Ochii

În anul1667, Molière a pus din nou pe jar teatrokrația vremii, ca și cenzura și tot ceea ce astăzi am numi cu două cuvinte la modă, Serviciile și Sistemul, scriind și jucând Mizantropul. O piesă în care oamenii din Înalta Societate, cei care aveau intrarea asigurată la Curtea Regală, sunt înfățișați asemenea unei adunături vulgare de proști, palavragii și prefăcuți. Contemporanii lui Molière au fost neîndoielnic puși pe gânduri, unii au fost  de-a dreptul revoltați deoarece dramaturgul a îndrăznit să se aducă pe scenă chiar pe sine însuși, sub numele de Alceste, iar pe infidela lui soție, Armande Béjart, a portretizat-o in aqua forte sub numele de Célimène. Încălcând astfel cu bună știință ceea ce se cheamă les bienséances.

Critica din secolele ulterioare a meditat asupra curajului lui Molière. Astfel, Jules Lemaître scria că “e în personajul Alceste ceva din Molière însuși”, Gérard Défaux observa că în Mizantropul frontiera dintre iluzie și realitate “are tendința de a se șterge”, iar Jean Guicharnaud scria că în piesă nu e doar “un spectacol comic, ci și o revelație cu dublu efect” . O exegetă româncă, Alexandra Emilian, multă vreme titulara Cursului de Literatură Franceză- Secolul al XVII lea de la Universitatea din București, sesiza că “ura lui Alceste este tulburătoare fiindcă se simte că acesta suferă”.

Bun. Dacă lucrurile stau astfel, ce e atunci, din punct de vedere generic, Mizantropul?  O comedie, așa cum a catalogat-o Molière însuși, comedie în care sunt luate în răspăr ipocrizia vremii, infidelitatea femeilor, falsitatea care domină așa-numita lume bună? Sau o tragedie, adică un compendiu sensibil al motivelor suferințelor lui Alceste? Prezentarea detaliată a cauzelor ce ar justifica decizia acestuia de a-și lua lumea în cap.? Cum mai stau lucrurile cu atât de clamata puritate a genurilor, una dintre regulile de bază ale clasicismului? Rezolvă oare această dilemă cuvinte azi încă la modă precum performance sau altele, deja date uitării, așa cum e intertextualitatea, cuvinte pe care le vom auzi rostite pe scenă, în spectacolul trupei Tompa Miklós de la Teatrul de Nord din Satu Mare, cu sfințenie ridicolă de Oronte? Înălțat în poziția de important personaj cultural,  savuros jucat de Rappert-Vencz Gábor.

Acestea sunt măcar o parte dintre întrebările de la cred că a pornit ideea spectacolului cu Mizantropul, rescriere modernă, vie, pe alocuri chiar categorică, drastică, însă nici un moment ireverențioasă a piesei lui Molière, datorată lui Sardar Tagirovskyși lui Bessenyei Gedö István. Încă din primele secvențe ale spectacolului, Alceste, cu rafinament, căldură, patos atent cenzurat și fără nici cea mai mică exagerare ori cădere în ridicol jucat de Orbán Zsolt, urcă pe scenă ducând cu sine o imensă carte cu o copertă albă și cu cealaltă neagră pe care sunt imprimate cele două cuvinte cheie. Tragedie și comedie.

Momentul va avea, firește, rapeluri. Așa cum vor avea și altele fiindcă în rigoarea matematică a regiei lui Sardar Tagirovski celebra lecție cehoviană, lecția cu valoare metaforică a puștii care la un moment dat detonează glonțul, este plasată la loc de cinste. Dau numai câteva exemple. Partea întâi a spectacolului ca și cea de-a treia începe cu o lungă discuție în contradictoriu între Alceste și prietenul său, Philinte, personaj nuanțat, multifațetat interpretat avântat de Frumen Gergö. La un moment dat, din dorința de a-l lumina și de a-i deschide ochii (tema ochilor e una de bază) lui Alceste, Philinte se va servi de o lampă de birou. La fel vor sta lucrurile și la începutul părții a treia.

Sardar Tagirovski și Bessenyei Gedö István mută acțiunea cândva, în anii ‘60-70-80 ai secolului trecut. Așa o indică nu doar referințele pseudo-științifice din discursul lui Oronte, ci și, sau mai ales, consistentul pachet muzical ce acompaniază, mai mult, devine parte integrantă a spectacolului. Care fie că ne oferă pagini muzicale cântate live în limba engleză (un moment cu totul remarcabil e acela al duetului dintre Méhes Kati, admirabilă interpretă a lui Arsinoé, și Bodea –Gál Tibor pe care l-am apreciat în rolul Clitandre ), fie recurge la înregistrări. Care mai de care mai celebre. De la cântecele azi cvasi-uitatului Duo Baccara la mereu reinventatul Ricchi e Poveri (l-am văzut și anul acesta la Sanremo) și la încă celebrul Zoo Be Zoo Zoo, șlagăr pe care în 1960 l-a cântat însăși marea actriță Sophia Loren. Și unele cântece au rapeluri, devenind melodii-temă ce însoțesc progresia acțiunii.

Vedem o lume îmbrăcată în alb și negru, o lume falsă, superficială, veșnic pusă pe petreceri, mereu cu un pahar, dacă nu chiar cu o sticlă  în mână, care dansează la nesfârșit. O lume care nu prea suportă punerea critică în oglindă la care o supune Alceste și nici revoltelele lui Eliante, în forță interpretată de Laczkó Tekla. O lume în care bărbații bârfesc, chiar și atunci când adoră femeia. Așa cum stau lucrurile în cazul lui Acaste, cu cerneală fină desenat de Varga Sándor. O lume nicidecum indiferentă ori inocentă. Pregătită oricând să extirpeze intrușii. Muștele. Altele decât cea care îl scoate din minți pe Alceste.  

Coregrafia spectacolului este semnată de Szabó Franciska, iar mișcarea scenică de regizor. Vedem dansând  o lume ai cărei ochi sunt mascați de măști. Măști ce le îngăduie personajelor să se ascundă, să se transforme din amici în judecători. Foarte bună scena punerii la zid mai întâi de Arsinoé, apoi de Oronte,  a până atunci atât de adoratei Célimène, cu eleganță și profunzime jucată de Keresztes Ágnes.

Célimène e femeia -topos, femeia-icoană, femeia fatală, e cea în fața căreia mai întotdeauna Alceste cedează. Nu degeaba fotografia ei e parte a decorului spectacolului creat Kupás Anna. În deja invocata a treia parte, îi vedem la un moment pe Célimène și pe Alceste, plasați într-o alveolă cu formă de ochi. Încă o dovadă a importanței acordate în spectacol temei privirii.

Văd Mizantropul după ce am văzut alte două spectacole regizate de Sardar Tagirovsky. Improvizația de la Versailles, după piesa lui Molière, pus în scenă la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, și Rasputin de Szöcs Géza, montat cu trupa maghiară a Teatrului de Nord din Satu Mare. E clar. Regizorului îi plac construcțiile ample, masive, baroce,iar asta presupune și distribuții consistente. Adoră să mizeze pe sincretismul artelor. Sardar Tagirovski are indubitabil știința de a conferi consistență tuturor personajelor așa că jocul nici unui actor nu e lăsat la voia întâmplării. Alături de artiștii numiți deja, merită subliniat eforturile celorlaltor componenți ai distribuției.Adică Péter Attila Zsolt (Bucătar șef),Erdei Máté, Kovács Eva, Bándi  Iohanna, Gál Agnes, László Zita, Sosovicza Anna, Rappert- Vencz Stella, Czintos Jozséf, Vonház Ingrid, Vonház Erik,Kengye Adám,Kispál Nándor, Popa-Steiger Pátricia, Szilagya Janka. Cu toții se văd. Au importanță.
Vorbeam mai sus despre apetența pentru baroc a lui Sardar Tagirovski. Da. Numai că în cazul lui barocul are reguli și geometrii riguros controlate.

Mizantropul, în varianta iconoclastă de la Satu Mare, durează aproape patru ore. În seara în care am fost eu la spectacol nu a existat traducere în limba română. Motivele îmi scapă. Dincolo de asta, dincolo de acest impediment, trebuie spus că ceea ce au făcut Sardar Tagirovski și echipa lui este plasat sub semnul clarității. Dovedind că puterea teatrului e dincolo de cuvinte.  

Teatrul de Nord din Satu Mare– Compania Harag György

MIZANTROPUL

Comedie muzicală  de Sardar Tagirovsky și Bessenyei Gedö István după tragedia omonimă în trei acte a lui Molière

Dramaturgia: Bessenyei Gedö István

Regia artistică și mișcarea scenică:  Sardar Tagirovski

Scenografia: Kupas Anna

Concept coregrafic: Szabó Franciska

Concept video: Nagy Blanka

Conducerea muzicală: Bakk- Dávid László

Cu: Orbán Zsolt (Alceste), Frumen Gergö (Philinte), Rappert- Vencz Gábor (Oronte), Keresztes Agnes (Célimène), LaczkóTekla (Eliante), Méhes Kati (Arsinoé), Varga Sandor (Acaste), Bodea-Gál Tibor (Clitandre), Péter Attila Zsolt (Bucătar șef),Erdei Máté, Kovács Eva, Bándi  Iohanna, Gál Agnes, László Zita, Sosovicza Anna, Rappert- Vencz Stella, Czintos Jozséf, Vonház Ingrid, Vonház Erik,Kengye Adám,Kispál Nándor, Popa-Steiger Pátricia, Szilagya Janka