Următorul pachet de politici economice trebuie să ofere mediului de afaceri o perspectivă credibilă că, pe termen mediu, inflația se va reduce și ratele dobânzilor vor scădea. Pentru ca aceasta să se întâmple, trebuie să existe un pachet fiscal care să garanteze că guvernul își va plăti datoriile fără probleme și fără a distorsiona stimulentele pentru muncă și investiții. Așa se va putea revigora creșterea economică și va spori numărul locurile de muncă.
Am exprimat viziunea mea de nenumărate ori, insistând pe ideea că a fost posibil, cu ceva timp în urma, să se acționeze astfel încât să temperăm ritmul de creștere a cheltuielilor bugetare și să creștem mai accelerat colectarea veniturilor. Niciuna dintre aceste direcții nu a fost urmată, nici măcar cu întârziere. Pentru public, aceasta a creat o insatisfacție foarte mare[1]. Mulți analiști au notat că trecerea în zona nesustenabilă a cheltuielilor nu a fost apreciată de votanți.
Consecința economică mai generală este aceea că, așa cum am avertizat de acum mai bine de doi ani, pe măsură ce a trecut timpul, neluarea acelor măsuri a făcut ca o creștere a TVA să devină inevitabilă. De ce este inevitabilă? De ce, pe partea de venituri, nu poate fi suplinită în mod esențial cu alte măsuri?
Răspunsul este simplu: pentru că alte măsuri nu au capacitatea de a oferi mediului de afaceri și publicului în general perspectiva pe termen mediu pe care am menționat-o la început: reducerea inflației, reducerea ratelor dobânzilor și perspectiva unui guvern care are toate șansele să-și asigure finanțarea deficitului astfel redus.
Ar fi fost de dorit să nu se ajungă aici, dar din moment ce problema există, o creștere a TVA va aduce fondurile necesare pentru ajustări credibile ale deficitului. În opinia mea, creșterea TVA este dureroasă, ca orice creștere de impozite, dar, dată fiind situația, aceasta este cea mai elegantă social și eficientă economic modalitate de a începe o ajustare care să deschidă perspectiva pe care am menționat-o chiar în prima frază.
Odată ce aceste ajustări vor fi avut loc, intrările de capitaluri s-ar intensifica, creșterea economică s-ar revigora, după o perioadă inițială de încetinire, ponderea deficitului bugetar în PIB va scădea și o reducere ulterioară a TVA ar putea deveni posibilă, oferind perspectiva unei reduceri a poverii fiscale pe termen mediu. Concomitent, ar trebui create reguli clare care să împiedice revenirea la practica creșterii nesustenabile a cheltuielilor publice.
În situația curentă, alte măsuri, fără ajutorul venit de la creșterea TVA, nu vor putea asigura perspectiva reducerii inflației, a reducerii dobânzilor și a unei finanțări a unui deficit ajustat în linie cu anticipațiile pieței.
Pentru cei care ar dori să-mi argumenteze că asta nu este o viziune liberală îi rog să nu o facă, pentru că ar greși. La actuala magnitudine a deficitului bugetar, toate deciziile microeconomice sunt afectate negativ de exact acest deficit. Astfel, interferența guvernului în ordinea complexă a pieței este foarte mare și distorsionantă.
În practică, deficitul exagerat și impactul lui paralizant asupra deciziilor reduce libertatea antreprenorilor și a fiecărui om în parte de a face planuri pe termen mai lung, pentru că nimeni nu știe când și cum se vor schimba regulile fiscale. Astfel, un deficit enorm ca al nostru reduce libertatea individuală de a decide.
Crede cineva că Margaret Thatcher nu era o liberală? Era, și încă ce liberală curajoasă și clarvăzătoare! Succesul politicilor ei a fost imens. Au dus UK de pe penultimul loc în OECD pe al doilea, ca venit pe locuitor. Și ea a fost nevoită să crească TVA, după ce partidele Laburist și Conservator deopotrivă promovaseră politicile socialiste păguboase ale consensului și stabilității în perioada 1950-1979.
Pentru a încuraja antreprenoriatul și investițiile, ea a redus impozitele directe (pe venitul personal și pe venitul corporațiilor). Dar a crescut TVA de la 8 la 15 la sută. Aproape o dublare. A crescut și accizele. A fost nevoită să crească impozitele indirecte pentru a putea compensa pierderile de venituri din reducerea ratelor la impozitele directe. În paralel, a ajustat și cheltuielile bugetare. A asigurat mediului de afaceri britanic exact ce trebuie să ofere guvernul mediului de afaceri românesc: perspectiva reducerii inflației, ratelor dobânzii și un deficit buget finanțabil fără probleme.
Acum, revin la necesitatea de a reduce deficitul nostru bugetar, care a fost de 9,3 la sută în 2024 și se prefigurează a fi de peste 8 la sută în 2025, dar și la modalitatea de a îl reduce. Necesitatea derivă din aceea că de la anumite niveluri, care depind și de conjuncturi nefavorabile, deficitul nu mai poate fi finanțat. Când ratele dobânzilor cerute de finanțatori cresc și, concomitent, maturitățile (durata împrumutului) se scurtează brusc, e semn că piața avertizează guvernul să facă ceva, înainte ca ea însăși să decidă stoparea finanțărilor.
Presupunând că am luat toate măsurile posibile ce pot produce efecte pe termen scurt pe partea de cheltuieli și am făcut ce trebuie pentru creșterea colectării veniturilor va trebui, din cauza urgenței, să creștem rate de impozitare, deși ar fi fost de dorit să nu ajungem în această poziție. Când ajung să devină inevitabile, aceste creșteri de rate de impozitare sunt cu atât mai mari cu cât se amână mai mult ajustarea cheltuielilor și cu cât există mai multe măsuri iluzorii referitoare la creșterea îmbunătățirii colectării.
La noi, impozitele directe sunt deja ridicate. Impozitarea muncii este aparent joasă dacă avem în vedere impozitul pe venitul personal, dar este ridicată dacă luăm în considerare contribuțiile sociale. Astfel, o majorare a oricărora din aceste impozite pe muncă, ar fi nerezonabilă și nu ar stimula munca.
În cazul impozitului pe profit, cota de impozitare de 16 la sută pare rezonabilă. Dar, din nou, trebuie ținut cont că există deja tot felul de excepții oneroase peste această cotă, cum sunt cele venite de la „Reforma” din octombrie 2023, adică impozitul pe cifra de afaceri in sectoarele bancar si in cel de petrol si gaze, și impozitul minim de 1 la sută din cifra de afaceri plătibil de către companiile la care cifra de afaceri depășește 50 milioane de euro.
Introducerea unui impozit progresiv pe venitul personal sau pe profit nu ar stimula antreprenoriatul și investițiile. Ar fi doar o variantă mai proastă a ceea ce există deja și ar stimula și mai mult creșterea cheltuielilor.
Rămâne doar varianta creșterii impozitelor indirecte, între care TVA este principalul impozit. Este și cel mai „democratic”, deoarece este plătit de virtual toți consumatorii de bunuri finale.
Acum voi da un exemplu, deși știu că mulți îl vor specula doar pentru a face zgomot, uitând să menționeze că este un simplu exemplu, fără să fie vreo indicație despre ce va face guvernul.
Să spunem că TVA crește, ca și în 2010, cu 5 puncte procentuale (PP), la 24 la sută. Asta va duce la creșterea veniturilor bugetare ca procent din PIB cu aproximativ 1,75 pp. Ca orice creștere a impozitelor, și creșterea TVA va contribui la reducerea ritmului de creștere a cererii. Dar, comparativ cu creșterea impozitelor directe, creșterea TVA nu afectează competitivitatea externa a firmelor.
Astfel, creșterea TVA reduce cererea, dar lasă loc revenirii mai rapide la creștere economică pe termen mediu, comparativ cu alternativele de pe partea impozitelor directe, care au potențialul să distorsioneze comportamentele economice si să afecteze competitivitatea exporturilor și, astfel, perspectivele de creștere.
Apoi, după ce efectele dorite vor apărea, se va putea trece la reducerea TVA, eventual înapoi la 19 la sută. Aceasta va oferi o perspectivă optimistă.
Dacă însă accentul va fi pus pe creșterea impozitelor directe, atunci se va afecta antreprenoriatul și investițiile relativ mai mult. Traiectoriile de reducere a inflației, de reducere a ratelor dobânzilor vor fi mai înalte. Creșterea economică va fi mai lentă. Aceasta va oferi o perspectivă pesimistă.
[1] Ceea ce doare foarte tare la creșterea impozitelor, făcând-o foarte antipatizată, nu este exclusiv pierderea de venituri disponibile ale cetățenilor și firmelor, ci alte două aspecte: (i) faptul dovedit că, în România, o creștere a ratelor de impozitare nu derivă neapărat din nevoia de a furniza bunuri publice în cantitatea și calitatea cerute, ci din nevoia de a acomoda creșteri nesustenabile de cheltuieli sau chiar populiste; (ii) faptul dovedit că practica de a crește cheltuielile publice în acest fel este repetată fără consecințe pentru promotori și, atunci când ajustările devin inevitabile, acestea sunt suportate, în cea mai mare parte, de sectorul privat.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
am mai scris pe aici de impozitarea progresiva care se practica pe scara larga in occident.
Aceasta, combinata cu o tehnica inteligenta a deductibilitatilor, stimuleaza investitiile, deoarece chiar la nivel individual anumie cheltuieli, de la scolarizari, investitii in case pt inchiriat, haine de lucru sunt reduse din cistig. Ce parere are autorul?
Am citit de-a lungul timpului diverse articole despre reducerea deficitului bugetar – diverse propuneri despre creșteri de taxe, reduceri de costuri salariale foarte dificil de implementat pe termen scurt etc. Nimeni nu a abordat problema legata de costul cheltuielilor cu „investițiile” la nivel local prin diverse programe gen PNDL,, Anghel Saligny, asfaltări, canalizări, bazine, parcuri la sate , orase mai mici sau mai mari, etc.Proiecte multe, mărunte, de multe ori mult mai scumpe decât chestii similare în mediul privat, dar care sint cumulat o grămadă de bani. Aici se poate lua rapid o decizie de stopare temporara, reanalizare și prioritare strictă in funcție de fondurile disponibile. Valabil pt toate investițiile. Între timp, după stabilizarea cashflow-ului bugetului de stat se pot analiza pe termen mediu și necesarele masuri de eficientizare a funcționării statului în vederea stabilizarii nivelului datoriei publice și ulterior trecerii pe un trend descrescător ( a se vedea cazul Greciei ) – oricum deja cheltuielile cu dobânzile de finanțare a datoriei sint împovărătoare ca % in PIB.
mai bine sa-nceapa cu Bucuresti, ca-s banii mai la gramada: termoficarea si metroul in primul rand, ca-s de la bugetul central
@neamtu tiganu _ „am mai scris pe aici de impozitarea progresiva…”
…Adică, despre impozitarea suplimentară a performanței, sancționarea competitivității și descurajarea hărniciei.
Foarte nimerit pentru o economie atât de competitivă și performantă precum cea a României. Că prea s-a dezvoltat atât de spectaculos, încât a depășit Polonia, Grecia, Ungaria etc., după cum spun eminenții specialiști în Economie ai PSD și PNL.
Probabil asa functioneaza in Germania cu deductibilitati, dar in alte tari (vecine) nu. Trebuie vazut sistemul per ansamblu si in detaliu. Nu poti spune ca impozitarea progresiva e buna. O fi buna pentru anumite situatii, dar nu pentru toti. Nu mai zic de complexitatea sistemului, care necesita o armata de consultanti fiscali.
ce parere aveti de reducerea numarului de sarbatori legale, numar care a tot crescut in ultimii ani?
Mai multe zile lucratoare -> crestere PIB -> scadere deficit, inclusiv comercial
@Cristian _ „ce parere aveti de reducerea numarului de sarbatori legale…”
Românii au printre cele mai puține zile libere și muncesc printre cele mai multe ore pe săptămână (38 în medie) din Uniunea Europeană.
Deci, nu reducem risipa celor care își bat joc de banii publici, ci îi punem pe muncitori să muncească mai mult pentru ei. Bună soluție!
Articolul domnului Lucian Croitoru abordează o problemă fiscală critică pentru România: echilibrarea bugetului prin majorarea TVA. Sunt de acord că ajustarea fiscală este necesară pentru sustenabilitatea finanțelor publice, însă un salt abrupt de 5 puncte procentuale poate genera efecte economice și sociale nedorite și imprevizibile, cu un impact distribuit inegal pe sectoare și categorii de consumatori.
Ramurile cu cerere inelastică, precum energia, alimentele, tutunul sau alcoolul, vor transmite aproape integral costul majorării către consumatori, în timp ce sectoarele cu cerere elastică vor suferi scăderi importante ale cererii, cu riscuri de insolvențe și creșterea șomajului. Această distribuție inegală a efectelor ar putea accentua dezechilibrele economice și sociale.
O variantă mai prudentă ar fi o majorare etapizată a TVA, de 1% în primii doi ani, urmată de o creștere suplimentară de 3% distribuită gradual pe următorii cinci ani. Aceasta ar permite o adaptare mai echilibrată, reducând șocurile asupra economiei și societății. În paralel, este necesară o disciplină fiscală riguroasă și măsuri sociale de protecție a celor vulnerabili.
Este un subiect esențial pentru o dezbatere amplă, care să ia în considerare toate implicațiile economice și sociale.
pai cererea elastica e tocmai consumul pe datorie rezultat din acumularea cresterilor de care poate ca mai bine ne-am fi lipsit in anii precedenti
Cu totii ne putem lipsi de multe lucruri si sa revenim la un stil de viata mai primitiv cu fiecare renuntare. As atrage atentia ca TVA face asta cu majoritatea populatiei, fara voia lor, in timp ce este irelevant direct pentru minoritatea înstărita. Si nu spun asta decât pentru a reliefa un posibil conflict social cu potential exploziv.
Comenta cineva pe acest sit că unele state americane n-au vreun echivalent al acestei taxei. Care nici ea nu e un dat in Europa, a fost impusă de prestația | prestanța Franței acum un nr de decenii.
Deci să-ntrebăm în Franța ce zic și dânșii.
Pedepsirea exemplară și, deci, descurajarea prăduirii banului public mi se pare mie că ar fi soluția. Majorarea TVA și îmbunătățirea colectării nu fac nimic, dacă furtul nesimțit continuă.
Soluția creșterii TVA nu prea este elegantă, dar este cea mai rapidă măsură de micșorare a deficitului bugetar. Este o măsură OBLIGATORIE și necesară, deși unii semnează(?) că nu vor mări TVA-ul. Trebuie limitat consumul cu orice preț, BNR a devalorizat Leul și probabil o va face și în continuare. Da, asta va duce la scăderea puterii de cumpărare, dar ne-am întins cu cheltuielile mai mult decât ne putem permite. În plus, situația economică din Europa este dificilă, iar în România vom avea o lungă perioadă de instabilitate guvernamentală. Asta e, vin vremuri grele.
Domnule “Diavol șef” – Nu BNR a devalorizat leul ! Chiar a “aruncat la gunoi” – nu pe piață vreo două miliarde de Euro…eul s-a devalorizat…. trecând la adevărată valoare, așa cum este de fapt în actuala situație economico-financiara în care România a fost împinsă de proasta, Incompetenta, dezastruoasă guvernară din ultimii ani. Majorări de salarii și pensii fara asigurarea surselor financiar doar pentru rating electoral (sau “marketing electoral”, cum își definește ordinarele minciuni golanul și bătăușul peluzelor – alde Simion-breloace, analfabet cu “deplome” chiar de master !!!) Piață financiara nu tine cont de mofturile sau pretențiile guralivilor cetățeni sau politicieni, benci naționale, ci doar de starea economică și stabilitatea politica, varză la românași, cu toate leprele zise suverananiste, șobolani vânduți Moskovai sau Americii, pe care, cu obrăznicie și “Josnicie Suveranista”au felicitat-o ca ne-a scos din programul Visa Waiver – sau numai banilor pe care vor să-i mai jefuiască bietei tari
Vorbe. Chiar Isărescu a recunoscut de curând că Leul este apreciat cu vreo 5% față de Euro( eu zic cu vreo 10%…). Devalorizarea trebuia făcută mai demult din cauză că deficitul balanței comerciale este de vreo 25-30 miliarde euro anual. S-a găsit să devalorizeze leul taman acum în plină campanie electorală….
hhmmm… ieuro…
adica artificiala conglomerare a unor „monede” subpare fata de US dollar
printr-o simpla decizie administrativa…
devine mai-puternica…
ps: „leul” nu poate fi considerat moneda
Mda, leul e un animal…
Subscriu soluției propuse.
Am apreciat în mod special comparația cu Margaret Thatcher – o alegere inspirată, care aduce un precedent istoric elocvent în sprijinul acestei strategii.
Totuși, pentru ca majorarea TVA să producă efectele dorite, ea trebuie să fie parte dintr-un pachet coerent de politici, care să includă reducerea altor taxe și reforme structurale autentice. Din păcate, în România, măsurile fiscale sunt rareori gândite strategic. De cele mai multe ori, ele urmăresc doar să acopere găuri bugetare urgente, fără o viziune de ansamblu asupra stimulării economiei sau a eficientizării cheltuielilor publice.
În ceea ce privește perspectiva reducerii ulterioare a TVA-ului, mi se pare, sincer, foarte puțin probabilă – dacă nu chiar iluzorie. Odată ce statul implementează un mecanism fiscal care funcționează și aduce venituri, nu va renunța la el.
De altfel, nu avem aproape deloc exemple în UE în care o creștere semnificativă a TVA-ului să fi fost urmată de o reducere durabilă. Puținele tentative în acest sens au fost fie temporare, fie reversate rapid sub presiuni conjuncturale.
@Heinrich Loth _ „Am apreciat în mod special comparația cu Margaret Thatcher…”
Într-adevăr, și eu sunt de acord ca în România TVA să devină 15%, așa cum a procedat Margaret Thatcher în Marea Britanie.
”și eu sunt de acord ca în România TVA să devină 15%, așa cum a procedat Margaret Thatcher în Marea Britanie.”
Excelent comentariu, subscriu! 😀
P.S. Directiva Comisiei Europene privind nivelul TVA chiar stabilește o valoare minimă de 15%, deci nu s-ar încălca regulile europene.
… procentul este fenta, Mr. Harald…
adica, zona-n care se-ngramadesc toti „ciontabelii cu crion chimic la ureche”
cauz(a/ele) le gasim in normele-de-aplicare/modul-de-calcul
Totuși, un exemplu există, și acesta e din România. În 2010 sau 2012 a fost mărit TVA-ul la 24%, iar în timpul guvernării Cioloș, din 2016, a fost adus înapoi.
In practica, vor fi loviți tot muncitorii. Veniturile salariale, adică. Și pensiile mici.
Economiștii și politicienii trebuie sa înțeleagă faptul că România trebuie să cheltuiască și mai mult. Pentru înarmare și pentru amărășteni.
Pentru asta e nevoie de o regândire a sistemului de cheltuieli și găsirea unor noi surse de venit la buget, care sa nu afecteze masele și mediul de afaceri, simultan.
Aceste surse exista, dar politrucii de pina acum n au avut curajul sa le folosească.
Mă refer la taxe, impozite și redevențe la nivel european pentru exploatarea bogățiilor naturale. La taxe pe moștenirile ce depășesc 100.000E. – evident, aduse la nivel european-. Mă refer la Legea prostituției și impozitarea celor ce se ocupa cu așa ceva.
Doar suntem în UE și vrem sa rămânem cu ei. Aplicația legislația lor!
In rest…. Blablabla
@Mongolul _ „In rest…. Blablabla”
Mi-a rămas în memorie Domnul Ionuț Dumitru, în vremea când era președintele Consiliului Fiscal (astăzi lucrează la o bancă privată), ca singurul funcționar public – care are prin natura postului o atitudine neutră politic – ce atenționa în mod obiectiv și responsabil întreaga națiune asupra consecințelor, deîndată ce politicienii adoptau o măsură aberantă economic. Sau erau pe cale să o adopte. Singurul. Iar deciziile politice și măsurile aberante economic sunt de 35 de ani ale PSD PNL.
În prezent Consiliul Fiscal are la conducere un domn care, dacă nu ar putea fi considerat ramolit, ar fi în mod sigur considerat a fi pesedist. Nici-un avertisment pentru guvernanți și cetățeni. El doar constată efectele deciziilor politice, și asta abia după ce le-au văzut deja cetățenii în portofele.
La fel Banca Centrală.
România nu ar fi trebuit să ajungă niciodată în situația economică mizerabilă în care se află, la un pas de junk. Nu ne-a lovit nicio catastrofă naturală, vreun război, cutremur sau meteorit. De ce am ajuns aici? Pentru că instituțiile care au îndatoriri prudențiale nu și-au făcut datoria, argumentând că au protejat interesul public.
Dacă dobânzile ar fi crescut pe măsura excedentului de bani aflați în piață, nu am fi ajuns la inflația cea mai mare din Uniunea Europeană. Dacă moneda națională s-ar fi depreciat în raport cu celelalte valute, conform diferenței de competitivitate economică, nu am fi avut deficitul de cont curent de astăzi. Dacă surplusul de lichiditate de pe piață ar fi fost retras la timp, consumul ar fi urmat productivitatea. Toate, treptat.
Dar, dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, populația nu ar mai avut sentimentul fals de bunăstare pe care-l are. Astfel, PSD PNL, guvernarea extrem de ineficientă (eufemistic vorbind), au fost astfel sprijinite de către BNR, Consiliul Fiscal șamd. să câștige recentele alegeri generale și să se mențină la putere încă o legislatură.
Dezechilibrele macroeconomice trebuie să se [auto] regleze într-un fel? Natural? Păi, acum, mărim taxele pe care cei onești le plătesc și vor plăti mai mult. Măsuri-șoc. Sunt imperative, n-avem încotro! Iar cei care jefuiesc averea publică își pot continua activitatea nestingheriți. Nici vorbă de reforme, așa cum ne-am angajat cu jaloane/ținte prin PNRR. De FMI guvernul se teme ca Diavolul de tămâie. Reformale impuse ar fi și mai drastice. Mai bine creștem de bunăvoie TVA.
De asta nu vrem în ruptul capului adoptarea monedei comune EURO! Politica monetară a BNR trebuie să sprijine în statul eșuat care este România, cu un model extractiv de guvernare, menținerea cleptocrației la putere pe termen nedefinit.
Să nu uit, și impozitul pe lux și proprietăți, la nivel european.
Vrem in Europa, dar adoptăm legi de lumea a treia?
Scăderea consumului nu se reflectă în economia întreprinderilor românești?
Ca și inflația, creșterea TVA îi face pe cei mai săraci și mai săraci decât sunt.
Fără detalii, costurile sociale generate de sărăcie sunt mai mari decât câștigul din mărirea TVA.
Nu am nicio îndoială că domnul Croitoru nu are probleme financiare nici dacă TVA se mărește cu 10 pp.
…Dar el va fi plătit tot de către cei care plătesc și acum. De ce i-am proteja pe evazionițtii care fură de la oamenii onești? De ce nu creștem gradul de colectare? Ar dura prea mult, așa că nu începem niciodată? Nu dorim să-i deranjăm pe evazioniști?
Despre REFORMARREA statului roman obez, nici o sansa!
Despre cresterea veniturilor, a colectarii, despre scaderea evaziunii discale, nici o sansa!
Masuri doar pe spatele amaratilor…
Sa nu ne miram ca va castiga Simion!
Comparația cu politicile lui Margaret Thatcher e foarte îndrăzneață: Thatcher prelua la sfârșitul anilor ’70 o economie cu rate marginale de impozitare progresivă pana la 80%, rate de impozit pe profit spre 50% si cu un TVA de doar 8%(!!). Creșterea TVA era practic singura pârghie fiscală pe care Thatcher o mai avea la dispoziție.
La sfârșitul mandatului Thatcher în 1990, TVA era mai mică decât este acum în România (înainte de aplicarea politicilor propuse de autor!), impozitarea veniturilor era tot progresivă și mult mai abruptă decât avem noi azi, iar impozitul pe profit la 30%. S-ar zice deci ca neoliberalii noștri sunt atât de thatcheriști încât, prin comparație, Thatcher însăși pare o placidă social liberală.
TVA e un impozit simțit cel mai bine de cei care consumă cea mai mare parte din venitul lor – clasa săracă spre medie, care nu economisește și nu investește mare lucru. Creșterea TVA e bomboana de pe coliva fiscalității regresive din România, care pedepsește drastic munca salariată și încurajează capitalul de tip retier, extractiv, în detrimentul investițiilor și dezvoltării. Căci altfel nu aș putea califica să lași 35% din TVA neîncasat, adică la fiecare doi antreprenori onești există unul care face fraudă carusel, își bagă tactic firma în insolvență sau pur și simplu face evaziune din greu și nu-l deranjează nimeni.
Exemplul curent mi se pare ilustrativ pentru felul cum transpune România instituțiile modernității, mai degrabă un cargo-cult al politicilor publice ale altora decât cu justificări profunde ancorate în realitatea locală. Cam așa am ajuns aici în general, cu funcționari publici angajați politic dar inamovibili pe motive de performantă și incompetență, cu judecători total independenți dar care ies din sistem la 48 de ani, cu alegeri libere și democratice dar anulate când o cere `nteresul național, pe scurt, cu câte o caricatură de instituție modernă chircită și batjocorită românește până ajunge exact contrariul său. Nu văd cum fiscalitatea putea să se sustragă.
Dna Thatcher a taiat in carne vie, NU cred ca in Romania se va atinge careva de clientela politicacare se calca in picioare in institutiile publice, de companiile de stat, de administratia publica clientelara si stufoasa!
Spuneti tot ce a FACUT dna Thatcher si atunci romanii vor intelege, altfel vor vota Simion, satui de clasa politica actuala!
Lili, clasa politica actuala este execrabila insa sub nici o forma asta nu e un motiv pentru a vota idioti mesianici si golani cu discurs sleit-patriotard.
Ce a facut doamna Thatcher depaseste cu mult cadrul unui simplu articol pe Contributors. Ar fi insa simpatic sa vedem delirul leftismului romanesc manifestindu-se in comentariile la unul :)))
Într-o tara in care rata de colectare a TVA-ului este la pământ, mi se pare hilar ca printre primele propuneri sa fie cresterea TVA-ului si nu îmbunătățirea colectarii lui. Risipa si coruptia raman cele mai flamande guri, dar tocmai aceste guri nu trebuie îndestulate, ci inchise.
Corect.analistii ăștia financiari nu știu fizica .dacă furtunu are gauri trebuie presiune mai mare nu ca trebuie găurile astupate
Stimate domnule Lucian CROITORU,
Ne insultați de-a dreptul!
Sunt un antreprenor — poate prea idiot de corect pentru vremurile în care trăim. De 33 de ani nu am întârziat niciodată cu plata obligațiilor către stat, nu am avut vreodată un leu restanță și nu vând nici măcar un cui fără factură.
Aș putea să înțeleg — și poate chiar să susțin — o eventuală majorare a TVA, dar numai în condițiile în care statul ar demonstra mai întâi că este capabil să colecteze măcar TVA-ul actual. Ce propuneți dumneavoastră este, în esență, o pedeapsă suplimentară aplicată exact celor care respectă legea, pentru că statul nu este în stare să colecteze de la cei care o eludează.
Mai grav, statul însuși a creat și întreține portițe prin care se fură TVA în mod sistematic, cu bună știință sau prin complicitate birocratică. Vă ofer un exemplu concret, cunoscut autorităților de ani de zile și ignorat cu o culpabilă indiferență:
Se importă autovehicule noi din UE. Contribuabilul completează declarația 300, la poziția 5 (achiziții intracomunitare) și la poziția 18 (taxa colectată prin autolichidare). Sumele se anulează reciproc, iar statul nu încasează absolut nimic. Așa-zisa „procedură simplificată” ar trebui să funcționeze doar în cazul contribuabililor reali, activi, care au o activitate economică efectivă și care deduc acel TVA dintr-o activitate fiscalizată. Numai că, în practică, această „simplificare” s-a transformat într-o rețetă de fraudă cu TVA: mii de vehicule sunt înmatriculate anual fără ca statul român să încaseze un leu.
Acești „importatori-fantomă” dispar din peisaj după câteva luni, fără să plătească nimic, în timp ce RAR și ANAF validează tacit întregul mecanism. În final, frauda e acoperită de bugetul de stat, adică de noi, cei care plătim toate taxele. În loc să se închidă aceste găuri de miliarde de euro anual, dumneavoastră veniți cu soluția de a ne mai pune un bir în spate. Este profund nedrept și economic contraproductiv.
Creșterea TVA într-un sistem care nu colectează corect TVA-ul existent este nu doar inutilă, ci și periculoasă. Va penaliza exact economia reală, fiscalizată, și va împinge și mai multe activități în zona gri sau neagră. Nu mai vorbim de impactul social, când populația, deja sărăcită, va plăti mai scump totul — în timp ce șmecherii își vor înmatricula în continuare mașini de zeci de mii de euro fără să lase un ban la buget.
Dacă doriți cu adevărat să creștem veniturile statului, începeți cu închiderea robinetelor de fraudă, nu cu majorarea taxelor pentru cei care deja le plătesc. Dacă după ce închideți toate aceste robinete de fraudă tot nu vă ajung banii, atunci da, sunt de acord să punem cu toții umărul ca să scoatem țara din rahat. Dar până atunci, ceea ce cereți nu e un efort comun, ci o nouă formă de jaf fiscal asupra celor care respectă regulile.
V-am scris pentru că, de-a lungul timpului, am apreciat mesajele și tonul dumneavoastră — coerente, lucide. Însă astăzi consider că propunerea dumneavoastră „elegantă” este, de fapt, o soluție depășită, chiar desuetă, care dă impresia că v-ați atins limitele de eficiență și nu mai sunteți capabil să gândiți o reformă reală. La fel ca întreaga structură instituțională din care faceți parte: inertă, opacă, lipsită de voință și viziune.
Cu respect (dar nu fără revoltă),
Horia Stan
Bine spus!
Hilar ca Domnul Lucian Croitoru de la BNR vede cresterea TVA o „solutie eleganta si eficienta pentru reducerea deficitului bugetar”…
M-as fi asteptat ca Dl Croitoru sa vina cu un articol technic care sa ne prezinte o lista de optiuni care implementate sa duca la redresarea deficitului bugetar.
Dl Croitoru insa nu ne spune nimic despre masuri care sa arda lumanarea la 2 capete, si care pe de o parte sa reduca numaratorul fractiei (adica excesul de cheltuieli fata de ce s-a bugetat in lei) si care sa creasca numitorul fractiei (adica PIB-ul Romaniei masurat tot in lei).
In afara de cresterea TVA, Dl economist nu ne spune:
1.Nimic despre despre consolidare fiscala (inghetari de salarii si reduceri de cheltuieli bugetare, cresteri de taxe inclusiv pe proprietati, cresterea redeventelor statului roman, implementarea impozitlui progresiv pe venit –toate implementate de o maniera moderata 1-2% fiecare), 2. Nimic despre imbunatatirea colectarii (prin digitalizare -facuta cu cele mai serioase companii de profil din lume, si prin crearea unui cadru legislativ care sa elimine prescrieria datorilor si care sa penalizeze aspru frauda evaziunii fiscale), 3.Nimic despre represiune financiara (scaderea ratei dobanzii usor sub rata inflatiei care sa erodeze valoarea reala a datoriei curente denominata in moneda nationala) 4. Nimic despre deprecierea leului care sa elimine importurile cu valoare adaugata mica si care sa creeze oportunitatea de a fi produse domestic, in Romania 5. Nimic despre stimularea economiei prin reforme structurale care sa scada progresiv taxa pe munca in sectorul privat si care sa creasca productivitatea fortei de munca si competitivitatea firmelor romanesti.
Dl Croitoru se imbata cu apa chioara daca crede ca doar cresterea TVA-ului de o maniera singulara, poate reduce si elimina dezechilibrele macroeconomice structurale cronice din economia romaneasca din momentul de fata. Fara reforme de substanta si implementate rapid, vom ajunge indubitabil din nou la mana FMI. Nu este o chestiune de „daca”, ci de „cat de curand”.
Stimate Domnule Croitoru, cred ca Dl. Horia Stan are perfecta dreptate. Nu credeti ca solutia propusa de dansul este cea corecta? Stiti ce face primaria daca vede o poteca in gazon pe unde un om de bun simt nu calca? Pune un gard platit de oamenii de bun simt. Nu il amendeaza pe cel ce face asta. Nu credeti ca atatea organe ale statului care zac pe bani buni de 35 de ani ar trebui eficientizate? Credeti ca renuntarea la o parte din cheltuielile absurde ale statului ar cauza cuiva? Nimanui. Cred ca de aici trebuie plecat intai, de la reforma statului. Sistemul de pensii nereformat, in care pensia nu este platita pe contributie si pe diverse legi votate prin jocul de dosare…..acesta tot in buget se duce. Si altele pe care le stiti cu siguranta…. Cu stima
Mi se pare mie, sau nu prea se mai vorbeste de recuperarea celor peste 30 mld lei, sau poate si mai mult (cred ca nici ANAF nu stie bine) rezultati din evaziune fiscala?? Ce au de gand sa faca cu miile de firme infiintate pe cate o adresa?? Gata, se renunta? Deranjeaza, probabil, sau banii astia sunt pierduti, nu au pe cine sa traga la raspundere… Pai, sa raspunda cine nu a avut grija sa nu se ajunga aici…
Din cate spuneau, e nevoie sa se reduca cheltuielile cu aprox 40 mld lei, ca sa se incadreze in tinta de 7-8%. Pai, daca recupereaza datoriile, cam astia sunt banii, nu ar mai fi nevoie de prea multe taieri de salarii, cresteri de taxe, nu??