Cine și ce a fost, la urma urmei, Panait Istrati? Dincolo de zicerile de circumstanță și etichetările de manual reactivate în rarele ocazii când se mai face astăzi vorbire despre scrierile sale și cine știe ce comemorator amintește faptul că Romain Rolland l-a denumit un Gorki balcanic. Cum s-a făcut că un băiat de condiție evident modestă care nu a absolvit cu greu decât câteva clase a fost mai cunoscut în Europa interbelică decât mulți alți mari scriitori români care nici nu puteau visa ca scrierile lor să figureze pe rafturile elegantelor librării franceze și ca cineva să se gândească la posibila lor traducere în America? A fost Istrati și altceva decât un globetrotter care era ba la Brăila, ba la București, ba visa la Mediterana, ba trăgea la cine știe ce hotel de mâna a doua sau la o gazdă binevoitoare din Paris, ba ajungea în cine știe ce oraș elvețian și mai ales la Moscova? Care nici nu se instala bine într-un loc și deja făcea planuri de plecare. Cât de real a fost atașamentul său față de clasa muncitoare despre ale cărei greve de la Lupeni și de la Grivița a scris cu lux de amănunte și cât știa din scrierile lui Marx, Engels și mai apoi Lenin și Stalin când a aderat la mișcarea socialistă și, ceva mai încolo, la cea comunistă poate și datorită faptului că una dintre primele persoane cunoscute cu ocazia desantului bucureștean a fost nimeni altul decât Cristescu Plăpumaru? Dincolo de toate revoltele și dezicerile ulterioare, este cum nu se poate mai clar că Istrati a fost un hotărât om de stânga. Cu sau fără acte, cu sau fără carnet de membru de partid. Șirul întrebărilor continuă. Cum s-a făcut că Panait Istrati a fost cu o constantă perseverență urmărit de Siguranța Română care vedea în el un agitator și un comunist feroce ca și de GPU-ul sovietic? Și aceasta în pofida faptului că, cel puțin o vreme, scriitorul a fost unul dintre cei mai entuziaști lăudători a ceea ce se întâmpla în Uniunea Sovietică. Drept care operele sale erau traduse și publicate în tiraje imense în URSS, iar Istrati era primit la Moscova cu foarte multe onoruri, era cazat în hoteluri de lux și plasat în tot felul de prezidii? Cum se explică prietenia dintre Istrati și Romain Rolland sau Nikos Kazantzakis având în vedere enormele diferențe de condiție socială și culturală? Cum se explică rupturile dramatice dintre prietenii de odinioară? Să fi contat eminamente dezvrăjirea lui Istrati din contrariantul volum Vers l’autre flamme în care scriitorul punea la zid cam tot ceea ce lăudase până mai deunăzi? A intuit oare Panait Istrati că neașteptata lui carte nu va deranja doar câteva persoane, doar câțiva intelectuali autentic sau contra-cost atașate de URSS, ci un întreg aparat care se va pune în mișcare cu scopul deliberat de a-l distruge sau a fost un iremediabil naiv? A făcut așadar Istrati socoteli greșite când a crezut că publicarea Spovedaniei unui învins va însemna un succes de librărie precum, de pildă, Chira Chiralina și garantul unui trai fără probleme? Nu a știut că imensul lui succes a fost uneori instrumentalizat și organizat de la Moscova? A fost împăcarea dintre Istrati și Kazantzakis una autentică sau numai un gest de bunăvoință din partea autorului lui Zorba Grecul?
Iată numai o parte dintre întrebările la care încearcă să răspundă Stelian Tănase în cea mai recentă carte a lui, Viața lui Panait Istrati, apărută în anul 2024 în colecția Autori români a editurii bucureștene Corint. Avem de-a face cu un rod al aliajului reușit dintre prozatorul și istoricul perfect cunoscător al subteranelor mișcărilor socialistă și comunistă din România. Al lui Dobrogeanu-Gherea ori al lui Cristian Racovski. Și al clienților lu’ tanti Varvara. Chiar dacă volumul nu e lipsit de repetiții și unele neglijențe în construirea frazei.
Nu, Stelian Tănase nu își propune să descopere un alt Istrati. Literar vorbind. Evită să se pronunțe asupra valorii literare a scrierilor acestuia. Ne spune doar că Istrati a fost un remarcabil, un foarte bun povestitor care însă nu a dat numai capodopere. Îl menționează trecător pe cel numit incolorul Alexandru Talex în calitatea lui de secretar al lui Istrati, nu și în cea de merituos, încăpățânat editor al scrierilor acestuia. Deși în Bibliografie figurează Caietele Istrati de care s-a ocupat îndeaproape Talex. Nu este nici măcar o singură dată amintită cartea Spre alt Istrati, cercetare altminteri extrem de importantă, a lui Mircea Iorgulescu. Tănase nu se erijează în critic literar. Cartea lui nu aspiră la statutul de monografie. Autorul nu face paradă de omnisciență. În câteva rânduri, admite chiar că i-a fost absolut imposibil să deslușească toate enigmele biografiei lui Istrati făcută din continue răsturnări de situații.
Indubitabil, Stelian Tănase empatizează cu eroul cărții sale. Chiar dacă uneori îl tratează drept vagabond. Autorul are însă grijă să sublinieze faptul că “Istrati nu trebuie neapărat preamărit pentru că nu a fost nici sfânt, nici Isus, nici zeu, sau un sacrificat. S-a amestecat singur în cele mai improbabile situații, unele câștigătoare, puține, cel mai adesea perdante. Mereu inflamat, combativ, a lăsat impresii contradictorii despre el și operă ”.
Contradictorie și supusă capriciilor politice ale vremurilor a fost și posteritatea lui Istrati. Până prin 1980 despre Istrati se vorbea oarecum rar și cu prudență. Cu toate că, în 1963, un număr mare de spectatori, peste 3 milioane, au urmărit filmul Codin al cărui scenariu scris de Yves Jamiaque era inspirat de un roman din 1925. Filmul, o costisitoare producție româno-franceză, era regizat de Henri Colpi, același care, în 1966, avea să facă Steaua fără nume. Film inspirat din creația altui brăilean, Mihail Sebastian, citat de Stelian Tănase în carte mai degrabă cu observații ostile față de scrierile concitadinului său. Desigur, nimeni nu îndrăznea să pomenească odiosul titlu Vers l’autre flamme. În pofida turbulențelor din relațiile româno-sovietice. Cartea figura în ceea ce cheamă les enfers de la bibliothèque. Prima oară am luat cunoștință de conținutul cărții atunci când a serializat-o Virgil Ierunca în emisiunea Povestea vorbei. Vers l’autre flamme a apărut în România în 1930 la editura Cugetarea și mai apoi, doar după 1990, editura clujeană Dacia preferând titlul Spovedanie pentru învinși.În anii ’90, marea regizoare Cătălina Buzoianu a dat un excepțional spectacol cu Chira Chiralina (Teatrul Maria Filotti din Brăila) urmat de Mediterana (1999), o colaborare dintre Teatrul Bulandra și Teatrul francez Toursky.
Stelian Tănase- VIAȚA LUI PANAIT ISTRATI; Editura Corint, Istorie, Autori români; București, 2024
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Astept cu mult interes, dupa fragmentele publicate pana acum …
Am citit si eu cartea lui Mircea Iorgulescu, din care s-a publicat doar primul volum, al doilea nu a aparut deoarece autorul a parasit Romania preferand libertatea… Oarecum de inteles, a face cunoscute – la vremea aceea – parerile lui Istrati despre comunism dupa vizitarea URSS si reactia stangii europene la relatarile sale era imposibil pe atunci….
Trebuie intâi cititã cartea “ Spovedania unui învins” si apoi cartea lui Stelian Tănase!
“În 1927, Panait Istrati începea o lungă călătorie în Uniunea Sovietică, prilejuită de aniversarea a zece ani de la revoluția bolșevică. Scriitorul român era cunoscut ca un om de stânga, un „tovarăș de drum” al comuniștilor. A fost o călătorie de 16 luni, la capătul căreia Istrati a scris o carte publicată mai întâi în Franța și tradusă în românește în 1929, la editura Cugetarea, sub titlul “Spovedania unui învins” (Rusia sovietică). Este cartea unei teribile dezamăgiri, a năruirii unor iluzii și este totodată una din primele mărturii despre adevărata față a țării „viitorului luminos”.
Călătoria în URSS a reprezentat un adevărat ritual pentru mulți intelectuali și scriitori occidentali. Istrati este și el primit regește, i se oferă excursii și petreceri, i se plătesc foarte consistente drepturi de autor. Scriitorul vine cu o imagine aprioric favorabilă, care va fi însă permanent contrazisă de realitățile care îl frapează la tot pasul. Reușește, de la un moment dat, să se debaraseze de „însoțitori” și călătorește pe cont propriu. Constată, stupefiat, omniprezența birocrației, care a devenit un cancer al țesutului social. Vede cum la putere s-a instalat o nouă oligarhie (termenul „nomenklatură” nu apăruse încă), la fel de avidă și de fără scrupule. Deslușește mecanismele prin care sindicatele și presa sunt folosite ca mijloace de a ține sub control populația. Komsomolul, organizația tinerilor, este și el putred și corupt. Îl îngrozește banalizarea denunțurilor, care frâng destine și nenorocesc existențe. Are exemple la îndemână, prietenul său Christian Rakowski sau Rusakov, socrul lui Victor Serge. Vizitează mai multe republici sovietice unde îl oripilează mizeria și penuria. Concluziile pe care le trage la capătul călătoriei sale sunt dramatice: „Părăsesc Leningradul, Moscova și Uniunea Sovietică mult mai amărât decât pe vremea când eram eu însumi unul dintre muncitorii aceștia striviți sub toate regimurile. A-i exploata pe oameni, a-i face să trăiască cu o bucată de pâine neagră, luându-le până și jalnicul drept de a cârti, a-l împușca apoi pe cel care a strigat într-o zi, a strigat numai ceva mai tare decât de obicei, așa ceva, așa ceva nu există nicăieri pe pământ, nici măcar în țara lui Mussolini”.
După apariția cărții, Istrati fost ținta unor atacuri josnice iar mitul Uniunii Sovietice a continuat să funcționeze. N-au fost de-ajuns nici alte mărturii ale unor personalități celebre, cum e cazul lui André Gide.
Excelente observatii si e bine ca autorul articolului,domnul Morariu s-a referit si la filmul Codin inspirat dintr-una din operele lui Istrati,”Viata lui Adrian Zografi” parca(n-am citit-o inca recunosc cu rusine pt.ca e unul dintre rarele cazuri in care prefer filmul in locul cartii).Un film excelent, nu prea difuzat in Romania din pacate nici macar pe canalul dedicat filmelor romanesti, din pacate, cu o distributie excelenta care include citiva actori francezi, un film tulburator in opinia mea care surclaseaza multe dintre filmele romanesti din epoca considerate mai de arta.(sa nu mai vorbim de cele recente)
Alexandru Virgil Platon in rolul lui Codin impunator,sumbru, dur si tandru,erou si antierou in acelasi timp o interpretare memorabila,halucinanta, un mare rol,un personaj reusit un moment de glorie din cariera unui actor care din pacate nu prea a mai primit roluri de valoare pe masura talentului sau, marcind aparitii ulterioare in roluri secundare(marele sef al barbarilor in „Columna”) sau chiar episodice,respectiv facind figuratie (Iancu Jianu Haiducul) si stingindu-se in anonimitate prin 2010 parca.Pacat,mare pacat,dar rolul lui din Codin va ramine pt. posteritate si asta conteaza cel mai mult.(odihneasca-se in pace).
Istrati a fost un om sincer, cu o biografie foarte pitorească. Relațiile sale amoroase sunt de pomina. S-a căsătorit de câteva ori, a avut mai multe amante. A fost însurat si cu văduva lui Ștefan Gheorghiu, un fruntaș socialist, de care putini mai știu azi, al cărui nume îl purta pana acum vreo 34 de ani faimoasa instituție unde învață azi toți politrucii romani.
In tinerețe s-a îndrăgostit de o fata dintr-o familie de avuți si a fost trimis la plimbare de părintii acesteia pentru ca era sărac. Peste ani se încoace de la Paris, se întâlnește cu fosta iubire si constata ca aceasta are o fata foarte frumoasa. Cu o îndrăzneala de roman balzacian i-o cere de nevasta. In loc de un tranșant nu, mama fetei promite ca i-o va da daca si fata este de acord. Cum Istrati nu mai era sărac, fata a fost de acord. Ea era mai tânăra cu 25 de ani. Asta a fost ultima lui soție.
Va multumesc pentru articol-reactie.
Voi cumpara cartea, negresit.
Toate si..toate!
CUM AM DEVENIT SCRIITOR..de Ilarie Hinoveanu..super..inceputa de P Istrati..care a decedat..si acest domn Ilarie Hinoveanu..parca de la Ramuri (Craiova),a reusit, cam in acelasi stil..sa o definitiveze..
Aparitie inainte de 89!