Deși aș mai avea multe de scris, închei cu o ultimă precizare. Greta spune:

3. Ochii tuturor generațiilor viitoare sunt asupra voastră și dacă nu alegeți cum trebuie, eu spun că nu vă vom ierta niciodată.

Cu alte cuvinte, conform d-rei Thunberg, dacă noi, adulții, nu ne vom „înțărca” de la țâța combustibililor fosili până în 2028, ei, tânăra generație, nu ne vor ierta niciodată. Fără multe comentarii, aș invita-o pe tânăra activistă și pe cei care-i scriu discursurile furibunde, să considere graficul din Fig. 3 și semnificațiile sale.

Fig. 3. Cele mai importante priorități ale omenirii, votate de aproape 10 milioane de oameni. Acțiunile legate de schimbările climatice au fost plasate pe ultimul loc (16 din 16) (Sursa)

Atunci când Organizația Națiunilor Unite a întrebat aproape 10 milioane de oameni din întreaga lume ce priorități consideră a fi necesare în viața lor de toate zilele, ei au indicat pe primele cinci poziții următoarele probleme: sănătatea, educația, locurile de muncă, corupția și alimentația. Pe scurt, oamenii doresc să nu le moară copiii din cauza unor boli ușor de vindecat, să primească o educație decentă și să aibă suficientă mâncare.

Acțiunile legate de schimbările climatice s-au plasat pe ultimul loc din cele 16 opțiuni exprimate. Și nu pentru că încălzirea globală (aka schimbările climatice) ar fi lipsită de importanță, ci pentru că majoritatea umanității consideră că alte probleme sunt mult mai importante în prezent.

Nenorocirea este că chestia climatică afectează din ce în ce mai mult toate celelalte probleme. De exemplu, o treime din toate ajutoarele pentru dezvoltare sunt acum cheltuite pentru abordarea schimbărilor climatice, ceea ce este o sfidare directă a priorităților votate de aproape 10 milioane de locuitori ai planetei.

Deși ar trebui să abordăm schimbările climatice prin investiții mai mari în cercetarea și dezvoltarea energiilor verzi, trebuie să le spunem Gretei și fanilor ei: Majoritatea tinerilor din lume nu ne va ierta niciodată dacă vom acorda prioritate schimbărilor climatice în defavoarea eforturilor de a combate sărăcia, bolile, lipsa educației și malnutriția.[v]

Nu, Greta, oamenii mari nu sunt răi…

NOTE______________

i – O parte din aceste contribuții se vor regăsi în noua mea carte – Mașina de răsucit idei incomode. Eseuri (aproape) incorecte politic – în curs de apariția la Editura Integral.

ii – Crânganu, C., 2019, Paradoxul progresului (I). Asaltul mediatic al știrilor negative

iii – Pielke Jr., R., 30 septembrie 2019, Net-Zero Carbon Dioxide Emissions By 2050 Requires A New Nuclear Power Plant Every Day

iv – Driessen, P., 12 septembrie 2019, Dousing candidates and Green New Dealers with buckets of icy cold reality

v – Lomborg, B., 26 septembrie 2019, On climate change, humanity is not ‘evil’

Distribuie acest articol

271 COMENTARII

  1. Regreta Thunberg a ajuns material de comedie:

    https://babylonbee.com/news/new-law-would-force-drivers-to-listen-to-greta-thunberg-lecture-before-filling-up-their-cars

    „A series of new bills working their way through state legislatures in New York, California, Oregon, Hawaii, and several other progressive states will require you to listen to a Greta Thunberg lecture before purchasing gasoline.

    Motorists will be required to watch a 20-minute lecture by the 16-year-old climate activist before they purchase gallons and gallons of harmful fossil fuels.

    „We want to make sure drivers are informed,” said California Governor Gavin Newsom, who says he will sign the bill into law. „So we are having them get lectured by a 16-year-old so they will have all the facts before they do something rash like put gasoline in their cars to go to work.”

    [……….] „

  2. Ce-ar fi să nu ne mai prefacem?

    În ultimul număr (10-16 oct. 2019) al revistei Dilema Veche este publicată traducerea unui eseu cu titlul de mai sus, semnat de scriitorul american Jonathan Franzen.

    Scriitorul care, spre lauda lui, declară că nu este om de știință, oferă totuși, după mintea lui, mai multe soluții potențiale ca să „nu ne mai prefacem” doar că luptăm împotriva schimbărilor climatice.

    Undeva, înghesuit între alte idei progresiste, se află de fapt miezul incandescent al ideologiei „verzi” – distrugerea capitalismului și instaurarea „visului de aur” al marxist-leniniștilor de ultimă generație:

    Combaterea inegalității extreme în distribuția avuției este o acțiune împotriva schimbărilor climatice.

    O metodă prin care s-ar putea aplica directivele climatice, conform lui Franzen, este și ea tipică arsenalului comunist:

    …este necesară o intervenție de sus în jos nu doar în fiecare țară, ci pe întreg teritoriul fiecărei țări. Nu ar folosi la nimic să transformi New York-ul într-o utopie ecologică dacă texanii continuă să foreze după petrol și să conducă camionete.

    Intervențiile necesare de sus în jos în fiecare țară și pe întreg teritoriul fiecărei țări vor necesita instaurarea unui guvern mondial. Impus sau ales, dl Franzen nu mai spune.

    A se slăbi.

    • Jonathan Franzen.este un scriitor de succes. E chiar favoritul lui Barak Obama.
      Dar, ca orice fictionar, crede ca si lumea poate fi modelata cum isi modeleaza fictionarul personajele.
      Recunoaste ca nu e om de stiinta, dar are „stiinta” fictiunii, si crede ca ajunge.pentru a opri schimbarile climatice.
      Are dreptate: „Nu ar folosi la nimic să transformi New York-ul într-o utopie ecologică dacă texanii continuă să foreze după petrol și să conducă camionete.” Caci degeaba a fost doar o parte a lumii lagar socialist, capitalismul putred l-a corupt Pina nu e toata lumea o „utopie ecologica”, n-am rezolvat problema :D
      NB,
      am avut si noi fictionari care ne vorbeau despre o lume mai buna si mai dreapta ori ne instiintau ca lumina vine de la rasarit.

      • „Dl Cranganu ne spune ca Jonathan Franzen doreste un “guvern mondial”

        Dl. Manu (imi pare rau ca nu pot sa il onorez cu titlul de profesor, nu in sensul administrativ care nu ma priveste, ci in sensul de respect genuin) n-a inteles sau pretinde ca nu a inteles ce a spus individul citat de Profesorul Cranganu.

        Aparent fara legatura, dar va fi mai clar dupa ce cititi

        un capitol lamuritor din istoria psihiatriei de pe Coasta de Est in SUA

        https://allthatsinteresting.com/henry-cotton

        [The] psychiatrist Henry Cotton had an interesting insanity theory. He was convinced that by removing the infected teeth of mental patients he could cure them of their insanity. The doctor, who was the protégé of the great psychiatrist Adolf Meyer of John Hopkins, was convinced that insanity resulted from untreated infections in the body.

        Henry Cotton became the medical doctor and superintendent of the Trenton Psychiatric Hospital in 1907. He wasted no time in proposing and carrying out his mad procedures that were to “save” many mental patients.

        Immediately after taking over Trenton Psychiatric Hospital, Cotton began removing the infected teeth of his patients. But to his surprise, this did not always cure them of their madness, although it did stop them from speaking clearly and eating properly.

        Undeterred, Cotton concluded that the reason his surgeries were not always successful was that the infection had spread too far. In this case, it was necessary to remove other infected body parts, including tonsils, stomachs, gallbladders, testicles, ovaries, and colons. Or so Cotton claimed.

        Cotton reported that he managed to cure 85% of his patients. Naturally, his colleagues were impressed and eager to embrace his methods – surgery a la Cotton was regarded as the theory’s best practice. Parents of mentally unstable children were anxious to get a slot in Cotton’s tight schedule, and if that was not possible, they insisted that their own doctors replicate Cotton’s surgeries. [. . . . .]

        Cititi intreaga istorie a acestei somitati din domeniul „stiintei” psihiatriei, obsedat cu extirparea de dinti si organe sanatoase, o somitate „stiintifica” de nu cu prea multa vreme in urma.

        Veti intelege „valoarea” „consensului stiintific” cind NU vorbim de o stiinta reala.

        Veti intelege de ce incalzirismul, folosirea medievala de lipitori si „stiinta” psihiatrica rezoneaza pe undeva, ca „stiinte” ocupate in majoritate de sarlatani notorii si escroci cinici.

        „Medice, cura te ipsum!” s-a spus.

        Dar de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.

      • As mai adauga, dupa ce am citit acel articol din Dilema Veche, doua pareri:

        – autorul articolului este absolut dement, ma refer dement la nivel psihiatric, precum mai sus citatul „profesor” (psihiatru, bineinteles) Cotton, care a scos in aplauzele colegilor in „consens stiintific” dintii sanatosi din gura la toata familia sa si a bagat in mormint oameni cu zile, dupa operatii atroce calificabile drept torturi medieval, un fel de Jack the Ripper cu titlu de doctor

        – publicarea acelei secretii paranoico-mesianiste nu face cinste revistei Dilema, pe care am citit-o de la primul numar, de prin 1993 cred, dar cred ca ma voi opri.

    • Sa mai citim odata:
      „…este necesară o intervenție de sus în jos nu doar în fiecare țară, ci pe întreg teritoriul fiecărei țări. Nu ar folosi la nimic să transformi New York-ul într-o utopie ecologică dacă texanii continuă să foreze după petrol și să conducă camionete”
      Deci nu ajunge ca doar New York-ul sa fie o utopie ecologica, ci intreg teritoriul SUA. Si nici doar SUA, ci intreg globul. Ca atare, ajungem la o concluzie logica: „Intervențiile necesare de sus în jos în fiecare țară și pe întreg teritoriul fiecărei țări vor necesita instaurarea unui guvern mondial. Impus sau ales, dl Franzen nu mai spune.”
      Ce e atit de greu de inteles? Aaa, da, Gica contra traieste si in America :D.

  3. How dare you, Norway?…

    De ce nu a luat Greta Thurnberg Premiul Nobel pentru Pace?

    N-o să ghiciți (nici pe mine nu m-a dus imaginația până aici!), dar alții au aflat adevăratul motiv pentru care activista suedeză a fost „șuntată” anul acesta de la un Nobel pe care mulți l-ar fi dorit pentru avansarea încălzirismului.

    Revista Newsweek scrie cu majuscule:

    GRETA THUNBERG SNUBBED FOR NOBEL PEACE PRIZE BY COMMITTEE RUN BY NORWAY, ONE OF THE WORLD’S BIGGEST OIL AND NATURAL GAS EXPORTERS

    The Nobel Committee has surprised oddsmakers by not picking 16-year-old Greta Thunberg to win the 2019 Nobel Peace Prize.

    The five-member Norwegian panel instead announced on Friday that Ethiopian Prime Minister Abiy Ahmed had won the award, „for his efforts to achieve peace and international cooperation, and for in particular his decisive initiative to resolve the border conflict with neighboring Eritrea,” a statement said.

    Norway has benefitted from oil and gas production in multiple ways, but primarily from the security and economic advantages they have derived from exporting energy to other parts of the world.

    How dare you, Norway, să-i dai peste nas tinerei suedeze? :-)

    • „Vineri, Institutul Norvegian pentru Nobel din Oslo a anunțat că premiul a fost acordat premierului etiopian Abiy Ahmed Ali, „pentru eforturile sale de a aduce pacea și cooperarea internațională și, în special, pentru inițiativa sa decisivă de a soluționa conflictul cu Eritreea.”
      Criticii susțin că acuzațiile Newsweek „sunt o nouă dovadă a liberalismului deșănțat din media americană” și arată că fostul vicepreședinte Al Gore și cei din The Intergovernmental Panel on Climate Change au fost recompensați cu Premiul Nobel pentru Pace în 2007.”
      https://www.g4media.ro/revista-newsweek-criticata-vehement-dupa-ce-a-scris-ca-greta-thunberg-nu-a-primit-premiul-nobel-din-cauza-industriei-petroliere-din-norvegia.html
      Sa nu rizi?
      „„Comitetul Nobel i-a surprins pe pariori prin faptul că nu a ales-o pe Greta Thunberg, adolescenta în vârstă de 16 ani, pentru a câștiga Premiul Nobel pentru Pace 2019,” a scris Newsweek.

  4. A mai aparut un specialist in punctele cheie si in holbat la propriul buric. Hai sa nu ne legam de faptul ca e semi-analfabet, doar asa sint majoritatea in Fake Studies si Phony „Sciences”.

    Dar sa compari batutul isteric din piciorut al Gretinei Thunberg cu manifestul unui Emile Zola . . . iti trebuie o lipsa a simtului ridicolului de proportii galactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultima carte publicată este Climate Change, Torn between Myth and Fact, Cambridge Scholars Publishing, hard cover în 2021, soft cover în 2022. _______________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro