În 1960, o tânără de 26 de ani, Jane Goodall, urca zilnic pe un deal din Gombe, Tanzania, cu un carnețel, binoclu și uimirea unui copil care descoperă o lume magică. De acolo, din înălțimea frunzelor, a început să documenteze o lume necunoscută – aceea a cimpanzeilor sălbatici. În doar câteva luni, observațiile sale aveau să transforme nu doar primatologia, ci însăși imaginea pe care oamenii o aveau despre sine. Cu decenii înainte ca „biologia socială” să devină o știință respectabilă, Goodall nota în carnețel scene care aveau să zdruncine nu doar știința, ci și ideea de umanitate. Acolo, în inima Africii, a înțeles că nu doar oamenii sunt capabili de compasiune, dar și de ură organizată. Și că în fiecare colectivitate apare, inevitabil, un moment în care valorile sunt devorate de instinctul de conservare al fricii. Un caz a rămas emblematic: Pom, un mascul adult recunoscut pentru empatie și inteligență socială. Nu domina prin forță, ci prin alianțe pașnice, gesturi de reconciliere și prestigiu moral. Tocmai această influență calmă l-a transformat într-o amenințare. O coaliție condusă de tânărul agresiv Frodo — cunoscut pentru cruzime — a orchestrat izolarea și apoi eliminarea brutală a lui Pom. Nu era vorba de hrană sau teritoriu, ci de suprimarea unei alternative prea civilizate la dominația prin frică.
Când am citit această istorie, gândul m-a dus la România anilor ’90. Un om cu o legitimitate morală imensă — Corneliu Coposu, fost deținut politic, creștin-democrat necompromis — a fost ridiculizat și marginalizat în mod sistematic. Campaniile împotriva lui, orchestrate de figuri dominante ale tranziției (le știm cu toții), amintesc izbitor de alianțele de forță din savana lui Goodall. Pom și Coposu — două figuri pașnice, eliminate din frica celor care nu puteau tolera autoritatea morală.
Biologia oferă și alte oglinzi. În haitele de lupi, masculul alfa este uneori detronat de un tânăr agresiv care nu reușește ulterior să mențină coerența grupului. Vânătoarea devine haotică, iar haita se destramă. Puterea se obține, dar echilibrul se pierde.
În cultura românească postbelică și post-decembristă, multe figuri valoroase au fost forțate să plece sau să accepte exilul interior. Exemplele sunt dureroase: Herta Müller, interzisă în România, a primit în Germania Premiul Nobel pentru Literatură; Norman Manea, exilat în SUA, este astăzi autor de referință; Paul Goma, disident radical, și-a trăit ultimele decenii în Franța; Dumitru Țepeneag, promotor al onirismului, a fost deposedat de cetățenie; Sanda Stolojan, poetă și jurnalistă, a devenit o voce a exilului prin Europa Liberă. Nu doar că acești oameni au fost marginalizați, ci eliminați din circuitul public. Statul român a pierdut, prin exil, repere morale și intelectuale, și a rămas o cultură vulnerabilă — la impostură, la provincialism, la populism.
Nici empatia nu e iertată. Delfinii, simbol al inteligenței sociale, trăiesc în grupuri complexe. Și totuși, indivizii cooperanți — influenți prin prestigiul lor informal — sunt uneori eliminați ritualic de rivali agresivi. Cristian Țopescu, vocea calmă a sportului românesc, a fost interzis în anii ’80. Nu pentru o greșeală, ci pentru că era prea respectat. Un delfin social „înecat” de autoritate.
Mai brutală încă e lecția microbiologiei. În coloniile de Pseudomonas aeruginosa, indivizii cooperanți — cei care produc siderofori, proteaze sau rhamnolipide esențiale pentru comunitate — sunt înlocuiți de „cheaters”, paraziți sociali care consumă fără a contribui. Când aceștia devin majoritari, sistemul colapsează. La fel, în coloniile de furnici, indivizii care nu mai hrănesc larvele sau nu mai apără colonia destabilizează întreaga structură.
România instituțională ofera din nou imaginea in oglinda a realitatii biologiei. În universități, în institute (inclusiv cele de cercetare), în ministere: oamenii competenți și onești sunt marginalizați, iar „free-riders” – profitorii pasivi – ocupă funcții, resurse, vizibilitate. Sistemul funcționează din inerție, dar realitatea este una de colaps latent: subfinanțare, rezultate slabe, demotivare, exod de inteligență. Dacă această logică continuă, România va deveni o țară incapabilă să-și susțină propriii inovatori, dependentă de importuri — nu doar de tehnologie, ci și de idei.
Exemplele istorice ar trebui să ne avertizeze. În URSS, Trofim Lysenko a promovat teorii pseudoștiințifice, favorizate politic. Genetica a fost interzisă, iar savanți de talia lui Nikolai Vavilov au fost arestați sau executați. Rezultatul? Foamete, stagnare, izolare.
Dar poate cel mai grav e ceea ce trăim acum. Nu pentru că istoria se repetă, ci pentru că o face exact când România are, în sfârșit, o șansă reală de reformă. În linia rară, dar clară, a câtorva miniștri anteriori ai Educatiei si Cercetarii care au susținut reforme bazate pe competență și evaluare reală, actualul ministru propune o școală meritocratică, responsabilă și predictibilă. Iar reacția? Un nou „Pom” atacat de o alianță de „Frodo” instituționali, mediocrități agresive care se simt amenințate de merit, de rigoare, de transparență.
E deconcertant să vezi un parlamentar – fost ministru – propunând public eliminarea finanțării de bază pentru institutele de cercetare, prezentându-le ca exemple de risipă bugetară, fără a oferi o alternativă sustenabilă. Într-o țară cu cea mai mică finanțare pentru știință din UE, astfel de afirmații sunt nu doar discutabile, ci profund nocive. Este exact tipul de „cheating” instituțional care poate distruge orice șansă reală de reconstrucție prin cunoaștere.
Poate că biologia ne-a oferit deja toate oglinzile. Alegerea nu mai e științifică. E una culturală. Și profund morală. Vrem să fim o societate care își elimină „Pom-ii” – și se condamnă astfel la stagnare, la periferie? Sau vrem, în sfârșit, să devenim o țară care își recunoaște valorile, le cultivă, le sprijină și le lasă să construiască un viitor?
La urma urmei: ce fel de țară vrem să le lăsăm copiilor noștri?
Nu s-a propus eliminarea subventionarii pentru TOATE aceste institute ci evaluarea lor si apoi decizia de fainantare sau taiere. Institutul pentru studierea Levantului este 100% o sinecura pentru Emil Constantinescu si alti cativa fosti. Si ca el mai sunt cateva zeci.
Aha, deci Constantinescu (care chiar ȘTIE cum se face cercetarea) te deranjează, nu țeapa aia de așa zisă Academie a Oamenilor de Știință sau Institutul lui Iliescu! >:
cred ca aveti cateva greseli, desi va sustin ideile;
-animalele isi elimina adversarii pentru putere in grup, nu pentru un alt tip de societate; nu sunt chiar atit de evoluati; iar relatiile pe care se bazeaza sunt relatii personale; isi formeaza un grup de partizani, cu care ataca seful in functie;
-Topescu nu era o amenintare pentru nimeni; dar la meciurile cu Italia, a facut greseala sa citeze un titlu din ziarele italiene:”Balaci si Boloni, Italia va doreste!”; s-a interpretat ca ar fi de acord cu sportul capitalist, pe cotracte, cu jucatori profesionisti; de asta a fost trimis la munca de jos; daca era un pericol, il mazileau!
– in rest, nu e vorba de opozitie fata de puterea politica; este o lupta surda pentru posturi si influenta in interiorul lumii academice; exemplele dvs. sunt doar varfurile, cunoscute de toata lumea; mai vedeti si Piso etc.(Exemple foarte multe, in fiecare domeniu.)
Acest fenomen arata ca nu se rezolva nimic prin cultura, in ce priveste bunacuviinta in cetate; si convietuirea pasnica; SI RECUNOASTEREA MERITELOR indivizilor. Cei care sustin culturalizarea maselor, pentru a nu mai vota stinga, nu stiu ce zic. Aproape toata lumea culta din Ro este de stinga! Si este jalmica, din punct de vedere moral.
Solutia ramane cei 7 ani de acasa si morala crestina (a nu se intelege ca sunt agent al lui Krill sau a slugilor lui -Teodosie-). Ambele violent atacate de stingisti. Si atunci ce va mai mira?
Daca la tabloul asta, adaugam si imixtiunea politicului in stiinta sau servilismul oamenilor de stiinta/cultura fata de politica, ce poate sa te propulseze in ierarhie………
Păi tot cam aia e. Politica e, basically, o luptă pentru teritoriu. Și pentru hrană, doar că mai de lux, așaaa…
Domnul profesor abordează ușor greșit, chiar rizibil (e părerea mea!) apropierea unor teorii din biologie încă în cercetare de câteva realități din societatea umană și, mai exact, cea românească… Ce se-ntâmplă între primate, e treaba lor. S-ar fi putut găsi cazuri apropiate, studiate de antropologi, în triburi; iar cel mai banal exemplu e cel al prodigioasei Margarete Mead… Însă extrapolarea unei realități din altă specie asupra oamenilor (numai în baza filogenezei comune), o văd ca pe un abuz câtă vreme nu avem și acceptul în scris al maimuțelor! Mi se pare că suntem, totuși, specii diferite… În ce măsură o fi etic să profităm de niște biete animale (care n-au auzit de Leo Frobenius și disonanța cognitivă!) să explicăm (cu morgă științifică) ticăloșiile noastre omenești prin comportamentul lor firesc mediului lor, încă stau să mă întreb. Dar dacă noi credem că observarea lor ne îndreptățește să formulăm o teorie anume și nu alta, e problema cercetătorului, iar primatele n-au nicio obligație să i se conformeze, decât dacă au umor și simțul autoironiei – măcar cât pretind că am eu… A aduce argumente din lumea cimpanzeilor pentru a explica, eventual condamna, comportamentele societății românești mi se pare forțat: e ca și cum un electrician ajuns la excelență în meseria sa ar încerca, cu patentul și șurubelnița din trusa lui de scule, să opereze pe creier cu competența unui neurolog…
Da, elita culturală românească din perioada comunistă a avut un ”comportament aberant” dar rezilient, compliant și oportunist, în concordanță cu interesele lor față de acel moment! Au fost inși de mare anvergură culturală (oricând se pot da nume!) care au bătut palma cu regimul (unii chiar au semnat angajamentul cu Securitatea la ieșirea din închisoare sau chiar înainte!) și și-au publicat cărțile, cenzurate sau nu, s-au bucurat de burse în străinătate ori au emigrat în Occident asumându-și toate riscurile (inclusiv cele postume, de răscolire a arhivelor CNSAS – deja prădate, cenzurate și răvășite de alții), bucurându-se de o eternitate celebră. Datele care mi-au ajuns mie la îndemână (nu exclud alegerea selectivă a argumentelor după cât îmi convin sau nu, dacă tot am amintit de disonanța cognitivă!) îmi arată că oameni de talent, poate și de geniu, nu au fost scutiți de a fi (caca caracter!) niște otrepe, canalii în sensul deplin al cuvântului, argumente puternice că mulți scriitori (să ne limităm la breasla asta!) au preferat să renunțe la orice moralitate (până la crimă!) numai să-și vadă opera publicată, fie și ciuntită, amputată, doar ca ei să poate ieși în Occident cu statut de inși persecutați de regim! Nu toți artiștii români din perioada comunistă au avut puterea și capacitatea etică să-și asume statura morală a lui Boris Pasternak sau, măcar, a lui Paul Goma care, până la urmă a căzut de pe piedestalul de disident ca un lepros oarecare… Hai, totuși, să amintesc de acel scriitor care pretinde că nu el, scriitorul cel răsfățat al regimului torționar, a colaborat cu Securitatea, ci, dimpotrivă, Securitatea a colaborat cu el. Absurdul e atât de plauzibil încât îmi face plăcere să îl cred… O asemenea realitate, trăită și de mine, e de râsul curcilor – ca să mă refugiez în altă specie! Și, totuși, strict subiectiv în baza adevărului meu, am rezerve! Peste mii și mii de ani, vom afla alt adevăr publicat în cărțile de istorie ale celor care, astăzi, încă nu există dar, cine știe ciudățeniile evoluției, vor apare poate dintre delfini, poate dintre cimpanzei!
Dl ministru criticat de dvs a nuantat ! Dvs tratati colectivist problema finantarii cercetarii !
Fondul articolului – foarte bun! -îl constituie răsturnarea valorilor. Forma pe care o abordează unii dintre comentatori ține de „stilul instituțional” al unei „organizații neinstituționalizate” care vrea să ducă în derizoriu orice problemă serioasă, orice devoalare care ar da de gândit maselor.
Persoanele care au răbdarea să citească textul articolului și comentariile pot să concluzioneze că România este cel mai performant sistem de irosire a valorilor.
Bun articolul si comparatiile cu lumea biologica. O societate care in mod constant nu isi apreciaza valorile va sfarsi rau destul de rapid. Mare dreptate are autorul cand spune ca la noi in universitati si institute de cercetare cei mai vizibili sunt de regula mediocrii agresivi, iar oamenii cu adevarat profesionisti si onesti sunt marginalizati. INtr-adevar e suficient sa te uiti cam cine e sef prin institute, ca sa vezi o parada de mediocritati agresive si umflate artificial, care nu conteaza stiintific.
Iar despre zicerile lui nasui ce sa mai vorbim, omul e batut rau de tot in cap. Modelul lui in economie si societate e Milei din Argentina, un extremist care a adus tara sa la saracie, cu niste taieri bugetare absurde.
Sa ataci la gramada cercetarea pe motiv ca sunt unele institute-sinecuri si unii care si-au tras salarii nesimtite, e stupid si periculos. Romania si asa aloca cele mai mici fonduri din UE pt cercetare, 0,18% din PIB, cand media UE e 2,2%, iar alte tari aloca si mai mult, SUA 3,5%, Japonia 3,3%, S. Coreea 4,9%….
Astfel de masuri heirupiste dovedesc necunoastere si lipsa totala de viziune, nasui si multi altii efectiv habar n-au de cercetare si in general de stiinta si cultura. Pt ei astea sunt chestii „inutile”.. Pe urma se mira ca populatia e in majoritate analfabeta functional si stiintific, ca se impotriveste vaccinurilor, voteaza extremisti neolegionari, etc.
Elite… un termen teribil de pretentios, o „elita”, din arta, stiinta, sport, nu e neaparat elita in narad, ca si elita tot om e, ma uit la mine, cu slabiciuni.
Pulimea s-a ars prea des cu elite, ca sufla si-n iaurt.
Nu, eu nu cred ca poporul are nevoie de elite, nu, are nevoie de oameni normali, in proportie mare, ce ar fi daca fiecare dintre noi am fi normali!?
Exceptional articol,dle profesor! Demult nu m-a impresionat atat de mult un articol scris de cineva. Multi au plecat din tara, daca au putut. Altii au fost si sunt si azi la mana unor Frodo contemporani intr-o tara care persista sa ramana asa cum a o descria Cioran- Romania e geografie,nu e istorie.
Din Paris in drum spre Stanford,unde si aici,foarte aproape, a aparut Frodo si armata si politia vaneaza oameni pe strazi.
„să devenim o țară care își recunoaște valorile”
Poate că in colbul capitalei apar feluriți juni rebeli care contestă aiurea valorile, dar vă garantez că la mine la țară valorile națiunii sunt recunoscute și răsplătite cum se cuvine. Noi, tălpașii țării, suntem capabili să recunoaștem o Valoare pentru că de-a lungul timpului am dezvoltat un mecanism de depistare a producătorilor de enzime de bunăstare. Noi, tălpașii, știm foarte bine că orice om de bine care deține o diplomă de doctor ori un titlu de academician ori de profesor doctor inginer ori de cercetăto-șef a dovedit deja inteligență socială și ca atare este un Pom al societății, un veritabil făuritor de viitor strălucit pentru neamul nostru. Și de aceea vrem să ne exprimăm mulțumirea și recunoașterea prin dublarea salariilor academicienilor și cercetătorilor și tuturor oamenilor de știință care luptă pentru propășirea societății noastre! In plus, ne oferim brațul pentru apărarea voastră, deci nu vă jenați să ne chemați să curățăm jungla capitalei de ciurdina de Frodoi care amenință Valorile naționale. Vă mulțumim bravi călăuzitori că nu ne-ați părăsit (precum trădătorii care trag la jug pentru corporațiile și universitățile străine) și ne arătați și astăzi Calea!
Biologia e biologie și cultura e cultură. Nu e nicio oglindă pusă de natură culturii și nici invers. Poate de aceea, spre sfârșitul vieții, Darwin spunea că el nu se mai simte darwinist. De fapt, nu se simțea spencerian. În schimb, teoria lui, a lui Darwin, (acum vetustă și care ignora complet întrajutorarea, adică altruismul) a plăcut colonialiștilor, patronilor, naziștilor, eugeniștilor. Și acum place ultraliberalilor. Pentru că acum se pune (dar nu se prea recunoaște public) problema supranumerarilor (the useless ones), a senililor neproductivi (pensionari), a știrbilor (also useless). În curând se va pune problema imperfecților genetic, a urâților, a nedeținătorilor de gene care codează inteligența, a deținătorilor de gene care predispun la boli cronice etc. La urma urmei, se va pune problema dacă umanismul (în forma sa de până acum, manifestat intraspecific) mai este rentabil. Rentabil economic, bineînțeles. Dacă rămânem pe poziția „e doar economie, prostule!”, pe o planetă cu resurse tot mai limitate, o alternativă tentantă ar fi construirea un reich mondial de cel puțin 1000 de ani.
P.S. În arborele genealogic al lui Pom există, cu foarte mare probabilitate, mai mulți Frodo care le-au violat pe unele dintre stră-stră-stră-etc-bunicile lui. Din când în când, chiar stră-stră-stră-etc.-bunicii lui, cu Pom-like character, ajunși masculi dominanți, au trebuit uneori să-și abandoneze calmul și altruismul pentru a aplica câte o lecție dură celor care îi amenințau poziția în ierarhie.
Câteodată Pom, altădată Frodo. Așa spune și Ecleziastul, așa spune și Sigmund Freud: uneori domină pulsiunile de viață, alteori pasiunile triste (ura, frustrarea, resentimentul, dorința de-a ucide). Acum, suntem într-o epocă NEMAIÎNTÂLNITĂ, când trebuie să gândim NEMAIVĂZUTUL și NEMAIGÂNDITUL. Acum, e vremea lui Frodo Trump, a lui Frodo Musk, a lui Frodo Putin, a lui Frodo Xi și a multora ca ei. Chiar și a lui Frodo Simion care vrea să-și vadă dușmanii jupuiți în piața publică.
Excelent.
Statul, o entitate parazitara si, prin urmare, amorala si coruptibila, nu are ce cauta in cercetare si nici in invatamint dincolo de (cel mult!) 7-8 clase obligatorii si gratuite. Mai mult de 8 clase nu are decit sa faca minoritatea mica a celor care „au drag de carte”. In felul asta, nu vei mai avea in tara doar intelectuali posesori de diplome universitare, doctorate etc., ci si suficienti oameni de-ai locului capabili sa bata un cui, sa stringa un surub, sa lucreze intr-o brutarie, sa zugraveasca, sa lucreze pamintul, sa pedaleze prin Bucuresti cu pizzele in spinare etc. Se elimina, astfel, si pretextul politicianist al importului de asiatici si africani pentru munca „de jos”.
Cercetare sa faca universitatile si companiile de inalta tehnologie! Pe banii lor.
Daca s-ar introduce de miine obligativitatea completarii zilnice a unei „foi de timp” (timesheet) de catre fiecare cercetator din toate institutele de cercetari din Romania, asa cum se practica de decenii in marile companii de succes din Occident, un DOGE romanesc ar recomanda, dupa cel mult 12 luni, oprirea finantarii din bani publici a majoritatii institutelor romanesti de cercetare pentru improductivitate demonstrabila (lipsa de activitate reala).
In Romania, invatati prost de comunisti, cercetatorii sint ca poetii. Si unii si altii se inchipuie elite, aristocrati, boieri ai mintii si asteapta ca societatea sa le acorde un tratament special, dar ei sa nu aiba nici cea mai mica obligatie sa livreze ceva in schimb.
Intr-o lume normala, cercetator poate fi – OCAZIONAL – oricine are o idee si, singur sau in asociere cu alti vizionari, incearca sa o puna in practica. Dar in prima faza asta e o activitate extra-profesionala desfasurata in timpul liber: seara, noaptea, in weekend. Nu poti sa mesteresti o viata intreaga la ceva si sa pretinzi cercetezi. Daca nu ti-ai finalizat cercetarea in citeva luni sau in citiva anisori, e bine sa te ocupi de altceva.
La fel e si poetul intr-o astfel de lume. In timpul zilei isi cistiga piinea ca profesor de matematica, chirurg, cofetar etc., iar noaptea poate sa scrie poeme nemuritoare daca ii face placere. Si-apoi sa le vinda daca gaseste cumparatori.
Cercetator, poet, filozof… astea nu sint meserii decit in tari foste comuniste, ca Romania. Ce ii vei spune nepotului tau de 10 ani care te va intreba ce ai facut in viata? Ca in fiecare dimineata la ora 8 ai semnat condica la Institutul de Cercetari, iar la ora 16 ai plecat acasa? Ca ai fost poet/filozof, dar cartile tale nu s-au vindut fiindca lumea e insensibila, needucata si inculta?
Probabil iti inchipui vizionar ca in cercetarea inseamna sa ai o idee gen indoit coltul la carte ca sa stii unde ai ramas.
1. Cercetare inseamna: sa stii si sa intelegi tot ce se stie intr-un domeniu, sa observi/imaginezi ceva nou si sa intelegi ce observi
2. Deazvoltare inseamna sa te gandesti cum sa folosesti rezultatul cercetarii si eventual sa -ti si iasa dupa ceva timp.
3. Inovare inseamna sa imbunatatesti ceva existent.
A-ti imagina ca lucrurile sunt simple si oricine poate face asta …
Ceea ce nu inseamna ca padurea nu e plina de uscaturi, dar sa ataci ideea de cercetare si cercetatori in sine suna ca „moarte intelectualilor” strigat prin ’90.
Cei care analizeaza stiintele umaniste, doar sub criteriul rentabilitatii nu sunt umanisti. Si bine scrieti, caci nu ati fi meritat sa vi se puna stiloul in mana, ca sa invaati slovele, caci uite, da dureri de cap. In istorie, a mai existat unul care decreta ca 1 bolnav costa X marci germane / zi, 1 infirm Y marci germane / zi , .. asa ca, de ce sa mai cheltuiasca cu ei. Si nu au mai cheltuit . Dar, nici nu au progresat .
Chiar va aplaud si va incurajez! De ce cercetarea sa o faca numai companiile de inalta tehnologie, pe banii lor. De ce statul sa nu cumpere tehnologia invewchita de la proprii sai cetateni, care vand tehnologia noua, catre alte state (Doamne fereste sa ne si aparam…) Ba chiar informatiile sa fie aduse doar spre beneficiul companiilor, iar toate serviciile de informatie, sa existe pentru companii si finantate doar de catre companii, .. nu si de pulimea poeta / filozoafa contemplatoare ! Pe banii companiilor. Ba, si armata si politia sa existe , doar spre binele siguranta si pe cheltuiala companiilor. Caci tara asta trebuie populata, doar de catre companii !
Desfiintati si arhitectura, caci nu aduce niciun folos. Spatii in cutii de carton, sau conteinere, este absolut un lux… de cam 10.000 euro/mp.
La 4.03, inaintea scrierii raportului zilnic, nu puteati fi decat pe tocul usii de la locul de munca, tastand de zor telefonul mobil sau tableta .
Ca este nevoie de filozofie, in egala masura in care este nevoie de credinta si de creatie artistica, o argumenteaza Josef Pieper in cartea : „In apararea filosofiei” V-as recomanda-o, dar mi-e frica …
Total de acord.
Un articol excelent! De facut insa deosebirea – in favoarea animalelor – dintre instinctual si constient.
hmmm, cum asa ?! cind batem recordul la numarul de „elite” pe cap de locuitor. avem „elite” politice din belsug, apv isti ce poarta baston de maresal, juzi rotofei si zburdalnici (magistri). militieni comisari, zeci de mii de doctori in stiintele neantului. toti se bucura de nemaivazuta/nemaiauzita prosperitate ce a pogorit peste glie. toti servesc patria! tinerii din 89 au inteles de cind l au vazut pe zimbaretul Iliescu ca totu i pierdut, ca seniorul Coposu sau lordul Ratiu n au nici o sansa. „revolutia” oamenilor de bine marsaluia invingatoare (oance again!). numiti o tara (alta decit venezuela, india sau pakistan) unde hotia si contraselectia functioneaza mai eficient.
Nu am nici timp nici chef să citesc toate rahaturile care se îmbulzesc pe net din ce în ce mai mult, așa că nu știu exact ce a zis Năsui. Cu toate astea, nu cred că s-a referit la institutele de cercetare adevărate ci la căpușe gen Academia Oamenilor de Știință, Institutul lui Iliescu și alte alea.
Dacă ar fi după mine, insa, aș arunca o privire spre pensiile speciale pentru membrii Uniunilor de Creație, în care s-au înghesuit o grămadă de prăfuiți, ratați, colonelesei guriste etc.
Altfel, bun articolul, mi-a amintit că nu am încheiat în discuție cu un grup de prieteni
Acum mi am amintit.
Nu e nevoie sa priviți la cimpanzei sau lupi.
In Africa, exista triburi care nedreptățesc vânătorul norocos sau priceput, ce aduce mai mult visat.
Ii jefuiesc capcanele, ii fura vinatul, nu l asista in confruntări periculoase sau, la împărțite, ii dau cele mai mici și mai proaste părți.
E o politica premeditată a bătrânilor tribului, pentru a nu se strica organizarea ancestrală. Și a nu se divide tribul. Sau a se stratifica in interior.
Tradiția distrugerii celui mai bun, in folosul turmei e larg răspândită.
Vezi și la daco-geti, trimiterea la zei a celui mai bun tinar.
Erata : ” mai mult vânat”
Ati uitat sa o mentionati pe Monica Lovinescu.
In domeniul de cercetare, dupa 1990 am ramas cu multe schelete de organizare mostenite din era comunista. Prea multa fragmentare pe domenii ce puteau merge impreuna, prea multe orgolii inepte. Nici un ministru nu a reusit sa puna cercetarea teoretica si aplicata pe alte repere, de rezultate notabile. Totul a mers in virtutea inertiei si a deprofesionalizarii treptate, prin diplome si doctorate fara acoperire reala. Cei cu adevarat profesionisti au fost huliti si au fost marginalizati de cei care au vrut doar un loc de munca sigur si un salariu. Multi si au creat firme, intrand in zona conflictelor de interese. Dar exista si cateva exceptii de institute de cercetare care cu bani putini au incercat sa se implice activ in a da solutii, produse utile societatii. Acum se pune sita pt ca nu mai este destula finantare.
„Gândul m-a dus la România anilor ’90. Un om cu o legitimitate morală imensă — Corneliu Coposu, fost deținut politic, creștin-democrat necompromis — a fost ridiculizat și marginalizat în mod sistematic.”
Părerea mea despre Corneliu Coposu și mai ales cei care l au sprijinit la începutul anilor ’90 este destul de rezervată.
În paralel, cred că dispariția ulterioară a PNȚCD este datorată tot lui Coposu. Căci nu eu am stabilit structura acelei formațiuni, respectiv i am ales oamenii…
Sa lăsăm cercetarea cercetătorilor. Totuși
Ar fi fost politicos si lămuritor din partea autorului sa adauge ca propunerea de mătrășire, da asta e cuvântul, a institutelor de cercetare a venit din partea unuia din reprezentanții „celui mai progresist” partid din parlament. Si care amintește de „Beizade Alecu Ruset”.
E adevărat ca lucrurile n-au mers grozav dupa 1990, așa cum câțiva comentatori anteriori au subliniat. Motivul mai mult decât clar (pentru mine) este același din toata Romania: tara noastră duce lipsa de manageri. Da, LinkedIn-ul e plin de manageri romani care își lauda succesele. Dar daca ar trebui sa se angajeze toți pe piața concurențială dinafara nu cred ca vor fi angajați 0.1% pe posturi de real management. Sunt câțiva care au reușit, ce-i drept, si foarte bine.
Cred totuși cu tarie ca ceea ce ne lipsește e o clasa de personal administrativ eficient.