vineri, septembrie 25, 2020

O întrebare și niciun răspuns

Profesorul Paul Cernat a lansat o întrebare în spațiul virtual: „De ce” (vocea narativă aparține studenților săi) „trebuie să învățăm lucruri pe care nu le știm, care sunt dinainte să ne naștem noi și care nu au legătură directă cu viața noastră?”.

Întrebarea e cumplită. Nu, nu m-ați înțeles: aceasta este o întrebare cumplită, cumplită! Am citit cu două perechi de ochelari răspunsurile propuse, și nici măcar unul nu se apropie de pragul de-a fi luat în serios. Papagalisme, locuri comune, văicăreli și învinovățiri, dar niciun răspuns. Îmi asum, deci, răspunderea.

„Pentru ca profesorii să aibă și ei o slujbușoară & o pensioară”. Am propus personal această variantă în respectivul spațiu virtual, variantă care n-a avut nici cel mai mic ecou. Enfin, nici cel mai mic ecou pozitiv.

„Pentru că accesul la zonele de decizie ale unui stat se face pe baza tuturor competențelor, nu numai a celor strict profesionale”. Cu alte cuvinte, ca să faci politică mare trebuie să știi să dai bine din gură, rotund, frumos, convingător. Din păcate, răspunsul ăsta (fără a fi total tâmpit) e demontabil într-o jumătate de secundă: păi, Viorica Vasilica Dăncilă?!

„Pentru că nimeni nu poate fi sigur de pe acum care lucruri vor avea «o legătură directă» cu viața voastră, domnilor studenți”. Eu chiar cred în răspunsul ăsta. Omul, ca „naked ape”, vorba lui Desmond Morris, s-a specializat în nespecializare, și nu de azi de ieri, ci de niște milioane de ani; suntem o specie oportunistă, foarte abilă de a supraviețui în condiții de schimbare bruscă a habitatului. Bun: dacă privești piața muncii ca pe un „habitat”, atunci e clar – nu numai că nu știi ce-o să ceară angajatorul de la tine peste 25 de ani, dar nu știi ce-o să ceară nici când vei termina facultatea. Sau, în formularea neuitatului plutonier-major Ion Potârniche (UM 02525), care ne-a avansat pe toți la gradul de caporal: „Lasă gura! Cadrele tre’ știe toate alea. Milităria pare simplă, da’ are multe subtiluri”.

„Pentru că accesul la femeile de elită este foarte limitat”. Vă place răspunsul ăsta? Hai că, încet-încet, ne apropiem de subiect. Domnule student, vei intra, mai devreme sau mai târziu, într-o relație de lungă durată, eventual – Doamne apără și păzește! – te vei însura. Poate vei avea chiar și urmași?! Iată ultimul răspuns, apoi ne întoarcem la nevastă-ta:

„Pentru că te vei afla cândva în fața rafalei de întrebări nemiloase ale copilului tău. Va fi greu. Copiii nu iartă și nu scuză. Lucrurile «pe care nu le știi, care sunt dinainte să te naști tu și care nu au legătură directă cu viața ta» va trebui să le explici unei mogâldețe de doi, trei, patru, cinci sau șase ani. Cum o să le explici, dacă nu le știi?! Iar dacă nu le explici… copilul tău le va căuta în altă parte. Îl vei pierde cu mulți, mulți ani înainte de a-ți da seama că ceva nu e-n regulă. Copiii n-au încredere în tați tâmpiți”.

Să ne întoarcem la nevastă-ta și să istorisim

Povestea lui Mihai Nebunu

Am fost vecini în București: strada Izvorul Mureșului, blocul D5 (el), blocul D23 (eu). Același leat: amândoi am fost la aceeași grădiniță, apoi la clase paralele din școala generală 129 din cartierul Berceni, am dat la liceu în același an (el la Industrial 27, actualul „Octav Onicescu”, eu la Industrial 36, actualul „Ion Creangă”), am ieșit amândoi la Revoluție, am picat amândoi examenul de admitere la facultate (Metalurgie, el; Medicină Veterinară, eu), ne-am înscris amândoi la școli postiliceale în septembrie 1990 (de frica armatei), am absolvit amândoi în 1992, apoi eu m-am dus la facultatea care te învață lucruri pe care nu le știi, care sunt dinainte să te naști și care nu au legătură directă cu viața ta, adică la filologie, iar Mihai Nebunu s-a tras tare pe muzici. În acei ani, expresia „a te trage tare pe muzici” însemna a deveni un fel de expert în muzica rock (de toate felurile), a o asculta, a vorbi despre ea, a o cumpăra, a o vinde, a o mixa pe la diverse evenimente, a-ți cumpăra în cele din urmă „scule profesionale” (nu știu ce sunt acelea) și, desigur, a te îmbrăca accordingly. Mihai Nebunu devenise o autoritate, în sfârșit, un „om de bază”, fetele roiau în jurul lui și nici banii nu-l ocoleau. În timpul acesta, eu devenisem un „d-ăla cu cărți” sau, în mult mai plastica exprimare a Nebunului, un „lábăr d-ăla cu cărți”. Am absolvit facultatea în 1996 și l-am pierdut din vedere, însă validându-i pe deplin diagnosticul: viața mea s-a înscris în tiparele vieții unui lábăr cu cărți, fără nimic notabil într-ânsa, fără succese de niciun fel, fără fete „roitoare” și, desigur, fără bani.

Mihai Nebunu s-a căsătorit c-o fată pe care-o lăsase gravidă, una Ene (nu-mi amintesc prenumele ei), care fusese cu mine în clasă, în generală, parc-o văd și acum: în banca a doua din rândul dinspre perete, șirul dinspre culoar, totdeauna în haine foarte curate, cu cordeluța pe cap și cu pampoane bine apretate; fată de milițian. Păr castaniu, ochi frumoși, prostuți, zâmbet naiv. O fată.

Vremea lui Nea Nelu s-a dus ușor-ușor, lumea s-a schimbat, mai întâi lent, insesizabil, apoi din ce în ce mai repede. Mihai Nebunu a pierdut pasul, muzicile nu mai erau lucrative, a decăzut, a luat bani de la cămătari, nu i-a putut da înapoi, a vândut apartamentul cu patru camere din blocul D5 (rămas de la părinți), s-a mutat în apartamentul părinților lui Ene: două camere, părinții lui Ene, el, Ene și Denis, băiatul lor. Ene și-a găsit o slujbă de femeie de serviciu la spital, era foarte harnică dar cam șpăgăreasă (Mihai Nebunu o caftea dacă venea de la muncă fără bani de băutură), au dat-o afară când a fost văzută scuipând în mâncarea unui bolnav ce nu voia să „cotizeze”. El a-ncercat și ceva trafic de droguri, nu era destul de deștept pentru așa ceva, l-au prins, l-au cofrat, a ieșit de-acolo știrb și înrăit, dar degeaba, că-n timpul ăsta Denis crescuse: era mare și voinic ca taică-su, îi bătea pe toți patru de le suna apa-n cap când venea beat, bătrânii au murit pe rând, Ene a fost internată la psihiatrie, Denis a ajuns și el la închisoare (se înhăitase cu unii, a luat ani grei pentru „lovitură cauzatoare de moarte”), în cele două camere a rămas Mihai Nebunu. Mai spală o mașină în parcare, mai bate un covor, mai plimbă un câine, mai face piața pentru vreo babă, se descurcă: „Am de țigări – mi-ajunge!”, se laudă el la câte un vechi cunoscut, stând pe băncuța din fața blocului. De prisos să spun că „vechiul cunoscut” e un foarte bun prieten de-al meu, cu care vorbesc des la telefon și de la care am aflat povestea de-a fir a păr.

Destinul meu a fost uimitor de asemănător cu al lui Mihai Nebunu, poate ceva mai tern (fără droguri și fără Ene), doar că mie mi-au plăcut cărțile. Cărți d-alea de lábăr, da. Douăzeci de ani am tot citit la ele, după ce-am terminat facultatea, apoi m-am apucat să le scriu. O femeie m-a luat de bărbat, că i-a plăcut ideea de-a face casă c-un scriitor, m-a adus la Bruxelles și m-a trimis la școală, să-nvăț și eu franțuzește, ca toată lumea; să fi învățat la timp, în loc să joc fotbal pe maidan, acum mi-aș fi găsit de lucru și eram altceva decât un homme au foyer, cum se zice pe aici, și să cer bani pentru orice fleac, ca un copil de grădiniță. Dar nu mă plâng, vorba lui Mihai Nebunu: am de țigări – mi-ajunge!

Nu am putut și nu pot răspunde credibil la întrebarea lansată de profesorul Cernat. Sunt convins că vor fi comentatori care vor veni cu răspunsuri grele, cu răspunsuri greucene, cu răspunsuri-bronz, și astfel vor încheia disputa.

Pentru ce altceva există Contributors?

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. Un raspuns de scoala veche:de aia.
    Unu sincer: ca sa afli de ce reusesc in viata cei care nu-si pierd timpul cu invatarea.
    Raspunsul final: sa nu mori prost.

  2. S-ar putea ca răspunsul dumneavoastră (slujbușoara&pensioara profesorilor) să fie adevărat mai cu seamă în ce privește facultățile de filologie ale statului. Ne vom lămuri dacă vom compara locurile bugetate anual la aceste facultăți cu numărul de profesori de română care se pensionează, tot anual, din școlile și liceele de stat. În funcție de ce ne iese, ne vom lămuri – sau măcar vom începe să ne lămurim.

    Răspunsul cu femeile este, după parerea mea, o vrăjeală. Simpatică, nu zic nu – așa, cam în genul teoriei profesorului Coja despre necesitatea expresiei „gagică mișto”: cică e bine s-o folosim ca să protejăm expresia „femeie frumoasă”, care nu trebuie folosită decât rar, ideal doar o dată în viață, deoarece „gagici mișto” sunt multe, „femei frumoase” puține; nu știu să apreciez alte lucruri despre domnul profesor, dar mă bucur foarte mult că am fost și eu un student, acolo, care l-a auzit vorbind, viața mea e mai bună ca urmare a acestei întâmplări – reiau: răspunsul cu femeile e o vrăjeală. Simpatică, dar vrăjeală.

    Faptul că dl Cernat validează întrebări nesimțite mă enervează. Suntem, totuși, la facultate, nu la liceu. Motivul pentru care trebuie să înveți lucrurile astea e chiar alegerea ta de a le învăța. Te duci la restaurant, comanzi o friptură, după care faci pe filosoful ploii și-l întrebi pe ospătar de ce trebuie s-o mănânci?… Da’ ești prost ca stil de viață, sau care e problema ta?… N-o mânca, poftim, bagă-ți-o-n poșetă, dar de plătit ai s-o plătești.

    Și știu bine ce spun: la 18 ani am ales Filologia crezând că e cea mai grozavă alegere din lume, am învățat, am dat examen și-am intrat la buget, în anul al doilea am avut și bursă, tot atunci am început să-mi dau seama că e o mizerie, am tras prostește de mine în încercarea de a o termina cu toate că împuțiciunea din Edgar Quinet îmi făcea silă, până la urmă mi-am luat toate examenele, nu mi-am dat licența și-am plecat fericit că scap dintr-o jeg. Cu toate astea, niciodată nu mi-a trecut prin cap să-i întreb pe profii mei de ce trebuie să învăț eu blablabla.

    Astăzi privesc cu amuzament această facultate și pe intelecții ei toxici pentru societate – profesori și studenți laolaltă. Vorba aia: n-aș mai urmă un curs la Litere nici dacă s-ar ține în curtea casei mele. Totuși, au fost acolo profesori care au însemnat mult pentru mine, oameni de calitate, cărora le datorez foarte mult. Mai mult, dacă n-ar fi trecut pe acolo, aș fi rămas cu impresia că facultatea aia chiar merită luată în serios.

    Prin urmare, de-aia trebuie să înveți toate prostiile alea: ca să-ți dai cu adevărat seama că n-au absolut nicio importanță, ca să înțelegi că numele mari nu se scriu cu Litere (cu Litere se scrie florin iaru, Nichita Stănescu nu s-a scris cu Litere – cu Litere s-a scris doar moartea inacceptabilă, la 50 de ani!, a unui băiat foarte bun și plin de suflet pe care Literele n-au fost în stare decât să-l umple de căcat) și pentru ca mai târziu să înțelegi, ca profesor, că a lua în serios anumite întrebări nu e pedagogie, ci te face chiar mai prostănac decât studenții care ți le-au pus și, pe deasupra, validează, cel puțin cât te privește, teoria cu „slujbușoara&pensioara”.

  3. Hai sa incerc unu’, desi o sa o iau mai de la scoala generala [pentru ca acolo mi se pare ca este momentul in care trebuie raspuns la o astfel de intrebare]:

    Pentru ca, din cate stim noi, exista o singura realitate. Si toate lucrurile alea pe care trebuie sa le inveti in scoala, dar absolut toate, vorbesc despre acelasi lucru: aceasta realitate. De la ora de Muzica la Fizica, de la Geografie la Logica si de la Biologie la Limbile straine. Inclusiv Dirigentia! Impresia este ca e simplu sa intelegi cum stau lucrurile in general/mare, dar pare totusi ca nu e chiar asa cand incerci sa raspunzi la intrebari banale despre lucruri cotidiene cu care de mult nu-ti mai bati capul, precum: Ce este numarul? Care e lucrul de care poti fi sigur (cu certitudine)? Ce inseamna o viata buna (cum zice si cantecu’: „Am zis o data pe luna/ Sa ducem o viata buna :o) )? Ce/Unde/Cum ai in minte cand te gandesti la o persoana decedata? Ce-ti place la iubita/iubitul tau, dat fiind ca totul se transforma (ce anume ramane constant)? etc.

    Cu cat intelegi mai multe, cu atat esti mai pregatit pentru a te descurca mai usor/placut in aceasta realitate unica. Ca sa parafrazez pe cineva, imparteala asta pe materii si profesori foloseste doar directorului, ca sa poata face orarul. Tu ar trebui sa le iei la pachet, pe toate odata.

    De supravietuit, pare ca nu e chiar o problema (la barza chioara face Dzeu cuib, daca ne uitam in jur :o) ). Iar de murit, o sa murim cu totii. Corect, dar mai conteaza si drumul pana acolo, al tuturor incepe lin si frumos, dar parca n-ai vrea totusi sa te chinui deloc!
    Daca vrei, este precum la meciurile de fotbal din curtea scolii: unii sunt in echipa, alearga, dar jocul merge la fel si fara ei ca (sa nu zic ca merge in ciuda lor :) ); altii sunt cei care imping mingea in poarta. La inceputul meciului, toti jucatorii par cam la fel si toti par sortiti succesului – sa dea gol. La pauza, deja lucrurile nu mai stau deloc asa, desi echipa e chiar in avantaj si desi unii se lauda zgomotos dar neintemeiat, altii au o atitudine de vedete desi nu e cazul iar altii nu zic nimic si ii dau inainte … vorba aia: realitatea e numa’ una (parca am mai zis-o! :o)) ) – unii sunt degeaba pe teren si nu pot sa mascheze treaba asta la nesfarsit.
    Intrebarea este: tu din ce categorie ai vrea sa faci parte?

    # # # # # # # #

    Problema cu invatamantul (nu de azi, ci si cu ala de ieri) este ca NU TI LE LEAGA NIMENI pe toate (materiile din scoala) si de aceea par inutile. Ti le mai leaga, partial, cate un profesor destept pe la facultate, daca ai noroc. Dar numai pe felia lui, iar in rest, incerci tu sa le mai insailezi, dar mai mult din intuitie si simt comun decat din intelegere. :(

    Am prins, la un moment dat, un profesor, la care, atunci cand iti punea o intrebare (omul interesat de raspunsul tau, nu ca ar fi vrut sa te incuie!), iti lua vreo 5 minute sa intelegi ce te intreaba (te ajuta tot el, cand te vedea bajbaind nedumerit ;) ). Cuvintele erau cele uzuale, fraza era construita fara carlionti lingvistici … si totusi dura pana te prindeai ce te-a intrebat. Sa mai si raspunzi … deja era cu totul alta poveste.
    Practic, omu’ lua de aici una, de acolo una, din alta parte inca una, ti le impacheta intr-o intrebare si cand ti-o punea, nu stiai ce te-a lovit. :o))) Dupa ce discutai raspunsul si iti mai facea el legaturile dintre ele, mai trecea putin, te mai gandeai singur si iti ziceai „Mama, cum le leaga asta!”

    Foarte tare omu’, ma inclin in fata lui: Ilie PARVU

  4. da

    „Pentru că nimeni nu poate fi sigur de pe acum care lucruri vor avea «o legătură directă» cu viața voastră, domnilor studenți”. Eu chiar cred în răspunsul ăsta. Omul, ca „naked ape”, vorba lui Desmond Morris, s-a specializat în nespecializare, și nu de azi de ieri, ci de niște milioane de ani; suntem o specie oportunistă, foarte abilă de a supraviețui în condiții de schimbare bruscă a habitatului. Bun: dacă privești piața muncii ca pe un „habitat”, atunci e clar – nu numai că nu știi ce-o să ceară angajatorul de la tine peste 25 de ani, dar nu știi ce-o să ceară nici când vei termina facultatea.

    Cum o să le explici, dacă nu le știi?! Iar dacă nu le explici… copilul tău le va căuta în altă parte. Îl vei pierde cu mulți, mulți ani înainte de a-ți da seama că ceva nu e-n regulă. Copiii n-au încredere în tați tâmpiți”.

  5. Să ne imaginăm că există lumea de dincolo (la urma urmei este mai mult decât posibil, toate religiile vorbesc despre ceva similar). Nu ești condiționat de corpul tău – l-ai lăsat în urmă, vorba Cărții – țărână la țărână, cenușă la cenușă. Dezlegat de condiționalități, ai acces la perspectiva generală a Universului, pe care îl privești de la etajul de sus.
    Ce ar putea înțelege unul ca Mihai Nebunul? Nu prea multe, femei, muzici, etc. Perspectiva îngustă clădită în timpul vieții pământene nu îi permite să acceadă la semnificații superioare. Iar Dumnezeu precis are sarcini pentru noi și acolo. El va fi echivalentul soției lui – un soi de om de serviciu în sferele cerești.
    Pe când o persoană cu preocupări filozofice și perspective largi clădite prin studiu asiduu are cu totul alte opțiuni (nu mă întrebați care, că acolo nu am ajuns, ba chiar nimeni nu s-a întors din Câmpiile Elizee/Veșnicele Plaiuri ale Vânătoarei/Paradis±Iad)

  6. Invatam lucruri noi pentru ca mai tarziu sa nu fim surprinsi atunci cand le intalnim si sa nu ramanem uitandu-ne la ele precum vitelul la poarta noua.
    Din pacate, in viata cine alearga dupa „Money for nothin’ and your chicks for free”, asa cum duios spunea Dire Straits, risca sa ajunga precum Mihai Nebunu.
    Uneori, atunci cand ai multe idei bune, scoala ti se pare o limitare si atunci o abandonezi pentru a-ti pune in practica ideile. Insa nu oricine poate fi Steve Jobs, nu-i asa?

  7. Incerc si eu un raspuns. Pentru ca trebuie sa-ti formezi reflexele mentale ca sa te poti adapta la viata. Intelegerea informatiei, analiza, contextul si solutia sunt automate daca ai reflexul format din scoala. Daca nu, te uiti la realitate, o intelegi gresit si ajungi in balarii intrebandu-te de ce. E ca la scoala de soferi: stii exact ce trebuie sa faci, dar daca n-ai reflexele corecte, intri in gard. Ca scoala romaneasca nu stie sa le lege, cum spunea cineva mai sus, e clar. Dar privind in urma, ceea ce faci trecand prin toate prostiile, de la comentariile de la romana la amibe, este sa-ti formezi si exersezi capacitatea de a lega informatii si a produce rezultate utile. Si da, sa stii chestii, e foarte util. E ca si cum ai avea la tine in permanenta o trusa de scule beton. De-a lungul timpului se dovedesc utile.

  8. Dragă Mihai Buzea, vă multumesc pentru temele de reflecție pe care le propune textul dumneavoastră! Cea care rezonează mai pregnant în mine este una care se regăsește într-un fundal al textului; ea este prezentată neromanțat și la statură umană: individul și necesitatea apropierii si deprinderii unui savoir-faire.
    Va multumesc!

  9. intrebarea pare ca se refera doar la ce trebuie sa inghitim cu de-a sila, ca nu ne obliga nimeni sa papam desertul;
    iar raspunsul ar fi ca nu avem inca libertatea si resursele de a invata in ordinea prioritatilor individuale; fiind scumpa, stiinta se livreaza in variate portii mici, cu multa mamaliga;
    mamaliga unuia fiind desertul altcuiva;
    dar libertatile, interactiunile, resursele si prioritatile incep sa se schimbe in era digitala, incat scoala risca sa ramana fara raspunsul la intrebarea fundamentala

  10. Lucrurile care nu au legatura cu viata noastra eu nu cred ca ar trebui sa ne intereseze deloc (nu imi dau seama ce inseamna exact legatura „directa”).
    In privinta celor care au legatura (cam tot ce inseamna stiinte, istorie, filozofie etc), exista oameni curiosi, care vor sa inteleaga mecanismele neevidente ale lumii in care traiesc (determinata de legile fizice, chimice si biologice, de evenimentele din trecut, de modul in care functioneaza psihicul omului etc), si oameni pe care nu ii prea intereseaza, care contempla lucrurile din jur cu naturalete si indiferenta si le accepta asa cum sint (probabil ca la fel fac si animalele, cele inteligente).
    Unii dintre cei din prima categorie contribuie la transformarea lumii din jurul lor. Altii se simt doar satisfacuti ca pot sa dea un pic de sens si coerenta lumii pe care o percep.
    Intr-o oarecare masura, curiozitatea se cultiva si se dezvolta prin antrenament. Insa nu neaparat toti copiii le pun intrebari grele parintilor. Unii pur si simplu accepta placid lucrurile din jurul lor.
    Este o alta discutie care sint cunostintele si abilitatile pe care e bine sa le deprinzi pentru a-ti putea cistiga piinea.

  11. O întrebare care a primit acum vreo cincizeci de ani un răspuns concis de la celebrul Murphy:

    «Enciclopedistul știe foarte puțin despre toate, specialistul știe totul despre foarte puțin»

    Cine se adaptează cel mai ușor realității curente?! :)

    • @ V Argeșanu (19/02/2020 la 11:26)

      Eu stiu varianta putin modificata (in engleza):

      „An expert is a person who knows everything about nothing and nothing about everything”

  12. Am citit articolul si am vazut ca ati dat cam aceleasi raspunsuri pe care le-as fi dat si eu. Recunosc ca in privinta asta n-am dubii. Sunt 100% convins ca sunt raspunsurile corecte:
    1) Majoritatea sunt pentru posturile si salariile (si ingamfarea) profesorilor. Nu ma refer aici la materiile predate pentru formarea unei culturi generale (cu ele e alta problema, ca multi din cei care le predau nu au nici un fel de cultura). Ma refer mai ales la nivel de universitate, sunt (ca) niste grupuri de mafioti care incearca fiecare sa impuna mai multe cursuri obligatorii din cele tinute de grupul/catedra/departamentul respectiv.
    2) Putine sunt pentru ca intr-adevar ar putea folosi la ceva.
    3) Unele sunt pentru indoctrinarea populatiei cu diferite ideologii. Daca ne uitam spre est si spre vest, vedem ca deocamdata o ducem foarte bine, pentru ca avem mult mai putine decat ei. Din pacate, nu cred ca va dura.

    • Lumea s-a schimbat mult, chiar daca la scara unei vieti de om nu e foarte evident. Acum 150 de ani, de pilda, in marile universitati de prestigiu din Imperiul Britanic si din Statele Unite se studia greaca veche (elina). Si asta a durat si a tot durat pana cand cineva, un geniu necunoscut, a intrebat: ”De ce?!”, si cum nimeni n-a putut da un raspuns beton, profesorii de elina au cam ramas fara locuri de munca. Poate ca la fel se intampla si acum. „OK, vrem sa invatam limba engleza, dar de ce trebuie sa citim Milton?!”. Prevad ca profesorii de Milton vor incepe, cat de curand, sa studieze intens ziarul „Anuntul”.

      • Studierea elinei trebuie să fi fost o reminiscență din Evul Mediu, când sursa cunoașterii erau scrierile antice, așa că elina era importantă pentru accesul la textele originale.

        Odată cu Renașterea și cu Iluminismul, mai importante deveneau textele contemporane, care nu mai erau scrise în elină, dar latina a continuat să fie studiată. Nu cred că profesorii de elină au rămas fără locuri de muncă, erau capabili să predea o mulțime de alte lucruri în afară de elină. Plus că mulți dintre ei nu erau doar profesori, erau și clerici. Până în zilele noastre, „clerical” înseamnă în engleză și „funcționăresc” sau „administrativ”.

      • Nu stiu daca are sens sa privim situatiile de atunci si de acum si sa facem comparatii, pentru ca nu mi se pare ca universitatile de atunci si pe cele de acum sunt institutii similare. In afara de continuitatea institutionala, nu prea mai e nimic care sa le lege.

        Acum 150 de ani probabil ca la universitate mergeau sub 1% din tineri. Cred ca nu se punea foarte serios problema „la ce foloseste?”, oricum, nu in felul in care se pune azi. Universitatile erau niste spatii exculsiv pentru elite (si financiar si intelectual) in care tinerii din familli de vaza se intalneau, formau legaturi si invatau ce aveau nevoie a sa fie niste „domni elevati” (o cultura generala care includea: filozofie, teologie, astronomie, drept, limbi straine, matematica etc.).

        Acum invatamantul universitar e invatamant de masa. Majoritatea se duc pentru ca cred (din pacate au si dreptate de multe ori), ca nu au cum sa-si gaseasca un loc de munca decent altfel. In general, universitatile insa nu pregatesc studentii pentru ca ei sa-si poata gasi de lucru ulterior (sigur, exista si exceptii). Dar nu-i mai pregatesc nici cu o cultura generala la nivel inalt, ca in secolele trecute (oricum cei mai multi nici nu cred ca sunt interesati de asa ceva). In prezent, universitatile ofera cursuri foarte specializate si obligatorii, pentru diferiti „specialisti” care n-au lucrat niciodata in specializarile lor (sigur, exista si exceptii, dar e valabil in general).

        Un student nu poate sa studieze si drept si fizica acum (cum ar fi facut pe vremuri), decat daca e masochist si face doua facultati dificile simultan, invatand tot felul de domenii ultraspecializate si din fizica si din drept, care nu-l intereseaza si de care nici n-are nevoie, pentru ca profesorii au nevoie de ore.

        Ii ramane sa fie specializat intr-un singur domeniu. Dar si acolo e aceeasi poveste. Degeaba se hotaraste sa se specializeze intr-un anumit domeniu din fizica. Ca tot trebuie sa mearga si la cursuri avansate (nu doar la cele introductive) din toate celelalte specializari la fizica, ca sa nu ramana profesorii fara musterii.

        Mai mult, universitatea, fiind invatamant de masa, nici nu mai garanteaza celui care alege o anumita facultate, ca o sa intalneasca acolo alti studenti care sunt cu adevarat buni la acel domeniu. De obicei nu e cazul.

        In secolele trecute, universitatile ofereau ce „era nevoie” sa ofere, chiar daca azi poate parea altfel.

        In prezent, ce ofera? (In afara de cateva exceptii precum medicina.)
        Cultura generala – nu.
        Pregatire pentru a lucra undeva – nu.
        Posibilitatea de a invata cat mai mult dintr-un domeniu – nu.
        Un mediu elevat – nu.

        Ofera trei lucruri mari si late:
        1) Posturi pentru profesuri (foarte avantajoase de altfel).
        2) Hartia, de multe ori foarte necesara pentru orice (diploma).
        3) Extrem de mult timp irosit pentru oricine vrea cu adevarat sa invete ceva, sau care pur si simplu cauta macar unul din punctele la care, mai sus, am raspuns cu „nu”.
        Cand oricine care vrea sa invete, poate sa aleaga ce sa invete si sa gaseasca cursuri foarte bune; si cand grupuri de oameni inteligenti si interesati de un anumit domeniu sunt mult mai usor de gasit pe internet decat in universitati; studentul trebuie in loc de toate astea sa urmeze o multime cursuri extrem de specializate (nu introductive, nu generale, si care nu se leaga de restul cursurilor in nici un fel), din specializari din care a urmat deja cursuri introductive si s-a hotarat de mult ca nu are de gand sa se specializeze in domenille respective, pentru ca dl.prof.dr.emerit nu stie sa predea decat cusul respectiv.

  13. Nu inteleg, e vorba de facultatea de litere ? Eu asta din precizarea autorului ca a facut filologie, din referirea la paul cernat, la coja etc.
    pai daca da, raspunsul este… pentru ca pe unii dintre noi ii intereseaza acele lucruri pe care nu le stim, care s-au intamplat demult, chiar daca nu au legatura cu vietile noastre
    mi se pare o absurditate sa intrebi asa ceva. Si eu am urmat litere, in vremurile cu 4 ani, deci mai multi ani de litere :) dar daca nu vrei sa faci litere, te duci si faci alta facultate (sau, de ce nu, nicio facultate)

  14. Raspunsul e simplu: pentru ca Darwin.
    Ca specie dominanta am ajuns la stadiul in care principalul concurent nu sunt celelalte specii, ci ceilalti oameni. Concurenta nu mai e depre viata sau moarte ci despre ce fel de viata. Cantitatea si calitatea cunostintelor pe care le detii determina optiunile pe care le ai si modul in care vei ajunge sa iti traiesti viata, locul pe care vei ajunge sa il ai in societate. Poti alege sa inveti strict ce are legatura cu viata ta prezenta sau dorita si sa accepti limitarile aferente, sau pot sa inveti cat mai mult si mai diversificat asigurandu-ti astfel mai multe optiuni.

  15. Merită să învățăm toate astea ca să înțelegem că orizontul vieții e mai mare decât ceea ce avem în fața ochilor, cu tot ce decurge de aici:
    – că se poate da sau căuta un sens vieții;
    – că întrebările noastre nu sunt noi, dar încă generează răspunsuri fascinante;
    – că mintea noastră de furnicuțe minuscule pierdute în univers îl poate totuși cuprinde;
    – că toate credințele noastre actuale sunt produsul unor influențe intelectuale, deloc imuabile;
    – că există o diferență între adevăr, valori și credințe.

    Raportarea doar la viața de azi/noastră este ruinătoare pentru oricine face o scurtă pauză de la alergat pentru nevoile fiziologice.

  16. Cred că a continua, mici și mari, „să învățăm lucruri pe care nu le știm, care sunt dinainte să ne naștem noi și care nu au legătură directă cu viața noastră” are o miză mare: păstrarea umanității noastre, cultivarea calităților de modă veche, cele care ne împiedică să devenim roboți sau să recădem în animalitate. Nu că „materia” respectivă ar garanta împotriva deraierilor.

    Chiar și în evoluția autorului prin comparație cu cea a fostului prieten, o calitate de modă veche pare să fi fost salvarea. Răbdarea. Răbdarea în învățătură și răbdarea-răbdare. Legate de ea au fost și cărțile ca sursă de satisfacție în locul banului în centrul tuturor preocupărilor. (Povestea parcă e prea crud expusă pentru niște persoane în viață.)

    Se anunță o luptă permanentă pe teritoriul acesta, al lucrurilor de învățat în viitor.

  17. Cred ca, mai intai, ar trebui facuta diferenta dintre a fi cultivat si a fi inteligent, respectiv destept sau prost.
    O data clarificat acest detaliu, vom renunta sa ne mai miram (revoltam…?) ca „prostii” se descurca binisor, ba chiar se simt fericiti in „mediocritatea” lor., in timp ce altii, si nu putini, care sunt toba de carte, considera ca nu reusesc mai nimic asa cum merita, sunt nemultumiti de viata lor si, din frustrare, se transforma in moralizatori si datatori de lectii… Clasic.
    De invatat, insa, nu stiu exact daca cei care „au invatat” mai multe decat altii, dispun de alte veritabile dovezi, decat ca se simt confortabil cu existenta pe care o duc, stiu cum sa traiasca ca sa le fie bine, si sunt preocupati exclusiv de ceea ce au, nu de ceea ce le lipseste.
    Sustin invatatul, sub toate formele si din toate sursele posibile si imaginabile, inclusiv cel „inutil”, ptr ca am certitudinea ca nimic nu este inutil, macar ca exersare a memoriei si antrenarea capacitatii de adaptabilitate la medii ostile :)
    In orice caz, multimea de chestii bizare carora am fost obligata sa le acord din timpul meu pretios, ma ajuta acum sa…stiu UNDE sa caut raspunsurile de care am nevoie. Or, cand vad cum bajbaie altii, le sunt recunoscatoare tuturor profesorilor care m-au persecutat, nemilosi!

  18. Elevii trebuie sa aibe libertatea sa aleaga ce studiaza incepind cu clasa a 8 -a .
    Cetatenii tarii trebuie sa aibe libertatea sa plateasca numai pentru ce au nevoie ( sa fiu mai clar ; indiferent daca este vorba de produse ori servicii publice sau private ).
    Ca sa nu mai spun ca eu vreau sa am posibilitatea sa nu platesc salariul functionarului public si bugetar de a carui activitate sint nemultumit .

  19. Păi conștiința de sine e o problemă mare a condiției umane, la care avem nevoie de tot felul de soluții compensatorii. Una e, ce e drept, băutura, dar nu prea funcționează și în plus nu e permanentă, cum e literatura . Cum societatea și fericirea sunt convenții, eu nu știu pe nimeni care să poată fi fericit în afara convențiilor ăstora. Parcă doamna Tănăsescu ne punea să citim textul cuiva care nu era din timpul nostru, despre alții și mai îndepărtați, „Nașterea tragediei” . Și pentru că de obicei prezentul nu oferă suficientă consolare.

  20. Q: „trebuie să învățăm lucruri pe care nu le știm”; A: daca referirea se face la „trebuie” – raspunsul este pentru ca te-ai inscris la o facultate in dorinta de a te specializa intr-o disciplina; partea a doua a intrebarii – sa inveti lucruri pe care nu le sti – pentru ca „a invata lucruri pe care le sti” e ori ilogic ori filozofic; depinde de abordare
    Q: „care sunt dinainte să ne naștem noi”; A: pentru ca asa suntem noi ca indivizi, niste „mici” in fata vietii
    Q: „și care nu au legătură directă cu viața noastră?”; A: cu o alta intrebare; de unde sti asta?

    genul acesta de intrebare este de obicei pus exact celor care predau diagrama fier-carbon la facultatea de litere asa incat nu pot decat sa ii incurajez pe studenti sa puna intrebarea la fiecare curs

  21. Inainte de a le preda studentilor niste teorii de prin sec 18 (Adam Smith el al) profesorii trebuie sa-i invete pe studentii sa aiba un respect absolut pentru etica stiintifica. Cand un profesor scrie un articol in parte copiat de pe intrenet si nu citeaza sursa nu mai poate pretinde studentilor sa invete teorii de acum 300 ani, pur si simplu si-a distrus credibilitatea.

  22. Raspunsul meu :

    a) Pentru a nu repeta greselile pe care cei careau trait inaintea noastra le-au comis, sau pentru a avita consecintele pe care le-au avut de suferit. Acesta est si motivul pentru care istoria (adevarata) a fost mai intotdeauna „aranjata” de cei de la putere (am o serie de amintiri neplacute de pe vremea liceului, din anii ’70, istorie care nu se potrivea de loc, dar de loc cu ce traisera parintii si bunicii mei – dupa spusele lor).

    sau

    b) pentru ca lumea este deja (si va continua sa mearga in aceeasi directie) a celor inteligenti. Ah, ca „se descurca” unii (a se vedea vanzatorii de la „aprozar” pe vremea lui ceasca) este adevarat, dar asta nu dureaza toata viata (cf. textul articolului).

    Sigur, accept opiniile diferite ale celorlalti cititori.
    Cu stima,
    P.

  23. „De ce trebuie să învățăm lucruri pe care nu le știm, care sunt dinainte să ne naștem noi și care nu au legătură directă cu viața noastră?”

    E intrebarea bebelusului (hai, bebelusilor) de geniu la intrarea in lumea asta, Lumea asta, the real world, cum ar veni…

    • Cred că ăsta ar fi răspunsul cel mai apropiat. Lumea e extraordinar de complexă, mult peste capacitatea oricărui om de a o gestiona. Așa că singurul mod de a naviga printr-o asemenea complexitate e a învăța ce au descoperit deja alții, înaintea noastră. Există foarte puține căi de a ajunge undeva, dar o infinitate de moduri de a da cu oiștea-n gard. Așa că e mai bine să le știm pe cele deja experimentate de alții :)

  24. Singurul lucru care intradevar, trebuie, este a murim, in rest fiecare este liber sa aleaga daca doreste sa se ocupe cu trecutul, acele lucruri pe care nu le stim, care sunt dinainte ca noi sa ne nastem, pt un scriitor o fraza destul de incalcita.
    Chiar sa fim intrat de ingnoranti in a nu putea intelege ca viata noastra directa are multe legaturi cu acele lucruri pe care nu le stim, sa ramanen prosti si increde intru totul in ce ce zilnic ne apare pe monitorul telefonului mobil ?

  25. Raspuns: din inertie. Invatam in virtutea inertiei. Invatam, adica ne opunem propriului dinamism prin imobilizarea mintii in hatisul mental al altora. Baltim in ideile si fixatiile unor morti. Ascultam orbeste profesori talambi si leninisti [blablabla si iarasi bla-invatati!] si ne indesam in minte informatii complet inutile pentru ca un imbold nationalist vechi de 2 secole inca rostogoleste’n timp si domina o mentalitate vetusta asupra educatiei, una enciclopedist-tribalista. Pasamite invatam ca sa ne cunoastem radacinile si sa ne legam cumva de stramosi, ca sa satisfacem obsesia milenara a tribului, grija lui de a se conserva, prospera, extinde. Istoria este instrumentul Statului prin care individul este dresat sa ramana atasat Tribului [astazi numit Natiune]. Memoram cateva cartulii din cateva domenii mai mult sau mai putin stiintifice pentru ca ‘nu se stie de unde sare iepurele’ si e musai pasamite sa ne ferim de el ca altfel ne rupe picioarele. :) Evident, mintea putina a omului nu poate cuprinde nici macar o farama din ce a putut acumula omenirea in scris pana astazi, dar inca mai sunt oameni marotati de ‘necesitatea’ informatiei de tip vaccin care ne’ar pregati pentru viitorul ‘plin de oportunitati’. Uitam sa preluam si procesam informatia din natura/societate pentru ca suntem prea distrasi de informatia-balast [care de multe ori depaseste capacitatea de intelegere a individului si prin urmare ramane o informatie moarta ce nu va fi utilizata niciodata] impinsa de educatorii scolii publice in mintile noastre. Ce nu invatam aproape deloc in Scoala statului national e cum sa invatam, cum sa ne cunoastem, cum sa descoperim in noi si in natura ceea ce ne este de folos si ceea ce trebuie cu adevarat sa stim. Si grav este ca, dupa ani de chin, uitam si ajungem sa chinuim la randul nostru pe altii, de multe ori chiar copchii nostri, pe care’i fortam sa accepte si sa reziste la tortura prin educatie desfasurata de Statul socialist [tot mai cretin] in Scolile-lagar.

    • Corect.

      Am văzut mulți îndopați cu balast, copii-model în școală, dar care în viața reală se orientează la fel de bine ca niște găini decapitate.
      Nassim Taleb dădea exemplul cu cheresteaua verde ca să exemplifice diferența dintre informația relevantă și celelalte cunoștințe.

  26. O trecere in revista a mediilor academice occidentale ne da un raspuns destul de clar: ori pentru a le deconstrui, ori pentru a le inregimenta in activism ideologic contemporan. Il citim si il apreciem pe Shakespeare in masura in care putem insera in critica lui ultimele mode din gender studies, ethnic studies, etc. Daca adoptarea lor in slujba agendelor curente nu merge nicicum, studiem acesti barbati albi morti pentru a elucida de unde ne vin toate discriminarile si pentru a-i repudia cu tot cu eurocentrismul (ca sa nu zic „white supremacy”) si misoginismul lor.

    <>

    https://quillette.com/2016/10/16/stand-up-for-heresy/
    https://www.theguardian.com/commentisfree/2012/may/21/shakespeare-universal-cultural-imperialism
    https://nypost.com/2016/06/06/if-you-dont-want-to-study-white-writers-dont-major-in-english/

    Nici intelectualii nostri nu se lasa mai prejos. De ce il citim pe Caragiale? Pentru ca era un om de stanga, si il putem recruta si pe el in lupa de clasa.

    https://adevarul.ro/cultura/istorie/o-rigoare-pierduta-1_5e40446d5163ec4271edc04d/index.html

    • Zice Traian Ungureanu:

      După Caragiale gînditor de stînga, vor veni Gărleanu ecologist, Rebreanu şovinist, Slavici feminist şi Creangă rasist islamofob, pe motiv de Harap Alb.

      Raţionamentul celor ce rescriu culturile îl fac pe Caragiale stîngist sau aruncă la coş literatura scrisă, de la Dante la Proust, de bărbaţi albi morţi, spune aşa: cine e solidar cu obidiţii e de stînga – cine nu e de stînga e bestie fascistă – prin urmare, umanitatea şi cultura sînt de stînga.

      Acest raţionament e prejudecata care dă, pe gratis, superioritatera morală din care vin tirania publică a stîngii şi demonizarea perpetuă a dreptei. De aici se trag şi cenzura cea nouă în care trăiesc societăţile occidentale şi amuţirea perversă a democraţiei în numele compasiunii.

      Apatiţia acestei prejudecăţi orbitoare începe să se facă simţită în România. Ea se doreşte confundată cu o formă nobilă de sensibilitate dar e vechiul truc sentimental cu care stînga corupe minţi neîncercate şi îşi şantajează adversarii. Marxismul cultural nu iubeşte nimic mai mult decît adeziunea culturilor pe care le violează.

      Dacă nerăbdarea servilă a universităţilor în căutare de prestigiu şi patroni şi dacă dorinţa de exchibiţionism şi autogratificare vor deveni noua regulă a lumii academice, vom avea parte de tot ce a desfigurat cultura Occientului.

    • Caragiale era destul de evident de stânga, ca temperament. O persoană poate avea în mod natural înclinații către stânga, nu e nevoie să aibă și vreo activitate politică în direcția respectivă.

      Mai mult decât atât, mulți politicieni așa-zis de stânga nu au nicio înclinație proprie reală în direcția respectivă, Adrian Năstase ar fi foarte un foarte bun exemplu contemporan. Astfel că un om cu reale înclinații spre stânga poate ajunge destul de ușor să prefere soluțiile propuse de dreapta. Pentru că sunt mult mai puțin nocive decât cele propuse de tabăra politică auto-declarată drept stânga.

    • Articolul din Adevarul este o nerozie. Ce insemna stanga la 1875-1912? Partidul National Liberal?
      Ce fel de om de stanga era Caragiale avand un birt in gara si scriind piese in care-si bate joc atat de conservatori cat si de liberali? La 1907 Caragiale denunta dintr-un locuinta confortabila din Berlin represiunea condusa de liberali. „„A căzut un guvern şi a venit altul, îndată toată administraţia se înlocuieşte. O clientelă pleacă, alta vine.”
      Daca azi un roman ar scrie o piesa in care sa satirizeze atat PSD cat si PNL si traseismsul politic din Parlament, ar fi de dreapta sau de stanga?

      • @Cinicul – oameni de stânga (sau cu idei de stânga) existau chiar și în Grecia antică, deși clasificarea politică stânga-dreapta nu se inventase încă.

        Ce ziceți, un atenian care își elibera sclavii după un anumit termen, era de dreapta sau de stânga? Un om poate să fie de stânga chiar dacă are angajați.

  27. parca am citit undeva ca un alpinist a fost intrebat de ce se urca pe Himalaia. Raspunsul a fost „pt ca exista”.
    In ceea ce ma priveste tare mi-ar place sa stiu tot ce exista, a existat si va exista!

  28. „De ce” (vocea narativă aparține studenților săi) „trebuie să învățăm lucruri pe care nu le știm, care sunt dinainte să ne naștem noi și care nu au legătură directă cu viața noastră?”

    Unde scrie ca trebuie??? Facultatea nu e obligatorie. Stati acasa, uitati-va la filme, intrati pe facebook, mincati din frigiderul umplut de parintii vostri, dati o raita pe pornhub sa vedeti ultimele noutati, beti o bere ca sa va mai remontati, apoi dormiti bine si cit mai mult. Intr-o zi va veti trezi voi.

    Pina atunci, insa, sa nu va mai pierdeti vremea învățind lucruri pe care nu le știti, invatati doar lucruri pe care le stiti deja. E mult mai cool si nici nu cere timp sau osteneala.

  29. Salut Mihai,

    Daca tot esti prin Bruxelles si ai chef/timp de o cafea cu un fan, da-mi un semn te rog pe mail. Mi-ar face o mare placere. :)

    Radu

    • Salut, Radu. Eu mai mult prin Ganshoren, Jette, Laeken imi fac veacul… adica intr-un fel de Bruxelles mai de la tara, asa. Ma gasesti usor pe facebook, daca te ostenesti sa dai o cautare.

  30. Ca sa aflam care nu sunt puterile si limitele.
    Ca sa ne folosim muschiul creierului care, altminteri, se atrofiaza.
    Ca sa gandim mai bine si sa vorbim mai corect

  31. Universul dispare atunci cand murim. In consecinta, nimic, dar nimic nu conteaza in afara de a face timpul scurt numit viata cat mai placut pentru noi si colegii de calatorie, adica ceilalti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Ultima carte publicată: „Recrutorii” (2019)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

România înapoiată: reflecții la început de toamnă electorală

Locuiesc într-un sat situat la mai puțin de 10 km de Sibiu, practic într-o fundătură mărginită de dealuri...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Vreți mai multe judecătoare? Așteptați revoluția

Respectarea egalității între sexe este un subiect de actualitate politică. În mediul politic, de pildă, această egalitate...

Opțiunile geopolitice ale Europei în relația cu America și China

In caricatura care însoțește un articol apărut în Wall Street Journal, sub semnătura lui Andrew Michta, decanul College of International and Security...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.